CopiiiStrazii PDF

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA
Centrul Republican de Resurse pentru

Asistenţă Socială
COPIII STRĂZII
ÎN ORAŞUL CHIŞINĂU
(studiu elaborat în baza cercetării sociologice)
Chişinău – 2000
CZU [316.35:36] (478) COPIII STRĂZII ÎN ORAŞUL CHIŞINĂU
C 58 (studiu elaborat în baza cercetării sociologice).
– Chişinău: USM, 2000. – 168 p.
Coordonator ştiinţific:
Maria Bulgaru
Profesor universitar, doctor habilitat - USM
Colectivul de autori:
Maria Bulgaru
Profesor universitar, doctor habilitat - USM
Sorin Cace
Cercetător - Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii al Academiei Române
Viorica Craievschi
Specialist principal - MMPSF
Laurenţia Eşanu
Specialist principal - MMPSF
Oleg Bulgaru
Conferenţiar universitar, doctor - USM
Raisa Tereşciuc
Zinovia Chitoroagă
Diana Cheianu
Lector - USM
Marcela Dilion
Lector – USM
Consultanţi:
Sorin Cace
Cercetător - Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii al Academiei Române
Larisa Lăzărescu
Coordonator de program – UNICEF
Ana Novac
Şef adjunct – Centrul Republican de Triere a Minorilor
Sergiu Crudu
Inspector superior – Inspectoratul de Poliţie al Municipiului Chişinău
Echipa de lucru pe teren: Diana Cheianu, Zinovia Chitoroagă, Oxana Isac, Marcela Dilion, Raisa
Tereşciuc, Nicolae Sali, Sergiu Crudu, Ana Novac, Gheorghe Butnaru, şefii Inspectoratelor
pentru minori ale sectoarelor municipiului Chişinău, studenţii specialităţii “Asistenţă socială”
a USM.
Tehnoredactare computerizată:
Oleg Bulgaru
Studiul a fost realizat cu sprijinul Reprezentanţei UNICEF în Moldova.
© Centrul Republican de Resurse pentru Asistenţă Socială
ISBN 9975-917-37-2
Cuprins
Cuprins
INTRODUCERE………………………………………………………… 5
Capitolul 1. ARGUMENT ÎN FAVOAREA REALIZĂRII

STUDIULUI “COPIII STRĂZII”………………………………….. 9
Capitolul 2. METODOLOGIE …………………………………………. 19

2.1. Estimarea fenomenului “copiii străzii”……………………… 21
2.2. Analiza psiho-socială a copiilor străzii……………………... 22
2.3. Metodologia de evaluare a serviciilor………………………. 24
2.4. Analiza de conţinut a materialelor de presă……………….. 24
Capitolul 3. ANALIZA CADRULUI LEGISLATIV

ÎN DOMENIUL PROTECŢIEI COPILULUI………...…………… 25
3.1. Protecţia socială a copilului până la declararea
independenţei Republicii Moldova…………………………. 27
3.2. Protecţia socială a copilului după 1990………………… 28
3.3. Actualul sistem de asistenţă socială a copiilor……………. 30
Capitolul 4. DEFINIREA NOŢIUNII DE “COPII AI STRĂZII”……... 35
Capitolul 5. ANALIZA STATISTICĂ ŞI

PSIHO-SOCIALĂ A FENOMENULUI………………...………… 41
5.1. Estimarea numărului total al copiilor străzii……………….. 43
5.2. Analiza statistică……………………………………………… 45
5.2.1. Zonele de rezidenţă a copiilor străzii……………….. 45
5.2.2. Repartizarea pe grupe de vârstă şi perioada de
aflare în stradă………………………………………….. 47
5.2.3. Repartizarea după criteriul sexului…………………. 49
5.2.4. Cauzele ce au determinat
ieşirea copiilor în stradă……………………………….. 49
5.2.5. Actele de identitate…………………………………… 54
5.2.6. Viaţa copiilor în stradă……………………………….. 56
Centrul Republican de Resurse pentru Asistenţă Socială 3

Copiii străzii în oraşul Chişinău
5.2.7. Relaţia cu şcoala……………………………………… 61

5.2.8. Starea de sănătate…………………………………… 62
5.2.9. Sexualitatea şi abuzul sexual……………………….. 63
5.2.10. Agresarea copiilor în stradă………………………... 64
5.2.11. Planuri de viitor……………………………………… 65
5.3. Aspectul psihologic şi comportamental……………………. 66
5.3.1 Motivaţia ieşirii copiilor în stradă…………………….. 66
5.3.2. Caracteristica mediului abandonat…………………. 70
5.3.3. Viaţa şi activitatea copiilor în stradă………………... 72
5.3.4. Portretul psiho-somatic al copiilor străzii…………… 75
Capitolul 6. EVALUAREA SERVICIILOR ADRESATE COPIILOR

AFLAŢI ÎN DIFICULTATE…………..…………………………… 83
6.1 Evaluarea serviciilor…………………………………………... 85
6.2. Evaluarea beneficiarilor……………………………………… 111
Capitolul 7. FENOMENUL “COPIII STRĂZII”

ÎN MASS-MEDIA………………………………………………….. 117
CONSTATĂRI, CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI……………..…… 125
BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………. 133
ANEXE…………………………………………………………………… 137
4 Centrul Republican de Resurse pentru Asistenţă Socială

M.Bulgaru
Introducere

Introducere
Actualitatea unui studiu complex cu referire la problematica fenomenului

“copiii străzii” este motivată, pe de o parte, de specificul acestui fenomen
social relativ nou, de dinamica lui şi condiţiile concrete în care se dezvoltă,
iar pe de altă parte, de tratarea anterioară superficială, informaţiile fiind
contradictorii şi destul de vagi despre caracteristicile acestei categorii de
copii.
În calitate de obiective principale ale studiului au fost înaintate:
• studierea şi evaluarea fenomenului “copiii străzii” în oraşul Chişinău;
• dezvăluirea dimensiunilor fenomenului sub aspect statistic şi socio-

psihologic;
• sensibilizarea opiniei publice la situaţia copiilor străzii;
• crearea unei surse de informare pentru elaborarea politicilor sociale

eficiente în vederea protecţiei copilului.
Studiul de faţă constituie o primă abordare ştiinţifică a fenomenului “copiii
străzii”, realizată în Republica Moldova, din mai multe perspective:
• defineşte fenomenul;
• abordează problematica copiilor străzii în mod comprehensiv atât ca

domeniu de cercetare, cât şi ca metodologie folosită;
• analizează legislaţia în vigoare referitoare la copiii aflaţi în dificultate;

• evaluează unele servicii sociale adresate copiilor şi familiei;
• prezintă reflectarea problematicii date în presă în baza analizei de

conţinut.
În activitatea de cercetare şi analiză au fost antrenaţi diverşi specialişti în

domeniul psiho-social – sociologi, lucrători sociali, psihologi, cercetători
ştiinţifici, fiecare dintre aceştia aducându-şi contribuţia specifică la
realizarea studiului.

M.Bulgaru
Capitolul 1
Argument în favoarea realizării
studiului “Copiii străzii”

Capitolul 1. Argument în favoarea realizării studiului “Copiii străzii”
Fenomenul “copiii străzii” este unul relativ nou pentru realităţile Republicii
Moldova, dar unul care solicită tot mai mult atenţia opiniei publice şi,
implicit, a organelor investite cu protecţia familiei şi a copilului. Prezenţa
copiilor în stradă nu poate vorbi decât de o situaţie de criză, care necesită
soluţii urgente în domeniul protecţiei sociale a familiei şi copilului.
Considerăm că dezvoltarea unor politici de intervenţie în această
problemă ar fi imposibilă în lipsa unui studiu de profunzime a
fenomenului şi a premiselor acestuia.
În aspect istoric, fenomenul este asociat căderii economice din ultimii ani şi
crizei în care se află întreg sistemul de protecţie socială.
Totuşi, rădăcinile fenomenului trebuie căutate în decalajul format, încă în
perioada sovietică, între capacităţile sistemului de protecţie socială de a
răspunde necesităţilor imediate de sprijin a copilului, pe de o parte, şi, pe
de altă parte, necesităţilor de lungă durată de fortificare a familiei şi
prevenire a dezmembrării ei, de educaţie eficientă în domeniul planificării
familiei, de creare a unui sistem viabil de semnalare şi soluţionare a
cazurilor de abuz şi violenţă în familie. Investiţia în copii necesită nu doar
mijloace financiare, dar şi instituţionale, şi culturale. Timp de decenii, unica
soluţie de prevenire a fenomenului copiilor străzii a fost instituţionalizarea
acestora.
Copilul∗ ca resursa umană a viitorului, garantul bunăstării viitoare a

colectivităţii, a fost văzut în perioada socialistă drept o unealtă în crearea
unei “noi societăţi”, a unui “om nou”, modelat în spiritul propriei ideologii.
Regimul socialist a formulat un sistem generos de suport social adresat
copilului şi familiei cu copii: subvenţionarea esenţială a bunurilor pentru
copii, distribuirea cu prioritate a locuinţelor familiilor cu copii, dezvoltarea
unui sistem de servicii adresate copiilor - creşe şi cămine, grădiniţe,
educaţie obligatorie şi gratuită, tabere de vacanţă, activităţi culturale şi
sportive, sistem de îngrijire medicală gratuită, precum şi un sistem de
instituţii de stat pentru copiii rămaşi fără îngrijire părintească. Aceste
servicii nu au inclus însă şi un sistem paralel de fortificare a familiei,
prevenire a dezmembrării acesteia, prevenire a abandonării copiilor etc.
∗
Prin copil se înţelege orice fiinţă umană sub vârsta de 18 ani, cu excepţia cazurilor când, în baza legilor
naţionale, majoratul este stabilit sub această vârstă (Convenţia ONU cu privire la Drepturile Copilului).

Politica de suport a copiilor şi familiei tindea să realizeze şi alte deziderate,

precum:
• egalizarea veniturilor şi menţinerea acestora la niveluri scăzute;
• stimularea mobilităţii verticale prin mijloace administrative (prin

promovarea copiilor din mediile muncitoreşti şi ţărăneşti urma să fie
creată o nouă clasă conducătoare).
Această politică a condus la urmări contradictorii. Astfel, pe de o parte s-a

produs o îmbunătăţire a condiţiilor de viaţă ale copiilor mult mai rapidă
decât pentru alte categorii ale populaţiei, s-au creat condiţii pentru o
egalitate avansată a şanselor celor proveniţi din diverse medii sociale, iar în
unele cazuri chiar o discriminare a copiilor proveniţi din alte medii decât
cele muncitoreşti şi ţărăneşti.
Pe de altă parte, se dezvoltau şi procese ce au dus la o degradare

accelerată a situaţiei copiilor. Sistemul de protecţie socială, aliniat politicilor
industrializării şi dezvoltării extensive, care cereau un volum tot mai mare
de forţă de muncă, a determinat o creştere esenţială a natalităţii şi un spor
esenţial al numărului populaţiei urbane (Tabelele 1, 2). Aceste transformări
demografice au fost însoţite şi de apariţia unei categorii imense de copii
nedoriţi, dar “utili”, căci condiţiile de viaţă au impus o parte din familii să
profite de înlesnirile oferite odată cu naşterea copilului, pentru a-şi rezolva
mai uşor problemele (obţinerea spaţiului locativ, scutirea de anumite plăţi
etc.).
Criza economică în care a intrat Republica Moldova după iniţierea tranziţiei
la economia de piaţă, a fost însoţită de scăderea veniturilor reale ale
populaţiei şi scăderea vizibilă a suportului social acordat familiei. În lipsa
unei strategii clare de protecţie socială, în acest domeniu s-au făcut
progrese foarte mici în ultimii 10 ani. Din perspectiva socială, tranziţia a
devenit în Republica Moldova un “dezastru monumental”, o “tranziţie către
sărăcie”, după cum a fost apreciată de experţii Agenţiei Suedeze pentru
Dezvoltare şi Cooperare Internaţională în studiul “Costul devastator al
tranziţiei inadecvate în Moldova”.
Standardele de viaţă ale majorităţi familiilor cu copii s-au degradat sever. În
octombrie 1999 mărimea valorică a coşului minim de consum estimată de
sindicate a fost de 742 lei, pe când salariul nominal mediu lunar al unui
lucrător în economia naţională de 334 lei, neacoperind nici jumătate din
necesar. Salariul mediu în agricultură era 145 lei, iar în educaţie abia
ajungea la 180 lei. Majoritatea locuitorilor Moldovei trăieşte astfel sub
nivelul unui trai decent, situaţie agravată şi de întârzierile la plata pensiilor
şi salariilor, cifrate în 1999 la aproape 100 milioane lei.

Tabelul 1
Mişcarea naturală a populaţiei
Republicii Moldova în anii 1980 – 1998
(la 1000 de locuitori)
Anii Născuţi Decedaţi Spor natural
1980 20,0 10,2 9,8

1981 20,5 10,3 10,2
1982 20,6 10,2 10,4
1983 22,5 10,9 11,6
1984 21,9 11,1 10,8
1985 21,9 11,2 10,7
1986 22,7 9,7 13,0
1987 21,8 9,6 12,2
1988 20,9 9,7 11,2
1989 18,9 9,2 9,7
1990 17,7 9,7 8,0
1991 16,5 10,5 6,0
1992 16,0 10,2 5,8
1993 15,2 10,7 4,5
1994 14,3 11,8 2,5
1995 13,0 12,2 0,8
1996 12,0 11,5 0,5
1997 12,5 11,8 0,7
1998 11,3 10,9 0,4
Şomajul înregistrat, secondat de un număr şi mai mare de persoane aflate

în concediu forţat sau în şomaj temporar din cauza staţionării
întreprinderilor, ajunge la rate impresionante. Datele oficiale indică la un
număr de aproape 40 000 de şomeri. Dintre aceştia, doar 22 mii de
persoane primesc indemnizaţii de şomaj, egale în prezent cu 79,5 lei, dar
neplătite pentru ultimele 11 luni. În 1998, din numărul total al beneficiarilor
indemnizaţiilor de şomaj, 9 672 aveau în întreţinere 1-2 copii mai mici de
16 ani, iar 921 persoane - 3 şi mai mulţi copii (sursa: M.M.P.S.F.). Aceste
date nu includ însă şi cele circa 120 mii persoane aflate în concedii forţate
neplătite şi alte 50 mii de persoane aflate în şomaj temporar.

Tabelul 2
Populaţia în ariile urban şi rural
(la începutul anului)
Numărul populaţiei
În procente
Anul (mii locuitori)
Total Urban Rural Urban Rural
1970 3568.9 1130.1 2438.8 32 68
1975 3819.4 1370.3 2449.1 36 64
1979 3947.4 1551.1 2396.3 39 61
1989 4337.6 2036.4 2301.2 47 53
1990 4361.6 2069.3 2292.3 47 53
1991 4366.3 2073.6 2292.7 47 53
1992 4359.1 2052.2 2306.9 47 53
1993 4347.8 2039.2 2308.6 47 53
1994 4352.7 2036.6 2316.1 47 53
1995 4347.9 2033.0 2314.9 47 53
1996 4334.4 2004.1 2330.3 46 54
1997 4320.0 1995.3 2324.7 46 54
1998 4304.7 1987.3 2317.4 46 54
În aceste condiţii, familiile numeroase, în special cele de la sate, formează

una dintre cele mai sărace pături sociale. Sărăcia creşte odată cu numărul
membrilor familiei. Studiul Băncii Mondiale “Strategii de eradicare a
sărăciei” indică la faptul că aproape 1,2 milioane de persoane dintre cele
mai sărace trăiesc în familii de cinci şi mai mulţi membri (din totalul de
4,3 milioane locuitori).
La 01.01.1998, în Republica Moldova erau înregistraţi 1 131 503 copii.
Aceştia constituie 24% din populaţia Moldovei (fără raioanele din partea
stângă a Nistrului şi m. Bender), dar 32% din săraci (sursa: Raportul
Naţional al Dezvoltării Umane, PNUD, Chişinău, 1999). Majoritatea
familiilor (80%) nu dispun de posibilităţi pentru a le da copiilor cunoştinţele
necesare, profesia dorită. Mii de familii nu-şi pot trimite copiii la grădiniţe,
nu au cu ce-i îmbrăca, încălţa pentru a-i trimite la şcoală. Conform datelor
M.A.I., în iulie 1999 în oraşul Chişinău nu erau şcolarizaţi 433 copii.
Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei a raportat un număr total de 6 658 copii
neşcolarizaţi în Moldova, sau 1,17% din numărul total al copiilor de vârstă
şcolară.

Pentru a avea o viaţă decentă şi a se dezvolta armonios, copilul are

nevoie mai întâi de o familie care să-i ofere un mediu prielnic creşterii
şi dezvoltării. Familia este recunoscută de Convenţia ONU cu privire la
Drepturile Copilului drept unitatea fundamentală a societăţii şi mediul
natural pentru creşterea şi bunăstarea copilului, care trebuie să beneficieze
de protecţie şi asistenţă pentru a putea să joace pe deplin rolul său în
societate. În ultimele decenii, familiile au suportat transformări profunde sub
aspect valoric. Însăşi termenul “familie” devine tot mai ambiguu, tinzând să
exprime realităţi diferite de cele caracteristice generaţiilor precedente.
Schimbările se referă la trecerea de la familia nucleară la o diversitate de
modele familiale, ceea ce conduce la distrugerea “cuibului” cald şi sigur
care ocrotea copiii de presiunile lumii exterioare. În situaţia în care statul îşi
retrage “sprijinul”, iar condiţiile de viaţă devin mai dure, creşte proporţia
familiilor dezmembrate, monoparentale, familiilor supuse diferitelor forme
de risc. Eroziunea valorilor familiei este însoţită de scăderea coeziunii
familiale, pierderea capacităţii ei de a-şi mobiliza resursele pentru
asigurarea bunăstării comune, şi în final de creşterea divorţialităţii şi
scăderea nupţialităţii. În 1998 au fost înregistrate 21,8 mii căsătorii, rata
nupţialităţii fiind de 6 căsătorii la 1 000 de locuitori, faţă de o rată de 9,2 în
1989. Totodată, numărul căsătoriilor desfăcute prin divorţ a fost de 10,2 mii,
revenind în medie 2,8 divorţuri la 1000 de locuitori. Mai mult de jumătate
(65%) din totalul familiilor divorţate în anul 1998 au constituit-o familiile cu
copii. Numărul copiilor născuţi în afara căsătoriei în 1998 constituia 17,5%
din totalul nou-născuţilor vii. Drept urmare, se înmulţeşte numărul familiilor
monoparentale, în care un singur părinte îşi asumă toate responsabilităţile
pentru îngrijirea copilului, înfruntând dificultăţi foarte mari. În prezent sunt
înregistrate 117,2 mii familii monoparentale (circa 10% faţă de total), în
care unul dintre părinţi se ocupă de educaţia copilului, şi 13,4 mii de familii
monoparentale (1,1% faţă de total), în care copilul este îngrijit de unul din
părinţi plus bunicii. (sursa: Moldova. Evaluarea sărăciei. Raportul de bază.
Banca Mondială. Chişinău 1998, Volumul 1).
În aceste condiţii, copiii de multe ori nu beneficiază nici de cele mai
elementare condiţii de viaţă decentă şi sunt tot mai mult supuşi unor factori
de natură să deformeze şi să mutileze personalitatea lor.
O categorie de riscuri care afectează direct situaţia copiilor o constituie

patologiile grave ale vieţii familiale: alcoolismul, narcomania, violenţa
domestică, neglijarea sau abuzarea copiilor.
Consumul de alcool este cel mai des întâlnit la membrii familiilor cu
probleme financiare, în calitate de remediu, de “anestezie temporară” faţă
de problemele cu care se confruntă. În 1998 au fost înregistrate 9 324 de
femei afectate de alcoolism. La cei 512 adolescenţi înregistraţi ce fac abuz
de alcool, trebuie să adăugăm alţi 500 de copii ce trăiesc în familii, în care

măcar unul din părinţi este alcoolizat. Aceşti copii sunt lipsiţi de grija şi
atenţia părinţilor şi expuşi riscului de a porni pe calea acestora. În luna iulie
1999 în Chişinău se aflau la evidenţă pentru abuz de alcool 193 de copii.
O boală a vârstei tinere, răspândită aproape pe întreg teritoriul Moldovei,

este narcomania. Numărul copii dependenţi de droguri creşte rapid.
Adolescenţii şi tinerii constituie mai mult de jumătate din numărul
consumatorilor de droguri şi stupefiante. În 1998 numărul înregistrat al
acestora era de 293 persoane, detectate de organele de poliţie, pe când
estimările medicilor indicau un număr de cel puţin de 10-12 ori mai mare. În
Chişinău în luna iulie 1999 se aflau în evidenţă 130 adolescenţi care
consumă stupefiante. Dacă în 1995 erau înregistrate 266 de femei
consumatore de droguri, în 1998 numărul lor era deja de 423, sau 12-15%
din tot numărul consumatorilor de droguri înregistraţi în Moldova∗.
Răspândirea narcomaniei este favorizată atât de creşterea sărăciei, a
şomajului, dezorganizării sociale, destrămării relaţiilor familiale, migraţiei
sporite, lipsei de oferte pentru organizarea timpul liber a copiilor şi tinerilor,
cât şi de schimbările individuale comportamentale, produse sub influenţa
afluxului de materiale video şi a presei de proastă calitate ce propagă, voit
sau involuntar, violenţa, un stil de viaţă lipsită de valori familiale şi
spirituale.
Proporţii impunătoare capătă fenomenul violenţei domestice, victime ale

căreia sunt în special femeile şi copiii. Cele mai des întâlnite forme de
pedepsire a copiilor sunt agresarea verbală, bătăile până la vânătăi,
izolarea sau închiderea temporară, gonirea afară din casă, lipsirea de
mâncare pentru un timp. Relaţiile abuzive din familie au consecinţe grave
asupra comportamentului copilului, generând agresivitate, absenteism,
furie, abandonul familiei etc.
În defavoarea copilului, un factor de risc, absolut nou - abandonarea

temporară sau definitivă de către părinţii migraţi în căutare de câştiguri - a
fost generat de noile realităţi. Migrarea în statele vecine sau spre Europa
Occidentală pentru a presta munci necalificate a devenit o modalitate
frecventă de completare a veniturilor familiei. Departamentul Migraţiune a
M.M.P.S.F. la începutul anului 1999 înregistra 12 500 de imigranţi legali,
angajaţi în Israel şi Rusia, unicele state cu care Moldova a semnat acorduri
respective în domeniul schimbului forţei de muncă. Nu s-au făcut estimări
privind numărul imigranţilor ilegali, însă evidenţele indică un număr de
ordinul sutelor de mii**. Ambasada Moldovei în Rusia semnala în
∗
La începutul anului 2000 numărul de narcomani înregistraţi în Moldova era de circa 6000, pe când numărul
real estimat al consumatorilor de droguri era trecut de 60000.
**
La începutul anului 2000 peste hotarele ţării se aflau în căutarea unui loc de muncă sau a unui domiciliu
circa 600 mii de cetăţeni ai Republicii Moldova (cotidianul “Flux”, 16 februarie 2000).

septembrie 1999 prezenţa în capitala rusă a unui număr de circa 200 mii de
cetăţeni moldoveni aflaţi la munci sezoniere. Printre statele cu cei mai mulţi
imigranţi moldoveni ilegali sunt Turcia, Grecia, Germania, Cehia, Italia.
Drept consecinţă a apărut un nou factor de risc pentru copii. Fiind de cele
mai multe ori lăsaţi în grija buneilor, rudelor sau chiar a vecinilor, simplilor
cunoscuţi, ei sunt lipsiţi de resurse, prost alimentaţi, uneori neşcolarizaţi
sau chiar aruncaţi în stradă. Partea cea mai proastă a lucrurilor este că
aceşti copii nu sunt luaţi în evidenţă în nici un fel de autorităţile locale şi pot
constitui cele mai uşoare victime pentru traficul de copii şi “industria
cerşitului”.
Numărul de copii în familie reprezintă un determinant foarte important al

gradului de sărăcie: cu cât sunt mai mulţi copii, cu atât familia este mai
săracă. Riscul abandonării copiilor ţine în mare măsură de calitatea
condiţiilor de viaţă.
Între situaţia copilului care trăieşte în familia sa şi abandonul consemnat

legal există o multitudine de forme intermediare de separare de familie:
• părăsirea definitivă a copilului, cu sau fără declaraţie formală de

abandon, în maternităţi, leagăne, spitale, case de copii sau pur şi
simplu în gări şi pe stradă;
• încredinţarea copilului pe o perioadă indefinită rudelor sau unor

instituţii, fără a exista o decizie clară privind caracterul provizoriu sau
definitiv al separării;
• neglijarea cronică a copilului, lăsarea lui în stradă, determinarea lui să

fugă din familie, să-şi obţină singur sursele de supravieţuire.
În ultimii ani asistăm la o creştere rapidă a numărului de copii abandonaţi,

proveniţi din familiile sărace. Munca ilegală în străinătate, prostituţia,
creşterea ponderii mamelor tinere necăsătorite şi care nu-şi doresc copil au
agravat enorm situaţia copiilor. La 01.01.1998 a fost înregistrat cel mai
mare număr de copii abandonaţi timp de un an în maternităţi (atingând cifra
de 290). În acelaşi an, în total au fost abandonaţi sau au rămas fără tutelă
1259 de copii.
Trebuie să menţionăm că sursa multor probleme din acest domeniu este nu

numai lipsa de mijloace financiare şi suport din partea instituţiilor statului, ci
şi incapacitatea persoanelor aparte, a familiilor şi a comunităţilor de a găsi
soluţii pentru propriile probleme, de a identifica resurse şi de a folosi

eficient resursele disponibile. În plus, serviciile sociale şi lucrătorii sociali

puşi în serviciul familiei sunt aproape inexistenţi.
Una din cele mai şocante consecinţe ale dezorganizării sociale, asociată cu
explozia sărăciei, o constituie fenomenul “copiii străzii”.
Legitimitatea realizării unui studiu referitor la copiii străzii este determinată

de înseşi condiţiile de viaţă în care se află aceşti copii, iar utilitatea ţine, în
primul rând, de necesitatea elaborării unor strategii şi programe care să
stopeze dezvoltarea fenomenului.

S.Cace
Capitolul 2
Metodologie

Capitolul 2. Metodologie
Autorii studiului au folosit o metodologie complexă, îmbinând mai multe

metode de abordare, pentru a surprinde esenţa şi caracteristicile principale
ale fenomenului “copiii străzii”, care este unul complex şi dinamic. A fost
folosită o gamă largă de metode de evaluare a fenomenului şi explorare a
caracteristicilor psiho-sociale ale copiilor străzii, în scopul obţinerii unor
date pertinente de natură cantitativă şi calitativă despre acest fenomen
nestudiat anterior în Republica Moldova.
Pentru conturarea unei imagini de ansamblu asupra acestei probleme

sociale au fost utilizate următoarele metode:
• de estimare - prin folosirea fişelor de identificare (Anexa 1);

• de cunoaştere psiho-socială a copiilor străzii - prin aplicarea unui
chestionar (Anexa 2), a unui ghid de interviu aprofundat (Anexa 3) şi
completarea unei fişe de observaţie structurată (Anexa 4);
• de analiză a legislaţiei în domeniu;
• de evaluare a serviciilor sociale acordate copiilor aflaţi în situaţii

dificile, folosind un ghid de interviu pentru conducătorii de instituţii
(proiecte) (Anexa 5) şi un ghid de interviu pentru beneficiari
(Anexa 6);
• de analiză de conţinut a unor articole de presă care fac referire la

copii in general şi la copiii străzii în particular.
2.1. Estimarea fenomenului “copiii străzii”
Metoda de estimare folosită s-a bazat pe principiul inventarierii a cât mai

multe cartiere ale oraşului concomitent, pentru a se asigura luarea în
evidenţă şi intervievarea a cât mai mulţi copii ai străzii din totalul celor
prezenţi în perioada respectivă.
În acest scop au fost formate 5 echipe mobile care au investigat toate cele
5 sectoare ale oraşului Chişinău, în special locurile de prezenţă
permanentă a copiilor străzii. Estimarea cantitativă s-a realizat prin
aplicarea unei scurte fişe de identificare, care a permis înregistrarea tuturor
copiilor străzii întâlniţi în aceea perioadă. Au fost stabilite două intervale de

timp în care s-au aplicat fişele de identificare, unul dimineaţa (până la

ora 10) şi altul după-amiaza (după ora 18), adică în orele de prezenţă
maximă a grupurilor de copii.
2.2. Analiza psiho-socială a copiilor străzii
a) Analiza psiho-socială pe bază de chestionar

Prin aplicarea chestionarului s-a urmărit cunoaşterea următoarelor aspecte:
• motivele şi cauzele care au adus copiii în stradă;
• perioadele de aflare in strada;
• mediul rezidenţial de provenienţa (urban sau rural);
• specificul relaţiilor cu familia;
• starea de sănătate şi modul in care sunt rezolvate problemele de

sănătate;
• modul de viaţă practicat în stradă (apartenenţa la grupuri, modalităţile
de obţinere a veniturilor şi a hranei, etc.)
Membrii echipei de cercetare au intervievat în mod non-formal copiii străzii

timp de 3 zile, iar ulterior, în baza informaţiei acumulate, au fost completate
chestionarele.
Au fost completate 199 de chestionare în cele 5 sectoare ale capitalei,

respectiv în 40 de locuri în care se aflau copiii străzii. Structura lotului de
investigaţie este prezentată în Tabelele 3, 4 şi 5.
b) Observaţia directă
Observaţiile directe, realizate în timpul conversaţiilor cu copii şi a studierii
zonelor lor de activitate, au fost înregistrate în formulare ulterior, în oficiu. În
acest scop au fost întocmite fişe de observaţie structurată, stabilindu-se ca
durata perioadei de observare să fie de minimum o săptămână.
c) Interviul individual
A fost utilizat un ghid de interviu aprofundat, cu o tematică obligatorie şi
predeterminată. Cu toate acestea, datorita specificului fenomenului studiat,
interviurile au prezentat deosebiri esenţiale, prezentând variante de la cele
închise, gen chestionar, până la forme libere, orientate exclusiv către
interlocutor

Capitolul 2. Metodologie
Tabelul 3.
Structura lotului investigat pe sectoare
Număr de
Sector Procent
chestionare
Centru 101 50,8
Ciocana 32 16,1
Botanica 30 15,1
Buiucani 25 12,5
Râşcani 11 5,5
Total 199 100
Tabelul 4.
Structura lotului investigat pe sexe
Sexul Frecvenţa Procent

masculin 147 73,9
feminin 53 26,1
Total 199 100
Tabelul 5.
Structura lotului investigat pe grupe de vârstă
Vârsta Frecvenţa Procent

Sub 7 ani 12 6,0
7-11 ani 75 37,7
12-15 ani 77 38,7
16-18 ani 35 17,6
Total 199 100

2.3. Metodologia de evaluare a serviciilor
Evaluarea serviciilor adresate copiilor aflaţi în dificultate, şi în particular

copiilor străzii, a avut în obiectiv atât instituţiile guvernamentale, structurile
administraţiilor locale, cât şi organizaţiile internaţionale şi
neguvernamentale care desfăşoară activităţi în acest domeniu. Au fost
folosite ghiduri de interviu pentru conducătorii de instituţii, iniţiatorii de
programe din sectorul neguvernamental şi pentru beneficiari.
Informaţiile obţinute s-au referit la:
• cadrul legal, în baza căruia îşi desfăşoară activitatea;
• serviciile adresate copiilor aflaţi în situaţii dificile;
• soluţiile fezabile pentru diminuarea numărului copiilor străzii;

• modul în care beneficiarii acestor servicii precum şi experţii angajaţi
în efectuarea studiului apreciază serviciile.
2.4. Analiza de conţinut a materialelor de presă
Percepţia fenomenului “copiii străzii” de către populaţia Republicii Moldova

este una în mare măsură mediată. Analiza conţinuturilor reprezentărilor
mass-media asupra fenomenului “copiii străzii” urmăreşte explorarea
percepţiilor colective, a atitudinilor latente sau a manifestărilor pe care
oamenii le au faţă de acest fenomen.
Metodologia folosită combină principiile unei analize cantitative (de

frecvenţă şi tematică) cu analiza narativă de tip calitativ. Autorii studiului
şi-au permis să ofere recomandări specifice privind abordarea tematicii în
presă.

V.Craievschi, L.Eşanu
Capitolul 3
Analiza cadrului legislativ
în domeniul protecţiei copilului

Capitolul 3. Analiza cadrului legislativ în domeniul protecţiei copilului
3.1. Protecţia socială a copilului până la declararea

independenţei Republicii Moldova
Imediat după războiul al II-lea mondial, regimul socialist a încercat să

dezvolte o politică orientată în mod accentuat spre copil. În speranţa creării
noii societăţi purtătoare a valorilor comuniste, a fost făcută o investiţie
masivă de resurse în condiţiile de viaţă ale copilului. Astfel, într-o perioadă
istorică relativ scurtă s-a cristalizat un sistem de protecţie socială a copilului
şi a familiei, în special prin subvenţionarea bunurilor pentru familiile
numeroase, distribuirea cu prioritate a locuinţelor, oferirea unui set de
servicii universale gratuite: învăţământ, ocrotirea sănătăţii, organizarea
timpului liber, etc., care avea drept scop sporirea natalităţii. În aceste
condiţii, actele normative în domeniu stabileau în special compensaţii,
indemnizaţii şi alte înlesniri şi nu ofereau servicii sociale de prevenire a
abandonului copiilor. (Anexa 7. Actele normative privind protecţia familiei şi
copilului, adoptate în anii 1985-1989 ).
Printre alte rezultate ale acestei politici au fost şi:
sporirea numărului naşterilor nedorite;
creşterea fenomenului abandonului copiilor;
negarea sau camuflarea fenomenului copiilor abandonaţi sau rămaşi

fără adăpost, problema fiind rezolvată exclusiv prin instituţionalizarea
acestora.
Codul Familiei aflat în vigoare în această perioadă se caracteriza prin

intervenţia excesivă a statului în relaţiile de familie, autoritatea tutelară fiind
împuternicită în luarea deciziilor privind creşterea şi educarea copiilor.
Problemele ce apăreau erau tratate de regulă prin două metode:
• internarea copiilor în instituţii;
• sancţionarea părinţilor copiilor care fugeau din mediul familial în mod

repetat.
Tendinţa de egalizare a veniturilor familiilor şi de menţinere a acestora la

niveluri scăzute crea o dependenţă totală a familiei de subvenţiile de stat,
conducea la creşterea numărul de copii în familiile şi aşa numeroase.

Până în anul 1990, protecţia copilului în Republica Moldova, rămasă

aproape neschimbată timp de câteva decenii, a fost caracterizată prin
centralizarea excesivă şi, totodată, prin existenţa situaţiilor în care mai
multe ministere aveau sarcini ce se suprapuneau. Această politică a
favorizat instituţionalizarea copiilor, minimalizarea rolului comunităţilor şi
autorităţilor locale în sprijinirea copiilor şi familiilor aflate în situaţii de risc,
eschivarea unor categorii de părinţi de la grijile de întreţinere şi educare a
copiilor.
3.2. Politica de protecţie a copilului după 1990
Schimbările care au avut loc în plan politic în Moldova începând cu anul

1990 au creat condiţiile necesare pentru identificarea şi recunoaşterea
problemei copiilor aflaţi în dificultate. Însă cele mai multe măsuri luate în
legătură cu situaţia copiilor au fost reacţii de criză, soluţii provizorii la
explozia crizei economice, la creşterea sărăciei şi a inflaţiei, induse în cea
mai mare parte de atitudinea critică a opiniei publice. În aceste condiţii nu a
fost adoptată o strategie unică de protecţie a copilului şi a familiei, nu a fost
creată o structură unică ce ar avea în grijă copiii. Pentru a degaja situaţia
au fost aprobate o serie de Hotărâri de Guvern, care erau modificate
frecvent. Toate aceste decizii se refereau la subvenţii băneşti, nu însă şi la
apărarea drepturile copilului. (Anexa 8. Acte normative în domeniul
protecţiei sociale a copilului adoptate după 1990 ).
Prin ratificarea Convenţiei ONU cu privire la Drepturile Copilului, intrată în

vigoare în 1993, Republica Moldova şi-a asumat obligativitatea să asigure
copiilor sprijinul şi îngrijirea necesare pentru supravieţuirea şi dezvoltarea
lor, să ia toate măsurile legislative, administrative şi de alt gen care sunt
necesare pentru punerea în practică a drepturilor copiilor.
Constituţia Republicii Moldova stipulează că: “Familia constituie
elementul natural şi fundamental al societăţii, care are dreptul la
ocrotire din partea societăţii şi a statului”. În articolul 49 al Constituţiei
este stabilit principiul cel mai important al relaţiei dintre stat şi familie, şi
anume: “…statul prin mijloacele economice şi de altă natură,
contribuie la formarea familiei, precum şi îndeplinirea de către aceasta
din urmă a funcţiilor sale”. În articolele 47, 48, 49, 50, 51, titlul II,
capitolul 2 al Constituţiei se stipulează drepturile familiei, mamei şi ale
copilului la ajutor şi ocrotire specială, dreptul copiilor şi tinerilor de a
beneficia de un regim special de asistenţă în realizarea drepturilor, dreptul
la alocaţiile necesare pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copiilor
bolnavi sau cu handicap.

