Luni, "A doua venire a lui Iisus Hristos si sfârsitul lumii" ( Matei 24, 3 - 35 )

„ Dar cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui”, versetul 13.

Fraţi creştini, în Sfânta Evanghelie de astăzi, Mântuitorul nostri Iisus Hristos vorbeşte
ucenicilor şi nouă, celor din toate timpurile şi locurile, despre momente şi evenimente dinspre
final, cu semnele prevestitoare şi de avertisment aferente. Şi, spune Mântuitorul nostru Iisus
Hristos, că vremurile şi faptele de atunci vor fi aşa de înşelătoare şi amăgitoare, că mulţi vor veni
cu titlu şi pretenţie de mântuitor şi salvator al lumii, protector, cum arată versetele 4 şi 5. Vor fi
războaie, neînţelegeri, foamete, boli cu caracter pandemic, catastrofe naturale, persecuţie creştină
pentru numele lui Hristos Iisus, mai multe şi mai intense, mai distrugătoare decât până atuncea,
arată versetele 6 şi 8. Şi datorită acestor tensiuni, mulţi creştini vorceda şi vor cădea în aceste
încercări şi se vor vinde unii pe alţii, se vor urî, se vor bârfi, arată versetele 9 şi 10.

Vor fi prooroci mincinoşi, prezicătorii de azi, spre amăgire, va curge minciuna în

informaţie ca apa şi o vom consuma ca pâinea. Şi vor fi fărădelegi şi răcire a dragostei de
aproapele şi de Dumnezeu a multora, arată versetele 11 şi 12

„Dar cei ce vor răbda până la final se vor mântui”, spune versetul 13, răbdarea rămânând
una din virtuţile cu mare potenţial mântuitor, alături de drapta credinţă, iubire, nădejde, milă. Din
cauza necredinţei generale, imunitatea spirituală a omenirii va fi la pământ şi, în aceste condiţii,
terapia intensivă a faptelor minunate va fi inutilă, nu vor mai avea efect restaurator. De aceea,
acum răbdarea va căpăta o valoare sporită.

Evanghelia Împărăţiei se va propovădui în toată lumea, la toate neamurile. Versetul 14

spune acest lucru. Nu trebuie să fie toţi creştini, ci să aibă cunoştinţă că Dumnezeu, Iisus Hristos,
Mântuitorul nostru, a venit înaintea lor spre mântuire şi fiecare s-ar raporta la Dumnezeul cel
adevărat, conform libertăţii şi responsabilităţii din inima sa.

Un moment important în aceste semne de final este apariţia „urâciunii pustiirii”, care se
va întâlni ca autoritate în locul cel sfânt, adică în Ierusalim şi va înceta, prin violenţă şi
constrângere, în Ierusalim şi de la Ierusalim începând, jertfa cea de-a pururi, cum spune Daniel în
capitolul 12, adică jertfa cea fără de sânge, jertfa euharistică, pentru că creaţia, prin om, de-a
pururi mulţumeşte.
1
 Atunci vor fi zile de cernere, testare a credinţei, de prigoană, de o nuanţă şi rafinament
special, înşelăciune cum nu a mai fost până atunci, nu va mai fi timp de acţiuni, nici de lucrare,
nici de salvat ceva din cele materiale, nici chiar viaţa de familie, normală, nu va mai fi, arată
versetele 16 ţi 19. Atunci lupta se va da direct, pe suflet, în trezvie, extremă luciditate şi calcul
din perspectivă veşnică, divină, pentru care trebuie lepădate toate celelalte ale acestei lumi, bune
şi de folos, dealtfel, în alte timpuri, dar nu atunci. Strâmtorarea va fi mare, inedită, arată versetul
20, dar nici intervenţia divină nu se va lăsa aşteptată. Purtarea de grijă a lui Dumnezeu va
funcţiona până la final şi, pe căi nebănuite, va interveni pentru cei aleşi, scurtând zilele care, deşi
multe, vor trece repede, arată versetul 22.

