EȘTI MINUNATĂ

Zâmbesc atunci când te aud. Vocea ta mă aruncă într-un ocean de liniște, unde navighez spre albastrul
pur al iubirii. Sunt convins că exiști pentru ca eu să pot fi măcar o dată fericit. Sunt convins că tu ești
fericirea, că ești imensul cer cu stele al fericirii. Când te privesc nu pot nici măcar a clipi, pentru că nu aș
vrea să pierd vreo secundă din lumina fermecată pe care o emani cu atâta eleganță.Ești doamna fericirii
mele. Ești doamna nopților mele nedormite, și clar ești doamna universului meu în care am avut atâtea
vise minunate. Ești minunată pentru că ești tu. Ești minunată pentru că vrei. Ești minunată pentru că așa
te-ai născut. Ești minunată și atunci când nu vrei să fii!

CEEA CE TU EȘTI NU POATE FI CUPRINS ÎN CÂTEVA RÂNDURI. FRUMUSEȚEA TA ȘI ENERGIA TA UNICĂ DE

FEMEIE CHIAR POATE CUPRINDE ÎNTREAGA LUME.

EȘTI LUMEA MEA. EȘTI VISUL CU CARE MĂ TREZESC DE DIMINEAȚĂ. MI-EȘTI ZIUA SENINĂ CÂND AFARĂ E
FURTUNĂ. MI-EȘTI CLIPA CARE MĂ FACE SĂ SIMT CĂ AM TRĂIT ȘI TRĂIESC O VEȘNICIE DANSÂND CU
DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ!

Nu mi-e nimic mai dulce-n piept

Decât o dragoste ce vine
În fiecare zi, direct
Din a ta inimă la mine!

Noi doi în unul suntem prinși

Pentru o viață minunată,
De Cupidon am fost atinși,
Rectific, de a lui săgeată!

Ne potrivim și-n orice loc,

A noastre inimi bat curate,
Pentru iubire cu mult foc
Să ne iubim pe săturate!
Și-om fi sătui pentr-un moment,
Însă chimia noastră-i mare,
Nicicând eu nu voi fi absent...
Nici tu nu vei dori schimbare!

Așa ne vom iubi mereu,

Cu mare foc, uniți de soartă,
Căci eu sunt tu, și tu ești eu,
Doar împreună suntem artă!

“La poale sub un pom uscat”

La poale sub un pom uscat

Odihnesc două cripte
Acolo unde s-a-ntâmplat
Să fie soarta lor menită

Acum, ieri, odinioară

Pe când doar o criptă era
Un străin veni din zare
Și viața lor î-și amintea:

“Sub acest pom pima-ntâlnire

Când ți-a zburat zmeul a fost,
Î-ți era frică de-nălțime
Dar m-am urcat și l-am dat jos.

Apoi la școală-am mers de mână,

M-ai ajutat când mi-era greu
Prin viață am mers împreună
Și-alăturea mi-ai fost mereu.

Soție-apoi mi-ai devenit

Și doi copii tu mi-ai născut...
Nu demult ei au venit,
Nepoțeii i-am vazut.
De tine au tot intrebat
Ce faci și te întorci tu când?
De ce și unde ai plecat?
Dar n-am știut ce să răspund.

Pomul cu noi a crescut,

Aici veneam în doi mereu...
Jumate s-a uscat demult,
Cred c-a venit și timpul meu.”

Din zare soare răsări

Frunzele zburau pierdut,
Bătrânu-n pic mai zăbovi
Și-n orizont a dispărut...

Soarta lor le-au fost menită

Acolo unde s-a-ntâmplat
Să odihnească două cripte
La poale sub un pom uscat