În scopul respectării angajamentelor internaţionale şi a prevederilor

constituţionale în domeniu, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat la
15.12.1994 “Legea privind drepturile copilului”, care reglementează
actualul cadru juridic cu privire la protecţia copilului, stabileşte statutul legal
al copilului ca subiect independent, prevede asigurarea sănătăţii fizice şi
spirituale a acestuia, formarea conştiinţei lui civice în baza valorilor
naţionale şi general-umane, acordarea unei atenţii deosebite protecţiei
sociale a copiilor lipsiţi temporar sau permanent de anturajul familial sau se
află în alte condiţii nefavorabile sau extreme. Această Lege nu a fot însă
susţinută de un program viabil de acţiuni în favoarea copilului, astfel
încât prevederile sale au rămas în mare măsură declarative.
În cadrul reformei sistemului de protecţie a familiei şi copilului, la

14 iulie 1999 a fost a adoptată de către Parlament “Legea privind
alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni”, care
stipulează dreptul la alocaţie socială de stat persoanelor care nu
îndeplinesc condiţiile ce dau dreptul la stabilirea unei pensii conform
sistemului de asigurări sociale de stat.
Au fost elaborate şi urmează a fi expediate Guvernului spre examinare

următoarele proiecte de legi:
Legea privind alocaţiile pentru familiile cu copii, care prevede

majorarea cuantumurilor indemnizaţiilor existente;
Legea cu privire la modificarea unor articole din Legea nr.821-XII

privind protecţia socială a invalizilor, care prevede stabilirea unei
alocaţii de stat lunare unuia dintre părinţi care este apt de muncă şi
nu a atins vârsta de pensionare, dar nu este încadrat în muncă în
legătură cu îngrijirea la domiciliu a unui copil-invalid;
Legea privind protecţia copilului aflat în dificultate, care are drept

scop diminuarea riscului de abandon, acordarea serviciilor de
consiliere familială, precum şi reintegrarea copilului în familia
naturală şi încurajarea alternativelor la instituţionalizare.
Cu sprijinul UNICEF, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi a Familiei a

elaborat în 1999 proiectul “Strategia Naţională cu privire la Protecţia
Socială a Familiei şi Copilului”, care prevede determinarea unui sistem
de principii, criterii, mecanisme şi măsuri de optimizare a relaţiilor stat-
comunitate-familie-copil, în vederea asigurării condiţiilor sociale,
economice, morale favorabile pentru dezvoltarea multilaterală a familiei şi a
fiecărui copil. Această Strategie, prezentată spre examinare Guvernului,
include trei arii prioritare de acţiune:
1) dezvoltarea legislaţiei în domeniul protecţiei familiei şi a copilului;
2) reforma instituţională a sistemului de protecţie socială;

3) pregătirea lucrătorilor sociali, care să contribuie la dezvoltarea

asistenţei sociale a familiei şi a copilului şi la dezvoltarea serviciilor în
acest domeniu.
3.3. Actualul sistem de asistenţă socială a copiilor
Pe fondul lipsei unei structuri guvernamentale unice şi a unei voinţe politice

unice în domeniul protecţiei copiilor, fragmentarea responsabilităţii pentru
copil şi familie între mai multe organisme publice diferite are ca efect
dispersarea eforturilor şi ineficienţa lor.
Sistemul de servicii sociale în domeniu nu acoperă tot spectrul de

probleme, iar aplicarea legislaţiei de referinţă este adesea dificilă. Drept
urmare predomină interesele departamentale, este încurajată
instituţionalizarea copiilor şi menţinerea lor în instituţii de tip închis, după
modelul spitalului sau a şcolii internat, nu se dezvoltă suficient serviciile
alternative de îngrijire a copiilor. O bună parte din timp, eforturi şi resurse
se irosesc în tentative de stabilire a unor contacte interdepartamentale, de
soluţionare a fiecărei probleme într-un alt departament şi de delegare a
responsabilităţii către altă structură.
În consecinţă, sistemul actual de asistenţă socială s-a dovedit a fi

incapabil de a asigura o protecţie socială adecvată în condiţiile
exploziei sărăciei. Cu toată multitudinea de acte emise în perioada ce s-a
scurs de la declararea independenţei, copilul rămâne a fi cel mai grav
afectat de ambiguitatea tranziţiei. Insuficienţa suportului financiar,
amplificată de neachitarea prestaţiilor băneşti în termenii prevăzuţi de
legislaţia în vigoare, reprezintă o încălcare gravă a drepturilor copilului. În
plus, lipsa unei verigi întregi de servicii sociale adresate familiilor şi
copiilor aflaţi în criză, orientate spre prevenirea abandonului, destrămării
familiei, degradării relaţiilor părinţi-copii, la medierea relaţiilor copiilor cu
instituţiile statului, socializarea şi integrarea lor în comunitate, face dificilă
sarcina ocrotirii drepturilor copiilor.
În prezent sistemul protecţiei sociale oferă următoarele servicii şi prestaţii:
a) prestaţii în bani, acordate familiilor aflate în situaţii dificile;
b) înlesniri sub formă de scutiri şi reduceri de impozite;

c) asistenţa socială la domiciliu;
d) îngrijirea instituţionalizată a copiilor.
Finanţarea programelor de asistenţă socială a copiilor se efectuează din

diverse surse: bugetul de stat, bugetele locale, fondul social, bugetele

întreprinderilor, fondul de susţinere socială a populaţiei, donaţii şi ajutoare

umanitare. Însă cea mai mare parte a poverii este purtată de către bugetul
de stat şi unităţile economice – mai bine de 2/3 din cheltuielile totale.
a) Prestaţiile în bani constituie componenta principală a sistemului actual

de protecţie socială a populaţiei, având drept scop eradicarea sărăciei şi a
marginalizării sociale.
Valoarea alocaţiilor băneşti a fost diminuată însă de inflaţie, egalându-se în

prezent cu mijloacele necesare pentru 2-3 zile. În ultimul timp se manifestă
tot mai pronunţat tendinţa reducerii volumului beneficiilor băneşti. Pentru
anul 1999 în acest scop au fost preconizate 67,9 milioane lei, sau de 1,85
ori mai puţin decât în 1996. În acelaşi timp, alocarea lor reală nu depăşeşte
anual 50 la sută din suma stipulată de buget (Sursa: Ministerul Muncii,
Protecţiei Sociale şi Familiei).
Valoarea prestaţiilor sub formă de sume băneşti plătite lunar familiilor cu

copii este calculată în baza Hotărârii Guvernului Republicii Moldova
nr.456 din 15.05.1997. Toate tipurile de indemnizaţii sunt stabilite în raport
cu salariul minim de 18 lei, depăşit demult de realităţi, în condiţiile în care
bugetul minim de consum a depăşit suma de 700 de lei. Celelalte subvenţii
stabilite prin Decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova sau prin decizii
ale autorităţilor locale sunt pe cale de a fi abrogate din lipsa de mijloace.
Indemnizaţiile existente sunt achitate cu întârziere şi, cu părere de rău, nu
pot asigura securitatea economică a familiilor numeroase.
b) Înlesnirile şi facilităţile acordate la unele bunuri/servicii, constituie o

formă de subvenţionare indirectă a copiilor care completează
indemnizaţiile/compensaţiile nominative băneşti. Dar înlesnirile şi facilităţile
se acordă unor categorii întregi de populaţie, fără a se ţine cont de situaţia
materială reală a familiei (Excepţie fac doar serviciile de şcolarizare –
dotarea cu manuale, hrana copiilor, precum şi reducerile la procurarea
gazului natural folosit la încălzire, condiţionate de venitul mediu pentru un
membru al familiei, care nu trebuie să depăşească un salariu minim).
Potrivit unui studiu realizat de PNUD în 1998, aproape o treime din toate
indemnizaţiile sociale au fost adresate păturilor cu situaţie materială bună.
În acelaşi timp, un studiu UNICEF asupra situaţiei copiilor din familiile
defavorizate, arată că doar 38,9% din familiile cu copii dezavantajate social
au primit indemnizaţii.
c) Asistenţa socială la domiciliu nu constituie un capitol important al

actualelor servicii sociale, fiind ocazională şi adesea legată de sărbătorile
naţionale sau religioase. Este un ajutor material destul de modest acordat
în formă de bani sau bunuri materiale, preponderent familiilor numeroase

(cu 5 şi mai mulţi copii) şi celor cu copii invalizi, care se găsesc în condiţii
materiale extrem de dificile şi nu au şanse să le depăşească de sine
stătător. Furnizorul principal al asistenţei sociale la domiciliu este Fondul
Republican de Susţinere Socială a Populaţiei şi filialele sale locale (FSSP).
Serviciile prestate sunt orientate preponderent la următoarele necesităţi:
• procurarea medicamentelor prescrise de medic;
• distribuirea unor tipuri de produse alimentare de strictă necesitate;
• servicii de îngrijire.
Mijloacele acordate din FSSP pentru asistenţa socială a copiilor în anul

1998 au constituit 916,7 mii lei, micşorându-se pe parcursul ultimilor 3 ani
de aproape 4 ori. Beneficiile acordate în cadrul acestora copiilor s-au
micşorat de aproape 7 ori: de la 232 250 în anul 1996 până la 33 462 în
anul 1998 (Sursa: Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei).
d) Îngrijirea instituţionalizată a copiilor în anul 1998 includea

109 instituţii*:
• Grădiniţe specializate pentru copii cu dificienţe senzoriale şi de văz

(Subordonate Ministerului Educaţiei şi Ştiinţei);
• Case pentru copii cu deficienţe mintale şi maladii cronice

(subordonate Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii, Protecţiei
Sociale şi Familiei şi Ministerului Educaţiei şi Ştiinţei);
• Şcoli internat cu regim special (subordonate Ministerului Educaţiei şi

Ştiinţei);
• Şcoli internat de cultură generală (subordonate Ministerului Educaţiei

şi Ştiinţei);
• Sanatorii pentru copii (subordonate Ministerului Sănătăţii);
• Case specializate pentru copii (subordonate Ministerului Sănătăţii).
Majoritatea instituţiilor pentru copii, în lipsa unei susţineri financiare

adecvate, s-au degradat extrem de mult în ultimii ani, astfel încât nu pot
oferi copiilor nici minimumul de îngrijire necesară unui trai decent.
Conform datelor ministerelor cu preocupări în domeniu, în situaţii dificile

sunt identificaţi 17 631 de copii, circa 12 500 dintre care sunt îngrijiţi în
instituţii rezidenţiale, fapt care la rândul său nu diminuează toate riscurile la
care sunt expuşi. Însăşi concepţia care stă la baza sistemului actual de
instituţii de stat, mari ca proporţii şi de tip închis, generează fenomene
*
Sursa: Asistenţa socială a copilului: aspect economico-financiar (notă informativă). -Ministerul de Finanţe
al Republicii Moldova, mai 1999 (material elaborat de A.Cantemir (CISR) pentru Banca Mondială).

precum incapacitatea copiilor de a se reintegra social, probleme de

comportament etc.
În aceste condiţii, când sistemul de protecţie socială nu acoperă situaţia
copilului în ansamblu, copiii străzii au devenit o realitate greu de negat,
fiind prezenţi pe toate străzile capitalei. Ei au constituit deja o reţea
întreagă a industriei cerşitului, care le serveşte uneori drept singura sursă
de existenţă sau de întreţinere a părinţilor dependenţi de situaţie.

M.Bulgaru
Capitolul 4
Definirea noţiunii de “copii ai străzii”

Capitolul 4. Definirea noţiunii de “copil al străzii”
O definiţie exhaustivă şi acceptată unanim a fenomenului “copiii străzii”

este imposibilă, dat fiind faptul că însăşi realităţile sociale care generează
acest fenomen şi criteriile de definire a lui sunt diverse. Pentru aprecierea
statutului de “copil al străzii”, în opinia noastră sunt de importanţă majoră
trei criterii:
1) relaţia cu familia;
2) relaţia cu strada;
3) modul de viaţă practicat.
Luând în consideraţie aceşti factori, distingem următoarele categorii de

copii ai străzii:
1. Copiii care au păstrat legătura permanentă cu familia, dar îşi petrec

majoritatea timpului în stradă, numiţi şi “copii pe stradă”. În majoritatea
cazurilor aceşti copii sunt trimişi în stradă de părinţi în scopul procurării
mijloacelor de existenţă pentru întreaga familie. O parte din ei sunt atraşi în
stradă din lipsa de ocupaţie sau din simpla curiozitate (sub influenţa altor
copii), de “romantismul” acestui mod de viaţă; alţii – din dorinţa de a obţine
independenţă materială sau de a se afirma în mod independent. După ce-şi
petrec aproape toată ziua în stradă, încercând să câştige bani prin diverse
mijloace (cerşit, mici furturi, munci ocazionale), aceştia se întorc seara în
familie.
Un grup aparte îl constituie în această categorie “navetiştii”, copiii veniţi

dimineaţa din satele din apropierea oraşului şi care pleacă seara acasă, în
familie. Copiii din această categorie frecventează şcoala sporadic sau o
abandonează complet. Unii dintre ei preferă însă să practice cerşitul în
afara orelor de şcoală.
Aceşti copii nu aparţin pe deplin străzii, dar prezintă un risc sporit de
abandon al familiei, fie din cauza presiunilor exercitate de părinţi asupra lor,
fie din cauza gustului prins pentru o viaţă independentă şi aparent liberă.
2. Copiii care au legături ocazionale cu părinţii, numiţi “copii în
stradă”. Aceşti copii provin de regulă din familii dezorganizate, în care
legăturile interne sunt pierdute sau pe cale de dispariţie. Evadarea lor din
familie este cauzată de cele mai multe ori de conflictele acute cu părinţii,
care adesea îi tratează ca pe o “proprietate” a lor, de abuz, violenţă etc.

Copiii pleacă de acasă mai întâi doar pentru câteva zile, săptămâni, în
semn de protest sau pentru a se face observaţi de părinţi. Pe măsura
adaptării la viaţa din stradă, evadările devin frecvente, soldându-se cu
separarea treptată de familie. Mulţi dintre ei menţin doar legături sporadice
cu familia, fiind impuşi mai apoi de împrejurări să aleagă definitiv strada ca
mediu de viaţă.
În cadrul acestei categorii se detaşează grupul de copii, ai căror părinţi

sunt plecaţi peste hotarele ţării în căutare de câştig, şi care au fost lăsaţi în
grija bunicilor, rudelor, vecinilor sau chiar a unor persoane străine. Aceşti
copii “ai nimănui”, sosiţi din diferite localităţi, acceptă cu uşurinţă regulile
modului de viaţă din stradă, practicând vagabondajul, cerşitul, furturile mici,
prostituţia, consumul de droguri etc.
3. Copiii străzii propriu-zişi - copiii care şi-au pierdut orice legătură cu

familia (orfani, semiorfani, abandonaţi). Aceşti copii nu au locuinţă, trăiesc
permanent în stradă, căutând să-şi asigure supravieţuirea prin orice
mijloace.
4. Sezonierii străzii – copiii care practică “muncile” străzii în special vara,
în zilele de piaţă, duminică şi la sărbătorile religioase, fiind obligaţi de
părinţi sau din proprie dorinţă. Aceşti copii de regulă păstrează legătura
permanentă cu familia. Doar o parte din ei vin în oraş (în vacanţă, vara)
pentru câteva zile, iar apoi pleacă acasă. Cu toate acestea, “sezonierii
străzii” sunt supuşi unui risc ridicat (sub influenţa altor copii sau a
presiunilor exercitate de părinţi) de a prefera definitiv “aventura” străzii.
5. Copiii aflaţi în stradă împreună cu familia. Unii dintre părinţii, care au

decis să câştige pentru existenţă prin activităţi ce nu se înscriu în perimetrul
legii, aleg să-şi folosească copiii drept mijloc pentru a cerşi sau să-i
determine pe copii să cerşească, să îndeplinească alte munci de stradă.
Capătă amploare fenomenul folosirii sugarilor de către mamele cerşetoare.
Acest fapt ar putea genera la rândul său noi categorii de copii ai străzii,
care nu au cunoscut în viaţa lor alte moduri de trai decât în stradă.
Un alt grup îl constituie copiii părinţilor, veniţi de la ţară pentru a-şi vinde
produsele agricole în oraş şi care îşi trimit copiii în stradă, obligându-i să
vândă o parte din produse sau să cerşească. Unii din aceşti copii scapă cu
timpul de sub supravegherea părinţilor şi ajung să completeze grupele
anterioare.
Caracterizând cele 5 categorii de copii, viaţa cărora într-un fel sau altul este
legată de stradă, putem concluziona că sunt copiii străzii aceia care:
• sunt trimişi de acasă de către părinţi să muncească sau să
cerşească;
• din diferite motive nu vor să trăiască în familie şi ajung în stradă;

Capitolul 4. Definirea noţiunii de “copil al străzii”
• sunt orfani sau abandonaţi şi nu au unde locui;
• doresc să trăiască în familie, dar părinţii nu au condiţiile necesare

(locuinţă, produse alimentare, îmbrăcăminte, sunt bolnavi etc.) şi de
aceea sunt nevoiţi să iasă în stradă.
O încercare de definire* a noţiunii de “copii ai străzii” ar fi: Orice copil de

până la 18 ani, cu sau fără părinţi, care nu beneficiază de îngrijirea familiei,
a statului sau a unor instituţii caritabile, care nu este suficient protejat,
îndrumat, controlat de adulţi responsabili, şi pentru care strada (în sensul
cel mai amplu al termenului, care include locuinţe abandonate, hale,
subsoluri, depozite) a devenit locul obişnuit de existenţă şi procurare a
mijloacelor de trai.
Un grup de cercetători danezi a propus o definiţie proprie a noţiunii, citată

în Studiul naţional privind situaţia copiilor străzii în România: “Copiii străzii
sunt copiii sau adolescenţii sub 18 ani, care într-o perioadă de referinţă
dată se află pe stradă, se deplasează dintr-un loc în altul şi au propriul grup
de prieteni şi propriile relaţii sau contacte în stradă. “Domiciliul” lor poate fi
acela al părinţilor sau al unei instituţii de protecţie socială”.
În viziunea opiniei publice, mediată de presă, copiii străzii sunt definiţi

drept: “copii ai nimănui”, “copii la răscruce”, “vai de capul lor”, “cei care
fură, cerşesc, vagabondează”.
Desigur, nici una din definiţiile “copiilor străzii” nu poate fi aplicată în mod
simplist. Fiecare ţară ce se confruntă cu acest fenomen va introduce în
mod firesc elemente esenţiale de lărgire sau de limitare a cadrului de
definire.
*
Vezi: Studiu Naţional privind situaţia copiilor străzii(1998-1999). –Bucureşti, 1999, pp.45-46.

M.Bulgaru, O.Bulgaru, R.Tereşciuc
Capitolul 5
Analiza statistică şi
psiho-socială a fenomenului

Capitolul 5. Analiza statistică şi psiho-socială a fenomenului
5.1. Estimarea numărului total al copiilor străzii
Lotul de analiză cuprinde copii cu vârste între 1 şi 18 ani. Au fost

intervievaţi în total 253 de copii ai străzii, depistaţi în cele 5 sectoare ale
oraşului Chişinău în perioada 5 iulie – 5 august 1999. Pentru 199 dintre ei
au fost completate chestionare de monitorizare a situaţiei socio-
psihologice.
Diagrama din Figura 1 prezintă repartizarea copiilor înregistraţi în
conformitate cu sectoarele oraşului (în procente faţă de numărul total).
Jumătate din numărul de înregistrări revine Sectorului Centru, care are şi
cele mai multe puncte specifice de rezidenţă a copiilor străzii.
Figura 1.
Rascani
Înregistrări pe 5.5%
Buiucani
12.6%
sectoare ale
oraşului Ciocana
16.1%
Botanica Centru
15.1% 50.8%
Estimarea numărului total al copiilor străzii din Chişinău este dificilă pentru
acest studiu: pe de o parte, pentru că este o primă cercetare de acest fel,
fără analogii în Moldova sau baze de comparare, iar pe de altă parte,
pentru că nu se poate miza pe bazele de date existente în organizaţiile de
profil. Informaţii (evidenţă, înregistrări) despre copiii străzii există la fostele
Inspectorate de sector pentru minori (subordonate M.A.I.), dar ele
reprezintă doar liste ale infractorilor minori, ale vagabonzilor, şi nu conţin
informaţii despre alte categorii de copiii din stradă, care nu au comis
infracţiuni sau practică activităţi “acceptabile” (vând ziare, spală sau păzesc
automobile etc.).
Drept o sursă de informaţie ar putea servi Centrul Republican de Triere a
Minorilor, dar nici acesta nu dispune de un tablou complet: în evidenţă sunt
luaţi copiii reţinuţi de poliţie pentru diferite infracţiuni şi copiii vagabonzi
Centrul Republican de Resurse pentru Asistenţă socială 43

reţinuţi în stradă în rezultatul raidurilor poliţiei, ce au loc de 1-2 ori pe lună.

Informaţiile de la Centrul de Triere completează listele de evidenţă a
minorilor dificili de la sectoarele de poliţie.
Vom aduce un exemplu ce ţine de evidenţa copiilor infractori din oraş în

anul 19991 (Tabelul 6). Din acest tabel vom folosi numărul de 316 copii
vagabonzi, aflaţi la evidenţă la începutul lunii iulie (momentul demarării
cercetării), pentru a încerca o estimare a numărului total de copii ai străzii
din perioada desfăşurării cercetării (iulie 1999). Pentru estimare vom folosi
ipoteze, formulate în rezultatul intervievării copiilor, a analizei listelor
copiilor aflaţi la evidenţă în organele de poliţie ale sectoarelor oraşului
Chişinău în anul 1999, şi date primite în rezultatul analizei statistice
(acestea de la urmă sunt prezentate în compartimentele de mai jos).
Tabelul 6.
Copii aflaţi la evidenţă
în organele de poliţie ale sectoarelor oraşului Chişinău în anul 1999
(pe luni, selectiv)
Ianuarie Martie Aprilie Iunie August

Total aflaţi la evidenţă la începutul lunii 1120 1131 1135 1184 1139
Luaţi în evidenţă de la începutul anului 54 235 291 409 506
Scoşi din evidenţă de la începutul 32 143 175 271 313
anului
Total în evidenţă la sfârşitul lunii 1142 1223 1251 1322 1332
Dintre ei vagabonzi2 - - - 316 -
Conform clasificării efectuate de către organele de poliţie în categoria

copiilor vagabonzi sunt incluşi copiii din municipiul Chişinău, ce fug de
acasă şi vagabondează atât în oraşul natal, cât şi în alte localităţi (de
regulă peste hotarele republicii). Tot în această categorie sunt incluşi copiii
ce se eschivează de la frecventarea şcolii (fug regulat de la lecţii). Astfel,
analizând listele şi cauzele includerii în ele a copiilor vagabonzi, ţinând cont
de perioada cercetării (luna iulie, vacanţa de vară pentru elevi, perioadă
favorabilă pentru “călătorii” sau pentru trimiterea copiilor la rude la ţară) am
ajuns la concluzia, că din cei 316 copii luaţi la evidenţă se întâlnesc pe
străzile oraşului Chişinău sistematic (zilnic) numai o parte din ei (circa
jumătate sau 158 de copii). În urma analizei statistice s-a dovedit că 57,7%
din copiii intervievaţi sunt orăşeni (din Chişinău) şi numai 69,9% dintre ei
pot fi atribuiţi categoriei de vagabonzi (se ocupă cu cerşitul, furtul, practică
1
Datele sunt extrase din rapoartele statistice ale Inspectoratelor de minori de sector.
2
Date ale Ministerului de Interne al RM.
44 Centrul Republican de Resurse pentru Asistenţă socială

prostituţia). Astfel, numărul total de copii ai străzii în perioada cercetării

(iulie 1999) poate fi estimat ca fiind egal cu
158/(0.577 x 0.699)≈389.
O altă metodă de estimare folosită a fost metoda dublei captări1, care
presupune 2 înregistrări ale copiilor străzii (la începutul perioadei şi la
sfârşitul ei). Numărul estimat de copii ai străzii se determină după
următoarea formulă:
N=(n1 x n2)/m
unde n1 şi n2 reprezintă numărul total de copii, înregistraţi la începutul şi la
sfârşitul perioadei, iar m – numărul de copii din prima înregistrare, găsiţi şi
în a doua.
În prezenta cercetare la început (în prima fază) au fost înregistraţi 130 de

copii, iar la sfârşitul perioadei – 103, dintre care 69 – noi2. Astfel, numărul
estimat de copii ai străzii prin metoda dublei captări este:
(130 x 103)/(103-69)≈394
Din cele două estimări se poate face concluzia, că pe parcursul lunii
iulie 1999 în Chişinău puteau fi întâlniţi circa 400 de copii ai străzii.
5.2. Analiza statistică a fenomenului
5.2.1. Zonele de rezidenţă a copiilor străzii3

Chestionarea copiilor s-a făcut în cele 5 sectoare ale oraşului Chişinău.
Locurile, unde au fost găsiţi şi intervievaţi copiii străzii, au fost determinate
în colaborare cu Inspectoratele de minori ale sectoarelor.
În diagrama din Figura 2 sînt prezentate date referitoare la sectoarele

oraşului în care preferă să se afle copiii străzii. Cel mai atrăgător, după cum
se observă, este Sectorul Centru (este preferat de 41,1% din copii). O parte
de copii (11,5%) n-au un loc stabil şi pot fi întâlniţi în diferite sectoare.
În toate sectoarele, cele mai solicitate de către copii s-au dovedit a fi

locurile din vecinătatea punctelor de comerţ (lângă magazine – 16,6 %,
pieţe – 15,4 %). Aceste locuri sunt aglomerate, iar cumpărătorii reprezintă
ţintele sigure pentru cerşire şi mici furturi. În plus, în aceste zone pot fi
prestate munci necalificate: de hamal, de comercializare, pază de maşini.
La fel, din aceleaşi considerente, destul de solicitate sunt staţiile auto şi
1
Vezi: Studiu Naţional privind situaţia copiilor străzii (1998-1999). –Bucureşti, 1999.
2
Aici au fost folosite datele din Chestionar şi observaţiile intervievatorilor.
3
În conformitate cu datele din Fişele de identificare.

gara centrală (11,9 %). În vecinătatea restaurantelor, barurilor, în locurile

de odihnă preferă să stea 7,1 % din copii, care în majoritate practică
cerşitul. O parte bună de copii îşi au locurile permanente în diverse străzi
(16,6 %), unde practică diferite munci necalificate pentru a câştiga (spălare
sau pază de maşini, vânzări etc.). Mulţi copii (32.4 %) nu au locuri
permanente de activitate stradală, îşi aleg sau îşi schimbă locul în
Figura 2.
Sectoarele Buiucani Diferite sectoare Centru
13.0% 11.5% 41.1%
preferate de
copiii străzii
Rascani
5.1%
Ciocana Botanica
11.9% 17.4%
dependenţă de situaţie (Figura 3). Circa jumătate din cei de la urmă

practică furturile.
Sectorul Centru al oraşului deţine întâietatea absolută privind numărul de

copii ai străzii înregistraţi – puţin mai mult de jumătate din numărul total de
copii. Aici se găsesc cele mai favorabile locuri şi condiţii pentru aceşti copii:
Piaţa Centrală şi împrejurimile ei, gara feroviară, autogara centrală,
magazinul “Gemenii” şi restaurantul “McDonald’s” din vecinătate. “Meseria”
principală a copiilor străzii este cerşitul, iar la Piaţa Centrală – şi
comercializarea.
Figura 3.
Locurile Langa magazine
Locuri diferite
preferate ale 32.4%
16.6%
copiilor străzii
Pietele orasului
15.4%
Ate loocuri permanente

7.9%
Zonele de odihna, langa Langa Garile

teatre, cinema In strada 11.9%
restaurante,baruri
2.8% 8.7%
4.3%

În sectorul Ciocana majoritatea copiilor străzii preferă cele două pieţe din
cartier (piaţa “Ciocana” şi cea de la staţia terminus a troleibuzelor de pe
bulevardul Mircea cel Bătrân).
Sectorul Botanica ademeneşte copiii străzii cu magazinul “Green Hills”, cu

magazinul–piaţă “Toamna de aur”, unde se practică în special cerşitul. Un
loc bun de câştig prin muncă pentru copii este intrarea în oraş dinspre
Aeroportul Chişinău. Aici se practică în special spălarea autoturismelor.
În sectorul Buiucani sînt solicitate de către copii zona de odihnă din
vecinătatea lacului Sculeni şi piaţa din apropierea cinematografului Flacăra.
La fel, aici se practică în special cerşitul.
În sfârşit, cu cel mai mic număr de înregistrări, pe ultimul loc se situează

sectorul Râşcani, unde majoritatea copiilor străzii pot fi întâlniţi lângă
restaurantul “McDonald’s” şi lângă complexul sportiv din vecinătatea
circului. Şi aici copiii practică cerşitul.
În concluzie se poate spune că:
• sectorul Centru al oraşului Chişinău este cel mai atractiv pentru copiii
străzii, deoarece aici sînt concentrate cele mai potrivite locuri pentru
îndeletnicirile lor;
• cele mai solicitate locuri de rezidenţă de către copiii străzii sunt

pieţele agricole, punctele de comerţ, gările auto şi feroviară, unde se
practică în special cerşitul, dar şi micile furturi.
Figura 4. 18.0
Vârsta 16.0
copiilor
14.0
(ani)
12.0
Procent
10.0
8.0
6.0
4.0
2.0
0.0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18
Virsta
5.2.2. Repartizarea pe grupe de vârstă şi perioade de aflare în stradă1

Repartizarea după vârste a copiilor străzii este prezentată în Figura 4.
Copiii de 12 ani sunt cel mai masiv reprezentaţi şi constituie circa 16% din
numărul total. Grupele de vârstă de 7–11 ani şi 13–18 deţin câte mai mult
1
Aici şi în continuare sunt analizate datele din Chestionar.

de 34%. Circa 15% le reprezintă copiii de până la 6 ani. Vârsta medie a

copilului străzii este de 11,25 ani. Această vârstă e puţin mai mare
pentru băieţi (11,33 ani) şi mai mică pentru fete (11,0 ani).
În ceea ce priveşte perioadele petrecute în stradă (Tabelul 7), circa 38%

din copiii chestionaţi au o experienţă de 1-3 ani de aflare în stradă. Pentru
o perioadă mai îndelungată (3-5 ani) se află în stradă circa 15% din copii.
Aceşti copii sînt în majoritate de vârste cuprinse între 10 şi 15 ani.
Tabelul 7.
Timpul petrecut de copii în stradă
Perioadă Frecvenţă Procent
Până la 1 lună 40 15.8
1-3 luni 28 11.1
3-6 luni 29 11.5
6 luni - 1 an 14 5.5
1-3 ani 96 37.9
3-5 ani 37 14.6
5-7 ani 5 2.0
Peste 7 ani 4 1.6
O pondere importantă a copiilor este reprezentată de cei care se aflau în

stradă de mai puţin de 1 an de zile – circa 44%. Printre aceştia se
evidenţiază copiii ce se află în stradă nu mai mult de 1 lună. Acest fapt
poate fi explicat prin ieşirea copiilor în stradă în perioada caldă a anului, în
vacanţa de vară a elevilor (pentru cei ce frecventează şcoala). Perioada
medie de aflare a copiilor în stradă este de 1 an şi 9 luni.
100%
Figura 5.
90%
Repartiţia
80%
copiilor după 70%
vârstă şi durata 16-18 ani
Procent
60% 13-15 ani

de timp 50% 10-12 ani
petrecută în 40% 7-9 ani
stradă 30%
Sub 7 ani
20%
10%
0%
Pina la 1-3 luni 3-6 luni 6 luni - 1-3 ani 3-5 ani 5-7 ani Peste 7
1 luna 1 an ani
Perioada de timp

Diagrama din Figura 5 reprezintă corelaţia dintre vârsta copiilor şi

perioadele de aflare în stradă. Copiii cu vârstele cuprinse între 10 şi 15 ani
deţin întâietatea printre cei ce se află în stradă pe o perioadă de până la
7 ani.
Figura 6.
Distribuţia pe
sexe
Fete
25.7%
Baieti
74.3%
5.2.3. Repartizarea “copiilor străzii” după criteriul sexului

Majoritatea copiilor străzii o formează băieţii – 74,3 % din numărul total,
faţă de 25,7 % de fete între copiii înregistraţi (Figura 6).
Acest fapt poate fi explicat prin particularităţile psihologice şi de educaţie a

fetelor, care sunt pregătite într-o măsură mai mare să accepte o viaţă
familială abundând în conflicte, violenţă, mizerie materială, să accepte
abuzurile şi dependenţa de factorii externi, decât să se aventureze într-un
spaţiu necunoscut, să dea dovadă de independenţă, să rişte.
Proporţia de 3:1 între băieţi şi fete se păstrează şi pentru diferite grupe de

vârstă, fiind doar puţin încălcată pentru grupa de vârstă 7-9 ani, în care
băieţi sînt de doar 2 ori mai mulţi decât fetele.
5.2.4. Cauzele ce au determinat ieşirea copiilor în stradă
Condiţiile din familie

Principalele cauze, care au determinat ieşirea copiilor în stradă, sunt
reprezentate în diagrama din Figura 7. În structura lor predomină cauzele
economice (55,7%) sau, cu alte cuvinte, sărăcia din familie, necesitatea de
a câştiga bani, în majoritate pentru hrană.
Sărăcia din familie este completată de alte cauze ce ţin de relaţiile din
familie: disfuncţionalitatea familiei, alcoolismul şi violenţa părinţilor,
abuzarea sau neglijarea copiilor. Luate împreună, acestea reprezintă
41,1% din totalul cauzelor ce i-au determinat pe copii să ajungă în stradă.
Majoritatea familiilor din care provin copiii străzii nu sunt numeroase, ci

“normale” din punct de vedere a situaţiei demografice actuale din Republica

Moldova (Figura 8).
Figura 7.
Economice 55.7
Cauzele
ajungerii în Familie disfunctionala 27.2
stradă
Alcoolism parinti 8.7
Violenta parinti 5.2
Abuz sexual 0.3
Viata dificila din 0.0

institutie
Alte cauze 2.9
0.0 10.0 20.0 30.0 40.0 50.0 60.0

Procent
Figura 8. 35.0
Numărul de
30.0
copii în familie
25.0
Procent
20.0
15.0
10.0
5.0
0.0
1 2 3 4 5 6 7 8 9
Copii in familie
În perioada cercetării n-au fost înregistraţi copii ce ar fi ajuns în stradă

părăsind vre-o instituţie de îngrijire. După cum se ştie, vara copiii nu sunt
antrenaţi în procesul de învăţământ, ceea ce a creat dificultăţi în
determinarea faptului dacă ei sunt discipolii unei şcoli-internat sau nu.
Situaţia maritală a părinţilor

Analiza structurii familiilor demonstrează că ceva mai mult de jumătate din
copiii străzii provin din familii destructurate (52,8%). Acest fapt e
demonstrat în diagrama din Figura 9. Lipsa unuia sau a ambilor părinţi din
cauză de deces (17,6%), lipsa unui părinte în familiile divorţate sau care
locuiesc separat (21,1%) sunt factorii ce duc la destructurarea familiilor şi
influenţează în mare măsură destinul copiilor. Pe de altă parte, un număr
impunător de copii ai străzii provin din familii complete, în care sînt prezenţi
ambii părinţi (47,2%). Comportamentul copiilor, ieşirea lor în stradă este

Figura 9.
Situaţia Alta situatie Casatoriti
3.0% 47.2%
părinţilor
Decedati
2.5%
Vaduv-vaduva
15.1%
Separati Concubini
Divortati
3.5% 11.1%
17.6%
determinată în aceste cazuri de situaţia materială sau de atmosfera din

familie.
Ocupaţia părinţilor
Informaţia cu privire la ocupaţia părinţilor este de natură să explice
premisele ieşirii copiilor în stradă. În condiţiile în care o mare parte din
părinţi (41,2% din mame şi 25,6% din taţi) nu au nici o ocupaţie, sunt
şomeri sau stau acasă şi nu au venituri pentru întreţinerea familie
(Tabelul 8), copiii sunt nevoiţi să-şi procure singuri mijloacele de existenţă
sau chiar să întreţină familia. Acelaşi lucru poate fi spus şi despre lipsa în
Tabelul 8.
Ocupaţia părinţilor
Ocupaţia Mama Tata

