Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Alte categorii de riscuri economice nevalutare (de exemplu, insolvabilitatea sau falimentul debitorului,
neexecutarea sau executarea necorespunzatoare a obligatiilor contractuale) vizeaza orice contract de
comert international (nu numai contractele pe termen lung) si pot fi contracarate de parti prin stipularea
unor clauze contractuale sau prin alte mijloace juridice de generala aplicare (de exemplu, constituirea
gajului, ipotecii). Asemenea riscuri economice nevalutare se pot produce ca urmare a vointei debitorului
sau independent de vointa lui, datorita unor cauze straine; de aceea in doctrina s-a remarcat ca aceste
imprejurari vor fi luate in considerare ca riscuri contractuale doar daca s-au produs datorita unei cauze
straine. Daca s-au produs din culpa debitorului obligatiei contractuale, este exclusa ideea de risc si se
angajeaza raspunderea civila a acestuia.
Riscurile politico-administrative sunt generate de unele masuri adoptate de state sau de organizatii
internationale intre momentul incheierii contractului si cel al finalizarii executarii lui (de exemplu,
blocada economica, conflictele militare, embargoul, insurectia, adoptarea de masuri restrictive
antidumping sau alte masuri de protectie a concurentei etc.).
Evenimentele naturale (cutremure, inundatii sau alte calamitati) prezinta interes pentru regimul juridic al
contractelor cu executare succesiva mai ales cand au caracteristicile fortei majore.
Riscurile politico-administrative si calamitatile naturale, impreuna cu riscurile economice nevalutare
formeaza, lato sensu, categoria riscurilor nevalutare, privite ca alternativa la riscurile valutare. Riscurile
valutare si nevalutare, prin specificul lor, sunt imprevizibile, dar nu si insurmontabile. Numai forta majora
este invincibila.
3.3. Necesitatea clauzelor asiguratorii in contractele comerciale internationale supuse legii romane
In cazul in care dreptul aplicabil unui contract comercial international este dreptul roman, necesitatea
inserarii in contract a unor clauze asiguratorii corespunzatoare particularitatilor contractului respectiv,
este determinata de consacrarea legislativa in sistemul nostru juridic a principiului intangibilitatii
contractului si principiului nominalismului monetar.
a) Principiul intangibilitatii contractului. In dreptul privat roman este consacrat principiul intangibilitatii
contractului (art. 969 C. civ. roman), refuzandu-se desfiintarea sau adaptarea contractului pe cale judiciara
in cazul aparitiei unor imprejurari noi in timpul executarii sale, care ar face excesiv de oneroasa obligatia
unuia dintre debitori, justificarea teoretica a acestui principiu avand ca argument imperativul garantarii
securitatii relatiilor juridice.
In alte sisteme de drept national, este consacrat principiul impreviziunii, care recunoaste ca subinteleasa
in contracte clauza rebus sic stantibus (prescurtare a formulei omnis conventio intellegitur rebus sic
stantibus – conventiile raman valabile cat timp se mentin conditiile in care au fost incheiate).
Potrivit acestei clauze, daca pe parcursul executarii contractului apar evenimente imprevizibile care
schimba esential conditiile existente in momentul realizarii acordului de vointa a partilor facand excesiv
de oneroasa prestatia uneia dintre parti, organul de jurisdictie are dreptul, la cererea partii interesate,
indiferent de existenta unei clauze contractuale in acest sens, sa procedeze la reasezarea contractului in
functie de noile imprejurari sau, daca aceasta nu este posibila, sa desfiinteze contractul si sa reduca in
mod corespunzator responsabilitatea debitorului.
Pentru ca in dreptul roman nu este consacrata teoria impreviziunii, jurisprudenta si practica arbitrala de
comert international au refuzat, in principiu, sa admita alte derogari decat cele legale si conventionale de
la regula fortei obligatorii a contractului si au statuat ca organul de jurisdictie nu poate modifica un
contract pentru a restabili echilibrul contractual intre prestatiile partilor. Mentinerea unui asemenea
contract, chiar daca este inechitabila, este perfect legala dupa litera art. 969 Cod civil.
Ca urmare a acestui fapt, daca legea aplicabila unui contract comercial international este legea romana,
modificarea acestuia pentru mentinerea valorii lui sau pentru adaptarea lui la noile imprejurari este
posibila numai daca in contract au fost incluse clauze asiguratorii corespunzatoare. Asemenea clauze sunt
compatibile cu principiul fortei obligatorii a contractului si deci este admisibila includerea lor in contract,
pentru ca acest principiu nu este de ordine publica in dreptul international privat roman.
De altfel, s-a exprimat opinia ca asemenea clauze nici nu pot fi considerate veritabile derogari de la
principiul fortei obligatorii a contractului “. . . deoarece reasezarea echilibrului contractual se face, nu prin
vointa unilaterala a uneia dintre parti, ci numai in situatiile si in conditiile stabilite de comun acord de
catre parti, prin continutul clauzei, ceea ce echivaleaza deci cu un mutuus dissensus, prestabilit si
circumstantiat, perfect valabil, conform dreptului roman (art. 969 alin. 2 C. civ.)”
Dar clauzele asiguratorii sunt necesare chiar daca legea aplicabila contractului este un sistem de drept
national care consacra teoria impreviziunii, deoarece prin asemenea clauze partile stabilesc nu numai
procedura de reechilibrare a contractului , ci si conditiile in prezenta carora devine posibila aceasta
operatie juridica.
b)Principiul nominalismului monetar
Daca dreptul aplicabil contractului este dreptul roman, este necesar ca partile sa insereze in contract
clauze de evitare a riscurilor valutare si ca urmare a faptului ca in dreptul nostru este consacrat principiul
nominalismului monetar. Conform acestui principiu (reglementat de art. 1578 Cod civil, in titlul despre
imprumutul de consumatie, desi el se aplica tuturor prestatiilor pecuniare), debitorul unei obligatii
pecuniare este obligat pentru suma numerica prevazuta in contract, chiar daca intre momentul incheierii
contractului si cel al platii a intervenit o crestere sau o scadere a puterii reale de cumparare a monedei de
plata.
Principiul nominalismului face ca riscul schimbarii valorii de circulatie a monedei de plata sa fie suportat
de creditor daca valoarea monedei scade sau de debitor daca valoarea monedei creste. Rolul clauzelor
asiguratorii de mentinere a valorii contractului este de a neutraliza riscul valutar pentru ambele parti,
deoarece egalizeaza marfa si pretul, mentinand echilibrul stabilit la incheierea contractului.
3.4. Momentul producerii efectelor clauzelor asiguratorii
Pentru a cunoaste momentul producerii efectelor clauzelor asiguratorii, trebuie sa avem in vedere ca unele
clauze asiguratorii opereaza automat, iar altele ca urmare a unor negocieri prealabile.
a) Prin notiunea de “actiune automata” se intelege faptul ca o clauza isi produce efectul eo ipso (prin ea
insasi), in mod direct, fara sa fie necesare noi negocieri intre parti si, in principiu, nici interventia
arbitrului. Din momentul indeplinirii riscului la care se refera clauza, prevederea contractuala initiala (de
exemplu, privind pretul, la clauzele de mentinere a valorii) devine caduca sau chiar contractul in intregul
sau devine caduc. Ca urmare, partile nu mai sunt legate obligational in termenii initiali ai contractului,
intrucat vechea obligatie este inlocuita cu o noua obligatie, in conformitate cu clauza asiguratorie. In acest
scop, partile trebuie sa precizeze modalitatea de recalculare a prestatiei in cazul producerii riscului vizat
(o formula de calcul sau un alt procedeu de restabilire a echilibrului contractual).
Recalcularea se face in mod unilateral, de catre partea a carei prestatie se diminueaza sau de catre partea
care este indreptatita la o prestatie majorata, prin efectul clauzei. Functionarea clauzei cu “actiune
autonoma” implica notificari reciproce intre parti, dupa producerea riscului.
In cazul in care clauza opereaza automat, efectul se produce din momentul aparitiei imprejurarii
mentionate de clauza (de exemplu, de la data cand s-au acordat conditii mai favorabile, in cazul clientului
celui mai favorizat si al ofertei concurente sau cand diferenta de curs dintre valuta de plata si cea de calcul
depaseste procentul de toleranta, la clauzele valutare).
Regula este valabila si in cazul in care restabilirea echilibrului contractual intre prestatiile partilor a fost
decisa prin hotarare arbitrala, pentru ca ea produce efecte nu numai pentru viitor (adica din momentul
ramanerii ei definitive), ci si pentru trecut (din momentul realizarii imprejurarii prevazute in ipoteza
clauzei), intrucat rolul arbitrajului este doar de a constata realizarea conditiilor prevazute in clauza (dar in
cazul clauzelor care opereaza automat interventia arbitrului este o exceptie).
b) In cazul in care restabilirea echilibrului contractual urmeaza a se face prin negocieri, partea interesata
trebuie sa solicite negocieri celeilalte parti, in acest scop. Daca nu exista o asemenea solicitare sau daca
negocierile nu duc la rezultatul necesar, iar in contract nu s-a prevazut alta solutie (de exemplu, rezilierea)
sau posibilitatea de a se apela, in subsidiar, la un organ de jurisdictie, obligatia initial stabilita ramane in
vigoare.
Daca in cadrul negocierilor s-a convenit reasezarea contractului, aceasta opereaza numai pentru viitor,
adica din momentul realizarii noului acord de vointa. Si in cazul in care reasezarea contractului a fost
decisa prin hotarare arbitrala, aceasta va face parte din contract numai de la data pronuntarii si, ca urmare,
va produce efecte numai pentru viitor (de exemplu, in cazul clauzei de hardship).
Unii autori considera ca distinctia dintre clauzele de mentinere a valorii contractului si cele de adaptare a
lui la noile imprejurari se face pe criteriul modului lor de operare (nu pe criteriul obiectului sau finalitatii
lor). Astfel, clauzele de mentinere a valorii contractului opereaza automat, fara sa fie nevoie de noi
negocieri intre parti, iar clauzele de adaptare a contractului la noile imprejurari presupun renegocierea
contractului.
Criticandu-se aceasta opinie, in doctrina s-a aratat ca distinctia intre clauzele care opereaza automat si
cele care actioneaza ca urmare a unor negocieri prealabile isi are temeiul in vointa comuna a partilor de la
le face sa actioneze intr-un anumit fel si nu in existenta unor atribute intrinseci ale clauzelor contractuale.
