Anatomia functionala a cortexului cerebral

Componenta functionala a cortexului cerebral este reprezentata de un strat subtire de neuroni, care
acopera suprafata tuturor circumvolutiuniior cerebrale. Grosimea acestui strat este de numai 2-5
milimetri, iar suprafata totla de aproximativ 1m 2
Intregul cortex cerebral contine aproximativ 100 miliarde de neuroni. Majoritatea neuronilor sunt de 3
tipuri: granulari (stelari), fusiformi , piramidali.
Structura cortexului cerebral: I, stratul molecular; II, stratul granular extern; III, stratul celulelor
piramidale; IV, stratul granular intern; V, stratul celulelor piramidale mari; VI, stratul celulelor fusiforme
sau polimorfe.
Neuronii granulari au de obicci axoni scurti si functioneaza in principal ca intemeuroni care transmit
impulsuri nervoase numai pe distante scurte in interiorul cortexului cerebral.
Neuronii piramidali si fusiformi dau nastere aproape tuturor fibrelor eferenteale cortexului. Celulele
piramidale sunt mai mari si mai numeroase decit celulele fusiforme si dau nastere fibrelor nervoase
lungi cu diametru mare care au traiect pana la nivelul maduvei spinarii. De asemenea, acestia dau
nastere majoritarii manunchiurilor mari de fibre de asociatie care unesc intre ele ariile cerebrale
principale.

Functiile ariilor corticale specifice, ariilor de

asociatie
Diferitele arii corticale detin functii separate. Arii
principale: aria motorie primara, premotorie
(motorie secundara) si motorie suplimentara,
precum si ariile somatosenzoriale primara si
secundara pentru sensibililatea
somatosenzoriala, sensibilitatea vizuala si
sensibilitatea auditiva.
Functii: Ariile motorii primare au conexiuni
directe cu muschi specifici implicati in realizarea
unor contractii musculare discrete.
Ariile somatosenzoriale primare detecteaza
senzatiile specifice - vizuale, auditive sau
somatice - transmise direct catre creier de la nivelul organelor senzoriale periferice.
Ariile secundare descifreaza sensuI impulsurilor care ajung in ariile primare.
Ariile de asociatie. primesc si analizeazasimultan impulsuri nervoase provenite din mai multe regiuni,
atat ale cortexului motor cat si ale cortexului senzarial, precum si de la structuri subcorticale. Cele mai
imponante arii de asociatie sunt (I) aria de asociatie parieto-occipito-temporala(La nivelul acestei arii se
realizeaza interpretarea semnificatiilor impulsurilor provenite din toate ariile somatosenzoriale
inconjuratoare), (2) aria de asociatie prefrontala (este esentiala pentru desfasurarea proceselor de
gandire) si (3) aria de asociatie limbica( are legatura in principal cu comportimentul, emotiile si
motivatia) .

Rolul cortexului in comunicare

Exista doua aspecte ale comunicarii: in primul rand aspectul senzorial, care implica analizatorul auditiv si
analizatorul vizual, iar in al doilea rand aspectul motor, care implica vorbirea si controlul acesteia.

Perceptia auditiva si vorbirea are loc datorita succesiunea evenimentilor:

(1) receptia la nivelul ariei auditive primare a impulsurilor nervoase care corespund cuvintelor; (2)
interpretarea cuvintelor in aria lui Wernicke; (3) formularca (In aria lui Wernicke) a gandurilor si
cuvintelor care urmeaza a fi exprimate verbal; (4) transmiterea impulsurilor de la aria lui Wernicke spre
aria lui Broca, prin fasciculul arcuat; (5) activarea programelor motorii specializate de la nivelul ariei lui
Broca, implicate In controlul formarii cuvintelor; (6) transmiterea impulsurilor adecvate catre cortexul
motor, pentru a realiza controlul muschilor implicati in producerea si articularea cuvintelor.
In cazul lecturarii unui material si al raspunsului verbal consecutiv : Aria pentru receptia initiala a
impulsurilor care corespund cuvintelor este reprezentata de aria vizuala primara Ulterior are loc
interpretarea informatiilor la nivelul girusului angular, iar in final este atins nivelul maxim al interpretarii
si recunoasterii in aria lui Wernicke.De la acest nivel, secventa este aceeasi ca si in situatia precedenta.
Afaziile
Distrugerea unor portiuni ale ariilor corticale de asociatie vizuale sau auditive determina incapacitatea
de a intelege cuvintele vorbite sau scrise. Aceste efecte sunt denumite afazie auditiva de receptie si
respectiv afazie vizuala de receptie, sau mai frecvent surditate verbala si respectiv cecitate verbal
(denumita si alexie).
Afazia Wernicke. Unele persoane au capacitatea de a inlelege cuvintele vorbite sau cuvintelescrise, insa
sunt incapabile de a interpreta ideile exprimate de acestea, sau cu alte cuvinte, nu pot intelege limbajul
scris sau vorbit. Aceasta situatie este intilnita in cazul lezarii sau distrugerii ariei lui Wernicke din
portiunea posterioara a girusului temporal superior al emisfereidominante. Din acest moriv, acest tip de
afazie estedenumit afazie Wernicke.

