www.proscop.org.

ro

Raport

Promovarea
culturii de
securitate

Bucureşti
2018

1 1
© 2018 Asociaţia ProSCOP, Bucureşti, România
Raportul poate fi consultat şi pe www.proscop.org.ro.
Autori:
Dr. Ciprian LUNGU
Dr. Ruxandra BULUC
Dr. Ioan DEAC

Asociaţia ProSCOP este o organizaţie cu scop nepatrimonial, fără afiliere politică,

ce contribuie la realizarea unor acţiuni sau programe de interes public general.
În vederea realizării scopurilor proprii, Asociaţia ProSCOP susţine relaţii de
colaborare cu organizaţii, asociaţii şi instituţii în diferite domenii de specialitate, locale,
naţionale şi internaţionale care împărtăşesc aceleaşi valori şi principii profesionale.
Prin editarea materialelor de informare şi ştiinţifice, Asociaţia ProSCOP susţine
promovarea creativităţii, comunicării şi spiritului critic, gândirii libere şi creative.

Formulările şi prezentarea materialului nu reprezintă întotdeauna poziţia Editurii Top Form.

Autorii sunt responsabili atât de alegerea şi prezentarea datelor conţinute în lucrare, cât şi pentru
opiniile exprimate, care nu sunt întotdeauna identice cu cele ale editorului şi nu angajează în niciun fel
răspunderea acestuia.
În lipsa acordului scris al autorilor reproducerea integrală sau parţială a oricărui material scris sau
ilustrativ din această ediţie este interzisă.

CIP nr. 08929/26.04.2018

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
LUNGU, Ciprian
Promovarea culturii de securitate: raport / Ciprian Lungu, Ruxandra Buluc, Ioan Deac. -
Bucureşti: Top Form, 2018
ISBN 978-606-8550-63-3
I. Buluc, Ruxandra
II. Deac, Ioan
355

Editura Top Form

Editură abilitată de către Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare
(CNATDCU):
- Comisia pentru Ştiinţe Militare, Informaţii şi Ordine Publică, Categoria Edituri A2, poz. 16
- Comisia pentru Sociologie, Ştiinţe Politice şi Administrative, Categoria Edituri A2, poz. 17
Editură recunoscută de către Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior - cod CNCSIS 325
www.geopolitic.ro, editura.topform@yahoo.com;
geopolitica.magazine @yahoo.com; geopolitica.magazine@gmail.com

2 2
 Argument
Raportul Promovarea culturii de securitate este primul studiu al
Asociaţiei ProSCOP pe acest subiect dintr-o serie care se doreşte a fi
continuată.
Apreciem că tema studiului este una de actualitate, în contextul
evoluţiilor recente ale securităţii regionale şi globale, o temă ce necesită
un răspuns adecvat atât din partea instituţiilor cu respon-sabilităţi în
domeniu, cât mai ales din partea cetăţenilor al căror mod de viaţă
individual şi colectiv este influenţat de aceste evoluţii.
Raportul analizează percepţia promovării culturii de securitate, care
este analizată din mai multe perspective. Astfel, sunt evaluate atât
modalităţile, metodele, mijloacele de susţinere, de dezvoltare a culturii
de securitate, de stimulare a interesului cetăţenilor pentru acest
domeniu, precum şi alternativele de diseminare a ideilor, noţiunilor,
cunoştinţelor specifice.
Pentru a oferi o imagine cuprinzătoare a problematicii analizate,
rezultatele chestionarului propriu, care oferă o dimensiune subiectivă,
referitoare la percepţiile, atitudinile şi experienţele celor interesaţi şi
informaţi cu referire la cultura de securitate au fost completate cu date
obiective şi disponibile de la instituţiile cu responsabilităţi sau active în
domeniul securităţii.
Mulţumim autorilor şi rămânem recunoscători tuturor celor care
au răspuns solicitării noastre de a rezerva câteva minute pentru a participa
la sondajul de opinie realizat în etapa de pregătire a acestui raport şi
pentru sprijinul acordat activităţii pe care o desfăşurăm.

Prof. univ. dr. Ioan DEAC

Preşedintele Asociaţiei ProSCOP

3 3
 CUPRINS

INTRODUCERE 5
1. METODOLOGIE 9
2. INFORMAREA PRIVIND PROBLEMATICA SECURITĂŢII 14
2.1. Timpul acordat informării 14
2.2. Surse de informare 16
3. ELEMENTE DEFINITORII ALE CULTURII DE SECURITATE 24
4. PROMOVAREA CULTURII DE SECURITATE 26
4.1. Obiective 26
4.2. Structuri organizaţionale 27
4.3. Grupuri ţintă 30
4.4. Bariere 31
5. REFLECTAREA PROMOVĂRII CULTURII DE SECURITATE 35
5.1. Dimensiuni ale securităţii 35
5.2. Componente verticale ale securităţii 36
5.3. Ameninţări 38
5.4. Riscuri 40
5.5. Vulnerabilităţi 41
5.6. Demersuri de promovare a culturii de securitate 43
5.7. Modalităţi de dezvoltare a culturii de securitate 44
6. CONCLUZII 46
7. RECOMANDĂRI 49

4 4
 INTRODUCERE
Cultura de securitate este rezultatul interacţiunilor sociale care
au loc în grupuri, organizaţii, comunităţi preocupate de aspectele securităţii
sociale, ale unor procese de învăţare şi acumulare de cunoştinţe, în acord
cu nevoile umane de protecţie, siguranţă, adăpost. Cultura de securitate
este adaptivă, se dezvoltă în raport cu evoluţia societăţii şi este
transmisă între generaţii prin diferite forme de comunicare scrisă şi
orală, precum şi prin practici de susţinere a valorilor securitare.
În Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2015-
2019 - O Românie puternică în Europa şi în lume, în capitolul „Dimensiunea
educaţională, de sănătate, socială şi demografică”, una dintre direcţiile
de acţiune menţionate este „dezvoltarea culturii de securitate, inclusiv
prin educaţie continuă, care să promoveze valorile, normele, atitudinile sau
acţiunile care să permită asimilarea conceptului de securitate naţională”.1
În completarea acestei prevederi, Ghidul Strategiei Naţionale de
Apărare a Ţării, elaborat de către Administraţia prezidenţială şi aprobat
prin Hotărârea CSAT nr. 128 din 10 decembrie 2015, defineşte cultura
de securitate ca fiind „totalitatea valorilor, normelor, atitudinilor sau
acţiunilor care determină înţelegerea şi asimilarea la nivelul societăţii a
conceptului de securitate şi a celor derivate (securitate naţională, securitate
internaţională, securitate colectivă, insecuritate, politică de securitate
etc.)”2.
În accepţiunea lui C. Gray, cultura de securitate „se referă la acele
tipare mentale, tradiţii şi moduri preferate de acţiune transmise social,
care sunt mai mult sau mai puţin specifice unei comunităţi de securitate
plasate într-un anumit areal geografic”3, iar după A. Latham, cultura de
securitate presupune „un set de idei cu rezonanţă, cristalizate în urma
unei lungi experienţe istorice şi care sunt adânc înrădăcinate în conştiinţa

1 Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2015-2019 - O Românie puternică în Europa şi
în lume, p. 21.
2 http://www.presidency.ro/files/userfiles/Ghid_SNApT_2015-2019_AP.pdf, p. 7.
3 Gray, C. S., War, Peace and Victory (Strategy and Statecraft for the Next Century), New York: Simon

and Schuster, 1990, p.45, (t.n.).

5 5
comună sau în judecata comună” 4.
Definiţiile de mai sus subliniază diferite aspecte sub care poate fi
prezentată şi analizată cultura de securitate, evidenţiază mai multe
laturi ale acestui concept care se desfăşoară pe mai multe planuri, astfel:
− latura cognitivă (cunoştinţe dobândite direct sau prin transmitere
educaţională din domeniul securităţii, interpretări ale conceptului
de securitate),
− latura afectivă sau emoţională (percepţii, disponibilităţi afective,
sentimente care determină atitudini individuale şi de grup)
− latura evaluativă (aprecieri ale nivelului şi calităţii securităţii
furnizate),
− latura istorică (experienţe, procese, evoluţii, tradiţii, cutume, practici),
− latura operaţională (tipare acţionale, modurile de acţiune predilecte,
proceduri stipulate).
În cadrul societăţii, cultura de securitate are câteva funcţiuni
importante. În primul rând, aceasta defineşte identitatea de grup, a unei
comunităţi, a unei societăţi, şi asigură un fundament al solidarităţii
sociale în jurul unor obiective comune care inspiră devotament, loialitate,
coeziune, apartenenţă, patriotism. De asemenea, cultura de securitate
asigură elementele de referinţă necesare proiectării structurii sociale a
securităţii şi dezvoltării capabilităţilor specifice şi defineşte tipare,
modele, norme de comportament şi de atitudine în domeniul securităţii.
Prin subscrierea culturii de securitate conceptului mai larg al
culturii, se poate vorbi şi despre patrimoniu cultural, definit ca fiind „o
mărturie şi o expresie a valorilor, credinţelor, cunoştinţelor şi tradiţiilor
care au rezultat de-a lungul timpului din interacţiunea factorilor umani
cu cei naturali”5. Astfel, prin similitudine, putem vorbi şi despre
patrimoniul culturii de securitate care include patrimoniul material
imobil (infrastructuri speciale strategice şi operaţionale, infrastructuri
critice, infrastructuri administrative), patrimoniul material mobil
(tezaure artistice, tezaure tehnice, tezaure artizanale etc.) şi patrimoniul
imaterial (credinţe, valori, norme, ritualuri, simboluri, atitudini, practici,
forme de exprimare verbală etc.).

4 Latham, A., Constructing National Security (Culture and Identity in Indian Arms Control and
Disarmament Practice), in Contemporary Security Policy 19, April 1998, pp.132, (t.n.).
5 http://www.cultura.ro/directia-patrimoniu.

