de o infrastructură comună celor două structuri, compusă din: Serviciul Analiză –

Sinteză, Serviciul Dispecerat, Documente Clasificate şi Secretariat, precum şi din

compartimentele Traduceri, Juridic, Administrativ şi InformSatică.
Acestea formează o platformă naţională de cooperare poliţienească, păstrând
individualitatea specifică a fiecărei structuri înglobate, stabilită anterior, conform legislaţiei în
vigoare şi a obligaţiilor asumate de România, pe segmente de activitate, asigurându-se astfel: -
organizarea managementului integrat între structurile M.A.I., precum şi a mecanismelor de
cooperare operativă cu alte ministere, ori cu organisme internaţionale, cum sunt EUROPOL şi
INTERPOL, ori poliţii naţionale din alte ţări; - dezvoltarea colaborării regionale şi internaţionale
cu ofiţerii de legătură străini acreditaţi în România, cu ataşaţii de afaceri interne şi cu ofiţerii de
legătură români acreditaţi în state ale U.E. şi consolidarea cooperării cu agenţiile internaţionale
din domeniu.
Cele mai utilizate modalităţi de cooperare internaţională poliţienească sunt: asistenţa
juridică internaţională în materie penală – reglementată în România prin Legea nr. 302/2004 şi
schimbul internaţional operativ de date şi informaţii cu caracter poliţienesc – reglementat în
România prin Statutul OIPC–INTERPOL, Acordul România – EUROPOL şi Acordul SECI.

BIROUL NAŢIONAL INTERPOL

Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală – Interpol este o instituţie
interguvernamentală
sprijin naţional al cooperării poliţieneşti internaţionale. Create în fiecare stat membru
Interpol, Birourile Centrale Naţionale sunt formate din funcţionari naţionali care acţionează
întotdeauna în cadrul juridic oferit de legislaţia ţării lor. Rolul acestora este de a surmonta
obstacolele pe care le întâmpină cooperarea internaţională datorită diferenţei de structuri între
poliţiile naţionale, barierelor lingvistice şi diferenţelor de sisteme juridice ale ţărilor membre.
În general, rolul unui Birou Central Naţional constă în:
- centralizarea informaţiilor criminale şi a documentaţiei, în raport direct cu
cooperarea poliţienească internaţională, obţinute din ţară şi transmiterea
lor celorlalte B.C.N.-uri şi Secretariatului General;
- declanşarea, pe teritoriul naţional, a operaţiunilor şi actelor de poliţie
solicitate de celelalte state membre prin intermediul Birourilor Centrale
Naţionale;
- primirea cererilor de informaţii, de verificări etc. transmise de alte B.C.N.
şi transmiterea răspunsurilor către B.C.N.-urile interesate.
Un rol deosebit al Biroului Naţional Interpol îl constituie activitatea de urmărire
internaţională. Astfel, la data de 14.11.2008 a intrat în vigoare Legea nr. 222/2008, care
modifică Legea nr. 302/

1
 - anterior;
- activitatea de predare din România a persoanelor urmărite internaţional
este clar definită ca fiind asigurată de Biroul Naţional Interpol;
- activitatea de preluare sub escortă, din străinătate, a fost trecută în
competenţa Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională.

PUNCTUL NAŢIONAL FOCAL

La data de 01.12.2000 a fost înfiinţat Punctul Naţional Focal, cu rang de direcţie în cadrul
MAI, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 201/2000 privind crearea
cadrului instituţional necesar în vederea funcţionării Centrului Regional al Iniţiativei de
Cooperare în Sud-Estul
- ;
- la cerere, realizarea demersurilor necesare pentru reverificarea, corectarea
sau ştergerea datelor primite/transmise, rectificarea nivelului de prioritate
şi, după caz, urgentarea soluţionării solicitărilor de asistenţă aflate în lucru;
- organizare, întreţinerea şi actualizarea evidenţei proprii a solicitărilor de
asistenţă procesate şi a rezultatelor obţinute;
- elaborarea şi punerea în aplicare a Planului propriu de securitate întocmit
potrivit prevederilor legale pentru protejarea informaţiilor clasificate şi a
datelor personale aferente fluxului informaţional gestionat;
- elaborarea de rapoarte destinate informării conducerii MAI şi a structurilor
specializate beneficiare asupra stadiului soluţionării anumitor solicitări şi a
eficienţei generale a activităţii de schimb de informaţii.
România a ratificat acordul SECI (Acordul de Prevenire şi Combatere a Infracţionalităţii
Transfrontaliere în Sud-Estul Europei), prin Legea nr. 208/1999, iar O.U.G. nr. 201/2000 a creat
cadrul instituţional necesar în vederea funcţionării Centrului Regional al Iniţiativei de Cooperare
în Sud-Estul Europei pentru combaterea infracţionalităţii transfrontaliere, fiind aprobată şi
modificată prin
Centrul SECI se constituie într-o instituție internațională de referință pentru sprijinul
statelor din regiune în procesul lor de aderare, de integrare europeană în domeniul justiției și
afacerilor interne. Astfel, fără a aduce atingere angajamentelor statelor candidate la Uniunea
Europeană (UE), Acordul SECI reprezintă un mod de activitate în comun pentru cooperarea
inter-agenții (poliție-vama), cu respectarea convențiilor și a acordurilor internaționale relevante.
La Centrul SECI își desfașoară activitatea:

