POSIBILITĂȚI DE FINANȚARE A ACTIVITĂȚII ÎNTREPRINDERILOR

DIN REPUBLICA MOLDOVA

Nistor LAZAR, ASEM

Unii antreprenori consideră că o afacere de succes nu poate fi dezvoltată cu puțini bani, de aceea,
așteaptă momentele în care vor deține o sumă mai mare de bani, care le-ar permite implementarea ideilor în
practică. Această viziune este, de multe ori, greșită, deoarece o afacere poate fi inițiată și cu sume mai mici,
desigur și profitul obținut va fi mai mic, dar acest lucru nu înseamnă că nu e posibil. Treptat, afacerea se

24
poate extinde, iar întreprinzătorul își va atinge obiectivele stabilite inițial. În acest fel, în timp, chiar de
întemeiați cu sume mici o afacere, ați putea ajunge la succesul mult dorit.
Totuși, circa 90% dintre antreprenorii care dezvoltă o afacere, recurg la finanțarea externă, deoarece
resursele financiare, pe care le dețin, nu sunt suficiente nici măcar pentru cele mai mici cheltuieli necesare
pentru deschiderea unei afaceri. În aceste cazuri, se apelează la creditele bancare sau la cele primite de la
investitori, clienți sau furnizori. Când se ia decizia de a apela la surse externe de finanțare, fiecare
întreprinzător trebuie să ia în calcul posibilitățile sale de rambursare a creditelor, dar și perioada în care va
urma să întoarcă sumele împrumutate. De asemenea, se vor lua în calcul avantajele creditelor pentru afacerea
întreprinzătorului, dacă acestuia îi va fi convenabil să ia împrumuturi, sau mai bine, totuși, să se abțină, fiind
în favoarea sa acest lucru.
În multe situații, accesarea creditelor nu înseamnă 100% garanție că toate obiectivele vor fi atinse,
împrumuturile vor fi rambursate, iar afacerea va genera și un profit substanțial. Nici pe departe nu e cazul să
gândim astfel. Există mulți factori de care, în mod direct, depinde dezvoltarea și prosperarea afacerii
antreprenorului. Aici, mă refer la furnizori, parteneri de afaceri, piața de desfacere, situația politică și
economică în țară etc. În unele cazuri, utilizarea ineficientă a împrumuturilor, poate genera situații de
falimentare pentru întreprindere, sau datorii pe termen lung, venituri mici care, în mare parte, nu acoperă
toate cheltuielile și munca în zadar.
Pentru Republica Moldova, cu o infrastructură financiar-bancară dezvoltată, cele mai utile pentru
economia naţională și, în special, pentru sectorul întreprinderilor mici și mijlocii, sunt utilizate următoarele
instrumente financiare:

Figura 1. Instrumente financiare pentru sectorul întreprinderilor mici și mijlocii

Sursa: Elaborat de autor, în bаzа dаtelor disponibile în documentul Instrumente financiare derivate
[online] [citаt 25 aprilie 2017].
În Republica Moldova, serviciile de garantare a creditelor au fost inițial prestate de S.R.L. ,,Garan-
tinvest” și de Fondul de garantare operat de ODIMM (Organizația de Dezvoltare a Întreprinderilor Mici și
Mijlocii). Schemele de garantare oferite de aceste instituții acoperă o parte din capitalul contra neonorării
creditelor. Pentru companiile ce activează, ODIMM garantează 50% din valoarea împrumutului, pe când,
pentru întreprinderile nou-create – până la 70%. Taxele solicitate sunt cuprinse între 1,5% și 2% din capitalul
datorat. În același timp, ODIMM oferă garanții pentru împrumuturi de până la 700 mii de lei pentru
întreprinderile active și 300 mii lei pentru întreprinderile aflate la început de cale 1.
La situaţia din 31 decembrie 2015, portofoliul FGC constituia 112 garanţii financiare active, care au
contribuit la debursarea resurselor creditare în valoare de 56,2 mil. lei, suma investiţiilor reprezentând cca 73,7
mil. lei. Din numărul garanţiilor active, 24 au fost acordate întreprinderilor gestionate de femei. Pe parcursul
perioadei de raportare, au fost eliberate 70 de garanţii financiare, în valoarea cumulativă de 13,1 mil lei, care
asigură 36,2% din volumul creditelor acordate. Totodată, 14 garanţii financiare au fost realizate, fiind rambursate
mijloace creditare în sumă de peste 3,2 mil. lei2.
Luând în considerare informaţia relatată, putem enumera următoarele avantaje și dezavantaje privind
utilizarea surselor externe de finanţare a întreprinderilor din Republica Moldova:
Avantaje: obţinerea fondurilor suplimentare, neluându-le în calcul pe cele proprii; stabilirea unei
relaţii cu o instituţie financiară cunoscută, care să ofere acces mai uşor la alte servicii şi posibilitatea de
negociere a condiţiilor de rambursare furnizate de către bancă, sau altă instituţie; timp scurt de acces la

