Sunteți pe pagina 1din 1

Căsuţa nouă

de Emilia Plugaru
                        Rândunel cu Rândunica

                        Şi-au zidit căsuţă nouă.

                        În frumoasa lor căsuţă

                        Nu e vânt şi nici nu plouă.

                        Casa-i gata. Au de toate.

                        Rândunel e fericit.

                        Pentru puii ce-or să vină

                        O căsuţă şi-a zidit.

                        Perdeluţe la ferestre,

                        Din mătase rozovioară.

                        Pe pervazuri – flori în glastre,

                        Soare dulce în cămară…

                        Fericită-i Rândunica.

                        Se trezeşte de cu zori.

                        În căsuţa ei cea nouă

                        Ciripesc cinci puişori.

S-ar putea să vă placă și