Frecvenţă Procent Frecvenţă Procent
Şomer, stă acasă 82 41.2 51 25.6
La închisoare - - 7 3.5
Invalid, pensionar 9 4.5 4 2.0
Cerşetor 6 3.0 2 1.0
Bolnav, în spital 6 3.0 2 1.0
Ţăran (lucrează pământul) 3 1.5 8 4.0
Muncitor (practică o meserie) 7 3.5 15 7.5
Funcţionar 7 3.5 3 1.5
În deservire 28 14.1 23 11.6
In comerţ 19 9.5 5 2.5
Nu ştie (nu e indicat) 20 10.1 33 16.6
Nu are părinte 12 6.0 46 23.1
Total 199 100 199 100

familie a unuia din părinţi (în majoritate a tatălui), care influenţează

mărimea veniturilor familiei. Procentul total al copiilor ai căror taţi nu au
serviciu, sunt invalizi, cerşetori, sunt în detenţie, lipsesc totalmente sau
despre ocupaţia cărora copiii nu au putut spune nimic este de 67,2%.
Trebuie să menţionăm că 3,5% din taţii copiilor intervievaţi se află în
prezent în închisoare.
Situaţiile menţionate pot fi completate cu răspunsurile la întrebarea dacă

sunt obligaţi de părinţi să câştige bani în stradă prin diferite metode (în
majoritate – prin cerşire). Rezultatele chestionării sunt prezentate în
Tabelul 9.
Tabelul 9.
Corelaţia între ocupaţia părinţilor şi numărul copiilor, obligaţi să câştige bani
Referitor la ocupaţia mamei Referitor la ocupaţia tatălui
Nu e Nu e
Da Nu Total Da Nu Total
răspuns răspuns
Şomer, sta acasă 28 48 6 82 20 29 2 51
La închisoare - - - - 5 1 1 7
Invalid, pensionar 6 2 1 9 3 1 4
Cerşetor 5 1 - 6 2 - 2
Bolnav, in spital 4 2 - 6 2 - 2
Ţăran (lucrează pământul) - 3 - 3 1 6 1 8
Muncitor (practica meserie) - 6 1 7 3 10 2 15
Funcţionar - 6 1 7 1 2 - 3
In deservire 12 13 3 28 4 16 3 23
In comerţ 6 11 2 19 1 3 1 5
Nu ştie (fără răspuns) 5 11 4 20 14 14 5 33
Nu are părinte 2 7 3 12 19 22 5 46
Total 68 110 21 199 68 110 21 199
După cum se observă, în cazul în care unul din părinţi sau ambii nu au nici
o ocupaţie, copilul este de cele mai multe ori impus să câştige bani în
stradă (35,3% din numărul total de copii impuşi să câştige bani). La fel, în
lipsa părinţilor (în mai multe cazuri – a tatălui) copilul este obligat să-şi
asigure existenţa sa sau şi a familiei (15,4% din numărul total de copii
impuşi să câştige bani).
Astfel se confirmă faptul că principala cauză a prezenţei copiilor în stradă

este sărăcia.
Relaţia copil-familie
Răspunsurile copiilor la această temă (Figura 10) sunt destul de favorabile
relaţiei lor cu părinţii: majoritatea (51,7%) declară că relaţiile lor cu părinţii

sunt bune sau foarte bune şi numai o mică parte din ei (17,1%) le
consideră proaste sau foarte proaste. Acest fapt intră oarecum în
contradicţie cu opţiunea lor de a ieşi în stradă şi mărturiile despre violenţa
unuia sau a ambilor părinţi, abuzul de alcool din familie.
O posibilă explicaţie a contradicţiei dintre situaţia copilului ieşit în stradă şi
aprecierea pe care o face relaţiilor sale cu părinţii ar fi de ordin psihologic –
Figura 10.
Calitatea Buna
relaţiilor cu 47.2%
Foarte buna
familia 4.5%
Nu e cazul, nu e
indicat
8.0%
Proasta Medie
Foarte proasta
10.1% 23.1%
7.0%
copilul nu doreşte să acuze familia din care face parte în faţa unei
persoane străine, el păstrează o oarecare relaţie afectivă cu familia, în
pofida atmosferei mai bune sau mai rele din interiorul ei.
O altă explicaţie ar fi că, în pofida problemelor existente în familie (certuri,

violenţă, abuz de alcool cu consecinţele respective etc.), copilul este ataşat
de unul dintre părinţi, care îl tratează mai bine, şi acest ataşament se
proiectează pe relaţia sa cu familia în întregime.
În tentativa de a detecta influenţa violenţei sau a alcoolismului în familie

asupra calităţii relaţiilor copil-familie, am analizat corelaţiile respective: între
relaţia copil-familie şi violenţa în familie (Figura 11) şi între relaţia copil-
familie şi alcoolismul în familie (Figura 12). Astfel, observăm că violenţa şi
Figura 11. 100%

Corelaţia intre 90%
copil/familie si 80%
violenta in 70%
Non-raspuns
Procent
60%
familie Nu
50%
40% Da
30%
20%
10%
0%
Foarte Buna Medie Proasta Foarte Nu e
buna proasta cazul, nu
e indicat
Calitate relatii

consumul de alcool în familie distorsionează relaţiile interne între copil şi

părinţi. În ambele cazuri o parte din copiii proveniţi din astfel de familii
consideră aceste relaţii “proaste” sau “foarte proaste” şi nimeni nu le
consideră “bune” sau “foarte bune”.
Figura 12. 100%

Corelaţia intre 90%
calitatea 80%
70%
relaţiei
Non-raspuns
Procent
60%
copil/familie si Nu
50%
alcoolismul in 40%
Da
familie 30%
20%
10%
0%
Foarte Buna Medie Proasta Foarte Nu e
buna proasta cazul, nu
e indicat
Calitate relatii
Dacă se analizează calitatea relaţiilor copil-familie în raport cu situaţia

părinţilor (Tabelul 10), se poate observa că aceasta e mai proastă în
familiile în care părinţii sunt separaţi şi în cazul copiilor orfani (aici
răspunsurile copiilor se referă la familiile adoptive).
Tabelul 10.
Calitatea relaţiilor cu familia in raport cu situaţia părinţilor
Situaţia părinţilor
Căsătoriţi Concubini Divorţaţi Separaţi Văduv- Decedaţi Alta
văduvă situaţie
Foarte bună 7 1 1
Bună 48 11 19 1 15
Medie 25 5 7 2 5 2
Proastă 12 3 2 2 1
Foarte proastă 4 3 3 1 2 1
Nu e cazul, 1 3 1 7 2 2
nu e indicat
Total 97 22 35 7 31 5 2
5.2.5. Actele de identitate

Autorii studiului au considerat necesară identificarea existenţei unor acte de
identitate a copiilor, deşi datele chestionării în această problemă sunt
relative, dat fiind faptul că nu toţi copiii au fost informaţi de părinţi despre

actele de identitate de care dispun. Răspunsul la această întrebare este

important în primul rând pentru faptul că orice intervenţie a organelor de
protecţie socială sau de ordine publică necesită şi identificarea copilului. În
unele cazuri, Centrul de Triere sau alte instituţii din domeniu au nevoie de
perioade îndelungate de timp pentru a afla identitatea reală a copilului.
Cercetarea privind prezenţa şi tipul actelor de identitate s-a făcut exclusiv

prin chestionare, fără a controla actele respective. Practic nici un copil din
cei chestionaţi nu avea cu el vre-un act, fapt îndreptăţit de specificul vieţii în
stradă.
Chestionarea a arătat că 74,9% din copiii străzii au acte de identitate, care

sunt păstrate acasă, la părinţi. Ceilalţi (25,1%) sau nu le au, sau nu ştiu
dacă le au (Figura 13). Majoritatea copiilor dispun de adeverinţe de naştere
(70,9%), lucru firesc pentru această categorie de vârstă.
Figura 13.
Tipul actelor
de identitate
Nu are, nu stie
25.1%
Adeverinta de
nastere
70.9%
Buletin
(pasaport)
4.0%
Figura 14.
Tipul actelor 100%
de identitate în
80%
dependenţă de
Procent
vârstă 60%
40%
20%
0%
sub 7 ani 7-9 ani 10-12 ani 13-15 ani 16-18 ani
Varsta
Nu are, nu stie Adeverinta de nastere Buletin (pasaport)
Printre copiii de 16-18 ani, puţin mai mult de 20% deţin buletine de
identitate (paşapoarte), ceilalţi practic limitându-se la certificatele de

naştere (Figura 14). Şi în această grupă de vârstă există copii ce n-au sau
nu ştiu dacă au acte de identitate (circa 5%).
5.2.6. Viaţa copiilor în stradă

Viaţa copiilor străzii se deosebeşte în mod esenţial de cea a semenilor lor
din familii, fiind interesantă pentru autorii acestui studiu în special din
perspectiva particularităţilor, a componentelor şi atitudinilor noi, a
capacităţilor pe care le solicită.
Capacitatea de a supravieţui
Acest aspect important al vieţii în stradă nu poate fi apreciat sau calculat cu
o doză prea mare de obiectivism, ţinând mai mult de aprecierile copiilor şi a
operatorilor de teren. Totuşi, capacitatea de a supravieţui în condiţiile
impuse de stradă poate fi apreciată în funcţie de mai mulţi factori: starea de
sănătate, starea nutriţională, sănătatea mentală, înfăţişarea generală a
copiilor, capacitatea de a procura mijloace de existenţă în cantităţi
suficiente, capacitatea de a se relaţiona cu grupul sau cu alţi copii ai străzii
etc.
Rezultatele obţinute (Figura 15) sunt destul de optimiste: cea mai mare
parte a copiilor (54,2%) dispun de o capacitate bună sau foarte bună de
supravieţuire. Capacitatea medie de supravieţuire (40,7%) acoperă de
asemenea un segment important din numărul total al copiilor. O analiză mai
profundă a acestor concluzii va fi făcută în continuare, completând
argumentele aduse mai sus cu noi detalii.
Figura 15.
Capacitatea de
Foarte proasta
a supravieţui Proasta 1.0% Foarte buna
4.0% 7.0%
Mediocra Buna
40.7% 47.2%
Relaţiile de grup
Rezultatele cercetării ne arată că o bună parte de copii se află în stradă în
grup, sau cu părinţii. Singuri în stradă sunt doar 43,7% din copii
(Figura 16).

Figura 16.
Cu cine Singur
trăieşte in 43.7%
strada Cu parintii
11.6%
In grup
44.7%
Modul de viaţă în grup oferă copiilor anumite avantaje: mijloacele de

supravieţuire sunt obţinute mai uşor, solidaritatea de grup permite
soluţionarea mai simplă a problemelor apărute. Pe de altă parte, viaţa în
grup presupune uneori şi existenţa unor forme de abuzare a celor mai mici
sau mai slabi. Dimensiunile grupurilor variază de la un caz la altul, dar în
majoritatea lor sunt compuse din 3-4 persoane (în astfel de grupuri sunt
cuprinşi 43,9% din copiii chestionaţi, ce aparţin grupurilor). Grupurile
numeroase (peste 10 copii în grup) sunt rare (în cadrul cercetării au fost
detectate doar 2 astfel de grupuri).
Consumul de droguri, alcool, ţigări

Cuvântul “drog” nu e cunoscut de copiii străzii din Chişinău. Mai aproape
de înţelegerea lor este termenul de “narcotic”. În plus, copiii identifică actul
de drogare cu cel de inhalare cu diverşi solvenţi, în majoritatea cazurilor
“clei” – substanţe adezive. Şi acest viciu se întâlneşte destul de rar printre
copii, potrivit propriilor lor răspunsuri la întrebări: ocazional au încercat doar
6 copii din cei anchetaţi, iar inhalarea sistematică a fost declarată de doar
2 dintre ei (Tabelul 11).
Tabelul 11.
Date despre consumul de droguri, alcool şi ţigări de către copii
Consum de Consum de alcool Fumatul Vânzare
narcotice narcotice
Număr Procent Număr Procent Număr Procent Număr Procent
Nu e indicat 5 2.5 4 2.0 1 0.5 7 3.5
Nu 186 93.5 157 78.9 130 65.3 180 90.5
Da, ocazional 6 3.0 36 18.1 41 20.6 8 4.0
Da, regulat 2 1.0 2 1.0 27 13.6 4 2.0
Total 199 100 199 100 199 100 199 100

Puţini copii practică ocazional sau regulat vânzarea narcoticelor (6,0%).

Aceste date ne permit să concluzionăm că în Chişinău copiii străzii nu sunt
afectaţi în mare măsură de toxicomanie sau narcomanie şi nu sunt incluşi
în reţele de distribuire a drogurilor, în principal din cauza costurilor mari ale
drogurilor şi substanţelor toxice. Dar pericolul extinderii acestor practici
există şi el trebuie să constituie o preocupare de bază a organelor de
protecţie a copiilor şi de ordine publică.
Cu totul altul este tabloul consumului de alcool şi al fumatului. Potrivit,

iarăşi, mărturiilor copiilor, 19,1% din copii au încercat alcoolul, iar 34,2% -
fumatul. Printre cei chestionaţi există şi copii care consumă ocazional
alcool de la vârsta de 10 ani, iar sistematic – de la 16 ani. Fumatul se
întâlneşte la vârste şi mai mici: sunt copii de 5 – 7 ani care-l practică
ocazional, iar sistematic - de la 9-11 ani.
Obţinerea de venituri
După cum s-a menţionat mai sus, pentru copiii străzii principalul mijloc de
procurare a banilor este cerşitul. Cerşitul e practicat de 45,4% din copiii
chestionaţi. Pe locul doi se situează practicarea diverselor munci
necalificate, care însumează 17,2%, urmate de micile furturi, cu 15% şi
comerţul stradal 9,3% (Figura 17). Menţionăm că majoritatea copiilor obţin
venituri prin mai multe metode, nu se limitează la doar una. Punerea în
aplicare a acestor metode depinde de circumstanţe, de posibilităţile copiilor
etc.
Figura 17.
Modalitate de
câştig a A lta 10 .0
banilor Com erc ializ are 9.3
P az a m as ini 2.5
P ros titutie 1.1
Furt 15.0
Cers it 45.4
Carat bagaje 3.9
S palare m as ini 7.9
V inz are z iare 2.9
Nu e indic at 2.1
0.0 10.0 20.0 30.0 40.0 50.0

Pr o ce n t
Cerşitul ca modalitate de obţinere de mijloace de existenţă este practicat la

toate vârstele. Furtul este practicat de copii de la vârsta de 6-8 ani,
activităţile comerciale, prestarea diferitor servicii (vânzare de ziare,
spălarea şi paza maşinilor, căratul bagajelor etc.) – de la vârstă de 7 ani.

Prostituţia ca metodă de câştig este practicată de fetiţe de 13 ani şi mai

mult.
Răspunsurile la întrebarea privind modul în care folosesc mijloacelor

câştigate în stradă sunt prezentate în Tabelul 12. Majoritatea copiilor
(58,29%) împart câştigul cu familia, fiind astfel susţinători materiali ai
familiilor lor, în multe cazuri unicii întreţinători ai familiei. Doar un sfert din
copii îşi păstrează mijloacele obţinute pentru sine (25,12%). Mai puţin
numeroşi sunt cei care dau o parte de câştig prietenilor, persoanelor care-i
protejează, liderilor de grupuri - 15%. Însă luaţi împreună cu cei care duc
câştigul acasă, de bună voie sau siliţi, avem deja 73% de copii care împart
câştigul cu alte persoane.
Tabelul 12.
Ce face copilul cu banii, cu cine-i împarte
Cu
Nu împarte, persoane Cu liderul Alte
Cu familia Cu prietenii Total
nu e indicat ce-l grup situaţii
protejează
Păstrează 50 50
Împarte 116 14 8 2 6 146
Nu e indicat 3 3
Total 53 116 14 8 2 6 199
Alimentaţia, somnul copiilor

O parte din întrebările adresate copiilor străzii s-au referit la modul în care-
şi satisfac necesităţile vitale, în special cele în alimentaţie şi somn.
Majoritatea copiilor (81,4%) iau masa în medie de 2-3 ori pe zi, dintre
aceştia 34,2% de două ori şi 47,2%, sau mai puţin de jumătate din copii -
Figura 18.
Numărul de Nu este
1 masa
mese pe zi indicat
13.6%
5.0%
3 mese 2 mese
47.2% 34.2%

de trei ori pe zi (Figura 18). 13,6% dintre copiii străzii mănâncă o singură
dată pe zi.
În cele mai fericite cazuri, acolo unde legăturile cu familia sunt puternice şi
unde există posibilitatea materială, copiii continuă să ia masa acasă.
Aceştia însă nu mai sunt majoritari, ei formează 37,7%. O parte din aceştia
sunt probabil copiii care duc acasă veniturile căpătate în stradă
(Tabelul 13). Majoritatea, însă, mănâncă în stradă sau “în diferite locuri”, în
funcţie de situaţie (56,8%). O parte mică de copii ia masa în ospătării (2%)
sau cantine ale organizaţiilor de caritate, precum ar fi Centrul “Hristos
Tabelul 13.
Unde mănâncă copiii străzii
Număr Procent
Acasă 75 37.7
Întreprindere alimentara 4 2.0
In strada 35 17.6
Organizaţie de binefacere 7 3.5
In diferite locuri 78 39.2
Total 199 100
pentru Moldova” (3,5%). Poate trezi nedumerire faptul că numărul copiilor

ce se alimentează în cantinele organizaţiilor de binefacere este atât de mic.
Dar explicaţiile invocate de copii spulberă nedumerirea. Ei declară că vor
să trăiască din plin, să facă bani şi să-şi aleagă ei înşişi ce să mănânce, să
nu se limiteze doar la ceea ce li se propune. Altă cauză a nepopularităţii
ofertelor cantinelor de binefacere rezidă în tentativele centrelor religioase
care oferă mese gratuite de a restrânge libertăţile copiilor. Acolo unde li se
propune masa, de obicei sunt organizate şi activităţi de alfabetizare, de
confecţionare a jucăriilor, de cusătorie, se încearcă o educaţie religioasă.
În ceea ce priveşte somnul, s-a dovedit că marea majoritate a copiilor

(74,4%) dorm acasă. Categoric nu se întorc acasă pentru somn 20,6% din
copii. Aceştia dorm unde nimeresc: în subsoluri, în gări, la prieteni etc.
Astfel, putem concluziona că aproximativ 3/4 din copiii străzii din Chişinău
nu sunt rupţi totalmente de familie, întreţin relaţii cu ea. Acest lucru
confirmă o dată în plus afirmaţiile copiilor despre calitatea relaţiilor cu
familia, care sunt “medii”, “bune” şi “foarte bune” pentru acelaşi număr de
copii.

5.2.7. Relaţia cu şcoala

Şcoala reprezintă instituţia socială primară care trebuie să complementeze
familia în formarea şi educarea copilului, pregătirea lui pentru viaţă. De
atitudinea şcolii faţă de copil depinde în mare măsură şi atitudinea copilului
faţă de şcoală. În virtutea rolului său social, şcoala ar trebui să fie factorul
decisiv în relaţia copil-şcoală. Din păcate, în anii de la urmă rolul şcolii în
educaţia copiilor, şi în special a celor din familiile neprotejate din punct de
vedere social, se diminuează continuu, lăsând loc pentru pierderea
legăturilor copiilor cu şcoala, excluderea lor sau izolarea. În plus, în lipsa
asistenţilor sociali în şcoli şi dată fiind situaţia gravă în care se află
pedagogii însăşi, copiii care manifestă anumite anomalii de comportament
sau se confruntă cu diverse probleme în familie nu pot conta pe sprijinul
şcolii, pe o asistenţă sau o consiliere profesionistă, ci dimpotrivă, sunt de
multe ori izolaţi.
Relaţia copil-şcoală a fost cercetată în cazul copiilor străzii de vârstă

şcolară (de la 7 ani) prin intervievarea acestora. Tabloul rezultat este
prezentat în Figura 19.
Observăm că practic nu sunt şcolarizaţi copiii ce au împlinit vârsta de 7 ani.

Există copii neşcolarizaţi de vârste mai mari, chiar şi de 16 ani. Din cei
191 copii de vârstă şcolară intervievaţi, 34 sunt neşcolarizaţi (17,8%), iar
61 (31,9 %) nu frecventează şcoala.
Figura 19.
Frecventarea 17
şcolii de către
copii
15
Da
Varsta
13 Nu
Nescolarizat
11
0% 20% 40% 60% 80% 100%

Procent
Analfabetismul printre copiii străzii variază de la 50-60 % pentru cei de

8-9 ani la 7-10 % pentru cei de 13-17 ani (Figura 20).

Tendinţa de abandonare a şcolii se păstrează la 11 copii din cei 92 ce o

frecventează (circa 12 %). Tendinţa inversă, de a se întoarce la şcoală, o
au 47 copii din cei ce n-o frecventează (77 %). Astfel, o intervenţie a şcolii,
asistată de organele de protecţie a copilului, ar putea duce la recuperarea
relativ uşoară a unei părţi din copii. Pentru recuperarea şi şcolarizarea
celorlalţi copii, care nu-şi doresc să înveţe, sunt necesare eforturi mult mai
sporite.
Figura 20. 18
Copii
analfabeţi de 16
vârsta şcolara
Varsta
14
12
10
0.0 10.0 20.0 30.0 40.0 50.0 60.0 70.0

Procentul din numarul total de varsta respectiva
5.2.8. Starea de sănătate a copiilor străzii şi

relaţiile lor cu instituţiile de profil
Aprecierea şi analiza absolut obiectivă a stării de sănătate a copiilor străzii
este imposibilă atâta timp cât ei nu pot fi supuşi unui examen medical
amplu. Acest studiu şi-a propus să evalueze nivelul lor de sănătate fizică,
sănătate mentală şi starea lor nutriţională din două perspective: prin
aprecierea stării generale a sănătăţii copiilor de către operatorii de teren şi
prin aprecierile formulate de copiii înşişi în cadrul chestionării. Rezultatele
cercetării pot fi examinate în Tabelul 14.
Majoritatea copiilor nu se plâng de propria sănătate, apreciindu-şi starea

drept “bună” – 60,8 % şi “foarte bună” – 9,5 %. Cele mai frecvente
probleme de sănătate cu care s-au confruntat sunt durerile de dinţi
(11,1% din plângeri) şi durerile de cap, epilepsia (6,5% din plângeri). Au
fost nominalizate unele boli ale aparatului locomotor (3,5 %), tuberculoza,
retardul psihoverbal (câte 2,5 %), etc. Cele mai proaste aprecieri se referă
la starea nutriţională.

Tabelul 14.
Sănătatea copiilor
Sănătatea fizica Sănătatea mentală Starea nutriţionala
Foarte buna 9.5% 12.1% 4.5%

Buna 60.8% 64.3% 51. 3%
Mediocra 26.1% 22.1% 36.2%
Proasta 2.5% 1.5% 7.5%
Foarte proasta 1.0% 0.0% 0.5%
Total 100% 100% 100%
Majoritatea copiilor nu au fost examinaţi de medic şi nu s-au adresat

medicului de mai mult de un an (Figura 21).
Figura 21.
Frecvenţa Nu stie Saptamina Luna curenta
examinării 6.0% curenta 7%
medicale 6.0%
In ultimile
6 luni
13.6%
Cu mai mult
de un an in Anul curent
urma 17.1%
50.3%
În caz de necesitate, ei solicită asistenţă medicală la spitale sau policlinici

(39,0 %), sau se limitează la cea acordată în familie (31,8 %). O parte
dintre ei sunt asistaţi medical de prieteni sau diverse centre şi grupuri
religioase care desfăşoară activităţi de caritate.
5.2.9. Sexualitatea şi abuzul sexual

Sexualitatea şi abuzul sexual sunt teme destul de dificile pentru a putea fi
examinate pertinent în baza răspunsurilor copiilor. E şi firesc ca majoritatea
dintre ei să se intimideze să răspundă sau să răspundă negativ la toate
întrebările ce ţin de relaţiile sexuale. Cu toate acestea, 26 din copiii
intervievaţi (13,1%) au afirmat că au avut contacte sexuale, unii din ei fiind
de doar 13 ani. Au fost relatate 3 cazuri de agresare sexuală (violare) a
fetelor şi 3 cazuri de implicare a fetelor în prostituţie.

Cunoştinţele copiilor despre SIDA şi despre metodele contraceptive sunt

prezentate în Figurile 22 şi 23. Răspunsurile copiilor sunt practic
asemănătoare, atât din punct de vedere cantitativ, cât şi calitativ, la ambele
întrebări.
Figura 22.
Cunoaşte
copilul despre Nu e indicat
35.7%
SIDA?
Nu Da
34.7% 29.6%
Figura 23.
Nu e indicat
Cunoaşterea
33.7%
metodelor
contraceptive
Nu Da
42.2% 24.1%
5.2.10. Agresarea copiilor străzii

Agresarea copiilor străzii a fost examinată din următoarele puncte de
vedere: agresare şi ameninţare de către poliţişti, reţinere de către poliţişti,
condamnare, şi agresare (ameninţare) din partea altor persoane (inclusiv
şi a “colegilor”). Rezultatele chestionării copiilor sunt prezentate în
Tabelul 15.
După cum se observă, copiii suferă atât din cauza semenilor sau a
străinilor, cât şi din cea a poliţiştilor. Desigur, cazurile de agresare din
partea poliţiştilor pot fi referite la copiii care au încălcat legea sau regulile
de comportament în locurile publice, însă nu pot fi scuzabile şi nu pot fi
considerate un mijloc onorabil de apărare a ordinii publice. Intervenţia
profesionistă a organelor de ordine publică se soldează de obicei cu

internarea copiilor care vagabondează în Centrul de Triere pentru minori, în

urma întocmirii proceselor verbale privind reţinerea copilului în stradă.
Tabelul 15.
Agresarea copiilor în stradă
(în % faţă de numărul total de copii)
Agresare şi Ameninţare,
Arestare de către Condamnare la
ameninţare de agresare de către
politie închisoare
către politie alţii
Nu 73.9 74.4 87.4 59.8
O data 11.1 16.1 7.5 9.0
De câteva ori 11.1 7.0 3.5 23.6
De multe ori 4.0 2.5 1.5 7.5
Total 100 100 100 100
5.2.11. Planurile de viitor ale copiilor străzii

Întrebaţi despre planurile de viitor, majoritatea copiilor străzii (66,3 %) au
formulat răspunsuri concrete, demonstrând că nu au renunţat să viseze la o
redresare a propriei situaţii (Figura 24). Pentru 26,1% dintre ei visul
principal este să înveţe, 15,6 % speră să capete o profesie, alţi 14,5 %
doresc “să lucreze şi să câştige bani”. Aceste răspunsuri denotă faptul că
majoritatea copiilor străzii au totuşi idealuri, visuri care pot fi realizate, cu
ajutorul serviciilor sociale, a persoanelor responsabile de soarta lor sau a
celor ce doresc să le acorde o mână de ajutor. Doar un procent mic de
copii doresc să rămână în stradă (2.5 %). Totuşi, procentul celor indecişi,
Figura 24. Nu e in d ic a t 3 3 .7
Planurile A lte v a r ia n te 4 .0
copiilor pe
S a p le c e p e s te h o ta r e 1 .0
viitor
S a f ie in f a milie 2 .5
S a r a min a in s tr a d a 2 .5
S a lu c r e z e 7 .0
S a c is tig e b a n i 7 .5
S a c a p e te o p r o f e s ie 1 5 .6
S a in v e te 2 6 .1
0 .0 5 .0 1 0 .0 1 5 .0 2 0 .0 2 5 .0 3 0 .0 3 5 .0 4 0 .0
Pr o ce n t

care nu ştiu deocamdată ce-şi doresc pentru viitor, este destul de mare
(33.7 %).
5.3. Aspectul psihologic şi comportamental
5.3.1. Motivaţia ieşirii copiilor în stradă

Analiza materialului factologic ne demonstrează că motivele ce au
determinat abandonarea de către copii a familiilor sunt multiple. În
majoritatea cazurilor sunt prezente mai multe motive complementare.
Suprapunerea dificultăţilor materiale cu care se confruntă majoritatea
populaţiei, a disfuncţiilor familiale prezente în număr tot mai mare, a
scăderii rolului şcolii şi a inconsistenţei sistemului de protecţie socială a
copilului şi familiei, duce la apariţia tot mai multor copii în stradă.
Principala cauză ce determină apariţia copiilor străzii în Chişinău o

constituie dificultăţile economice cu care se confruntă familiile. Acest
motiv a fost indicat de majoritatea absolută a subiecţilor intervievaţi.
Studiu de caz*: Sergiu F., 9 ani, cerşeşte de la şoferi lângă semaforul de

la intersecţia bulevardului Dacia cu strada “Hristo Botev”. “Cerşesc de un
an. Stau aici în stradă cu fraţii mei mai mici. Eu stau aici, iar ei pe partea
opusă a străzii. Mama tot cerşeşte. Stăm mai mult aici, dar uneori ne
ducem la piaţă. Tata a murit. Mama nu bea, dar are nevoie de bani pentru
a plăti apartamentul. La şcoală n-am fost nici o dată. Mama n-are pe ce-mi
cumpăra haine şi caiete. Seara ne ducem acasă. Flămând n-am rămas
niciodată. Mama ne face mâncare, ne cumpără haine, dar n-avem multe.
Tot ea ni le spală. Nu ştiu ce o să fac mai departe. O să fac ceea ce o să-
mi spună mama. Nu vreau să cerşesc, aş dori să plec la şcoală, dar mama
spune că ne trebuie bani.”
O treime din cei intervievaţi au recunoscut că sunt obligaţi de părinţi

să cerşească, să câştige bani. Ceva mai mult de jumătate din copii au
răspuns negativ, iar 10,6 % au răspuns prin tăcere atunci când le-a fost
adresată întrebarea “Cine te trimite să cerşeşti?” (Figura 25). Copiii îşi
apără deseori şi îşi compătimesc părinţii, declarând că încearcă din proprie
dorinţă să-i ajute să întreţină familia. Astfel de explicaţii au oferit
preponderent copiii din familiile numeroase, a căror părinţi, după spusele
copiilor, nu fac abuz de alcool, dar nu au serviciu, ori, trăind la sat, nu
primesc salarii.
*
În continuare în studiile de caz numele persoanelor sunt schimbate.

Figura 25.
Sunt obligaţi Nu e
copiii sa indicat, nu Da
câştige bani? raspunde 34.7%
10.6%
Nu
54.8%
Studiu de caz: Victor C.: “Sunt aici de o săptămână. Situaţia de acasă e

foarte dificilă. Suntem în familie 11 persoane. Mama mea a murit. Am
rămas 5 copii. Tata s-a căsătorit cu o femeie care are 2 copii. Cu tata a mai
născut doi. Mama vitregă nu lucrează, e în concediu de maternitate, tata
munceşte în colhoz. Eu plec uneori de acasă, din sat, vin la Chişinău, ziua
sunt în oraş, iar seara mă duc să dorm la bunica. Am absolvit clasa VIII. M-
aş duce în clasa a IX, dar n-am pe ce-mi cumpăra haine, manuale. La
şcoală învăţam nu chiar bine, dar nu eram cel mai rău. Părinţii nu mă trimit
să cerşesc sau, doamne fereşte, să fur. Eu mă duc numai atunci când
termin lucrul acasă. Iată acum, de pildă, am făcut tot lucrul pe lângă casă,
am pregătit lemnele pentru iarnă şi am venit la Chişinău. Uneori mai vând
mere. Am fost odată cu două lăzi de mere la Odesa. Banii i-am adus
acasă. Acum o să mai stau aici, la biserică, poate o să mă trimită şi pe
mine în tabără. Am auzit că se pregăteşte o listă de copii pentru a-i trimite
la tabără. Dar D-voastră nu mă puteţi ajuta să nimeresc şi eu în lista
aceasta? Aşi vrea să primesc de la biserică şi nişte haine. Îmi trebuie şi
nişte cârje pentru bunica. Cu hainele stau prost de tot. Port ceea ce a
rămas de la fratele mai mare, n-am pe ce-mi cumpăra haine noi şi nici
părinţii nu au bani, abia ne ajunge de mâncare. În viitor aş dori să-mi fac
buletin, să învăţ o meserie, să lucrez şi să-mi fac bani. Mi-e indiferent ce
să învăţ sau să lucrez, numai să mă ia.”
Un argument ce confirmă prioritatea dificultăţilor economice în ierarhia

cauzelor ieşirii copiilor în stradă, sunt referirile la ocupaţia părinţilor. La
subiecţii cu ambii părinţi, în 80% cazuri mama este şomeră şi în 50%
cazuri tatăl nu este angajat în serviciu. Copiii veniţi în străzile oraşului de
la ţară afirmă că părinţii lucrează pământul şi trăiesc din ceea ce cresc.
Drept sursă de existenţă sunt indicate activităţile comerciale, în special
mamele vând ceva: ziare, pungi etc. Unele din ele cerşesc, transmiţând
experienţa şi copiilor, sau îi veghează de la o parte atunci când ei fac primii
paşi în acest domeniu.
Cauzele abandonului, imboldurile care-l fac pe copil să aleagă alternativa

străzii sunt nivelul redus de trai al majorităţii populaţiei, sărăcia şi şomajul.

Toate acestea în ansamblu generează efecte negative în primul rând în

grupurile familiale.
Generalizând celelalte motivări ale ieşirii în stradă, după frecvenţa

expunerii lor de către copii, pe planul doi a apărut disfuncţionalitatea
familiei, indicată de 27,2 % de copii. Aceştia, desigur, nu declară că au
plecat de acasă pentru că părinţii au divorţat, sau că le-a decedat tatăl,
mama s-a recăsătorit sau concubinează. Copiii menţionează doar faptul că
situaţia în familie s-a agravat după ce s-au produs aceste evenimente, ele
servind drept catalizator în luarea deciziei de a întreprinde ceva, de a
încerca să schimbe situaţia insuportabilă care
s-a creat.
Peste 40 % din familiile ce “produc” copiii străzii sunt monoparentale,

în ele lipsind tatăl. În unele familii tatăl este în viaţă, dar se află la
închisoare, este invalid, bolnav sau cerşeşte.
Disfuncţionalitatea familiei este adesea conjugată cu alte două cauze

– alcoolismul şi violenţa părinţilor.
Studiu de caz: Ina P. (12 ani), se afla la ora mesei la Centrul Creştin
“Hristos pentru Moldova”: “M-am pomenit în stradă vara aceasta, când s-a
început vacanţa. Nu mi-a plăcut să stau în stradă şi când bunicii mi-au spus
despre acest Centru, am început să vin zilnic încoace. Seara mă întorc la
bunici, dar uneori mă duc şi la mama. Ea nu trăieşte cu tăticul. El bea, şi
mama de asemenea. Până a veni încoace deseori rămâneam flămândă.
Acum mănânc o dată în zi la biserică, iar seara ceva la bunici. Nu ştiu ce o
să fac când se va sfârşi vara. Am frecventat şcoala, am terminat clasa IV,
învăţam binişor, dar nu mă mai pot duce la şcoală. Bunicii vor să mă
transfere la o şcoală de lângă dânşii. Ei mai spun că biserica (penticostală
– nota autorilor) va deschide un internat şi o să mă dea la acest internat”.
Dacă în cazul acestei fetiţe e vorba doar de alcoolismul părinţilor, în alte

cazuri situaţia e cu mult mai dramatică dată fiind violenţa părinţilor.
Studiu de caz: Dumitru P. (16 ani ) din Criuleni, fuge de acasă de la 7 ani,
de când mama, după moartea tatălui, s-a recăsătorit. Tatăl vitreg îl bătea
deseori, iar când se îmbăta făcea acest lucru cu cruzime. Nu-l cruţa nici
mama. O dată, fiind în stare de ebrietate, l-a lovit pe Dumitru cu o căldare,
spărgându-i capul. Drept rezultat, copilul a început să fugă de acasă. Iniţial
se ascundea şi dormea în pod, vara în câmp. De bătăi nu sunt scutiţi nici
cei doi fraţi şi o soră mai mici. Dumitru a mai povestit că tatăl vitreg l-a bătut
pe fratele lui de 7 ani cu biciul cu care mâna calul. După toate aceste
întâmplări, el a plecat de acasă şi visează să se înscrie la o şcoală-internat,
să înveţe o meserie ca să îngrijească de fraţi şi de soră, faţă de care este
ataşat mult. Nu are mai mult pe nimeni. Copiii din vecinătate îl ocolesc din
cauza infirmităţii sale – un picior beteag şi pleoapele ochilor care nu se
deschid şi pe care le ridică cu ajutorul unui cleştişor.
Cele trei cauze – disfuncţionalitatea familiei, alcoolismul şi violenţa

părinţilor - sunt strâns legate, interdependente, ele complicând şi mai mult
starea economică dificilă a cuplurilor familiale.