1
Competitivitatea și dezvoltarea sectorului privat, Republica Moldova 2011, Încurajarea dezvoltării sectorului IMM,
Ministerul Economiei, OECD, ODIMM, „Imona-Grup” SRL, Chișinău, 2011, nr. pag. 62
2
http://www.mec.gov.md/ro/content/rapoarte-de-activitate, accesat la data de 28.04.2016
25
resursele financiare necesare şi este accesibil în orice moment, de asemenea, putând fi obţinut un volum
variabil de resurse financiare, în funcţie de necesităţi; obţinerea unui credit poate funcţiona ca un semnal ce
atestă viabilitatea afacerii în faţa altor investitori potenţiali, mai ales că o parte a creditului ar putea fi
garantată de stat; în cazul anumitor forme de credit, există un grad de flexibilitate în ceea ce priveşte sumele
angajate, datele la care se angajează sumele respective, dobânzile şi termenele de rambursare;
Dezavantajele: reticenţa băncilor în ceea ce priveşte finanţarea noilor firme, banca având nevoie de
siguranţa că va primi înapoi banii acordaţi drept credit, în timp ce firmele nou-înfiinţate nu oferă această
garanţie, din diferite motive (n-au istorie creditară, n-au experienţă, n-au foarte multe elemente, care să facă
din aceste firme elemente stabile în cadrul economiei); implicarea unui factor extern în managementul
firmei, control strict al modului de utilizare a fondurilor de către finanţatori, deci, apariţia unor restricţii.
Implicarea statului, cu subvenţii guvernamentale, poate direcţiona aceste mijloace financiare doar într-un
anumit gen de activitate, precum: agricultura, comerţul, exportul; expunerea la riscuri noi, în special, în cazul
împrumuturilor bancare: riscul ratei dobânzii, ce apare ca urmare a fluctuaţiilor pe piaţă; riscul de a pierde
garanţiile depuse; riscul întreruperii creditării în cazul unor evenimente nefavorabile 1.
Emisia de acțiuni și obligațiuni. Prin intermediul operațiunilor de emisiune se formează atât capitalul
propriu, cât și capitalul de împrumut al întreprinderii. Astfel, la formarea capitalului propriu se emit acțiuni,
iar la crearea capitalului de împrumut, se emit obligațiuni. Pe lângă faptul că emisia de acțiuni și obligațiuni
are ca scop atragerea capitalului, totodată, se rezolvă și alte probleme, cum ar fi: reconstituirea proprietății și
îmbunătățirea situației financiare.
Leasingul reprezintă o formă specială de finanțare pe termen lung sau mediu, care presupune existența
a trei terțe persoane: furnizorul, societatea de leasing și beneficiarul finanțării. Societatea de leasing procură
de la furnizor bunurile (utilajele, echipamentele industriale etc.) de care utilizatorul (beneficiarul finanțării)
are nevoie și le cedează acestuia în schimbul unor redevențe lunare. Redevența lunară reprezintă rata de
leasing, care este achitată lunar de către utilizator pentru exploatarea bunurilor care i se oferă în posesie.
Avantajele leasingului:
• Acest tip de finanțare permite antreprenorilor, care nu au o bază financiară solidă, să dezvolte o
afacere de dimensiuni mari, în comparație cu creditul bancar, care nu prezintă acest avantaj;
• Întreprinzătorii pot obține mai ușor un contract de leasing decât un credit;
• Bunurile achiziționate prin intermediul contractului de leasing nu sunt luate în evidență în bilanțul
contabil, pe toată durata contractului, astfel întreprinderea nu achită impozitele pentru activele
achiziționate, chiria bunurilor fiind considerată drept cheltuieli ale întreprinderii;
• Leasingul nu crește datoriile în bilanț și nu limitează posibilitățile întreprinderii de a obține fonduri
financiare suplimentare;
• În situațiile când se încheie un contract de leasing pentru anumite utilaje, este bine de știut că există
posibilitatea ca în timp, furnizorul să înlocuiască utilajul învechit cu unul nou;
Dezavantajele leasingului:
• Leasingul este eficient, numai în cazul în care obiectul contractului de leasing poate fi exploatat pe
toată perioada de închiriere;
• Uneori, pentru antreprenor devine mai costisitor un contract de leasing decât un credit bancar;
• Un dezavantaj pentru furnizori ar fi că, după prima închiriere, este posibil să nu se mai găsească alți
utilizatori.
Informația mai sus oferită se referă la leasingul comercial, iar în afară de acesta, mai există și alte două
forme de leasing: lease-back și time-sharing.
O întreprindere recurge la serviciul de factoring atunci când dorește să obțină, într-un termen scurt,
resursele financiare necesare pentru dezvoltarea afacerii, pentru a-și crește volumul vânzărilor, pentru a
elimina riscul creanțelor neachitate la timp. De asemenea, această sursă de finanțare permite achitarea la timp
sau chiar în avans a furnizorilor, ceea ce aduce numeroase beneficii antreprenorului ce beneficiază de
serviciul de factoring.
Avantajele factoringului:
• Comercianții, care iau decizia să utilizeze serviciul de factoring, urmează să completeze mai puține
documente decât în cazul obținerii unui credit bancar. Tot aici, e necesar de menționat că riscul
unui refuz din partea factorului este mai mic decât în cazul solicitării unui credit. Astfel, factorul
poate refuza aderentul doar în cazul în care între aderent și debitor există nişte legături de
acționariat sau nişte condiționări ale plăților, indiferent dacă acestea sunt în avans sau la livrare.