6 6
 Promovarea culturii de securitate cuprinde un ansamblu de
activităţi de comunicare publică şi strategică, de comunicare de influ-
enţare şi diverse manifestări şi evenimente promoţionale care vizează
informarea, stimularea interesului, educarea precum şi schimbarea
atitudinii şi a comportamentelor unor grupuri ţintă (persoane fizice sau
juridice) în ceea ce priveşte problematica securităţii.
Comunicarea publică şi strategică presupune existenţa unui schimb
de informaţii (mesaje) între actori publici, prin intermediul unor canale
şi al unor procese specifice. În promovarea culturii de securitate, actorii
pot fi entităţi individuale sau colective cu atribuţii în acest domeniu, care
planifică, iniţiază şi susţin procese de comunicare formală (prin linii
ierarhice, acte normative, dispoziţii etc.) sau entităţi cu preocupări în
domeniu, care participă şi sprijină acţiunile actorilor formali prin acţiuni
şi activităţi informale, stabilind reţele sociale autonome de sprijin.
Comunicarea strategică poate viza, printre altele, existenţa unor probleme
de securitate şi identificarea unor alternative de răspuns, crearea unei
imagini pozitive a instituţiilor cu responsabilităţi în domeniul securităţii,
sporirea încrederii în acţiunile acestora. Conştientizarea publică poate
avea ca scop, spre exemplu, transmiterea de informaţii şi cunoştinţe
privind aplicarea unor norme, reguli sau proceduri specifice care
contribuie la formarea culturii de securitate. Mesajele culturii de securitate
au obiective specifice şi distincte, concrete, concepute astfel încât să
asigure succesul promovării, să fie bine structurate în scopul transmiterii
unor idei capabile să atragă atenţia publicului ţintă.
Comunicarea de influenţare presupune transmiterea unor conţi-
nuturi informative intenţionate, cu scopul de a modifica, de a transforma
opiniile, atitudinile şi comportamentele unor categorii de public vizate.
Influenţarea vizată în promovarea culturii de securitate este una de tip
educaţional şi se realizează prin activităţi de conştientizare, prin conferinţe,
colocvii, seminarii şi dezbateri, prin editarea de publicaţii speciale,
crearea şi difuzarea de produse media etc. Toate acestea urmăresc
realizarea şi consolidarea unor cunoştinţe şi atitudini în rândul actorilor
sociali (instituţii şi organizaţii din domeniul securităţii), al instituţiilor
mediatice, precum şi al publicului larg. Prin difuzarea unor informaţii
obiective, oportune şi corecte, comunicarea de influenţare contribuie la
creşterea rezilienţei prin contracararea şi neutralizarea consecinţelor
7 7
unor informaţii negative, inclusiv prin crearea unei imagini dezirabile
pentru cultura de securitate şi pentru instituţiile care o promovează.
Astfel de structuri responsabile de comunicare se regăsesc la
nivelul central al Ministerului Apărării Naţionale - Direcţia Informare şi
Relaţii Publice6, Ministerului Afacerilor Interne - Direcţia Informare şi
Relaţii Publice7, cât şi la nivelul structurilor din subordinea acestor
ministere: Birourile de Informare şi Relaţii Publice ale Statelor Majore
ale Categoriilor de Forţe ale Armatei; la Poliţia Română - Centrul de
Informare şi Relaţii Publice8, Jandarmeria Română - Serviciul Informare,
Relaţii Publice; Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă -
Serviciul Informare şi Relaţii Publice.
Manifestările şi evenimentele promoţionale, ca formă de comunicare
unidirecţională, pot contribui la informarea şi conştientizarea publică
privind problematica securităţii. Chiar dacă aceste genuri de activităţi se
adresează unui public ţintă relativ restrâns, prin retransmiterea lor de
către mijloacele de comunicare în masă numărul receptorilor poate fi
mult mai mare decât cel estimat iniţial. Acţiunile de promovare vizează
prezentarea de noi concepte, viziuni, strategii, publicaţii strategice şi
stabilirea de contacte instituţionale sau personale în domeniul securităţii
prin participarea la expoziţii, conferinţe internaţionale, târguri etc.
În Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2015-
2019 - O Românie puternică în Europa şi în lume, în „Consideraţiile
finale”, este menţionat faptul că societatea civilă trebuie să se implice „în
dezvoltarea culturii de securitate şi în dezbaterea deschisă a problemelor
de securitate.”9 În acest sens, cercetarea întreprinsă de Asociaţia ProSCOP
vine în sprijinul stimulării dezbaterii publice în cadrul societăţii civile şi
urmăreşte să estimeze măsura în care societatea civilă este conştientă
de rolul culturii de securitate, măsura în care se informează cu privire la
aceasta, modurile în care se realizează această informare şi aspectele
considerate ca fiind cele mai relevante în definirea şi percepţia culturii
de securitate.

6 http://www.mapn.ro/structuri/dirp/index.php.
7 http://www.mai.gov.ro/index03_2_14.html.
8 https://politiaromana.ro/ro/structura-politiei-romane/unitati-centrale/centrul-de-informare-si-

relatii-publice
9 Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2015-2019 - O Românie puternică în Europa şi

în lume, p. 23.
8 8
 1. METODOLOGIE
Prezentul raport se doreşte a fi un prim pas în testarea, investigarea
şi promovarea culturii de securitate în România. În acest sens, el a fost
conceput pentru a se adresa celor care au un anumit nivel de cunoaştere
a problematicii acestui domeniu pentru a observa modul în care cei
informaţi se raportează la procesul de promovare a culturii de securitate,
înţelegând elementele acestei culturi şi modul lor de manifestare.
Chestionarul aplicat participanţilor a cuprins în secţiunea
introductivă definiţia culturii de securitate deoarece scopul declarat al
chestionarului este de a investiga promovarea culturii de securitate şi, în
acest sens, era necesară oferirea unei definiţii unitare ca punct de
plecare pentru sondajul de opinie referitor la promovarea acesteia.
Raportul analizează rezultatele unui sondaj de opinie care a avut
loc în perioada noiembrie-decembrie 2017, în scopul de a identifica
percepţia privind promovarea culturii de securitate. Sondajul a fost
realizat prin intermediul unui chestionar care a inclus 23 de întrebări, cu
răspunsuri multiple precodificate, dar şi deschise şi care a fost accesibil
şi sub forma unui formular Google. De asemenea, formularul a fost
transmis pe e-mail către persoane fizice şi a fost pus la dispoziţie pentru
completare în format tipărit. Respondenţii au avut posibilitatea de a
adăuga alternative proprii de răspuns pentru fiecare întrebare, unele
dintre alternative fiind menţionate în conţinutul raportului. Chestionarul
a fost transmis către publicul larg prin metodele anterior menţionate şi
au fost colectate răspunsurile celor care s-au dovedit interesaţi de
problematică.
La acest sondaj au răspuns 152 de persoane, ale căror caracteristici
(statut social, studii, gen, vârstă, rezidenţă) sunt detaliate în continuare.
Investigaţia a urmărit să pună în evidenţă percepţia şi reprezentarea
culturii de securitate în rândul persoanelor interesate de domeniul
securităţii şi apărării, care fie urmează diferite forme de şcolarizare, fie
desfăşoară activităţi de cercetare în acest domeniu, fie activează sau au
activat în acest domeniu.

9 9
 Graficul categoriilor de vârstă include toţi respondenţii. Grupul
majoritar de respondenţi este format din persoane tinere şi foarte tinere
(81,5%), însumând persoane cu vârste sub 18 ani (7,2%), vârste
cuprinse între 18 şi 25 de ani (63,1%), respectiv între 26 şi 35 de ani
(11,2%). Persoanele mature acoperă 18,5% din totalul respondenţilor,
însumând persoane cu vârste cuprinse între 36 şi 44 de ani (8,6%), între
45 şi 60 de ani (8,6%) şi peste 61 de ani (1,3%).

10 10
 Mai mult de jumătate dintre respondenţi sunt absolvenţi de liceu
(52,6%), fiind la începutul studiilor universitare. O bună parte dintre
respondenţi (37,5%) au parcurs diferite programe universitare de licenţă
(17,8%), masterat (9,9%), doctorat (5,9%) sau studii postdoctorale
(3,9%).

Marea majoritate a respondenţilor a indicat că sunt studenţi (64,5%),

urmând diferite forme de învăţământ superior (licenţă, masterat, doctorat).
Procentul respondenţilor din rândul elevilor (9,2%) adăugat celor din
rândul studenţilor face ca proporţia tinerilor participanţi la sondajul de
opinie să fie extrem de consistentă (73,7%). Din perspectiva domeniului
de activitate, o parte a respondenţilor a indicat că sunt angajaţi (22,3%)
atât în domeniul public (18,4%), cât şi în mediul privat (3,9%). Întrucât
respondenţii au putut alege doar un singur răspuns dintre cele indicate
privind statutul lor, nu se pot face aprecieri exacte privind situaţia
respondenţilor cu statut dublu, de angajat şi eventual de student care
urmează diferite forme de învăţământ universitar. Însă, comparând
procentul celor care au absolvit studii universitare de doctorat,
postdoctorat (9,8%) cu cel al persoanelor angajate (22,3%), rezultă prin
excludere un grup de persoane (12,5%) care este posibil să aibă statut
dublu, respectiv de angajat şi student.

11 11
 Distribuţia respondenţilor în funcţie de gen este relativ echilibrată,
cu un mic avantaj pentru respondenţii de genul feminin, care au fost
majoritari (52%).

Din perspectiva acoperirii geografice, marea majoritate a responden-

ţilor locuieşte în mediul urban, dintre care peste jumătate locuieşte în
Bucureşti (57,2%), dar este de menţionat şi procentul celor care locuiesc

12 12
în mediul rural (8,6%).
Sintetizând datele de mai sus, se poate defini profilul grupului de
respondenţi ale căror opinii au fost majoritare şi au influenţat decisiv
rezultatele sondajului astfel: persoane tinere şi foarte tinere cu vârste
sub 35 de ani (81,5% dintre respondenţi), în marea lor majoritate
studenţi (64,5%), care trăiesc în mediu urban (90,7%).
În efectuarea analizei prezentate în continuare au fost folosite
două tipuri de indicatori:
● indicatori obiectivi - observabili, cuantificabili de o terţă parte, pe
baza raportărilor periodice şi a datelor publice ale unor diferite
instituţii. Aceşti indicatori au fost folosiţi în interpretarea datelor
obţinute prin chestionarul distribuit pentru a verifica şi a susţine
interpretările datelor rezultate din centralizarea răspunsurilor la
chestionare şi pentru a integra interpretările datelor în contextul
mai larg al dinamicii mediului de securitate şi a reprezentărilor
asupra securităţii în mediul naţional şi internaţional.
● indicatori subiectivi - care vizează înţelegerile, atitudinile şi experi-
enţele publicului, cuantificabile numai prin implementarea unor
sondaje de opinie. În scopul verificării datelor obţinute în urma
aplicării chestionarului Asociaţiei ProSCOP, s-au folosit rezultate
ale unor sondaje de opinie efectuate de instituţii cu atribuţii în
domeniul sondării opiniei publice atât din România, cât şi din alte
ţări.
Datele şi informaţiile obiective utilizate în elaborarea acestui
raport sunt publice, din surse deschise, în sensul definiţiei propuse de
Open Data Handbook, respectiv „date ce pot fi utilizate în mod liber,
reutilizate şi redistribuite de către oricine - supuse doar, cel mult,
necesităţii atribuirii în condiţii identice”10, sub rezerva că pentru
anumite tipuri de date guvernamentale sunt aplicabile restricţii privind
siguranţa naţională.

