Marţi, "Duhul Adevărului" ( Ioan 16, 2 - 13 )

„vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu.

Şi acestea le vor face pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine. ” – versetul 2
şi 3.

Fraţi creştini, în Sfânta Evanghelie de astăzi, Mântuitorul nostru Iisus Hristos arată, în
puţine cuvinte, care este viaţa şi care sunt faptele oamenilor care trăiesc cu Dumnezeu şi a celor
care trăiesc departe de Dumnezeu sau lepădaţi de Dumnezeu. Este vorba de oamenii are, aparent,
vor să aducă slujbă lui Dumnezeu, dar nu după rânduiala plăcută lui Dumnezeu, ci după mintea
lor slăbită de întunericul necunoaşterii şi atunci aparenta buna lor intenţie, împlinită cu
nepricepere sau reaua pricepere poate provoca multă tulburare în jurul lor, în inima celor mai
puţin pricepuţi. Astfel, plecând de la intenţii aparent pozitive, unii ajung să ucidă oameni, moral
şi spiritual. Cauza acestei situaţii confuze, dar şi periculoase, prin consecinţe, este necunoaşterea,
realitate subliniată insistent de Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Dacă avem în vedere sentinţa Mântuitorului nostru Iisus Hristos „Fără Mine nu puteţi
face nimic”, omul, de la el, oricât de bine intenţionat ar fi, nu poate face nimic bun, în
perspectiva veşniciei. Binele săvârşit de omul fără Dumnezeu, Iisus Hristos, este aparent şi
înşelător. Sfinţii Părinţi spun, în acest sens, „Virtuţile păgânilor sunt vicii. Unde nu există lumina
lui Hristos, nu poate exista decât întuneric, oricât de nuanţat şi cosmetizat ar fi acest întuneric.

Mântuitorul nostru Iisus Hristos vorbeşte despre toate aceste realităţi ucenicilor şi nouă,
deşi ştia că nu le pot pricepe atunci în totalitate. Dar, ulterior, începând cu perioada dintre Înviere
şi Înălţare, când pe parcursul celor patruzeci de zile de curs intensiv de pedagogie divină, spune
Sfânta Scriptură, „le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile” – Luca, capitolul 24, versetul
45, îşi vor aduce aminte de toate aceste informaţii asimilate acum şi vor începe să priceapă şi,
mai ales după păgorârea Duhului Sfânt, la Cincizecime, când, prin botez şi punerea mâinilor
dobândeau harul Duhului Sfânt, în noul statul de creştin, botezaţi, membri ai Bisericii
Dreptmăritoare a lui Hristos.

Este important de observat că, lui Adam, prin nescultare, i s-au deschis ochii, dar s-a
întunecat mintea. La Înălţare, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a deschis mintea celor ce L-au
urmat şi-L vor urma, ceea ce rezultă că mai de preţ este vederea cea cu mintea luminată decît cea
cu ochii trupeşti.

1
 Toate aceste aspecte arătate de Mântuitorul nostru Iisus Hristos au umplut inima
ucenicilor de întristare. De ce? Pentru că le anunţa oarecare încercări şi aparenţa unor lupte a
căror finalitate nu o cunoşteau. Şi oricare impact cu necunoscutul dezvoltă o oarecare emoţie
negativă în sufletul şi inima omului neluminat de Harul divin.

În plus, cuvintele Mântuitorului anunţau şi apropierea despărţirii fizice şi oricare

despărţire este percepută de om ca o mică moarte. Plecarea fizică, în trup, a Mântuitorului, era
absolut necesară şi obligatorie pentru continuarea şi permanentizarea misiunii Sale de restaurare
umană şi, ulterior, de reabilitare în întregii creaţii, de tranfigurare a materiei, prin venirea
Mângâietorului, Duhul Sfânt, a treia Persoană a Sfintei Treimi, Duhul adevărului, purtătorul de
grijă, dar şi Cel care va fi martorul obiectiv al lumii, până la final. De aceea, spune Mântuitorul
nostru Iisus Hristos că Duhul Sfânt va vădi lumea de păcat, de dreptate, de judecată.

Care este păcatul obiectiv al omenirii, cauza tuturor suferinţelor? Este necredinţa în
Dumnezeu, Iisus Hristos – versetul 9.

Care este dreptatea adeverită prin evenirea Duhului Sfânt? Că Mântuitorul, împlinindu-Şi
misiunea, revine la Tatăl, în slava, autoritatea Sa originară, iniţială şi acesta este un act de
dreptate absolută – versetul 10.

Iar judecata, ce devine evidentă, argumentată, în lumina purtării de grijă a Duhului Sfânt,
este că „stăpânitorul acestei lumi a fost judecat” – versetul 11. Organizatorul, gestionarul acestei
lumi, diavolul, de ce a fost judecat? Pentru o proastă, o defectuasă, păgubitoare comportare a sa
în relaţie cu creaţia şi cu Dumnezeu. De aceea, judecata va fi spontană, pentru că toţi cei ce l-au
urmat pe diavol vor merge după el în iad, căci este deja judecat prin atitudinea şi faptele sale. Iar
cei care vor rămâne nu rămân singuri, ci lângă Iisus Hristos, în condiţiile şi stările de rai.

Să luăm aminte! Mântuitorul spune, în versetul 12, „Încă multe am a vă spune, dar acum
nu le puteţi purta”, arătând, prin aceasta, cvastitatea cunoaşterii absolute, dar şi caracterul ei
progresiv. „Toate, la timpul lor”, spune românul, pe măsură ce le vom putea purta. Prin aceasta
se luminează şi rolul Duhului Sfânt, mare pedagog şi purtător de grijă, pe calea mântuirii, în
lumina cunoaşterii învăţăturii Domnului nostru Iisus Hristos.

Acesta este adevărata programă de educaţie a omenirii, pentru că Duhul Sfânt, Duhul
Adevărului, nu va vorbi de la El, ci din cele ale Tatălui, pentru că de la Tatăl va veni, dar
momentul venirii Lui este determinat de încheierea misiunii planetare, în trup, a Mântuitorului
nostru Iisus Hristos.

Fraţi creştini, să luăm aminte!

2