1
Tăgăduan, D., Gestiunea financiară a întreprinderii, Universitatea „Aurel Vlaicu”, Facultatea de Ştiinţe Economice,
Editura UAV, Arad, 2006, pag.124, ISBN: 973 -752-039-5
26
 • Antreprenorul care apelează la ajutorul unei firme de factoring beneficiază de finanțare în termen
scurt, fără garanții suplimentare, chiar dacă întreprinderea sa are mai multe datorii.
• Sursele financiare obținute din partea companiei de factoring pot fi utilizate în diverse activități,
fără a fi obligatoriu să respecte o anumită destinație a banilor primiți.
• Serviciul de factoring permite colaborarea cu cumpărători noi, fără asumarea unor riscuri financiare.
• Banca sau instituția financiară, care prestează serviciul de factoring, are ca scop, inclusiv admi-
nistrarea creanțelor, care presupune monitorizarea acordurilor dintre părți și decontarea facturilor,
ceea ce înseamnă că furnizorul este scutit de unele responsabilități administrative.
• Factoringul permite îmbunătățirea imaginii, creșterea reputației și a competitivității întreprinderii.
Conform unui studiu efectuat de EOS Gallup Europe la comanda Comisiei Europene, principalele surse
de finanțare a întreprinderilor, în comparație cu Republica Moldova, pot fi vizualizate în următorul tabel.
Tabelul 1
Instrumentele finanțării pentru sectorul întreprinderilor mici și mijlocii, %
Uniunea Republica
Instrumentele finanțării Europeană Moldova
2011 2011 2014
Creditele bancare 79 39,78 39,55
Leasing şi serviciile de închirieri 24 0,69 0,53
Programele de stat de suport ale sectorului 11
Investitorii privaţi 7
Companiile financiare private (altele decât băncile), total: 4 2,79 2,06
- OMF - 2,26 1,75
- AEÎ - 0,53 0,31
Capitalul de risc 2 - -
Alte surse 2
Sursa: Elaborat de autor, în bаzа dаtelor disponibile pe site-ul odimm.md [online]. [citаt 25 aprilie
2017]. Disponibil: https://www.odimm.md
În ceea ce priveşte nivelul de finanţare a întreprinderilor, în Republica Moldova, nu există o statistică,
precum nu există nici studii speciale. În ţările Uniunii Europene, pentru a suplini deficitul de informaţii în
ceea ce priveşte finanţarea întreprinderilor, Comisia Europeană împreună cu Banca Centrală Europeană
elaborează studii periodice (o dată la 6 luni – studii parţiale; o dată la 2 ani – studii complete). Aceste studii
se bazează pe chestionarea întreprinderilor din UE în ceea ce priveşte evoluţia celor mai răspândite probleme
în activitatea IMM-urilor, structura finanţării IMM-urilor, necesităţile de finanţare ale IMM-urilor, condiţiile
de finanţare a IMM-urilor, accesul la finanţare, ratele de acceptare şi de refuz a cererilor de creditare etc.
Pentru îndeplinirea rolului său de creditor al economiei naţionale, sistemul de creditare al Republicii
Moldova trebuie să se axeze pe o descentralizare a finanţării, care va cuprinde întreaga gamă de activităţi
economice şi sociale ale ţării. Descentralizarea sistemului de credit se bazează atât pe organizarea cadrului
instituţional, cât şi pe totalitatea formelor, tehnicilor şi a normelor de reglementare a operaţiunilor de credit
în economia naţională.
Deşi, în ultimii ani, volumul şi soldul creditelor acordate diverselor sectoare ale economiei au crescut,
această creştere rămâne insuficientă pentru relansarea accelerată a economiei. Comparând parametrii
respectivi ai Republicii Moldova cu ai altor state, constatăm că autorităţile de guvernare, precum şi cele
monetar-financiare trebuie să întreprindă măsuri eficiente de creştere a volumului de credite investiţionale.
În general, studiile au arătat că o concentrare ridicată a pieţei bancare poate duce la o diminuare a
accesului la creditare al întreprinderilor, indiferent de tehnologia de creditare aleasă 1. Acest lucru se pare că
nu este influenţat nici de mărimea instituţiei de credit, nici de natura sau originea proprietarului (ţara de
origine a băncii-mamă), ci, pur şi simplu, de faptul că principalii actori de pe pieţele financiare concentrate
îşi pot exercita puterea de piaţă. Aceste instituţii vor alege să-şi menţină sau chiar să-şi mărească profitul nu
prin eficientizarea activităţii sau printr-o abordare flexibilă a cerinţelor întreprinderilor, ci, mai degrabă, prin
majorarea ratelor dobânzii sau a comisioanelor la creditele acordate întreprinderilor. Aceste instituţii pot fi
mai puţin interesate de inovare sau de calitatea serviciilor oferite clientelei, deoarece percep poziţia lor pe