10 http://opendatahandbook.org/guide/ro/what-is-open-data/.
13 13
 2. INFORMAREA PRIVIND PROBLEMATICA
SECURITĂŢII
Descrierea şi înţelegerea conceptelor din domeniul securităţii
presupune procese de informare şi învăţare continuă, adaptate dinamicii
ridicate a schimbărilor din mediile de securitate locale, regionale şi
globale. Cantitatea şi mai ales calitatea informaţiilor şi cunoştinţelor
acumulate depind de timpul alocat studiului, dar şi de acurateţea surselor
de informare. Contextul actual al diseminării de informaţii în mass-
media, în social media în special, atrage drept consecinţă directă faptul
că responsabilitatea informării a fost într-o mare măsură transferată de
la furnizorii de informaţii spre utilizatorii de informaţii, care pot controla
şi pot personaliza informaţiile pe care le accesează, perspectivele pe
care le adoptă asupra evenimentelor şi care pot selecta sursele de
informare pe care le preferă. În acest context, responsabilitatea individuală
privind procesul de informare este în creştere, ceea ce aduce beneficii,
dar şi numeroase riscuri. Informaţiile disponibile în social media sunt
dificil de controlat din punct de vedere al surselor şi al veridicităţii datelor,
se propagă extrem de rapid şi pot fi ajustate intereselor deja determinate
de către furnizori ca fiind specifice fiecărui consumator de informaţii.
2.1. Timpul acordat informării
Potrivit cercetării noastre, accesarea şi asimilarea datelor, informa-
ţiilor şi cunoştinţelor necesare descrierii şi înţelegerii aspectelor, ideilor,
conceptelor din domeniul securităţii necesită alocarea unor perioade de
timp dedicate atât pentru identificarea şi selectarea surselor de
informare, cât şi pentru studiu efectiv (vezi Graficul 1).
Marea majoritate a celor chestionaţi (65,8%) îşi rezervă, în diferite
proporţii, timp pentru a se informa personal privind problematica
securităţii, ceea ce denotă interesul respondenţilor pentru acest domeniu.
Dintre aceştia, puţin peste un sfert (26,3%) alocă timp zilnic, în limita a
câteva minute, informării privind securitatea, în cadrul celor câteva ore
dedicate studiului în general.
Chiar dacă pentru unii informarea personală în domeniul securităţii

14 14
nu este o preocupare cotidiană, totuşi aceştia rezervă scurte perioade de
timp acestui scop, fie săptămânal (27,6% dintre respondenţi - în limita a
câteva zeci de minute), fie lunar (11,2% dintre respondenţi - în limita a
câteva ore).

Grafi cul 1.
Pentru aproximativ o treime din rândul respondenţilor (32,2%),
informarea personală privind securitatea este ocazională, iar un procent
foarte mic (2%) declară nu sunt interesaţi de acest domeniu. Faptul că o
treime dintre respondenţi alocă foarte puţin timp sau chiar deloc pentru
a se informa privind problematica securităţii ridică un semn de
întrebare, dar situaţia nu este îngrijorătoare.
Aceste perioade de timp dedicate informării personale în domeniul
securităţii trebuie considerate ca fiind incluse în timpul total alocat
studiului zilnic. Astfel, pentru comparaţie, conform unei cercetări
statistice privind utilizarea timpului în România, publicată în 2013 de
către Institutul Naţional de Statistică, „în cursul săptămânii, pentru
studiu, se alocă 4,7% din partea activă a unei zile, iar tinerii de 15-24 ani
studiază zilnic 2,58 ore”. Datele aceluiaşi studiu, indică faptul că „în zilele
de odihnă, tinerii de 15-24 ani studiază în limita a 38 de minute”.

15 15
 2.2. Surse de informare
Mediile de promovare a culturii de securitate sunt reprezentate de
diferite canale de comunicare prin intermediul cărora sunt transmise
mesaje specifice. Printre aceste canale, cele mai importante sunt presa
scrisă, radioul, televiziunea, presa online, reţelele de socializare, paginile
web dedicate. Vom prezenta în continuare detalii referitoare la câteva
alternative de informare pentru a avea o imagine de ansamblu asupra
surselor de informare pe care persoanele interesate le au la dispoziţie.
Sunt menţionate cu predilecţie acele surse de informare de unde se pot
culege informaţii cu privire la cultura de securitate.
 Presa scrisă cuprinde ziare şi reviste cu profil general sau de
specialitate, în cazul celor din urmă calitatea informaţiei transmise fiind
în general mai ridicată. Dacă ziarele au o mai mare flexibilitate geografică
(jurnale locale, regionale, naţionale), revistele se pot adapta mai uşor
cerinţelor demografice (vârstă, gen, educaţie, interese etc.).

Cu titlu informativ, ca exemplu de repartizare geografică a presei

scrise, site-ul www.e-ziare.ro11 integrează 320 de ziare centrale, 832 de
ziare locale, 45 de ziare din diaspora şi 38 de ziare din Republica Moldova.

11 http://www.e-ziare.ro/.
16 16
 La nivel local se observă o prezenţă publicistică diversificată, mai
numeroasă în judeţele Cluj, Constanţa, Argeş, în contrast evident cu
situaţia din judeţele Brăila, Tulcea, Galaţi.

Publicaţiile militare ale Ministerului Apărării Naţionale cuprind

ziare şi reviste centrale, departamentale, ale categoriilor de forţe,
publicaţii teritoriale şi publicaţii universitare12 care abordează diferite
tematici din domeniul apărării: politica de apărare, strategii, cooperarea
militară internaţională, antrenamente şi exerciţii, tehnologii militare,
resurse de apărare etc.
Editor Publicaţia
Direcţia Generală de Informaţii a Apărării Infosfera
Direcţia de informare şi relaţii publice Romanian Defence
Trustul de Presă al Armatei Observatorul militar
Spirit militar modern
Viaţa militară
Categoriile de forţe ale Armatei Revista forţelor terestre
Curierul Armatei
Orizont Militar
Cer senin
Marina Română

12 http://www.mapn.ro/publicatii/index.php.
17 17
 Editor Publicaţia
Statul Major al Apărării Gândirea Militară
Arhivele Militare Române Document
Universitatea Naţională de Apărare Buletinul Universităţii
„Carol I” Naţionale de Apărare „Carol I"
Revista Militară de
Management şi Educaţie
Departamentul Regional de Studii pentru Journal of Defense Resources
Managementul Resurselor de Apărare Management
Centrul de Studii Strategice de Apărare Impact Strategic
şi Securitate
Institutul pentru studii politice de apărare Revista de Istorie Militară
şi istorie militară Monitor Strategic
Academia Tehnică Militară MTA Review
JPIC
Ministerul Administraţiei şi Internelor editează publicaţia lunară
Pentru Patrie13, ediţia online se actualizează bisăptămânal sau ori de
câte ori evenimentele impun. Tematica celor două variante de editare
ale revistei Pentru Patrie, aşa cum se menţionează pe pagina web proprie,
„cuprinde subiecte din activitatea structurilor componente ale M.A.I. şi
participări la diferite misiuni internaţionale, precum şi teme de interes
sugerate de cititori”.
În cadrul Serviciului Român de Informaţii (SRI), Academia Naţională
de Informaţii „Mihai Viteazul” publică, prin Institutul Naţional de Studii
de Intelligence, Revista Română de Studii de Intelligence (RRSI) „ce
reuneşte articole, studii şi recenzii de calitate, din domeniul studiilor de
securitate şi intelligence, cu deschidere internaţională”14. Obiectivul
publicaţiei, aşa cum este precizat pe pagina web proprie, „este acela de a
împărtăşi cunoaşterea sub forma articolelor ştiinţifice de înaltă calitate,
care au la bază demersuri de cercetare empirică sau teoretică, sub forma
studiilor de caz, a modelelor şi simulărilor analitice, precum şi a recenziilor
din literatura de specialitate, cu relevanţă atât pentru domeniul studiilor

13 http://www.revistapentrupatrie.ro/.
14 http://animv.ro/revista-romana-de-studii-de-intelligence/.
18 18
de securitate şi intelligence, cât şi pentru alte domenii ştiinţifice conexe”.
 Radioul reprezintă un mediu de promovare cu o arie de acoperire
mare, având capacitatea de transmitere/retransmitere foarte rapidă a
mesajelor.
La sfârşitul anului 2016, conform Raportului de activitate pe anul
2016 al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), erau în vigoare
596 de licenţe audiovizuale pentru servicii de programe de radio-
difuziune deţinute de 178 societăţi, în 179 localităţi repartizate în toate
judeţele ţării15. Tematica abordată include programe generaliste şi
programe tematice (de nişă), emisiuni informative, social-culturale,
educative, religioase, muzicale etc.
Postul Radio România Actualităţi asigură difuzarea emisiunii Euro-
atlantica, realizată de RRA, şi a emisiunilor Jurnal militar şi Feciori la Oaste,
realizate de Trustul de Presă al MApN.
Menţionăm că Trustul de Presă al Ministerului Apărării Naţionale are
un post de radio - Vocea Armatei - care emite pe Internet.
 Televiziunea, ca mediu de promovare, are avantajul transmiterii
cu viteză a mesajelor către întreaga populaţie. Recepţia acestor mesaje
depinde de acoperirea geografică a emisiei şi de disponibilitatea audienţei.
Conform Raportului de activitate pe anul 2016 al Consiliului
Naţional al Audiovizualului (CNA), erau în vigoare 407 licenţe audiovizuale
pentru servicii de programe de televiziune, deţinute de 278 de societăţi,
în 152 de localităţi. La finele anului 2016 erau în funcţiune 393 de
posturi de televiziune, din care: 241 cu difuzare locală; 52 cu difuzare
regională (dintre care 2 şi cu difuzare internaţională); 99 cu difuzare
naţională (dintre care o 38 şi cu difuzare internaţională); 1 cu difuzare
internaţională16. Aşa cum se apreciază în acelaşi raport, tematica
abordată de către titularii de licenţe audiovizuale de televiziune este
foarte diversă: ştiri şi actualitate, business, educaţie şi spiritualitate
creştină, social, spiritual, medical, film, universitar-educaţional, sport,
divertisment, informaţii pentru clienţi etc.

