EVOLUŢIA INCENDIULUI ÎN SPAŢII ÎNCHISE

Arderea reprezintă fenomenul asociat unui incendiu şi se defineşte ca fiind o reacţie exotermă
a unei substanţe combustibile cu un carburant, însoţită de emisie de flacără şi sau incandescenţă şi
sau emisie de fum.
Incendiul poate fi definit ca o ardere, constând dintr-o sumare de procese chimice şi fizice
complexe, iniţiată de o cauză bine determinată, care se dezvoltă necontrolat în timp şi spaţiu şi în
urma căreia se înregistrează pierderi materiale şi se creează pericole pentru oameni.
Dezvoltarea unui incendiu este un fenomen aleator şi nu poate fi descris printr-o schemă
simplă sau unică.
Pe baza datelor experimentale, analizându-se variaţia temperaturilor înregistrate în cursul unor
incendii care au avut loc în spaţii închise, s-a obţinut curba normalizată din figura 1 în care se pot
distinge 5 faze:
1.apariţia focarului iniţial;
2.faza de ardere lentă;
3.faza de ardere activă;
4.faza de ardere generalizată;
5.faza de regresie.

0
T [ C ]

500
P u n c tu l
de
fla sh -o v e r

A p a r iţia
fo c a ru lu i 30 60 t [m in ]
Faza de Faza de Faza de
Faza de
a rd e re a rd e re a rd ere
re g re s ie
le n tă a c tiv ă g e n e r a liz a tă

Fig.1. Curba normalizată a dezvoltării incendiului

Unii cercetători, completează această schemă cu încă două faze:

- faza „între camere" prin trecerea focului în camerele adiacente camerei - focar;
- faza „întreaga clădire" când cea mai mare parte a clădiri, este cuprinsă de flăcări.

Apariţia focarului (fig.2):

Acest fenomen este larg tratat în studiile referitoare la cauzele tehnice ale incendiilor, unde se
menţionează că energia minimă necesară declanşării unui incendiu este adesea de ordinul sutelor de
milijouli, cu mult mai mică decât energia degajată ulterior de arderea propriu zisă.
Se pot deosebi următoarele categorii de surse de aprindere: arcuri electrice, scurtcircuit
electric, scântei electrice, efectul termic al curentului electric, electricitatea statică, flacără deschisă şi
închisă, efect termic, autoaprindere, reacţii chimice, explozii, etc.
 Fig.2 Etape de evoluţie a unui incendiu - apariţia focarului

Faza de ardere lentă (fig.3):

Această fază are o durată extrem de variată, putând dura de la câteva minute până la zile şi
săptămâni. Aria de combustie este limitată la zona focarului. Temperatura creşte relativ încet, fără a
atinge valori importante. Arderea se propagă la materialele din vecinătatea sursei de iniţiere, care sunt
termodegradate profund dar nu distruse complet. Dimensiunile flăcării sunt mici în comparaţie cu
dimensiunile încăperii. Prin descompunerea materialelor se degajă gaze care se acumulează în
atmosfera ambiantă şi formează cu aerul un amestec combustibil ce poate fi aprins de flăcări, precum
şi gudroane care ajung în zonele neatinse de flăcări.
Durata acestei faze depinde de natura şi cantitatea materialelor combustibile, distribuţia
acestora în încăpere, mărimea şi cantitatea de energie transmisă de sursele de iniţiere.
Cu cât materialul combustibil se aprinde mai uşor, cu atât căldura degajată este mai mare şi
propagarea are loc mai rapid.
 Fig.3 Etapa de evoluţie a unui incendiu - ardere lentă

Faza de ardere activă (fig. 4):

Este o fază de importanţă deosebită, când se decide în mare măsură care va fi dezvoltarea
ulterioară a incendiului. Dimensiunile flăcărilor sunt comparabile cu dimensiunile încăperii, putând să
atingă tavanul dar între flacără şi elementele de construcţie înconjurătoare există încă un mediu
gazos. În această fază degajările de căldură sunt importante şi cantitatea de fum generată este
ridicată. Radiaţia termică provenită de la flăcări şi corpurile incandescente devine principalul factor al
transferului termic la corpurile vecine, putând determina aprinderea lor.
 Fig. 4 Etapa de evoluţie a unui incendiu - ardere activă

Parametrul principal al incendiului, în această fază, este durata până la producerea

fenomenului de flash-over, fenomen definit prin generalizarea bruscă a arderii la întreaga suprafaţă a
combustibilului din interiorul incintei.
Fluxul de căldură, necesar a fi degajat de un focar pentru a se produce flash-over, depinde de
extensia totală a incintei, aria suprafeţei pardoselii, înălţimea deschiderii de ventilaţie şi coeficientul
global de transfer de căldură. Dacă incinta este închisă, atunci cantitatea de aer necesară arderii
devine în decursul timpului insuficientă. Rezultă o încetinire, apoi o regresie în dezvoltarea focului,
care poate să se stingă spontan. Dacă, în situaţia de regresie a incendiului, are loc o pătrundere de
aer proaspăt (prin spargerea geamului, deschiderea uşii, etc.), atunci se produce fenomenul back-
draft care are manifestări similare celui de flash-over.

Faza de ardere generalizată (fig.5):

Este faza în care ard toate elementele combustibile ale încăperii, incendiul atingând în acest
moment dezvoltarea sa maximă. Flacăra ocupă întregul volum al încăperii, ne mai existând mediu
gazos între flacără şi elementele de construcţie înconjurătoare.
Într-o încăpere de dimensiuni reduse sau mijlocii, faza de ardere generalizată se instalează
adesea brusc.
În perioada imediat precedentă se pot observa, la suprafaţa obiectelor neinflamabile, mici
flăcări care rezultă din arderea gazelor, apoi brusc acestea se integrează unei combustii generalizate,
fenomen cunoscut sub termenul de ”flashover” convenţional adaptat pe plan internaţional.

Fig.5 Etapa de evoluţie a unui incendiu - ardere generalizată

Ulterior fenomenului de flash-over, când arderea devine generalizată, temperaturile extrem de

variabile de la un moment la altul pe durata arderii active au tendinţa de a se uniformiza, căpătând
valori deosebit de ridicate. Backdraftul este un caz special al flash-overului care se produce în spaţii
închise în condiţiile unei ventilări limitate, acesta apare întotdeauna după flash-over.
De asemenea, cantităţile de fum generate în această fază sunt deosebit de importante.
Sunt identificate două situaţii :
- incendii ventilate – când viteza de ardere este condiţionată de extensia suprafeţei combustibilului
- incendii neventilate – când viteza de ardere depinde de dimensiunile deschiderii de ventilaţie .

Faza de regresie (fig.6):

În cursul acestei faze, temperatura încetează să mai crească, apoi începe să scadă, datorită
epuizării combustibilului care a ars. Flăcările se atenuează mult, după care dispar, fiind înlocuite
treptat de jar şi cenuşă. Trebuie menţionat faptul că deşi nu mai este combustibil care să ardă,
temperatura din încăpere şi mai ales cea acumulată de structura construcţiei are valori ridicate,
putând conduce la iniţierea unor noi focare în încăperile adiacente.

Fig.6 Etapa de evoluţie a unui incendiu - regresie