Afectarea ariei lui Broca determinii afazie motorie.Exista cazuri in care capacitatea de a formula mintal
ganduri coerente este prezenta, insa individul nu poate emite cuvinte, ci doar zgomote. Acest efect,
denumit afazie motorie, este rezultatul lezarii ariei lui Broca, localizata in cortexul cerebral prefrontal si
premotor.
Sistemul limbic
Termenul "sistem limbic" a fost extins pentru a include toate circuitele neuronale care controleaza
comportamentul emotional si motivatiile. O componenta principala a sistemului limbic este
hipotalamusul, alaturi de structurile sale inrudite. Pe langa rolurile detinute in controlul
comportamentului, aceste arii controleaza numeroase constante interne ale organismului, precum
temperatura corporala, osmolalitatea fluidelor corporale, aportul alimentar si aportul hidric (cu rol in
controlul greutatii corporale). Aceste functii interne sunt denumite colectiv functii vegetative, iar
controlul lor este strans legat de comportament.
Anatomia functionala a sistemului limbic.
Sistemul limbic - un complex de elemente in cadrul
caruia exista numeroase interconexiuni. In centrul
acestora se afla localizat hipotalamusul. In jurul
acestuia fiind observate alte structuri subcorticale ale
sistemului limbic, care includ septul, aria paraolfactiva,
nucleul thalamic anterior, portiuni ale ganglionilor
bazali, hipocampul si amigdala.
In jurul ariilor subcorticale ale sistemului limbic este
situat cortexul limbic, reprezentat de fiecare parte a
creierului de un inel cortical (l) care incepe din aria
orbitofrontala, pe suprafata ventrala a lobilor frontali,
(2) se extinde ascendent in girusul subcalosal, (3)
ulterior deasupra corpului calos, la nivelul fetei mediale
a emisferei cerebraIe in girusul cingulat, iar in final (4) trece posterior de corpul calos si se indreapta
descendent pe suprafata ventromediala a lobului temporal, catre girusul parahipocampic si catre uncus.
Hipotalamusul - centrul principal de control al sistemului limbic. EI controleaza majoritatea functiilor
vegetative si endocrine ale corpului, precum si numeroase aspecte ale comportamentului emotional.

Tipuri de memorie:
1. Memoria de scurta durata (secunde-minute) Mecanismul: facilitarea sau inhibitia presinaptica. Aceste
procese se desfasoara la nivelul terminatiilor fibrelor nervoase, imediat inainte ca aceste fibre sa faca
sinapsa cu neuronal urmator. Neurotransmitatorii secretati la nivelul acestor terminatii produc facilitare
sau inhibitie, durata acestor efecte variind de la cateva secunde pana la cateva minute.
2. Memoria intermediara (zile- saptamani) ar putea avea la baza modificari fizice si/sau chimice
temporare produse la nivelul terminatiilor presinaptice sau la nivelul membranei postsinaptice,
modificari care pot persista de la cateva minute pana la cateva saptamani.
3. Memoria de lunga durata (ani- toata viata) are la baza modificari structurale concrete si nu doar
modificari chimice produse la nivelul sinapselor.
+4. “memoria de lucru” (include informatiile retinute pe termen scurt si utilizate in timpul
rationamentului intelectual, insa care sunt pierdute pe masura ce fiecare stadiu al problemei este
rezolvat.

Memoria poate fi clasificata si in functie de tipul de informatie stocat:

1. Memoria declarativa, care se refera practic la memorarea diverselor detalii ale unui gand integrat. De
exemplu memorarea unei experiente importante, care presupune (1) memorarea mediului inconjurator,
(2) memorarea relatiilor temporale, (3) memorarea cauzelor experientei, (4) memorarea semnificatiei
expcrientei si (5) memorarea gandurilor personale formulate in legatura cu experienta respectiva.