2
 - ofițerii de legatură, desemnați de fiecare stat semnatar al Acordului SECI, trimiși de
principalele instituții naționale chemate să combată infracționalitatea transfrontalieră
(poliție și vama), care le asigură și salarizarea;
- observatorii permanenți, respectiv reprezentanții unor state din Europa și Statele Unite ale
Americii, care nu sunt semnatare ale Acordului SECI, dar doresc să coopereze cu Centrul
SECI în combaterea infracționalității transfrontaliere;
- reprezentanți ai OIPC – Interpol și ai Organizației Mondiale a Vămilor, ca organizații
internaționale de profil, cu rol de sprijin și consiliere a activității Centrului SECI.
Prin Acordul SECI s-a creat cadrul juridic necesar cooperării între statele membre prin
acordarea de asistență reciproca în desfășurarea investigațiilor penale sau vamale
transfrontaliere.

Cooperarea cu ofiţerii de legătură ai M.A.I. acreditaţi în alte state şi cu ofiţerii de

legătură străini acreditaţi în România
Activitatea de reprezentare externă a Ministerului Administraţiei şi Internelor a fost
reglementată prin Ordinul ministrului nr. 461/2003 care, la art. 9 precizează că: „toate
informaţiile
ile de soluţionare a disputelor. În baza prevederilor acordului de cooperare dintre
România şi Biroul European de Poliţie, la data de 15 februarie 2004, a fost desemnat Punctul
Naţional Focal ca unitate specializată din cadrul Ministerului Afacerilor Interne care să acţioneze
ca punct naţional de contact pentru EUROPOL, conform standardelor Uniunii Europene care va
avea la bază cooperarea inter-agenţii la nivel naţional şi internaţional.

Biroul SIRENE
Parte integrantă a Sistemului Informatic Schengen naţional, reprezintă unicul punct de
contact între România şi birourile SIRENE străine, cât şi între instituţiile române şi SIRENE din
străinătate. Ca singur interlocutor român pentru birourile SIRENE din străinătate, biroul SIRENE
prezintă o interfaţă unică interlocutorilor săi externi. Este clar, deci, că, în ceea ce priveşte
tratarea
funcţionarea unui Birou SIRENE naţional, capabil să efectueze un schimb de informaţii
eficient, după modelul celor deja funcţionale în Statele Membre, dar adaptat contextului naţional.
Astfel, a fost revizuit acquis-ul Schegen aferent problematicii SIS/SIRENE, fiind
introduse şi noi măsuri referitoare la stabilizarea cadrului legal al Sistemului Informatic Naţional
de Semnalări. Acesta a fost definitivat prin publicarea OUG nr. 128/2005 în Monitorul Oficial
al României nr. 866/26.09.2005. În ceea ce priveşte structură organizatorică avută în vedere,
pentru operaţionalizarea Serviciului SIRENE, a fost redactată o analiză a tuturor activităţilor
generate de crearea şi operaţionalizarea Serviciului SIRENE (organizare din punct de vedere
administrativ, tehnic, din punctul de vedere al relaţiilor funcţionale cu parteneri implicaţi,