Nici un copil n-a numit drept motiv primar al ieşirii în mediul stradal viaţa
dificilă din instituţiile de stat pentru copii, deşi mulţi din ei în trecut s-au aflat
în şcoli-internat. Acest lucru nu este însă concludent, pentru că în multe
cazuri părăsirea instituţiei sau abandonurile repetat ale unor instituţii sunt
prezentate drept episoade anterioare, considerate acum de domeniul
trecutului mai îndepărtat. În acelaşi timp, dialogurile confidenţiale şi sincere
cu copiii ne arată că la prima convorbire aceştia nu sunt întotdeauna
deschişi pentru comunicare şi nu descriu realitatea adecvat. Unii lasă sub
tăcere cazurile de maltratare pe care le-au suferit în instituţiile
educaţionale.
Studiu de caz: Marcela O. are 15 ani şi este copil al străzii de un an. S-a
născut în Durleşti şi se află în stradă împreună cu fratele şi sora, care sunt
mai mici. Face parte dintr-o familie numeroasă (11 copii). Ceea ce a
determinat-o pe Marcela să stea în stradă este starea materială a familiei.
A urmat două clase la şcoala internat nr. 2 din Chişinău. O perioadă scurtă
de timp s-a aflat în şcoala auxiliară nr. 7, unde era bătută deseori şi
agresată de către băieţii mai mari, de aceea a fugit de acolo. A avut
probleme grave de sănătate: a fost internată în spital, fiind accidentată de o
maşină. A suferit patru intervenţii chirurgicale, în rezultatul cărora a rămas
fără un plămân. Marcela îşi doreşte foarte mult să se ducă la Odesa, la
fratele ei mai mare. Acolo, de asemenea, ar umbla cu cerşitul şi ar câştiga
mult mai mulţi bani. I-ar plăcea mult să aibă o casă şi de toate în ea, însă
oricum n-ar renunţa la cerşit, fiindcă “nu se pricepe la altceva şi-i place
acest lucru”.
Prin urmare, evaziunea familială şi abandonarea instituţiilor educaţionale

sunt o consecinţă, o variabilă dependentă de disfuncţiile familiale şi climatul
psihologic ce domină în ele sau în instituţii. Acestea, la rândul lor, sunt
determinate de disfuncţiile de nivel social.
Familia ca celulă a societăţii devine tot mai puţin capabilă de a-şi

exercita funcţiile. Dificultăţile financiare ale familiei afectează dezvoltarea
copiilor, socializarea lor corectă şi eficientă. Din lipsă de mijloace pentru
existenţă copilul este obligat sau se oferă singur să obţină venituri prin
cerşit, furt etc. Absenţa unui părinte, preponderent a tatălui, le face pe
mamele singure să-şi ia copiii şi să iasă cu ei în stradă, să-i familiarizeze cu
modalităţile de a câştiga şi să-i înveţe să lupte pentru existenţă, folosind în
acest scop orice mijloace. În cazurile în care mamele singure preiau o parte
sau totalitatea rolurilor de întreţinere a familiei, fără a-i atrage şi pe copii în
lupta cu dificultăţile economice, aceştia oricum rămân fără supraveghere şi
îngrijire. Aderarea copilului la diferite grupuri marginale, scăderea reuşitei
şcolare sunt în aceste cazuri aproape inevitabile.
Nu sunt menajate de greutăţile financiare nici familiile reconstituite, în care

unul sau ambii părinţi au mai fost căsătoriţi şi au copii atât din menajele
anterioare, cât şi din cele prezente. În unele din aceste familii, părinţii
vitregi au un comportament excesiv de autoritar, abuziv şi violent faţă de
copiii vitregi. În alte cupluri, lipsa acestor fenomene negative nu le scuteşte

de dificultăţile economice care apar din cauza creşterii numărului de copii

sau a şomajului părinţilor. Sărăcia acestui tip de familie concură la decizia
copilului de a obţine venituri prin mijloace ilegale, generează şi amplifică
dorinţa acestuia din urmă de a depune eforturi pentru a avea un trai mai
decent.
La “producerea” copiilor străzii participă şi familiile organizate, nucleare, dar

în care domină violenţa, agresivitatea, nivelul redus de cultură pedagogică,
alcoolismul unuia sau a ambilor părinţi. În afara brutalităţilor frecvente,
comise pe fondul consumului de alcool, în aceste familii se manifestă şi
aspecte de neglijare a copiilor, aceştia simţindu-se neiubiţi, respinşi,
abandonaţi din punct de vedere emoţional. În astfel de familii sau
predomină preocuparea pentru obţinerea pe orice căi a mijloacelor de
existenţă, sau nu există nici o preocupare şi copiii sunt lăsaţi în voia
soartei, fapt ce-i determină să se integreze în mediul stradal.
Lipsa în sistemul de protecţie socială a verigilor de protecţie a copiilor

aflaţi în situaţie de risc este la rândul său unul din motivele principale
ce generează fenomenul “copiilor străzii”.
5.3.2. Caracteristica mediului abandonat

Din exemplele relevate anterior ne-am format deja unele imagini despre
mediul părăsit de copii. În continuare expunem unele detalii, extrase din
materialul empiric acumulat, ce întregesc aceste reprezentări. O astfel de
concretizare oferă, în primul rând, o înţelegere mai profundă a cauzelor ce
au provocat ieşirea copiilor în stradă, iar în al doilea - posibilitatea de a
sesiza căile de redresare a situaţiei, de îmbunătăţire a microclimatului
familial abandonat, pentru a face posibilă reintegrarea copilului în el.
Determinarea particularităţilor esenţiale ale mediului din care provin copiii

străzii reclamă studii longitudinale şi aprofundate. Deşi realizate într-un
termen relativ scurt, investigaţiile întreprinse au oferit posibilitatea de a
Figura 26.
Relaţii cu Permanenta
familia 73.5%
Nu exista
11.1%
Ocazionala
15.4%

surprinde şi unele date referitoare la acest capitol deosebit de important

pentru înţelegerea rădăcinilor fenomenului cercetat.
Ţinem să accentuăm de la bun început că printre copiii care au constituit

obiectul studiului au fost doar 4 orfani de ambii părinţi. Mai mult decât
atât, aproape 3/4 din intervievaţi menţin în permanenţă relaţia cu familia, la
15,4 % aceste relaţii sunt ocazionale şi numai la 11,1 % ele lipsesc
totalmente (Figura 26). Rezultatele date au fost confirmate şi prin
răspunsurile intervievaţilor la întrebarea despre locul unde dorm: 74,4 % au
afirmat că evadarea din familie are loc în decursul zilei, iar seara se întorc
acasă şi 4,0 % se întorc în familie ocazional.
Un parametru semnificativ clarificat în urma prelucrării materialelor este
calitatea relaţiilor copiilor străzii cu familia. Rezultatul cercetării ne arată că
la 25 % din intervievaţi tentativa de reintegrare a acestora în familie se
poate solda cu insucces sau ar reclama eforturi mari, investigaţii
suplimentare, investiţii substanţiale psiho-pedagogice şi financiare. Aceasta
se explică prin faptul că o parte din copii şi-au expus deschis nedorinţa de
a se întoarce acasă, recunoscând că nu le este dor de părinţi, îndeosebi de
cei vitregi. Cauza principală a abandonului familial este pentru ei
violenţa din familie, abuzurile la adresa lor sau neglijarea lor
emoţională. Aceştia au păstrat afecţiune doar faţă de fraţi şi surori, care au
aceeaşi soartă. Unii copii sunt gata, ba chiar doresc să se reintegreze, dar
nu în familiile lor dificile, paupere, ci în familiile rudelor, dând astfel dovadă
de o necesitate stringentă de a fi ocrotiţi, iubiţi, acceptaţi, îngrijiţi.
Studiu de caz: Gheorghe D., 12 ani, a fost membru al unei familii alcătuite
din 6 persoane: mama, concubinul ei, 2 fraţi şi o soră. Concubinul mamei îl
bătea frecvent. În rezultat băiatul a părăsit familia şi nu mai doreşte să se
întoarcă acasă. Dar nici viaţa pe care o duce în prezent nu-i place. Visează
să ajungă în satul Sneghiriovka din Ucraina şi să trăiască la sora mamei
sale, pe care o iubeşte şi o respectă mult.
Studiu de caz: Radu C., 13 ani, patru ani în urmă a întrerupt relaţiile cu
familia şi nu doreşte să le restabilească, dat fiind faptul că mama şi
concubinul ei sunt alcoolizaţi. Dar şi viaţa în stradă nu a devenit pentru el o
vocaţie, o pasiune. Doreşte să se înscrie la o şcoală-internat unde ar avea
posibilitatea să-şi continue studiile.
Conform rezultatelor obţinute, calitatea relaţiilor cu familia corelează

cu statutul civil al părinţilor sau relaţia dintre ei. E de menţionat că doar
la jumătate din subiecţii chestionaţi părinţii sunt căsătoriţi şi recăsătoriţi. La
cealaltă jumătate ei sunt sau divorţaţi (17,6 %), sau concubini (11,1%). La
15,1% dintre copii unul din părinţi a decedat. În mod evident, situaţia
părinţilor influenţează negativ nu numai starea economică a familiei, dar şi
climatul ei moral-psihologic, relaţiile copii-părinţi.

Studiile de caz efectuate pe parcursul cercetării ne-au arătat că, pe lângă

tipurile de familii deja descrise, există încă o categorie de părinţi –
“producători” ai copiilor străzii. E vorba de cuplurile ce-şi vând sau
părăsesc copiii. În ele sunt prezente şi beţiile cu urmările lor, şi şomajul, şi
sărăcia. În astfel de familii se observă o atrofiere a sentimentelor, o inhibiţie
a instinctelor şi o atitudine faţă de copiii proprii ca faţă de obiecte.
La prima vedere par a fi curioase, iar uneori trezesc şi nedumerire, cazurile

când copiii, fiind furaţi sau cumpăraţi de familii de ţigani, se acomodează în
mediul acestora, îndeplinesc anumite sarcini, cerşesc împreună cu ei şi nu
fac tentative de a-i părăsi. Din punct de vedere psihologic, acest fenomen
este explicabil. Pe lângă instinctele de supravieţuire, copii manifestă şi
dorinţa de a aparţine unui grup social, de a se simţi membri ai unei
comunităţi.
Studiu de caz: Tudor E., 9 ani, se află în stradă al cincilea an. Părinţii
cheltuiau pe băutură toţi banii. Copilul suferea de foame şi era deseori
bătut. N-a mers niciodată la şcoală pentru că nu avea îmbrăcăminte şi
încălţăminte. A fost cerut de la părinţi de nişte ţigani care l-au dus la
Moscova pentru a câştiga bani. A fost readus la Chişinău prin intermediul
centrelor de triere ale poliţiei. Acum s-a pomenit din nou în stradă şi, sub
supravegherea aceloraşi persoane, se apropie de maşini cu o hârtie în
mâini, pe care nu ştie ce este scris, şi roagă să i se dea bani, pe care-i iau
persoanele care-l tutelează. Nu are relaţii cu părinţii. Îi este dor doar de
bunica, la care ar dori să trăiască.
Studiu de caz: Carolina V., 10 ani. La 4 ani a fost părăsită de mama ei,
care, fiind gravidă, a plecat la Moscova pentru a naşte acolo copilul şi a-l
vinde. La început fetiţa umbla pe drumuri până când a fost furată de o
familie de ţigani. A fugit de la ei, dar a fost luată în Piaţa Centrală din
Chişinău de alţi ţigani şi a plecat cu ei la Călăraşi. Vine împreună cu ei în
capitală pentru a cerşi în Piaţa Centrală. Seara se întorc la Călăraşi. Nu are
relaţii cu mama. Îşi aminteşte doar că era rea şi o bătea deseori. Nu
doreşte s-o vadă. Ar vrea să înveţe la o şcoală-internat.
În unele cazuri, copiii s-au pomenit în stradă împreună cu părinţii lor,

motivul fiind vânzarea sau pierderea spaţiului locativ. Vara aceste
familii rămân pe noapte în grădinile publice, dorm pe malurile lacurilor, iar
odată cu sosirea sezonului rece îşi caută adăpost în subsolurile încălzite
ale blocurilor locative.
În concluzie, putem menţiona că starea mediului abandonat de către copii

este principalul factor ce-i determină să aleagă strada, care le permite să
supravieţuiască.

5.3.3. Viaţa şi activitatea copiilor în stradă

Obiectivul principal al copiilor ce au ales strada drept mediu şi mod de
existenţă este câştigul ca mod de procurare a mijloacelor de existenţă.
Pentru realizarea lui sunt puse în aplicare diverse metode. Cea mai
accesibilă şi solicitată de către copii modalitate de câştig este, potrivit
spuselor lor, cerşitul. Pe locul doi se plasează muncile necalificate, în
totalitatea lor (spălatul maşinilor, căratul bagajelor, vânzarea ziarelor,
paza maşinilor). Urmează apoi furturile. Mai puţin practicate sunt
activităţile comerciale, prostituţia. S-ar putea însă presupune că nu toţi
respondenţii au mărturisit despre practicile lor în domeniul furturilor,
considerând că să cerşeşti este mai puţin ruşinos decât să furi. Modul în
care răspundeau la întrebarea dacă li s-a întâmplat să fure – lăsând ochii în
jos sau întorcând capul – lăsa să se înţeleagă că nu erau absolut sinceri.
Mai rar au fost indicate drept moduri de câştig activităţile comerciale şi
prostituţia.
Anterior am menţionat că unii copii manifestă propria iniţiativă şi dorinţă de

a lupta cu dificultăţile economice cu care se confruntă familiile din care fac
parte. Aceştia, de obicei, încearcă să comercializeze ceva, să propună
diverse servicii. Dar numărul lor este nesemnificativ. Cei ce cerşesc fac
acest lucru sau pentru că nu văd altă ieşire, alte posibilităţi de a câştiga,
sau pentru că sunt obligaţi de părinţi, aceştia din urmă considerând cerşitul
mai avantajos, mai nevinovat şi mai puţin periculos decât alte ocupaţii.
Aproape jumătate din copiii întâlniţi în stradă cerşesc în mod individual.

Ceilalţi fac parte din grupuri ce au în componenţa lor de la 2 până la
7 persoane. Atunci când activează în comun, copiii îşi distribuie
obligaţiunile. Activitatea grupului este dirijată de obicei de un lider.
Din datele obţinute rezultă şi faptul că cerşitul este o îndeletnicire

îndeosebi a copiilor mai mici. Adolescenţii, de regulă, nu cerşesc: ei
sunt în căutarea unui loc de muncă.
Studiu de caz: Valentin M. (17 ani), originar din satul Manta (Cahul), se
află în capitală de jumătate de an. A venit să-şi caute de lucru, de aceea a
şi acceptat prima ofertă pe care a avut-o de la o familie de ţigani, la care a
săpat o groapă pentru beci, fiind remunerat cu 15 lei pe zi şi o bucată de
pâine. Un cunoscut al lui Valentin, aflând cu ce se ocupă, i-a propus să
caute împreună alt lucru, de aceea a părăsit familia la care era angajat, dar
deocamdată nu au găsit altceva. Fiind orfan de la 7 ani (părinţii au decedat
într-un accident rutier), băiatul a simţit tot greul vieţii de orfan. A trăit un
timp la prietenii de familie a părinţilor, dar după ce a împlinit 17 ani, văzând
sărăcia acestor oameni cu care, după spusele lui, nu se împăca prea rău, a
decis să plece la oraş pentru a câştiga bani prin muncă. Nu are studii. A
învăţat doar până în clasa a IV-a. Este bine dezvoltat fizic şi doreşte mult
să lucreze. Se autoacuză pentru situaţia în care s-a pomenit, dar nu-şi
pierde speranţa că-şi va găsi un loc de muncă.

Preadolescenţii s-au specializat mai mult în activităţi comerciale. Ei

adună metale neferoase, sticle. Se întâmplă să vândă lucruri furate: fructe,
legume, piese auto. Copiii nu au modalităţi permanente de a câştiga bani,
ei încearcă mai multe variante şi, dacă văd că ocupaţia de bază nu le
aduce venitul scontat, se “reprofilează”. Nevoia îi învaţă să fie ingenioşi,
flexibili, să-şi schimbe modul de activitate conform circumstanţelor, să-şi
aleagă locurile potrivite pentru a se descurca. Fiind în permanentă căutare,
copiii ce dau dovadă de mai mult spirit de independenţă pleacă peste
hotare, preponderent în Ukraina.
Copiii care abia însuşesc meseria dată sunt mai timizi, neîndemânatici.
Novicii sunt în majoritatea cazurilor tutelaţi şi supravegheaţi de un adult.
Studiu de caz: Igor D., 8 ani, este dintr-o familie numeroasă cu 5 copii,
fără tată. A urmat o clasă la şcoală. Se află în stradă vara, 5 zile în
săptămână. Vine în Chişinău din sat, împreună cu mama care cerşeşte şi
ea, dar totodată îl supraveghează de la distanţă. Când de băiat se apropie
vre-o persoană suspectă sau înţelege din privirile lui speriate că e în
dificultate, mama îi vine imediat în ajutor. Aşa s-a întâmplat şi atunci când
operatorul de teren a iniţiat discuţia cu Igor. Exteriorul lui este tipic pentru
un băieţel de la ţară, cu excepţia maioului provenit de la piaţa de lucruri
“second hand”. Arată relativ murdar, unghiile sunt murdare, dinţii neîngrijiţi.
La cei 8 ani arată de 6-7 ani. În stradă mănâncă tartine, iar la o mătuşă din
oraş, la care se duc câteodată, sau acasă mănâncă hrană obişnuită. Nu
are prieteni în Chişinău şi resimte lipsa prietenilor de joacă din mahalaua
sa. De asemenea îi este dor permanent de surori şi de casă, cu toate că nu
are în casă un obiect sau un loc al lui personal. Şcoala o frecventează la
dorinţă, cu învăţătorii nu se prea împacă, în viziunea sa sunt oameni răi.
Din această cauză fuge deseori de la lecţii, în special când învăţătoarea
strigă, îl ameninţă sau îl loveşte. Dar doreşte să înveţe. Îi place să
privească televizorul la mătuşă, căci acasă nu-l are. Igor doreşte să devină
şofer de microbus pentru a câştiga mulţi bani. A fost luat de două ori de
poliţie. O dată a fost dus la Centrul de Triere a Minorilor, iar altă dată - la
sectorul de poliţie Botanica. Este, în principiu, nemulţumit de situaţia sa, de
faptul că cerşeşte. Se teme de poliţie, de băieţii din stradă, pe care nu-i
cunoaşte, şi de mama sa. Ar vrea să aibă mai mulţi prieteni. A fi prieten, în
viziunea lui, înseamnă a-i ajuta pe alţii, a împărţi jucăriile şi chiar hrana. Are
încredere îndeosebi în sora de 15 ani, dar îl ajută şi celelalte. Afirmă că se
duce uneori la biserică, îşi face cruce şi că ştie nişte rugăciuni. Fiind rugat
să rostească vre-o una, Igor a spus doar nişte frânturi. Potrivit propriilor
aprecieri, este sănătos, nu a fost niciodată la medic. Dacă ar avea bani, n-
ar cerşi, ar rămâne acasă să se joace.
Contactând cu semenii mai experimentaţi, copiii află, iar unii şi probează

efectul drogurilor, începând cu inhalarea substanţelor toxice. Dacă e să
credem rezultatelor obţinute prin intervievare, putem considera că, în
totalitatea lor, copiii străzii din Chişinău sunt la început de cale în consumul
drogurilor şi vânzarea acestora. Mult mai răspândite în rândurile lor sunt
consumul de alcool şi fumatul. La aceeaşi etapă de debut se află şi
activitatea lor sexuală. În acelaşi timp, datele obţinute nu ne permit să

conchidem cu un înalt grad de siguranţă că ele ar reflectă realitatea în mod

obiectiv, deoarece la întrebările cu referire la droguri, relaţiile sexuale,
cunoştinţele despre SIDA şi metodele contraceptive mulţi din cei anchetaţi
nu au dorit să răspundă. Menţionăm de asemenea, că răspunsurile copiilor
n-au fost verificate pe alte căi, non-verbale.
5.3.4. Portretul psiho-somatic al copiilor străzii

Alcătuirea profilului psihologic al copiilor străzii ca şi, de altfel, al altor
categorii de copii care formează anumite genuri de comunităţi, este un
lucru dificil. El reclamă depistarea şi generalizarea unor trăsături sau
caracteristici comune pentru toţi cei ce fac parte din grupul respectiv. În
acelaşi timp, necesită o abstractizare de la multe particularităţi individuale
ale copiilor, acestea fiind determinate de factori particulari de ordin ereditar,
congenital, ce ţin de istoria vieţii şi dezvoltării individului în propria familie,
comunitate. În mod evident, aceşti factori şi-au lăsat amprenta într-un mod
deosebit şi asupra psihicului, personalităţii fiecărui copil ce se află
actualmente în stradă, asupra felului acestuia de a fi, de a se manifesta şi a
se comporta în mediul stradal.
Scopul, obiectivele, metodologia şi durata studiului efectuat asupra

fenomenului “copiilor străzii” din oraşul Chişinău nu ne-au permis să
cunoaştem în amănunte anamneza subiecţilor investigaţi, identitatea pe
care au avut-o până la abandonul familiei sau a instituţiilor educaţionale, şi
modificările ce au intervenit în personalitatea acestora ca urmare a ieşirii lor
în stradă. Cercetarea, aşa cum a fost ea preconizată şi desfăşurată la
etapa incipientă, ne-a oferit doar posibilitatea de a “fotografia” prezentul
acestor copii şi de a le afla trecutul din spusele lor, fără a avea posibilitatea
de a verifica veridicitatea relatărilor. La începutul sondării, am considerat
semnificativ însăşi felul în care copiii se percep, îşi explică cauzele
statutului lor actual. Aceste date ne-au servit drept punct de plecare în
analiza socio-psihologică a copiilor străzii.
Strada, ca locul în care-şi petrec cea mai mare parte a timpului, le oferă
copiilor străzii trăsături prin care devin oarecum asemănători unii cu alţii şi,
totodată, diferiţi de semenii lor care duc o viaţă de familie, deosebită de cea
stradală.
Dezvoltarea somatică a copiilor străzii

Fără a lua în considerare particularităţile de sex, copiii străzii pot fi împărţiţi
convenţional în două categorii, în conformitate cu aspectul fizic.
cea mai mare parte dintre ei – peste 70% - nu au semne de decalaj

faţă de vârsta cronologică;

la circa 30% din copii se manifestă semne de retard statural: ei

rămân în urmă de semenii lor după parametrii de înălţime, greutate,
forţă musculară etc.
Primii au o stare generală de sănătate bună (10% chiar foarte bună), la

ceilalţi această stare a fost calificată drept mediocră. Aveau nevoie de un
tratament serios în acea perioadă 7 copii. Este firesc că o bună parte din
copiii străzii să aibă probleme de sănătate, deoarece jumătate din numărul
lor total a făcut un examen medical cu mai mult de un an în urmă.
În general, datele rezultate atestă faptul că la majoritatea copiilor din mediul

stradal starea actuală de sănătate este bună, ceea ce se traduce printr-o
adaptabilitate crescândă a acestora la condiţiile de mediu şi, implicit, prin
capacitatea de a-şi elabora strategii eficiente de supravieţuire. De acest
lucru ne convingem şi atunci când facem cunoştinţă cu cifrele care relevă
numărul meselor luate de copii în timpul zilei.
Un grup mai mic de copii îl formează cei care dispun de o stare de sănătate
precară şi o dezvoltare somatică insuficientă.
Studiu de caz: Costică M., 10 ani. După dezvoltarea fizică pare să fie de
7-8 ani. Este foarte slab, doar pielea şi oasele. Şchiopătează. A povestit că
a fost lovit de o maşină, şoferul l-a pus în portbagajul autovehiculului şi l-a
dus la un spital, lăsându-l în pragul acestuia. L-au găsit medicii şi i-au făcut
operaţie la picior. De atunci şchiopătează. Pentru înlăturarea acestui defect
mai are nevoie de o operaţie, dar mama nu are bani. Ea este şomeră, iar
tatăl a decedat, spune băiatul (în realitate se află la închisoare – nota
autorilor). Nu au casă, trăiesc sub cerul liber, dorm sub tufarii de pe malul
lacului Sculeni, învelindu-se cu o plapumă. Costică nu cerşea la momentul
chestionării, deşi recunoaşte că în trecut practica cerşitul şi furatul. Piciorul
bolnav îi împiedică să-şi asigure traiul aşa cum o făcea înainte şi Costică
este nevoit să ia masa o dată în zi la Centrul creştin din sectorul Sculeni.
Printre copiii străzii pot fi întâlniţi adolescenţi ce dispun de o stare de

sănătate relativ bună, dar au diverse defecte fizice.
Studiu de caz: Grigore S. 16 ani, originar din regiunea Odesa. Fiind în
stradă de mai mulţi ani în oraşul natal, a ajuns până la urmă şi la Chişinău,
unde poate fi întâlnit în diferite sectoare. Este în căutarea unui loc de lucru,
a unei ocupaţii. A fost intervievat de operatorii de teren la biserica
penticostală, unde a venit cu alţi copii să ia masa. Starea sănătăţii lui e
bună, însă are defecte fizice. S-a născut cu aşa-zisa “gură de lup”, cu
urechile straniu deformate, dinţii încălecaţi, vorbirea fiindu-i din această
cauză foarte neclară. A fost neglijat emoţional de mama, care este
alcoolizată, şi a suferit întotdeauna din cauza violenţei tatălui vitreg. Drept
confirmare serveşte o cicatrice care i-a rămas pe frunte de la o lovitura
primită.
Sănătatea mentală a copiilor străzii

Dat fiind faptul că investigarea copiilor s-a derulat preponderent în stradă,
autorii studiului nu au putut utiliza teste specifice de determinare a gradul

de dezvoltare a proceselor cognitive şi a sferei emoţional-volitive. Aplicarea

în calitate de metode de bază a observaţiilor diferenţiate şi de grup în
condiţii fireşti, a anchetării, intervievării, convorbirilor şi studiilor de caz ne-
au oferit totuşi posibilitatea să facem unele concluzii despre sănătatea
mentală a celor supuşi cercetării.
Conţinutul răspunsurilor, construcţia frazelor, argumentările invocate în

convorbiri, vocabularul copiilor au oferit anumite date privind capacitatea lor
de gândire. Majoritatea copiilor străzii dispun de o stare de sănătate
mentală bună. Numărul copiilor cu retard mental este nesemnificativ.
S-ar putea crede că lupta pentru supravieţuire le stimulează gândirea, ei
fiind în permanenţă în căutarea alternativelor reuşite, a soluţiilor şi ieşirilor
din situaţiile dificile. În majoritate, copiii îşi analizează treaz situaţia, privesc
viaţa real şi sunt deosebit de pragmatici.
Cu totul altfel se prezintă la această categorie de copii bagajul de

cunoştinţe, nivelul de cultură, acele cunoştinţe despre care în psihologie şi
pedagogie se spune că formează “experienţă social-istorică”, “cultura”.
Altfel spus, copiii străzii nu posedă cunoştinţele care se asimilează în
procesul de învăţare. Este firesc în condiţiile în care printre copiii de 8 ani
peste 30% sunt neşcolarizaţi şi peste 50% analfabeţi. La categoria copiilor
de 9 ani procentul neşcolarizării şi analfabetismului creşte. La celelalte
vârste şcolare acest indice descreşte, dar nu ajunge până la zero. Vârstele
receptive, la care se recomandă punerea bazelor cunoştinţelor
teoretice, nu sunt valorificate, aceşti copii rămânând la nivelul gândirii
concrete, cu un intelect preoperaţional, devansat vârstei cronologice.
Acest fapt îşi lasă amprenta în primul rând în limbajul lor, caracterizat prin
sărăcia vocabularului. Limbajul copiilor străzii reflectă nu atât gradul de
dezvoltare a intelectului lor, cât adeziunea acestora la subcultura stradală
de comunicare. Vorbirea copiilor se caracterizează prin conţinutul
informaţional redus, exprimarea prin fraze scurte sau propoziţii simple,
folosirea agramatismelor şi a elementelor de jargon. Vocabularul restrâns
şi tulburările de limbaj întâlnite destul de frecvent favorizează
comunicarea non-verbală ca principal tip de comunicare în grup. Între
ei copiii comunică prin limbajul corporal, gesturi simbolice, interjecţii care
nu duc o încărcătură informaţională de ordin raţional, ci exprimă o anumită
stare afectivă a individului, prin care se redă dispreţul, indiferenţa,
aprobarea etc.
În concluzie, menţionăm că, în majoritate, la copiii străzii nu se

manifestă un retard mental, ci o deficienţă de achiziţie a cunoştinţelor
prin nestimularea de către familie, şcoală, în urma neşcolarizării,
abandonului şcolar şi a comunicării limitate.

Sfera emoţional-volitivă şi personalitatea copiilor străzii

Cauzele care au provocat ieşirea copiilor în stradă, pe de o parte, şi mediul
de viaţă actual, pe de altă parte, au afectat în cea mai mare măsură sfera
emoţional-volitivă şi personalitatea acestora.
1. O categorie de copii păstrează dragostea şi ataşamentul faţă de

fraţi, surori şi chiar faţă de părinţii alcoolizaţi. La aceşti copii se
înregistrează o stare depresivă constantă, exteriorizată în expresia feţei, în
lipsa de activism. Aceşti copii sunt timizi, se uită cu frică şi neîncredere,
ochii lor reflectă tristeţe, umilinţă, aşteptare şi disperare. Ei sunt cei ce au
relatat despre dificultăţile în care s-au pomenit părinţii, cei ce au recunoscut
că părinţii lor fac abuz de alcool. Nu au exprimat reproşuri, nu au
condamnat părinţii, dar în vorbele lor se simţea dorinţa de a-şi vedea
părinţii altfel decât sunt. Deşi nu sunt iubiţi şi nu sunt ataşaţi de cineva
anume, ei încă nu s-au înstrăinat de toţi adulţii. Ei caută un tutore, vor să
creeze despre sine o impresie bună, să fie acceptaţi, apreciaţi pozitiv şi
iubiţi. Copiii din această categorie nu se eschivează de la convorbirile cu
adulţii necunoscuţi ci, dimpotrivă, caută aceste contacte, sperând că vor
primi sprijin, ajutor, sfaturi, înţelegere, compătimire. Expectaţiile copiilor de
această categorie faţă de lume nu ţin în mod prioritar de satisfacerea
necesităţilor primare, ci de nevoia de identitate, de comunicare şi
relaţionare, de afecţiune şi respect. Rezonanţele nesatisfacerii acestor
necesităţi sunt cele mai nefaste. Ele antrenează distorsiuni în structura
personalităţii, perturbări în sfera afectivă. Aceşti copii sunt, de obicei,
ascultători, creduli, pot fi influenţaţi uşor, fapt ce poate avea urmări
dramatice atâta timp cât se află în stradă.
2. La altă categorie de copii ai străzii atitudinea pozitivă s-a păstrat

doar faţă de fraţi, surori, bunici, nu şi faţă de părinţi, pe care îi
consideră vinovaţi de soarta lor. Despre aceştia din urmă vorbesc cu ură
şi dispreţ. Această atitudine se proiectează asupra tuturor adulţilor. În
modul în care răspund întrebărilor adresate de operatori, ei parcă acuză
adulţii că ar fi toţi la fel şi îşi exprimă neîncrederea. Aceştia sunt copiii care
au fost deseori agresaţi în stradă de persoane necunoscute sau poliţişti.
3. Pe copiii din categoria a treia viaţa de familie şi cea din stradă i-a
făcut nu numai sceptici, dar şi ostili, agresivi, negativişti, această
atitudine fiind manifestată faţă de toţi şi de toate: faţă de părinţi, adulţi
în general, dar şi faţă de semenii lor. Din cauza manifestărilor acestei
atitudini, a complexelor şi stereotipurilor consolidate, ei nu se înscriu nici în
grupurile de copii ai străzii, care nu-i acceptă în calitate de lider, nici nu
doresc să se întoarcă acasă, nu recunosc autoritatea şcolii sau a altei
instituţii educaţionale. Aceşti copii sunt “lupi singuratici”, care-şi căută prada
independent, sentimentul de apartenenţă fiindu-le dezagregat. Complexul
de inferioritate care li s-a format din cauza violenţei părinţilor alcoolizaţi, a

tatălui vitreg sau a concubinului mamei, îi face pe aceşti copii agresivi. Ei

caută mediul în care şi-ar putea “consuma” tensiunea conflictelor interne şi
a frustrărilor, demonstra superioritatea, îndeosebi cea fizică, în virtutea
complexelor de care suferă.
Datele de observaţie atestă la copiii din prima şi a doua categorie stări de

furie şi mânie, care se manifestă frecvent atunci când sunt deposedaţi de
către semeni de bunurile personale sau când aceştia încearcă doar să se
atingă de obiectele ce le aparţin. Astfel de reacţii emoţionale primitive,
nesocializate, se caracterizează prin înaltă tensiune afectivă, care limitează
câmpul conştiinţei. În astfel de situaţii copiii se aruncă cu pumnii, îl muşcă,
îl trag de păr pe cel ce a îndrăznit să le ia ceva, chiar dacă e vorba de un
măr pe care l-au furat de pe masa vânzătorului din piaţă. Astfel de furturi
sunt considerate nevinovate, necondamnabile.
Cea mai afectată este voinţa acestor două categorii de copii aflaţi în stradă.
Impulsivitatea lor denotă lipsa celui mai elementar autocontrol la nivel de
acţiune, vorbire şi comportament în ansamblu. Ei nu respectă şi nu
recunosc nici un fel de reguli, norme sociale. De aici neacceptarea
normelor pe care încearcă să le impună centrele de binefacere afiliate unor
grupări religioase. Libertatea absolută a voinţei a devenit pentru aceşti copii
un ideal, un motiv ce le propulsează şi le determină comportamentul.
Libertatea dobândită este pentru ei un substitut pentru toate necesităţile, le
creează o stare de fericire în viziunea lor (de eforie în viziunea
cercetătorilor fenomenului), astfel încât nu-şi mai doresc altceva.
Factorii ce au avut un impact negativ asupra sferei emoţional-volitive

a copiilor din stradă au influenţat şi pilonul personalităţii acestora –
conştiinţa de sine. Spaţiul în care trăiesc, infracţiunile şi relaţiile sociale
limitate, experienţa negativă de comunicare cu mediul social, insecuritatea
psihică, violenţa fizică şi morală, absenţa modelelor pozitive de identificare,
au determinat diminuarea încrederii în sine; formarea unei imagini
inadecvate despre sine; prezenţa complexelor de inferioritate legate de
aspectul fizic, vestimentar, de lipsa suportului familial; stabilirea unor
modele comportamentale axate pe agresivitate, umilinţă, izolare. Fiind
respinşi sau izolându-se ei înşişi de celelalte grupuri sociale, fără a avea
relaţii interpersonale cu copiii “normali”, copiii străzii se autoidentifică cu
grupul la care aparţin şi se percep ca fiind diferiţi de toţi ceilalţi
oameni din afara grupului lor.
Din cele expuse, conchidem că starea afectivă a copiilor străzii este în

funcţie atât de gradul de adaptabilitate la mediul stradal, cât şi de
starea subiectivă precedentă. La unii copii ea este dominată de tendinţe
depresive, de un tonus afectiv scăzut, de anxietate, acestea fiind de fapt
proiecţii ale unor traume psihice din trecut. Ajunşi în stradă, aceşti copii

încearcă să compenseze vacuumul emoţional, necesitatea de siguranţă şi

căldura sufletească.
Pentru cel de-al treilea tip de copii ai străzii este caracteristică indiferenţă,
dezinteresul total faţă de părinţii care i-au abandonat, violentat, abuzat fizic
şi emoţional. Ei dau dovadă de o atitudine sceptică, ostilă faţă de lumea
adultă, lume care este percepută deformat, unilateral, prin proiectarea sau
raportarea la proprii părinţi, la persoanele străine care i-au agresat, la
mediul dominat de instincte primare agresive.
Comun pentru copiii străzii, indiferent de particularităţile dezvoltării şi

manifestării sferei lor emoţional-volitive şi motivaţionale, este
pericolul ce le paşte personalitatea, imaginea de sine şi îndeosebi
acea parte a ei care se numeşte autoapreciere.
Particularităţi de comportament la copiii străzii

Condiţiile de viaţă în stradă şi experienţa anterioară din familii, în majoritate
disfuncţionale, prezentând violenţă şi neglijare emoţională, au determinat
comportamentul copiilor străzii. Acea parte a lor care a format grupuri dă
dovadă într-o măsură mai mare de o sub-cultură proprie, drept o reacţie de
protest faţă de familie, instituţii, societate. Atât la aceşti copii, cât şi la cei
neangajaţi în grupuri permanente, poate fi identificată cu uşurinţă reacţia
de protest, impulsionată de sentimentul acut al “inegalităţii şanselor”.
Preadolescenţii şi adolescenţii conştientizează, iar cei mai mici simt mai
mult la nivel inconştient că n-au acces egal la bunurile materiale şi culturale
şi, drept urmare, fac uz în comportamentul lor de mijloace socialmente
inacceptabile pentru a-şi satisface necesităţile vitale, cum ar fi cerşitul,
furtul, minciuna. Aceste procedee sunt preluate de unii copii chiar de la
părinţii lor, care le posedă, le aplică ei înşişi şi le transmit propriilor copii.
Alţi copii învaţă aceste tehnici în urma socializării în grupul din stradă.
Mijloacele asimilate devin procedee de apărare şi supravieţuire, formează
cea de a doua faţetă a personalităţii copilului, contribuind inevitabil la
dublarea sau pierderea totală a identităţii iniţiale a acestuia. Observarea
comportamentului copiilor-cerşetori a oferit unele informaţii despre unele
tehnici specifice aplicate sau abilităţi. În primul rând, ei îşi aleg un loc
unde au mai puţini concurenţi. În al doilea rând, folosesc diverse modalităţi
de cerşire ce implică tehnici vizuale, verbale, mimice şi pantomimice.
Cerşind, întinzând mâna, îşi fac cu alta cruce, îşi arată rănile,
pansamentele, dezabilităţile fizice etc. Cei ce cerşesc stând în genunchi, se
apleacă cu fruntea până la pământ de parcă ar bate mătănii, la apropierea
trecătorului. Cel ce cerşeşte are o anumită expresie a feţei atunci când
crede că nimeni nu-l vede şi cu totul alta atunci când de el se apropie un
potenţial donator. În acest caz faţa lui exprimă durere şi umilinţă. Dar e
suficient ca oamenii să treacă sau ca maşina de care s-a apropiat să se
îndepărteze, şi mimica sa se schimbă, indiferent de faptul dacă a obţinut

sau nu ceva. Exprimată în exterior prin aplicarea bandajelor false la mână

sau picior, prin repetarea semnului crucii etc., minciuna lasă urme mult mai
adânci în interior, modelând personalitatea copilului şi deschizând alte căi
pentru formarea profilului său psihologic decât cele specifice educaţiei într-
un mediu familial normal.
Trebuie să menţionăm că nu toţi copiii care au constituit obiectul cercetării

se încadrează în tabloul prezentat mai sus. Unii dintre ei păstrează un
comportament normal şi aceştia sunt în special copiii care nu şi-au pierdut
speranţa în posibilitatea revenirii la normal, redresării propriei situaţii,
precum nici încrederea în instituţiile sociale.
Nu este unicul caz când în axiologia copiilor străzii s-a simţit prezenţa
valorilor general-umane. Observările asupra grupurilor de copii fără
adăpost au oferit şi ocazia perceperii unor astfel de manifestări.
Studiu de caz: Dinu S. 8 ani, provine dintr-o familie săracă, este în stradă
din cauza faptului că părinţii sunt şomeri şi alcoolizaţi. Spune că-i are de
prieteni pe vecinii săi, copii din familii, după spusele lui, bine asigurate.
Fiind întrebat dacă nu-i invidiază, nu le poartă pică pentru că trăiesc mai
bine a răspuns: ”De ce să-mi fie ciudă pe ei? Părinţii lor lucrează, fac bani,
iar ai mei de unde să aibă dacă nu lucrează şi beau în fiecare zi?”
Studiu de caz: Grup de 5 persoane, între 14 şi 17 ani, practică spălatul

maşinilor în preajma aeroportului. Manifestă o solidaritate de grup evidentă:
mănâncă împreună, se ajută reciproc, se apără de persoane necunoscute.
Ulterior au început să-i ia apărarea împreună unui băieţel de 9 ani,
Vladimir, care vagabondează în împrejurimi. Spre deosebire de ceilalţi,
Vladimir este murdar, cu handicap fizic şi mental evident. Deşi nu-l acceptă
pe Vladimir în grupul lor şi neagă orice apartenenţă a acestuia la grup, cei
cinci îi iau apărarea de fiecare dată când este agresat de alţi copii şi când
se adresează după ajutor.
Cu referire la comportamentul în stradă a copiilor care au abandonat

familia, putem menţiona că în linii generale acesta se deosebeşte foarte
puţin de comportamentul altor copii care în timp de vară ştrengăresc pe
străzile oraşului. Drept semnalmente care indică la faptul că un astfel de
copil locuieşte în stradă servesc hainele murdare, uzate, inadecvate
sezonului, exteriorul neîngrijit. Unii copii ai străzii, deşi săraci, sunt
îmbrăcaţi curat. Aceştia sunt în special cei ce se întors seara în familie,
unde mamele, adesea divorţate sau văduve, le acordă îngrijirea necesară.
Studiu de caz: Vlad, 8 ani, cerşeşte seara în blocurile de locuit din
vecinătate, sunând la uşile apartamentelor. Are hainele murdare. Cere de
obicei pâine. Fiind întrebat, a relatat că învaţă la şcoală şi trăieşte în
familie, cu ambii părinţi, un frate şi două surori. Părinţii nu lucrează. Când
au bani – beau.