15 http://www.cna.ro/IMG/pdf/_Raportul_de_activitate_al_CNA_pe_anul_2016.pdf, p. 20.
16 http://www.cna.ro/IMG/pdf/_Raportul_de_activitate_al_CNA_pe_anul_2016.pdf, p. 31.
19 19
 Post TV Emisiunea Tematica
TVR1 „Pro Patria” Ştiri, evenimente din domeniul
http://tvr1.tvr.ro/ Producţie a militar.
Centrului de
Televiziune şi
Film al MApN
6TV „Valori Analiză, strategie, informaţie şi
https://new.6tv.ro/ euroatlantice” cultură militară, urmărind
prezentarea şi cunoaşterea
valorilor specifice lumii libere,
din comunitatea euroatlantică, a
diferenţelor de organizare,
instruire, bugetare, dar şi de
promovare a mentalităţii de
învingător, în armatele statelor
membre ale NATO, la vreme de
pace şi în situaţii de criză.
AgroTV „Sinteza Politici agroalimentare,
http://agro-tv.ro/ Agrostrategică” securitate alimentară.

Deşi numărul de posturi de televiziune care emit live sau/şi online

este relativ mare, emisiunile tematice dedicate exclusiv problematicii
securităţii sunt extrem de reduse. Câteva dintre aceste emisiuni sunt
menţionate mai sus.
 Mediul online de promovare a căpătat amploare prin dezvoltarea
noilor tehnologii informaţionale şi creşterea continuă din ultimii ani a
nivelului de acces la Internet, care au un impact esenţial asupra
modalităţii de informare a întregii populaţii.
Datele unei anchete privind accesul la tehnologia informaţiilor şi
comunicaţiilor efectuată de către Institutul Naţional de Statistică în anul
201717, reflectă faptul că din „totalul gospodăriilor din România,
aproape două treimi (65,6%) au avut în anul 2017 un calculator acasă,
65,9% dintre acestea concentrându-se în mediul urban”. De asemenea,

17 www.insse.ro/cms/sites/default/files/field/publicatii/accesul_populatiei_la_tehnologia_informatiei_
si_comunicatiilor_romania_2017.pdf, p. 13.
20 20
se precizează în ancheta menţionată, în ceea ce priveşte anul 2017,
„68,6% dintre gospodăriile din România au avut acces la reţeaua de
Internet de acasă în creştere faţă de anul 2016 cu 3,6 puncte
procentuale, 64,3% dintre acestea concentrându-se în mediul urban”.
Scopurile accesării internetului, conform aceleiaşi anchete din anul 2017,
vizează printre altele, participarea la reţelele de socializare (81,9%,
respectiv 91,8% pentru elevi şi studenţi) şi citirea online a site-urilor de
ştiri/ziare/reviste (69,5%, respectiv 60,0% pentru elevi şi studenţi).
În contextul cercetării efectuate pe baza chestionarului administrat,
rezultatele obţinute confirmă datele menţionate mai sus şi consolidează
poziţia internetului ca mediu principal de informare şi comunicare.

Grafi cul 2.
Conform rezultatelor sondajului de opinie efectuat, pentru marea
majoritate a respondenţilor (62,5%), presa online (ziare, reviste etc.)
constituie principala sursă de informare în domeniul securităţii.
Reţelele de socializare (Facebook, Twitter, Google+ etc.), devenite
extrem de populare mai ales în rândul tinerilor, se constituie în surse de
informare pentru un procent însemnat (53,9%) al celor chestionaţi. Este
21 21
de aşteptat ca noile politici comerciale ale Facebook, aplicabile de la
începutul acestui an, care favorizează postările individuale ale membrilor
reţelei în detrimentul celor instituţionale, să conducă la diminuarea
disponibilităţii surselor de informare instituţionalizate. În acelaşi timp,
este posibil ca importanţa formatorilor de opinie să crească, în special a
celor care vor reuşi să adune un număr însemnat de urmăritori virtuali,
care vor primi apreciere publică substanţială şi care vor stimula
comentariile utilizatorilor prin calitatea informaţiilor postate. În
prezent, conţinuturile on-line ale formatorilor de opinie nu sunt
reglementate de către nici o autoritate publică. Consiliul Naţional al
Audiovizualului reglementează conţinuturile difuzate de posturile de
televiziune şi de radio, ceea ce înseamnă că informaţiile publicate prin
intermediul site-urilor, blogurilor, vlogurilor, paginilor de informare
personale sunt exceptate oricărui control, altul decât cel al autorului.
Prin urmare, informaţiile acestea pot fi incomplete, tendenţioase, pot
deforma evenimentele şi pot influenţa înţelegerea şi aprecierea publicului
cu privire la subiectele prezentate şi implicit cu privire la cultura de
securitate. În acelaşi timp, lipsa controlului poate fi un factor benefic,
deoarece informaţiile considerate confidenţiale nu mai pot fi oprite,
cenzurate, controlate în difuzare. Totuşi, aşa cum explică şi Jimmy Wales18,
fondatorul Wikipedia, platformele de socializare funcţionează pe baza
unui „filter bubble” ceea ce înseamnă că utilizatorii primesc informaţii
care se potrivesc cu convingerile şi opiniile pe care le au deja. Prin urmare,
informarea nu are şanse să fie obiectivă şi diversificată, ci părtinitoare şi
monotonă, ceea ce înseamnă că nu se poate vorbi de o informare
propriu-zisă, ci doar de o consolidare a convingerilor deja deţinute.
Conform Edelman Trust Barometer19, în 2017 încrederea în mass-
media a atins cota cea mai scăzută înregistrată până în prezent, 43%, iar
încrederea în jurnalismul clasic era cotată la 54%, în timp de încrederea
în platformele online era cotată la 53%.
Rezultatele obţinute de noi vin să confirme acest curent la nivel
global. Mai mult de jumătate dintre respondenţi foloseşte reţelele de
socializare ca surse de informare, iar aproape jumătate dintre respondenţi
(49,3%) preferă să se informeze de pe paginile web de specialitate ale
18 http://edition.cnn.com/videos/world/2017/07/25/wikipedia-intv-amanpour-jimmy-wales.cnn.
19 https://www.edelman.com/research/2017-trust-barometer-global-results.
22 22
instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii. Este de remarcat prefe-
rinţa respondenţilor pentru consultarea revistelor şi publicaţiilor de
specialitate în limbi străine (28,3%), comparativ cu cele în limba română
(24,3%), fapt ce evidenţiază deschidere internaţională şi interes pentru
diversificarea surselor de informare şi o abordare diferenţiată în selecţia
acestora în funcţie de relevanţa temelor abordate, conţinut ştiinţific,
originalitatea abordărilor şi a instrumentelor de analiză utilizate.

23 23
 3. ELEMENTE DEFINITORII
ALE CULTURII DE SECURITATE
Cultura de securitate, într-o apreciere simplă, se referă la cunoştinţe,
valori, norme şi practici care contribuie la formarea, dezvoltarea şi
consolidarea unor atitudini şi comportamente securitare. Cultura de
securitate are o structură complexă, de elemente interconectate, care
interacţionează şi se influenţează reciproc. În raport cu diferite contexte
sociale, unele dintre acestea pot căpăta, în aprecierea publică, o
importanţă variabilă în raport cu altele.

Grafi cul 3.
Pentru mai mult de jumătate dintre respondenţi (52%), cultura de
securitate este definită cu precădere de latura cognitivă (cunoştinţe de
specialitate necesare înţelegerii şi asimilării conceptului de securitate) şi
de cea operaţională (proceduri standard de acţiune raportate la amenin-
ţările, riscurile şi vulnerabilităţile la adresa securităţii). Un procent
însemnat al celor chestionaţi (50%) adaugă latura dată de patrimoniul
imaterial al securităţii (set coerent de idei, valori, idealuri, simboluri
privind securitate), urmată îndeaproape (47,7%) de componenta

24 24
normativă (norme, reglementări, reguli specifice privind securitatea).
Este important de reţinut faptul că la acest sondaj de opinie au
participat persoane care sunt interesate de domeniul securităţii şi
apărării şi au cunoştinţe cu privire la domeniu, ceea ce ne-a permis să nu
ne concentrăm pe identificarea elementelor definitorii ale culturii de
securitate, ci pe promovarea acesteia.

25 25
 4. PROMOVAREA CULTURII DE SECURITATE
Acţiunile de promovare a culturii de securitate vizează o serie de
obiective specifice, care sunt duse la îndeplinire de structuri de informare
publică sau de alte organizaţii active în domeniu. Întregul efort de
promovare se adresează unor grupuri ţintă şi cuprinde metode, tehnici,
strategii adaptate obiectivelor stabilite, ţinând cont de eventuale obstacole.
4.1. Obiective
Obiectivele activităţii de promovare a culturii de securitate vizează
atât informarea privind problematica securităţii, cât şi formarea,
determinarea şi practica susţinută a unor atitudini şi comportamente
din partea categoriilor de public vizate. Întrucât cultura, în general,
reprezintă rezultatul celei mai ample şi celei mai importante influenţări
la care este supus fiecare membru al societăţii, obiectivele promovării
culturii de securitate vizează comunicarea şi asimilarea acelor idei,
valori, simboluri sociale, transmise de la o generaţie la alta şi care
conduc la realizarea şi menţinerea unui mediu social sigur.

Grafi cul 4.

26 26
 Mai mult de două treimi dintre respondenţi (69,7%) indică conşti-
entizarea cetăţenilor privind riscurile, ameninţările şi vulnerabilităţile la
adresa securităţii ca obiectiv principal în promovarea culturii de securitate.
Urmează în ordinea importanţei acordate, obiectivele privind asigurarea
unui bagaj minim de cunoştinţe pentru un public cât mai larg privind
conceptul de securitate (62,5%) şi dezvoltarea capacităţii cetăţenilor de a
înţelege riscurile, provocările şi ameninţările la adresa securităţii (58,6%).
Circa o treime dintre respondenţi consideră că promovarea culturii
de securitate ar trebui să conducă la aplicarea de către cetăţeni a normelor,
regulilor, procedurilor standard de acţiune din domeniul securităţii
(35,5%) sau la adaptarea comportamentului individual, de grup, precum
şi al întregii societăţi la condiţiile specifice privind securitatea (30,9%).
4.2. Structuri organizaţionale
Acţiunile de promovare a culturii de securitate pot fi iniţiate de
instituţii ale statului cu atribuţii în domeniu, instituţii de învăţământ,
organizaţii guvernamentale sau non-guvernamentale active în domeniu.
Ministerul Apărării Naţionale/MApN
Departamentul pentru Politica de Apărare şi Planificare
Departamentul pentru armamente
Statul Major al Apărării/SMAp
Direcţia generală de informaţii a apărării/DGIA

Ministerul Afacerilor Interne/MAI

Jandarmeria Română
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenta
Politia de Frontieră Română
Inspectoratul General pentru Imigrări
Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă
Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale
Agenţia Naţională Antidrog
Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane

̶
Serviciul Român de Informaţii/SRI
Serviciul de Informaţii Externe/SIE
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale/STS
Serviciul de Protecţie şi Pază/SPP