3
module de formare, etc.), prin prisma măsurilor ce trebuie întreprinse de către autorităţile române
pe termen
comune de anchetă în condiţiile art. 182 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea
judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, în urma analizei proprii sau la solicitarea Europol, propun autorităţilor celorlalte state
participante ca în componenţa echipelor respective să fie inclus şi personal Europol, în măsura în
care obiectul anchetelor priveşte infracţiuni de competenţa Europol.Autorităţile judiciare
prevăzute la alin. (1) transmit Europol solicitarea de participare în cadrul echipelor comune de
anchetă, prin intermediul Unităţii Naţionale Europol, numai după obţinerea acordului
autorităţilor celorlalte state participante.
Participarea personalului Europol în cadrul echipelor comune de anchetă care
funcţionează pe teritoriul României se stabileşte prin acordul scris prevăzut la art. 182 alin. (1)
din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu luarea în
considerare a prevederilor art. 5 din Regulamentul Europol. Personalul Europol participă în
cadrul

Unitatea Naţională Europol

Unitatea Naţională Europol din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române —
Centrul de cooperare poliţienească internaţională se desemnează ca unitate naţională în sensul
art. 7 alin. (2) din Regulamentul Europol.
Unitatea Naţională Europol sprijină cooperarea dintre autorităţile naţionale şi Europol în
calitate de punct unic de legătură, îndeplinind următoarele atribuţii principale:
- furnizează către Europol informaţiile necesare pentru îndeplinirea obiectivelor prevăzute
la art. 3 din Regulamentul Europol, inclusiv informaţiile referitoare la formele de
criminalitate a căror prevenire sau combatere este considerată prioritară de către Uniunea
Europeană, primite din partea autorităţilor române competente;
- asigură disponibilitatea neîntreruptă a canalului de comunicare cu Europol;
- răspunde solicitărilor de date şi informaţii şi de consiliere primite de la Europol, în
- c);
- efectuează schimb de informaţii cu ofiţerii de legătură la Europol ai celorlalte state
membre, inclusiv cu privire la infracţiuni care nu sunt de competenţa Europol, în
condiţiile legislaţiei din domeniul cooperării poliţieneşti şi judiciare internaţionale.

Ofiţerii de legătură la Europol

Ministrul afacerilor interne, la propunerea inspectorului general al Inspectoratului
General al Poliţiei Române, numeşte ofiţerii de legătură la Europol din rândul ofiţerilor de
poliţie.Ofiţerii de legătură la Europol sunt trimişi în misiune permanentă în străinătate în funcţii
asimilate ataşaţilor de afaceri interne, cu statut diplomatic.Ofiţerii de legătură la Europol şi

4
membrii de familie care se află în îngrijirea acestora şi nu deţin cetățenie olandeză beneficiază de
privilegii
67 din Regulamentul Europol. Încălcarea de către ofiţerii de legătură la Europol a
normelor stabilite potrivit art. 67 din Regulamentul Europol reprezintă o încălcare a îndatoririlor
de serviciu.
Statele Membre UE schimbă date și informații utile autorităților de aplicare a legii pe
baza instrumentelor legale UE și diferitelor acorduri bilaterale și multilaterale. Principala sursă
de legislație UE o constituie Tratatele UE iar dintre acestea un rol important este ocupat de
TFEU care include prevederi privind cooperarea polițienească și schimbul de informații. În
ultimii ani au fost adoptate numeroase acte legislative și înființate canale de comunicare care au
permis existența unor multiple mijloace de colectare, procesare și schimb de date și informații
între autoritățile naționale și alți actori comunitari în domeniul justiției, libertății și securității.
Principalele instrumente legale existente la nivel comunitar reglementează sistemele informatice,
bazele de date, rețelele de comunicare și schimbul de informații destinate investigațiilor penale și
datelor operative.