M.Bulgaru, Z.Chitoroagă, D.Cheianu
Capitolul 6
Evaluarea serviciilor adresate
copiilor aflaţi în dificultate

Capitolul 6. Evaluarea serviciilor adresate copiilor aflaţi în dificultate
6.1. Evaluarea serviciilor
Serviciile sociale, de care beneficiază copiii din Republica Moldova, sunt

prestate de organizaţii şi instituţii guvernamentale, neguvernamentale şi
religioase, atât locale cât şi internaţionale.
Evaluarea instituţiilor şi a serviciilor sociale oferite de ele va fi analizată în

următoarea ordine:
I. Instituţii guvernamentale:
• Consiliul Naţional pentru Protecţia Drepturilor Copilului;

• Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei;
• Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei;
• Ministerul Sănătăţii;
• Ministerul Afacerilor Interne;
• Fondul de Investiţii Sociale din Moldova.
II. Autorităţi locale:

• Primăria Municipiului Chişinău.
III. Organizaţii internaţionale:
• Ai.Bi. (Amici dei Bambini);
• Trustul European pentru Copii;
• UNICEF
IV. Organizaţii neguvernamentale locale:
• Salvaţi Copiii;
• Centrul de Prevenire a Abuzului faţă de Copii;
• Centrul de Informare şi Documentare pentru Drepturile Copilului;
• Asociaţia de sprijin a copiilor cu handicap fizic.

V. Instituţii religioase:
• Biserica creştină ortodoxă;
• Mănăstirea Hâncu;
• “Tinerii pentru Hristos”;
• “Hristos pentru Moldova” – complex creştin penticostal.
I. INSTITUŢII GUVERNAMENTALE
Specificul principal al sistemului de protecţie socială a copiilor în

Republica Moldova este lipsa la nivel guvernamental a unei structuri
executive unice, care ar avea în sarcină toate activităţile de protecţie a
copiilor. Acestea sunt lăsate în sarcina a mai multor ministere şi
departamente, fiecare având în vizor anumite aspecte ale educaţiei,
sănătăţii sau protecţiei sociale, fără ca problema să poată fi privită în
ansamblul ei.
Programele sociale adresate copiilor de către stat sunt axate

preponderent pe subvenţii băneşti pentru anumite categorii, fiind
lipsite de servicii sociale de prevenire a situaţiilor de risc şi
abandonului copiilor. Unele organizaţii, în special neguvernamentale,
iniţiază proiecte de prevenire a dezintegrării familiilor şi separării copiilor de
părinţi, de protecţie a copiilor străzii, de integrare sau reintegrare a copiilor
în familii. Serviciile de acest gen sunt însă organizate doar sporadic, în
proporţii nesemnificative şi nu acoperă o parte importantă de copii.
1. Consiliul Naţional pentru Protecţia Drepturilor Copilului
Consiliul Naţional pentru Protecţia Drepturilor Copilului este o structură

interministerială, creată prin Hotărârea Guvernului nr.106 din 30.01.98.
Consiliul este condus de un preşedinte (de obicei viceprim-ministru), un
vicepreşedinte, un secretar executiv (consultat principal al Secţiei Probleme
Sociale a Cancelariei de Stat) şi opt membri (miniştri sau viceminiştri).
Consiliul a fost creat în scopul elaborării şi promovării politicilor de stat în

interesul copiilor şi şi-a declarat drept obiective:
• asigurarea respectării prevederilor Convenţiei ONU cu privire la

Drepturile Copilului în Republica Moldova;
• elaborarea politicilor guvernamentale vizând realizarea drepturilor

copiilor la nivel naţional;

• consolidarea coeziunii sociale în domeniul protecţiei drepturilor

copiilor.
Reorganizarea asistenţei sociale şi a protecţiei sociale acordate copiilor cu

nevoi speciale ar urma să fie una din prevederile de bază ale noilor politici
formulate de Consiliu. Din păcate, fiind constituit din persoane de prim rang
din ministerele implicate în protecţia copiilor şi lipsind eşalonul executiv,
Consiliul a fost supus schimbărilor de componenţă de fiecare dată când s-a
schimbat cabinetul de miniştri, adică de 4 ori după formarea sa. Astfel, a
lipsit continuitatea în activitatea sa şi s-a reuşit foarte puţin.
2. Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei (MEŞ)
În cadrul Ministerului Educaţiei şi Ştiinţei, problemele protecţiei

copiilor sunt împărţite între două structuri: Direcţia Instituţii de tip
Internat şi Departamentul Tineretului şi Sportului. De asemenea, MEŞ
are în sarcina sa reglementarea şi soluţionarea problemelor legate de
adopţia internaţională.
Direcţia Instituţii de tip Internat are în sarcină îngrijirea şi educaţia
copiilor aflaţi în dificultate, a copiilor ce provin din familii social vulnerabile şi
a celor orfani.
Structura organizaţională: un şef de direcţie şi trei specialişti principali.
Obiective statutare:
• educarea, instruirea şi recuperarea socială a copiilor rămaşi din varia

motive fără îngrijirea părinţilor sau cu deficienţe fizice, senzoriale, de
comportament;
• plasarea copiilor orfani, rămaşi fără tutelă, în instituţii de tip familie;
• organizarea înfierii copiilor rămaşi fără tutelă (orfani).
Principalele categorii de instituţii aflate în subordinea MEŞ sunt:
şcoli-internat de tip general pentru copii orfani sau rămaşi fără

îngrijirea părinţilor;
şcoli-internat de tip general;
şcoli auxiliare pentru copii cu retard mental;

şcoli speciale pentru copii cu maladii cronice, deficienţe fizice,
senzoriale, devieri de comportament;
şcoli de meserii pentru surzi şi hipoacuzici;

clase de meserii pentru orbi şi slabvăzători.
Faptul că nu au fost făcute eforturi pentru a dezvolta alternative, mai multe

modele de dezinstituţionalizare a copiilor şi de prevenire a separării lor de

familie a dus la păstrarea pe parcursul tuturor anilor de tranziţie a

numărului excesiv de mare a copiilor din instituţiile de stat. În fiecare dintre
cele 64 de instituţii ale MEŞ sunt internaţi de la 60 până la 700 de copii.
Aceste instituţii în virtutea statutului lor deficient şi depăşit de realităţi nu pot
asigura respectarea drepturilor copiilor nici la îngrijire esenţială, din cauza
crizei în care se află, şi nici la educaţie de calitate, respectarea drepturilor
la liberă exprimare, comunicare, informare sau la opinie. Copiii educaţi în
cadrul acestor instituţii de tip închis nu sunt socializaţi în mod firesc, ceea
ce duce la limitarea capacităţilor lor de integrare ulterioară în comunitate, la
retard în dezvoltarea lor generală.
Potrivit reprezentanţilor MEŞ, se fac eforturi pentru prevenirea
instituţionalizării copiilor proveniţi din familii social vulnerabile. Însă unica
formulă găsită deocamdată este cea de susţinere a caselor de copii de tip
familial. Create prin acordarea de alocaţii lunare de întreţinere părinţilor
care luau în îngrijire mai mulţi copii orfani, acestea au intrat însă într-o criză
profundă odată cu devalorizarea monedei naţionale şi în mare majoritate
nu şi-au îndreptăţit rolul de “familii” pentru copiii luaţi în îngrijire. O
explicaţie a faptului ar fi şi statutul echivoc al copiilor în aceste familii, dar şi
lipsa unui mecanism permanent şi eficient de selectare, pregătire şi testare
a părinţilor care-şi exprimă dorinţa să ia în îngrijire mai mulţi copii.
În subordinea Ministerului se află Secretariatul pentru adopţia

internaţională. În prima jumătate a anului 1999 au fost înfiaţi de către
cetăţeni străini 60 de copii. Pentru adopţia internaţională sunt admişi doar
copiii, pentru care nu s-au găsit doritori să-i înfieze în Moldova. De obicei
aceşti copii sunt bolnavi şi necesită tratament medical costisitor şi de lungă
durată, ce nu poate fi oferit în Republica Moldova. Numărul de copii înfiaţi
este relativ mic în comparaţie cu numărul total de copii orfani, procedura de
adopţie fiind una anevoioasă şi deocamdată lipsită de transparenţă.
Departamentul Tineretului şi Sportului are în structura organizaţională
un şef de departament, 2 şefi ai direcţiilor tineretului şi sportului şi 2 şefi-
adjuncţi ai aceloraşi direcţii.
Obiective:
• inserţia socio-profesională şi a tinerilor;
• educaţia tinerilor;
• combaterea delicvenţei juvenile;
• orientarea moral-civică a tinerilor;
• dezvoltarea relaţiilor internaţionale ale tinerilor sportivi.
Cu sprijinul Departamentului, mai multe organizaţii studenţeşti au demarat

un proiect de combatere a şomajului în rândurile tinerilor, sprijinit de Banca
Mondială. La realizarea proiectului colaborează, de asemenea, Consiliul

Naţional al Tineretului, în colaborare cu unele organizaţii de tineret din

Germania.
Departamentul nu desfăşoară activităţi adresate nemijlocit copiilor străzii.

Activităţile realizate sunt îndreptate doar într-o anumită măsură spre
prevenirea fenomenului dat, prin sprijinirea activităţii mai multor organizaţii
neguvernamentale ce se ocupă de educaţia non-formală a copiilor şi
tinerilor.
3. Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei (MMPSF)
În cadrul Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi a Familiei există două

direcţii ce abordează tangenţial problemele ce ţin de fenomenul social
“copiii străzii”: Direcţia Politici Familiale şi Oportunităţi Egale şi Direcţia
Asistenţă Socială.
În teritorii activează Direcţii de Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei,
care la nivel judeţean au în componenţă un inspector în problemele familiei,
ce se ocupă nemijlocit de evidenţa copiilor aflaţi în situaţii dificile,
întocmirea anchetelor sociale şi întreţinerea relaţiilor permanente cu
autoritatea tutelară.
În prezent activitatea MMPSF de susţinere a familiilor şi copiilor aflaţi în

situaţii de risc se limitează în special la acordarea de indemnizaţii familiilor
numeroase, copiilor cu handicap, orfani, mamelor singure şi altor categorii.
Aceste indemnizaţii însă nu pot ameliora substanţial situaţia copiilor, fiind
extrem de mici.
Direcţia Politici Familiale şi Oportunităţi Egale a fost recent coordonatorul şi

autorul principal al proiectului Strategiei Naţionale de Protecţie a
Familiei şi Copilului, elaborarea căruia a fost sprijinită de UNICEF. Potrivit
documentului, care se află acum în proces de examinare în Guvern, una
din direcţiile principale de activitate de viitor trebuie să devină crearea de
servicii sociale şi pregătirea de asistenţi şi lucrători sociali puşi în serviciul
familiilor aflate în dificultate şi a copiilor, pentru prevenirea instituţionalizării
copiilor şi a fenomenelor gen “copiii străzii”, crearea de modele de
alternativă de îngrijire a copiilor lipsiţi de familie, a centrelor de zi de
recuperare, dezvoltarea unei reţele de reintegrare a copiilor în familiile
naturale sau plasament familial. Plasării copiilor în orfelinate şi alte genuri
de instituţii de tip închis i se rezervă în această Strategie rolul de ultimă
formă de îngrijire a copilului, în cazul în care îngrijirea lui în centre de zi sau
familii de plasament nu este posibilă. Un rol important se acordă în
Strategie comunităţilor locale.
Autorii Strategiei pledează pentru crearea unei reţele de servicii de

asistenţă socială pentru familie şi copil, care ar fi prestate la nivel naţional

şi local. Odată cu restructurarea sistemului social existent prin crearea

Casei Naţionale de Asigurări Sociale, Ministerul propune organizarea în
cadrul său a unui Departament pentru Asistenţă Socială şi Familie, care se
va ocupa de categoriile sociale necontributive la Casa Naţională. Această
inovaţie presupune unificarea tuturor structurilor ce se ocupă de protecţia
copiilor, dispersate acum între diferite ministere, şi în consecinţă
optimizarea cheltuielilor şi depăşirea barierelor departamentale. Acest
Departament ar putea realiza politica naţională în domeniul protecţiei
sociale a persoanelor vulnerabile, inclusiv a copiilor, şi ar coordona
organizarea serviciilor sociale la nivel de judeţ (sat, comună, municipiu),
orientate la susţinerea şi protejarea familiei şi a copilului.
4. Ministerul Sănătăţii
Ministerul Sănătăţii are în subordine patru case pentru copii (inclusiv o
instituţie în regiunea din partea stângă a Nistrului), cu un contingent de
aproximativ 600 de copii de 0-5 ani orfani, abandonaţi în maternităţi sau
lipsiţi de tutela părintească. După împlinirea vârstei de 5-7 ani copiii care nu
au fost înfiaţi sunt distribuiţi în casele de copii şi şcolile internat ale
Ministerului Educaţiei şi Ştiinţei şi Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi
Familiei.
Ministerul Sănătăţii dispune de patru sanatorii pentru copii, statutul unuia

dintre ele, aflat pe teritoriul Ucrainei, fiind în prezent la etapa negocierilor.
În cadrul Ministerul Sănătăţii activează Secţia Asistenţă Medicală a
Mamei şi Copilului.
Până în prezent asistenţa medicală adresată copiilor a fost oferită de către
medicul pediatru. În prezent are loc procesul de trecere la serviciile
acordate de medicul de familie.
Conform Legii privind minimul de asistenţă gratuită, garantat de stat (Nr.

267-XIV) din 03.02.99, Pachetul Minim de Servicii de Bază Garantat de
Stat cuprinde:
• asistenţa medicală primară acordată de câtre medicul de familie, în

conformitate cu normativele aprobate de Ministerul Sănătăţii;
• asistenţa medicală specializată, acordată de specialişti din secţiile

consultative ale spitalelor, la solicitarea medicului de familie;
• asistenţa medicală de urgenţă la etapa prespitalicească şi

spitalicească în caz de stări acute care pun în pericol viaţa, timp de 3
zile;

• asistenţa medicală acordată pacienţilor cu tuberculoză, boli psihice

endogene, diabet zaharat şi insipid, boli contagioase, SIDA, sifilis,
alcoolism, narcomanie şi toxicomanie;
• asistenţa medicală în staţionar copiilor de până la 5 ani, copiilor

invalizi, orfani, bolnavi în stare gravă, cu traume, intoxicaţi, care
necesită terapie intensivă.
Implementarea Pachetului de Bază de Servicii Garantate de Stat este

deocamdată tergiversată de dificultăţile financiare cu care se confruntă
sistemul şi trenarea reabilitării sistemului de asistenţă medicală primară.
Ministerul nu dispune de proiecte adresate special copiilor străzii sau

copiilor instituţionalizaţi.
5. Ministerul Afacerilor Interne

O subdiviziune importantă a Ministerului Afacerilor Interne este Direcţia
Poliţiei de Ordine Publică a Inspectoratului General de Poliţie, în cadrul
căreia activează Secţia minori şi moravuri.
La momentul evaluării în sectoarele municipiului Chişinău existau
Inspectorate pentru minori, cu personalul format din 5-11 persoane, care
însă au fost desfiinţate ulterior.
Sarcinile Inspectoratelor:
• activitatea profilactică cu minorii dificili;
• identificarea categoriilor de minori cu devieri de comportament,

inclusiv infractori;
• activitatea profilactică cu familiile dificile.
Potrivit statutului Inspectoratelor, minorii erau clasificaţi în următoarele

categorii:
• grupul special (condamnaţi);
• grupul minorilor ce aşteaptă amânarea pedepsei;

• minorii reţinuţi pentru perioada anchetei;
• minorii ce au comis crime sau infracţiuni, dar n-au atins vârsta de

majorat;
• minorii vagabonzi;
• minorii narcomani, toxicomani etc.
Inspectoratele aveau în sarcină evidenţa şi înregistrarea copiilor din aceste

categorii, atenţionarea instituţiilor sociale asupra devierilor lor de
comportament, activităţi profilactice.

Activităţi desfăşurate:
• supravegherea minorilor ce-au abandonat şcoala şi determinarea lor

să se angajeze în muncă;
• colectarea copiilor străzii, a vagabonzilor şi identificarea lor, studierea

cauzelor vagabondajului şi reintegrarea în familie în măsura
posibilităţii;
• transmiterea copiilor vagabonzi reţinuţi Centrului de Triere pentru

Minori;
• identificarea copiilor cerşetori, a prostituatelor, hoţilor minori;
• activităţi de educaţie în familiile dificile;
• organizarea şi desfăşurarea lecţiilor în şcoli, colegii etc.
Realizarea sistematică şi pertinentă a sarcinilor puse în faţa inspectoratelor

de sector ar fi putut constitui un pas important în preîntâmpinarea
fenomenului “copiii străzii” în oraşul Chişinău. Spre regret, reorganizarea
teritorială şi lichidarea Inspectoratelor face mult mai dificilă mobilizarea
forţelor poliţiei la preîntâmpinarea delicvenţei şi vagabondajului copiilor,
coordonarea activităţilor corecţionale în rândurile copiilor cu comportament
dificil.
Centrul Republican de Triere a Minorilor este o subdiviziune a MAI, care

activează ca serviciu independent, în regim non-stop. Această instituţie
este subordonată Direcţiei Poliţiei de Ordine Publică a Inspectoratului
General de Poliţie. Centrul de Triere este o instituţie de tranzit, în care sunt
internaţi copiii ce vagabondează, sunt abandonaţi sau rătăciţi, copiii de
până la 16 ani care au rămas fără tutela părinţilor sau a persoanelor ce-i
înlocuiesc, copiii aflaţi în tranzit spre şcolile speciale (pentru copii şi
adolescenţi cu deficienţe în comportament) sau instituţiile corecţionale,
copiii ce au fugit de acasă, toţi copiii identitatea cărora nu poate fi
determinată, copiii ce au plecat fără permisiune din instituţiile pentru copii,
copiii în vârstă de 11-14 ani care au comis acţiuni periculoase din punct de
vedere social şi care necesită o izolare urgentă.
Plasarea copiilor în Centru se face în baza:
• deciziei instanţei de judecată;
• deciziei Inspectoratelor Judeţene de Poliţie;
• proceselor verbale şi actelor întocmite de organele de interne la

momentul reţinerii copiilor în stradă;
• deciziei şefului Centrului, în cazurile în care copiii vin din proprie

iniţiativă sau sunt aduşi de alte persoane.

Structura organizaţională: şef, şef-adjunct, ofiţeri, subofiţeri, membri ai

personalului civil (în total - 45 de persoane). Angajaţii în majoritate au studii
pedagogice şi juridice. Câţiva angajaţi au studii medicale, sociologice şi
psihologice.
Personalul civil din biroul educativ-cultural este compus dintr-un inspector
superior pentru profilaxie (studii superioare incomplete), trei educatori
(studii superioare în pedagogie şi studii medii speciale în pedagogie), un
sociolog (studii superioare), un psiholog (studii superioare), un medic-
pediatru (studii superioare în medicina generală) şi un asistent medical
(studii medii speciale în medicină).
Sarcinile Centrului:
• întreţinerea şi îngrijirea temporară a copiilor de 3 şi 18 ani aflaţi în

situaţii de risc soldate cu rămânerea fără supraveghere;
• studierea cauzelor situaţiei de risc în care se află copilul, identificarea

acestuia şi a părinţilor sau instituţiei în care s-a aflat anterior;
• activităţi cu caracter educativ-profilactic;

• examinarea medicală a copiilor;
• încredinţarea copiilor instituţiilor de resort (familiei, şcolilor-internat,

etc.).
Pentru fiecare copil este completat un dosar personal cu toate datele de

evidenţă, care se păstrează în arhivă timp de doi ani după externarea
copilului,
Copiii sunt primiţi la Centru în regim non-stop, iniţial pentru o perioadă de

până la 30 de zile, care poate fi prelungită cu încă 30 de zile în baza
deciziei judecătoreşti. Termenul de plasare a copiilor nu include timpul
aflării lor la tratament sau la examene medicale, sau perioadele de aflare în
carantină.
Regimul intern presupune:

• întreţinerea copiilor în regim închis;
• repartizarea copiilor în grupe în dependenţă de vârstă şi

supravegherea lor permanentă de către lucrătorii Centrului;
• antrenarea copiilor în diverse activităţi în atelierele Centrului, pe

sectorul de pământ deţinut de acesta, activităţi de autoservire etc.,
care sunt concordate cu legislaţia privind protecţia muncii şi ocrotirea
sănătăţii;
• deplasarea copiilor în afara instituţiei doar sub supravegherea unuia

dintre lucrătorii Centrului.

Procesul educativ-profilactic este organizat în funcţie de vârstă, gradul de

abandon şcolar, gravitatea infracţiunilor săvârşite.
Activitatea educativă cu copiii de vârsta preşcolară şi şcolară se efectuează

în corespundere cu îndrumările metodice ale Ministerului Educaţiei şi
Ştiinţei al R.M.
După identificarea copilului, Centrul informează subdiviziunea de poliţie

teritorială, părinţii sau persoanele ce-i înlocuiesc, alte instituţii despre locul
aflării lui. În cazul când a fost imposibilă stabilirea identităţii copilului, el este
trimis la expertiza medico-judiciară. În baza deciziei acestei expertize, este
referit unei instituţii de îngrijire rezidenţială.
După cercetarea cazurilor, Centrul transmite copiii părinţilor sau

persoanelor care-i tutelează, reprezentanţilor instituţiilor de plasament,
reprezentanţilor administraţiei publice locale sau ai poliţiei. Reîntoarcerea
fără supraveghere la locul permanent de trai se acceptă, în baza
permisiunii şefului Centrului, copiilor mai mari de 16 ani, cărora le-a fost
stabilită identitatea sau care s-au prezentat de sine stătător la Centru.
Copiii care sunt referiţi unei instituţii speciale de educaţie şi plasament în

baza hotărârii instanţei de judecată, sunt însoţiţi de un lucrător al Centrului.
Instituţiei respective i se transmite şi un dosar personal al copilului.
Centrul dispune de un bloc vechi, proprietate a municipiului Chişinău. În el

sunt dormitoare pentru copii, sală de ocupaţii. Condiţiile fizice de întreţinere
sunt proaste. Ajutoarele materiale şi financiare sunt, în general, sporadice
şi ele nu pot asigura pe deplin necesităţile copiilor.
Personalul Centrului este îngrijorat de amploarea pe care a luat-o în ultimii

ani fenomenul “copiii străzii”. Cauzele de părăsire a familiei de către copii,
constatate de angajaţii Centrului Republican de Triere a Minorilor, sunt:
• indiferenţa părinţilor faţă de dezvoltarea fizică, morală şi intelectuală a

copiilor;
• disocierea familială în rezultatul conflictelor repetate între părinţi, între

aceştia şi copii;
• excesul de autoritate, terorizarea copiilor, abuzarea lor fizică şi

psihică;
• lipsa de afecţiune emoţională faţă de copii, lipsa de ataşament pentru

ei;
• necesitatea de a subzista.
În calitatea sa de instituţie de prevenire a vagabondajul, Centrul încearcă

să găsească metode de soluţionare a problemei copiilor străzii. Acest lucru
nu este în puterile instituţiei, atâta timp cât problema nu este abordată

integral, prin implicarea tuturor instituţiilor guvernamentale şi

neguvernamentale ce au drept obiectiv protecţia copiilor.
6. Fondul de Investiţii Sociale din Moldova (FISM)

Fondul de Investiţii Sociale din Moldova (FISM) este un departament
autonom, creat de Guvernul Republicii Moldova, cu suportul Băncii
Mondiale, în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă a populaţiei de la sate.
Structura organizaţională: director, director executiv, coordonator de
proiecte, personal executiv (20 persoane).
FISM îşi realizează obiectivul prin asistenţa informaţională şi financiară a

propunerilor de micro-proiecte înaintate de către comunităţile rurale, în
următoarele domenii:
• Infrastructura socială: instituţii medicale la nivel de comunitate,

instituţii de învăţământ preşcolar şi secundar, centre culturale;
• Infrastructura economică: sisteme de aprovizionare cu apă potabilă,

reţele energetice locale, sisteme de gazificare locale, drumuri de
acces, poduri, sisteme de comunicaţii;
• Infrastructura sanitară şi ocrotirea mediului ambiant: sisteme sanitare

şi de canalizare, măsuri de ameliorare a mediului ambiant şi de
combatere a eroziunii solului;
• Programe educaţionale în domeniul învăţământului şi ocrotirii

sănătăţii mamei şi copilului;
• Programe de dezvoltare socială a copiilor şi dezinstituţionalizare.
Implementarea acestor proiecte va permite prevenirea instituţionalizării

copiilor şi crearea alternativelor pentru copiii în situaţii de risc.
Desfăşurarea proiectelor este planificată pentru perioada august 1999 –
august 2004.
FISM a realizat deja mai multe micro-proiecte în mediul rural, printre care
reparaţia, construirea sau darea în exploatare a şcolilor, a grădiniţelor de
copii, a taberelor de instruire. Astfel au fost reparate şcolile din Drăguşenii
Noi (Ungheni), Receşti (Soroca), Brânza (Cahul), Bălăureşti, Dolna,
Călimăneşti, Bălăneşti, Molovata (Chişinău), tabăra de instruire pentru copii
din Străşeni.
În prezent la FISM sunt înaintate 10 micro-proiecte de dezvoltare socială

adresate copiilor, 93 micro-proiecte pentru dezvoltarea şcolilor şi 3 micro-
proiecte pentru dezvoltarea grădiniţelor de copii.

Activitatea FISM, orientată la instruirea şi dezvoltarea socială a copiilor,

este de natură să prevină într-o oarecare măsură şi fenomenul “copiii
străzii”.
II. AUTORITĂŢI LOCALE
Primăria municipiului Chişinău

În structura organizaţională a Primăriei există o subdiviziune ce se ocupă
nemijlocit de problemele copiilor: Direcţia municipală pentru Ocrotirea
Copilului, Reintegrare şi Sprijin Familial.
Anumite aspecte ale protecţiei copiilor se conţin în activitatea Direcţiei
generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei şi a
Departamentului Sănătăţii.
Direcţia municipală pentru Ocrotirea Copilului, Reintegrare şi Sprijin

Familial a fost creată prin decizia Primăriei din 26.06.97 în scopul
dezvoltării suportului familial pentru copii, investigării necesităţilor familiilor
aflate în situaţii de risc, dezavantajate.
Structura organizaţională: un şef de direcţie, un şef adjunct şi personal

coordonator, format din 8 persoane.
În subordinea Direcţiei sunt 5 Direcţii de sector, plasate în localurile

Preturilor.
Obiectivele statutare:
• protecţia socială a familiei şi copilului;
• dezvoltarea formelor de prevenire a abandonului copiilor;
• plasamentul în instituţii a copiilor în cazuri de necesitate stringentă;

• reintegrarea în familia naturală, extinsă sau de substitut;
• prevenirea (prin sprijin familial) a delicvenţei juvenile;
• combaterea sărăciei prin susţinerea familiilor şi categoriilor de copii

social dezavantajaţi;
• colaborarea cu instituţii, organizaţii ce au programe similare

(organizaţii internaţionale, ONG, instanţe şi instituţii de caritate).
Direcţia acordă suport material şi financiar familiilor aflate în situaţii dificile,

mamelor solitare, familiilor ce au copii în tutelă, curatelă sau înfiaţi, copiilor
plasaţi în casele de copii din Chişinău, copiilor abandonaţi în spitale şi
maternităţi, celor aflaţi la tratament etc.

Direcţia colaborează cu diferite asociaţii, organizaţii internaţionale

neguvernamentale, implicate în activităţi de dezinstituţionalizare şi de
prevenire a abandonului:
• Printre partenerii principali ai Direcţiei este “Trustul European pentru

Copii”, organizaţie britanică, care salarizează 15 asistenţi sociali ce
realizează proiectul “Sprijin familial”. Acesta cuprinde în prezent 60
de familii cu copii, care primesc suport financiar şi consultanţă. Unul
din proiectele, la realizarea căruia îşi aduce aportul Direcţia, este
“Reintegrarea copiilor abandonaţi în familiile naturale”. La momentul
evaluării se căuta varianta optimală de implementare în condiţiile
Moldovei a familiilor de plasament de tip “Foster”.
• Direcţia a selectat pentru asociaţia italiană “Amici dei Bambini” (Ai.Bi)

65 de familii, considerate în situaţii de risc şi având necesitatea de a fi
susţinute.
• În comun cu organizaţia creştină “Tinerii pentru Hristos” Direcţia a

participat la reprofilarea clubului pentru minori “Dacia” (bulevardul
Traian, nr. 23/1) în instituţie de socializare a copiilor străzii şi
reintegrare a lor în familiile naturale. Organizaţia a depistat deja 70 de
copii ai străzii din sectoarele Botanica şi Centru, pe care încearcă să-i
resocializeze.
• Conform acordului Primăriei cu Asociaţia Autorităţilor Locale de pe

lângă Guvernul Olandei, în septembrie 1999 urmau să fie deschise
trei centre: Centrul pentru întreţinerea temporară a copiilor străzii,
Centrul pentru mame solitare rămase fără adăpost, Centrul de
profesionalizare şi producere pentru minori şi dezvoltarea industriei
casnice pentru familiile numeroase.
Direcţia se ocupă şi de gestionarea unor ajutoare materiale şi financiare

oferite de diverse organizaţii pentru ajutorarea familiilor cu mulţi copii:
Fondul Medical din Republica Moldova, organizaţia internaţională
“Misiunea fără frontiere”, firma “Meteor” ş.a Direcţia a primit donaţii băneşti
(25 000 lei) de la firma McDonald’s, care au fost repartizate familiilor
socialmente dezavantajate, familiilor cu mulţi copii şi familiilor care se
adresează după ajutor. Firma McDonald’s susţine financiar (5 000 $) un
proiect pilot de reintegrare în familia naturală şi în societate a copiilor
abandonaţi.
Pentru a sprijini integrarea copiilor orfani în societate, Direcţia îi ajută în

obţinerea buletinelor de identitate, plasare în câmpul muncii.
În proiectele de viitor intră construirea unui Centru (cu cămin şi cantină)

pentru adolescenţii şi tinerii orfani, pentru protecţia lor şi reintegrarea
socială odată cu atingerea majoratului.

Direcţia nu dispune de un program adresat în mod special copiilor străzii.

Cu toate acestea activităţile Direcţiei constituie nişte încercări de prevenire
a fenomenului “copiii străzii”.
Direcţiile de sector pentru Ocrotirea Copilului, Reintegrare şi Sprijin

Familial sunt subdiviziuni ale Direcţiei municipale respective. În cadrul
preturilor de sector activează şi Comisii pentru minori.
Direcţiile de sector au fost create în scopul sprijinirii familiilor cu mulţi copii,

a familiilor social vulnerabile, copiilor orfani, invalizi, mamelor solitare cu
copii, a prevenirii delicvenţei juvenile.
Sarcinile nemijlocite:
• crearea bazelor de date privind familiile nevoiaşe şi necesităţile lor
(tratament, suport material, financiar, şcolarizare etc.);
• depistarea familiilor social vulnerabile şi întocmirea proiectelor de

sprijin;
• acordarea de sprijin material familiilor;
• consilierea familiilor;
• facilitarea tratamentului şi procurării de medicamente de către
familiile sprijinite;
• facilitarea accesului copiilor din familiile numeroase sau nevoiaşe în

grădiniţe (inclusiv prin achitarea plăţii pentru întreţinere);
• tutelă şi curatelă copiilor orfani, rămaşi fără părinţi;
• participarea la procesul de înfiere locală a copiilor;
• aranjarea copiilor abandonaţi în case de copii.
Asistenţii sociali din subordinea Direcţiei prestează servicii şi consiliere la

domiciliu, în case de copii, spitale, maternităţi. Serviciile lor sunt susţinute
de Trustul European pentru Copii. La momentul evaluării, asistenţii sociali
lucrau în proiecte concrete destinate familiilor (câte 3-4 familii fiecare).
Direcţia nu are un program special destinat copiilor străzii şi nu dispune de
o bază de date a copiilor neşcolarizaţi, care la fel reprezintă o categorie de
risc. Însă toate serviciile prestate au drept obiectiv sprijinirea copiilor orfani,
abandonaţi, cu nevoi speciale sau din familii nevoiaşe, astfel încât previn
într-o oarecare măsură ieşirea lor în stradă.
Direcţia generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei este o

subdiviziune a Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi a Familiei şi,
totodată, este subordonată Primăriei municipiului Chişinău.
Structura organizaţională: şef de direcţie, prim şef-adjunct, şef adjunct.

Serviciul pentru invalizi şi Serviciul pentru pensii şi indemnizaţii, cu un
personal de 90 inspectori şi lucrători sociali, ţin de Secţia Asistenţă Socială.

Activitatea Direcţiei este orientată la sprijinirea persoanelor în vârstă,

pensionarilor şi invalizilor.
Direcţia deserveşte familiile şi copiii doar prin calcularea şi acordarea de

indemnizaţii.
III. ORGANIZAŢII INTERNAŢIONALE
1. Associazione Amici dei Bambini (“Ai. Bi.”), Italia

“Ai.Bi.” activează în Moldova din anul 1996, când a iniţiat proiectul de
susţinere la distanţă a copiilor, în parteneriat cu “Salvaţi Copiii”-Moldova.
Proiectul are drept scop prevenirea abandonului copiilor prin asigurarea
pentru aceştia a unor condiţii de trai normale în familie. Proiectul presupune
încadrarea mai multor protagonişti – copilul, susţinătorul italian, “Ai. Bi.” şi
voluntarii săi, partenerul local (“Salvaţi copiii”).
Structura acestui proiect prevede 3 dimensiuni - economică, socială şi

morală:
Dimensiunea economică constă în donaţia periodică a unei sume băneşti
destinată procurării de produse alimentare, haine, rechizite, medicamente,
pusă la dispoziţia unui copil aflat în dificultate, de către un susţinător italian.
Această sumă este oferită părintelui sau tutorului minorului sub
supravegherea partenerului local.
Aspectul social presupune monitorizarea vieţii copilului şi a nucleului

familial. Părinţii sunt invitaţi să participe la programe de educaţie socială şi
formare profesională pentru a putea ajunge treptat la autonomie
economică.
Dimensiunea morală constă în schimbul de scrisori, fotografii, felicitări între

beneficiar şi susţinător, urmărindu-se instaurarea unei relaţii de prietenie,
care duce la înţelegerea reciprocă a modului de viaţă şi a culturii specifice
poporului dat.
Acest model a fost aplicat cu succes de olandezi după Primul Război

Mondial.
Asociaţia “Ai.Bi.” a selectat pe parcursul a 3 ani 180 de familii în situaţie de
risc (din oraşul Chişinău şi fostul raion Hânceşti), care au fost susţinuţi în
cadrul proiectului. O parte din aceste familii sunt susţinute şi astăzi.
Proiectul s-a ciocnit de dificultăţi în special în tentativele de atingere a
independenţei economice a familiilor. Beneficiarii, adesea, nu doresc să
caute alte căi de soluţionare a problemelor existente în cadrul familial,
aşteptând ajutorul care vine în mod sistematic de la susţinătorii italieni.