Astfel, in functie de vointa partilor, aceeasi clauza poate opera in unele cazuri automat, iar in altele prin
negocieri. De aceea, organul de jurisdictie, chemat sa solutioneze eventuale diferende intre parti privind
modul de operare a unor clauze trebuie sa aiba in vedere vointa partilor, semnificatia juridica atribuita de
parti acelor clauze.
Locurile de plata fiind situate in tari diferite, creditorul care alege un loc de plata, alege implicit si
moneda in care urmeaza sa i se faca plata. De exemplu, daca locurile de plata mentionate in contract sunt
Paris si Tokio, iar moneda de referinta este dolarul S.U.A., plata urmeaza a se face in euro sau yeni
japonezi, la alegerea creditorului, in functie de cursul monedei de plata fata de moneda de cont la data si
locul platii.
a)Intr-o opinie, aceasta clauza este o modalitate separata de mentinere a valorii contractului, fiind
incadrata in grupa clauzelor de optiune valutara, alaturi de clauza de optiune a monedei de plata. Clauza
optiunii locului de plata mentine invariabila valoarea creantei din moment ce calculul se face in orice
moment in functie de acelasi etalon.
b)Intr-o alta opinie, optiunea locului de plata nu constituie o modalitate de evitare a riscului valutar,
pentru ca nu modifica, prin ea insasi, valoarea prestatiei monetare, ci doar schimba locul de plata (si
implicit moneda de plata), scopul principal al acestei clauze fiind acela de a asigura creditorului incasarea
creantei in moneda de care are nevoie in momentul scadentei.
Clauza de optiune a locului de plata este considerata, in aceasta opinie, o varianta a clauzei monovalutare
pentru ca adaptarea pretului contractual la schimbarile valutare nu intervine prin alegerea locului de plata,
ci prin raportarea monedei de la locul de plata ales la moneda de referinta.
c)In sfarsit, intr-o alta opinie, pe care o impartasim, se sustine ideea potrivit careia clauza de optiune a
locului de plata este o modalitate a clauzei monovalutare (cu argumentul ca in ambele situatii partile
adopta o moneda de referinta considerata mai stabila decat moneda de plata convenita de ele, care se
raporteaza la moneda de referinta atat in momentul incheierii contractului, cat si in momentul platii;
creditorul avand libertatea unei optiuni privind locul de plata, are implicit libertatea optiunii privind
moneda de plata), dar considera ca optiunea locului de plata constituie o modalitate de evitare a riscului
valutar, intrucat recunoscandu-i-se calitatea de varianta a clauzei monovalutare, trebuie sa i se recunoasca
si finalitatea acesteia – evitarea riscului valutar. Rolul de a asigura creditorului moneda de care are nevoie
in momentul platii este unul secundar, deoarece pe piata valutara se poate vinde si cumpara orice valuta
liber convertibila, deci nu este nevoie de o clauza contractuala pentru realizarea acestui scop.
3.6.5. Clauza de optiune a monedei de plata (liberatorii)
Denumita si clauza de monede multiple, se caracterizeaza prin faptul ca partile exprima pretul convenit in
doua sau mai multe monede de plata avand in vedere paritatea dintre acestea in momentul incheierii
contractului, iar la scadenta creditorul (sau debitorul) are dreptul sa aleaga una din monedele de plata
stabilite de parti si sa pretinda debitorului sa-i faca plata in moneda aleasa.
In principiu, clauza de optiune a monedei de plata are ca rezultat mentinerea valorii contractului deoarece
la scadenta creditorul (sau debitorul, dupa caz) poate sa opteze pentru moneda al carei curs s-a mentinut
cat mai aproape de cel din momentul contractarii.
Dar aceasta clauza dobandeste uneori caracter speculativ, (putand avea ca rezultat un plus de valoare
datorat de debitor sau invers) si in functie de continutul sau, plaseaza riscul valutar in sarcina debitorului
(cand optiunea apartine creditorului) sau in sarcina creditorului (cand optiunea apartine debitorului).
De exemplu, in cazul in care optiunea alegerii monedei de plata apartine creditorului si una dintre
monedele de plata a inregistrat pana la data scadentei o crestere de curs datorita unor factori conjuncturali
proprii (cum ar fi, adoptarea unor masuri economice de statul emitent cu scopul de a consolida propria
moneda), in cazul in care optiunea alegerii monedei de plata apartine creditorului, in mod normal
creditorul va alege aceasta moneda ca instrument de plata, iar debitorul va fi dezavantajat pentru ca va
trebui sa deconteze o valoare mai mare decat aceea avuta in vedere in momentul incheierii contractului,
chiar daca sub aspect cantitativ numarul unitatilor monetare care formeaza pretul este acelasi. In aceasta
situatie, riscul valutar apartine debitorului.
In cazul in care optiunea apartine debitorului, iar una dintre monedele de plata sufera o depreciere
conjuncturala, el are interesul sa plateasca in aceasta moneda, riscul valutar fiind in sarcina creditorului.
Adaptarea opereaza din momentul acordarii de catre tert a conditiilor mai favorabile prin oferta
concurenta, daca partile nu au stipulat altfel in contract.
b) Daca efectele clauzei se produc ca urmare a acordului promitentului, in temeiul clauzei se naste dreptul
la optiune al acestuia, in sensul ca poate sa accepte sau sa refuze adaptarea contractului, drept care trebuie
exercitat in termenul prevazut in contract sau partile pot conveni suspendarea temporara a contractului.
b1 )Acceptarea de catre promitent a adaptarii contractului poate fi conforma cu conditiile din oferta
concurenta (situatie in care adaptarea opereaza din momentul acordarii de catre tert a conditiilor mai
favorabile, prin oferta concurenta, daca partile nu prevad altfel) sau poate fi diferita de aceste conditii, dar
si in acest caz adaptarea contractului va fi favorabila beneficiarului ofertei (caz in care clauza ofertei
concurente se aseamana cu cea de hardship).
b2)Refuzarea de catre promitent a adaptarii contractului in mod explicit sau implicit (de exemplu, prin
neexprimarea acceptului sau refuzului in termenul contractual) are ca efect, de regula, rezilierea
contractului.
Alteori, pentru situatia in care nu pot ajunge la un acord privind adaptarea contractului, partile prevad
posibilitatea apelarii la arbitraj, scop in care trebuie sa mentioneze cel putin competenta arbitrului privind
adaptarea sau rezilierea contractului si termenul in care arbitrul poate fi sesizat.
b3)De asemenea, partile pot sa prevada o solutie intermediara si anume suspendarea executarii
contractului, pe perioada respectiva beneficiarul clauzei avand obligatia sa incheie cu tertul un nou
contract, in conditiile mai avantajoase propuse de acesta.
D. Particularitati ale aplicarii clauzei ofertei concurente
Aplicarea clauzei poate fi circumstantiata prin vointa partilor, in diferite moduri:
a)Astfel, partile pot conveni ca aceasta clauza nu va produce efecte decat dupa un anumit interval de timp
de la incheierea contractului.
b)Tot astfel, se poate prevedea ca diferenta dintre pretul ofertei mai favorabile si cel al contractului in
curs de executare sa aiba o anumita importanta stabilita procentual si deci clauza sa actioneze numai daca
s-a depasit limita fixata.
c)De asemenea, clauza poate indreptati pe beneficiar sa invoce o oferta mai favorabila facuta nu direct lui,
ci unor clienti sau concurenti ai sai.
d)Se mai poate prevedea ca aceasta clauza sa poata fi invocata numai cu o anumita frecventa sau numai
intr-o anumita perioada a anului etc.
Pentru ca declansarea mecanismului clauzei ofertei concurente presupune notificari intre partile
contractante (referitoare la existenta ofertei tertului, intentia beneficiarului de a se prevala de oferta
concurenta, hotararea promitentului de a accepta sau nu adaptarea contractului), contractul va cuprinde
termenele si conditiile in care acestea trebuie efectuate (notificarile).
3.7.4. Clauza clientului celui mai favorizat
A. Aspecte introductive
In temeiul acestei clauze una dintre partile contractante, numita promitent, se obliga sa acorde
partenerului sau contractual cele mai avantajoase conditii pe care le-ar acorda in viitor altor parteneri
(contractuali) cu privire la contracte avand acelasi obiect.
Intre clauza clientului celui mai favorizat si clauza ofertei concurente exista asemanari si deosebiri:
a)in primul rand, ambele clauze se utilizeaza frecvent in contractele de aprovizionare (vanzare cumparare
de materii prime si materiale), in contractele de concesiune, de transfer de tehnologie etc.;
b) in al doilea rand, ca si clauza ofertei concurente, clauza clientului celui mai favorizat are ca scop
adaptarea contractului pe termen lung la conditiile pietei, neutralizarea riscurilor nevalutare, pentru a evita
crearea pentru una dintre partile contractante a unei situatii defavorabile in raport cu tertul concurent;
c)in sfarsit, cele doua clauze se deosebesc esential prin elementul de referinta; la clauza ofertei concurente
acesta este oferta tertului (beneficiarul clauzei solicita modificarea conditiilor contractului avand in
vedere oferta pe care a primit-o de la un tert), in timp ce in cazul clauzei clientului celui mai favorizat,
elementul de referinta este operatiunea comerciala incheiata de o parte contractanta cu un tert (clientul
celui mai favorizat).
B. Efectele clauzei
Se pot produce in mod automat sau ca urmare a negocierii partilor.
a) De regula, acestea se produc in mod automat, din momentul in care au fost acordate unui tert conditii
mai favorabile.
Din momentul respectiv vechea obligatie devine caduca si noile conditii se acorda si beneficiarului
clauzei, indiferent de momentul in care acesta a aflat de existenta contractului care acorda conditii mai
favorabile tertului (o conduita corecta il obliga pe promitent sa aduca la cunostinta partenerului sau
existenta noului contract cu tertul). Daca faptul acordarii de conditii mai favorabile unui tert nu este
contestat, aceasta clauza, spre deosebire de clauza ofertei concurente, nu permite promitentului sa refuze
adaptarea contractului in scopul rezilierii lui, iar suspendarea contractului nu este posibila.
b) Partile pot sa prevada ca adaptarea contractului la conditiile mai favorabile acordate tertului sa nu se
faca in mod automat, ci prin negocieri, la cererea beneficiarului promisiunii.
