acumulate pe căi ilicite, traficul şi consumul de stupefiante, traficul de arme, materiale

radioactive, fiinţe umane, organe, opere de artă, de autoturisme furate la comandă, falsificarea de
monedă, camăta şi taxa de protecţie, asasinatele la comandă.
La ora actuală criminalitatea organizată a devenit principalul inamic al securităţii interne
a statelor în special al celor care au făcut parte din blocul comunist. Prin însăşi natura ei
criminalitatea organizată se manifestă ca un cancer asupra societăţii care tinde să se extindă
permanent în toate formele de tranzacţii legale sau ilegale profitabile urmărind totodată
dobândirea de putere şi influenţă prin folosirea violenţei, şantajului şi corupţiei. În ultimii ani,
criminalitatea organizată a dobândit noi valenţe extinzându-şi aria de cuprindere şi sfera de
acţiune ceea ce ar trebui să constituie un motiv de îngrijorare pentru majoritatea statelor lumii şi
în special pentru acelea ale căror economii se află în plin proces de tranziţie, dată fiind
vulnerabilitatea sistemelor legislative şi fragilitatea instituţiilor democratice din aceste ţări.
Factorii favorizanţi ai extinderii criminalităţii organizate în multe ţări foste socialiste au
fost: permeabilizarea frontierelor, circumstanţele economice, vidul legislativ, progresele
tehnologice şi reactivarea războaielor religioase. Grupurile de criminalitate organizată atât cele
naţionale, cât şi cele transnaţionale în activităţile pe care le desfăşoară „ameninţă suveranitatea
naţională şi autoritatea statelor, valorile democratice şi instituţiile publice, economiile naţionale
şi procesele de democratizare din ţările recent eliberate de sub regimurile totalitare” creând în
acelaşi timp o economie subterană. Lipsa unor măsuri eficiente de luptă împotriva acestor
grupări conduce la pierderea încrederii cetăţenilor în instituţiile statutului , „ameninţă şi
intimidează oamenii, îi deposedează de proprietate, corupe, penetrează şi distorsionează
instituţiile democratice şi piaţa liberă, distruge contactul social dintre cetăţeni şi stat, devenind
astfel o ameinţare pentru interesele vitale ale statelor”.
Combaterea în mod eficient a criminalităţii organizate transnaţionale a impus şi
necesitatea unei abordări conceptuale unitare asupra fenomenului care nu beneficiază de o
definiţie unanim acceptata şi nici de o convergenţă de opinii. Există în literatura de specialitate
precum şi în unele documente internaţionale o inconsecvenţa terminologică asupra conceptului.
Insuficienta definire a acestui fenomen rezultă din complexitatea sa precum şi din diversele fapte
ilegale care sunt susceptibile a se încadra in sfera criminalităţii organizate. „Crima organizată”,
„organizaţie criminală”, „criminalitate organizată” sunt diferiţi termeni care indică în fapt acelasi
fenomen. Sintagma de „criminalitate organizată” este cea mai adecvată deoarece desemnează
fenomenul în general raportându-ne la înţelesul termenului de „criminalitate” fiind adoptată şi de
Convenţia Naţiunilor Unite împotriva Criminalităţii Organizate Transfrontaliere din 15
noiembrie 2000, care a fost semnată şi transpusă în dreptul intern şi de România.
Criminalitatea organizată a devenit un fel de interfață pentru mai multe tipologii
criminale, fie ele transnaționale sau naționale, si care se diferențiază în funcție de modalitatea de
realizare a infracțiunilor scop, precum, și prin ”obiectivul de a avea o participare extinsă la
exploatarea profiturilor ilicite, prin interediul unei rețele de schimburi destinată să crească
pputerea de reciclare a acestor profituri”.
Aderarea României la Uniunea Europeană a implicat armonizarea legislaţiei naţionale cu
cea a Uniunii Europene, adaptarea structurilor şi mecanismelor administraţiei publice naţionale
în mod corespunzător celor ale Uniunii Europene, dar şi dezvoltarea capacităţii administrative şi
