Tema 2.

EDUCAŢIA – DOMENIU/OBIECTUL DE STUDIU AL PEDAGOGIEI

Structura tematică:
1. Conceptul de educație
2. Factorii dezvoltării psihice/personalității
3. Caracteristicile și funcțiile educației
4. Întrebări pentru discuție la seminar

Obiective:
▪ Analiza educaţiei ca fenomen specific uman
▪ Analiza caracterului permanent al educaţiei
▪ Interpretarea caracterului istoric al educaţiei
▪ Analiza caracterului diferenţiat al educaţiei
▪ Interpretrea specificului naţional al educaţiei
▪ Analiza caracterului sistematic şi organizat al educaţiei
▪ Interpretarea relaţiei educaţie – artă
▪ Analiza influenţelor pozitive prin educaţie
▪ Educaţie permanentă, autoeducaţie, influenţe educaţionale,
intenţionalităţi positive

Termeni cheie: Educaţie permanentă, autoeducaţie, influenţe

educaţionale, intenţionalităţi pozitive

1. Conceptul de educație

Mulţi pedagogi înţeleg educaţia în mod diferenţiat. Iată câteva

definiţii care surprind esenţa fenomenului educaţional:
* a educa înseamnă a cultiva curăţenia sufletească şi buna
cuviinţă a copiilor şi tinerilor, a-l creşte pe copil moral şi evlavie, a avea
grijă de sufletul lui, a-i modela inteligenţa, a forma un atlet pentru
Hristos; pe scurt a te îngriji de mântuirea sufletului lui. Educaţia este
asemenea unei arte: artă mai mare decât aceasta nu există, pentru că dacă
toate artele aduc un folos pentru lumea de aici, arta educaţiei se
săvârşeşte în vederea accederii la lumea viitoare (Ioan Hrisostomus).
* educaţia este activitatea de disciplinare, cultivare, civilizare şi
moralizare a omului, iar scopul educaţiei este de a dezvolta în individ
toată perfecţiunea de care este capabil (Kant).
* educaţia este acţiunea de formare a omului pentru el însuşi,
dezvoltându-i-se o multitudine de interese (Herbart).
* educaţia constituie acţiunea generaţiilor adulte asupra celor
tinere, cu scopul de a forma acestora din urmă anumite stări fizice,
intelectuale şi mentale necesare vieţii sociale şi mediului pentru care sunt
destinate (Durkheim).
* educaţia este acea reconstrucţie sau reorganizare a experienţei
precedente şi care măreşte capacitatea de a dirija evoluţia celei care
urmează (Dewey).
 * educaţia este o voinţă de iubire generoasă faţă de sufletul altuia
pentru a i se dezvolta întreaga receptivitate pentru valori şi capacitatea
de a realiza valori (Spranger).
* educaţia este o integrare: integrarea forţelor vieţii în
funcţionarea armonioasă a corpului, integrarea aptitudinilor sociale în
vederea adaptării la grupuri, integrarea energiilor spirituale, prin
sprijinirea fiinţei sociale şi corporale, pentru dezvoltarea completă a
personalităţii individuale (Hubert).
* educaţia este activitatea conştientă de a-l influenţa pe om
printr-o triplă acţiune: de îngrijire, de îndrumare şi de cultivare, în
direcţia creării valorilor culturale şi a sensibilizării individului faţă de
acestea (Bârsănescu).
Ioan Cerghit identifică următoarele posibile perspective de
înţelegere a educaţiei:
1. educaţia ca proces – acţiunea de transformare în sens pozitiv
şi pe termen lung a fiinţei umane, în perspectiva unor finalităţi explicit
formulate;
2. educaţia ca acţiune de conducere – dirijarea evoluţiei
individului spre stadiul de persoană formată, autonomă şi responsabilă;
1. educaţia ca acţiune socială – activitatea planificată ce se
desfăşoară pe baza unui proiect social, care comportă un
model de personalitate;
2. educaţia ca interrelaţie umană – presupune un efor comun şi
conştient între cei doi actori: educatorul şi educatul;
3. educaţia ca ansamblu de influenţe – acţiuni deliberate sau în
afara unei voinţe deliberate, explicite sau implicite,
sistematice sau neorganizate, care într-un fel sau altul,
contribuie la formarea omului ca om.

Educația este procesul de transmitere a cunoștințelor,

priceperilor, deprinderilor, atitudinii de la o generație la alta cu
scopul formării ființei mane/omului drept o personalitate.