Momentul de cand opereaza adaptarea contractului. Cand adaptarea contractului se face prin negocieri,
partile pot conveni ca alinierea contractului la conditiile mai favorabile acordate tertului sa se faca
retroactiv, din momentul in care tertul a inceput sa beneficieze de conditiile mai favorabile sau numai
pentru viitor, deci din momentul in care s-au finalizat negocierile (eventual din momentul pronuntarii
hotararii arbitrale prin care s-a decis adaptarea contractului etc.). In cazul in care adaptarea contractului la
conditiile mai favorabile acordate tertului se face prin negocieri, se poate conveni adaptarea contractului
si in privinta altor conditii contractuale decat cele acordate tertului de promitent.
C. Limitarea efectelor clauzei
Partile pot limita efectele clauzei (ca si in cazul clauzei ofertei concurente). Astfel, partile pot conveni
urmatoarele:
a)domeniul de actiune al clauzei sa fie limitat in spatiu (de exemplu, pentru clientii sai dintr-o anumita
zona geografica, in care promitentul intentioneaza sa penetreze sau din anumite tari cu comerciantii
carora promitentul are relatii comerciale speciale (pentru ca sunt tari limitrofe sau fac parte din aceeasi
uniune vamala sau zona a liberului schimb cu tara promitentului) pot fi acordate conditii mai favorabile,
fara ca beneficiarul clauzei sa aiba dreptul sa o invoce;
b)beneficiarul sa poata avea dreptul de a invoca aceasta clauza numai dupa trecerea unei anumite perioade
de timp de la incheierea contractului (corelativ, promitentul poate avea obligatia de a nu acorda unui tert
conditii mai favorabile decat cele oferite beneficiarului un anumit timp dupa incheierea contractului);
c)invocarea clauzei sa fie limitata numai la anumite elemente contractuale (de exemplu, pretul);
d)beneficiarul sa aiba dreptul de a invoca clauza numai daca valoarea conditiilor mai favorabile ar depasi
o anumita limita (un procent de toleranta).
Prin contractul de baza partile pot stipula sa beneficieze de conditiile mai favorabile si alti clienti ai
promitentului, caz in care clauza are natura juridica a unei stipulatii pentru altul.
Uneori printr-o clauza compromisorie partile prevad posibilitatea solutionarii pe cale arbitrala a
neintelegerilor care s-ar putea ivi intre ele cu privire la interpretarea notiunii de “conditii mai favorabile”
(ca si in cazul clauzei ofertei concurente), arbitrul avand rolul de a aprecia existenta conditiilor mai
favorabile, constatare in functie de care se va admite sau se va respinge actiunea beneficiarului.
Clauza clientului celui mai favorizat poate fi cumulata cu clauza ofertei concurente in favoarea uneia
dintre parti sau amandoua in favoarea ambelor parti sau una dintre clauze in favoarea uneia dintre parti si
alta in favoarea celeilalte.
Clauza clientului celui mai favorizat, ca si clauza ofertei concurente, implica efectuarea anumitor
notificari intre parti, procedura notificarilor fiind diferita la aceasta clauza in sensul ca obligatia primei
notificari incumba promitentului.
Clauza clientului cel mai favorizat este asemanatoare, ca finalitate si mecanism de functionare, cu clauza
natiunii celei mai favorizate, cu deosebirea ca aceasta din urma actioneaza pe planul relatiilor dintre state.
3.7.5. Clauza de hardship (sau de impreviziune)
A. Definitie
Este stipulatia contractuala care permite modificarea continutului contractului atunci cand, pe durata
executarii lui, se produce, fara culpa vreuneia dintre parti, un eveniment ce nu putea fi prevazut in
momentul incheierii contractului, care afecteaza echilibrul contractual creand pentru una dintre parti
consecinte atat de oneroase in executarea propriei obligatii, incat ar fi inechitabil sa le suporte singura.
B. Caracteristici
Doctrina considera ca aceasta clauza are urmatoarele caracteristici:
a) Cauzele care provoaca hardship pot fi imprejurari de orice natura, riscuri valutare sau nevalutare (in
domeniul economic, financiar, juridic, tehnic etc.), care pot interveni pe parcursul executarii contractului.
Sub acest aspect, clauza de hardship poate acoperi domeniul de aplicare a celorlalte clauze de adaptare a
contractului si a celor de mentinere a valorii contractului.[116]
Partile contractante pot limita aplicarea clauzei la o anumita categorie de riscuri (de exemplu, la riscurile
politice privind schimbarile in politica guvernamentala in materie de preturi de export) sau la riscuri care
vizeaza un anumit domeniu de activitate (de exemplu, la cele din industria textila, daca obiectul
contractului se refera la vanzarea de textile).
b) Evenimentul de hardship trebuie sa fie exterior vointei partilor (sa excluda culpa acestora) si
imprevizibil in momentul incheierii contractului (de altfel, aceasta este o trasatura definitorie a tuturor
riscurilor, deci nu este specifica cauzei de hardship).
Aprecierea comportarii partii care reclama hardship-ul fata de evenimentul de hardship se face dupa un
criteriu obiectiv, care consta in compararea acestei comportari cu cea pe care ar fi avut-o o persoana
rezonabila aflata in aceeasi situatie, formulare asemanatoare cu cea utilizata in cazurile de forta majora.
Aprecierea masurii in care se justifica adaptarea contractului are un continut economic, adica se tine
seama de datoriile si avantajele pe care partea le poate avea din situatia creata, precum si de alte aspecte,
cum ar fi contractele incheiate cu acelasi partener.
Clauza de hardship se aseamana cu forta majora prin caracterul ei imprevizibil si se deosebeste de aceasta
(care este nu doar imprevizibila ci si insurmontabila) prin faptul ca evenimentul de hardship face doar
substantial mai oneroasa obligatia uneia dintre parti, ceea ce determina adaptarea contractului, pe cand
cauza de forta majora face imposibila executarea contractului, ceea ce duce la stingerea obligatiei care a
devenit imposibil de executat, iar in contractele cu executare succesiva, daca are caracter temporar,
suspenda executarea contractului, debitorul obligatiei fiind exonerat de raspundere pentru plata daunelor
moratorii.
c) Cauza care provoaca hardship modifica substantial conditiile contractului, afectand grav echilibrul
contractual, intrucat efectele sunt fundamental diferite de cele avute in vedere de parti in momentul
incheierii contractului.
Pentru aprecierea caracterului substantial al modificarii conditiilor contractului se are in vedere fie un
criteriu general (scopul urmarit de partea afectata de cauza de hardship), fie un criteriu concret de natura
economica (de exemplu, o anumita crestere a cheltuielilor in raport cu profiturile rezultate din operatia
comerciala respectiva, intr-o unitate de timp determinata sau modificarea unui element contractual peste
un anumit procent). In orice caz, gravitatea modificarilor suferite de contract ca urmare a cauzei de
hardship nu se apreciaza in mod abstract, ci in raport cu efectul lor asupra echilibrului contractual.
In doctrina s-a remarcat faptul ca aceasta conditie (a caracterului substantial al modificarilor efectelor
contractului) nu este specifica clauzei de hardship, pentru ca ea se intalneste, in diferite forme si la
celelalte tipuri de clauze de mentinere a valorii contractului sau de adaptare a contractului (de exemplu,
limita maxima de toleranta).
d) Situatia creata de evenimentul de hardship trebuie sa fie inechitabila pentru partea care suporta
consecintele. Intrucat echitatea este un criteriu subiectiv, pentru a nu lasa loc incertitudinii in raporturile
comerciale dintre parti, practica jurisdictionala ia in considerare acest criteriu atunci cand modificarile
intervenite au afectat semnificatia economica a contractului.
e) Scopul urmarit de partile contractante prin inserarea clauzei de hardship este mentinerea sau
restabilirea echilibrului contractual, cand un element imprevizibil in momentul incheierii contractului
modifica substantial conditiile contractului. Spre deosebire de alte clauze asiguratorii care se refera la
modificari bine determinate (de exemplu clauzele monetare se refera la cauze monetare), clauza de
hardship are un caracter general, referindu-se la orice modificari grave care ar putea afecta echilibrul
contractual.
f) Clauza de hardship exclude automatismul in adaptarea contractului, fiind necesare negocieri intre
partile contractante sau interventia organului de jurisdictie. Daca partea care se afla intr-o situatie de
hardship nu cere negocieri, contractul se va executa in termenii sai initiali.
Clauza de hardship nu are efect automat asupra contractului nici in sensul de a determina caducitatea
contractului sau a obligatiei afectate de evenimentul de hardship, in lipsa unui acord expres al partilor in
acest sens. Sub acest aspect clauza de hardship se deosebeste de clauzele de mentinere a valorii
contractului (de exemplu, clauza de indexare) in temeiul carora in prezenta anumitor criterii, pretul, ca
element al contractului, se adapteaza automat, in sensul ca pretul vechi devine caduc si este inlocuit
automat de un nou pret determinat in raport cu variatia indicelui la care s-au referit partile (uneori
conteaza orice variatie, alteori variatia trebuie sa aiba o anumita importanta fata de indicele de referinta,
in functie de vointa partilor).
De asemenea, se deosebeste de clauza ofertei concurente si de cea a clientului celui mai favorizat care
opereaza automat, in cazul aparitiei unor imprejurari bine precizate.
g) Adaptarea contractului ca urmare a clauzei de hardship opereaza numai pentru viitor, adica din
momentul in care partile au ajuns la un acord sau a fost pronuntata hotararea organelor de jurisdictie.
Partile pot sa prevada, in mod expres, un alt moment al producerii efectului de adaptare a contractului (de
exemplu, cel al producerii sau notificarii evenimentului de hardship).
C. Natura juridica
Clauza de hardship este o varianta a clauzei rebus sic stantibus care este intalnita in dreptul international
public (este introdusa in unele tratate pentru ca in cazul schimbarii fundamentale a circumstantelor
existente in momentul incheierii lor sa fie considerate caduce sau sa fie readaptate la noile imprejurari,
dupa cum se stipuleaza in clauza respectiva). De asemenea, clauza rebus sic stantibus este intalnita in
afacerile internationale, dar datorita faptului ca nu are un continut bine definit, pericliteaza stabilitatea
contractului.
Clauza de hardship nu se regaseste in relatiile de afaceri interne sau in relatiile de drept civil clasic; ea a
fost creata de practica pentru ca principiile generale ale dreptului civil nu mai sunt suficiente in
contractele de comert international, mai ales cand acestea sunt incheiate pe termen lung. In comertul
international este tot mai evidenta tendinta ca in locul principiului irevocabilitatii sau intangibilitatii
contractelor sa se consacre principiul adaptarii contractelor la noile imprejurari.