Cu toate acestea, meritele proiectului în prevenirea declanşării

fenomenelor de abandon şi “copiii străzii” sunt incontestabile. Acest model
ar putea fi preluat şi de familiile înstărite sau asociaţiile locale ale oamenilor
de afaceri.
2. Trustul European pentru Copii (TEC)
Trustul European pentru Copii, organizaţie britanică, şi-a început activitatea

în Chişinău în mai 1998, după ce a activat anterior în casa de copii din
oraşul Hânceşti. În prezent mai desfăşoară proiecte în oraşele Cahul şi
Tiraspol. Programul este susţinut financiar de donatori din Marea Britanie
(Scoţia).
Proiectul desfăşurat în Chişinău este preconizat pe o perioadă de doi ani şi

urmăreşte următoarele obiective:
• asistenţa socială a familiilor numeroase, aflate în dificultate (4-5 copii,
mame solitare, cu copii invalizi etc.);
• integrarea în familia nucleară a copiilor abandonaţi şi instituţionalizaţi

în case de copii, maternităţi, clinici;
• crearea unor centre de reabilitare;
• crearea unui centru de plasament familial de tip “Foster”;
• instruirea asistenţilor sociali.
Trustul European pentru Copii oferă servicii beneficiarilor selectaţi de

Direcţia municipală pentru Ocrotirea Copilului, Reintegrare şi Sprijin
Familial.
Experţii TEC au selectat şi au pregătit 15 asistenţi sociali, antrenaţi ulterior

în realizarea proiectului de sprijin familial.
Asistenţii sociali oferă următoarele servicii:
• mediază legătura dintre familiile nevoiaşe şi TEC;
• determină necesităţile familiilor în asistenţă (sănătate, hrană,

îmbrăcăminte, consiliere etc.);
• ajută la distribuirea raţională a mijloacelor financiare, primite de la

TEC;
• îngrijesc copiii la domiciliu;
• instruiesc mamele tinere în educarea, îngrijirea copiilor, prepararea

hrănii pentru copiii mici;
• facilitează admiterea la grădiniţe a copiilor din familiile asistate;

• reintegrează copiii abandonaţi în familiile proprii, sau cele de

plasament.
Trustul European pentru Copii a oferit deja asistenţă la 90 de familii, dintre

care 40 au depăşit deja cadrul programului.
În prezent se bucură de asistenţă 60 de familii, fiecărui asistent social

revenindu-i 4 familii. Un rezultat pozitiv al activităţii TEC în Chişinău îl
constituie reintegrarea a 7 copii în familiile naturale.
Trustul European are intenţia de a-şi extinde programul prin crearea şi
realizarea următoarelor proiecte noi:
1. Foster – proiect de plasament familial a copiilor pe o perioadă lungă.
2. Centrul de Reabilitare la Chişinău.
3. Centrul de Reintegrare şi Plasament Familial.
Toate aceste proiecte vor influenţa benefic situaţia copiilor din grupurile de
risc, vor preveni abandonul familial sau instituţional, astfel, în consecinţă,
vor preveni şi fenomenul “copiii străzii”.
3. Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF)
UNICEF şi-a deschis reprezentanţa în Republica Moldova în 1995. A

activat pe parcursul a 2 ani în regim de asistenţă de urgenţă. Din 1997
acordă asistenţă tehnică Guvernului Republicii Moldova în baza Acordului-
Cadru de Colaborare pentru anii 1997-2001, semnat în octombrie 1996.
Obiectivele şi strategiile Programului Naţional de Cooperare au la bază
principiile Declaraţiei Summitului în Interesul Copilului (New-York, 1990) la
care a aderat şi Guvernul Republicii Moldova, şi a Convenţiei cu privire la
Drepturile Copilului, ratificată de Republica Moldova în 1993. Mandatul
UNICEF este de a asista Guvernul în asigurarea supravieţuirii, protecţiei şi
a dezvoltării copiilor, în special a celor aflaţi în situaţii dificile.
UNICEF desfăşoară Programele de Educaţie şi Sănătate, divizate la rândul

lor în mai multe proiecte şi sub-proiecte.
Programul de Sănătate are drept obiective principale reducerea

mortalităţii infantile şi materne prin controlul maladiilor, reducerea
malnutriţiei, dezvoltarea unor mijloace mai eficiente de asistenţă medicală
primară; crearea modelelor de reformare a asistenţei medicale primare,
implementarea standardelor şi tehnologiilor OMS/UNICEF în îngrijirea
medicală a mamei şi copilului.

Structura Programului de Sănătate se prezintă în modul următor:
Proiectul Sănătate Generală
• Sub-proiectul 1: Conduita Integrată a Maladiilor la Copii,

Controlul Maladiilor Diareice şi a Infecţiilor
Respiratorii Acute;
• Sub-proiectul 2: Reforme în Ocrotirea Sănătăţii;
• Sub-proiectul 3: Sănătatea Adolescenţilor.
Proiectul Program Extins de Imunizări
• Sub-proiectul 1: Iniţiativa Independenţei Vaccinurilor;
• Sub-proiectul 2: Supravegherea epidemiologică.
Proiectul Maternitate fără Risc
• Sub-proiectul 1: Fortificarea asistenţei medicale perinatale;
• Sub-proiectul 2: Iniţiativa Spital Prieten al Copilului.
Proiectul Nutriţie (are drept scop reducerea incidenţei maladiilor

cauzate de deficienţa micronutrienţilor:
anemie, deficienţă de iod, malnutriţie,
deficienţa vitaminelor A şi D).
Programul de Educaţie are drept obiective stimularea unor schimbări

comportamentale şi de atitudine în societate, comunităţi, şcoli, grădiniţe şi
familii faţă de sănătatea şi dezvoltarea copiilor, pledoaria şi mobilizarea
socială în favoarea drepturilor copilului; îmbunătăţirea capacităţilor umane
în domeniul educaţiei; implementarea unui model naţional de educaţie
timpurie individualizată; educaţia non-formală a societăţii şi familiei prin
“agenţii schimbării”, stimularea mişcării de voluntariat a tinerilor şi a
participării copiilor; reorientarea politicilor şi strategiilor de instituţionalizare
a copiilor cu nevoi speciale spre reintegrarea lor în comunitate; crearea şi
consolidarea unor servicii sociale pentru familiile aflate în dificultate şi copiii
care provin din familiile de risc; prevenirea abandonului şi a
instituţionalizării copiilor prin crearea modelelor alternative de îngrijire;
crearea modelelor de protecţie a copiilor aflaţi în afara familiei; promovarea
principiilor Convenţiei ONU cu privire la Drepturile Copilului.
Structura Programului de Educaţie este următoarea:
Proiectul Educaţie Generală
• Sub-proiectul 1: Educaţie Timpurie Individualizată (PETI)

• Sub-proiectul 2: Educaţie non-formală

Proiectul Copiii în Situaţii Deosebit de Dificile

• Sub-proiectul 1: Dezvoltarea politicilor în domeniu
• Sub-proiectul 2: Copiii Instituţionalizaţi
În cadrul acestui proiect UNICEF sprijină elaborarea unei politici şi legislaţii

adecvate privind copiii cu nevoi speciale, sprijină dezvoltarea unei reţele
de servicii sociale pentru familie şi copiii, promovează integrarea socială a
copiilor cu nevoi speciale. UNICEF sprijină eforturile Guvernului în
reorientarea politicilor în domeniul instituţionalizării copiilor, sensibilizează
societatea şi familia privind necesitatea unui sistem de educaţie şi instruire
specială a copiilor deficienţi şi integrarea lor în societate, creează modele
de îngrijire .
În domeniul dezvoltării politicilor UNICEF îşi propune: expertiza legislaţiei

existente şi elaborarea propunerilor privind perfectarea legislaţiei în
domeniul protecţiei sociale şi juridice a copiilor; sprijinirea Guvernului
pentru crearea unui nou sistem de asistenţă socială pentru familie şi copil;
elaborarea de programe, manuale, materiale instructive în asistenţa socială
pentru universităţi; organizarea de conferinţe, semnare, ateliere de lucru;
pregătirea cadrelor universitare pentru specialităţile de asistenţă socială.
Sub-proiectul “Copiii Instituţionalizaţi” este axat pe: monitorizarea situaţiei

din instituţiile de îngrijire a copiilor orfani, rămaşi fără îngrijire părintească
sau cu dizabilităţi; elaborarea modulelor de dezinstituţionalizare şi
reintegrare socială a copiilor; elaborarea metodelor de integrare a copiilor
cu anomalii nesemnificative în sistemul şcolilor de cultură generală. Sub-
proiectul îşi propune: formarea opiniei publice şi mobilizarea socială în
scopul protecţiei psihosociale a persoanelor cu deficienţe mentale şi fizice;
crearea unor Centre de Servicii Sociale; reprofilarea personalului didactic
din învăţământul universitar şi special şi implicarea lui în activitatea de
pregătire a asistenţilor şi lucrătorilor sociali; studierea fenomenelor “copiilor
străzii” şi a situaţiei copiilor în familiile defavorizate.
Printre progresele înregistrate putem menţiona:
• organizarea şcolii de vară în domeniul asistenţei sociale pentru

profesorii universitari, asistenţii sociali (în colaborare cu Universitatea
East Anglia din Norwich);
• sprijinirea Centrului de zi pentru copiii cu handicap locomotor

“Speranţa”;
• desfăşurarea studiul sociologic “Situaţia copiilor din familiile

dezavantajate din punct de vedere social”;
• crearea Centrului Republican de Resurse pentru Asistenţă Socială la

Universitatea de Stat din Moldova;

• iniţierea activităţii de creare a unui Centru de zi pentru copiii cu

handicap fizic în oraşul Cahul (în colaborare cu Trustul European
pentru Copii şi Primăria Cahul);
• analiza primară a tuturor actelor legislative naţionale ce ţin de situaţia

şi protecţia copilului;
• sprijinirea elaborării Strategiei Naţionale de Protecţie a Familiei şi

Copilului.
În vederea desfăşurării activităţilor sale UNICEF dispune de fonduri

generale, planificate pentru întreaga perioadă 1997-2001, precum şi de
dreptul de a atrage şi gestiona fonduri suplimentare în baza unor proiecte
concrete.
IV. ORGANIZAŢII NEGUVERNAMENTALE LOCALE
Doar circa 30 din cele 765 de ONG-uri, înregistrate în Republica Moldova

până în 1999, au declarat drept unul din obiective protecţia, dezvoltarea
copiilor şi alte activităţi ce ţin de problematica drepturilor copiilor. Numărul
organizaţiilor active în acest domeniu este şi mai mic.
1. “Salvaţi copiii” - Moldova

Este unica organizaţie neguvernamentală care are un program adresat
copiilor străzii. “Salvaţi copiii” activează în Republica Moldova din 1992,
fiind înregistrată în 1993. La baza activităţilor sale sunt puse principiile
Convenţiei ONU cu privire la Drepturile Copilului.
Principalele proiecte:
• Centrul de reintegrare şi resocializare a copiilor străzii (Chişinău,
Casa de copii “Aşchiuţă”),
• Centrul de reintegrare socială a copiilor cu handicap fizic (orăşelul

Ialoveni, în colaborare cu organizaţii neguvernamentale din Suedia şi
Franţa),
• Centrul de urgenţă (cu o bază de date a tuturor familiilor cu 4 şi mai

mulţi copii din Republica Moldova).
Centrul de integrare şi resocializare a copiilor străzii “Aşchiuţa”

găzduieşte copiii aduşi din stradă până la integrarea lor în familia naturală,
în familia lărgită, în familia de plasament sau în instituţie. De la înfiinţarea
Centrului şi până în prezent prin el au trecut peste 400 de copii. Potrivit
spuselor coordonatorului Centrului, unii copii s-au aflat aici pentru puţin

timp, iar alţii stau de la deschidere şi până în prezent, pentru că

reintegrarea lor familială n-a fost posibilă.
Copiii ajung în Centru fie aduşi de poliţie sau de angajaţii Centrului

Republican de Triere a Minorilor, fie din propria iniţiativă, după ce au aflat
de existenţa acestuia.
Centrul are o capacitate de 30 de locuri (în timpul vizitelor efectuate

numărul copiilor a variat de la 28 la 34 copii).
Personalul Centrului este format din 9 persoane, asistate de voluntarii
Organizaţiei “Salvaţi copiii”. Atmosfera creată în centru reproduce relaţiile şi
atmosfera de familie, copiii fiind parte integrantă a acesteia. Se pune
accentul pe dezvoltarea spiritului gospodăresc la copii şi pregătirea lor
pentru o viaţă socială normală.
Obiectivul Centrului este reintegrarea socială a copiilor internaţi. Copiii care

ajung la Centru urmează, dacă e posibil, şcolile pe care le frecventau şi
anterior. Atunci, când acest lucru este imposibil, ei frecventează şcoala
nr. 1. Celor care nu pot fi reintegraţi în familii li se acordă asistenţă în
găsirea unui loc de muncă după absolvirea şcolii şi sprijin financiar pentru
închirierea unei locuinţe în primele luni ale vieţii de sine stătătoare.
După ce copilul a fost reintegrat în familie sau instituţie, lui i se acordă

susţinere pe parcursul unui an de zile (de 2 ori pe an primeşte
îmbrăcăminte şi de 4 ori pe an – produse alimentare, de fiecare dată în
sumă de 360 lei). În unele cazuri, în scopul evitării revenirii în stradă şi
asigurării unei reintegrări sociale depline, ajutorarea familiei poate dura 2
ani. Pentru a stimula independenţa şi spiritul gospodăresc al părinţilor
organizaţia nu acordă familiilor în cauză mijloace financiare.
Centrul, imobilul căruia a fost reconstruit şi lărgit recent (str. C.Stere, 1), nu
beneficiază de scutiri de taxe din partea Primăriei municipiului. Serviciile
comunale sunt calculate după aceleaşi tarife ca şi pentru organizaţiile cu
profit.
Printre partenerii ONG “Salvaţi copiii” - Moldova sunt:
• spitalul nr. 1 pentru copii din Chişinău,
• Centrul Republican de Triere a Minorilor,
• Comisariatele de poliţie de sector,
• şcoala nr. 1 şi alte şcoli din oraş, pe care le frecventează copiii din
Centrul “Aşchiuţă”.

2. Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii (PAC)

A fost înfiinţat în 1997 ca organizaţie neguvernamentală, care are ca
principal domeniu de activitate ocrotirea drepturilor copiilor la protecţie faţă
de abuz şi maltratare. Misiunea de bază a Centrului rezidă în îmbunătăţirea
calităţii vieţii copiilor şi adulţilor prin reducerea nivelului de violenţă în
familie şi societate, promovarea relaţiilor interumane bazate pe bunăvoinţă,
umanism şi generozitate.
PAC a fost deschis cu sprijinul Centrului Internaţional de Prevenire a

Abuzului faţă de Copii (SUA), UNICEF Moldova şi al Fundaţiei SOROS.
Obiective:
desfăşurarea activităţilor de prevenire a abuzului în şcoli;
organizarea trainingurilor pentru asistenţi sociali, pedagogi, psihologi,

jurişti în problematica prevenirii abuzului copiilor;
formarea unei baze de date privind situaţia copilului abuzat;
sensibilizarea comunităţii la problemele copilului maltratat;
colaborarea cu structurile statale în soluţionarea diverselor aspecte

ale protecţiei drepturilor copiilor.
Personalul include 4 angajaţi (coordonator, contabil, 2 asistenţi) şi

aproximativ 45 de voluntari.
De la înfiinţarea Centrului şi până în prezent au fost desfăşurate seminare

cu aproximativ 11 000 copii din peste 20 de şcoli ale oraşului Chişinău şi,
de asemenea, unele seminare cu copii din alte localităţi.
Seminarele organizate de PAC sunt desfăşurate în 3 nivele:
• seminare cu cadre didactice;
• seminare cu părinţii;
• seminare cu elevii claselor I-IV.
3. Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului

din Republica Moldova
A fost înregistrat în 1999, după un an de activitate a voluntarilor în cadrul
Proiectului “Educaţie pentru Democraţie şi Drepturile Copilului”, desfăşurat
de Asociaţia “European Youth Exchange” - Moldova.
Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului din

Republica Moldova (CIDDC) îşi propune:
promovarea prevederilor Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la

Drepturile Copiilor şi a altor acte naţionale şi internaţionale referitoare
la Drepturile Omului;

informarea copiilor asupra propriilor drepturi;
stimularea activismului copiilor;
promovarea diverselor forme de participare a copiilor şi tinerilor;
diseminarea cunoştinţelor privind democraţia, comunicarea

interpersonală, pacea, toleranţa;
realizarea unei schimbări de mentalităţi în societate, cu accent

deosebit pe copii şi părinţi, care ar fi favorabilă respectării Drepturilor
Copilului;
impulsionarea practicilor de voluntariat în rândurile copiilor şi tinerilor.
În 1999 voluntarii CIDDC au desăşurat seminare pentru mai mult de 16 300

de copii din 50 de şcoli, au creat sau au sprijinit 8 grupe de copii din diverse
localităţi care au desfăşurat la rândul lor activităţi de promovare a
drepturilor copiilor.
Proiectul “Parlamentul Copiilor”, susţinut de UNICEF, USIS, SOROS şi

Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei, a întrunit 101 copii din toate judeţele, aleşi în
urma unui concurs de proiecte proprii de legi cu privire la drepturile copiilor.
Parlamentarii juniori au beneficiat de trei sesiuni de traininguri în domeniul
practicilor democratice, drepturilor copilului, mecanismelor de funcţionare a
societăţii civile, managementul proiectelor ş.a., au elaborat, discutat şi
editat propriile proiecte de legi privind drepturile copiilor, care au fost
prezentate membrilor Parlamentului Republicii Moldova în cadrul sesiunii
de toamnă a Parlamentului Copiilor, au editat 2 numere ale buletinului
“Parlamentul Copiilor”, au desfăşurat activităţi de transmitere a
cunoştinţelor “de la copil la copil” în propriile şcoli şi localităţi.
CIDDC a editat 3 broşuri “Drepturile mele”, adresate copiilor de trei vârste

diferite, care prezintă variante adaptate ale Convenţiei ONU cu privire la
Drepturile Copiilor.
CIDDC a întrunit 70 de voluntari din două generaţii, pregătiţi de către

UNICEF în cadrul a mai multor traininguri.
4. Asociaţia de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic

A fost organizată în 1997 şi numără în prezent 130 de persoane.
Asociaţia îşi propune să sprijine şi să instruiască părinţii pentru recuperarea

şi îngrijirea cât mai bună a copiilor cu handicap fizic.
În septembrie 1998 a fost inaugurat Centrul de zi “Speranţa” pentru
recuperarea neuromotorie şi educaţională a copiilor de 3-8 ani cu handicap
locomotor. Centrul îşi propune să prevină instituţionalizarea copiilor, să le
ofere tratament de recuperare cu program individual şi de grup, să

pregătească copiii pentru a fi incluşi în şcolile normale. Printre obiectivele

Centrului este şi schimbarea mentalităţii în societate referitor la crearea
condiţiilor optime de dezvoltare a persoanelor cu handicap.
Centrul de zi “Speranţa” este organizat în apartamentul unei familii, situat în

sectorul Botanica al capitalei. UNICEF oferă salarizarea personalului.
Reparaţia şi utilarea Centrului a fost susţinută de Corpul Păcii. “Salvaţi
Copiii”-Moldova a oferit jucării şi materiale pentru activităţi. Părinţii copiilor
aflaţi la recuperare în Centru acoperă doar cheltuielile pentru hrana zilnică
a copiilor. Pe parcursul uni an prin Centru au trecut 15 copii, succesele
cărora sunt evidente.
Cu sprijinul organizaţiei italiene “Ai.Bi.” Asociaţia a iniţiat activităţi de

recuperare la domiciliu a copiilor. Cu sprijinul unei organizaţii creştine din
Germania ea iniţiază susţinerea la distanţă a familiilor ce au copii cu
handicap fizic. Deocamdată a fost iniţiată susţinerea a 3 familii, fiind
pregătite actele pentru încă 25 de familii. În planurile de perspectivă ale
Centrului figurează organizarea asistenţei copiilor cu cărucioare şi
materiale necesare, organizarea serviciului de consiliere psihologică
profesională a părinţilor.
IV. INSTITUŢII RELIGIOASE
1. Biserica Ortodoxă
Mitropolia Moldovei nu desfăşoară programe sociale adresate copiilor
aflaţi în dificultate şi nu oferă servicii permanente de alimentare sau alte
genuri de asistenţă pentru copiii străzii. Activităţile de ajutorare a copiilor
sunt sporadice, cu ocazia unor sărbători religioase, naţionale, uneori
desfăşurate împreună cu Primăria Municipiului Chişinău. Actele de
binefacere sunt adresate caselor de copii, grădiniţelor, şcolilor-internat.
Bisericile Ciuflea, Naşterea Domnului, Sfântul Dumitru (toate din Chişinău)

au deschis şcoli duminicale pentru copiii ce doresc să obţină educaţie
religioasă.
Mănăstirea Hâncu a organizat în 1995 o casă pentru copiii orfani, numită

“Preasfinţitul Iosif”, pe care o susţine financiar, organizatoric şi educaţional
până în prezent.
Casa pentru copii “Preasfinţitul Iosif” de la mănăstirea Hâncu,

organizată de părintele Petru, dispune de un imobil în Chişinău, unde copiii
trăiesc în cea mai mare parte a anului. Vacanţele de vară şi le petrec pe
teritoriul mănăstirii, în pădurea din preajma comunei Iurceni. Instituţia oferă
întreţinere completă pentru 24 de copii orfani şi rămaşi fără îngrijirea
părinţilor, inclusiv foşti copii ai străzii.

Obiectivele principale ale Casei de copii sunt:
• asigurarea şcolarizării normale a copiilor şi colaborarea cu organele

de învăţământ în ceea ce priveşte instruirea lor;
• depistarea şi dezvoltarea aptitudinilor creative ale copiilor;

• dezvoltarea unui mod de viaţă spiritual în baza normelor religiei
creştine ortodoxe;
• îngrijirea medicală a copiilor şi organizarea odihnei lor.
Desfăşurarea activităţilor didactico-educative se efectuează în conformitate

cu Legea Învăţământului din Republica Moldova. Copiii de vârstă şcolară
frecventează şcoala nr. 73 şi gimnaziul nr. 4 din or. Chişinău.
Casa pentru copii este creată pentru o perioadă nelimitată. Personalul este
angajat de mănăstire, deservind şi slujitorii acesteia. Angajaţii au studii
pedagogice, medicale, artistice (muzică, artă plastică).
Casa pentru copii “Preasfinţitui Iosif” colaborează cu organele de stat doar

în coordonarea planurilor de activităţi şi nu este sprijinită financiar în nici un
mod.
2. “Tinerii pentru Hristos”

Este o organizaţie creştină protestantă, ce activează în Moldova din mai
1999. A organizat Clubul “Dacia”, adresat copiilor străzii, prin activitatea
căruia se urmăreşte reintegrarea lor în familiile naturale. Programul este
susţinut financiar de o organizaţie olandeză. Echipa de lucru e formată din
voluntari, inclusiv din Moldova, care au avut stagii peste hotare în domeniul
lucrului cu copiii străzii. Singura persoană angajată e o cetăţeană a
Republicii Moldova cu studii teologice.
Programul şi-a declarat următoarele obiective:
stimularea aspiraţiilor copiilor străzii la o viaţă mai bună, a dorinţei lor

de a renunţa la viaţa în stradă;
educaţia religioasă;
formarea relaţiilor de prietenie, ataşament între voluntari şi copiii

străzii, între aceştia şi alţi copii;
instruirea copiilor pentru însuşirea unor meserii.
Activitatea organizaţiei se desfăşoară în trei direcţii principale:
• lucrul în stradă pentru a depista copiii;
• lucrul în club;
• lucrul în familie.

Copiii studiază limbile româna şi engleză, matematica şi Biblia. Ei

beneficiază de lecţii de desen, croitorie, confecţionarea jucăriilor. Sunt
alimentaţi lejer (tartine, biscuiţi).
Principiul voluntarilor organizaţiei este: “Într-o familie rea este mai bine
decât în lipsa totală a ei”.
La momentul cercetării de serviciile Clubului beneficiau 40 de copii, de la

vârsta preşcolară până la adolescenţi. Clubul este frecventat sistematic de
15-17 copii în regimul: miercuri, joi, vineri – orele 14.00-17.00.
3. Complexul creştin “Hristos pentru Moldova”

Este o structură a bisericii penticostale, ce a intrat în câmpul de vedere al
cercetării pentru activităţile de binefacere adresate copiilor străzii.
Coordonat al proiectului adresat copiilor străzii este păstorul principal al

complexului, pedagog de profesie. Perioada desfăşurării proiectului este
nelimitată. Complexul “Hristos pentru Moldova” nu are parteneri locali.
Ajutorul acordat copiilor străzii este atât de ordin material, cât şi educativ. În
cadrul programului sunt selectaţi copii ai străzii, cărora li se acordă
adăpost, hrană, îngrijire sanitară (inclusiv o baie pe săptămână,
deparazitare, detergenţi), asistenţă medicală, instruire elementară prin
alfabetizarea celor ce nu au fost şcolarizaţi, precum şi posibilitatea de a
însuşi meseriile de croitor şi tâmplar. Iniţial copiii străzii au fost invitaţi de
voluntari prin intermediul materialelor promoţionale distribuite de Biserică.
Zilnic complexul este frecventat de circa 30 de copii, în zilele de duminică -

de circa 100.
În curs de pregătire este înfiinţarea unui orfelinat de tip familial, care va

permite întreţinerea copiilor şi noaptea, pentru ca aceştia să nu se întoarcă
în stradă. Orfelinatul va oferi copiilor străzii un loc de trai, condiţii igienice,
îngrijire şi un mediu apropiat de cel al familiei. Pe lotul de pământ de care
dispune Centrul se preconizează organizarea unei ferme de animale,
cultivarea legumelor.
Generalizând cele expuse mai sus, menţionăm că:
1) cele mai multe servicii prestate copiilor străzii sunt oferite de

organizaţii neguvernamentale sau internaţionale;
2) instituţiile guvernamentale acordă protecţie socială copiilor

preponderent în formă de prestaţii băneşti infime şi neacordate la
timp, conform unor standarde depăşite de realităţi;

3) structurile Bisericii Ortodoxe nu sunt implicate substanţial în

acordarea de servicii copiilor ce provin din familii sărace, orfani, dificili
sau ai străzii. O excepţie o constituie doar Mănăstirea Hâncu.
6.2 Evaluarea beneficiarilor
Beneficiarii Trustului European pentru Copii (TEC):
Beneficiar Alexandru Racu, 11 ani, clasa a doua a şcolii auxiliare, nu se

deplasează singur. Diagnoza: paralizie infantilă cu demenţă. Copilul
necesită tratament medical şi asistenţă psihologică. Sursele de existenţă
constau din 45 lei – indemnizaţia de invaliditate a copilului, şi 16 lei pentru
asistenţa lui. La momentul evaluării, Alexandru beneficia deja de două luni
de ajutor financiar şi asistenţă medicală oferită de TEC. Conform spuselor
mamei, ajutorul şi serviciile oferite constituie un suport material şi moral
important. Mama şi copilul au recunoscut de asemenea valoarea susţinerii
morale şi psihologice din partea asistentului social.
Beneficiar – familia Bivol, monoparentală. Mama, invalidă de gradul II, şi

doi copii, de 15 şi 8 ani. Mama este membră a bisericii adventiste, care o
ajută uneori. Nu are părinţi şi rude ce ar putea s-o susţină. De ajutor
beneficiază feciorul Mihai, elev în clasa a doua, foarte bolnav: imunitate
slăbită, diverse infecţii. A beneficiat de ajutor financiar, alimentar şi de
tratament medical oferite de TEC timp de şase luni. Mama a fost
satisfăcută de ajutorul acordat copilului, dar regretă că acesta este de
scurtă durată.
Beneficiar – familia Arhip, monoparientală prin divorţ, patru copii: 11, 9, 4 şi

3 ani. De suportul TEC au beneficiat Irina - 11 ani şi Dinu - 9 ani. Copiii au
fost examinaţi medical şi trataţi. Mama susţine că fără acest ajutor
tratamentul ar fi fost imposibil, deoarece salariul de dădacă la grădiniţă nu
i-ar fi permis acest lucru.
Beneficiar – familia Zamfir, monoparentală, mamă singură la 18 ani, copilul

are o lună. S-a adresat după ajutor Direcţiei municipale de ocrotire a
copilului, reintegrare şi sprijin familial, unde a fost informată despre Trustul
European pentru Copii. La momentul evaluării beneficia de ajutorul TEC
pentru a doua lună. Sprijinul include asistenţă medicală după naşterea
copilului; sprijin în căutarea unui loc de trai; ajutor financiar pentru
întreţinerea copilului. După spusele mamei, asistentul social a ajutat-o să
depăşească starea de şoc în care s-a aflat şi a salvat copilul de abandon.
Îşi imaginează cu greu cum va supravieţui singură cu copilul după ce va
expira termenul de asistenţă acordată de TEC.

Beneficiar - familia Buciuceanu. Mamă singură cu doi copii - de 3 şi de 1,7

ani. Copiii sunt de la taţi diferiţi, primul creşte la bunici, al doilea a fost iniţial
abandonat la Casa de copii specializată orăşenească. Băiatul era bolnav şi
a fost tratat aici. În rezultatul activităţii asistentului social şi a directoarei
Casei de copii, mama şi-a luat copilul acasă la 1 iulie 1999. Serviciile
oferite constau în ajutorul financiar pentru întreţinerea copilului, sprijinul
moral-educaţional, medierea relaţiilor cu instituţiile statului, consiliere în
gestionarea mijloacelor disponibile. Mama este mulţămită şi speră să
întemeieze o familie cu tatăl copilului, care s-a împotrivit iniţial abandonului
copilului.
Beneficiarii Direcţiei pentru Ocrotirea Copilului, Reintegrare şi Sprijin

Familial (Sectorul Centru):
Beneficiar – familia Arnăut, biparentală, ambii părinţi sunt invalizi de grupa
a II-a, doi copii (de 7 şi de 5 ani). Venitul lunar stabil este de doar 156 lei,
dintre care 48 lei sunt cheltuiţi pentru medicamente. Ambii părinţi sunt
astmatici şi necesită tratament. Familia a solicitat ajutor financiar Direcţiei
pentru a-l putea trimite la şcoală în clasa I pe băiatul mai mare. Direcţia i-a
oferit ajutor financiar pentru rechizite şcolare, îmbrăcăminte şi încălţăminte.
Beneficiar – familia Ursu, monoparentală prin divorţ, cu cinci copii: 3 băieţi
şi 2 fetiţe. Mama este invalidă de grupa a II, cu astm bronhic. Direcţia le-a
acordat un ajutor material compus din produse alimentare de primă
necesitate – orez, ulei, fasole.
Beneficiar – familia Ţăranu, biparentală, compusă. Mama este în a doua

căsătorie. Din prima familie are un fecior, în a doua – doi copii, de 7 şi 1 an.
Mama îngrijeşte copilul de un an, tatăl este şomer. Au solicitat ajutorul
Direcţiei care le-a oferit produse alimentare - orez, ulei, conserve.
Beneficiarii Complexului Creştin “Hristos pentru Moldova”:
Beneficiar Serghei Stafii. A aflat întâmplător de la alţi copii ai străzii (la gara
feroviară) despre acest Complex. “Îmi place la Complex, mă alimentez aici,
dar nu voi sta mult. Am să mă duc să păzesc maşinile, cum am mai făcut-o.
Stăpânii îmi dădeau pentru paza maşinii 3 sau 5 lei. Aveam un pistol. Nu
era adevărat, dar semăna cu unul veritabil. Sunt din Ucraina, probabil mă
voi întoarce acasă, nu-mi este interesant aici.”
Beneficiar Inga Bogdan, a aflat despre Complex de la alţi copii. ”Am venit o
dată, mi-a plăcut şi de atunci vin zilnic. Aici învăţ să scriu, să citesc, să
număr. Frăţiorii mei mai mici desenează. Învăţăm rugăciuni. Mâncăm o
dată pe zi. Uneori ne dau praf de spălat. Aici este bine. Nu mai vreau să
cerşesc ca înainte. Vreau să rămân la biserică şi în continuare”.

Beneficiarul Irina Guzun, a fost adusă la Complex din sat de către bunici,
pentru că părinţii ei s-au alcoolizat. A învăţat patru clase. Afirmă că dacă
Centrul va deschide o şcoală sau un azil pentru copii, ar dori să rămână
pentru totdeauna. ”Aici învăţ să cos. Copiii sunt hrăniţi, învăţaţi să croiască,
ne jucăm. Îmi place totul aici.”
Beneficiarii Casei de copii “Preasfinţitul Iosif”:

Beneficiarii Vadim Bucur, Segiu Dragomir, Sandu Popov afirmă că sunt
satisfăcuţi de viaţa în această casă. Vadim învaţă mult, inclusiv poezii pe
care le recită la concertele organizate la sărbători. Sergiu, pe lângă
participarea la toate activităţile de aici, mai învaţă pianul şi multe cântece,
pe care le interpretează la sărbători cu plăcere. Sandu este dansator în
grupul de dansuri al şcolii.
Toţi trei doresc şi în continuare să rămână la Mănăstire. Întrebaţi dacă

există aici ceva ce nu le place s-au intimidat şi nu au răspuns.
Beneficiarii programului “Tinerii pentru Hristos”, Clubul “Dacia”:

Beneficiar Svetlana Chiriţa, are 13 ani, a învăţat doar trei clase. Vine aici
însoţită de doi fraţi gemeni, de 14 ani. Svetlana ar vrea să frecventeze
şcoala, dar nu are posibilitate. ”N-am cu ce mă îmbrăca, încălţa. Am rămas
cu studiile în urmă de ceilalţi. De acest club am aflat de la o fetiţă pe
bicicletă, care s-a apropiat de mine în stradă şi mi-a zis să vin aici. La club
ne învaţă să coasem jucării, să desenăm, să cântăm. Suntem hrăniţi. Cu
noi se poartă frumos. Ne place mult aici. De aceea venim cu mult înainte
de ora două şi aşteptăm educatorii. Nu avem unde ne duce în altă parte.”
Beneficiar Petrică Chirvas, 11 ani, nu frecventează şcoala, a plecat din sat
unde a lăsat casa părintească, locuieşte într-o cameră de subsol a unei
clădiri din sectorul Botanica. Petrică spune că a venit la club fiind invitat de
un alt băiat. Îi place mult aici şi regretă că nu au program în fiecare zi.
“Învăţătorii sunt buni cu noi, nu ne ceartă. Dacă nu înţelegem ceva ne
explică din nou, nu strigă la noi.” La întrebarea ce nu-i place aici a spus:
”Dacă nu mi-ar plăcea, nu aş veni.”
Beneficiar Sergiu Varzari, 13 ani, orfan. Locuieşte într-o cameră de cămin
cu bunica, o soră de 14 ani, şi familia fratelui mai mare, care are un copil
mic. A venit la clubul “Dacia” din stradă. Sergiu afirmă: ”Aici mai vin băieţi,
facem lecţii, dar nu ca cele de la şcoală. Se vorbeşte cu noi frumos. Dacă
ne îmbolnăvim de ceva, ne lecuiesc. Toţi ne îngrijesc. Doresc să vin
încoace permanent. Suntem hrăniţi, nu prea mult, dar noi nu ne supărăm şi
continuăm să venim aici.”

Beneficiarii ONG-ului “Salvaţi copiii”- Moldova:

Beneficiar Maria Ciobanui, 15 ani, originară din satul Sireţi, Străşeni,
abandonată de părinţi în grija rudelor odată cu divorţul. “Mama s-a
recăsătorit şi a plecat cu traiul în Ucraina. Tatăl vitreg s-a întors şi m-a luat
la ei. Am locuit cu ei un an şi apoi m-am întors în Moldova. Tatăl drept mi-a
spus să rămân la mătuşa că apoi se va întoarce să mă ia la el, dar nu a
mai venit. Locuiam cu mătuşa, soţul ei, patru copii şi eu. În total 7
persoane. Mătuşa este bolnavă. Ea a dorit să-mi dea mai mult decât putea
şi în mai multe rânduri a venit cu mine la Chişinău în căutarea unei şcoli-
internat, aşa am ajuns la “Salvaţi copiii”. Această organizaţie – spune Maria
– seamănă cu o casă obişnuită cu mulţi copii, o familie mare. Cei ce
locuiesc aici merg la şcoală, mănâncă, sunt îmbrăcaţi, merg în excursii,
tabere de vară, la teatru. Aşa în vara anului 1998 a fost în Suedia pentru 3
săptămâni, în vara trecută s-a odihnit în tabere la Budeşti, apoi la Voroneţ
(România), iar în august – la Orhei. Maria afirmă că aici şi-a găsit o casă,
unde cineva îi poartă grija, se gândeşte la viitorul ei. “Suntem iubiţi, avem o
familie, avem unele lucruri. Totul mă satisface.”
Beneficiari Veronica Ababii, 16 ani, şi sora ei Domnica Ababii, 11 ani,
originare din Durleşti, Chişinău. Afirmă că trăiau în stradă când le-a
descoperit un grup de filmare de la Televiziune. O angajată a televiziunii a
căutat pentru ele soluţii şi astfel au ajuns la Centrul “Aşchiuţă” al ONG
“Salvaţi copiii”- Moldova, unde se află de 4 ani. Anterior au locuit cu mama,
care a început să bea. Au început să cerşească pentru că nu aveau ce
mânca. Despre viaţa actuală în Centru declară că aici “nu se respectă un
regim strict, el este pentru copiii mici. Suntem ca într-o familie: ajutăm pe
cei mici în pregătirea lecţiilor, menaj; frecventăm şcoala nr. 1 şi suntem la
fel ca toţi copiii”. Veronica afirmă că doreşte să înveţe ca mai apoi să
realizeze un vis al ei – deschiderea unui Centru în care ar putea veni copii
cu probleme în familie şi ar dispune de tot ce au nevoie. Fetiţele sunt
uneori vizitate de mama, care este alcoolizată.
Beneficiarii Ministerului Educaţiei şi Ştiinţei:

Beneficiarii Sergiu şi Vasile, elevi la şcoala-internat pentru copiii cu
deficienţe în comportament. Au fost aduşi de reprezentanţii Inspectoratelor
şcolare. Aici fac studii, lucrează fizic pentru întreţinerea ordinii. Sunt
alimentaţi şi se află într-un regim special. Afirmă că nu sunt mulţumiţi întru
totul de aflarea lor la această şcoală, pentru că:
• atitudinea profesorilor faţă de ei nu e prea bună;
• nu li se permite să plece şi să vină când doresc;

• nu se organizează ocupaţii extraşcolare interesante;
• sunt hrăniţi destul de rău.
Beneficiarii Centrului Republican de Triere a Minorilor:

Beneficiar Vitalie Dascăl, 13 ani, originar din Chişinău, are 3 fraţi şi 2 surori,
a terminat 3 clase, părinţii sunt şomeri. A încercat să se întreţină efectuând
diverse munci necalificate: spălarea maşinilor, căratul bagajelor. Mai târziu
a început a cerşi şi a fura, atât singur cât şi în grup. A fumat, a încercat
drogurile pentru ca să aibă şi el halucinaţii (“galiucichi”) şi mai ales pentru
ca să fie şi el lider (“avtoritet”). Dormea în stradă, în scările blocurilor de
locuit. Adesea ieşea cu el în stradă şi sora Victoria, de 14 ani. Vitalie a fost
adus de poliţie în mai multe rânduri la Centrul de Triere. Aici îi este bine,
dar nu doreşte să rămână. Afirmă că ar dori să înveţe. La întrebarea dacă
ar vrea să fie dus la o şcoală-internat, unde ar putea învăţa şi locui, a
răspuns afirmativ, dar fără entuziasm.
Beneficiari Liuba Viţa, Alexandru Saharneanu, Vladimir Carpov, au fost

aduşi la Centrul de Triere din diferite locuri - Centrul de Triere din Kiev,
Centrul de Triere din Odesa şi de poliţia din Chişinău. De serviciile ce li se
pun aici la dispoziţie sunt mulţumiţi, dar ar dori să părăsească Centrul cât
mai repede. Cauza - izolarea de lumea liberă din afară. Apreciază pozitiv
regimul existent şi personalul Centrului, serviciile ce li se oferă (instruire,
îngrijire medicală, sanitară etc.). Nu sunt mulţumiţi de modul în care sunt
trataţi de unii educatori şi de hrana scundă.
Beneficiar Lupu Mihai, 17 ani, originar din satul Sagaidac, Cimişlia. A fost
adus la Centrul de Triere de două ori din Odesa - în 1998 şi în iunie 1999.
Pleacă de acasă fără voia părinţilor. Mama este invalid de grupa I, tatăl –
lucrează pământul. A fost reţinut în Odesa pentru vagabondaj. Spune că
este satisfăcut de condiţiile de la Centrul de Triere, dar nu vrea să rămână
aici pentru mult timp.
Beneficiarii Fondului de Investiţii Sociale din Moldova:

Tabăra de instruire din Străşeni, judeţul Chişinău. Timp de 6 zile în cadrul
Taberei a fost acordată instruire în domeniul educaţiei pentru sănătate unui
grup de elevi ai claselor VII şi VIII din 39 de şcoli. Aceştia urmează să
activeze în continuare în calitate de formatori, pentru a transmite
cunoştinţele acumulate colegilor de şcoală. În calitate de formatori au fost
instructori de la Asociaţia de Planificare a Familiei din Moldova şi ONG
“Tinerii pentru dreptul la viaţă”. Programul a inclus studierea temelor:
relaţiile umane, diferenţa dintre afecţiunea emoţională şi cea fizică,

concepţia şi contracepţia, bolile sexuale transmisibile şi HIV/SIDA, violenţa

sexuală, precum şi luarea unei decizii, importanţa comunicării.
Copiii au apreciat mult calitatea lecţiilor şi simplitatea în comunicarea cu

instructorii şi au pledat pentru introducerea unor cursuri de acest gen în
programul şcolar.