Arhitectura sistemului naţional de securitate cuprinde „instituţii şi

structuri cu atribuţii / competenţe în asigurarea securităţii naţionale,
27 27
apărarea României şi a valorilor, intereselor şi obiectivelor sale de
securitate”20.
Organizarea şi coordonarea unitară a activităţilor care privesc
apărarea ţării şi securitatea naţională este asigurată de Consiliul Suprem
de Apărare a Ţării.
Un rol important în promovarea culturii de securitate îl are
învăţământul universitar militar prin programele de formare (licenţă,
master) şi dezvoltare profesională. Conform datelor aflate pe site-ul
Ministerului Educaţiei Naţionale, în România există şase instituţii de
învăţământ superior de stat militare, astfel:
- Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” din Bucureşti,
- Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” din Bucureşti,
- Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti,
- Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” din Braşov,
- Academia Navală „Mircea Cel Bătrân” din Constanţa,
- Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu.
La activităţile educaţionale ale acestor instituţii se alătură programele
de studii în domeniul securităţii ale unor instituţii de învăţământ superior
de stat sau particulare acreditate, precum Universitatea „Lucian Blaga”
din Sibiu, Universitatea din Bucureşti, Şcoala Naţională de Studii Politice
şi Administrative (SNSPA), Universitatea din Oradea, Universitatea
Creştină „Dimitrie Cantemir”.
Organizaţiile guvernamentale şi non-guvernamentale active în
domeniul securităţii şi apărării de tipul think tank sunt instituţii de
cercetare şi analiză a politicilor publice care pun la dispoziţia publicului
larg, în limbaj adecvat şi accesibil, evaluări, rezultate de cercetare
ştiinţifică, concluzii şi recomandări pe diverse teme de interes naţional
sau internaţional şi a decidenţilor, în vederea fundamentării politicilor şi
deciziilor de interes public. Aceste instituţii servesc interesului public, se
manifestă ca voci independente şi creează punţi de comunicare şi
colaborare între mediul academic şi decidenţi, între autorităţile de stat
centrale şi locale şi societatea civilă, contribuie la consolidarea unei
societăţi deschise, pluraliste prin crearea de forumuri de dezbateri
publice, diseminarea informaţiilor în format tipărit, digital, audio-video.

20 http://www.presidency.ro/files/userfiles/Ghid_SNApT_2015-2019_AP.pdf, p. 15.
28 28
 Lista organizaţiilor româneşti cu activităţi în domeniul securităţii
include printre altele Strategikon; New Strategy Center; Laboratorul de
Analiză a Războiului Informaţional şi Comunicare Strategică (LARICS);
Asociaţia de Geopolitică „Ion Cornea”; Asociaţia Centrul de Studii Est-
Europene şi Asiatice; Centrul Internaţional pentru Studii de Securitate,
Apărare şi Răspuns Operaţional la Crize; Centrul de Studii pentru
Securitate, Managementul Crizelor şi Prevenirea Conflictelor; Asociaţia
pentru Dezvoltare Durabilă Economico-Socială şi Securitate; Asociaţia
Română pentru Securitate Societală; Fundaţia „Centrul Academic
Internaţional pentru Securitate şi Justiţie”, Institutul de Studii Strategice,
Asociaţia de Studii Geopolitice şi Strategice „Gheorghe I. Brătianu”.

Grafi cul 5.
Conform răspunsurilor obţinute prin chestionarul administrat de
noi, instituţiilor statului cu atribuţii în domeniul securităţii şi apărării ar
trebui să le revină rolul principal în promovarea culturii de securitate,
apreciază larga majoritate a respondenţilor (71,1%). De asemenea, un
rol important ar trebui să aibă şi instituţiile de învăţământ din domeniul
securităţii şi apărării (67,8%). Aceste rezultate, corelate cu procentul
foarte scăzut de respondenţi care consideră că toate instituţiile de
învăţământ, nu doar cele din domeniul securităţii şi apărării, ar trebui să
se ocupe de promovarea culturii de securitate reflectă faptul că, la nivel
social, cultura de securitate este considerată a fi în strânsă legătură cu

29 29
sistemul de apărare şi, prin extensie, că instituţiile statului cu atribuţii în
acest domeniu sunt considerate a fi cele mai competente în promovarea
culturii de securitate.
Mai puţin de jumătate dintre cei chestionaţi subliniază importanţa
instituţiilor mediatice: radio, televiziune, presă scrisă etc. (46,7%) şi a
instituţiilor de cercetare din domeniul securităţii şi apărării (46,1%) în
promovarea culturii de securitate.
Există şi opinia unui număr mic de respondenţi (2,1%) conform
căreia toate instituţiile de învăţământ ar trebui să contribuie la
promovarea culturii de securitate. Rolul elitelor şi al personalităţilor în
domeniu este apreciat ca fiind minor (0,7%) comparativ cu al celorlalte
entităţi implicate în promovarea culturii de securitate.
4.3. Grupuri ţintă
Activităţile de promovare a culturii de securitate vizează diverse
grupuri de persoane fizice sau juridice diferenţiate pe domenii de activitate
sau în funcţie de poziţia ierarhică în cadrul administraţiei publice,
centrale sau locale. Prin intermediul grupurilor ţintă se urmăreşte
realizarea unor schimbări de atitudini şi comportamente ale populaţiei
în raport cu problematica securităţii.

Grafi cul 6.

30 30
 În opinia respondenţilor, activităţile de promovare a culturii de
securitate ar trebui să vizeze preponderent studenţii (71,1%), publicul
larg (66,4%) şi elevii (62,5%) şi mai puţin personalul cu atribuţii în
domeniul securităţii (38,8%), autorităţile de stat centrale (27,6%) sau
locale (27%). Aceste rezultate coroborate cu cele de la întrebarea
anterioară confirmă faptul că, din perspectiva respondenţilor, sistemul
de securitate şi apărare este cel care deţine informaţiile cu privire la
cultura de securitate, este autoritatea în această privinţă şi ar trebui să
disemineze aceste cunoştinţe şi valori către publicul larg. Este de
asemenea important de reţinut faptul că studenţii se consideră a fi grupul
ţintă principal al promovării culturii de securitate, ceea ce poate fi
interpretat prin faptul că la acest nivel şi la nivelul elevilor este resimţită
o nevoie manifestă de promovare mai puternică a culturii de securitate
pentru a se deprinde şi pentru a internaliza dimensiunile culturii de
securitate de către cei care vor modela societatea în viitor.
4.4. Bariere
Eficienţa acţiunilor de promovare a culturii de securitate depinde
de notorietatea iniţiatorului, de prestigiul de care acesta se bucură în
rândul publicului ţintă, de încrederea pe care acesta i-o acordă. În acelaşi
timp, succesul promovării este dependent şi de realizarea mesajelor
transmise (obiective, structură, extindere, concizie, adecvare, frecvenţa
transmiterii etc.), de alegerea canalelor de comunicare potrivite şi de
calitatea răspunsului audienţei la recepţionarea informaţiilor transmise.
Principalul obstacol în promovarea culturii de securitate perceput
de larga majoritate a respondenţilor (65,1%) îl constituie lipsa de
interes a publicului ţintă. Această barieră de recepţie poate fi explicată
prin tendinţa oamenilor de a recepta numai acele informaţii cu care s-au
obişnuit sau prin tendinţa de a ignora informaţiile care sunt în dezacord
cu ceea ce cunosc, după cum am explicat şi anterior. Acest rezultat este
confirmat şi de Edelman Trust Barometer care notează că 50% dintre
cei intervievaţi sunt neinteresaţi de ştiri şi nu consultă ştiri în mod
regulat.21 În acelaşi raport mai este semnalată o situaţie îngrijorătoare şi
anume faptul că 63% dintre persoanele intervievate declară că nu mai

21 https://cms.edelman.com/sites/default/files/2018-01/2018%20Edelman%20Trust%20Barometer
%20Global%20Report.pdf.
31 31
pot discerne între jurnalismul de bună calitate şi zvonuri şi falsităţi, iar
59% afirmă că devine din ce în ce mai greu de estimat dacă o ştire a fost
produsă de o organizaţie mediatică respectabilă sau nu.