juridice de implementare a acquis-ului european. România a adoptat gradual, alături de alte state
şi în special Statele
1
 cum a proliferat continuu aceasta transformându-se în crimă organizată transfrontalieră,
precum și factorii care favorizează infracțiunile economico-financiare în domenii precum:
mediul afacerilor, mediul funcționarilor, mediul victimelor, mediul judiciar și mediile de control
extern al întreprinderilor/firmelor. Această direcție de cercetare mai vizează:
- spălarea banilor murdari, exemplificată prin procesul mașinilor de spălat rufe ale
mafiei americane la începutul secolului XX și prin cele două procese relaționate de spălare a
banilor murdari și susținută de o analiză comparată de incriminare a infracțiunii de spălare a
banilor negri în câteva state (Marea Britanie, SUA, Australia); elaborarea unei definiții proprii a
acestei infracțiuni și evidențierea principalelor metode și forme de spălare a banilor utilizate prin
intermediul băncilor;
- producția și traficul de droguri (îngăduința autorităților, inclusiv a șefilor de state care
nu iau măsuri împotriva bandelor de crimă organizată; câștigurile fabuloase ale organizațiilor
criminale; deschiderea piețelor de desfacere a drogurilor în fostele state comuniste; zonele
cenușii în care nu mai există nici o legalitate, ci doar ilegalitatea; cartelurile, specializate în
producerea și transportul de cocaină, care negociază cu guvernele și luptă pentru a prelua
puterea; invadarea Uniunii Europene cu droguri; organizațiile internaționale abilitate să lupte
împotriva traficului și consumului de droguri, caracteristicile acestora (cocaina, heroina,
marijuana, hașiș, droguri sintetice etc.) și simptomele consumului de droguri; suprafețele
cultivate cu mac și canabis (satira); distrugerea culturilor și laboratoarelor care produc drogurile;
studiile biroului ONU privind Drogurile și Criminalitatea);
- migrația ilegală (numărul de imigranți care trec fraudulos granițele țării noastre și ale
UE; factorii de risc pe care îi reprezintă imigrația ilegală pentru securitatea României; emigrarea
masivă a populației spre UE din cauza politicii externe a Uniunii de implicare în înlăturarea de la
putere a dictatorilor din Libia, Tunisia, Egipt, Yemen, Irak și Siria și a dezvoltării de către SUA a
„Primăverii Arabe”, care a favorizat expansiunea ideologiei jihadiste);
- traficul de persoane este una dintre cele mai grave crime împotriva umanității, care
atacă libertatea omului, integritatea corporală, sănătatea și chiar viața persoanelor (în ce constă
traficul de persoane; laturile acestui fenomen; activitățile pentru combaterea traficului de
persoane; factorii care favorizează diminuarea traficului de persoane; locurile unde sunt oferite
serviciile sexuale;
a autoturismelor furate, statele în care se practică această infracțiune, modul cum
acționează agenții rețelelor de trafic, principalele porturi ale UE din care se „evaporă”
autoturismele furate, principalele teorii ale furturilor de autoturisme și unele acțiuni de
combatere a furturilor și traficului de autoturisme);
- traficul de arme, muniții, materiale nucleare, substanțe radioactive și deșeuri toxice;
- evoluția crimei organizate (concluziile raportului strategic SOCTA al Europol în care
se precizează că acum crima organizată reprezintă o amenințare majoră la adresa securității și
prosperității UE și a statelor membre, modul în care crima organizată a evoluat de la organizarea
pe Grupări de crimă organizată la rețeaua de crimă organizată, de la grupări etnice la asociații din
diverse domenii și state pe plan mondial, domeniile tradiționale ale crimei organizate, tendințele
de evoluție ale crimei organizate, modul în care cercetătorii percep crima organizată și delictele
de crimă organizată care sunt cunoscute în mod tradițional în UE).