1
Berger, A.N., Demirgüç-Kunt, A., Levine, R., Carlson, C., L., Haubrich, J., G., Bank Concentration and Competition:
An Evolution in the Making, 2003, nr. pag. 92
27
piaţă în termeni de putere şi siguranţă. Băncile respective îşi pot reduce riscul sau îşi pot îmbunătăţi portofoliul
nu doar printr-o mai bună monitorizare, ci mult mai simplu, prin înăsprirea standardelor de creditare pentru
întreprinderi. Unele studii arată că această putere de piaţă încurajează instituţia bancară să promoveze un
contract de credit pe termen lung, în care debitorul primeşte o rată a dobânzii mai mică pe termen scurt, dar în
care, după o perioadă de utilizare, banca se va prevala de dreptul discreţionar privind creşterea preţului real al
împrumutului (dobândă variabilă, comisioane de rambursare în avans, taxe de administrare etc.), forţând
împrumutatul să plătească o rată comparativ mai mare decât cea de pe piaţă la acel moment.
La prima vedere, băncile deţinute de instituţiile străine pot avea avantaje comparative în creditarea
tranzacţională a întreprinderilor, în schimb, instituţiile autohtone ar putea avea avantaje comparative în
creditarea relaţională 1. Această presupunere poate fi explicate prin următoarele motive:
 Băncile deţinute de capitalul străin fac parte (de regulă) din organizaţii mari, iar aceste compor-
tamente pot fi asimilate cu tipologia specifică comportamentului băncilor mari pe piaţă.
 Banca străină are, adesea, dificultăţi ce ţine de prelucrarea şi transmiterea informaţiilor „soft” la
distanţe mari, în penetrarea mai multor niveluri ierarhice. În plus, aceste instituţii se confruntă cu
multiple şi diverse interpretări ale limbajului economic, medii culturale şi de reglementare diferite,
condiţii care afectează în diferite forme relaţia de creditare.
 Băncile mici, autohtone par mai potrivite pentru finanţarea întreprinderilor, deoarece acestea sunt
mai disponibile în a se implica în ceea denumim „creditarea bazată pe relaţie” (relationship
lending), acel tip de finanţare care utilizează şi informaţii „soft”, informaţiile colectate de către
ofiţerul de credit pe bază de continuitate, personalizate, rezultate din contactul direct cu IMM-urile,
cu proprietarii şi managerii acestora, şi cu comunitatea locală.
 Pe de altă parte, instituţiile cu capital străin implantate în economiile în curs de dezvoltare ar putea
avea avantaje suplimentare în operaţiunile de creditare a unor categorii de IMM-uri, deoarece
aceste bănci au un acces mai bun la tehnologiile informaţionale, la colectarea şi evaluarea
informaţiilor „hard”, au acces la surse ieftine, au o mai mare şi îndelungată expertiză şi, adesea,
organizează cursuri de formare şi perfecţionare pentru ofiţerii de credit şi managerii de risc, ajutând