2. Memoria deprinderilor, care este asociata frecvent cu activitatile motorii ale individului, de exemplu
in cazul abilitatii dezvoltate pentru lovirea unei mingi de tenis, care include amintiri automate pentru (I)
perceptia vizuala a mingii, (2) calcularea relatiilor spatiale intre minge si racheta, precum si a vitezei
relative a mingii fata de racheta, si (3) deducerea rapida a miscarilor corpului, bratelor si ale rachetei,
necesare pentru a lovi.

Consolidarea memoriei.
Pentru ca memoria de scurta durata sa fie transformata in memorie de lunga durata, care sa poata fi
reactivata dupa saptamani sau ani, aceasta trebuie sa fie "consolidata". Cu alte cuvinte, activarea In
mod repetat a memoriei de scurta durata conduce la initierea unor modificari chimice, fizice si
anatomice la nivelul sinapselor, modificari responsabile pentru instalarea memoriei de lunga durata.
Acest process necesita intre 5 si 10 minute pentru o consolidare minima si peste o ora pentru o
consolidare puternica. Repetitiile amplifica transferul continutului memoriei de scurta durata in
memoria de lunga durata.
In timpul consolidarii sunt codificate experientele memorate recent. Experientele noi sunt codificate
sub forma a diferite clase de informatie. In timpul acestui praces, tipurile similare de informatie sunt
extrase din memorie si utilizate in procesarea noilor informarii. lnformatiile noi si vechi sunt comparate
pentru identificarea asemanarilor si deosebirilor, iar o parte a procesului de stocare consta in
depozitarea informatiilor in functie de aceste similitudini si deosebiri si nu in depozitarea neprocesata a
informatiilor noi.
Rolul unor arii cerebrale specifice in procesul de memorare
Hipocampul favorizeaza stocarea experientei memorizate. Hipocampul este localizat in portiunea
mediala a lobului temporal, fiind o structura convoluta care formeaza marginea mediala a fiecarei
emisfere cerebrale si care margineste fisura coroida a ventriculului lateral.
La nivelul formatiunilor hipocampice au traiect cele mai importante cai eferente cu originea la nivelul
ariilor pentru "recompensa" si "pedeapsa" ale sistemului limbic. Stimulii senzoriali sau gandurile cu
continut senzorial care induc senzatia de durere sau aversiune stimuleaza centrii pedepsei din sistemului
limbic, iar stimulii care produc placere, fericire sau sentimentul de recompensa stimuleaza centrii
recompensei din sistemul limbic.
S-a dovedit ca rolul de a decide memorarea experientelor si gandurilor in functie de importanta lor din
punct de vedere al recompense sau al pedepsei este detinut in principal de formatiunile hipocampice si
intr-o masura mai mica de nuclei dorso-mediali talamici (o alta componenta a sistemului limbic).

Amneziile:
Leziunile hipocampice duc la amnezia anterograda. =>dispare capacitatea de a stoca informatii de tip
verbal si simbolic (memoria declarativa) in memona de lunga durata sau chiar in memoria intermediara,
aceasta din urma avand durata de numai cateva minute. Pacienti nu mai au capacitatea de a retine
experiente recente si de a Ie stoca in memoria de lunga durata.
Amnezia retrograda - incapacitatea de a evoca amintiri din trecut. Distrugerea unor arii talamice poate
conduce insa in mod specific la amnezie retrograda, fara a determina amnezie anterograda
semnificativa.

