Introducere

Căsătoria reprezintă modalitatea acceptată la nivel social prin care două sau
mai multe persoane constituie o familie. Căsătoria poate comportă un aspect juridic,
pe de o parte şi un aspect religios, pe de altă parte, în ambele tipuri fiind esenţială
recunoaşterea socială a uniunii maritale. În trecut, căsătoria se încheia doar sub aspect
religios, de către instituţia religioasă. În prezent, căsătoria religioasă este facultativă şi
poate fi făcută doar după căsătoria civilă, de către instituţia legitimă a uniunii
maritale.
Când vorbim despre căsătorie, vorbim despre ea din punct de vedere istoric şi
în termenii descrierii creaţiei, ca despre acea relaţie care a fost prima dintre toate
relaţiile interumane. Vorbim apoi despre o instituţie care este de temelie, adică aceasta
este instituţia din care au apărut, aşa cum era şi firesc, toate celelalte instituţii.
În sânul familiei a avut loc prima educaţie, cu taţii şi mamele începând să-şi
înveţe copiii, înainte de toate, cum să mănânce, apoi cum să-şi poarte de grijă, cum să
se îmbrace, cum să facă ceva folositor, cum să trăiască în lume şi aşa mai departe. Din
această naturală responsabilitate pentru educaţia copiilor în familie, au apărut toate
celelalte instituţii care au de-a face cu educaţia, cu viaţa omului de la naştere până la
moarte.
Căsătoria este instituţia umană primordială şi fundamentală, este cea dintâi
pentru că Dumnezeu a creat-o să fie cea dintâi, El oficiind prima căsătorie.
Pentru a înţelege şi explica anumite instituţii întâlnite astăzi, este necesară
cunoaşterea trecutului, a legislaţiei mai vechi şi a evoluţiei ei. Acest fapt mă
determină să plec la elaborarea lucrării de faţă de la regulile instituite de români.
Din punct de vedere istoric în dreptul roman au rămas celebre două definiţii
date căsătoriei: prima îi este atribuită lui Domitius Ulpianus- Nuptiae autem, sive
matrimonium, est viri et mulier is conjunctio individuam vitae consuetudinem
continens (Căsătoria este unirea dintre un bărbat şi o femeie, care depinde de
convieţuirea neîntreruptă), iar cea de-a două îi este atribuită lui Errenius Modestinus:
Căsătoria este: Nuptiae sunt connjunctio maris et feminae et consortium omnis vitae,
divi ac humani iuris comunicatia (unirea dintre un bărbat şi o femeie şi comunitatea
de viaţă atât pe plan religios, cât şi pe plan social-politic).
 În legislaţia noastră, în Codul familiei nu se definea căsătoria şi nici Codul
civil nu dă o definiţie a căsătoriei, ci reglementează în dispoziţiile art. 197, intitulat
"Fundamentul relaţiilor de familie" caracterele esenţiale ale căsătoriei.
Astfel, ne propunem să argumentăm necesitatea definirii căsătoriei prin actul
legislativ fundamental al ţării, Constituţia, întrucât art. 48 reglementează cadrul
general al instituţiei familiei şi instituie principiile pe care se bazează căsătorie în faţă
legii, drepturile, obligaţiile şi egalitatea în raporturile dintre părinţi şi copii, precum şi
dintre copiii din căsătorie şi cei din afară căsătoriei. Ori, consider că, pe lângă aceste
aspecte reglementate în textul constituţional este imperativă şi definirea căsătoriei ca
element esențial al cadrului ce defineşte familia.
În terminologia juridică, cuvântul căsătorie este folosit în înţelesurile
următoare: în sensul de act juridic, pe care viitorii soţi îl încheie în conformitate cu
cerinţele legii; în sensul de celebrare a căsătoriei, adică de oficiere care are loc cu
ocazia încheierii actului juridic al căsătoriei; în sensul de stare juridică de căsătorie,
adică de statut legal al soţilor, anume prevăzut de codul familiei şi în sensul de
instituţie juridică, adică de totalitatea normelor legale care reglementează căsătoria. În
sistemul dreptului nostru pozitiv, actul căsătoriei este un act juridic bilateral prin care
viitorii soţi consimt în mod liber şi pe deplin egal să se supună statutului legal al
căsătoriei.
Căsătoria înseamnă situaţia juridică, în principiu permanentă, a celor
căsătoriţi. Această situaţie juridică este determinată de reglementarea legală privind
căsătoria, care devine aplicabilă prin încheierea actului juridic al căsătoriei şi există pe
tot timpul cât durează raportul de căsătorie.
Lucrarea de faţă îşi propune să prezinte pincipalele aspecte privind căsătoria,
condiţiile de fond şi formă privind încheierea căsătoriei şi efectele pe care această
instituţie a dreptuli familie le produce înte soţ̧i.
Primul capitol abordează aspectele teoretice cu privire la consideraţiile care
privesc căsătoria, respectiv noţiunea de căsătorie, natura juridical, cât şi
caracteristicile căsătoriei. În ceea ce priveşte natura juridical a căsătoriei, pe care ne
propunem să o analizăm în acest capitol, de-a lungul vremii s-au născut diferite
concepţii, unii autori susţinând că este un contract civil, alţii că este o instituţie, iar
alţii că ar fi un act mixt cu o dublă natură, de contract şi instituţie.