2. Factorii dezvoltării psihice/personalității

Prin dezvoltare înţelegem acel proces complex de trecere (salt)

de la un stadiu inferior la unul superior, de la simplu la complex, într-o
succesiune de etape, fiecare având propriile caracteristici.
Dezvoltarea psihică se referă la apariţia, formarea şi maturizarea
proceselor şi însuşirilor psihice, aceasta fiind determinată de trei factori:
ereditate, mediu şi educaţie.

a). Ereditatea (lat. hereditas = moştenire) - este acea însuşire de

bază a materiei vii de a transmite caracteristicile speciei, grupului,
individului, de la înaintaşi la urmaşi, sub forma unor mesaje codate
genetic. Aceste mesaje sunt influenţate de:
• Genotip - care reprezintă totalitatea proprietăţilor
ereditare ale unui organism. Există un genotip general
(proprietăţile speciei) şi un genotip individual (elementele
variabile din interiorul speciei);
 • Fenotipul - este rezultatul interacţiunii genotipului
cu mediul (factorii de mediu). De aceea, genotipul nu se
exprimă şi nu se manifestă decât fenotipic.
• Potenţialul de formare - este preponderent de
natură psihică şi se referă la capacităţile de gândire,
strategiile de asimilare etc.
Unele aspecte ale vieţii psihice sunt puternic determinate ereditar
(temperament, emotivitate, aptitudini), iar altele mai puţin (caracter,
voinţă, atitudini).

b). Mediul (lat. medium = ambianţă) - reprezintă cadrul în care

se naşte, trăieşte şi se dezvoltă individul, fiind într-o interacţiune
continuă cu acesta pe diferite paliere: fizico-chimic, psiho-fizic, socio-
cultural. Există două tipuri de factori de mediu:

Figura nr. IV.1. Clasificarea^ factorilor de mediu

c). Educaţia - (lat. educo, educere = a ridica, a scoate, a

transforma şi lat. educo, educare = a creşte, a îngriji, a facilita, a stimula)
reprezintă cel de-al treilea factor determinant al dezvoltării psihice.
Aceasta valorifică potenţialităţile genetice, în raport cu disponibilităţile
ambientale, fiind o formă deliberată de formare şi modelare axiologică a
personalităţii umane.
 3. Caracteristici şi funcţii ale educaţiei

a). Caracteristici, note distinctive ale educaţiei

Complexitatea educaţiei este evidenţiată prin prezenţa în
literatura de specialitate (D. Creţu, 1999, ' E. Joiţa, 2003, I. Viorel, 2004,
V. Ilie, 2007) a unui număr variat de caracteristici. Dintre cele mai
importante, amintim:
Caracteristic Descriere/interpretare
a
Socială Educaţia este un sistem intim legat de sistemul social,
ea însăşi fiind un fapt social
Axiologică Prin educaţie se transmit seturi de valori
Istorică Se referă la surprinderea evoluţiei educaţiei din zorii
umanităţii
până în prezent
Naţională Propune valorizarea tezaurului naţional al fiecărei
societăţi şi integrarea acestuia în circuitul valorilor
universale
Teleologică Presupune atingerea unor finalităţi pe termen lung,
mediu şi scurt
Prospectivă Nu se referă numai la trăsăturile educaţiei prezente, ci
anticipă educaţia viitorului
Novatoare Presupune modificare, transformare, reformă, inovaţie
Permanentă Se desfăşoară de-a lungul întregii vieţi

* educaţia este un fenomen specific uman – educaţia nu se poate extinde

la plante sau animale, deoarece omul este singura fiinţă care învaţă în
mod conştient şi intenţionat; învăţarea la animal este o prelungire a
instinctului, iar la om este legată de activitatea de socializare a
individului, de transmiterea şi însuşirea experienţei acumulate de
omenire. Pentru că omul este slab înzestrat cu instincte, el are nevoie de
educaţie pentru a supravieţui. Educaţia nu presupune scopuri exterioare
fiinţei umane, ci urmăreşte deplina sa realizare şi dezvoltare pe linia
disponibilităţilor native şi pe linia cerinţelor sociale. Ea îl provoacă pe
individ să se dezvolte prin el însuşi, prin efort propriu.
* caracterul istoric al educaţiei – nu există educaţie în orice timp şi în
orice loc. Schimbându-se cerinţele societăţii se schimbă şi educaţia,
scopul şi conţinutul ei, metodele şi formele ei de organizare.
* caracterul permanent al educaţiei – din moment ce societatea este în
continuă schimbare, generând solicitări noi faţă de educaţie, omul se
situează continuu pe poziţia de receptor al acţiunii educative. Educaţia
are deci în vedere instrucţia şi educaţia copiilor şi tinerilor pe tot
parcursul vieţii. Dacă la început copilul intră în instituţia de învăţământ
ca novice, pe parcursul anilor de şcoală el învaţă cum să se autoformeze
şi autoinstruiască, pe tot parcursul vieţii.
* caracterul diferenţiat al educaţiei – educaţia trebuie diferenţiată în
funcţie de particularităţile individuale şi de vârstă ale elevilor, de mediul
socio-cultural în care se desfăşoară şi de varietatea condiţiilor în care se
desfăşoară.
* educaţia are un specific naţional – sistemele educaţionale exprimă
conştiinţa naţională, culturală şi tradiţională. Organizarea întregului