M.Strechie
Capitolul 7
Fenomenul “copiii străzii”
în mass-media

Capitolul 7.Fenomenul “copiii străzii” în mass-media
“Copiii bătuţi de soartă – cine sunt ei ?”1
Presa poate fi privită de sociolog din două unghiuri de vedere:
ca sursă de informaţii, ca parte a documentării sociologice;
ca fenomen social, ca reflectare a diverselor aspecte şi tendinţe din

societate, ce se manifestă în funcţie de anumite concepţii şi arii de
interese, ca parte componentă şi forţă de sine stătătoare ce se
manifestă în funcţionarea sistemului social.
O analiza de conţinut a materialelor de presă pune în lumină realităţile

sociale, reflectarea pe care o au în conştiinţa publică, modul în care sunt
percepute la nivelul opiniei publice anumite fenomene. Astfel, presa
constituie o sursă indispensabilă de date pentru sociologii care studiază
opinia publică, întrucât contribuie nu numai la reflectarea acesteia, ci şi la
formularea ei.
Prin actuala analiză a materialelor din presa scrisă ne-am propus să

încercăm să răspundem la două întrebări:
1. Care sunt reprezentările sociale legate de fenomenul copiii străzii?
2. Care este imaginea copiilor străzii proiectată în opinia publică în

Republica Moldova?
Materialul supus analizei constă din 137 de articole din presa scrisă
(denumirea ediţiilor periodice şi numărul de articole publicate sunt
prezentate în Tabelul 16) despre problemele şi situaţia copiilor în Republica
Moldova, publicate în perioada ianuarie 1998 – septembrie 1999. Ele
prezintă articolele apărute în această perioadă de timp şi care au ca
univers tematic copiii aflaţi în dificultate. Nu au fost selectate toate articolele
din perioada respectivă. Am considerat materialul existent (cele 137 de
articole), drept un eşantion de disponibilitate pentru intervalul dat de timp.
Din punct de vedere metodologic, materialele analizate nu respectă criteriul
de reprezentativitate, pentru a se putea vorbi de o analiză a presei scrise
moldoveneşti în ansamblu. Există o distorsiune clară creată de apariţia
frecventă a materialelor despre copii în trei publicaţii: “Flux” (în special
ediţia de vineri), “Moldova Suverană” şi “Făclia”.
1
Genericul este preluat din denumirea unui articol publicat de revista “Făclia” în ediţia din 18 iulie, 1998

Ne-am propus să facem o analiză a titlurilor materialelor publicate, în

spatele cărora se află reprezentările colectivităţii despre fenomenul copiii
străzii. Motivaţia alegerii titlului ca material de analiză ţine de natura
mesajului acestuia ca instrument jurnalistic. Un titlu bine lucrat trebuie să
fie scurt, să sintetizeze mesajul articolului şi să intrige, pentru a capta
atenţia şi a asigura citirea articolului de către persoanele interesate de
tema dată.
Tabelul 16.
Ediţii periodice şi numărul de publicaţii la temă în ele
Denumire ediţie Număr publicaţii

Flux 53
Moldova Suverană 32
Făclia 18
Вечерний Кишинев 12
Capitala 7
Вечерняя газета 5
Săpămâna 5
Curierul de seară 3
Tineretul Moldovei 2
Analiza tematică
După aplicarea grilei de categorii tematice asupra materialului analizat
(titlurile materialelor sunt prezentate în Anexa 9), a rezultat structură
tematică din Tabelul 17.
În titlurile analizate, trimiterea la autorităţi este aproape inexistentă.

Excepţie fac doar câteva titluri în care apare “mesajul” Preşedintelui şi rolul
Primăriei municipiului. Absenţa autorităţilor din câmpul problematic care
defineşte fenomenul “copiii străzii” denotă o realitate a dezinteresului
autorităţilor, neimplicării lor suficiente în soluţionarea problemelor copiilor
străzii.
Faptul că din totalul de 137 materiale doar 9 au avut referiri la copiii

străzii poate vorbi despre o atitudine pasivă a jurnaliştilor ce
abordează tematica socială, lipsa de interes a mijloacelor mass-media
pentru această tematică şi lipsa de înţelegere pentru fenomen.

Tabelul 17.
Temele abordate în ordinea frecvenţei de apariţie
Nr. Tema Frecvenţa Nr. articolului (în Anexa 9)
1. Educaţie şi instruire 16 34, 45, 64, 65, 66, 71, 73, 74, 76, 77, 81,
83, 86, 102, 119,127
2. Ocrotirea şi susţinerea copiilor cu 14 55, 69, 79, 80, 82, 95, 100, 104, 106,
destine dificile 107, 108, 120, 130, 136
3. Deficienţe instituţionale 11 12, 58, 59, 85, 96, 98, 103,106, 129, 133,
137
4. Sănătatea copiilor 11 32, 62, 67, 72, 92, 99, 111, 116, 117,
122, 132
5. Infracţionalitatea juvenilă 10 33, 34, 44, 54, 63, 75, 84, 94, 124, 128
6. Copiii străzii 9 5, 8, 10, 23, 105, 115, 118, 126, 131
7. Pruncuciderea 8 7, 17, 29, 31, 36, 42, 50, 51
8. Abandonul 8 13, 14, 16, 21, 28, 37, 49, 101
9. Acţiunea organizaţiilor internaţionale 8 4, 9, 52, 68, 78, 91, 93, 121
10. Exportul şi comercializarea copiilor 6 2, 25, 26, 48, 70, 114
11. Moartea copiilor 6 11, 15, 27, 35, 134, 135
12. Drepturile copilului 5 60, 87, 89, 90, 125
13. Adopţie 5 23, 30, 57, 61, 97
14. Abuz sexual 5 19, 38, 41, 112, 123
15. Maltratarea copiilor 4 3, 47, 56, 113
16. Copiii din Transnistria (problemă fără 4 20, 39, 46, 53

soluţii)
17. Familii defavorizate şi dezorganizate 4 6, 40, 88, 110
18. Prostituţie 2 1, 18
19. Exploatarea prin muncă a copiilor 1 22

Educaţie şi instruire
Tema cea mai frecvent abordată în discursul presei este educaţie şi
instruire. Articolele se referă în special la criza din învăţământ
(“Învăţământul riscă să se prăbuşească”, “Scade numărul copiilor
şcolarizaţi”, “Deficit de cadre în şcoli”, etc.). Mesajul materialelor de presă
este că şcoala se află într-un declin evident. Autorii nu răspund şi nu caută
răspunsuri la întrebări de genul: “unde sunt copiii neşcolarizaţi, care e
soarta lor”, “ce se poate face pentru ridicarea calităţii educaţiei şcolare”
ş.a.
Ocrotirea şi susţinerea copiilor cu destine dificile

De cele mai multe ori, e vorba de ştiri sau reportaje de la diverse acţiuni
filantropice şi de caritate, de obicei aliniate sărbătorilor (“O surpriză de
Crăciun pentru copiii orfani şi bolnavi”, “Primăria – naşă de botez”, etc.).
Din păcate, sunt rare sau lipsesc materialele ce ar prezenta alternative de
îngrijire a copiilor, modele noi, experienţe interesante, eforturi aparte.
Presa nu abordează tematica sprijinului comunitar acordat copiilor, a
iniţiativelor locale de îngrijire sau suport a copiilor aflaţi în dificultate,
probabil în lipsa unor astfel de iniţiative, dar nici nu face eforturi de trezire a
spiritului comunitar, stimulare a lui, prin prezentarea unor modele sau
experienţe. Drept o experienţă istorică autohtonă ar putea servi activitatea
bisericii ortodoxe din perioada interbelică în asistenţa socială a copiilor
nevoiaşi.
Deficienţe instituţionale
Ponderea semnificativă a materialelor la această temă în totalul materialul
studiat denotă o realitate: legislaţia şi instituţiile sociale nu oferă o protecţie
eficientă copiilor străzii, copiilor aflaţi în situaţii de risc, copiilor cu deficienţe
de dezvoltare. Golurile legislative şi instituţionale duc la crearea unor
categorii sociale marginale în baza copiilor orfani ieşiţi din instituţiile de
îngrijire, a delicvenţilor minori reîntorşi din coloniile corecţionale, a orfanilor
lipsiţi de patrimoniul părinţilor, a copiilor cu dizabilităţi lipsiţi de recuperare.
În plus, lipsa serviciilor sociale orientate la prevenirea abandonului copiilor
şi la sprijinirea familiilor aflate în dificultate generează în permanenţă copii
lipsiţi de mediu familial. Majoritatea instituţiilor de stat de îngrijire a copiilor
se află într-o stare deplorabilă, practic nu oferă copiilor îngrijirea necesară,
şi cu atât mai mult căldura şi afecţiunea de care au nevoie. Din păcate,
presa nu investighează lapsusurile legislative care fac posibilă această
situaţie şi se referă doar sporadic la necesitatea reformelor instituţionale în
domeniul social şi modelele de asistenţă socială a copiilor şi familiei la
care trebuie să se orienteze guvernul central şi cele locale.

Sănătatea copiilor
Este o temă abordată frecvent, în special din perspectiva problemelor de
sănătate cu care se confruntă copiii (“Pneumoniile la copii”, “O viaţă
salvată… Cui o datorăm?” – transplantul de organe la copii, etc.). Nu există
însă materiale care ar face referiri la starea de sănătate a copiilor străzii, a
copiilor din instituţii, situaţia nutriţională a copiilor. Problemele reformelor în
sistemul ocrotirii sănătăţii nu sunt examinate din perspectiva şanselor de
prevenire a maladiilor. Lipsesc investigaţiile motivelor absenţei educaţiei
pentru sănătate programele şcolare, a absenţei publicităţii sociale de
interes public, cum ar fi cea adresată prevenirii maladiilor sau educaţiei
pentru un mod sănătos de viaţă.
Delicvenţa juvenilă
Materialele de presă de la acest capitol se referă în special la creşterea
nivelului delicvenţei juvenile (“Infracţionalitatea juvenilă e în creştere”) sau
abordează subiecte senzaţionale, axate pe accidente oribile şi violenţă
(“Ucigaşi la 16 ani”, “O fată de 17 ani şi-a omorât “iubitul” cu 16 lovituri de
cuţit”). Jurnaliştii dau adeseori preferinţă elementului de senzaţional în
detrimentul aspectelor eticii profesionale. Problemele de delicvenţă juvenilă
nu sunt studiate din perspectiva respectării drepturilor copiilor aflaţi în faţa
unor instanţe de judecată nespecializate în procese ale minorilor. Nu este
studiată realitatea în care delicvenţii minori sunt anchetaţi deopotrivă cu
adulţii, şi deci plasaţi pentru termene lungi în acelaşi izolator de anchetă cu
delicvenţii adulţi şi chiar recidiviştii, iar fetele, ulterior – şi în aceeaşi colonie
corecţională cu delicventele adulte. Nu sunt investigate cauzele care duc la
creşterea delicvenţei juvenile, nu există investigaţii jurnalistice asupra
situaţiei actuale a centrelor de zi pentru minori, a motivelor din care sunt
desfiinţate structurile specializate în organele de procuratură, justiţie,
poliţie.
Copiii străzii
Imaginea copiilor străzii în oglinda presei scrise centrale este cea a unor
victime sociale. Caracteristicile profilului social indică faptul că
reprezentările sociale sunt superficiale. Copiilor străzii li se atribuie numele
de “cerşetori” (“Cerşetori uitaţi de viaţă şi de moarte”; “Generalii din Valea
Trandafirilor”; “Дети на перекрестах”).
În presa moldovenească expresia “copiii străzii” nu mai apare încadrată în
ghilimele sau evidenţiată în alt mod, ea fiind acceptată, deopotrivă cu
fenomenul, drept o prezenţă greu de negat.

Definirea acestui grup drept “copii ai nimănui” a avut drept consecinţă

faptul că opinia publică a preluat această definiţie, autoexcluzându-se din
formula responsabilităţii pentru soarta lor. Excluşi prin definiţie din
societate, ei sunt şi în realitate un grup exclus (“Cerşetorii uitaţi de viaţă şi
de moarte”).
Copiii străzii sunt percepuţi ca fiind victime ale destinului, o altă justificare
folosită pentru o atribuire impersonală a eşecului social al acestor copii şi
pentru explicarea blocajului acţional, a lipsei de soluţii. Presa nu găseşte
vinovatul pentru soarta lor, nu găseşte o adresă pentru acuzaţii, astfel
încât responsabilitatea rămâne incertă.
De regulă fenomenul “copiii străzii” este prezentat doar din perspectiva
unor istorioare despre viaţa şi ocupaţiile acestor copii. Astfel, articolul
“Дети улицы” prezintă trei istorioare despre copii bătuţi de soartă, care
stau şi cerşesc în stradă. La fel – în baza istoriei concrete, şi fără o
investigaţie mai profundă a cauzelor fenomenului - este construit şi
materialul “Oleg Gazmanov susţine în fiecare săptămână recitaluri în
trenurile suburbane.”
Un articol cu subiect senzaţional, numit “Generalii din Valea Trandafirilor”, a
prezentat soarta a 22 copii, care în fiecare seară coboară sub pământ
pentru a-şi găsi un adăpost.
Atitudinea opiniei publice (reflectată de presă) exprimă milă, caritate,

sprijin, compasiune faţă de aceşti copii. În spatele acestora străbate
însă recunoaşterea propriei incapacităţi de a face ceva pentru ei, dar
şi dezinteresul, lipsa de consecvenţă în căutarea rădăcinilor
fenomenului şi a căilor de depăşire a crizei în care se află copiii.

M.Bulgaru, O.Bulgaru, L.Lăzărescu
Constatări, concluzii
şi recomandări

Constatări, concluzii şi recomandări
Cercetarea fenomenului “copiii străzii” în municipiul Chişinău în perioada

5 iulie – 5 august 1999 ne permite să facem următoarele
CONSTATĂRI:
1. Numărul estimat al “copiilor străzii” în municipiul Chişinău în perioada

desfăşurării cercetării (5 iulie – 5 august 1999) a fost de circa 400
copii.
2. Cauzele principale de ieşire a copiilor în stradă ţin de situaţia din

familie. Ele sunt de natură economică: sărăcia familiilor, necesitatea
de a câştiga bani (55,7%), şi de natură psihosocială:
disfuncţionalitatea familiilor, alcoolismul şi violenţa părinţilor (41,1%),
dar de cele mai multe ori este vorba de o combinaţie a acestor două
motive.
3. Mai mult de jumătate din copiii străzii provin din familii dezmembrate
sau nu au părinţi (52,8%)
4. Locurile specifice de rezidenţă a copiilor străzii sunt pieţele agricole,

gările auto şi cea feroviară, trotuarele din preajma magazinelor mari.
Majoritatea copiilor străzii sunt concentraţi în sectorul Centru.
5. Vârsta medie a copilului străzii în oraşul Chişinău este de 11ani 3

luni.
6. Perioada medie de aflare în stradă este de 1 an 9 luni.
7. Majoritatea copiilor străzii sunt băieţi (74,3%).
8. Majoritatea copiilor străzii se află în stradă în grup (44,7%) sau cu

părinţii (11,6%). Doar 43,7% din copii sunt în stradă singuri.
9. Copiii străzii intervievaţi în Chişinău sunt rareori consumatori de

droguri sau substanţe toxice, dar mult mai frecvent consumatori de
alcool (19,1%) şi fumători (34,2%).
10. Principalele surse de câştig a mijloacelor de existenţă sunt cerşitul

(45,4%), muncile necalificate (17,2%) , micile furturi (15%) şi comerţul
stradal (9,3%).

11. Doar 1/4 din copiii străzii îşi păstrează tot câştigul pentru sine, pe
când 3/4 îl împart cu familia, prietenii, persoanele ce-i protejează,
liderul de grup.
12. Majoritatea copiilor străzii din oraşul Chişinău nu au pierdut legătura

cu familia, unde se întorc pentru a mânca (37,7%) şi a dormi
(74,4%).
13. În total din numărul de copii intervievaţi de vârstă şcolară nu sunt

şcolarizaţi sau nu frecventează şcoala 49,7%.
14. Analfabetismul variază de la 50-60% la copiii străzii de 8-9 ani, până

la 7-10% la cei de 13-17 ani.
15. Circa o treime din copii îşi apreciază starea de sănătate drept
mediocră, proastă şi foarte proastă; 23,6% din ei sunt bolnavi mental
într-un stadiu mai mult sau mai puţin avansat; 44,2% nu dispun de o
stare nutriţională bună.
16. Circa 13% din copii străzii recunosc că au avut relaţii sexuale.
17. Aproape jumătate din copiii străzii (40,1%) au fost agresaţi de

persoane străine, 26,2% au fost agresaţi de poliţişti şi 25,6% au fost
reţinuţi de poliţie.
18. Mulţi copii ai străzii doresc să înveţe (49,6%), să obţină o profesie

(15,6%), să lucreze şi să câştige bani (14,5%).
19. Presa reflectă într-o măsură foarte mică fenomenul “copiii străzii” şi
nu găseşte vinovatul pentru soarta lor, nu găseşte o adresă pentru
acuzaţii, astfel încât responsabilitatea rămâne incertă.
20. Nu există un sistem naţional de servicii de asistenţă socială orientate

spre copiii aflaţi în situaţii dificile.
21. Nu există decât foarte puţine încercări sporadice ale unor structuri
locale şi ONG-uri de a aborda problemele copiilor străzii.
Analiza fenomenului “copii străzii” în oraşul Chişinău ne permite să facem

următoarele
CONCLUZII:
1. În condiţiile crizei traversate de Republica Moldova, ia amploare un
fenomen necunoscut până acum – “copiii străzii”. Vârsta estimată a
acestui fenomen este de 5-6 ani.
2. Sistemul de protecţie socială a copilului în Moldova practic nu
funcţionează:
• Nu există o strategie naţională de protecţie a familiei şi copilului;

• Nu există un sistem naţional de servicii sociale adresate copiilor;
• Responsabilităţile pentru protecţia copilului sunt fragmentate între

diferite ministere în baza unor criterii neclare, ceea ce conduce în
realitate la eschivarea de la responsabilitatea pentru soarta
copilului în complexitatea ei;
• Protecţia socială oferită de Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi

Familiei se rezumă la alocaţii băneşti derizorii şi nu include servicii
sociale pentru familii şi copii;
• Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei nu a reformat sistemul de

instituţionalizate a copiilor şi nu dezvoltă suficiente alternative de
îngrijire a copiilor: centre de zi, reţele de plasament temporar,
modele de reintegrare a copiilor cu necesităţi speciale în sistemul
de învăţământ general etc.
3. Puţinele proiecte adresate copiilor străzii (plasament, alimentare,
asistenţă medicală, distribuire de îmbrăcăminte) au un caracter
sporadic, dispersat şi nu acoperă fenomenul, nu abordează toate
aspectele acestuia şi nu pot constitui, în totalitatea lor, o soluţie
viabilă.
4. Nu există centre de informare şi documentare în problemele copiilor

aflaţi în dificultate, în situaţii de risc, suficiente echipe de voluntari
antrenaţi în această activitate.
5. Fenomenul “copiii străzii” este tratat în special drept unul ce ţine de

competenţa organelor de ordine publică, şi nu de cea a sistemelor de
protecţie şi servicii sociale. În consecinţă, în locul unor centre de zi
sau de plasament temporar pentru copiii străzii, aceştia sunt internaţi
într-un Centru de triere cu regim închis, subordonat organelor de
poliţie.
6. Societatea nu conştientizează esenţa şi eventualele evoluţii ale

fenomenului “copiii străzii”; reprezentarea socială a acestui fenomen
în presă este aproape insuficientă şi unilaterală.
7. Biserica Ortodoxă, care a fost în aspect istoric prima instituţie

basarabeană ce a dezvoltat servicii de asistenţă socială, nu şi-a
preluat în prezent, cu mici excepţii, rolul de apărător şi sprijinitor al
celor săraci şi lipsiţi de protecţie. În aceste condiţii vacuumul de
caritate este acoperit de diverse organizaţii religioase non-ortodoxe,
care sunt foarte active şi flexibile, reuşind să capteze interesul copiilor
şi să-i educe în spiritul religiilor pe care le propagă.
8. Fenomenul “copiii străzii” nu a fost până în prezent obiectul unor

cercetări speciale din partea instituţiilor guvernamentale şi
neguvernamentale.

9. Copiii străzii în marea lor parte sunt dominaţi de valori pozitive, nu îşi
doresc un viitor “în stradă” şi pot fi resocializaţi.
10. Încălcarea prevederilor Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la

Drepturile Copilului, ratificată de Republica Moldova, cu privire la
protecţia specială adresată copiilor aflaţi în situaţii deosebit de dificile,
nu constituie o preocupare primară a structurilor guvernamentale şi a
opiniei publice.
În baza acestor constatări şi concluzii, pot fi formulate următoarele
RECOMANDĂRI:
1. Crearea unor structuri unice, atât la nivel guvernamental, cât şi la cel
judeţean şi local, de protecţie a copiilor.
2. Adoptarea unei Strategii Naţionale pentru Protecţia Familiei şi a

Copilului şi a unui Plan Naţional de Acţiuni pentru realizarea acesteia,
centrate pe:
• armonizarea cadrului legislativ în domeniul protecţiei copilului şi

aducerea lui în concordanţă cu prevederile Convenţiei ONU privind
Drepturile Copilului, în particular completarea lui cu prevederi
legislative referitoare la abuzul şi violenţa în familie,
responsabilitatea părinţilor pentru soarta copiilor;
• implementarea unor servicii sociale adresate familiei, în particular

de prevenire a separării copiilor de familie, care să se realizeze
prin sprijinul acordat familiilor cu mulţi copii şi a celor cu dificultăţi
financiare, familiilor aflate în criză sau disfuncţionale;
• desfăşurarea unor programe de reintegrare a copiilor în propriile

familii sau plasare a lor în familii de plasament temporar sau
permanent, adoptive, şi doar în cazuri extreme, în lipsa altor soluţii
– plasarea lor în instituţii de stat sau din sectorul neguvernamental;
• elaborarea unor programe de protecţie adresate nemijlocit “copiilor
străzii” prin lucrători sociali stradali, centre de alimentare, asistenţă
medicală şi socială;
• pregătirea unui număr mai mare de specialişti în domeniul
asistenţei sociale şi de lucrători sociali care să lucreze în domeniu;
• crearea locurilor de muncă pentru asistenţii sociali la toate nivelele

de protecţie a familiei.
3. Îmbunătăţirea comunicării între instituţiile guvernamentale implicate în

protecţia copiilor, precum şi între acestea şi organizaţiile

neguvernamentale din domeniu, pentru o coordonare mai eficientă a

activităţilor şi o adresare mai precisă a intervenţiilor.
4. Dezvoltarea unor parteneriate durabile atât între instituţiile

guvernamentale, cât şi între acestea şi ONG-uri.
5. Dezvoltarea capacităţilor comunităţilor locale şi a organizaţiilor

neguvernamentale de a atrage fonduri pentru implementarea de
programe în domeniul protecţiei copiilor.
6. Dezvoltarea atât la nivel guvernamental, al administraţiilor locale,
comunităţilor, cât şi prin ONG-uri, a unor programe educative
adresate nemijlocit familiei.
7. Dezvoltarea unui sistem de măsuri de protecţie a copilului împotriva
neglijării sau abuzului în propria familie.
8. Dezvoltarea capacităţilor mass-media de a aborda problemele

copiilor aflaţi în dificultate şi, în special, a copiilor străzii.
9. Stimularea şi sprijinirea unor programe de voluntariat, care ar oferi

asistenţă copiilor străzii.
10. Trecerea accentului în îngrijirea copiilor străzii de la izolarea lor în
regim închis (Centrul de triere) la crearea unor Centre de criză, care
ar oferi copiilor alternative acceptabile vieţii în stradă şi ar desfăşura
programe educative şi de resocializare.
11. Dezvoltarea cadrului judiciar de protecţie a drepturilor copilului prin:
• specializarea judecătorilor în examinarea cazurilor de protecţie a

drepturilor copiilor şi a delicvenţilor minori, în perspectiva creării
unor instituţii judiciare specializate (Curţi juvenile de justiţie);
• constituirea unui izolator separat de anchetă pentru delicvenţii

minori, pentru a se evita influenţarea lor de către infractorii adulţi în
perioada de detenţie preventivă;
• crearea condiţiilor pentru detenţia separată a delicvenţilor minori.

Bibliografie

Bibliografie
1. Bacus A. Copilul de la 1 an la 3 ani. –Bucureşti, 1998.
2. Bacus A. Copilul de la 3 la 6 ani. –Bucureşti, 1998.
3. Bocancea Cr., Neamţu G. Elemente de asistenţă socială. –Iaşi, 1999.
4. Bourhis Y., Zeyens J. Stereotipuri, discriminare şi relaţii intergrupuri.

–Iaşi, 1997.
5. Călin M. Fundamentarea epistemică şi metodologică a acţiunii educative.

–Bucureşti, 1996.
6. Chelcea S., Marginean I., Cauc I. Cercetarea sociologică – metode şi tehnici.
-Bucureşti, 1998
7. Convenţia ONU privind drepturile copilului instituţionalizat (realităţi şi

perspective). Seminar internaţional. –Bucureşti, Constanţa, 1996.
8. Cooper D., Ball D. Abuzul asupra copilului. –Bucureşti, 1993.
9. Coulshed V. Practica asistenţei sociale. –Bucureşti, 1993.

10. Enăchescu C. Tratat de psihoanaliză şi psihoterapie. –Bucureşti, 1998.
11. Francais de Singly, Blanchet A. Ancheta şi metodele ei: chestionarul,

interviul de producere a datelor, interviul comprehensiv. –Iaşi, 1998.
12. Ghica V. Ghid de consiliere şi orientare şcolară. –Iaşi, 1998.
13. Iluţ P. Abordarea calitativă a socioumanului. –Iaşi, 1997.
14. Ionescu Ş. Paisprezece abordări în psihopatologie. –Iaşi, 1998.

15. Killen K. Copilul maltratat. –Timişoara, 1997.
16. Mănoiu F., Epureanu V. Asistenţa socială în România. –Bucureşti, 1997.
17. Materialele conferinţei “Copiii de azi sunt părinţii de mâine”.

–Timişoara, 1997.
18. Miftode V. Metodologia sociologică. –Galaţi, 1995.
19. Miftode V., Rahmania N. Acţiune socială în perspectiva interdisciplinară.

-Baia Mare, 1998.
20. Mititiuc I. Ghid practic pentru identificarea şi terapia tulburărilor de limbaj.

–Iaşi, 1999.

21. Mititiuc I. Probleme psiho-pedagogice la copilul cu tulburări de limbaj.

–Iaşi, 1996.
22. Mitrofan I. Psihoterapia experienţială. –Bucureşti, 1999.
23. Mitrofan I., Buzducea D. Psihologia pierderii şi teoria durerii.

24. Mitrofan I., Ciuperca C. Incursiune în psihosociologia şi psihosexologia

familiei. –Bucureşti, 1998.
25. Mitrofan I., Mitrofan N. Elemente de psihologie a cuplului. –Bucureşti, 1996.
26. Morand de Jouffrey P. Psihologia copilului. –Bucureşti, 1998.
27. Moroşanu C., Achiţei C. Protecţia copilului şi practicianul social. –Iaşi, 1998.
28. Moscovici S. Psihologia socială a relaţiilor cu celălalt. –Iaşi, 1998.
29. Munteanu A. Incursiuni în creatologie. –Timişoara, 1999.
30. Neculau A. Reprezentările sociale. –Iaşi, 1997.

31. Rotariu T. şi alţii. Metode statistice aplicate în ştiinţe sociale. –Iaşi, 1999.
32. Rotariu Tr., Iluţ P. Ancheta sociologică şi sondajul de opinie. –Iaşi, 1997.
33. Rotariu Tr. Curs de metode şi tehnici de cercetare sociologică.

-Cluj-Napoca, 1994
34. Savater F. Curajul de a educa. –Chişinău, 1997.
35. Spânu M. Introducere în asistenţa socială a familiei şi protecţia copilului.

–Chişinău, 1998.
36. Stănciulescu E. Sociologia educaţiei familiale. –Iaşi, 1997, vol.I.
37. Stănciulescu E. Sociologia educaţiei familiale. –Iaşi, 1997, vol.II.
38. Stănciulescu E. Teorii sociologice ale educaţiei. –Iaşi, 1996.
39. Stoica-Constantin A. Psihologia rezolvării conflictului. –Iaşi, 1998.
40. Studiu Naţional privind situaţia copiilor străzii (1998-1999). –Bucureşti, 1999.
41. Tieger P., Barron-Tieger B. Descoperirea propriei personalităţi.
42. Vlăsceanu L. Metodologia cercetării sociale – metode şi tehnici.

-Bucureşti, 1986

Anexe

Anexe
Anexa 1
Fişă de identificare
(microrecensământ)
1. Cum te cheamă? _______________________________________________
2. Câţi ani ai? __________________________________________________
3. Unde te-ai născut? _____________________________________________
4. De cât timp eşti în stradă? _______________________________________
5. În ce loc (zonă) stai? ___________________________________________
6. Relaţia cu familia este:
permanentă;
ocazională;
nu există.

Anexa 2
Chestionar
1. Care sunt cauzele (motivele) principale ce au determinat ajungerea

copilului în stradă:
1) economice;
2) familie disfuncţională (lipsa unui părinte, climat familial negativ);
3) alcoolismul unuia dintre părinţi;
4) violenţa părinţilor;
5) abuz sexual;
6) viaţa dificilă din instituţie;
7) alte probleme (indicaţi) _______________________________________

2. De cât timp se află copilul în stradă:
1) _______ zile _______ săptămâni _______ luni _______ ani;
2) nu ştie.
3. Copilul este orfan?
1) da;
2) nu.
4. Care este numărul membrilor familiei? _____________________________
5. Câţi fraţi/surori are copilul? ______________________________________
6. Ce ocupaţie au părinţii?
1) mama ____________________________________________________
2) tata ______________________________________________________
7. Părinţii copilului sunt:

1) căsătoriţi;
2) concubini;
3) divorţaţi;
4) separaţi;
5) văduv/văduvă;

Anexe
6) decedaţi;
7) altă situaţie __________________________________________
8. Caracterizaţi calitatea relaţiilor cu familia:
1) foarte bună;
2) bună;
3) medie;
4) proastă;
5) foarte proastă;
6) altă situaţie _______________________________________
9. Relaţia cu familia este:

1) permanentă;
2) ocazională;
3) nu există.
10. Copilul se întoarce să doarmă acasă?
1) da;
2) nu.
Dacă nu, unde doarme?
1) în sălile de aşteptare;
2) în gurile de canal;
3) în subsolurile, cerdacurile unor blocuri;
4) nu are un loc stabil.
11. Cu cine trăieşte copilul în stradă?

1) singur;
2) în grup;
3) cu părinţii.
12. Profită cineva de munca copilului?
1) da;
2) nu.
Dacă da, menţionaţi cine anume ______________________________
13. Copilul aparţine unui grup de copii care se ajută între ei?
1) nu;
2) da.

Cât de mare este grupul ________ membri.

14. Cum reuşeşte copilul să câştige bani (dacă e cazul, pot fi indicate toate
punctele):
1) vânzarea ziarelor, produselor agricole etc.;

2) spălarea maşinilor;
3) căratul bagajelor;
4) cerşitul;
5) furtul;
6) prostituţia;
7) alte metode (precizaţi) _______________________________________

15. Copilul îşi păstrează banii câştigaţi sau îi împarte cu cineva?
1) îşi păstrează banii;
2) îi împarte:
a) cu familia;
b) cu prietenii;
c) cu persoane care îl protejează;

d) cu liderul grupului;
e) alte situaţii.
16. Părinţii îl obligă pe copil să câştige bani?

1) da;
2) nu.
17. Copilul frecventează şcoala?

1) da;
2) nu;
3) neşcolarizat.
Dacă “da”, menţionaţi nivelul şcolar (clasa) ____________________
Dacă “nu”, menţionaţi ultima clasă abandonată _________________
18. Copilul este:

1) analfabet;
2) a urmat maximum 4 ani de şcoală;
3) a urmat 5-8 ani de şcoală;

4) nu răspunde.

Anexe
19. Pentru cei ce frecventează şcoala – au intenţia s-o abandoneze?

1) da;
2) nu.
20. Pentru cei care au renunţat la şcoală – doresc să se reîntoarcă?

1) da;
2) nu.
21. Ce planuri are copilul pe viitor?

________________________________________________________________
22. Descrieţi starea generală de sănătate a copilului:

Foarte Foarte
Bună Mediocră Proastă
bună proastă
Sănătatea mentală 1 2 3 4 5
Sănătatea fizică 1 2 3 4 5
Sănătatea nutriţională 1 2 3 4 5
Capacitatea de a
1 2 3 4 5
supravieţui
23. Când a fost examinat ultima dată copilul de către un doctor sau un alt
cadru medical?
1) săptămâna curentă;
2) luna curentă;
3) în ultimele 6 luni;
4) anul curent;
5) cu mai mult de un an în urmă.
24. Unde obişnuieşte copilul să meargă dacă are nevoie de o asistenţă

medicală?
1) familie;
2) biserică;
3) prieteni;
4) spital;
5) alt loc ____________________________________________________;
6) nu primeşte ajutor medical.

25. Copilul are probleme de sănătate, vre-un handicap sau alte deficienţe
care necesită îngrijire medicală. Oferiţi detalii:
_____________________________________________________________

26. Câte mese pe zi ia copilul?

1) 3;
2) 2;
3) 1;
4) 0.
Unde şi ce mănâncă de obicei copilul?
_________________________________________________________
27. Copilul a fost vreodată:
De câteva De multe
Nu O dată
ori ori
Ameninţat şi agresat de poliţie 1 2 3 4
Arestat de poliţie 1 2 3 4
Condamnat la închisoare 1 2 3 4
Ameninţat şi agresat de către alţii 1 2 3 4
28. Ţinând cont de ceea ce cunoaşteţi despre copil, credeţi că acesta:

Da, Da, în mod
Nu
ocazional regulat
Consumă narcotice 1 2 3
Consumă alcool 1 2 3
Fumează 1 2 3
Vinde narcotice 1 2 3
Folosiţi acest spaţiu pentru a adăuga noi concluzii privind implicarea

copiilor în consumul de droguri
_____________________________________________________________
29. Pe baza a ceea ce aţi aflat despre copil, credeţi că acesta este activ din
punct de vedere sexual?
1) nu;
2) da;
3) nu răspunde.
Dacă “da”, răspundeţi la întrebările următoare:

A. La ce vârstă a avut primele relaţii sexuale? La _________ ani.
B. În ce mod a avut primul contact sexual?

Anexe
C. Copilul a primit vreodată tratament medical pentru boli transmisibile

sexual?
1) nu;
2) da, o dată;
3) da, de câteva ori;
4) da, deseori.
D. Copilul cunoaşte ceva despre SIDA?

1) da;
2) nu.
E. Copilul are informaţii despre metodele contraceptive?

1) da;
2) nu.
F. Copilul are următoarea orientare sexuală:
1) heterosexual;
2) homosexual;
3) bisexual;
4) necunoscută.
G. A fost vreodată implicat în prostituţie?
1) nu;
2) da.
H. A fost vreodată agresat sexual?
1) nu;
2) da.
Dacă “da”, oferiţi detalii
_________________________________________________________
30. Copilul a fost vreodată în alte ţări?
1) Da. Unde, din ce motive ______________________________________
2) Nu.
31. Copilul are acte de identitate?
1) Da. Ce acte _______________________________________________
2) Nu.

Număr de identificare__________
Numele _________________________________________________________
Porecla _________________________________________________________
Sexul: masculin, feminin.