În legislaţia noastră, mulţi autori au susţinut caracterul de instituţie al
căsătoriei care nu poate fi inclusă în domeniul contractelor, argumentând în
principalcă, în cazul casatoriei, soţii nu pot stipula, în privinţa uniunii lor, întocmai ca
şi părţile unui contract. Analizând caracterele juridice ale căsătoriei, vrem să arătăm
că în dreptul nostru căsătoria îmbină o serie de caractere esenţiale, majoritatea
autorilor considerând că fiind cele mai importante: căsătoria este o uniune între un
bărbat şi o femeie, încheiată cu scopul de a întemeia o familie; este liber consimţită de
cei ce se căsătoresc şi este bazată pe afecţiunea reciprocă viitorilor soţi; este
monogamă; se încheie în formele cerute de lege; are un caracter civil, fiind exclusive
de competenţă autorităţii de stat; căsătoria se încheie pe viaţă.
Capitolele al II-lea şi al III-lea reprezintă substanţa principală a lucrării, în
care ne propunem să analizăm condiţiile de fond pozitive şi impedimentele la
căsătorie, pe de o parte, şi condiţiile de formă, pe de altă parte.
O clasificare în condiţii de fond şi condiţii de formă în sens larg, prezintă
interes din punct de vedere a dreptului internaţional privat, întrucât condiţiile de fond
sunt cârmuite de legea naţională a viitorilor soţi, iar condiţiile de formă sunt supuse
legii locului unde se încheie căsătoria.
Condiţiile de fond, astfel cum sunt reglementate de legiuitor, sunt menite să
asigure că încheierea căsătoriei se face în scopul întemeierii unei familii trainice şi
sănătoase, de către persoanele care au aptitudinea fizică sau morală de a întemeia o
familie; aceste condiţii au, de asemenea, menirea de a asigura exprimarea unui
consimţământ liber şi conştient al viitorilor soţi.
Condiţiile de fond se clasifică în: condiţii de fond pozitive şi condiţii de fond
negative sau impedimente la căsătorie. Condiţiile de fond pozitive trebuie să existe
pentru a se încheia căsătoria.
Condiţiile de fond negative (impedimentele la căsătorie) sunt împrejurări de
fapt sau de drept care împiedică încheierea căsătoriei. Ele se invocă de terţele
persoane împotriva celor care doresc să se căsătorească, pe calea opoziţiei la
căsătorie, sau de către ofiţerul de stare civilă, prin întocmirea unui proces-verbal care
constată existenţa impedimentului.
Noul Cod civil reglementează formalităţile pentru încheierea căsătoriei în art.
278-292. Dispoziţiile legale din Legea nr. 119/1996 au fost modificate în mod
corespunzător prin legea pentru punerea în aplicare a Noului Cod civil.
Condiţiile de formă ale căsătoriei sunt prevăzute în următoarele scopuri:
pentru a asigura îndeplinirea condiţiilor de fond ale căsătoriei şi lipsa impedimentelor
la căsătorie; pentru a asigura recunoaşterea publică a căsătoriei; pentru a asigura
mijloacele de probă ale căsătoriei.
Din punctul de vedere al momentului în care intervin, condiţiile de formă ale
căsătoriei pot fi clasificate în: formalităţi premergătoare încheierii căsătoriei:
comunicarea stării de sănătate, declarația de căsătorie, respectiva opoziție la casatorie;
formalităţi privind încheierea/celebrarea căsătoriei (care determină şi momentul
încheierii căsătoriei): autoritatea competenta sa incheie casatoria, locul încheierii
casatoriei, data si momentul incheierii casatoriei, solemnitatea si publicitatea
casatoriei; formalităţi ulterioare încheierii căsătoriei (în cadrul cărora se asigură şi
dovada căsătoriei): înregistrarea căsătoriei, formalitați privind regimul matrimonial,
respective dovada casatoriei.
Odată cu încheierea căsătoriei iau naştere, pentru cei ce o încheie, o serie de
raporturi complexe prin conţinutul lor, de nature diferite, unele dintre ele fiind
reglementate din punct de vedere legal. Astfel, în capitolul al-IV-lea, intitulat
“Efectele căsătoriei” sunt reglementate raporturile patrimoniale si cele personale,
nepatrimoniale dintre soţi, stabilindu-se drepturi şi obligaţii reciproce pentru aceştia.
Conţinutul raporturilor personale dintre soţi este variat şi complex, legiutorul
neputând reglementa decât în linii mari şi doar o parte dintre relaţiile care apar între
soţi o dată cu încheierea căsătoriei. Reglementarea din punct de vedere juridic a
raporturilor dintre soţi îşi dovedeşte importanța şi necesitatea în special, în condiţiile
apariţiei unor neînţelegeri între soţi şi mai ales când relaţiile dintre aceştia sunt
vătămate şi fac imposibilă continuarea căsătoriei.
În acest ultimul capitol sunt abordate noţiuni de efecte juridice ale căsătoriei,
raporturile personale dintre soţi, îndatorirea soţilor de a lua deciziile împreună,
numele soţilor, obligaţia de a locui impreună, obligaţia de respect şi sprijin moral
reciproc, obligaţia de fidelitate,îndatoririle conjugale,independent soţilor,
neînţelegerile soţilor cu privire la raporturile personale dintre ei, corelaţia dintre
drepturile şi îndatoririle personale ale soţilor, raporturile patrimoniale dintre soţi,
regimul primar imperativ, regimul comunităţii legale, regimul separaţiei de bunuri,
regimul comunitaţii convenţionale.
Ca fundament al familiei, căsătoria este în fapt rezultatul unei lungi evoluţii,
prin care uniunea sexuală a bărbatului cu femeia a fost reglementată din punct de
vedere al convieţuirii şi al efectelor în ce priveşte copiii şi transformată într-o
instituţie respectată şi stabilă.