La 19 iunie 1990 a fost semnată Convenţia cu privire la Implementarea Acordului

Schengen. Punctele cheie ale acordului vizează măsurile de creare, în urma abolirii controlului
vamal comun, a unui spaţiu comun de securitate şi justiţie.
Obiectivele principalele ale acordului rezidă în:
iunii Europene. Astfel, Comunitatea Europeana şi-a asumat competenţa pentru largile
spaţii ale acqui-urilor Schengen (Acordul Schengen şi variatele prevederi adoptate in acest
context), precum şi pentru ulterioara sa dezvoltare. Pentru Marea Britanie, Irlanda şi Danemarca
s-au făcut aranjamente speciale. Deşi Marea Britanie şi Irlanda nu sunt părţi ale Acordului
Schengen, ele pot, cu aprobarea Consiliului UE, să aplice acqui-urile Schengen în întregime sau
în parte şi să participe la dezvoltarea ulterioară. Danemarca va decide pe baza de analiză de caz
dacă va participa, sub prevederile legislaţiei internaţionale, la dezvoltarea ulterioară a acqui-
urilor şi dacă va integra în legislaţia sa naţională şi legislaţia Comunităţii, dezvoltată fără
participarea sa.
Juridic, instituționalizarea cooperării transfrontaliere la nivel european s-a realizat la
Madrid, la data de 21 mai 1980, prin adoptarea Convenției cadru europeană privind cooperarea
transfrontalieră a colectivităților sau autorităților teritoriale. Convenția percepe ca fiind
cooperare transfrontalieră ”orice concertare care vizează întărirea şi dezvoltarea raporturilor de
vecinătate între
între colectivităţile sau autorităţile teritoriale aflate sub jurisdicţia lor şi colectivităţile sau
autorităţile teritoriale care depind de competenţa unor terți, materializat prin încheierea de
acorduri și aranjamente bi- și multilaterale.

5
 Ordonanța Guvernului nr. 120/1998 pentru ratificarea de către România a
Convenției cadru europene asupra cooperării transfrontaliere a colectivităților sau
și dezvoltării sustenabile până la cooperare în domeniul aplicării legii, securității și al
luptei împotriva crimei organizate.

FRONTEX
Agenţia Europeană pentru Managementul Cooperării Operaţionale la Graniţele Externe
ale Statelor Membre, va coordona toate activităţile forţelor naţionale de frontieră la graniţele
externe ale Uniunii Europene lărgite.
de control al graniţelor. Până la data de 1 mai 2004, unele din aceste ţări erau
responsabile de protecţia graniţelor externe ale Uniunii. Acest obiectiv are implicaţii financiare
considerabile. Deci discuţiile au fost iniţiate pentru a stabili modalitatea de a împărţi această
povară financiară în cadrul Uniunii. În noiembrie 2003, Consiliul a decis crearea unei agenţii
externe a frontierelor care să aibă sarcina de a ajuta Statele Membre să implementeze pe o baza
armonizată legislaţia Europeană pe controlul şi supravegherea graniţelor externe, şi cu
coordonarea cooperării operaţionale între autorităţile naţionale competente.
Agenţia Europeană pentru Managementul Cooperării Operaţionale la Graniţelor Externe
ale Statelor Membre ale Uniunii Europene a fost stabilită de Regulamentul Consiliului (CE)
2007/2004/ (26.10.2004, OJ L 349/25.11.2004) şi a devenit operaţională în 2005.
FRONTEX colaborează îndeaproape cu alţi parteneri comunitari şi ai Uniunii Europene
responsabili pentru securitatea graniţelor externe, cum ar fi EUROPOL, CEPOL, OLAF,
cooperează cu autorităţile vamale şi în domeniul controalelor sanitar-veterinare.
FRONTEX întăreşte securitatea frontierelor prin asigurarea coordonării acţiunilor
întreprinse de Statele Membre pentru implementarea măsurilor comunitare referitor la
analizată din două unghiuri: pe de o parte, dezvoltarea aspectelor operaţionale ale
cooperării şi pe de altă parte, modernizarea cadrului legal. În acest sens, sunt fericit să va
anunţ, că începând de săptămâna trecută, există – deja după prima citire – o înţelegere între
Consiliu şi Parlamentul European pe tema noului Cod al Frontierelor”.
Astfel, împreună cu Agenţia FRONTEX, Codul Frontierelor reprezintă o metodă
modernă de cooperare în domeniul managementului şi controlului frontierelor. Agenţia
FRONTEX nu va fi numai un instrument important pentru Uniunea Europeană în sine, dar va
deveni, de asemenea, punctul focal pentru cooperarea noastră cu lumea din afară în domeniul
controlului frontierelor, fie că vorbim de ţările vecine sau de partenerii strategici din întreaga
lume. Şi dacă acestea nu sunt de ajuns, Agenţia poate deveni, în viitor responsabilă pentru
coordonarea activităţilor operaţionale în domeniul controlului vamal şi alte probleme legate de
securitatea bunurilor, iar ca rezultat se va ajunge la crearea unui sistem integrat de management
al frontierelor la nivel European.