Asa cum arata si denumirea, clauza de hardship isi are originea in dreptul anglo-saxon unde este utilizata
impreuna cu clauza de forta majora exprimata analitic. Un asemenea mod de exprimare este uzual in acest
sistem de drept. “Astfel partile enumera in contract anumite evenimente extraordinare pe care le considera
de forta majora, iar restul evenimentelor imprevizibile si prejudiciabile pentru una din parti, exprimate
deci sintetic, urmeaza a intra in notiunea de hardship.
Clauza de hardship este aplicata si in contractele supuse altor sisteme de drept (inclusiv cele romaniste,
unde forta majora este exprimata, in principiu, tot sintetic, ca si hardship-ul) inclusiv in practica
comerciala internationala romaneasca (de exemplu, in comertul cu petrol, autoturisme, in contractele de
transport maritim etc.)”.
D. Procedura de aplicare a clauzei
De regula, partile stabilesc procedura de adaptare a contractului, care poate consta in urmatoarele reguli:
a) partea care se considera afectata de cauza de hardship trebuie sa aduca la cunostinta celeilalte parti
acest lucru (printr-o notificare), intr-un anumit termen, precizand evenimentul de hardship, consecintele
acestui eveniment asupra prestatiei sale, dovezile sustinerilor invocate si modalitatea in care considera ca
poate fi adaptat contractul;
b) cealalta parte trebuie sa-si precizeze pozitia, intr-un anumit termen, in sensul recunoasterii sau
contestarii situatiei de hardship.
Daca destinatarul notificarii recunoaste existenta cauzei de hardship, fie accepta propunerea
cocontractantului de adaptare a contractului, fie partile negociaza o alta modalitate.
Daca destinatarul notificarii contesta existenta situatiei de hardship, in mod expres sau tacit (de exemplu,
nu raspunde la notificare in termenul stipulat in contract), partea interesata se poate adresa unui tert (un
expert sau un arbitru), care sa aiba rolul de a stabili daca imprejurarile invocate intrunesc sau nu conditiile
de hardship.
Daca in urma acestui demers se stabileste ca nu exista situatia de hardship, contractul continua sa-si
produca efectele.
Daca situatia de hardship exista, partile au obligatia, in temeiul clauzei de hardship (cand arbitrul are doar
rolul de a constata existenta sau inexistenta evenimentului de hardship, concluzia lui nu are o natura
jurisdictionala, iar constatarile expertului nu au niciodata natura jurisdictionala) sa poarte negocieri in
vederea adaptarii contractului. Scopul real al renegocierii contractului este restabilirea echilibrului
contractual existent in momentul incheierii contractului (criteriu obiectiv).
Daca s-a stabilit existenta cauzei de hardship (prin acordul partilor sau prin constatarile unui tert) si o
parte refuza sa negocieze modalitatea de adaptare a contractului sau o face cu rea-credinta, cealalta parte
are dreptul sa solicite daune interese compensatorii in temeiul contractului.
E. Rezultatul negocierilor
De regula, negocierile au rezultate favorabile adaptarii contractului.
In cazul in care negocierile esueaza, clauza de hardship poate cuprinde solutia rezilierii, de plin drept, a
contractului la expirarea termenului prevazut pentru negocieri (care, de regula, este de 2-3 luni). Acest
pact comisoriu expres este rar intalnit in contracte, pentru ca este contrar cerintelor vietii comerciale de
pastrare a relatiilor contractuale.
Clauza de hardship poate sa prevada ca in cazul in care negocierile esueaza, partea interesata poate apela
la un tert (un conciliator sau un arbitru) care sa aiba puterea de a decide asupra adaptarii contractului.
Tertul care are competenta sa hotarasca in legatura cu adaptarea contractului poate sa pronunte fie
adaptarea contractului (in conditiile pe care el le stabileste), fie rezilierea contractului, daca ajunge la
concluzia ca finalitatea contractului nu poate fi realizata prin adaptarea lui.
In cazul in care pronunta rezilierea contractului, arbitrul poate sa hotarasca si asupra unor aspecte
subsidiare. Astfel:
a)arbitrul poate sa stabileasca si o “egalizare a pierderilor” daca o parte a avut un beneficiu pe seama
celeilalte anterior desfiintarii contractului (de exemplu, partea care a platit pretul sau o parte din el poate
primi inapoi sumele avansate, cu retinerea eventualelor cheltuieli pe care cealalta parte le-a facut pentru
executarea prestatiei sale);
b)arbitrul poate acorda anumite compensatii cocontractantului partii a carei prestatie a fost afectata de
cauza de hardship pentru ca a fost lipsit, datorita rezilierii, de prestatia acesteia din urma. Sub aspectul
naturii lor juridice, aceste compensatii nu sunt daune interese pentru ca acestea se acorda ca urmare a
raspunderii contractuale, care presupune existenta culpei, pe cand compensatiile acordate datorita
producerii evenimentului de hardship sunt urmarea realizarii unui risc contractual, care exclude ideea de
culpa.
Daca negocierile au esuat, iar clauza de hardship nu confera tertului imputernicirea speciala de a decide
asupra adaptarii contractului, contractul initial va ramane in vigoare.
F. Identitatea contractului dupa adaptare
In doctrina, s-a pus problema daca un contract adaptat ca urmare a cauzei de hardship este acelasi cu
contractul originar sau este un contract nou, aparut in urma unei novatii. Se considera ca este o problema
de interpretare a vointei partilor calificarea noii operatii juridice. In principiu, vechiul contract
supravietuieste si va fi executat astfel cum a fost amendat prin acordul partilor sau prin hotararea tertului.
Face exceptie cazul in care, pe cale de interpretare, se deduce intentia partilor de a realiza o novatie prin
schimbare de obiect (conform art. 1128 pct. 1 C. civ. daca dreptul roman este lex contractus).
G. Revenirea la termenii initiali ai contractului
Pentru cazul in care, dupa adaptarea contractului (prin negocierea partilor sau ca urmare a deciziei unui
tert) situatia de hardship inceteaza, unele clauze contractuale prevad ca vor reintra in vigoare vechile
dispozitii ale contractului, in urma negocierii partilor.
3.7.6. Clauza de forta majora
A. Aspecte introductive
In legatura cu forta majora se impun cateva precizari:
a) nu toate sistemele de drept cunosc notiunea de forta majora.[125] Astfel, in sistemul de drept englez,
forta majora se incadreaza in conceptul mai larg de frustration, care cuprinde si cauze exoneratoare de
raspundere care nu intrunesc cerintele fortei majore, mai precis, nu sunt insurmontabile;
b) chiar in sistemele de drept romanist, care consacra forta majora, aceasta nu are intotdeauna un continut
identic. De exemplu, in dreptul roman si in dreptul francez, evenimentul de forta majora este de
provenienta externa, absolut imprevizibil si absolut invincibil. Invincibilitatea se apreciaza in abstracto. In
dreptul german, italian si grec, evenimentul de forta majora trebuie sa nu fie imputabil debitorului si sa
faca imposibila executarea obligatiei acestuia.
Aceasta diversitate a regimurilor juridice nationale prezinta inconvenientul ca si in cazul in care exista
reglementari internationale uniforme in materie instantele judecatoresti au tendinta de a interpreta
asemenea reglementari prin prisma reglementarilor nationale proprii;
c) datorita faptului ca regimul juridic al fortei majore are un caracter supletiv indiferent de dreptul
national aplicabil, partile pot sa-l completeze sau sa-l modifice prin clauze contractuale, deci pot sa
stabileasca de comun acord un regim juridic conventional, aplicabil fortei majore in contractul respectiv.
B. Definirea fortei majore
Literatura de specialitate a evidentiat faptul ca in practica internationala exista trei tipuri de definitii
pentru cazurile de forta majora:
a) o definitie sintetica, care enunta conditiile legale esentiale pe care trebuie sa le indeplineasca o
imprejurare pentru a fi considerata caz de forta majora (in principiu, evenimentul de forta majora trebuie
sa fie imprevizibil, insurmontabil si exterior celui care-l invoca, sa fi intervenit ulterior incheierii
contractului si sa fi impiedicat executarea acestuia, fara nici o vina din partea debitorului, aflat in
imposibilitate absoluta de a executa contractul; de asemenea, cazul fortuit, culpa creditorului si fapta
tertului care, in practica arbitrala de comert international sunt subsumate notiunii generice de forta
majora, trebuie sa indeplineasca conditiile esentiale ale acesteia pentru a produce efectele fortei majore);
[128]
b) o definitie analitica, care consta in faptul ca se enumera toate situatiile imaginabile care ar putea fi
considerate cazuri de forta majora (denumite si fapte exoneratoare de raspundere).
Imprejurarile care pot constitui forta majora difera in functie de obiectul contractului. In general,
enumerarea cuprinde diverse situatii, precum:
b1)calamitatile naturale (seceta, inghet, cutremure, incendii, inundatii, epidemii etc.);
b2)actele puterii publice (refuzul eliberarii sau anularea ori retragerea licentelor de import-export,
autorizatiilor de constructie sau de exploatare a unui obiectiv economic, interdictia importurilor, hotarata
de un guvern strain, daca s-a prelungit mai mult timp si a facut imposibila executarea de catre debitor a
obligatiilor sale etc.;
b3)conflictele armate sau alte conflicte grave (stare de razboi, revolutie, mobilizare, rechizitii, embargou,
blocada maritima etc.);
b4)conflicte de munca grave (grevele care afecteaza activitatea economica a uneia dintre parti);
b5)dificultatile de transport, aprovizionare, restrictia utilizarii energiei etc.
Practica jurisdictionala a considerat ca nu sunt asimilabile fortei majore urmatoarele imprejurari:
b1)defectiunile in functionarea utilajelor uzinei producatoare interne, care nu au putut fi remediate decat
dupa un timp mai indelungat;
b2)lipsa capacitatilor intreprinderilor producatoare;
b3)lipsa spatiilor de depozitare ale beneficiarului;
b4)sosirea cu intarziere in portul de imbarcare a navei maritime angajate de vanzator in conditiile clauzei
C.I.F., pentru ca vanzatorul avea obligatia sa depuna toate diligentele pentru angajarea altei nave, in
vederea respectarii termenului de livrare;
b5)livrarea cu intarzierea de catre subfurnizor a unor subansamble, precum si incapacitatea temporara de
munca a unor muncitori sau redistribuirea de personal;
b6)modificarile survenite in sfera dreptului, atunci cand nu sunt imprevizibile, precum si modificarea
dispozitiilor legale a caror eventualitate partile au avut-o in vedere la incheierea contractului de comert
exterior, convenind inca de atunci modul de lichidare a obligatiilor care vor fi in curs de executare la
momentul intrarii in vigoare a noii legi (de exemplu, instituirea de restrictii vamale).
