Titlu: Vina

Autor: Camelia Cavadia

Editura: TREI
An publicaţie: 2015
Număr pagini: 320

Vina - un roman rupt dintr-o realitate care arde suflete

Am început romanul Cameliei Cavadia cu un oarecare scepticism. Nu mă aşteptam să descopăr o

poveste de viaţă cutremurătoare între copertele acestei cărţi, care întăreşte convingerea că aparenţele
sunt înşelătoare, iar în spatele oamenilor pe care îi vedem zilnic, există fapte, cuvinte, amintiri şi dureri
necunoscute. Nu am crezut că un personaj masculin de 54 de ani mă poate face să citesc o carte doar
pentru a-i afla povestea şi nici nu l-am crezut capabil să mă intrige şi să mă captiveze. Cu toate acestea,
m-am trezit prinsă în amintirile sale, încercând să desluşesc comportamentul său ciudat şi întrebându-mă
de unde atâta durere, din ce provine toată senzaţia de culpabilitate monstruoasă care l-a ţinut pe omul
ăsta izolat de lume timp de zece ani?

Cartea împleteşte trecutul cu prezentul şi, în timp ce cititorul asistă, pe de-o parte la umanizarea treptată
a lui Tomas H. în realitatea zilnică, pe de altă parte pătrunde în trecutul său cunoscând ceea ce acesta a
trăit şi l-a dezumanizat.

Conştientă că nicio mângâiere şi niciun cuvânt nu va îndulci infernul trăit, am lăsat personajul să se
dezvăluie treptat. Tomas H. e genul de om care nu vrea milă dar care îţi rupe sufletul cu durerea lui.

" Îi era aşa dor să se simtă şi el din nou om! Sau măcar ceva asemănător. Îi era dor să se simtă viu, să
creadă, să simtă, să vrea ceva, indiferent ce ar putea însemna asta. Îi era dor de atât de multe lucruri şi
totodată era atât de înspăimântat de ele."

Încă din primele pagini facem cunoştinţă cu personajul principal al romanului. Tomas H. apare ca un
bătrân ursuz, alcoolic, fără bun-simţ şi cu o vădită dispreţuire faţă de viaţă. Omul acesta, cu evidente
probleme comportamentale şi tendinţe spre suicid, reuşeşte însă să creeze o aură de mister în jurul său
şi te face să citeşti mai departe, în speranţa că vei afla motivele din spatele atitudinii şi gândurilor sale
autodistructive.

" Tomas H. avea 54 de ani, dar arăta de cel puţin 65. Se considera un mare ticălos în viaţă şi spera ca
zilele ce-i mai rămăseseră de trăit să-i provoace la fel de multă suferinţă precum adusese el altora. "

" În timp ce toate celelalte gânduri din trecut îl făceau să se înconvoaie de durere, această amintire era
singura care supravieţuise dezastrului şi rămăsese vie, caldă şi puternică."

" Nu exista om mai potrivit decât Tomas H. care să stea mărturie pentru faptul că puterea de adaptare a
unei fiinţe umane e infinit mai mare decât s-ar crede. La fel şi cea de îndurare. Tomas H. ieşise din infern
şi uneori nu ştia dacă ar trebui să se considere norocos pentru asta. Se afla veşnic pe marginea
prăpastiei cu un picior mereu deasupra hăului."

Cum amintirile sunt cele care îl ţin pe Tomas pe linia de plutire, avem ocazia să îi descoperim trecutul de
fiecare dată când bărbatul se scufundă în dulceaţa înşelătoare a acestor amintiri. Pentru început, cititorul
o cunoaşte pe Stella şi, implicit, frumoasa poveste de dragoste dintre ea şi Tomas, precum şi căsătoria lor
care a venit ca cea mai firească metodă de împlinire a unei iubiri sincere.

" Ca pereche, Stella şi Tomas erau exotici şi nu puţini erau cei care întorceau capul după ei pe stradă .
Erau cumva ca soarele şi luna, ca apa şi focul , ca cerul şi pământul , un amestec de elemente, însuşiri şi
calităţi ce se completează perfect. "

Căsnicia întemeiată pe dragoste şi afecţiune este exemplul perfect de armonie. Stella şi Tomas se bucură
de viaţa în doi, iar fericirea lor pare a fi trainică, solidă, indestructibilă. Povestea lor de iubire combină
toate ingredientele necesare într-un mod armonios: tinereţe, dragoste, respect, pasiune, doi copii reuşiţi,
oameni dornici să le ofere afecţiune şi ajutor, cariere de succes. Totul pare un vis frumos... prea frumos
însă pentru a fi adevărat.

