„Iar El tăcea şi nu răspundea nimic.

Iarăşi L-a întrebat arhiereul şi i-a zis: Eşti tu

Hristosul, Fiul Celui binecuvântat?
Iar Iisus a zis: Eu sunt, şi veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta Celui
Atotputernic şi venind pe norii cerului.”, versetele 61 şi 62.
Fraţi creştini, Sfânta Evenghelie de astăzi ne prezintă susccesiunea evenimentelor care
încununau, finalizau propovăduirea în trup a Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi au premers
calvarului ce a urmat la scurt timp.
Şi, spune Sfânta Evanghelie, că, după ce s-au rugat în grădina Ghetsimani, pe muntele
Măslinilor, s-au ridicat pentru că Mântuitorul nostru Iisus Hristos simţea că vin cei care voiau
să-L prindă. Şi aceştia erau împreună cu vânzătorul Iuda Iscarioteanul, care era dintre cei
doisprezece, cum arată versetul 43.
Şi vânzătorul se apropie şi sărută pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, fiind acesta un
semn prin care cei înarmaţi identificau pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, pentru a-L aresta.
Astfel, pe lângă un sărut al păcii există şi un sărut al trădării, cum arată versetul 45.
În cele câteva momente de mişcare violentă care a avut loc, ucenicii au încercat să
apere pe Învăţătorul lor. Unul chiar a scos sabia şi, lovind pe sluga arhiereului, i-a tăiat
urechea, arată versetul 47.
Mântuitorul nostru Iisus Hristos însă intervine pacifist, amintindu-le că propovăduirea
Lui a fost pe faţă în fiecare zi în templu şi nu L-au prins, iar acum L-au prins, nu pentru
voinicia lor, ci pentru ca să se împlinească Scripturile, arată versetul 49. Le spune aceasta
pentru a-i mustra pentru că ieşiseră la El ca la un tâlhar, cu săbii şi toiege, şi nu era cazul,
arată versetul 48.
Şi lăsându-L în aceste momente, toţi ucenicii au fugit, iar Mântuitorul nostru Iisus
Hristos a fost dus, sub escortă, la arhiereu, unde s-au adunat toţi arhiereii, bătrânii şi cărturarii,
cum arată versetul 53.
Între timp, Petru nu a fugit de tot, ci urmărea de departe grupul care-L ducea legat pe
Mântuitorul nostru Iisus Hristos la arhiereu şi, apropiindu-se de casa acestuia, stătea la un loc
cu slugile şi se încălzea la foc, pentru că era frig, arată versetul 54. Arhiereii şi tot sinedriul
cercetau şi căutau mărturie prin care să dea la moarte pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, dar
nu găseau, toţi martorii fiind mincinoşi şi fără minte, că se contraziceau între ei. Mărturiile lor
nu se potriveau, arată versetul 55 şi pâna la 60. Unii chiar L-au acuzat că L-au auzit zicând:
„Voi dărâma acest templu făcut de mână şi, în trei zile altul, nefăcut de mână, voi clădi.”,
versetul 58. Dar şi aşa, mărturia lor nu era la fel.

1
 La toate aceste acuzaţii Mântuitorul nostru Iisus Hristos n-a răspuns nimic în apărarea
Sa fiind, prin aceasta, pildă pentru creştinii care-L vor urma ulterior pe calea mărturiei până la
jerfă a dreptei credinţe.
De aceea, tulburat de tăcerea Lui, arhiereul îl întrebă: „Eşti tu Hristosul, Fiul Celui
binecuvântat? Iar Iisus a zis: Eu sunt, şi veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta Celui
Atotputernic şi venind pe norii cerului.”, arată versetul 61 şi 62.
Cei prezenţi au considerat, prin aceasta, că afirmaţia era suficientă pentru a-L judeca
vinovat de moarte, pentru că hulea, ziceau ei, dacă se mărturisea pe El ca fiind Fiu al lui
Dumnezeu, arată versetul 64.
Izbânda lor teoretică o manifestau şi în gesturi, în fapte, bătând cu pumnii şi
scuipându-L, fiind, prin aceasta, pildă slugilor care nu trebuiau să rămână mai prejos de
stăpânii lor.
În tot acest timp, Petru era în curtea arhiereului, încălzindu-se la foc, alături de
slujnicele acestuia. Şi privindu-l una, l-a recunoscut pe Petru ca fiind unul dintre ucenici şi a
mărturisit în auzul tuturor. Dar, surprins şi temător, ca de obicei, Petru a negat. Slujnica
insistă însă, creând şi mai multă atmosferă în jurul lui Petru care, de teamă, neagă şi a doua şi
a treia oară, chiar cu jurământ, că nu ştia pe omul acesta despre care se vorbea, cum arată
versetul 71. Şi, făcând această mărturie, Petru aude cocoşul cântând şi abia atunci îşi dă seama
ce s-a întâmplat, că a trăit consecinţa mândriei sale şi, aducându-şi aminte de cuvintele
Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care spunea că se va lepăda de trei ori de El, înainte de a
cânta cocoşul. Şi, venindu-şi în sine, Petru plânge şi plânsul acesta l-a ajutat să devină Sfântul
Apostol Petru, ulterior.
Evanghelia de astăzi arată, printre alte aspecte, şi faptele a doi ucenici: Iuda şi Petru.
Erau greşeli, păcate dintre cele mai grele, lepădarea de credinţă. Unul, Iuda, a recunoscut
retoric, în raţiunea lui, dar, împietrit în inima lui, s-a spânzurat. Altul a recunoscut lepădarea
şi a plâns, sfâşiindu-şi inima în lacrimi de pocăinţă şi a fost iertat şi vindecat. Să fim ca Petru
măcar sub acest aspect.
Aceasta este puterea tainei Sfintei Spovedanii, când ştim ce vrem şi vrem Calea,
Adevărul şi Viaţa în Hristos şi nimic altceva.

Fraţi creştini, să luăm aminte!