Definitia analitica a fortei majore este intalnita in practica anglo-saxona; desi notiunea de forta majora nu
este proprie dreptului englez este deseori folosita pentru a califica stari de greva sau altele asemenea.
c) O definitie mixta, care cuprinde o formulare sintetica a conditiilor fortei majore si o enumerare exempli
gratia a principalelor cazuri de forta majora.
Aceasta modalitate de definire a fortei majore, este frecvent intalnita in practica pentru ca acopera cel mai
bine varietatea de situatii care pot fi considerate ca avand caracteristicile fortei majore.
C. Derogari conventionale de la reglementarile de drept comun
Daca dreptul roman constituie lex contractus, se vor aplica reglementarile de drept comun (art. 1082 si
art. 1083 C. civ.) referitoare la conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca evenimentul de forta majora
pentru a produce efectele sale specifice. Dar pentru ca regimul juridic al fortei majore stabilit de legea
romana are un caracter supletiv, partile pot sa deroge de la el prin clauze contractuale. Partile contractante
pot conveni derogari de la dreptul comun in urmatoarele situatii:
a) definind cazurile de forta majora, partile pot atribui fortei majore intelesul pe care il considera
convenabil intereselor lor, in sensul de a agrava sau de a atenua raspunderea lor contractuala. De regula,
se inlatura sau se restrange conditia caracterului insurmontabil al situatiei de forta majora, ori conditia ca
forta majora sa faca absolut imposibila executarea contractului.[132]
Aceste modificari ale regimului juridic, apropie clauza de forta majora de clauza de hardship;
b) atat in dreptul comun cat si in comertul international, in toate cazurile debitorul este exonerat de
raspundere pentru neexecutarea obligatiei din motive de forta majora. Dar, pe cand in dreptul comun, in
principiu, efectul specific fortei majore este de reziliere a contractului cu executare succesiva, indiferent
daca termenul de executare este esential sau uzual, in comertul international, daca termenul de executare
este uzual, de regula, partile convin ca forta majora are caracter suspensiv de executare a obligatiei
debitorului, iar rezilierea contractului se produce doar in cazul in care actiunea fortei majore dureaza un
timp mai indelungat sau daca executarea contractului devine evident imposibila, interesul partilor fiind de
a salva contractul afectat temporar de forta majora.[133]
Pentru cazul in care situatia de forta majora actioneaza peste o anumita limita de timp stabilita de parti,
acestea convin fie rezilierea contractului, fie renegocierea contractului pentru adaptarea lui la noile
imprejurari. Sub acest aspect clauza de forta majora actioneaza asemenea clauzelor de adaptare a
contractului;
c) debitorul poate sa renunte in mod explicit sau implicit la efectele fortei majore, care sunt de natura sa-l
exonereze de raspundere pentru neexecutarea obligatiilor contractuale (un exemplu de renuntare implicita
este faptul ca debitorul a convenit cu creditorul sau modificarea contractului dupa producerea
evenimentului de forta majora).
D. Procedura avertizarii de catre debitor a fortei majore
Clauza de forta majora trebuie sa prevada obligatia debitorului prestatiei afectata de forta majora de a
instiinta imediat pe cealalta parte despre survenirea cazului si modul in care trebuie facuta instiintarea.
De regula, forma instiintarii este cea a comunicarii scrise, facuta prin orice mijloc (scrisoare recomandata,
telegrama, fax, telex etc.), dar este posibila si comunicarea telefonica, confirmata ulterior in scris.
Scopul anuntarii celeilalte parti despre situatia de forta majora este ca aceasta sa poata lua toate masurile
pentru limitarea prejudiciului cauzat de neexecutarea contractului. De altfel, de multe ori clauza de forta
majora prevede obligatia partilor de a coopera pentru inlaturarea efectelor negative ale fortei majore, in
sensul de a limita pagubele si de a salva contractul prin renegocierea acestuia sau prin atribuirea unui
arbitru a competentei de a-l readapta la noile imprejurari.
Sanctiunea nerespectarii prevederii contractuale privind anuntarea fortei majore in termenul stabilit in
contract, este obligarea debitorului de a plati despagubiri creditorului pentru prejudiciul pe care acesta l-ar
fi putut evita prin primirea avizului, exceptand cazul in care insasi anuntarea a fost impiedicata de un caz
de forta majora.
Aceasta sanctiune este in conformitate cu uzantele comerciale internationale referitoare la forta majora,
astfel incat se aplica si daca partile nu au prevazut-o in contract.
Partile pot sa prevada in contract sanctiunea decaderii debitorului din dreptul de a invoca forta majora
pentru a fi exonerat de raspundere, daca acesta nu a avertizat cealalta parte despre survenirea cazului de
forta majora.
E. Proba fortei majore
Clauza de forta majora poate sa prevada si mijloacele prin care poate fi dovedita aceasta situatie de partea
care o invoca (certificate de forta majora eliberate de camerele de comert, de consulul tarii parte la
contract etc.).
Daca dreptul aplicabil unui contract este dreptul roman, proba fortei majore se poate face prin orice
mijloc de proba, pentru ca aceasta este o situatie de fapt.
a)Daca evenimentul de forta majora s-a produs pe teritoriul Romaniei, dovada lui se poate face cu
certificate de forta majora eliberate de Camera de Comert si Industrie , cu alte inscrisuri constatatoare ale
fortei majore (de exemplu, documentul care atesta refuzul eliberarii licentei de import-export), cu
expertize tehnico-stiintifice etc.
Evenimentele de forta majora care sunt notorii (cum ar fi existenta starii de razboi intr-o anumita zona)
pot fi luate in considerare de instanta arbitrala daca sunt cunoscute de arbitri, iar partile nu le contesta.
b)Daca evenimentul de forta majora s-a produs intr-o alta tara, se pot folosi orice mijloace de proba
admise de sistemul de drept al tarii respective.[137]
3.7.7. Clauze preventive fata de masurile de protectie a concurentei
Adaptarea contractelor comerciale internationale poate fi determinata nu numai de cauze economice, ci si
de cauze de natura administrativa.
Astfel, uneori autoritatile guvernamentale iau diverse masuri care au ca scop protejarea liberei concurente
sau a comerciantilor locali impotriva celor straini, cum ar fi: majorarea taxelor vamale, introducerea de
restrictii la import, masuri pentru combaterea dumpingului etc.
Aceste masuri, care reprezinta riscuri politico-administrative, daca intervin pe parcursul executarii
contractului afecteaza interesele exportatorului strain pentru ca prestatia lui devine mult mai oneroasa sau
chiar imposibil de executat.
Pentru a neutraliza efectele acestor riscuri, partile pot sa stipuleze clauze contractuale prin care sa
prevada:
a)obligatia de cooperare pentru procurarea de dovezi in sensul ca marfa vizata nu este vanduta sub
valoarea ei reala;
b)posibilitatea exportatorului de a suspenda livrarile pe durata procedurii antidumping;
c)obligatia de a negocia adaptarea contractului, mai ales prin ajustarea preturilor, in functie de masurile
restrictive luate de autoritatile statului de import.
4. Alte clauze folosite in contractele comerciale internationale
4.1. Clauza primului refuz
Prin aceasta clauza, numita si clauza de preemtiune, o parte, numita promitent, se obliga fata de cealalta
parte, numita beneficiar, sa-i acorde preferinta in situatia in care se decide sa incheie in viitor un anumit
contract si numai daca beneficiarul clauzei refuza sa incheie contractul, promitentul are libertatea (la
primul refuz) sa-l incheie cu un tert.
Obligatia promitentului este valabila numai daca beneficiarul clauzei ii acorda conditii de contractare
egale cu cele oferite de tert. Prin clauza primului refuz partile nu determina conditiile viitorului contract,
ci aceste conditii se determina ulterior, in etapa negocierii contractului; acest aspect constituie una din
deosebirile esentiale dintre clauza primului refuz si promisiunea unilaterala de a contracta.
Opinia dominanta in doctrina este ca aceasta clauza face parte din grupa clauzelor de extindere sau de
continuare a raporturilor contractuale (numite si clauze de optiune deoarece confera uneia sau ambelor
parti un drept de optiune), alaturi de promisiunea unilaterala de a contracta, promisiunea bilaterala de a
contracta si pactul de preferinta.
Este posibil ca aceste clauze sa constituie contracte de sine statatoare sau sa fie incluse intr-un contract
(principal).
In ultima situatie, clauzele respective formeaza un negotium distinct, care are o anumita autonomie fata
de contractul principal (asemenea clauzei compromisorii).
Din punct de vedere al naturii juridice, aceasta clauza exprima un antecontract unilateral, afectat de o
conditie suspensiva potestativa simpla din partea promitentului.
Ea contine un contract unilateral deoarece da nastere obligatiei promitentului de a acorda preferinta
beneficiarului fata de alti clienti ai sai. Promisiunea se poate referi la orice operatiune comerciala pe care
promitentul ar putea sa o incheie in viitor sau numai la o anumita operatiune (un anumit contract).
Totodata, promisiunea de a contracta este afectata de o conditie suspensiva pentru ca promitentul isi
asuma obligatia de a acorda preferinta beneficiarului numai daca, in viitor, se va decide sa incheie un
contract (decizie care trebuie sa intervina in termenul stabilit de parti sau in lipsa acestuia, in termenul
uzual).
Conditia este potestativa simpla (iar nu pura) pentru ca realizarea ei depinde nu numai de vointa
promitentului, ci si de imprejurarile care l-ar putea determina in viitor pe acesta sa incheie contractul (de
aceea, aceasta conditie nu afecteaza valabilitatea promisiunii cuprinsa in clauza primului refuz).
Daca promitentul se hotaraste sa incheie contractul, are obligatia sa aduca la cunostinta beneficiarului
hotararea sa. Inainte de a-l incunostinta pe beneficiar, promitentul are dreptul sa se documenteze asupra
conditiilor oferite de piata (de exemplu, nivelul preturilor practicate in zona) pentru a putea compara
conditiile oferite de beneficiarul clauzei cu cele ale tertilor, exceptand situatia in care in clauza exista o
prevedere care interzice, in mod expres, promitentului sa faca vreun demers comercial fata de clientii
potentiali, inainte de a face o oferta beneficiarului.