6
 activităţilor din domeniul siguranţei naţionale (art. 2 alin.7 - Legea nr. 677/2001), în
sensul adoptării următoarelor prevederi: prelucrarea şi transferul datelor cu caracter personal
efectuate în domeniul siguranţei naţionale, în cadrul activităţilor de colaborare cu
EUROPOL/alte organizaţii similare nu constituie excepţii de la prevederile prezentei legi”.
Cooperarea polițienească eficace reprezintă un element esențial care contribuie la
transformarea Uniunii într-un spațiu de libertate, securitate și justiție bazat pe respectarea
drepturilor fundamentale. Cooperarea transfrontalieră între agențiile de ordine publică - care
implică forțele de poliție, vămile și alte servicii de asigurare a ordinii publice - este destinată
prevenirii, detectării și anchetării infracțiunilor penale din întreaga Uniune Europeană. În
practică, această cooperare privește, în principal, infracțiunile grave (criminalitatea organizată,
traficul de droguri, traficul de ființe umane, criminalitatea informatică) și terorismul.
Cooperarea polițienească dintre statele membre a început în 1976 prin așa-numitul „Grup
Trevi”, o rețea interguvernamentală a reprezentanților ministerelor de justiție și de interne.
Tratatul de la Maastricht a stabilit ulterior chestiunile de interes comun care au justificat
cooperarea polițienească (terorism, droguri și alte forme de criminalitate internațională). El a
introdus și principiul creării unui „Oficiu european de poliție” (Europol), care, inițial, a
funcționat ca
Cadrul instituțional a fost mult simplificat prin Tratatul de la Lisabona (TFUE),
majoritatea măsurilor de cooperare polițienească fiind acum adoptate în cadrul procedurii
legislative ordinare (codecizie) și făcând obiectul controlului jurisdicțional exercitat de Curtea de
Justiție.
Formarea polițiștilor constituie un aspect important al cooperării polițienești. În acest
scop, în anul 2000 a fost creat CEPOL, inițial sub forma unei rețele a institutelor naționale de
formare existente și, ulterior, sub forma unei agenții a UE (Decizia  2005/681/JAI a Consiliului
din 20 septembrie 2005). Decizia a fost înlocuită și abrogată de Regulamentul (UE)
2015/2219 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 noiembrie 2015 privind
Agenția Uniunii Europene pentru Formare în Materie de Aplicare a Legii (CEPOL).
Situată inițial la Bramshill în Regatul Unit, începând din 1 octombrie 2014 CEPOL și-a mutat
sediul la Budapesta.
Centrul Uniunii Europene pentru analiza informațiilor (INTCEN UE) nu este un
organism propriu-zis de cooperare polițienească, deoarece face parte din Serviciul European de
Acțiune Externă (SEAE). Cu toate acestea, centrul contribuie la cooperarea polițienească,
elaborând evaluări ale amenințărilor pe baza informațiilor furnizate de serviciile de informații,
armată, diplomați și serviciile de poliție. INTCEN poate, de asemenea, să contribuie în mod util
dintr-o perspectivă operativă, punând, de exemplu, la dispoziție informații la nivelul UE privind
destinațiile, motivele și mișcările teroriștilor.

7
 BIBLIOGRFIE
1. HOTĂRÂRE nr. 306 din 14 aprilie 2005 pentru aprobarea Strategiei actualizate privind
reforma instituţională a Ministerului Administraţiei şi Internelor în perioada 2005-2006;
2. Legea nr. 222
3. oiembrie 2003;
4. Legea nr. 56/2018 privind cooperarea autorităților publice române cu Agenția Uniunii
Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol);
5. Ordonanța de urgență nr. 128/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea
Sistemului Informatic Național de Semnalări;
6. Ordonanța nr. 120/1998 pentru ratificarea de către România a Convenției-cadru europene
privind cooperarea transfrontalieră a colectivităților sau autorităților teritoriale, adoptată
la Madrid la 21 mai 1980;
7. LEGE nr. 677 din 21 noiembrie 2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la
prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date;
8. Decizia Consiliului 2009/371/JAI privind Inflinţarea Oficiului European de Poliţie
(Europol), publicată în „jurna1u1 Oficial al Uniunii Europene" nr. L121 din 15 mai 2009;
9. Eugen Corciu, Aurel Băloi — Instituţii de cooperare politienească, Editura Ministerului
Administraţiei şi Intemelor, Bucureşti;
10. A. Boroi, I. Rusu - Cooperarea judiciară în materie penală, Ed. C. H. Beck, Bucureşti,
2008.