Grafi cul 7.
Fenomenul fake news, prin confuzia pe care o creează, reprezintă o
barieră importantă în promovarea culturii de securitate, aşa cum
consideră un procent însemnat (57,2%) din rândul celor chestionaţi.
Informaţiile disponibile în mediul online pot fi denaturate, viciate de aşa
numitele ştiri false (fake news), tot mai prezente, în ciuda unor măsuri
de contracarare, de limitare sau chiar de eliminare a acestora, luate de
furnizorii de servicii online, instituţii guvernamentale, organizaţii non-
guvernamentale. Câteva dintre aceste iniţiative sunt prezentate, pe
scurt, în continuare.
În Statele Unite, printr-un demers legislativ intitulat „Countering
Foreign Propaganda and Disinformation Act” aprobat în anul 2016, s-a
înfiinţat un centru guvernamental responsabil pentru colectarea de date
şi informaţii şi pentru analiza eforturilor guvernamentale străine în
domeniul operaţiilor informaţionale îndreptate împotriva intereselor de
securitate ale SUA, precum şi de combatere a acestora.
Guvernul britanic a anunţat recent înfiinţarea unei structuri numită
32 32
„National Security Communications Unit” responsabilă de prevenirea
distribuirii de ştiri false şi combaterea dezinformării practicate de către
unii actori statali. Unitatea dispune de personal guvernamental specializat
în securitate şi informaţii şi beneficiază de contribuţia unor experţi
externi recunoscuţi din domeniile cybersecurity, comunicare şi relaţii
publice. În cadrul acestei structuri funcţionează şi o aşa numită „rapid
response unit” având ca misiune contracararea în timp real a ştirilor false.
La nivelul Uniunii Europene au fost înfiinţate în cadrul European
External Action Service trei taskforces care se ocupă de gestionarea
ştirilor false pe zone de interes şi aplicabilitate. Acestea sunt: 1) South
Stratcom Taskforce care se ocupă de comunicarea strategică cu privire
la radicalizarea islamică, 2) Western Balkans Stratcom Taskforce ce se
concentrează pe zona din Balcani care s-a confruntat cu conflicte inter-
etnice, este expusă propagandei ruseşti şi unde se află state ce candidează
pentru aderarea la Uniunea Europeană; şi 3) East Stratcom Taskforce,
care este cea mai bine dezvoltată deoarece pericolul propagandei ruseşti
este mai puternic la graniţa de est a Uniunii Europene. Acest grup
gestionează şi site-ul www.euvsdisinfo.eu şi pagina de Twitter aferentă
care luptă împotriva campaniilor de dezinformare orchestrate de
Federaţia Rusă în ţările membre ale Uniunii Europene menite să
submineze încrederea populaţiilor în rolul şi valorile UE. Tot la nivelul
Uniunii Europene, Comisia Europeană a numit 39 de experţi din statele
membre în Grupul la nivel înalt de combatere a ştirilor false şi
dezinformării online - High Level Group (HLEG) on fake news and online
disinformation. Aceştia sunt reprezentanţi ai societăţii civile, platformelor
social media, organizaţiilor de presă, jurnalişti şi cadre didactice
universitare22.
O măsură mai drastică a fost propusă de preşedintele Franţei,
Emmanuel Macron care a introdus un proiect de lege prin care, în perioada
alegerilor, se va lupta împotriva ştirilor false pentru a proteja valorile
democratice.
Alte state europene (Germania, Austria) au înăsprit deja legislaţia
specifică, dar toate aceste măsuri trebuie să asigure protejarea drepturilor
universale ale omului: dreptul la opinie, libertatea de expresie, libertatea
22 https://ec.europa.eu/digital-single-market/en/news/experts-appointed-high-level-group-fake-
news-and-online-disinformation
33 33
presei etc. Condamnarea în instanţă a unei persoane care a distribuit o
ştire falsă şi nu a autorului acesteia este considerat un precedent periculos
din această perspectivă. Din punct de vedere juridic există instrumente
puţine de sancţionare, cum ar fi invocarea producerii unui prejudiciu
material, de imagine etc. şi solicitarea de daune.
Noile tehnologii informatice joacă un rol esenţial în proliferarea
conţinuturilor media, în producerea şi distribuirea ştirilor false şi a
dezinformării în general. Pe piaţa neagră online se comercializează
tehnologii pentru crearea şi distribuirea ştirilor false: baze de date cu
milioane de conturi social media, generatoare de milioane de email-uri
transmise simultan, fabrici de comentarii, de like-uri şi de alte tipuri de
reacţii ale utilizatorilor, inserarea de mesaje subliminale în conţinut
media etc.
În acelaşi timp, noile tehnologii au şi o contribuţie însemnată în
eforturile de limitare a efectelor ştirilor false. Astfel, acestea pot asigura
verificarea automată a credibilităţii informaţiilor prin evaluarea surselor
pe flux până la cea primară, analiza de conţinut, analiza formatului
(corelaţiile dintre titlu şi conţinut, structurarea jurnalistică a informaţiei),
identificarea scopului (informare imparţială sau părtinitoare, atragere
de aprecieri / clickbait etc.); evaluarea impactului psihologic al ştirilor
false (monitorizarea punctelor/zonelor de atracţie a conţinuturilor,
monitorizarea reacţiilor emoţionale - expresii faciale, voce, privire etc.).
În această confruntare cu fenomenul fake news consumatorii de
informaţii se pot autoapăra prin mai multă educaţie (statisticile indică o
credibilitate a ştirilor false redusă în statele cu sisteme de învăţământ
performante), gândire critică, utilizarea tehnologiilor de evaluare a
credibilităţii informaţiilor (mai ales companiile, redacţiile de ştiri,
firmele de relaţii publice etc.)
Efectele nocive ale fake news se pot manifesta prin creşterea
populismului, scăderea credibilităţii persoanelor, instituţiilor, a campa-
niilor umanitare, a acţiunilor sociale de orice fel. Aşa numitele strategic
fake news pot afecta securitatea naţională, regională, internaţională
deoarece conduc la ingerinţe politice ale actorilor statali: influenţarea
alegerilor din alte state, accentuarea conflictelor interne, scăderea
coeziunii sociale, destructurarea organizaţiilor internaţionale etc.

34 34
 5. EFICIENTIZAREA PROMOVĂRII
CULTURII DE SECURITATE
Promovarea eficientă a culturii de securitate este în strânsă
corelaţie cu stabilirea priorităţilor privind evidenţierea elementelor
conceptuale ale securităţii (dimensiuni, componente, riscuri, ameninţări,
vulnerabilităţi), faţă de care sunt proiectate demersuri şi modalităţi
specifice de acţiune.
Structurarea conceptului de securitate pe mai multe niveluri şi
domenii permite identificarea şi promovarea acelor elemente care pot
contribui mai eficient la dezvoltarea culturii de securitate.
5.1. Dimensiuni ale securităţii
În plan orizontal, conceptul de securitate cuprinde mai multe
sectoare specifice a căror importanţă depinde de configuraţia mediului
de securitate, de prezenţa şi amploarea riscurilor de securitate, amenin-
ţărilor şi vulnerabilităţilor.

Grafi cul 8.
Dimensiunea de informaţii şi contrainformaţii ar trebui promovată cu
maximă prioritate, în opinia majorităţii respondenţilor (63,2%) urmată
35 35
de dimensiunea de apărare (62,5%) şi dimensiunea educaţională, de
sănătate, socială şi demografică (51,3%). Se poate afirma că există o
legătură între faptul că dimensiunea de informaţii şi contrainformaţii are
prioritate maximă şi pericolul sesizat de respondenţi cu privire la ştirile
false (vezi graficul 7). Lipsa informaţiilor certe şi a unui sistem de
contracarare a dezinformării funcţional dictează priorităţile respondenţilor
în ceea ce priveşte dimensiunile culturii de securitate ce ar trebui
promovate. Faptul că dimensiunea de apărare se află pe locul doi este
corelat cu importanţa acordată instituţiilor din domeniul securităţii şi
apărării în privinţa promovării culturii de securitate (vezi graficul 5).
Un interes mai scăzut se manifestă pentru promovarea dimensiunii
diplomatice a securităţii (23,7%) şi a dimensiunii economice şi energe-
tice (35,5%), în timp ce pentru promovarea dimensiunii de management al
situaţiilor de criză aprecierea priorităţii este moderată (46,7%).
5.2. Componente verticale ale securităţii
Din perspectivă ierarhică, cele trei paliere esenţiale ale securităţii se
situează la nivelul individului, statului şi la nivelul sistemului internaţional
de securitate, cu componentele zonale, regionale şi la nivel global.
Supravieţuirea fizică şi suveranitatea statului, protejarea existenţei
unei naţiuni şi apărarea intereselor vitale, sunt obiectivele principale al
securităţii naţionale. Interesele naţionale vitale sunt stabilite şi revizuite
periodic, depind de cultura politică naţională, ideologia dominantă, tradiţii,
aspiraţii naţionale şi circumstanţe interne şi externe.
Spre deosebire de securitatea naţională, care e centrată pe stat şi
naţiune, securitatea umană se raportează la individ şi libertăţile sale
fundamentale care trebuie protejate.
Securitatea umană (a individului) este considerată de larga
majoritate a participanţilor la sondajul de opinie realizat pentru scopurile
acestui raport (81,6%) ca reprezentând cea mai importantă misiune în
promovarea securităţii, urmată de securitatea naţională (73,7%). La
polul opus, se manifestă un interes scăzut şi moderat pentru promovarea
problematicii securităţii zonale (13,2%), a celei regionale (17,8%) şi
euro-atlantice (22,4%) şi securităţii globale (44,1%). Importanţa
prioritară acordată securităţii umane este o consecinţă directă a faptului
că în secolul al XXI-lea individualismul devine tot mai mult o ideologie
36 36
dominantă. Mai precis, interesele individuale primează, uneori chiar în
detrimentul colectivităţii. Conform Future State 2030: The global mega-
trends shaping governments, „dezvoltarea educaţiei şi tehnologiei la nivel
global a transferat puterea la nivel individual într-un mod fără precedent
ceea ce a condus la solicitarea de către populaţie a transparenţei guver-
namentale şi participării directe la procesul de luare a deciziilor de interes
public.”23 În cazul României, concentrarea pe securitatea individuală poate
fi corelată şi cu o încredere limitată în Guvern (24%) şi Parlament (20%)24.

Grafi cul 9.
Accentul pus pe securitatea naţională poate fi asociat cu încrederea
pe care publicul din România o manifestă în instituţiile din domeniul
securităţii şi apărării care justifică şi faptul că sunt considerate cele mai în
măsură pentru a face educaţie de securitate şi pentru a promova cultura
de securitate (vezi graficul 5). Încrederea în Armată este de 71% fiind
surclasată doar de către încrederea în pompieri 83%, conform
sondajului de opinie anterior menţionat.
În plus, campaniile de dezinformare corelate cu lipsa campaniilor de
informare au condus la scăderea încrederii în structurile care gestionează
23 http://www.kpmg-institutes.com/content/dam/kpmg/governmentinstitute/pdf/2013/future-
state-2030.pdf
24 Sondaj de opinie realizat de CURS ı̂n noiembrie 2017, pe un eşantion de 1067 de respondenţi,

votanţi ı̂n vâ rstă de 18 ani.

37 37
securitatea la nivel european şi euro-atlantic. Conform unui sondaj de
opinie condus de Gallup25 în ţările din sud-estul Europei în 2016, doar
50% dintre români asociază NATO cu protecţia ţării, în timp ce 8%
percep NATO ca o ameninţare la adresa securităţii României şi 25% nu
au nici o părere. În ceea ce priveşte statutul de ţară membră a Uniunii
Europene, tot un sondaj Gallup din 201626 relevă faptul că 58% dintre
români consideră că acest statut aduce beneficii României, 17% că aduce
deservicii, iar restul nu se pronunţă. Aceste rezultate sunt confirmate şi
de un sondaj de opinie efectuat de IRES în 2017 Bilanţul anului politic 2017.
Perspective pentru 2018,27 conform căruia la întrebarea „Câtă încredere
aveţi în Uniunea Europeană?”, 13% dintre participanţi au răspuns foarte
multă, 38% multă, 31% puţină şi 17% foarte puţină sau deloc. În toate
cazurile, atitudinea românilor cu privire la apartenenţa la structuri
suprastatale cu implicaţii la nivelul securităţii naţionale şi responsa-
bilităţi în privinţa securităţii zonale, regionale şi globale este împărţită.
5.3. Ameninţări
Ameninţările la adresa securităţii reprezintă „acţiuni, fapte sau
stări de fapt, capacităţi, strategii, intenţii ori planuri ce pot afecta
valorile, interesele şi obiectivele naţionale de securitate şi/sau sunt de
natură să pună în pericol direct sau indirect securitatea naţională, prin
afectarea funcţionării normale a instituţiilor statului, a vieţii şi integrităţii
fizice a cetăţenilor şi a organizării comunităţilor umane”28. Ameninţările
pot fi directe, obiective, măsurabile, manifestate făţiş sau pot fi
percepute ca atare pe un fond de nesiguranţă şi neîncredere.
Amprenta ameninţărilor evidenţiază faptul că marea majoritate a
respondenţilor, peste două treimi, este preocupată de ameninţările
cibernetice lansate de entităţi ostile statale şi non-statale (69,1%),
respectiv de terorism (67,8%). După cum am menţionat şi anterior, la
întrebarea referitoare la barierele în promovarea culturii de securitate
(vezi graficul 7), dezinformarea ce poate să se desfăşoare prin inter-mediul
unor atacuri cibernetice, tentativele de preluare a controlului sistemelor
de management al comunicaţiilor, al managementului financiar, al celui
25 http://news.gallup.com/poll/203819/nato-members-eastern-europe-protection.aspx.
26 http://news.gallup.com/poll/210083/eastern-europe-positive-membership.aspx.
27 http://www.ires.com.ro/uploads/articole/ires_bilantul-anului-politic-2017_raport-de-cercetare.pdf.
28 http://www.presidency.ro/files/userfiles/Ghid_SNApT_2015-2019_AP.pdf, p. 7.