In termenul stabilit de parti sau in termenul uzual, beneficiarul are dreptul sa accepte sau sa refuze
incheierea contractului.
Daca promitentul incalca obligatia asumata fata de beneficiarul promisiunii si incheie contractul direct cu
un tert, beneficiarul are dreptul la despagubirile convenite de parti, iar in lipsa unei stipulatii in aceasta
privinta despagubirile se stabilesc potrivit dreptului comun, in sensul ca trebuie sa fie egale cu castigul
nerealizat de beneficiar ca urmare a neincheierii contractului cu promitentul.
Clauza primului refuz este folosita in domeniul contractelor de vanzare cumparare, contractelor de
societate, contractelor de cooperare economica internationala care au ca obiect realizarea in comun a unor
unitati productive pe teritoriul uneia dintre parti, situatie in care cealalta parte contractanta dobandeste, de
regula, dreptul de preemtiune pentru a cumpara o parte din produsele unitatii respective.
In doctrina se utilizeaza atat sintagma “contract comercial international” (de exemplu, T.R. Popescu, nr.
54, pag. 145; O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 23; D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 9), cat si
sintagma “contract de comert international” (M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 5).
Plecand de la premisa ca in dreptul roman se face distinctie intre raporturi civile si raporturi comerciale si
de la faptul ca una dintre trasaturile raporturilor de drept al comertului international este caracterul
comercial al acestor raporturi (alaturi de cel international), am optat pentru sintagma – contract comercial
international.
O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 5.
Ibidem, pag. 6.
C. Statescu, C. Barsan, nr. 64, pag. 117.
Ibidem, pag. 182 – 183.
M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 6.
T.R. Popescu, nr. 54, pag. 145.
O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 6.
In baza acestui criteriu (prevazut expres de art. 73 din Regulile de procedura aplicabile in arbitrajul
comercial ad-hoc, aprobate de Colegiul Curtii de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de
Comert si Industrie a Romaniei), se asigura aplicarea dispozitiilor de drept comun din Codul de procedura
civila roman in litigiile de comert international.
In acest sens, a se vedea O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 10 si urm.; M. Costin, S.
Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 6 si urm, D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 10 si urm.
M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 14-15; D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 12; M. Costin, vol. 2, nr.
22, pag. 277.
M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 18.
M. Costin, vol. 3, nr. 25, pag. 277;D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 13.
M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 17.
D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 11.
Contrapartida, ca operatie de comert international, presupune acceptarea de catre exportator ca plata
aferenta pentru livrarile de marfuri sau pentru serviciile prestate sa se faca (integral sau partial) prin
livrari de marfuri sau prestari de servicii realizate de importator. Izvorul obligatiilor partilor este fie un
contract unic de schimb, fie doua sau mai multe contracte de vanzare-cumparare legate intre ele.
Contactul sau contractele de export in contrapartida se pot incheia intre aceleasi parti care au incheiat
contractul de import sau intre alte parti, in functie de conventia dintre partile la contractul de import. (V.
Babiuc, in Dictionar juridic de comert exterior, nr. 30, pag. 120; M. Costin, vol. 1, nr. 21, pag. 388).
Pentru detalii, a se vedea O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 11; M. Costin, S. Deleanu, vol.
2, nr. 20, pag. 18;D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 13.
C. Barsan, D.D. A. Sitaru, vol. 2, partea 1, nr. 6, pag. 11-12.
M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 19;D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 14.
O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 14; M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 21.
Contractul complex intalnit in comertul international nu este diferit in esenta de contractul complex (sau
mixt) din dreptul civil roman, unde este definit de doctrina ca fiind un contract unic, care se refera la doua
sau mai multe operatii economice si juridice diferite, subsumand astfel o pluralitate de contracte simple
intre-o singura entitate juridica. De exemplu:
a) contractul hotelier imbina intr-un contract unic mai multe contracte unite intre ele prin finalitatea
urmarita de parti si anume: un contract de inchiriere a unei suprafete de locuit mobilate, un contract de
depozit a bagajelor clientului si un contract de prestari de servicii specifice activitatilor hoteliere;
b) tot astfel, contractul de turism imbina elementele specifice unui contract de transport de persoane, unui
contract hotelier si, eventual, ale altor contracte pe care le implica realizarea unei calatorii. (M. Muresan,
in Dictionar de drept civil, nr. 28, pag. 108-109; M. Costin, Dictionar de drept civil, vol. 1, Editura
Lumina Lex, Bucuresti, 1997, pag. 266).
O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 14; M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 23;D. A.
Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 14.
M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 23.
O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 13; M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 24.
In acest sens, a se vedea O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 13; M. Costin, S. Deleanu, vol. 2,
nr. 20, pag. 24.
Clauza contractuala a fost definita ca fiind o stipulatie sau prevedere relativ independenta care face parte
din cuprinsul unui contract ca urmare a acordului de vointa al partilor sau in temeiul unei dispozitii legale
supletive de la care partile n-au derogat.
Unele clauze contractuale pot avea caracterul unui adevarat contract accesoriu (clauza penala, clauza
compromisorie etc.), altele doar concretizeaza elemente ale contractului in care sunt stipulate (clauzele
referitoare la pret, la data si locul platii etc.).
Pentru a fi valabile, clauzele trebuie sa fie conforme cu dispozitiile legale imperative si sa nu contravina
ordinii politice, sociale si economice sau regulilor de convietuire sociala. Clauzele care nu indeplinesc
aceste conditii, sunt lovite de nulitate, iar daca au fost determinante la incheierea contractului, atrag
nulitatea intregului contract. (M. Muresan, in Dictionar de drept civil, nr. 28, pag. 88).
O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 31; M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 118.
D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62. pag. 44 si urm.
A se vedea, M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 120 si urm.;D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 45 si
urm.
O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 17.
Practica arbitrala a statuat ca “in sensul art. 948 si 964 C. civ., dispozitii aplicabile cu titlu de lex
voluntatis, obiectul contractului este nu numai acel determinat, dar si acel determinabil in specia si
cantitatea sa. Obiectul contractului este determinabil de cate ori exista elemente certe sau suficiente
pentru determinarea lui in viitor, in timpul executarii contractului.” (Hotararea nr. 136/1981, a Curtii de
Arbitraj Comercial International Bucuresti, in Repertoriul C.A.B. nr. 59, pag. 14, nr. 208).
De exemplu, in cadrul unui import din Malaiezia, realizat prin livrari succesive, intr-o perioada de mai
multi ani, s-a convenit ca pretul lingourilor de metal cumparat se va stabili la sfarsitul fiecarei luni, in
functie de media cotatiilor la bursa caracteristica de la Pennang, in perioada expirata de 30 de zile.
Practica arbitrala a declarat valabila aceasta clauza contractuala. (Hotararea Curtii de Arbitraj Bucuresti
nr. 53/26.02.1985, citata dupa O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 18).
O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 18-19.
Prin mercuriale, legiuitorul intelege listele de preturi ale bunurilor care se vand intr-un targ, intr-o piata.
Cas III, dec. nr. 2009 din 17 noiembrie 1936 – Pandectele Romane 1937, III, 238, citata dupa Codul
comercial adnotat, nr. 18, pag. 97.
De exemplu, printr-o clauza contractuala vanzatorul a acordat cumparatorului o reducere de 20% din
pretul contractual, daca acesta face plata integrala pana la o data convenita, anterioara scadentei normale,
dar s-a stabilit ca in cazul depasirii termenului convenit pierde beneficiul reducerii de pret; instanta
arbitrala a considerat clauza valabila, considerand irelevant, sub aspectul respectarii termenului care
dadea dreptul cumparatorului sa beneficieze de reducerea de pret, faptul ca acesta a dat la timp dispozitie
de plata bancii sale, pentru ca raporturile dintre debitor si banca sa nu sunt opozabile creditorului.
(Hotararea Curtii de Arbitraj Bucuresti nr. 201/24.10.1986 in Repertoriul C.A.B., nr. 59, pag. 16).
M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 126;D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 52.
Unii autori considera ca aceste clauze referitoare la raspunderea contractuala, alaturi de cele referitoare la
legea aplicabila contractului si cele referitoare la jurisdictia competenta sa solutioneze eventualele
conflicte dintre parti, fac parte din categoria clauzelor ce vizeaza aspecte strict juridice ale executarii
contractelor comerciale internationale, spre deosebire de clauzele economice care sunt menite sa
neutralizeze riscurile comerciale de natura economica. (a se vedea, M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20,
pag. 127).
I.L. Georgescu, nr. 41, pag. 59-60.
Pentru detalii, a se vedea I.L. Georgescu, nr. 41, pag. 59-61.
T.R. Popescu, nr. 54, pag. 184; M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 128;D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62,
pag. 54.
In doctrina s-a relevat faptul ca “alegerea” dreptului aplicabil (lex causae), 'nu trebuie confundata cu
referirea partilor contractante la o anumita lege, dar nu cu titlu de lex causae, ci numai pentru a utiliza din
acea lege reglementari sau solutii, care prezentate sub forma directa sau indirecta, adica prin referire', sa
aiba valoarea unor clauze contractuale. Pentru a se evita asemenea confuzii, redactarea unei clauze pentru
determinarea dreptului aplicabil trebuie facuta cu grija deosebita. (T.R. Popescu, nr. 54, pag. 184).
T.R. Popescu, nr. 54, pag. 182; M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 129;D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62,
pag. 53-54.
O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 104;D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 55.
Romania a incheiat astfel de conventii bilaterale cu multe tari. Mentionam,cu titlu de exemplu, Acordul
privind relatiile comerciale dintre Guvernul Romaniei si Guvernul S.U.A., ratificat de Romania prin
Legea 50/1992, publicata in M.O. nr. 116/1992, Acordul de cooperare economica si tehnica dintre
Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Arabe Egipt, aprobat de Romania prin H.G. nr. 377/1995,
publicata in M.O. nr. 114 bis/1995.
D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 56.
In contractele translative de proprietate, pe langa problema riscului contractual, se pune si problema
riscului pieirii bunului obiect al contractului, din motive de forta majora.
D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 72.
Riscul este definit ca fiind un pericol posibil, imprevizibil si fortuit a carui realizare determina un
prejudiciu material pentru debitorul a carui obligatie a devenit imposibil de executat. (M. Costin, S.
Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 136).
D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 73; M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, 20, pag. 137.
M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 139.