2
 Combaterea criminalității organizate la nivel național și
internațional

Efortul de a defini strategii coordonate privind combaterea criminalității  organizate  se 

reflectă  în  adoptarea  la  nivelul  Uniunii  Europene  a  Acțiunii  Comune 98/733/JAI din 
21 decembrie 1983 şi a DecizieiCadru 2008/841/JAI4,  precum  şi  în  semnarea  de  către 
Uniunea  Europeană,  în  nume  propriu,  a 
Convenției Națiunilor Unite de la Palermo, conform Deciziei 2004/579/CE din 
24 aprilie 2004, acte prin care se încearcă armonizarea legislațiilor  penale şi 
care propun o definiție a grupului infracțional organizat.
Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate din 15
noiembrie 2000 (Convenţia de la Palermo) este principalul instrument juridic internaţional
destinat luptei împotriva fenomenului crimei organizate şi a fost adoptată prin Rezoluţia nr.
A/RES/A/55/25 din 15
– infracţiunile grave, respectiv, infracţiunile pasibile de o pedeapsă privativă de libertate,
al cărei maxim nu trebuie să fie mai mic de 4 ani sau de o pedeapsă mai grea, în cazul în care
aceste infracţiuni sunt de natură transnaţională şi implică un grup infracţional organizat.
Cooperarea internaţională în accepţiunea Convenţiei se poate realiza prin
următoarele forme, şi anume: extrădarea, transferul persoanelor condamnate, cooperare în
vederea confiscării, dispunerea de produsul infracţiunii sau de bunurile confiscate, asistenţă
judiciară, anchete comune, tehnici de anchetă specială, transferul procedurilor penale, stabilirea
antecedentelor, acordare de asistenţă şi protecţie victimelor, protecţia martorilor, cooperare între
serviciile de investigaţii şi de reprimare.
Biroul Naţiunilor Unite împotriva Drogurilor şi Criminalităţii (UNODC – United Nations
Office on Drugs and Crime) asigură Secretariatul pentru Conferinţa părţilor la Convenţia de la
Palermo şi este considerat a fi liderul global în lupta împotriva traficului de droguri şi a crimei
transnaţionale.
Cei trei piloni de bază ai activităţii acestei instituţii internaţionale pot fi sumarizaţi astfel:
– Dezvoltarea unor proiecte de cooperare pentru a creşte capacitatea statelor membre
de a lupta împotriva traficului de droguri, crimei organizate şi terorismului;
– Activitate de cercetare şi analiză pentru a îmbunătăţi capacitatea de cunoaştere şi
înţelegere a problemelor relative la traficul de droguri şi crimă, pentru a asigura o fundamentare
corespunzătoare pentru deciziile operaţionale şi politice;
– Activitate normativă de asistenţă a statelor în procesul de ratificare şi, respectiv,
implementare a tratatelor internaţionale relevante şi de dezvoltare a legislaţiei naţionale relative
la traficul de droguri, criminalitate organizată şi terorism.
UNODC este mandatat pentru a ajuta guvernele să creeze un cadru legal naţional care să
permită investigarea infracţiunilor care intră în sfera de aplicare a Convenţiei de la Palermo şi să
3
asigure cadrul necesar pentru realizarea extrădării, asistenţă judiciară şi cooperare, astfel încât
statele să îşi sporească capacitatea de a lupta împotriva crimei organizate, de a urmări, judeca şi
pedepsi infractorii şi de a asista şi proteja victimele sau martorii.
În anul 2013 a fost creat SHERLOC, un portal care oferă acces la resursele electronice şi
legile penale naţionale şi diseminează informaţia cu privire la modalitatea în care statele-părţi au
implementat Convenţia de la Palermo.
Baza de date este structurată în patru domenii respectiv:
– baza de date legislativă care include legile naţionale în vigoare şi modul în care acestea
s-au relaţionat la Convenţia de la Palermo;
– un domeniu de jurisprudenţă, care conţine cazuri instrumentate împotriva grupurilor de
crimă organizată la nivelul statelor membre;
– un domeniu de bibliografie, care cuprinde articole;
– o evidenţă a autorităţilor naţionale desemnate să primească, răspundă şi să proceseze
cererile de asistenţă judiciară, extrădare, transferul persoanelor condamnate.
UNODC publică
„Prevenirea şi controlul criminalităţii organizate – strategia Uniunii Europene pentru
noul mileniu”.
O primă concretizare a acestei Strategii a fost reprezentată de constituirea Reţelei
europene de prevenire a criminalităţii, compusă din maxim trei puncte de contact, desemnate de
fiecare stat membru şi un punct de contact de către Comisia Europeană.
Ulterior, Tratatul de la Nisa, semnat la 26 februarie 2001 şi intrat în vigoare la 1
februarie 2003, a extins sfera acţiunilor comune ce pot fi adoptate de instituţiile europene şi a
înfiinţat o nouă instituţie, respectiv, Eurojust cu rolul de a coordona autorităţile naţionale care
au competenţe de investigare şi urmărire penală în domeniul infracţionalităţii organizate şi
transfrontaliere. Eurojust este compus din câte un membru naţional, detaşat de către fiecare stat
membru, în conformitate cu sistemul său juridic, membru ce are calitatea de procuror, judecător
sau ofiţer de poliţie cu competenţe echivalente. Eurojust a fost constituit pentru a se îmbunătăţi
cooperarea judiciară între statele membre în lupta împotriva formelor grave de criminalitate, dar
şi pentru a se asigura la nivelul UE implementarea acelor măsuri structurale care să faciliteze
coordonarea desfăşurării cercetărilor şi a urmăririlor penale din statele membre.
În competenţa Eurojust intră următoarele tipuri de criminalitate: tipurile de criminalitate
şi infracţiunile pentru care are competenţă Europol, criminalitate informatică, frauda şi corupţia,
spălarea produsului infracţiunii, infracţiuni împotriva mediului, participarea la o organizaţie
criminală, alte infracţiuni comise în legătură cu tipurile de criminalitate şi infracţiunile enunţate.
Pentru a evita duplicarea şi a asigura complementaritatea, Eurojust colaborează cu
Europol, Reţeaua judiciară europeană şi OLAF. În literatura juridică este menţionată existenţa
unui mecanism de colaborare şi cooperare la nivel orizontal (Europol – Eurojust – Reţeaua
judiciară europeană – OLAF) şi unul pe verticală, între organismele comunitare şi organele
naţionale din statele membre.