38 38
instituţional, al tranzacţiilor de pe burse etc. sunt percepute ca fiind
factori destabilizatori şi perturbatori în promovarea culturii de securitate,
iar faptul că o bună parte din populaţie nu ştie cum să se distingă ştirile
false de cele reale şi, mai mult, este convinsă de aceste ştiri şi, implicit,
adoptă interesele celor care le distribuie fără să conştientizeze pericolele
reprezintă o ameninţare la adresa stării de securitate.

Grafi cul 10.

Terorismul este o preocupare majoră pentru publicul din România,
deoarece pe teritoriul european în 2016 au fost înregistrate 142 de
atacuri teroriste eşuate, contracarate sau finalizate în 2016 şi 1002 per-
soane au fost arestate pentru infracţiuni de terorism.29 Conform European
Union Terrorism Situation and Trend Report 2017 redactat de Europol, în
România a fost arestată o singură persoană în 2016 pentru activităţi
teroriste asociate jihadismului, deci ameninţările concrete la adresa
României nu sunt atât de pregnante ca în cazul altor ţări europene. Cu toate

29 http://www.consilium.europa.eu/ro/policies/fight-against-terrorism/.
39 39
acestea, terorismul rămâne o ameninţare care preocupă respondenţii în
principal datorită imprevizibilităţii şi incontrolabilităţii fenomenului.
5.4. Riscuri
Riscul la adresa securităţii reprezintă „probabilitatea de producere
/ manifestare a oricărui eveniment, situaţie, condiţie cu potenţial de
manifestare incert, a cărui concretizare ar conduce la afectarea în orice
mod a funcţionării normale a instituţiilor statului, a organizării şi funcţio-
nării comunităţilor umane, precum şi a vieţii şi integrităţii fizice a
cetăţenilor, într-o împrejurare dată sau context determinat”30.

Grafi cul 11.

Amprenta riscurilor este definită de riscurile de natură socială
(declinul demografic, emigraţia populaţiei active, degradarea factorilor
de mediu, deficienţele din sistemele naţionale de sănătate, educaţie şi

30 http://www.presidency.ro/files/userfiles/Ghid_SNApT_2015-2019_AP.pdf, p. 9.
40 40
asistenta socială, dar şi distorsiunile pe piaţa muncii) împreună cu
criminalitatea transfrontalieră (trafic de droguri, persoane, arme şi
bunuri, migraţie ilegală, criminalitate economico-financiară) care preocupă
respondenţii în cel mai înalt grad (63,1%, respectiv 61,8%) şi, în opinia
acestora, ar trebui abordate cu prioritate în promovarea culturii de
securitate. Din nou se observă o preocupare pentru securitatea naţională
care are un impact direct asupra securităţii umane, deoarece aceste
răspunsuri se corelează cu cele oferite la întrebarea privitoare la compo-
nentele verticale ale securităţii (vezi graficul 9). Riscurile de natură
socială sunt cele care primează deoarece sunt cele ale căror efecte sunt
resimţite de populaţie în mod curent.
Această preocupare duce în plan secund atenţia acordată riscurilor
asociate nerealizărilor de dezvoltare ale României (24,3%), instabilitatea
regională (30,3%), traficarea ilegală de armament convenţional (30,9%),
precum şi riscurilor cu probabilitate redusă, dar cu impact major:
confruntări militare de joasă intensitate, dar persistente în timp, fluxuri
migratorii generate de catastrofe naturale, pandemii, dezastre ecologice
(34,2%) şi radicalizarea entităţilor extremiste (39,5%). Aceasta din urmă
are un procent de aproape 40% ce poate fi corelat cu răspunsurile la
întrebarea anterioară referitoare la ameninţări, mai precis cu procentul
ridicat al celor care percep terorismul drept o ameninţare (vezi graficul
10). Radicalizarea entităţilor extremiste este considerată a fi una dintre
cauzele terorismului. Conform European Union Terrorism Situation and
Trend Report 2017: „în 2016, cel mai mare număr de atacuri în care
afilierea la o organizaţie teroristă a putut fi identificată au fost executate
de extremişti etno-naţionalişti şi separatişti (99). Numărul de atacuri
executate de extremişti violenţi de stânga este în creştere din 2014
ajungând la un total de 27 în 2016, dintre care cele mai multe (16) au
fost înregistrate în Italia. Numărul de atacuri teroriste executate de
jihadişti a scăzut de la 17 în 2015 la 13 în 2016, dintre care 6 au fost
asociate cu aşa-numitul Stat Islamic.”31
5.5. Vulnerabilităţi
Vulnerabilitatea la adresa securităţii reprezintă acea „deficienţă
funcţional-sistemică / structurală care poate fi exploatată sau poate
31 disponibil pe http://www.consilium.europa.eu/ro/policies/fight-against-terrorism/.
41 41
contribui la materializarea unei ameninţări sau unui risc, determinând
slăbirea capacităţii statului de a diminua impactul evenimentelor cu
potenţial de afectare gravă a funcţionării normale a instituţiilor sale, a
vieţii şi integrităţii fizice a cetăţenilor şi a organizării comunităţilor
umane, precum şi a capacităţii de protejare, apărare şi promovare a
valorilor, intereselor şi obiectivelor naţionale de securitate”32.

Grafi cul 12.

32 http://www.presidency.ro/files/userfiles/Ghid_SNApT_2015-2019_AP.pdf, p. 10.
42 42
 Corupţia este singura vulnerabilitate indicată de o largă majoritate,
respectiv de mai mult de jumătate dintre respondenţi (61,8%) pentru a
fi abordată cu prioritate în promovarea culturii de securitate. Acest
răspuns confirmă rezultatele unui sondaj IRES desfăşurat în noiembrie
2017 conform căruia 81% dintre respondenţi sunt de părere că în
România, corupţia e insuportabilă şi doar 18% sunt în dezacord.33
Un număr foarte mic de respondenţi, aproximativ o cincime, acordă
atenţie vulnerabilităţilor care privesc excluziunea şi polarizarea socială
(20,4%), disparităţile socio-economice între regiuni şi judeţe (20,4%),
utilizarea banului public (22,4%), fragilitatea spiritului şi solidarităţii
civice (22,4%).
La egalitate (43,4%), migraţia forţei de muncă specializate şi
precaritatea resurselor şi incoerenţa în gestionarea diverselor tipuri de
riscuri care afectează reacţia inter-instituţională în situaţii de criză se
situează în zona moderată a preocupărilor celor chestionaţi.
5.6. Demersuri de promovare a culturii de securitate
Acţiunile necesare a fi întreprinse în susţinerea promovării culturii
de securitate vizează atât schimbarea comportamentului actorilor sociali
cu atribuţii în domeniu (organizaţii guvernamentale), cât şi a celor cu
participare voluntară (organizaţii non-guvernamentale) privind nivelul
de implicare, dar şi îmbunătăţirea politicilor şi strategiilor specifice.
Necesitatea perfecţionării metodelor şi tehnicilor de comunicare
care să asigure explicarea problemelor de securitate pe înţelesul tuturor
reprezintă pentru marea majoritate a celor chestionaţi (70,4%) cel mai
important demers care ar putea contribui la promovarea mai eficientă a
culturii de securitate. Stabilirea obiectivelor şi a acţiunilor de urmat
pentru o promovare mai eficientă a culturii de securitate ar trebui să
conducă, apreciază aproape două treimi dintre cei chestionaţi (60,5%),
la elaborarea unei strategii naţionale de promovare a culturii de
securitate. Înţelegerea mai bună a problematicii securităţii poate fi
sprijinită, în opinia unui segment important din rândul respondenţilor
(59,2%), prin elaborarea unor politici de securitate accesibile publicului
larg. În ceea ce priveşte participarea activă, este de dorit o implicare
mult mai susţinută a organizaţiilor guvernamentale cu atribuţii în
33 https://www.dcnews.ro/sondaj-ires-corup-ie-rezultate-despre-lupta-anticorup-ie_564098.html.
43 43
domeniul securităţii (42,1%), comparativ cu a celor non-guvernamentale
(25,7%). Prin acest răspuns se remarcă necesitatea existenţei comunicării
strategice la nivel statal prin care să fie promovată cultura de securitate.
Prin comunicare strategică se pot reuni toate demersurile considerate im-
portante de către respondenţi deoarece comunicarea strategică presupune
stabilirea unor obiective clare, decelate pe nivelurile de competenţă şi
de cunoştinţe ale categoriilor de public ţintă, astfel încât obiectivele
respectivelor campanii de comunicare strategică să fie îndeplinite.

Grafi cul 13.

5.7. Modalităţi de promovare a culturii de securitate
Dezvoltarea culturii de securitate se realizează prin diverse
modalităţi care vizează stimularea interesului personal şi organizaţional,
cooperarea instituţională şi cu societatea civilă, adaptarea programelor
de învăţământ, stimularea activităţilor editoriale şi publicistice.
Cea mai bună modalitate de dezvoltare a culturii de securitate
indicată de aproape toţi respondenţii (80,3%) o reprezintă integrarea în
instituţiile de învăţământ a educaţiei pentru securitate. Organizarea de
cursuri, conferinţe, simpozioane şi seminarii, întâlniri, colocvii, mese
rotunde, tabere, excursii, sunt exemple de activităţi curriculare şi extra-
curriculare care pot facilita transferul de informaţii şi cunoştinţe de
securitate în rândul copiilor şi adolescenţilor. De altfel, elevii (62,5%) şi
44 44
studenţii (71,1%) sunt grupurile ţintă considerate ca fiind cele mai
importante pentru participanţii la această sondajul de opinie. Datorită
faptului că mass-media, mai precis presa online, este considerată o sursă
importantă de informare personală privind problematica securităţii (vezi
graficul 2), respondenţii plasează pe locul doi în topul modalităţilor
eficiente de a facilita dezvoltarea culturii de securitate informarea
publicului prin intermediul mass-media, care poate avea o arie mai largă
de acoperire.

Grafi cul 14.