la disiparea mai bună a informaţiilor şi împărtăşirea experienţei în cadrul organizaţiei.
Unele cercetări recente au preferat, pentru o mai bună înţelegere a finanţării IMM-urilor, abordarea
ofertei de credit (supply side), prin utilizarea de date bancare interne, dintr-o multitudine de sisteme bancare
naţionale, în loc de a dezvolta abordarea „clasică” din literatura de specialitate, aceea a analizei cererii de
credit (demand side).
Bazate pe o colecţie impresionantă de date (1), rezultatele cercetării autorilor menţionaţi arată
diferenţe semnificative între tipurile de proprietate, cu privire la domeniul tehnologiilor de creditare alese şi
al structurilor organizatorice practicate:
 Băncile străine au mai multe oportunităţi în a valorifica eficient informaţiile „hard”, comparativ cu
băncile (private) interne. Ponderea împrumuturilor acordate IMM-urilor şi acoperite cu garanţii este
mai mare în rândul băncilor străine decât în rândul băncilor autohtone.
 Pe de altă parte, băncile străine au tendinţa de a evita descentralizarea deciziei de creditare şi
gestionarea riscurilor, ceea ce confirmă afirmaţia că băncile străine vor utiliza diferite tehnici de
creditare şi de organizare a structurilor pentru a ajunge la cele mai profitabile şi solide întreprinderi.
În ciuda tuturor acestor multiple abordări, rezultatele studiului menţionat arată că diferitele tehnici de
creditare şi structuri organizatorice duc la rezultate similare în ceea ce priveşte creditarea acordată
întreprinderilor. Rezultatele cercetării nu au găsit nicio dovadă în sprijinul afirmaţiei că băncile străine au
tendinţa de a împrumuta întreprinderile mai puţin în comparaţie cu alte tipuri de bănci. Concluzia acestui
studiu este că diferitele tipuri de bănci, aplicând tehnologii de creditare diferite, în cadrul unor structuri
organizatorice diverse, pot juca un rol important în finanţarea întreprinderilor, în economiile în dezvoltare.
În Republica Moldova, pe lângă modalitățile tradiționale de finanțare (creditare, leasing, împrumut
obligatar), agenţii economici privați, instituțiile publice, organizațiile neguvernamentale pot beneficia în
anumite condiții de finanțare din partea anumitor state, guverne sau instituții internaționale fără obligația de a
rambursa fondurile respective.
Acest tip de finanțare are ca principal obiectiv sprijinirea desfășurării unor activități importante pentru
anumite sectoare ale societății sau pentru dezvoltarea de ansamblu a organismului economico-social, din
domenii pentru care, din cauza situației conjuncturale, nu există resurse financiare suficiente și accesibile în
mod curent. Numeroase state și instituții internaționale au acordat Republicii Moldova astfel de finanțări.