4
 Trebuie să mai precizăm că în instrumentarea cauzelor de criminalitate organizată se
aplică toate regulile de bază ale procesului penal, cu unele limitări stricte prevăzute de legile
speciale, dar care în esenţă sunt derogări ce nu afectează dreptul fundamental sau regulile de
bază ale procesului penal. Dispoziţii speciale privind competenţa procurorului şi efectuarea de
către acesta a urmăririi penale au fost introduse prin Legea nr. 39/2003 care, în art. 11, prevede
că urmărirea penală pentru infracţiunile săvârşite de către un grup infracţional organizat se
efectuează în mod obligatoriu de către procuror. În ceea ce priveşte competenţa exclusivă a
procurorului de a efectua urmărirea penală, aceasta nu revine procurorilor de la parchetele de pe
lângă tribunale, ci procurorilor specializaţi din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor
de Criminalitate Organizată şi Terorism. Această Direcţie specializată a fost creată prin
Legea nr. 508/2004, în cadrul Ministerului Public.
Legiuitorul a creat această structură specializată, cu atribuţii pe întreg teritoriul României,
pentru combaterea criminalităţii organizate şi a terorismului, cu procurori specializaţi care dispun
de o echipă stabilă şi interdisciplinară de specialişti în domeniul prelucrării şi valorificării
informaţiilor economice, Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 03
august 2000, cu modificările şi completările ulterioare. Publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 783 din 11 decembrie 2001, cu modificările şi completările ulterioare. 72
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1089 din 23 noiembrie 2004 -64 -
financiare, bancare, vamale, informatice şi în alte domenii, echipă menită să faciliteze activitatea
de urmărire penală.
Potrivit art. 2 din Legea nr. 508/2004, infracţiunile de crimă organizată prevăzute de
Legea nr. 39/2003 sunt, de competenţa Direcţiei, iar dacă în cursul urmăriri, penale procurori,
parchetelor de pe lângă instanţele judecătoreşti constată că infracţiunea care constituie obiectul
cauzei este una
informaţionale ,livrările supravegheate ,folosirea poliţiştilor sub acoperire
Legea nr. 161/2003 - Titlul III „Prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice”
reglementează, la rândul său, mai multe procedee probatorii' specifice acestui domeniu:
 conservarea datelor informatice
 ridicarea obiectelor care conţin date informatice
 percheziţia în sisteme informatice
 accesul într-un sistem
Întrucât aceste procedee probatorii sunt de o aplicabilitate precisă şi expres stabilită de
legiuitor analizăm în cele ce urmează condiţiile în care pot fi folosite în investigarea
infracţiunilor de criminalitate organizată
s este documentul programatic care înglobează obiectivele generale şi specifice pe
direcţiile de acţiune asumate de toate instituţiile implicate în reducerea amplorii fenomenului
drogurilor la nivel naţional.
Acest document cheie reprezintă rezultatul unui proces transparent de consultare la
nivelul autorităţilor guvernamentale (Ministerul Administraţiei şi Internelor – Unitatea de Politici
Publice, Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, Inspectoratul General al Poliţiei