I. Stoian, vol. 2, nr. 66, pag. 40 si urm.; M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 140 si urm.
Insolvabilitatea defineste starea de imposibilitate materiala a unui comerciant de a-si achita datoriile
ajunse la scadenta datorita faptului ca pasivul sau depaseste activul.
Insolvabilitatea unui comerciant este considerata de legislatia multor tari o conditie suficienta pentru a se
declara falimentul acestuia.
Insolventa comerciala defineste starea de imposibilitate a unui comerciant de a plati datoriile sale
comerciale ajunse la scadenta, din cauza lipsei de lichiditati, indiferent de raportul dintre activul si pasivul
sau. Astfel: a) desi activul depaseste pasivul sau, comerciantul poate fi in stare de insolventa comerciala
pentru ca elementele active nu sunt lichide sau nu pot fi folosite pentru plata datoriilor scadente intrucat
sunt investite in operati de lunga durata sau b) desi pasivul depaseste activul, comerciantul poate evita
intrarea in imposibilitate de plata prin obtinerea unor credite (pentru detalii, a se vedea St. Carpenaru, nr.
16, pag.545 si urm.; M.N.Costin, I.Schiau, T.Prescure, Reorganizarea si lichidarea judiciara, Ed. Lumina
Lex 1997, pag. 38 si urm.; I.Turcu, Reorganizarea si lichidarea judiciara, Ed. Lumina Lex 1996, pag. 23
si urm.; St. Carpenaru, Procedura reorganizarii si lichidarii judiciare, Ed. Atlas Lex, Bucuresti 1996, pag.
45 si urm.).
M. Muresan, in Dictionar de drept civil, nr. 28, pag. 463.
In dreptul comun revocarea contractului prin consimtamantul ambelor parti este reglementata de art. 969
alin. 2 Cod civil. In mod exceptional, revocarea se poate face si unilateral, in cazurile si conditiile expres
prevazute de lege (de exemplu, contractul de mandat (art. 1552 C. civ.), contractul de societate cu durata
nedeterminata (art. 1523 si urm. C. civ.), contractul de inchiriere (art. 24, Legea 114/1996).
M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 142.
O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 31;D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 77; M. Costin, S.
Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 149.
R. Balanescu, Al. Baicoianu, vol. 2, nr. 4, pag. 44; I. Deleanu, S. Deleanu, nr. 26, pag. 340; D.A. Sitaru,
vol. 2, nr. 62, pag. 78; M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 150.
Teoria impreviziunii nu este acceptata in dreptul francez si belgian, dar este acceptata cu unele limitari si
circumstantieri in dreptul german, elvetian, italian, spaniol si al tarilor scandinave.
Dreptul anglo-saxon reglementeaza institutia frustration care acopera notiunea de impreviziune si de forta
majora, avand o acceptiune mai larga decat fiecare dintre aceste notiuni privita separat. (D.A. Sitaru, vol.
2, nr. 62, pag. 123; M. Costin, S. Deleanu, vol.2, nr. 20, pag. 150).
D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 79.
Acest principiu nu este de ordine publica nici in dreptul intern, fiind posibil ca partile contractante sa
insereze in contract o asa-numita clauza de dezicere, potrivit careia una dintre parti sa aiba posibilitatea de
a revoca actul (de exemplu, contractul de vanzare-cumparare in care s-a platit doar o “arvuna” de
cumparator, poate fi revocat de cumparator, care va pierde arvuna, sau de vanzator, care va plati arvuna
indoita daca partile au convenit astfel). Aceasta exceptie conventionala de la principiul obligativitatii
actului juridic este analizata uneori ca o exceptie de la principiul irevocabilitatii, dar insusi principiul
irevocabilitatii este o consecinta a principiului pacta sunt servanda. (Gh. Beleiu, A. Pop, nr. 7, pag. 366).
Intr-o alta opinie, clauza de dezicere este o forma de revocare a conventiei prin consimtamantul mutual al
partilor, care nu constituie o exceptie de la principiul obligativitatii si irevocabilitatii actului juridic, ci
reprezinta o consecinta a principiului libertatii de vointa a partilor; adevarate exceptii sunt numai situatiile
de revocare “din cauze autorizate de lege” (de exemplu, revocarea donatiei intre soti, locatiunii fara
termen, depozitului, mandatului etc.).
Acest principiu este reglementat in majoritatea sistemelor de drept. Efectele lui sunt similare cu cele care
rezulta din neacceptarea teoriei impreviziunii, aceasta vizand insa atat riscurile valutare, cat si pe cele
nevalutare.
D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 80; M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 152.
D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 76; M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 148.
D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 77.
R. Munteanu, Clauze de mentinere a valorii, cu speciala privire la clauza de indexare in contractele de
comert exterior, in Studii si Cercetari juridice nr. 4/1984, pag. 323.
D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 76; M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 147.
C. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 32 si urm.; T.R. Popescu, nr. 54, pag. 185 si urm.
D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 75.
T.R. Popescu, nr. 54, pag. 196.
O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, 12, pag. 33.
Ibidem, pag. 41.
In acest sens, a se vedea Al. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 74; M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 144;
R. Gr. Geamanu, nr. 36, pag. 492.
D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 80; M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 152.
Hedgingul pentru acoperirea riscului valutar (denumit hedging valutar) are ca scop neutralizarea efectelor
nefavorabile ale modificarii cursului de schimb al monedei de plata. Se realizeaza pe piata valutara la
termen si consta in efectuarea concomitenta a unei vanzari si cumparari de valuta la termen. Astfel:
a)un exportator care urmeaza sa primeasca o suma in valuta la o anumita data pentru marfa livrata
conform contractului (pozitie de creditor) va efectua pe piata valutara o vanzare la termen a sumei
respective cu aceeasi scadenta (pozitie short sau de debitor);
b)tot astfel, un importator care urmeaza sa faca plata peste o anumita perioada (debitor), va cumpara suma
necesara in valuta printr-o operatiune la termen pe piata valutara, avand ca scadenta data platii si (pozitie
long sau de creditor).
In acest mod, fiecare dintre cei doi operatori se asigura ca, la data platii, va primi, respectiv va plati, o
suma in valuta a carei marime este cunoscuta din momentul incheierii operatiunii pe piata valutara si nu
mai este dependenta de modificarea cursului de schimb pe piata. (Dictionar de relatii economice
internationale, nr. 31, pag. 296; M. Costin, vol. 2, nr. 22, pag. 147 si urm.
Dictionar de relatii economice internationale, nr. 31, pag. 123.
D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 80.
Pierderea functiilor monetare ale aurului s-a produs prin Acordul de la Kingston (Jamaica) realizat in
ianuarie 1976 in cadrul unei reuniuni a Comitetului Interimar al F.M.I., intrat in vigoare la 1 aprilie 1978,
acord privind reforma sistemului valutar international, prin care s-a hotarat renuntarea la pretul oficial al
aurului si lichidarea treptata a stocului de aur aflat la dispozitia F.M.I., dreptul statelor membre de a
stabili paritatea monedelor lor prin raportare la D.S.T. sau la orice alt numitor comun (altul decat aurul),
la libera lor alegere. In urma acestui amendament, multe tari occidentale au adoptat practica cursurilor
valutare flotante, in functie de cerere si oferta. (Dictionar diplomatic, nr. 27, pag. 39; M. Costin, S.
Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 161).
D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 82; M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 161.
O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 34;D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 82; M. Costin, S.
Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 162.
A se vedea in acest sens dispozitiile art. 23 din Conventia referitoare la contractul de transport
international pe sosele (C.M.R.) din 1956, astfel cum a fost modificat si completat prin Protocolul din
1978, ale art. 26 raportate la art. 6 din Conventia Natiunilor Unite privind transportul de marfuri pe mare,
incheiata la Hamburg in 1978, ale art. 7 raportat la art. 40 si 47 din Regulile uniforme privind contractul
de transport international feroviar al marfurilor (C.I.M.).
Denumite in doctrina si clauze de consolidare valutara (O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag.
33), clauzele valutare fac parte din grupa clauzelor de mentinere a valorii contractului.
D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 83.
D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 84.
O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 34; D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 84.
D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 83; M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 154.
D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 86; Dictionar de relatii economice internationale, nr. 31, pag. 123.
D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 68; M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 157; Dictionar de relatii
economice internationale, nr. 31, pag. 123.
Intrucat comerciantii manifesta rezerve fata de o moneda de cont fara circulatie pe piata, clauza D.S.T. are
o aplicare redusa in comertul international.
In sensul aratat, a se vedea art. 23 din Protocolul de la Haga, din anul 1968 pentru modificarea Conventiei
de la Geneva, privind transportul international de marfuri pe sosele(C.M.R.), art. 26 raportat la art. 6 din
Conventia de la Hamburg ,din anul 1978, privind transportul de marfuri pe mare si art. 7 din Regulile
uniforme C.I.M. ale Conventiei de la Berna, din 1980, privind contractul de transport international pe
calea ferata(C.O.T.I.F.).
D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 87.
O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 35;D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 89; M. Costin, S.
Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 163.
O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 35.
D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 88.
M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 165.
O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 35; M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 162;D. A.
Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 88.
De exemplu, in cazul in care pretul contractual a fost stabilit la 1.000 dolari S.U.A., ori 1.500 lire sterline,
daca pana la data platii una dintre monede a suferit o oarecare devalorizare, creditorul va opta pentru
moneda al carei curs este mai apropiat de cel existent in momentul incheierii contractului, pentru ca
raportul pret-marfa sa ramana acelasi.
D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 129; O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 35.
Unii autori considera clauza de indexare ca fiind clauza distincta de cea de revizuire a pretului (T.R.
Popescu, 54, pag. 196-197).
Alti autori considera ca notiunea de indexare dobandeste semnificatia de procedeu juridic general de
raportare a unui element contractual (de regula pretul) la un anumit etalon, in scopul mentinerii valorii
celui dintai (D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 89; M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 166; O.
Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 35).
D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 90; M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 167.
T.R. Popescu, nr. 54., pag. 197.
D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 9; M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 167; O. Capatina, Br.
Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 36; T.R. Popescu, nr. 54, pag. 196.
De regula, produsul de referinta este principala materie prima folosita pentru realizarea marfii care face
obiectul contractului; de exemplu, pretul unei vanzari de benzina va fi indexat cu cel al barilului de petrol,
al unei vanzari de aluminiu cu pretul unui Kw/ora etc. (D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 91).
O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 36.
De exemplu, o asemenea formula de calcul este cuprinsa in Conditiile generale pentru furnizarea si
montajul materialelor de echipament la export si import nr. 188 si 574A, elaborate de C.E.E./O.N.U.,
Geneva, 1957 (pentru detalii, a se vedea O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 36).