1
De Haas, R., Naaborg, I., „Does Foreign Bank Entry Reduce Small Firms”, ,,Access to Credit, Evidence from European
Transition Economies”, Working Paper No. 050/August, 2005, nr. pag.147
28
 Acest tip de finanțare reprezintă o componentă majoră a mecanismului de colaborare dintre diferite
state, sprijinind rezolvarea unor situații dificile, pe care statul beneficiar nu le poate gestiona, datorită
faptului că nu deține suficiente resurse materiale și umane pentru a putea face față unor astfel de situații. În
consecinţă, pe lângă ajutorul financiar, statul beneficiar primește o întreagă procedură (metodologie) ce
trebuie respectată și pusă în aplicare pe perioada programului, dar și după ce acesta încetează.
Fără îndoială activitatea de finanţare reprezintă o problemă majoră pentru orice întreprindere
indiferent de mărimea acesteia. Am constat că, la nivelul întreprinderilor, există probleme în ceea ce priveşte
mecanismul de finanţare.
În opinia mea, remedierea acestor aspecte negative trebuie făcută punctual şi vizează următoarele
măsuri:
1. Măsuri cu privire la identificarea nevoii de finanţare:
− analiza şi previzionarea nevoii de finanţare pe termen scurt, mediu şi lung, din care să rezulte
necesarul de fond de rulment precum şi necesarul de finanţare, generat de achiziţii de maşini,
utilaje, construirea halelor, extinderea întreprinderii etc.;
− utilizarea metodei analitice sau a celei sintetice de determinare a necesarului de fond de rulment;
− întocmirea unui plan de finanţare care permite detalierea punctuală a finanţării si implicit
determinarea necesarului de finanţare la un moment dat. Planul se referă la: strategie, investiţie,
nevoie de finanţare si risc;
− organizarea unei selecţii de oferte cu privire la maşinile şi utilajele necesare care urmează să fie
achiziţionate;
− analiza oportunităţii achiziţiei unuia sau altuia din mijloacele fixe;
− identificarea investiţiei de modernizare prin întocmirea unui deviz prealabil care să permită
stabilirea necesarului de finanţare;
− întocmirea unor studii de fezabilitate şi evaluare acolo unde este cazul.
2. Măsuri cu privire la identificarea costului finanţării:
− analiza costului finanţării din surse proprii şi din surse atrase şi compararea celor două;
− includerea în costul finanţării a tuturor elementelor de calcul: dobânzi, comisioane, zile - valoare;
− identificarea şi compararea costului finanţării prin creditare, împrumut obligatar şi leasing;
− analiza şi extrapolarea costului finanţării, generat de situaţii similare din propria companie sau
din companii cu acelaşi obiect de activitate;
− identificarea şi analizarea impactului pe care îl are costul finanţării asupra întreprinderii;
− analiza gradului de îndatorare şi a pragului acestuia pe diferite scenarii de costuri.
3. Selectarea surselor de finanţare:
− analiza şi identificarea proiectelor şi a surselor de finanţare prin intermediul următorilor
indicatori: costul finanţării, rentabilitatea financiară, plăţile reale, excedentul de lichidităţi;
− analiza şi aprecierea unor factori care conduc la creşterea sau scăderea costului finanţării:
costurile administrative ale finanţării, nivelul obligaţiei, costul serviciului, deductibilitatea
fiscală etc.;
− analiza şi aprecierea alegerii uneia sau alteia dintre sursele de finanţare asupra autonomiei şi
controlului întreprinderii;
− analiza rentabilităţii financiare şi a efectului de îndatorare prin scenarii alternative în care se iau
în calcul diferite surse şi costuri de finanţare;
− identificarea efectivă a sursei de finanţare cu costul cel mai mic.
4. Măsuri cu privire la întocmirea tabloului fluxurilor de numerar:
− întocmirea, analiza şi urmărirea efectivă a tabloului de finanţare pe tipuri de investiţii (reînnoire,
creştere sau exploatare);
− controlul modului, în care sunt utilizate fondurile băneşti pe parcursul derulării investiţiei;
− evidenţierea detaliată şi etapizată a veniturilor şi cheltuielilor pe categorii de operaţiuni.
Acestea sunt unele din măsurile pe care noi le considerăm necesare pentru ca activitatea financiară
să se îmbunătăţească şi să permită creşterea performanţelor la nivel de întreprindere.
Consideră că o structură bine echilibrată a sectorului bancar, cu băncile de stat importante, implicate în
proiecte naţionale strategice, băncile private mici, dinamice şi flexibile, atente la creditarea relaţională, şi o
prezenţă provocatoare a băncilor străine pot valorifica oportunităţile economice, pot crea un mediu adecvat
cerinţelor de finanţare a întreprinderilor.

29