5
Române, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de
Frontieră – Ministerul Public – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate
Organizată şi Terorism - Ministerul Justiţiei – Administraţia Naţională a Penitenciarelor,
Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional al Magistraturii, Direcţia de Probaţiune –
Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului – Autoritatea
Naţională pentru Sport şi Tineret, Autoritatea Naţională pentru Calificări – Ministerul Muncii
Familiei şi Protecţiei Sociale - Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Institutul
Naţional de Cercetare Ştiinţifică în Domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale, Direcţia Generală
Protecţia Copilului - Ministerul Afacerilor Europene, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul
Finanţelor Publice – Autoritatea Naţională a Vămilor – Oficiul Naţional de Prevenire şi
Combatere a Spălării Banilor, Agenţia Naţională Anti-doping, Autoritatea Naţională Sanitar
Veterinară şi Siguranţa Alimentelor, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii
Externe) şi al structurilor societăţii civile (Biserica Ortodoxă Română, Biserica Romano-catolică,
Asociaţia Carusel, Asociaţia Aliat, ARAS, SAMUSOCIAL, Fice România, Confederaţia Caritas
România, World Vision International, Asociaţia Phoenix Haga România, Organizaţia Salvaţi
Copiii România, Centrul Internaţional Antidrog şi Pentru Drepturile Omului – CIADO România,
Asociaţia TATA, Asociaţia de Luptă Antidrog AMA, Asociaţia Internaţională Antidrog,
UNICEF România, Reţeaua Română de Harm Reduction). Strategia va fi implementată în
intervalul 2013-
prin două planuri de acţiune aferente, primul Plan de acţiune care acoperă perioada
2013-2016 fiind promovat împreună cu strategia prin aceeaşi hotărâre de guvern. Prin aprobare
de către Guvernul României, Strategia naţională antidrog 2013-2020 este asumată ca document
de politici publice în domeniu, conferind caracterul
or, de segment activ al “Rutei balcanice” de traficare a stupefiantelor şi precursorilor de
droguri şi prefigurează în acelaşi timp, noi tendinţe de schimbare a rutelor de trafic, prin
Regiunea Mării Negre, precum şi de dezvoltare a pieţei naţionale de desfacere a drogurilor, fiind
astfel identificate pe teritoriul naţional toate tipurile de drog, inclusiv cele sintetice.
Consider că dezvoltarea reţelelor de crimă organizată, fie că este vorba de corupţie,
contrabandă, spălarea banilor, etc. este favorizată şi de faptul că uneori, statul reprezentat prin
autorităţile sale care vin în contact cu cetăţenii este rigid și imun raportat la nevoile acestora.
Reprezentările și atitudinile populației față de acest fenomen constituie și ele un factor
care influențează evoluția demersului pe care înțelegem să îl numim „lupta împotriva crimei
organizate”. Instituţiile implicate în combaterea criminalităţii organizate, Direcţia de Combatere
a Criminalităţii Organizate (D.C.C.O.) din cadrul Poliţiei Române, Direcţia de Investigare a
Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (D.I.I.C.O.T.) din cadrul Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi instanţele de judecată trebuie să îşi dezvolte şi
să aplice pe viitor politici coerente, eficiente şi eficace de mediatizare (prin comunicate de presă
şi alte instrumente de comunicare) a acţiunilor desfăşurate şi a soluţiilor pronunţate, precum şi a
atribuţiilor care intră în competenţa acestora pentru a-şi construi o imagine pozitivă în
reprezentarea populaţiei generale faţă de acestea şi să ducă ulterior la o apropiere şi o încredere
mai bună a oamenilor în activitatea pe care o desfăşoară.
să crească fiind nevoie în acest sens de politici și strategii extrem de bine elaborate.

6
 BIBLIOGRAFIE

1. Strategia naţională de apărare a ţării pentru perioada 2015-2019.

2. Codul Penal şi Codul de Procedură Penlă.
3. Constituţia României.
4. Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate.
5. Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi
pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de
terorism.
6. Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane .
7. Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de
corupţie. Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi
consumului ilicit de droguri.
8. .Rapoartele de activitate ale Direcției de Investigare a Infracțiunilor de
Criminalitate Organizată și Terorism, din perioada 2007-2015.
9. www.diicot.ro .
10. www.