„Zic vouă: Dacă vor tăcea aceştia, pietrele vor striga”, versetul 40.

„Şi Fiul Omului merge precum a fost orânduit, dar vai omului aceluia prin
care este vândut!”, versetul 22.
Frați creștini, Sfânta Evanghelie de astăzi vorbește despre momentele dinspre
finalul propovăduirii Mântuitorului nostru Iisus Hristos pe pământ despre Împărăţia
Cerului şi despre calea într-acolo, calea pocăinţei. Şi, spune Sfânta Evanghelie de
astăzi, că Mântuitorul nostru Iisus Hristos, venind către Ierusalim şi, fiind aproape de
Betania şi spre muntele Măslinilor, trimite doi ucenici în satul din cale, unde vor găsi
un mânz legat şi pe care nimeni dintre oameni n-a şezut vreodată.
„Şi dezlegâdu-l, aduceţi-l”, le spune Domnul. „Şi dacă vă va întreba cineva:
Pentru ce-l dezlegaţi?, veţi zice aşa: Pentru că Domnul are trebuinţă de el.” Şi ucenicii
au făcut întocmai şi nu s-au mirat că s-au rezolvat toate în calea lor, că erau obişnuiţi
să reuşească în toate ce le făceau cu binecuvântarea Mântuitorului nostru Iisus
Hristos.
Şi, ulterior, au pus hainele lor pe mânz şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a
urcat pe mânz şi a stat deasupra. El, care toată propovădiurea Sa a umblat cu
propriile-I picioare.
Şi pe când se apropia Mântuitorul nostru Iisus Hristos de muntele Măslinilor,
mulţime multă se apropiau şi se bucurau şi lăudau pe Dumnezeu cu glas tare pentru
toate minunile pe care le văzuseră, zicând: „Binecuvântat este Împăratul Cel ce vine
întru numele Domnului! Pace în cer şi slavă întru cei de sus!”, arată versetul 38. În
mulţime erau şi farisei care avertizau: „Învăţătorule, ceartă-Ţi ucenicii.”, arată
versetul 39. La care Mântuitorul nostru Iisus Hristos răspunde: „Zic vouă: Dacă vor
tăcea aceştia, pietrele vor striga.” Practic, aceasta este raţiunea oricărei existenţe: să
laude şi să mărturisească pe Creatorul ei.
Şi, într-un timp imediat următor, apropiindu-se zilele azimelor, în care trebuia
ca să se jertfească Paştile, ucenicii, în naivitatea lor, căutau un loc în care să
pregătească acest moment. Şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos le spune că, intrând în
cetate, vor vedea un om ducând un ulcior cu apă. Să-l urmeze şi să întrebe pe stăpânul
lui: „Unde este încăperea în care Învăţătorul va să mănânce cu ucenicii Lui?”. „Şi
astfel, vor afla un foişor aşternut gata şi pregătit”, cum spune versetul 13.
Şi când a sosit ceasul, s-a bucurat Mântuitorul nostru Iisus Hristos că sunt
împreună, în comuniune. „Şi luând paharul, mulţumind, a zis: Luaţi acesta şi
împărţiţi-l între voi;” „Acest pahar este Legea cea nouă, întru Sângele Meu, care se

1
varsă pentru voi.”, versetul 17 şi 20. Şi, luând pâinea, mulţumind, a frânt şi le-a dat
lor, zicând: „Acesta este Trupul Meu, care se dă pentru voi; aceasta să faceţi spre
pomenirea Mea!”, versetul 19. Este prima frângere a pâinii. În timp, această cină de
taină devine model al tuturor Sfintelor Liturghii de mai târziu.
„Acesta este trupul Meu şi sângele Meu”, spune Mântuitorul nostru Iisus
Hristos. Nu este simbol, ci este cea mai concretă realitate. Dumnezeu n-a ieşit înaintea
omului ca să explice lumea în simboluri, ci în adevăr. La această primă Sfântă
Liturghie, jertfitorul este însuşi Domnul Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, jertfă şi
jertfitor. Ulterior jertfitorii trec în trupul Sfinţilor Apostoli, şi, în continuare, a
episcopilor, a preoţilor, prin succesiune apostolică, până la finalul veacurilor. Jertfa
rămâne una, aceeaşi cu Hrisos Iisus, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, pentru că
mai importantă este jertfa decât jertfitorul. La acea cină de taină lucra alături de
Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi mâna trădătorului, cum arată versetul 21, pentru că
nu există jertfă fără trădare.
„Fiul Omului merge precum a fost orânduit, dar vai omului aceluia prin care
este vândut!” versetul 22. Înţelegem astfel că planul mântuirii este făcut de la facerea
lumii şi se va desfăşura cu ascultare, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, căci este
în gestiunea Lui. Dar mântuirea fiecărui om stă în libertatea fiecăruia, sunt şanse care
nu trebuiesc irosite, pentru că nu este obligatoriu să fie insistente, nici nu este
obligatoriu să se repete, dar se plătesc veşnic.
„Şi s-a iscat între ei, între ucenici, şi neînţelegere: cine dintre ei, se pare că este
mai mare?”, arată versetul 24. Iar El, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, le-a zis: „Regii
neamurilor domnesc peste ele şi cei ce le stăpânesc se numesc binefăcători. Dar între
voi să nu fie astfel, ci cel mai mare dintre voi să fie ca cel mai tânăr, şi căpetenia, ca
cel care slujeşte”, cum arată versetul 26. Aceasta să fie după pilda şi modelul
Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care este mai mare decât toţi, dar care a venit să
slujească, spune versetul 27, tuturor oamenilor spre mântuire. Căci celor mândri
Dumnezeu le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har.
Pentru aceasta trebuie rugăciune multă, pentru a scăpa de încercările Satanei,
care a cerut Mântuitorului nostru Iisus Hristos pe apostoli, pentru a le cerceta
răbdarea, statornicia în credinţă, cum arată versetul 31, nădejdea şi dragostea şi poate
oricând să ne ceară şi pe noi spre cernere. Şi Dumnezeu poate îngădui, căci este de
folos şi creştinismului şi creştinului, dar vai de cel care nu ava rezista încercărilor.

2
Fraţi creştini, să luăm aminte!