Atunci vor fi mulţi care vor arăta căi false, mincinoase, de mărturie, afirmând că Mesia
este aici sau acolo, dar vor fi călăuze oarbe, arată versetul 23, care nu trebuie crezute şi nici
urmate. Hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi vor fi la modă, va fi chiar inflaţie de astfel de
manifestări, de „deştepţi” în a arăta cum vor evolua lucrurile, analişti în perspectiva tuturor
problemelor lumii, care se vor întrece în semne mari şi minuni, în previziuni care să amăgească
chiar şi pe cei aleşi, pe creştini, spune versetul 24. Dar, nu uitaţi, acestea sunt vremuri de răbdare,
doar de răbdare în dreapta credinţă!

Rostul pentru care Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne oferă aceste informaţii este tocmai
pentru ca răbdarea să fie în nădejde şi nu în disperare, deznădejde, adică pe calea vieţii, a
luminii, a biruinţei spirituale, nu a morţii sub toate aspectele şi a întunericului. Mântuitorul
nostru Iisus Hristos nu este căzut sub puterea creaţiei, nici nu poate fi încăput şi ascuns de ea, ca
să se poată spune ”este în pustie” sau „în cămări”. Nu trebuie crezute aceste zvonuri, versetul 26
spune acest lucru. Hristos este în inima noastră şi când va veni, la judecata finală, va fi ca
„fulgerul care vine de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi venirea Fiului Omului”,
întăreşte versetul 27. Nu va fi om pe pămînt care să poată spune „N-am văzut şi n-am ştiut”, de
aceasta are Dumnezeu grijă, intră în gestiunea Lui.

Este important de reţinut că acest fulger al adevărului, al cunoştinţei, al luminii vieţii

veşnice, al judecăţii, al dreptei credinţe vine de la Răsărit la apus şi nu invers. Căci „unde va fi
stârvul”, adică Trupul euharistic al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, „acolo vor fi şi vulturii”,
arată versetul 28. Şi, spune Sfânta Scriptură, că soarele se va întuneca, luna nu va mai da lumina
ei, iar stelele vor cădea din cer şi puterile Cerului se vor zgudui, arată versetul 29. Cauza acestei

2
zguduiri este reaşezarea, reordonarea lor pe alte principii şi legi existenţiale şi spre alte scopuri.

Se vor ordona puterile Cerului după noua ordine ierarhică după care va funcţiona creaţia
ulterior. Primul moment, etapă, gest obiectiv în acestă operaţiune de reordonare a principiilor
fundamentale de organizare a noii lumi este operaţiunea de evacuare a celor aleşi, aşa cum este şi
normal. Aşa că, în urma unui avertisment sonor, general, perceptibil, sunetul trâmbiţei, îngerii
Domnului vor aduna pe cei aleşi al Lui, îngeri şi oameni, de la o margine la alta a cerului şi din
tot pământul, spune versetul 31.

Ne îndeamnă Mântuitorul nostru Iisus Hristos să urmăm pilda smochinului care, atunci
când mlădiţele lui devin fragede şi dau frunze, înseamnă că este semn că vara se apropie, arată
versetul 32. Tot aşa, observarea acestor semne trebuie să ne întărească convingerea şi credinţa că
momentul judecăţii, al aprecierii finale este aproape, spune versetul 33.

Planurile sunt făcute, evenimentele se succed, cea mai folositoare şi importantă atitudine
a omului în mijlocul, în contextul acestor realităţi, este atenţia, vigilenţa. Şi aceasta vine din
purtarea de grijă faţă de propria noastră existenţă. Lipsa de cunoştinţe generale poate fi
compensată printr-o atenţie sporită la semnele vremurilor, printr-o credinţă şi nădejde sporită în
cuvântul lui Dumnezeu, în virtutea iubirii Sale. Acesta este calea prin care omul şi oricare
creatură poate ajunge să beneficieize de efectul pozitiv, benefic al atotcunoaşterii divine, pentru
că tot cuvântul lui Dumnezeu se va împlini. „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu
vor trece neîmplinite”, spune Mântuitorul nostru Iisus Hristos în versetul 35.

Fraţi creştini, să luăm aminte!