45 45
 6. CONCLUZII
Acest raport şi chestionarul pe care s-a bazat analiza promovării
culturii de securitate sunt un prim pas în înţelegerea modului în care
cultura de securitate este receptată de publicul din România. În urma
colectării răspunsurilor de la persoanele interesate de domeniul securităţii
şi al culturii de securitate, am observat că majoritatea respondenţilor
aparţine categoriei de vârsta sub 35 de ani, ceea ce înseamnă că
analizarea răspunsurilor lor poate arunca o lumină asupra înţelegerii şi
reprezentării pe care această categorie de vârstă o are despre modul în
care cultura de securitate este reflectată în societate, aspect extrem de
important dat fiind faptul că această generaţie este cea care formează şi
va forma societate civilă românească în perioada următoare.
Dată fiind această categorie de vârstă dominantă a participanţilor
la studiu, o serie de răspunsuri indică preferinţele de informare,
interesele şi obiectivelor categoriei de public cu vârste până în 35 de ani.
Aceştia consideră că grupul pe care îl reprezintă ar trebui să fie grupul
ţintă principal în promovarea culturii de securitate, iar informarea ar
trebui realizată prin intermediul presei online, în detrimentul presei scrise.
De asemenea, respondenţii atrag atenţia asupra faptului că problematica
securităţii ar trebui explicată în termeni expliciţi, mai precis, că ar trebui
construite bazele unei înţelegeri mai clare şi concrete asupra dimen-
siunilor securităţii prin folosirea unei terminologii adecvate vârstei şi
capacităţii de înţelegere a acestei categorii de public. Integrarea în
instituţiile de învăţământ a educaţiei pentru securitate atât pentru copii
şi adolescenţi, cât şi pentru adulţi, prin organizarea de cursuri, conferinţe,
simpozioane şi seminarii, întâlniri, colocvii, mese rotunde, tabere,
excursii şi alte activităţi recreativ-educaţionale reprezintă cea mai bună
modalitate de a facilita dezvoltarea culturii de securitate.
Din răspunsurile colectate reiese ca fiind necesară existenţa unei
educaţii de securitate care să pună accentul pe explicitarea terminologiei
specifice, aceasta fiind baza pentru dezvoltarea unei culturi de securitate
adecvate în rândul întregii societăţi civile. Aceste răspunsuri, corelate cu
informaţiile sintetizate din studii efectuate atât în plan internaţional, cât
46 46
şi naţional, subliniază faptul că generaţia tânără percepe securitatea şi,
implicit, cultura de securitate ca fiind o componentă importantă a
dezvoltării lor. Dacă fenomenul le va rămâne neînţeles, din cauza
utilizării unui vocabular prea specializat, fără corespondenţă semantică
la nivelul acestei categorii de vârstă, această generaţie ar putea să-şi
piardă interesul pentru problematica securităţii naţionale, ceea ce va
duce la scăderea sprijinului pentru organizaţiile internaţionale, din care
face parte România, care se ocupă de securitate la nivel zonal, regional şi
global şi la o sporire a percepţiei că securitatea individuală sau cel mult
naţională este cea care primează şi că această stare de securitate poate fi
atinsă prin resurse individuale sau poate rămâne o problemă a statelor
naţionale. Această interpretare este coroborată şi de faptul că instituţiile
statului cu atribuţii în domeniul securităţii şi apărării sunt considerate a
fi cele mai în măsură să promoveze cultura de securitate, această
prioritate datorându-se şi faptului că încrederea în sistemul de apărare
rămâne crescută în rândul publicului din România, în timp ce încrederea
în alte instituţii ale statului este în declin.
În ceea ce priveşte laturile culturii de securitate, latura cognitivă şi
respectiv latura operaţională sunt considerate a fi cele mai importante,
aceste răspunsuri fiind indicate de cei mai mulţi dintre respondenţi. Din
nou, categoria de vârstă a dictat într-o mare măsură prioritizarea
acestor dimensiuni, deoarece generaţia mai tânără se concentrează pe
acumularea de cunoştinţe şi pe deprinderea unor proceduri standard de
acţiune pentru gestionarea ameninţărilor, riscurilor şi vulnerabilităţilor
la adresa securităţii şi mai puţin pe latura istorică care se reflectă în
depozitarul de experienţe, credinţe, atitudini, cutume. În plus, această
aparentă respingere a tradiţiilor în ceea ce priveşte abordarea securităţii
se datorează şi faptului că, în context actual, tipurile de ameninţări,
riscuri şi vulnerabilităţi sunt diferite, după cum este relevat şi de faptul
că preocuparea cea mai importantă se manifestă în rândul respondenţilor
pentru dimensiunea de informaţii şi contrainformaţii care ar trebui
promovată cu prioritate. Dată fiind importanţa din ce în ce mai mare a
internetului, a reţelelor de socializare şi în general a spaţiului virtual în
cadrul societăţii şi rolul pe care acest spaţiu îl joacă în asigurarea
securităţii, respondenţii la chestionar consideră că ameninţările cibernetice
lansate de entităţi ostile, statale sau non-statale ar trebui abordate cu
47 47
prioritate în promovarea culturii de securitate.
O altă concluzie importantă rezultată în urma chestionării publicului
este faptul că obiectivul principal al promovării culturii de securitate
vizează conştientizarea cetăţenilor privind riscurile, ameninţările şi
vulnerabilităţile specifice. Atitudinea pe care o manifestă respondenţii
prin selectarea cu prioritate a acestui răspuns este de tip reactiv, nu
proactiv, în sensul în care cultura de securitate este văzută ca o metodă
de a conştientiza riscurile, ameninţările şi vulnerabilităţile şi eventual de
a deprinde metode de gestionare, nu de a preveni apariţia acestora.
În urma sondajului de opinie a reieşit faptul că securitatea umană
(a individului) ar trebui promovată cu prioritate. Prioritizarea acestui
răspuns poate fi considerată o consecinţă a riscurilor pe care respondenţii
le identifică ca fiind cele mai acute la adresa securităţii şi anume cele de
natură socială: declinul demografic, emigraţia populaţiei active, degradarea
factorilor de mediu, deficienţele din sistemele naţionale de sănătate,
educaţie şi asistenţă socială, dar şi distorsiunile pe piaţa muncii. Toate
aceste riscuri vizează în mod direct bunăstarea individuală şi poziţia
indivizilor în societate. Identificarea acestor riscuri este corelată şi cu
faptul că vulnerabilitatea cea mai pregnantă la adresa securităţii care a
fost menţionată de respondenţi este corupţia şi ea un fenomen care
afectează societatea nu doar în întregul ei, dar mai ales la nivel individual.
În ansamblu, rezultatele sondajului de opinie relevă care sunt
preocupările primordiale ale societăţii civile în privinţa culturii de
securitate. Pe baza acestora vom formula în continuare o serie de
propuneri şi recomandări pentru o îmbunătăţire a nivelului culturii de
securitate şi pentru o promovare mai eficientă a acesteia.

48 48
 7. RECOMANDĂRI
Cercetarea efectuată şi răspunsurile obţinute ca urmare a chestio-
narului administrat relevă necesitatea dezvoltării unei strategii naţionale
de promovare a culturii de securitate care să includă atât o dimensiune
de informare cât şi o dimensiune de educare a societăţii civile.
Dimensiunea de informare ar trebui să se axeze pe diversificarea
acţiunilor şi modalităţilor de promovare a culturii de securitate atât prin
activităţi (cursuri, conferinţe, simpozioane, seminarii, întâlniri, colocvii,
mese rotunde, tabere, excursii) dedicate elevilor, studenţilor, dar şi
adulţilor şi organizate de către instituţiile cu competenţe în domeniul
securităţii şi apărării, cât şi printr-o mai bună comunicare în mediul
online care îşi va consolida în viitor poziţia de lider ca sursă de informare
pentru publicul larg.
Dimensiunea de educare ar trebui să utilizeze o terminologie de
specialitate adaptată nivelului de cunoştinţe al publicului ţintă, diferenţiat
pe categorii de vârstă, de cunoştinţe şi de preocupări particulare, astfel
încât să fie stimulat şi sporit atât interesul receptorilor, cât şi gradul de
înţelegere şi internalizare a conceptelor, dimensiunilor şi implicaţiilor
securităţii. În cazul comunicării în mediul online, eforturile de diversificare
şi îmbunătăţire a surselor de informare cu privire la cultura de securitate
ar trebui dublate de un proces de educare privind credibilitatea surselor
de informare şi a tehnicilor necesare pentru a identifica informaţiile de
încredere astfel încât publicul ţintă să poată decela între ştirile adevărate şi
cele false şi să fie reduse consecinţele negative asupra culturii de
securitate rezultate din acţiunile ostile de dezinformare. În acest sens,
considerăm că ar fi necesară crearea unei structuri de monitorizare şi
combatere a ştirilor false din domeniul securităţii.
În plus, autorii acestui studiu consideră că ar fi necesară elaborarea
unui sistem de indicatori obiectivi şi a unui barometru de opinie pentru
a putea monitoriza şi evalua în mod constant şi credibil atât percepţiile,
cât şi promovarea culturii de securitate la nivelul societăţii româneşti.
Această măsură poate fi susţinută prin monitorizarea şi indexarea
actorilor sociali activi în promovarea culturii de securitate, mai precis,
49 49
prin crearea unei baze de date cu organizaţiile de tipul think tank şi
elaborarea unui clasament anual ţinând cont de activităţile desfăşurate.
Această activitate ar veni şi în sprijinul dezvoltării de mecanisme prin
care publicul ţintă poate evalua credibilitatea surselor de informare şi
poate dezvolta rezilienţă în faţa ştirilor false.
În concluzie, cultura de securitate este la început de drum în
România, dar necesitatea consolidării şi promovării acesteia nu a fost
niciodată mai pregnantă, dată fiind volatilitatea mediului de securitate şi
pluralitatea şi impredictibilitatea riscurilor, ameninţărilor şi vulnera-
bilităţilor la care societatea românească este expusă.
Lipsa culturii de securitate adecvată geopolitic şi temporal poate
conduce, în extremis, la două situaţii deosebit de critice. Pe de o parte, se
poate dezvolta o sensibilitate socială exacerbată care poate induce în
rândul cetăţenilor spaime sociale majore, frici nejustificate de invazii,
atacuri fizice sau informatice, un sindrom generalizat al „drobului de sare”
din poveste. Pe de altă parte, îşi poate face loc în societate indiferenţa
totală la problematica securităţii, fie dintr-o încredere exagerată în
capabilităţile de răspuns individuale şi naţionale la ameninţări şi riscuri
de securitate, fie din cauza desconsiderării şi neglijării totale a acestora,
precum faimosul personaj din aceeaşi poveste, plecat în lumea largă.

50 50