Luni, "Viţa cea adevarăta" ( Ioan 15, 1 - 7 )

„Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne în Mine şi Eu în el, acela aduce roadă
multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic” – versetul 5.

Fraţi creştini, în Sfânta Evanghelie de astăzi, Mântuitorul nostru Iisus Hristos arată
ucenicilor strânsa relaţie, legătură care există între Dumnezeu, Iisus Hristos, şi oamenii
dreptcredincioşi, creştini, cum se vor numi ulterior, până astăzi, relaţia devenind aproape
fiinţială, prin har.

Şi, arată Mântuitorul „Eu sunt viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este lucrătorul” – versetul
1. Cu alte cuvinte, Eu sunt calea cea adevărată şi Dumnezeu-Tatăl este la originea acestui plan de
mântuire şi are toată libertatea şi decizia, în fiecare timp şi toţi oamenii sunt ca mlădiţele în vie,
de la care se aşteaptă roadă în credinţă, iubire, nădejde. Şi, dacă în virtutea libertăţii pe care
Dumnezeu a îmrprumutat-o oamenilor, aceste mlădiţe umane ale vieţii divine nu aduc roadă vor
fi depărtate, dar, dacă aduc roade spiritual-morale, Dumnezeu-Tatăl, lucrătorul viei, prin Iisus
Hristos, îi va curăţi, îi va îngriji, le va purta de grijă, ca să aducă şi mai multă roadă.

Înţelegem, din logica faptelor, că procesul de curăţire la care se referă Iius Hristos,
Mântuitorul nostru, poate dura un timp, poate să şi doară, mai mult sau mai puţin, poate solicita
suferinţă, lacrimi, răbdare, ascultare, renunţare, pe moment, dar, în final, merită, pentru că va
aduce mai multă roadă. Şi un prim pas pe drumul acestei purificări, a acestui proces de curăţire
este ascultarea cuvântului lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură; „Acum, spune Iisus Hristos,
Mântuitorul nostru, voi sunteţi curaţi, pentru cuvântul pe care vi l-am spus” – versetul 3.

O altă condiţie determinantă pentru aceste realizări, este să rămânem în Iisus Hristos,
pentru că, singuri, nu există şansă de a rodi sau a mişca într-un sens pozitiv. „Rămâneţi în Mine
şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine dacă nu rămâne în viţă, tot aşa
nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine” – versetul 4.

Iar versetul următor este şi mai explicit: „Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce
rămâne în Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic” –
versetul 5. Imaginea este plastică şi suficient de grăitoare, sugestivă. Tentaţia de a aduce multă
roadă este mare, fiecare vrea să facă multe lucruri bune pentru el, pentru cei din jur, dar condiţia
este intransigentă şi singura cale funcţională: „Cel ce rămâne în Mine şi Eu în el, acela aduce
roadă multă” – versetul 5. Deci, pentru rodi frumos şi bogat, trebuie păstrată vie legătura cu

1
Dumnezeu, Iisus Hrsistos, căci, subliniază Mântuitorul, „Fără Mine nu puteţi face nimic”. Fără
Dumnezeu, Iisus Hristos, revenim entropic la nimicul iniţial.

Cât de puţin a înţeles umanitatea caset adevăr mare şi de referinţă, cuprins în câteva
cuvinte şi care, pe cât pare de simplu, este atât de implacabil.

După ce le explică faţa pozitivă a realităţii, frumoasă şi îmbucurătoare, Mântuitorul le

prezintă, pentru că este necesar, şi reversul medaliei, celălat aspect, de care nu putem face
abstracţie, pentru că există, la fel de implacabil: „Dacă cineva nu rămâne în Mine, se aruncă
afară ca mlădiţele şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi ard” – versetul 6. Nu este o
bucurie pentru cei din Împărăţia Cerului, cu atât mai puţin pentru Dumnezeu, Iisus Hristos,
deţinătorul puterii, autorităţii în cer şi pe pământ, de aceea, revine la faţa pozitivă, optimistă a
realităţii, spunând: „Dacă rămâneţi întru Mine şi cuvintele Mele rămân în voi. Cereţi ceea ce
voiţi şi se va da vouă”- versetul 7. Aceasta arată încă un aspect important acolo: că harul
cuvintelor Sale nu este purtat de oameni pe unde vor ei, ci rămâne în Trupul Său euharistic, în
Biserica Sa Dreptmăritoare.

De aici rezultă că suntem creştini şi beneficiari de harul Duhului Sfânt, Duhul Bisericii
Dreptmăritoare a Domnului nostru Iisus Hristos, atât timp cât rămânem în această Biserică,
Trupul spiritual al lui Hristos Iisus, Dumnezeu şi Domn. Părăsnind Biserica ortodoxă, plecăm
singuri, fără harul Duhului Sfânt, care rămâne în Biserică, indiferent cine am fost în această
Biserică. Ieşind de sub autoritatea lui Dumnezeu, ca fiul risipitor, care iese de sub autoritatea
tatălui, a ajuns să slujească porcilor sau omul care, plecând de la Ierusalim, oraşul păcii, a căzut
între tâlhari, diavolii, care l-au rănit şi l-au dezbrăcat de autoritate, lăsându-l abia viu.

Aşa este şi omul fără Hristos, abia viu, biologic, în rest numai trup, ca pe timpul lui Noe.
Dacă-am înţelege această realitate, ar exista mai puţine secte de nominaţiuni creştine, cu pretenţii
că sunt ceva înaintea lui Dumnezeu. Şi, fiind mai multă unitate, ar fi şi mai multă sănătate şi
bucurie în lume.

La vremea potrivită, mlădiţele care nu dau roadă se vor aduna şi se vor arunca în foc,
spune Sfânta Scriptură, versetul 6, Ioan, capitolul 15, nu spunem noi...

Să luăm aminte!