Data şi locul naşterii ______________________________________________
Zona în care a fost găsit copilul _____________________________________
Data ____________________________________________________________
Numele intervievatorului ___________________________________________

Anexe
Anexa 3
Ghid de interviu aprofundat
VIAŢA ÎN STRADĂ
a) Activezi (stai) demult în stradă?
b) Ai venit singur sau împreună cu cineva?

c) Unde dormi de obicei?
d) În ce alte locuri te adăposteşti ca să dormi? Mai dormi şi în alte locuri?
e) Ce mănânci de obicei? Ai rămas vreodată flămând mai mult de o zi?

Dacă nu-ţi faci rost de mâncare, cum procedezi?
f) Cum îţi faci rost de haine? Unde şi cum îţi speli hainele?
g) Unde te duci să te speli? Cât de des?

h) Te muţi des dintr-un loc în altul? De ce?
i) Simţi nevoia să-ţi schimbi locul atunci când trăieşti pe stradă? De ce?
j) Când te-ai mutat, ţi-ai pierdut legătura cu prietenii?

k) Consumi narcotice? Cât de des?
l) Când ai consumat narcotice ultima dată?
m) De ce consumi narcotice?
n) În ce locuri îţi place să te droghezi?
FAMILIA
a) Unde stăteai înainte de a veni în stradă?
b) Cu cine stăteai atunci?
c) Unde-ţi sunt părinţii?

d) Cine te-a crescut?
e) Ce legături ai cu cei din familia ta?
f) De cine-ţi este dor din familia ta?

g) Când trăiai cu familia ta, aveai un loc al tău în care te jucai, desenai sau
citeai? Cu cine te jucai?

h) Ai dori să-ţi vizitezi familia sau să te-ntorci în familia ta?
EXPERIENŢA CU INSTITUŢIILE
(şcoala, dispensare, spitale, centre de minori, centre de zi sau centre

rezidenţiale ale ong-urilor, case de copii preşcolari-şcolari, centre de
reeducare etc.)
a) Ai avut vreodată probleme de sănătate?
b) Ai fost vreodată internat în spital? Dacă da, de ce?
c) Ai avut vreodată un accident?
d) Ai suferit vre-o operaţie?

e) În ce centre (case de copii) ai stat? Cât ai stat acolo?
f) De ce ai plecat de acolo?
g) Ce-ţi plăcea şi ce nu-ţi plăcea acolo?

h) Cum te înţelegeai cu educatorii/învăţătorii/profesorii tăi?
i) Ce făceai într-o zi acolo?
j) Dacă s-a întâmplat să fugi de acolo şi apoi te-ai reîntors, cum s-au
purtat cu tine educatorii?
k) Ce crezi despre şcoală?
l) Care era cel mai greu lucru la şcoală?

m) Ai vrea să te reîntorci la şcoală? Când crezi că ai putea să o faci?
n) Cui te adresezi când ai nevoie de ajutor?
o) Cum obţii informaţiile de care ai nevoie?

p) Unde mergi la tratament medical?
q) La cine te adresezi pentru a-ţi găsi un adăpost?
r) Cine te ajută să-ţi găseşti de mâncare?

s) Unde mergi când ai chef să te distrezi?
t) Cum îţi petreci cea mai mare parte a timpului? Descrie-mi o zi din viaţa
ta.
u) Ai urmat un curs de pregătire pentru o meserie? Dacă da, unde?
v) Te uiţi la TV? La ce-ţi place să te uiţi mai mult?
w) Unde te informezi privind ce ţi se poate întâmpla consumând narcotice?

x) Unde te informezi despre cum te poţi proteja de SIDA?

Anexe
PLANURI DE VIAŢĂ, ASPIRAŢII

a) Ce planuri de viitor ai? Ce vrei să faci mai departe?
b) Unde ţi-ar plăcea să trăieşti în continuare?
c) Ca cine ai vrea să fii?

d) Ce vrei să te faci?
e) Cum ţi-ai face tu o familie? Cum ar arăta ea?
IDENTITATE/IMAGINE DE SINE
a) Eşti mulţumit de tine?
b) Ce faci ca să capeţi încredere în tine?

c) Eşti prietenos?
d) Îţi găseşti uşor prieteni de joacă, cu care să te distrezi, sau nu?
e) Ţi se pare uneori că ceilalţi nu te bagă în seamă, că te evită?

f) Crezi că te deosebeşti de ceilalţi membri ai grupului tău? Dacă da, prin
ce?
g) E greu să-ţi faci noi prieteni atunci când te muţi într-un alt loc?
h) Cum poţi intra mai uşor într-un grup nou?
i) Cine e cel mai apropiat prieten al tău?
j) Ce crezi că înseamnă să fii un prieten adevărat?

k) Cine te place cel mai mult? De ce?
l) În cine ai încredere?
m) În cine nu ai încredere?
n) Cui te adresezi când ai nevoie de ajutor?
o) Ai un lucru la care ţii foarte mult?
p) Ai vreun animal preferat? Ce simţi pentru el?

q) Este importantă pentru tine credinţa în Dumnezeu? De ce?
ESTIMAREA SOLUŢIILOR
a) Îţi place să stai în stradă?
b) Dacă ar fi posibil, ai renunţa?
c) Dacă ai putea alege, unde ai vrea să te duci? De ce te-ai duce acolo?

d) Ce ai vrea să faci acolo?

e) Cum ţi-ai dori să arate o zi în locul pe care ţi l-ai ales?

f) Ce părere ai tu despre posibilitatea de a sta într-o casă de copii sau o
altă instituţie?

Anexe
Anexa 4
Fişă de observaţie structurată
Observarea grupurilor se va face pentru două perioade de timp distincte:

dimineaţa între orele 8-14 şi după amiază între orele 17-22. În intervalul de timp
14-17 observatorii vor completa datele relevante pentru observarea din timpul
dimineţii. În nici un caz nu se vor face însemnări în prezenţa copiilor. Se va
interveni cât mai puţin posibil în programul şi situaţiile de viaţă ale copiilor.
1. Caracteristici fizice ale grupului:

a) număr (1 2 3 4 5 6 7 8 9 etc.);
b) vârste.
aspect exterior:
c) le lipseşte îmbrăcămintea;
d) le lipseşte încălţămintea;
e) sunt murdari;
f) prezintă semne vizibile de boală sau răni, tăieturi (se specifică)
2. Caracteristici psiho-sociale ale grupului:

2.1. Solidaritate de grup 2.2. Grupuri slab coezive
a) împart mâncarea şi băutura

b) se apără între ei faţă de persoane din exterior
c) participă la luarea deciziilor
d) protejează/susţin anumiţi membri ai grupului în situaţii diverse (se

specifică)
e) au activităţi comune (se specifică)
(Se notează pe o scară de la 1-4, unde:

1 - în foarte mare măsură;
2 - în mare măsură;
3 - în mică măsură;
4 – deloc.)

2.3. Prezenţa unui lider formal/informal 2.4. Absenţa liderului formal/informal

a) distribuie sarcini (se specifică)
b) verifică îndeplinirea sarcinilor şi exercită control
c) recompensează şi pedepseşte
d) vorbeşte cu persoanele din exterior în numele grupului
e) mediază oferte de muncă în favoarea grupului
f) strânge bani de la ceilalţi pentru folos propriu (total sau parţial)

g) pretinde şi i se oferă un statut privilegiat în ceea ce priveşte hrana, locul
de dormit, haine ş.a.
(Se foloseşte scala de evaluare de la punctul anterior.)

3. Relaţiile grupului cu persoane din exterior (altele decât grupuri străine de
copii ai străzii)
3.1. Se specifică, acolo unde este cazul, calitatea persoanei pentru grupul
respectiv (de exemplu, trecător, taximetrist, vânzător, patron ş.a.)
3.2. Relaţia este iniţiată din interiorul grupului sau de către persoana din afara
grupului
3.3. Motivaţia relaţiei este de:
a) suport material/financiar
b) suport afectiv
c) apărarea grupului
d) simpla nevoie de comunicare
4. Relaţiile grupului cu alte grupuri sau alţi copii ai străzii

4.1. Cu copii sau grupuri cu care împart acelaşi teritoriu
4.2. Cu copii sau grupuri din alte zone
Tipuri de relaţii:
a) indiferenţă
b) simplă comunicare
c) oferirea de suport/sprijin
d) ostilitate verbală
e) ostilitate fizică
5. Modalităţi de demarare a teritoriului

a) deplasări în spaţiul social
b) locuri în care sunt acceptaţi/toleraţi

Anexe
6. Relaţiile opiniei publice vis-à-vis de copiii străzii

7. Programul unei zile
(Se urmăreşte derularea unei zile obişnuite din viaţa copiilor, punându-se
accentul pe notarea timpului afectat muncii (tipuri de muncă), jocului (tipuri de
jocuri), odihnei, conversaţiei în grup şi în afara grupului, igienei personale.
Fiecare activitate este descrisă amănunţit, specificându-se pe cât e posibil şi
durata acesteia.)

Anexa 5
Ghid de interviu pentru conducătorii de proiecte (instituţii)
Evaluarea vizează atât instituţiile guvernamentale cât şi organizaţiile

neguvernamentale cu activităţi în domeniul copiilor străzii. Pentru obţinerea unor
informaţii comprehensive se urmăreşte activitatea coordonatorilor de proiect şi a
directorilor de instituţii, precum şi modul în care beneficiarii apreciază serviciile
primite.
Pentru reprezentanţii instituţiilor guvernamentale pot fi adresate întrebări care se
referă la:
• cadrul legal în baza căruia îşi desfăşoară activitatea

• dinamica acestor instituţii (de cine aparţin, cum a evaluat numărul de
beneficiari)
• ce îmbunătăţiri au fost aduse

• ce propuneri concrete pentru îmbunătăţiri au în acest moment
• ce soluţii văd pentru diminuarea numărului copiilor străzii
Pentru reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale vor fi adresate întrebările

din chestionarul prezentat mai jos.
În cazul în care directorul de instituţie sau coordonatorul de proiect nu este

disponibil în momentul realizării evaluării se va discuta cu o altă persoană care
cunoaşte destul de bine situaţia.
Pentru beneficiari se încearcă obţinerea de informaţii şi de natură calitativă. Este

de preferat să se discute cu cel puţin trei beneficiari pentru fiecare instituţie în
parte.
Alte informaţii relevante, care apar din interviuri, vor fi înregistrate. se va folosi, în
măsura posibilităţilor, reportofonul.
Chestionar
A. Date despre proiect

1. Care sunt obiectivele proiectului sau scopurile instituţiei?
2. Cum aţi identificat beneficiarii?

Anexe
3. Aveţi parteneri în acest proiect?

4. Pe ce perioadă se desfăşoară proiectul?
5. Spaţiul în care se desfăşoară activitatea este:
a) proprietate
b) închiriat
c) altă situaţie (care? _____________________________)
B. Date despre personal
6. Numărul de persoane implicate.

7. Coordonator (director instituţie)
a) angajat
b) colaborator
c) profesia
d) ocupaţia
e) vârsta (21-30, 31-40, 41-50, 51+)

8. Alt personal implicat
a) angajat
b) colaborator
c) profesia
d) ocupaţia
e) vârsta (21-30, 31-40, 41-50, 51+)

9. Există voluntari?
10. Cum evaluaţi activitatea personalului?
11. Descrieţi activităţile curente într-o zi.
C. Obiectivele propuse şi realizări
12. Ce obiective v-aţi propus la începutul proiectului?

(Vă rugăm să prezentaţi în indicatori măsurabili, de exemplu, masă pentru 10
copii ai străzii.)

13. Ce aţi realizat până în acest moment?

(Detaliaţi pe fiecare obiectiv şi activitate în parte.)
14. Ce greutăţi aţi întâmpinat în derularea programului?
15. Ce servicii oferiţi? (Pentru fiecare serviciu detaliaţi)

16. Cu cine cooperaţi în programul de faţă?
D. Beneficiari
17. Cine sunt beneficiarii programului?

(Detaliaţi.)

Anexe
Anexa 6
Ghid de interviu pentru beneficiari
1. Cum aţi aflat de existenţa instituţiei în care vă aflaţi sau de a cărei servicii
beneficiaţi?
2. Cum aţi ajuns aici?
3. Care sunt tipurile de servicii de care beneficiaţi?
Percepţia instituţiei de către beneficiar
4. Consideraţi necesară activitatea instituţiei de faţă?

a. Da.
(Ce argumente aduceţi.?)
b. Nu.
(Ce argumente aduceţi?)
5. Ce vă place cel mai mult aici?
6. Ce nu vă place aici?
7. Sunteţi mulţumiţi de modul în care sunteţi trataţi aici?
a. Da.
b. Nu.
(Pentru fiecare din răspunsuri detaliaţi).

Anexa7
Actele normative privind protecţia familiei şi copilului,

adoptate în anii 1985 -1989
1. Hotărârea Comitetului Central al Partidului Comunist al URSS, Sovietului

Miniştrilor URSS şi Consiliului Central al Sindicatelor URSS, nr.436, din 14
mai 1985 “Despre măsurile primordiale de îmbunătăţire a situaţiei
materiale a pensionarilor şi familiilor puţin asigurate, intensificare a
grijii pentru cetăţenii în etate”.
2. Hotărârea Comitetului de Stat pentru Muncă al URSS, nr.83/6-97 din 21

martie 1985 “Despre aprobarea explicaţiilor “Privind ordinea achitării
compensaţiilor pentru muncă cadrelor de tehnicieni, ingineri,
specialiştilor şi slujbaşilor pentru îndeplinirea de rând cu lucrul lor de
bază a atribuţiilor femeilor-lucrătoare absente în legătură cu plecarea în
concediul de maternitate şi în concediul pentru îngrijirea copilului până
la îndeplinirea vârstei de 1,5 ani”.
3. Hotărârea Comitetului Central al Partidului Comunist al RSS Moldova şi
Sovietului Miniştrilor al RSS Moldova nr.162 din 14.05.1985 “Cu privire la
măsurile îmbunătăţirii alimentaţiei copiilor în republică”.
4. Hotărârea Sovietului Miniştrilor URSS nr.59 din 9.01.1986 “Cu privire la
plata indemnizaţiilor de stat văduvelor, care au copii, dar care nu
primesc pensie în urma pierderii întreţinătorului, stabilite pentru
mamele-singure”.
5. Hotărârea Prezidiumlui Sovietului Suprem al RSSM nr.1549-Xi din
11.12.1986 “Cu privire la neajunsurile serioase în lucrul de ocrotire a
maternităţii, reducerea bolilor de copii în republică”.
6. Hotărârea Sovietului Miniştrilor al URSS nr.283 din 23.08.1986 “Cu privire
la măsurile privind îmbunătăţirea de mai departe a ocrotirii sănătăţii
femeii şi copiilor în RSSM”.
7. Hotărârea Sovietului Miniştrilor al URSS nr.53 din 16.02.1987 “Cu privire la
programul complex republican de ridicare a rolului familiei în educaţia
comunistă a tinerei generaţii.”
8. Hotărârea Sovietului Miniştrilor al URSS nr.1177 din 29.10.1987 “Cu privire
la prelungirea perioadei plătite pentru îngrijirea copilului bolnav”.

Anexe
9. Hotărârea Comitetului Central al Partidului Comunist al Moldovei şi

Sovietului Miniştrilor al RSSM nr.306 din 25.08.1987 “Cu privire la măsurile
de îmbunătăţire radicală a educaţiei, instruirii şi asigurării materiale a
copiilor-orfani şi copiilor rămaşi fără tutelă în RSSM”.
măsurile suplimentare pentru asigurarea necesităţilor în produsele
alimentare speciale pentru copiii de vârstă timpurie în RSSM”.
măsurile de stimulare a producerii asortimentelor de produse pentru copii”.
12. Hotărârea Sovietului Suprem al URSS nr.67 din 25.01.1989 “Cu privire la
măsurile de îmbunătăţire a situaţiei materiale a minorilor, părinţii cărora
se eschivează de plata pensiei alimentare”.
13. Hotărârea Prezidiului Sovietului Suprem al RSSM nr.3310-Xi din 15.06.1989
“Cu privire la starea şi măsurile de asigurare a respectării prevederilor
legislaţiei privind consolidarea familiei şi mărirea responsabilităţii ei
pentru educarea şi dezvoltarea multilaterală a copiilor”.
14. Hotărârea Consiliului de Miniştri al URSS nr.677 din 22.08.1989 “Cu privire
la majorarea duratei concediilor pentru femeile care au copii minori”.

Anexa 8
Acte normative în domeniul protecţiei sociale a copilului

adoptate după 1990
1. Hotărârea Guvernului RSS Moldova nr.373 din 03.10.1990 “Cu privire la

măsurile suplimentare în radierea ocrotirii sociale a familiilor cu copii în
legătură cu trecerea la economia de piaţă”.
2. Hotărârea Sovietului Suprem al RSS Moldova nr.392 – XII din 05.12.1990 “Cu
privire la măsurile de neamânat pentru îmbunătăţirea situaţiei femeilor,
ocrotirea mamei şi copilului, întărirea familiei”.
3. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.729 din 27.12.1991 “Cu privire
la majorarea plăţilor de compensare pe anul 1992”.
la majorarea indemnizaţiilor sociale şi plăţilor de compensare pe anul
1992”.
la plăţile pentru pensionari, indemnizaţiile şi compensaţiile pentru copii”.
6. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.198 din 16 aprilie 1993 “Cu
privire la protecţia copiilor şi familiilor socialmente vulnerabile”.

Anexe
Anexa 9
Cuvinte utilizate în comunicarea copiilor străzii
Drug – prieten, amic

Podnojcă – piedică
Dat la bot – a da bătaie
Velosiped – bicicletă
Tacica – automobil, maşină, limuzină, taxi
Menţi (ment) – poliţişti (poliţist)
Podleancă – lucru rău,
Blătneşcă – cu jargon
Trăhui (trăhuiţi) – a-şi bate joc de cineva (de care şi-au bătut joc)
Ticati (ticaiu) – a fugi de cineva, a scăpa, a da bir cu fugiţii
Ciumo – murdar, neîngrijit
Bâcioc (bâcioaşe) – chiştoc (de ţigară)
Drujeşte – prieteneşte
Pozeşte – se demonsrează, se arată, stă fără rost
Gruzeşte - încarcă
Bazar blatnoi – piaţă mişto
Crutâe – (despre persoane) aspri, autoritari, care nu se tem, care se ţin tare
Zelionâe – dolari americani
Bacsâ – dolari americani
Naibit – amăgit, dus de nas
Ahuit cabina – şi-a ieşit din minţi, i-au zburat minţile
Galiucichi – halucinaţii
Căzeşte – pare, se pare
Muteşte – tulbură apele, minţeşte, încurcă lumea, derutează

Anexa 10
Materiale de presă despre problemele copiilor
1. Flux, 6 februarie 1998. Reţelele de prostituate preferă minorele orfane.
2. Flux, 10 aprilie 1998. Exportul de minori. Copiii noştri ajung în ghearele

mafiei.
3. Flux, 1 mai 1998. Mărturii din închisoare: tata şi ţiganii au făcut din mine o
criminală.
4. Flux, 22 mai 1998. Casele de copii sunt lăsate pe seama organizaţiilor

internaţionale.
5. Flux, 10 iulie 1998. Oleg Gazmanov susţine în fiecare săptămână recitaluri

în trenurile suburbane.
6. Flux, 10 iulie 1998. O copilă de 15 ani a devenit mamă.
7. Flux, 17 iulie 1998. O mamă şi-a aruncat de la balcon copilul nou-născut.
8. Flux, 30 octombrie 1998. În loc de lecţii copiii frecventează strada.

9. Flux, 6 noiembrie 1998. “Salvaţi Copiii” nu-i poate salva pe toţi copiii.
10. Flux, 1 ianuarie 1999. Cerşetorii uitaţi de viaţă şi de moarte.
11. Flux, 8 ianuarie 1999. Un copil din Orhei s-a spânzurat de sărăcie.
12. Flux, 15 ianuarie 1999. Fără părinţi copilăria este o povară grea.
13. Flux, 15 ianuarie 1999. Numai o pătrime din părinţii care-şi lasă copiii nu-i
pot întreţine.
14. Flux, 15 ianuarie 1999. Un asistent social la câteva sute de copii abandonaţi.
15. Flux, 15 ianuarie 1999. Nu mai are rost să judeci mama care şi-a găsit
copilul sinucis.
16. Flux, 15 ianuarie 1999. Mamele se dezic de nou-născuţi printr-o simplă
cerere.
17. Flux, 22 ianuarie 1999. Şi-a ucis pruncul.

18. Flux, 22 ianuarie 1999. Poveste fără sfârşit cu fete pe Calea Basarabiei.
19. Flux, 29 ianuarie 1999. Un elev a fost violat.
20. Flux, 29 ianuarie 1999. Elevii îndură foame, îngheaţă de frig, nu au tocuri,
caiete.

Anexe
21. Flux, 29 ianuarie 1999. Undeva creşte şi copilul meu.

22. Flux, 12 februarie 1999. Un fenomen uluitor la sfârşit de mileniu.
(bebemania).
23. Flux, 19 februarie 1999. Generalii din Valea Trandafirilor.

24. Flux, 26 februarie 1999. 81 de copiii din Moldova au fost înfiaţi de către
cetăţeni străini.
25. Flux, 26 februarie 1999. Moartea suspectă a unei fete din Basarabia într-un
hotel din Iaşi (trafic de carne vie).
26. Flux, 26 februarie 1999. Cu fete de vânzare în Turcia.
27. Flux, 26 februarie 1999. Tragedia de lângă noi.
28. Flux, 26 februarie 1999. De ce toţi copiii au tată, iar eu nu am?
29. Flux, 5 martie 1999. Măcelul pruncilor.
30. Flux, 5 martie 1999. Un băieţel şi-a găsit familia.

31. Flux, 12 martie 1999. Un suflet fără prihană aruncat la gunoi.
32. Flux, 12 martie 1999. Pneumoniile la copii.
33. Flux, 19 martie 1999. Infracţionalitatea juvenilă e în creştere.

34. Flux, 19 martie 1999. Predarea religiei în şcoală este solicitată de copii.
35. Flux, 19 martie 1999. Moartea preferă copiii.
36. Flux, 19 martie 1999. Ţintind cu pumnul în soţie şi-a ucis copilul de şase
luni.
37. Flux, 2 aprilie 1999. Abandonaţi de părinţi şi de stat.
38. Flux, 2 aprilie 1999. Un individ şi-a bătut joc de o minoră mută în prezenţa
mamei acesteia.
39. Flux, 2 aprilie 1999. Parlamentul copiilor.
40. Flux, 2 aprilie 1999. A doua şansă la fericire.

41. Flux, 9 aprilie 1999. Trei crime odioase în care au fost violaţi şi asasinaţi trei
băieţei.
42. Flux, 9 aprilie 1999. O femeie la beţie a sugrumat băieţelul de 9 ani a

vecinilor.
43. Flux, 16 aprilie 1999. Minorul Crâşmari nu este vinovat de cele trei
asasinate.
44. Flux, 23 aprilie 1999. O fată de 17 ani şi-a omorât “iubitul” cu 16 lovituri de
cuţit.

45. Flux, 30 aprilie 1999. Învăţământul riscă să se prăbuşească (70 mii de copii
de vârstă şcolară nu vor frecventa şcoala).
46. Flux, 21 mai 1999. La Alova copiii moldovenilor sunt terorizaţi pentru că vor
să înveţe în limba română.
47. Flux, 2 iunie 1999. Un copil de 5 luni a fost bătut crunt de părinţii săi.
48. Flux, 18 iunie 1999. Un băieţel de două luni a fost vândut în troleibuz.
49. Flux, 18 iunie 1999. Copilăria la mezat

50. Flux, 1 iulie 1999. A fost găsit strangulat un copil de 10 ani.
51. Flux (ediţia de joi), 29 iulie 1999. O femeie şi-a omorât copilul pentru că nu
avea cu ce-l hrăni.
52. Flux, 17 septembrie 1999. Un apartament pentru şase copii cu handicap.
53. Flux, 17 septembrie 1999. La 5,62 % de copii ruşi revin 22, 28 la sută de
locuri cu limbă rusă de predare.
54. Moldova Suverană, 29 ianuarie 1998. Copii în conflict cu legea.
55. Moldova Suverană, 17 februarie 1998. Să oprim fenomenul lipsei de interes

faţă de sufletul şi viaţa copiilor (mesajul Preşedintelui).
56. Moldova Suverană, 4 martie 1998. Orice copil merită să fie protejat, puternic
şi liber.
57. Moldova Suverană, 3 iunie 1998. Micuţii din Moldova înfiaţi în străinătate.
58. Moldova Suverană, 6 octombrie 1998. În mrejele indiferenţei.
59. Moldova Suverană, 21 noiembrie 1998. Problemele copiilor pot fi soluţionate

numai prin parteneriat social.
60. Moldova Suverană, 10 decembrie 1998. Copiii şi dreptul lor la educaţie.
61. Moldova Suverană, 12 decembrie 1998. Copiii moldoveni înfiaţi de italieni nu

sunt în evidenţă la Roma.
62. Moldova Suverană, 11 februarie 1999. Şi micuţii au nevoie de sanatorii.
63. Moldova Suverană, 11 februarie 1999. Ucigaşi la 16 ani (doi adolescenţi au

omorât un bărbat de 52 de ani).
64. Moldova Suverană, 17 februarie 1999. Scade numărul copiilor şcolarizaţi.
65. Moldova Suverană, 18 februarie 1999. Favoritismul a prins rădăcini adânci

în sistemul educaţional.
66. Moldova Suverană, 3 martie 1999. Instituţii de învăţământ au tipul grădiniţă

şcoală.
67. Moldova Suverană, 6 martie 1999. O viaţă salvată… Cui o datorăm?

Anexe
68. Moldova Suverană, 20 martie 1999. Festivalul Internaţional pentru copiii din
şcolile internat.
69. Moldova Suverană, 3 aprilie 1999. O clipă siderală pentru copiii orfani.
70. Moldova Suverană, 11 aprilie 1999. O şefă adjunctă de spital a fost luată
sub arest.
71. Moldova Suverană, “9 aprilie 1999. Pentru a fi familist trebuie să dai dovadă
de curaj.
72. Moldova Suverană, 5 mai 1999. Luna de profilaxie a intoxicaţiilor alimentare
(din 15 530 de intoxicaţi – 10 306 copii).
73. Moldova Suverană, 11 mai 1999. Deficit de cadre în şcoli.

74. Moldova Suverană, 15 mai 1999. Să nu înşelăm speranţele copilului.
75. Moldova Suverană, 15 mai 1999. Narcomania – o maladie perfidă.
76. Moldova Suverană, 12 iunie 1999. Din cauza sărăciei mulţi copii nu vor fi
pregătiţi pentru şcoală.
77. Moldova Suverană, 23 iunie 1999. Unii copii se odihnesc, iar alţii spală
maşini.
78. Moldova Suverană, 26 iunie 1999. Asistenţa umanitară pentru Moldova.
79. Moldova Suverană, 27 iulie 1999. Ocrotirea şi susţinerea copiilor cu destine

dificile.
80. Moldova Suverană, 31 iulie 1999. Bilete de odihnă pentru copii.
81. Moldova Suverană, 3 august 1999. Împăcaţi-vă cu soarta copii.
82. Moldova Suverană, 5 august 1999. Odihna elevilor.

83. Moldova Suverană, 17 august 1999. Şcoala între delict şi catastrofă.
84. Moldova Suverană, 24 august 1999. Au fost anihilate încă 3 grupări

criminale.
85. Moldova Suverană, 7 septembrie 1999. Să nu lăsăm aceşti copiii de
izbelişte.
86. Făclia, 2 mai 1998. Vor învăţa ei în şcoli de cultură generală

87. Făclia, 18 iulie 1998. Copiii bătuţi de soartă – cine sunt ei?
88. Făclia, 5 septembrie 1998. Copiii familiilor defavorizate.
89. Făclia, 10 octombrie 1998. Reuniunea PETI de la Bălţi: un nou accent pe

respectarea drepturilor copiilor.
90. Făclia, 7 noiembrie 1998. UNICEF în apărarea drepturilor copiilor.
91. Făclia, 19 noiembrie 1998. O mână de ajutor din Italia.

92. Făclia, 28 noiembrie 1998. Copiii îşi aleg victimele de mâine.

93. Făclia, 12 decembrie 1998. O surpriză de Crăciun pentru copiii orfani şi
bolnavi.
94. Făclia, 21 decembrie 1998. Copiii cu nevoi speciale - beneficiază de

asistenţă psihopedagogică şi specială?
95. Făclia, 21 decembrie 1998. “Aşchiuţa” - copiii îşi regăsesc familia.
96. Făclia, 1 ianuarie 1999. Destin de orfan.

97. Făclia, 6 februarie1999. Tratamentul principal – căldura părintească.
98. Făclia, 6 februarie 1999. Să ocrotim instituţia specială de învăţământ în

numele miilor de copii ce au nevoie de ea.
99. Făclia, 27 februarie 1999. Griji pentru sănătatea copilului.
100. Făclia, 8 mai 1999. Copiii orfani au un prieten fidel “Clipa Siderală”.
101. Făclia, 12 iunie 1999. Abandonaţii nu sunt uitaţi.

102. Făclia, 12 iunie 1999. Unii copii se vor odihni, alţii vor spăla maşini.
103. Făclia, 28 august 1999. Puşcăriaşele nu-şi recunoşteau propriile odrasle.
104. Capitala (apare din 1999). 1 mai 1999. Copiii sunt viitorul nostru şi noi
trebuie să-i protejăm.
105. Capitala, 1 mai 1999. Ei necesită o îngrijire deosebită.
106. Capitala, 29 mai 1999. Să ocrotim copiii nu numai la 1 iunie.

107. Capitala, 5 iunie 1999. Primăria – naşă de botez.
108. Capitala, 12 iunie 1999. Combaterea sărăciei – acţiuni concrete.
109. Capitala, 3 iulie 1999. Proiect de sprijin.

110. Capitala, 3 iulie 1999. Copiii –ţapi ispăşitori?
111. Săptămâna, 2 ianuarie 1998. Zeci de copii sun 15 ani sunt infectaţi cu boli
venerice.
112. Săptămâna, 2 ianuarie 1998. La 8 ani Taniuţa a fost violată de unchiul său.
113. Săptămâna, 2 ianuarie 1998. Maltratarea copiilor: un fenomen tot mai

frecvent.
114. Săptămâna, 20 februarie 1998. Târgul cu nou-născuţi, târg împotriva naturii.
115. Săptămâna, 19 februarie 1999. Minori, dar nu în minoritate.
116. Curierul de seară, 22 ianuarie 1998. Această copilărie vulnerabilă.

117. Curierul de seară, 30 mai 1998. Adolescent sănătos – familie sănătoasă
– societate sănătoasă.

Anexe
118. Curierul de seară, 30 mai 1998. Copiii străzii: - Un tătic inventiv, - Asea,
- Casa speranţelor.
119. Вечерний Кишинев, 14 февраля 1998. Новой школе в Сынжере быть

некогда.
120. Вечерний Кишинев, 10 марта 1998. Благотворительный концерт.
121. Вечерний Кишинев, 26 марта 1998. Благотворительность – празник

обезболенных детей.
122. Вечерний Кишинев, 9 апреля 1998. Дети – основная жизненая сила
общества.
123. Вечерний Кишинев, 14 мая 1998. Береженого Бог…

124. Вечерний Кишинев, 26 мая 1998. Бельчане идут по следу кишиневских
карманщиков.
125. Вечерний Кишинев, 30 мая 1998. Из истории.

126. Вечерний Кишинев, 30 мая 1998. Дети улицы.
127. Вечерний Кишинев, 30 мая 1998. Воспитание предпочетает любовь и

внимание к детям.
128. Вечерний Кишинев, 13 июня 1998. На месте преступления убийца
остввил штаны.
129. Вечерний Кишинев, 18 июня 1998. Праздник отгремел. Ребенку же

досталось только… дырка от бублика.
130. Вечерний Кишинев, 23 июня 1998. Нептун в гостях у детей.
131. Вечерняя газета, 19 января 1999. Дети на перекрестах.

132. Вечерний Кишинев, 18 июня 1998, 23 февраля 1999. Реабилитация
«пропавших» подростков и их родителей в Центре Гармонии.
133. Вечерний Кишинев, 2 апреля 1999. Здесь меня обижают.

134. Вечерний Кишинев, 14 мая 1999. С начало года в Молдове в огне
пожаров погибло 9 детей.
135. Вечерний Кишинев, 11 июня 1999. Когда умирают дети.

136. Tineretul Moldovei* , Nr.17 mai, 1999. Un orizont al filantropiei tinerilor.
137. Tineretul Moldovei, Nr. 23 iulie 1999. Numai cu speranţa la Dumnezeu e

casa de copii din Orhei.
*
A fost cercetat şi pentru anul 1998, însă practic nu sunt articole despre problematica în cauză.

COPIII STRĂZII ÎN ORAŞUL CHIŞINĂU
(studiu elaborat în baza cercetării sociologice)
Bun de tipar 20.03.2000

Formatul 70×100 1/8
Coli de tipar 13,125.
Tirajul 250
Lucrările editate cu sprijinul

UNICEF se distribuie gratis
Tiparul: Secţia Poligrafică Operativă, USM

str. A.Mateevici, 60, Chişinău, MD 2009

CopiiiStrazii PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CopiiiStrazii PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Centrul Republican de Resurse pentru

Studiul a fost realizat cu sprijinul Reprezentanţei UNICEF în Moldova.

© Centrul Republican de Resurse pentru Asistenţă Socială

Capitolul 1. ARGUMENT ÎN FAVOAREA REALIZĂRII

Capitolul 2. METODOLOGIE …………………………………………. 19

Capitolul 3. ANALIZA CADRULUI LEGISLATIV

Capitolul 4. DEFINIREA NOŢIUNII DE “COPII AI STRĂZII”……... 35

Capitolul 5. ANALIZA STATISTICĂ ŞI

Centrul Republican de Resurse pentru Asistenţă Socială 3

5.2.7. Relaţia cu şcoala……………………………………… 61

Capitolul 6. EVALUAREA SERVICIILOR ADRESATE COPIILOR

Capitolul 7. FENOMENUL “COPIII STRĂZII”

CONSTATĂRI, CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI……………..…… 125

4 Centrul Republican de Resurse pentru Asistenţă Socială

Centrul Republican de Resurse pentru Asistenţă Socială 5

Actualitatea unui studiu complex cu referire la problematica fenomenului

• dezvăluirea dimensiunilor fenomenului sub aspect statistic şi socio-

• crearea unei surse de informare pentru elaborarea politicilor sociale

• abordează problematica copiilor străzii în mod comprehensiv atât ca

• analizează legislaţia în vigoare referitoare la copiii aflaţi în dificultate;

• prezintă reflectarea problematicii date în presă în baza analizei de

În activitatea de cercetare şi analiză au fost antrenaţi diverşi specialişti în

Centrul Republican de Resurse pentru Asistenţă Socială 7

Centrul Republican de Resurse pentru Asistenţă Socială 9

Copilul∗ ca resursa umană a viitorului, garantul bunăstării viitoare a

Centrul Republican de Resurse pentru Asistenţă Socială 11

Politica de suport a copiilor şi familiei tindea să realizeze şi alte deziderate,

• egalizarea veniturilor şi menţinerea acestora la niveluri scăzute;

• stimularea mobilităţii verticale prin mijloace administrative (prin

Această politică a condus la urmări contradictorii. Astfel, pe de o parte s-a

Pe de altă parte, se dezvoltau şi procese ce au dus la o degradare

12 Centrul Republican de Resurse pentru Asistenţă Socială

Anii Născuţi Decedaţi Spor natural

1980 20,0 10,2 9,8

Şomajul înregistrat, secondat de un număr şi mai mare de persoane aflate

Centrul Republican de Resurse pentru Asistenţă Socială 13

În aceste condiţii, familiile numeroase, în special cele de la sate, formează

14 Centrul Republican de Resurse pentru Asistenţă Socială

Pentru a avea o viaţă decentă şi a se dezvolta armonios, copilul are

O categorie de riscuri care afectează direct situaţia copiilor o constituie

Centrul Republican de Resurse pentru Asistenţă Socială 15

O boală a vârstei tinere, răspândită aproape pe întreg teritoriul Moldovei,

Proporţii impunătoare capătă fenomenul violenţei domestice, victime ale

În defavoarea copilului, un factor de risc, absolut nou - abandonarea

16 Centrul Republican de Resurse pentru Asistenţă Socială

Numărul de copii în familie reprezintă un determinant foarte important al

Între situaţia copilului care trăieşte în familia sa şi abandonul consemnat

• părăsirea definitivă a copilului, cu sau fără declaraţie formală de

• încredinţarea copilului pe o perioadă indefinită rudelor sau unor

• neglijarea cronică a copilului, lăsarea lui în stradă, determinarea lui să

În ultimii ani asistăm la o creştere rapidă a numărului de copii abandonaţi,

Trebuie să menţionăm că sursa multor probleme din acest domeniu este nu

Centrul Republican de Resurse pentru Asistenţă Socială 17

eficient resursele disponibile. În plus, serviciile sociale şi lucrătorii sociali

Legitimitatea realizării unui studiu referitor la copiii străzii este determinată

18 Centrul Republican de Resurse pentru Asistenţă Socială

Centrul Republican de Resurse pentru Asistenţă Socială 19

Autorii studiului au folosit o metodologie complexă, îmbinând mai multe

Pentru conturarea unei imagini de ansamblu asupra acestei probleme

• de estimare - prin folosirea fişelor de identificare (Anexa 1);

• de evaluare a serviciilor sociale acordate copiilor aflaţi în situaţii

• de analiză de conţinut a unor articole de presă care fac referire la

sporirea numărului naşterilor nedorite;

creşterea fenomenului abandonului copiilor;

negarea sau camuflarea fenomenului copiilor abandonaţi sau rămaşi

Legea privind alocaţiile pentru familiile cu copii, care prevede

Legea cu privire la modificarea unor articole din Legea nr.821-XII

Legea privind protecţia copilului aflat în dificultate, care are drept