Prima discuţie în contradictoriu, pornită de la sâmburele geloziei care îi roade sufletul lui Tomas, reuşeşte
să destabilizeze piedestalul perfecţiunii căsniciei lor. Aparent o ceartă banală, aceasta zdruncină definitiv
liniştea şi fericirea căminului deoarece cei doi nu mai reuşesc să reconstruiască starea de armonie iniţială
şi din acest punct totul se îndreaptă inevitabil spre distrugere.

" Conştient de cele mai multe ori că duce lucrurile din rău spre mai rău, Tomas H. n-a avut puterea să
spună niciodată stop cu adevărat, deşi în felul lui a tot încercat. "

Cititorul asistă la o decădere lentă şi dureroasă a familiei ce părea să aibă totul. M-am încruntat, am
suferit alături de personaje şi am simţit o milă sfâşietoare pentru fiecare în parte. Printr-un joc murdar şi
perfid al destinului, Tomas H. nu pierde numai persoanele dragi, ci şi pe el însuşi. Copleşit de vicii precum
alcoolul şi gelozia, dar şi de o teamă inexplicabilă , Tomas îşi distruge la propriu familia, căminul şi viaţa.
Succesul colosal pe care îl are în carieră nu îl ajută să depăşească momentul, ci din contră, îl afundă tot
mai mult în negura propriilor incertitudini şi temeri. Am observat o soţie care luptă neîncetat să îl tragă
afară, oameni care fac totul pentru a-l ajuta şi a-i fi aproape, doi copii care îl adoră şi tânjesc după atenţie
şi... un om care nu se poate bucura de nimic din frica de a nu pierde bucuria.

"Habar n-avea de unde îi veneau aceste idei întunecate, dar uneori se surprindea gândindu-se la ce-i mai
rău. "

Abia spre finalul romanului am reuşit să înţeleg pe deplin titlul acestuia pentru că Tomas H. este în cele
din urmă distrus, nu de multitudinea de vicii şi îndoieli, ci de o vină gigantică ce îi sfârtecă sufletul din el
bucată cu bucată, iar durerea este una insuportabilă. Sfârşitul cărţii mi-a adus în minte noţiunea de
"nedrept", dar oare când a fost viaţa dreaptă ca să fie acum? Numai că, în cazul personajului Cameliei,
viaţa, aşa injustă cum o ştim, pare încă şi mai monstruoasă anulând speranţa.

" Au sperat degeaba şi au greşit sperând."

Înapoi în prezent, d-l H. încearcă să refacă relaţia cu fiul său şi când soarele răsare, o face doar pentru a
fi umbrit din nou şi definitiv.

" I se strângea sufletul de durere imaginându-şi-l pe Paul aşteptând. Nu mai avea cum să-i spună că de
data asta ar fi venit."

Deşi este o carte sfâşietoare, o recomand pentru felul remarcabil în care reuşeşte să genereze emoţii
extrem de puternice. Camelia Cavadia a scris o poveste care pare desprinsă din realitate şi, cum
realitatea aduce mai degrabă suferinţă decât fericire, viaţa lui Tomas este zugrăvită în tonuri bacoviene.
Am rămas cu un nod în gât după lecturarea acestei cărţi care îndeamnă la autoanaliză. Indirect, "Vina"
Cameliei Cavadia este o lecţie pe care oricine preferă să o înveţe teoretic şi nicidecum practic.
Ce uşor ar fi dacă am putea învăţa din greşelile altora fără să mai fim nevoiţi să ne lovim noi înşine
dureros. Ce uşor ar fi dacă nu ar exista regrete şi dacă propria conştiinţă nu ne-ar fi cel mai nemernic şi
crud judecător existent. Da, m-a durut povestea asta şi înclin să cred că generarea emoţiei a fost şi
scopul cărţii. Felicitările mele autoarei pentru un roman intens, tulburător, dureros şi fascinant de
verosimil.

Citate:

" Pe atunci acasă era cel mai frumos loc de pe pământ."

" Era ca şi cum niciodată nu se putea bucura până la capăt de lucruri, pentru că mereu era conştient de
efemeritatea clipei. Ea era opusul lui. Se bucura de fiecare clipă la maximum, tocmai pentru că ştia că
trece."

"- Îţi promit! Îţi promit! i-a zis atunci , iar această promisiune îi va arde sufletul de fiecare dată, de două ori
în acelaşi loc, aşa cum el nu stătuse pe gânduri şi promisese de două ori la rând. "

" Dacă măcar o clipă i-ar fi trecut prin cap că lucrurile nu sunt definitiv pierdute... dacă ar fi ştiut mai din
timp! Cât de bine ar fi fost!"