4
sistem educaţional constituie un atribut al suveranităţii de stat, fiind în
consens cu logica educaţiei care nu acceptă modele universale ce pot fi
imitate mecanic, ci trebuie să fie rezultatul unor cerinţe sociale specifice
unei ţări.
* educaţia se aseamănă cu arta – fiecare educator trebuie să evite
şablonul în activitatea educativă pe care o desfăşoară, găsind pentru
fiecare elev şi pentru fiecare împrejurare concretă, procedeul adecvat.
Desăvârşirea personalităţii unui om trebuie să apară ca o operă de artă..
dar un educator nu poate fi bun doar bazându-se pe intuiţie şi experienţă,
fără să aibă un fundament ştiinţific corespunzător.
* educaţia presupune influenţe cu intenţionalitate pozitivă – ca proces
social, cu vădită finalitate socială, educaţia presupune atingerea unor
scopuri sau obiective, prin intermediul unor influenţe exercitate
intenţionat şi care au semnificaţie pozitivă în raport cu obiectivul
urmărit. Îl învăţăm pe elev să fie bun, moral, să fie conştiincios, să se
pregătească temeinic etc.
* educaţia are un caracter organizat şi sistematic – ţinând seama de
scopul urmărit şi de particularităţile elevului, acţiunea educaţională
necesită luarea unor măsuri care să asigure maximum de randament. O
asemenea dirijare presupune un cadru adecvat, care să îngăduie luarea
unor măsuri a căror funcţionalitate să poată fi urmărită îndeaproape. De
aici şi legătura dintre educaţia propriu-zisă şi cadrul instituţional. În
şcoală influenţele vin din partea unor persoane pregătite profesional şi
psihopedagogic care pot să dea influenţelor educative o orientare precisă
şi să le organizeze corespunzător.
* educaţia conduce la autoeducaţie – educaţia în şcoală cedează treptat
locul unor preocupări conştiente ale elevilor pentru propria lor
desăvârşire, educaţia transformându-se în autoeducaţie. Autoeducaţia
este o consecinţă firească a faptului că omul este în acelaşi timp
subiectul şi obiectul acţiunii educative. Omul devenit conştient de
cerinţele vieţii sociale şi de necesitatea autodezvoltării, se ocupă
sistematic şi permanent de auto-perfecţionarea sa, în vederea integrării
active în societate.

b). Funcţiile educaţiei

Prin funcţiile educaţiei înţelegem rolurile pe care aceasta le are în

formarea şi dezvoltarea personalităţii individului. Acestea pot fi definite
în raport cu societatea, cu educatul şi cu propria realizare. Principalele
funcţii (D. Creţu, 1999, M. Bocoş, D. Jucan, 2003, E. Joiţa, 2003, I.
Viorel, 2004, V. Ilie, 2007) ale educaţiei sunt:
• Selecţia şi transmiterea valorilor de la societate la individ;
• Dezvoltarea potenţialului biopsihic al individului
în virtutea unui ideal educaţional;
• Formarea socio-profesională;
• Înzestrarea indivizilor cu mijloacele necesare
pentru dezvoltarea lor pe parcursul întregii vieţi;

Alte funcţii: culturală, axiologică, economică, politică, funcţia de

formare pentru autoeducaţie, de formare pentru integrare socială şi
profesională, de coordonare a factorilor dezvoltării, managerială etc.

5
 4. Întrebări pentru discuție la seminar:

1. Formulaţi câte un exemplu pentru cele cinci perspective ale

educaţiei: educaţia ca proces, educaţia ca acţiune de conducere,
educaţia ca acţiune socială, educaţia ca interrelaţie umană,
educaţia ca ansamblu de influenţe.
2. Descrieţi trei metode de autoeducaţie.
3. Descrieţi trei mijloace de autoeducaţie.
4. Comparaţi educaţia şcolară cu educaţia extraşcolară.
5. Formulaţi cinci scopuri ale educaţiei în societatea contemporană.
6. Descrieţi idealul de personalitate umană în societatea actuală.
7. Realizaţi un eseu cu titlul: „Educaţia şi lumea contemporană”
arătând modul în care se conturează azi educaţia şi modul în
care pot fi îndeplinite funcţiile educaţiei.
8.