Somn si veghe
Somnul - o stare de inconstienta din
care persoana poate fi trezita prin
intermediul stimulilor senzoriali sau
a stimulilor de alt tip.
Veghe - stare a celui care nu
doarme; trezie.
Exista doua tipuri(stadii) ale
somnuilli, care alterneaza de mai
multe ori pe parcursul unei nopti.
Acestea sunt denumite (l) somnul cu
unde lente, caracterizat prin unde
cerebrale foarte putenice si cu
frecventa foarte redusa, si (2)
somnul insotit de miscari rapide ale
globilor ocular (somnul paradoxal, somnul REM = Rapid Eye Movement), in timpul caruia ochii
efectueaza miscari rapide.
Somnul cu unde lente este foarte odihnitor si se asociaza atar cu scaderea tonusului vascular periferic,
cat si cu diminuarea multor alte functii vegetative ale organismului. De exemplu, se inregistreaza o
scadere cu 10-30% a presiunii sangvine, a frecventei respiratorii si a ratei metabolismului bazal.
In timpul somnului cu unde lente nu se realizeaza consolidarea visurilor in memorie.
Somnul REM(paradoxal). Pe parcursul unei nopti normale de somn, episoade de somn REM cu durata
de 5-30 minulc se succed de obicei la intervale de 90 minute. Caracteristici:
1. Visuri intense, miscari active ale musculaturii corpului
2. Trezirea prin stimuli senzoriali este mai dificila
3. Tonusul muscular de la nivelul intregului corp este mult scazut, ceea ce indica o inhibitie puternica a
centrilor spinali pentru controlul muscular.
4. Frecventa cardiaca si frecventa respiratorie devin de obicei neregulate
5. Se produc miscari neregulate
6. Activitatea cerebrala este foarte intense

Teorii fundamentale despre somn

1.Se considera ca somnul este rezultatul unui proces inhibitor activ. Ariile excitatorii din partea
superioara a trunchiului cerebral - reprezentate de sistemul reticulat activator - se epuizeaza in timpul
zilei, iar din acest motiv devin inactive. Aceasta a fost denumita teoria pasiva a somnului.
2.Centri neuronali, substante neuroumorale si mecanisme care pot determina somnul – un posibil rol
specific al serotoninei
Stimularea mai multor arii specifice din creier poate induce somn cu caracteristici apropiate de cele ale
somnului natural. Unele dintre aceste arii sunt urmatoarele: nuclei rafeului localizati in jumatatea
inferioara a puntii si in bulb; nucleul tractului solitary; regiuni diencefalice, partea rostala a
hipotalamusului, arie inconstanta din nuclei difuzi ai talamusului.
3. Lezarea centrilor care favorizeaza inducerea somnului poate determina stare de veghe prelungita.
Leziuni discrete ale nucleilor rafeului conduc la o stare de veghe prelungita. Acelasi efect este produs si
de leziunile bilaterale ale zonei mediale a ariei suprachiasmatice rostrale din hipotalamusul anterior.

Ritmul somn veghe

Atunci cand centrii somnului nu sunt activati, nucleii reticulari activatori din mezencefal si partea
superioara a puntii nu se afla sub influenta inhibitoare, astfel incat devin spontan activi. Acestia
stimuleaza la randul lor cortexul cerebral si sistemul nervos periferic, iar aceste structuri trimit semnale
prin mecanism de feedback pozitiv catre aceiasi nuclei reticulari activatori, al caror grad de stimulare
creste suplimentar. Ca urmare, atunci cand se instaleaza starea de veghe, aceasta are tendinta
naturala de a se autosustine datorita mecanismului de feedback pozitiv.
Ulterior, dupa mai multe ore de activitate cerebrala, se produce epuizarea neuronilor din sistemul
activator, in consecinta, se reduce intensitatea impliisurilor transmise prin mecanismul de feedback
pozitiv, iar actiunea inductoare a somnului exercitata de centrii somnului devine dominanta, ceea ce
conduce la tranzitia rapida de la starea de veghe
la starea de somn.
Undele Cerebrale
La persoanele sanatoase, majoritatea undelor
identificate pe traseele EEG pot fi clasificate in
unde alfa, beta, teta si delta.
Undele alfa sunt unde ritmice cu frecventa intre 8
si 13 hertzi, fiind intalnite in stare de veghe si in
repaus.
Undele beta au frecvente cuprinse intre 14 si 80
hertzi. sunt inregistrate in principal la nivelul
regiunilor parietale si frontale in timpul activarii
specific a acestor zone cerebrale.
Undele teta au frecvente cuprinse intre 4 si 7
hertzi. Ele apar in mod normal la copii, in regiunile
parietale si temporale, insa apar si la unii adulti in perioadele de stres emotional. Undele teta sunt
prezente si in numeroase afectiuni cerebrale, cel mai frecvent in afectiunile degenerative.
Undele delta au frecventa mai mica de 3,5 hertzi, voltajele lor fiind adeseori de 2-4 ori mai mari decit
voltajul majoritatii celorlalte tipuri de unde cerebraIe. Apar in perioadele de somn foarte profund, la
copiii mici si in bolile cerebraIe organice grave.