Sunteți pe pagina 1din 2

PÂINE CU MAIA

INGREDIENTE

 750 g făină

 500 g apă

 200 g maia

 15 g sare

MOD DE PREPARARE

Nicio pâine nu este atât de delicioasă cum este cea pe care o pregătești acasă, din doar câteva
ingrediente. Dacă nu ai drojdie, poți face o pâine cu maia.

Maiaua este un agent de fermentare și dospire folosit în pregătirea pâinii, care conține doar făină și apa.
Spre deosebire de drojdia de la magazin, care conține drojdie Saccharomyces cerevisiae, maiau conține
două tipuri de drojdie sălbatică, anume Saccharomyces exiguus și Candida milleri, după cum
arată Atelier de Pâine.

Dacă vrei o rețetă bună de maia, cea de maia veșnică este un bun început. O pâine pregătită din maia
este nu doar gustoasă, ci și sănătoasă și nutritivă. Se prepară din doar câteva ingrediente, iar rezultatul
este formidabil. Iată care sunt pașii:

1. Înainte de toate, testăm maiaua într-o cană cu apă. Dacă maiaua plutește, este perfectă.

2. Maiaua o amestecăm cu apa. Avem grijă să păstrăm deoparte două linguri de apă.

3. Adăugăm făină treptat, până o încorporăm pe toată. Aluatul rezultat trebuie să fie moale și
lipicios.

4. Acoperim aluatul cu un prosop și îl lăsăm deoparte jumătate de oră. Mai apoi, frământă aluatul
vreo 10 minute.

5. La final, adăugăm sarea și cele două linguri de apă și le încorporăm bine în aluat. Acesta din
urmă trebuie să fie elastic.

6. Punem aluatul într-un bol uns cu ulei, îl acoperim cu un prosop și îl lăsăm o oră deoparte. După
această etapă, întindem puțin aluatul, trăgând de margini și împăturindu-l precum un plic. Îl
lăsăm într-un bol, acoperit cu o folie alimentară și așteptăm trei ore.

7. Când au trecut trei ore, luăm aluatul și îi dăm forma dorită. Îl așezăm în tavă, pe o hârtie de
copt.

8. Cuptorul se setează la temperatură mare, în jur de 200 de grade Celsius. Lăsăm tava la cuptor
timp de 30-40 de minute sau până când se rumenește coaja.

S-ar putea să vă placă și