O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag,. 36-37; D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 92; M. Costin, S.
Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 170.
T.R. Popescu, nr. 54, pag. 185; O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 37; M. Costin, S. Deleanu,
vol. 2, nr. 20, pag. 176; D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 93.
M. Fontaine, Droit des contract internationaux, F.E.C., Paris, 1989, pag. 288, citat dupa M. Costin, S.
Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 177.
Clauza se numeste “a ofertei concurente” pentru ca oferta mai favorabila este adresata beneficiarului
clauzei de un tert care este concurent al promitentului.
In aceasta situatie, clauza ofertei concurente se aseamana, ca finalitate, cu clauzele de mentinere a valorii
contractului si, mai ales, cu clauza de revizuire a pretului de care se deosebeste prin faptul ca, in cazul ei,
modificarile aparute in conjunctura economica nu se repercuteaza direct asupra contractului, asa cum se
intampla la clauza de revizuire a pretului, ci in mod indirect, prin intermediul ofertei tertului care
constituie, in concret, elementul de referinta (D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 95; T.R. Popescu, 54, pag.
186).
In astfel de situatii clauza ofertei concurente este practic o clauza de adaptare a contractului, pentru ca ea
se refera la intreaga economie a contractului. (D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 95).
T.R. Popescu, 54, pag. 186.
D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 96.
O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 38; D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 98.
T.R. Popescu, nr. 54, pag. 187; O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 39; D. A. Sitaru, vol. 2,
nr. 62. pag. 99.
T.R. Popescu, nr. 54, pag. 188; D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 102; O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2,
nr. 12, pag. 39.
“Un exemplu de o asemenea clauza: intreprinderea A va acorda intreprinderii B, pe timp de 5 ani,
prioritatea furnizarii de produse X necesare nevoilor normale ale intreprinderii B, in partizi de 10 tone
lunar, cu conditia de a se remite cotatiile bazate pe preturile internationale pentru cantitati echivalente.
Intreprinderea B nu va putea sa cumpere din alta parte decat numai dupa ce va fi notificat intreprinderii A
ca pretul oferit de aceasta este mai ridicat in conditii egale si intreprinderea A ar refuza sa reduca pretul
sau la nivelul celui international; acest refuz va trebui comunicat in scris in termen de 24 de ore de la
notificare. Pe de alta parte, intreprinderea A isi ia obligatia de a se aproviziona cu produsele necesare
numai de la intreprinderea B, care se obliga la randul ei sa-i acorde prioritate livrarilor la pretul cel mai
favorabil.” (T.R. Popescu, nr. 54, pag. 188).
O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 39; D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 102.
Cu privire la formele si continutul clauzei natiunii celei mai favorizate si despre derogarile de la aceasta
clauza, a se vedea Dictionar de relatii economice internationale, nr. 31, pag. 120.
Aceasta clauza este intalnita in doctrina romaneasca fie in forma a carei denumire provine din limba
engleza – clauza de “hardship” sau “substantial hardship” (in traducere libera hardship insemnand
greutate, dificultate, lovitura a sortii), fie in forma ce provine din limba franceza – “clauza de
impreviziune” (clause d’imprevision).
T.R. Popescu, nr. 54, pag. 192; O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 40; M. Costin, S. Deleanu,
vol. 2, nr. 20, pag. 180; D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 103.
D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 105.
T.R. Popescu, nr. 54, pag. 193.
D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 107.
T.R. Popescu, nr. 54, pag. 194.
T.R. Popescu, nr. 54, pag. 196; O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 41.
D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 112.
Uneori partile folosesc criterii subiective, stipuland ca negocierea trebuie sa duca la reasezarea
contractului pe principiile echitatii, loialitatii si obiectivitatii sau folosesc criterii mixte.
D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 111.
T.R. Popescu, nr. 54, pag. 195; D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 111.
Din acest motiv unii autori considera ca ar fi mai potrivita folosirea sintagmei “clauza exoneratoare de
raspundere” (M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 192).
De exemplu, art. 79 din Conventia Natiunilor Unite privind contractele de vanzare internationala de
marfuri, Viena, 1980.
T.R. Popescu, nr. 54, pag. 190.
O definitie sintetica a fortei majore este cuprinsa in Conventiei Natiunilor Unite asupra contractelor de
vanzare internationala de marfuri, de la Viena, 1980, fara a se utiliza in mod explicit, in conventie,
termenul de forta majora.
Potrivit art. 79 al acestei Conventii “o parte nu este raspunzatoare de neexecutarea oricarei obligatii a sa
daca dovedeste ca aceasta neexecutare este determinata de o piedica independenta de vointa sa si ca nu se
putea astepta in mod rezonabil din partea ei sa o ia in considerare la momentul incheierii contractului, sa o
previna ori depaseasca sau sa previna ori sa-i depaseasca consecintele”.
D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 164.
O definitie analitica a fortei majore se intalneste in unele Conditii generale elaborate sub egida
C.E.E./O.N.U.; de exemplu, in Conditiile generale nr. 188 A, privind furnizarea si montajul materialelor
de echipament la import si la export, se prevede ca “sunt considerate cauze de exonerare, daca intervin
dupa incheierea contractului si impiedica executarea acestuia: conflictele de munca si orice alta
imprejurare, precum: incendiu, mobilizare, rechizitie, embargo, interdictia transferului de devize,
insurectia, lipsa mijloacelor de transport, lipsa generala de aprovizionare, restrictia utilizarii energiei,
cand aceste imprejurari sunt independente de vointa partilor.”
D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 165.
De exemplu, in practica arbitrala internationala s-a considerat valabila clauza potrivit careia vanzatorul
este exonerat de raspundere pentru nelivrarea marfii, daca face dovada cu acte oficiale, ca din cauza
ploilor continui, fructele nu au putut fi culese, desi in mod evident ele puteau fi procurate de pe terte piete
(Hotararea C.A.B. nr. 62/1973, in Repertoriu C.A.B., nr. 58, pag. 40-41).
Tot astfel, s-a considerat valabila clauza potrivit careia constituie un caz de forta majora restrictia
mijloacelor de transport feroviar pe o anumita cale ferata, in perioada de livrare a marfurilor, desi
transportul ar fi putut fi efectuat pe o alta ruta feroviara sau cu un alt mijloc de transport (Hotararea
C.A.B. nr. 16/1975, hotarari citate dupa D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 186).
De altfel, conceptia asupra fortei majore in comertul international se caracterizeaza prin faptul ca aceasta
este vazuta, in primul rand ca o cauza de suspendare a efectelor contractului, care trebuie, pe cat posibil,
sa fie salvat.
Potrivit art. 79 pct. 4 din Conventia de la Viena, din 1980, “Partea care nu a executat trebuie sa avertizeze
cealalta parte despre piedica si efectele acesteia asupra capacitatii sale de executare. Daca avertismentul
nu soseste la destinatie intr-un termen rezonabil calculat din momentul in care partea care nu a executat a
cunoscut sau ar fi trebuit sa cunoasca piedica, aceasta este tinuta la daunele-interese cauzate de
neprimire.”
T.R. Popescu, nr. 54, pag. 191;D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 168.
In temeiul principiului liberei aprecieri a puterii doveditoare a probelor de catre judecator, aceste
certificate de forta majora au o putere relativa, putand fi combatute cu alte mijloace de proba. De
exemplu, prin Hotararea C.A.B. nr. 28/1984, instanta arbitrala a admis ca certificatul eliberat de Camera
de Comert si Industrie a Romaniei prin care se certifica existenta unui eveniment de forta majora poate fi
combatut prin constatarile unui expert (a se vedea, Repertoriul C.A.B., nr. 59, pag. 48).
Potrivit art. 161 alin. 2 din Legea nr. 105/1992 “proba faptelor se face potrivit legii locului unde ele s-au
produs”.
O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 41; D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 112.
In acest sens, C.A.B. a decis ca “o asemenea clauza, inserata intr-un contract de vanzare internationala,
obliga intreprinderea romana de comert exterior exportatoare sa furnizeze si in viitor partenerului din
strainatate marfurile respective, daca acesta nu refuza sa incheie noul contract la preturile pe care sunt
dispusi sa le plateasca alti clienti din acea tara. Clauza mentionata asigura un drept de preferinta, acordat
de furnizor cumparatorului initial, fata de eventuali clienti din acea tara, in conditii similare de pret”.
(Hotararea C.A.B. nr. 210/1977, in Repertoriul C.A.B., nr. 58, pag. 21-22).
O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 41; D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 114.
D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 118.
In doctrina s-a remarcat faptul ca aceasta caracteristica a promisiunii (de a fi afectata de o conditie) pe
care o contine clauza primului refuz constituie un alt motiv de deosebire esentiala de promisiunea
unilaterala de a contracta, care este neconditionata. (D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 118).
In acest sens, practica arbitrala a precizat urmatoarele: “Clauza primului refuz nu exclude dreptul
furnizorului de a testa piata tarii beneficiarului pentru a se documenta astfel asupra nivelului de preturi
practicat in zona. Numai daca se constata ca exista o oferta ferma a promitentului catre alte intreprinderi
din tara beneficiarului, cu specificarea tuturor conditiilor de vanzare ale aceleiasi marfi, care prin simpla
acceptare ar duce la perfectarea contractului, clauza primului refuz poate fi socotita incalcata (Hotararea
C.A.B. nr. 210/1977, publicata in Repertoriul C.A.B., nr. 58).
S. Carpenaru in lucrarea F. Deak, S. Carpenaru, nr. 24, pag. 265-266.
F. Deak, Tratat de drept civil, Contracte speciale, Editura Actami, Bucuresti, 1998, pag. 23.
Cesiunea de datorie, definita ca fiind un mijloc de transmitere a obligatiei ce revine debitorului catre o
alta persoana, care sa devina debitor in locul celui initial, pentru ca nu este reglementata de lege, se poate
realiza doar in mod indirect, printr-o novatie prin schimbare de debitor, printr-o delegatie perfecta sau
printr-o stipulatie pentru altul. (M. Muresan in Dictionar de drept civil, nr. 28, pag. 82. A se vedea in
materie L. Pop, Drept civil, Teoria generala a obligatiilor, Editura Fundatiei “Chemarea”, Iasi, 1996, pag.
452; Dictionar juridic de comert exterior, nr.30,pag.76).
S. Deleanu, nr. 25, pag. 182 si urm.