CAPITOLUL IV:

MEDIUL FAMILIAR ŞI ÎNGRIJIREA ALTERNATIVĂ

IV. 1. CONSIDERAŢII PRELIMINARE CU PRIVIRE LA

ÎNGRIJIREA ALTERNATIVĂ

În România ultimilor ani, sistemul de protecţie a copilului încearcă să găsească soluţii de rezolvare a
numeroselor situaţii de încălcare a drepturilor copilului. Cele mai evidente exemple se referă la drepturile
copilului la familie şi la educaţie: copii lipsiţi de ocrotirea părintescă, trăind în instituţii sau pe străzi, copii care
nu frecventează şcoala etc.

Întreaga istorie a dezvoltării umane demonstrează cu tărie nevoia fundamentală a omului de apartenenţă la o
familie şi importanţa procesului educativ pentru existenţa de zi cu zi a fiecăruia dintre noi şi a societăţii în
ansamblu. Pentru o dezvoltare armonioasă a personalităţii sale, orice copil trebuie să crească într-un mediu
familial, într-un climat securizat, de iubire şi înţelegere şi să se formeze într-un sistem coerent de învăţământ .

Familia reprezintă una dintre cele mai vechi forme de comunitate umană, o instituţie stabilă cu rosturi
fundamentale pentru indivizi şi pentru familie . A. Berge consideră familia ca un fel de ,,cooperativă de
sentimente”, care îndulceşte pentru fiecare membru loviturile mai grele ale vieţii.

Familia oferă recunoaştere şi intervine în satisfacerea nevoilor fiecărui membru, valorizează fiecare membru şi
este cea mai importantă în identificarea resurselor de rezolvare a problemelor84. Copiii pot vedea în familie
interacţiunea dintre părinţi şi schimbul de idei, afecţiunea necondiţionată şi securizantă, valorizarea şi respectul,
atitudinea pozitivă, întărirea şi sprijinul, parteneriatul în acţiune şi decizii sau negocierea de soluţii. Toate acestea
nu se întâlnesc în cazul copilului instituţionalizat.

Reţeaua de servicii destinate familiei şi copilului a urmărit de-a lungul anilor, după evenimentele din
decembrie 1989 să se concentreze pe alternative familiale la instituţionalizare sau abandon.

Deşi experienţa proprie cât şi cea internaţională a dovedit că sistemul de protecţie a copilului aflat în situaţie de
risc, bazat pe ocrotirea rezidenţială, nu oferă premisele care să garanteze „dezvoltarea armoniosă a copilului”,
România a păstrat timp de peste 25 de ani un sistem care s-a dovedit ineficient şi costisitor în acelaşi timp. Acel
sistem, bazat pe omniprezenţa statului, pe minimalizarea şi chiar pe neimplicarea şi nestimularea familiei şi
colectivităţii locale în rezolvarea propriilor probleme, a condus la apariţia unor structuri (instituţii rezidenţiale)
care răspundeau mai degrabă problemelor economice ale familiei, decât unor dificultăţi de natură socială.
Treptat, datorită unui mandat al instituţiilor neadaptat nevoii copilului în situaţie de risc şi a modului de
organizare a acestora, care făcea imposibilă o abordare individualizată a copilului, a lipsei resurselor umane
specializate s-a trecut de la ocrotire temporară la una de durată, fără a se încerca o reabilitare a relaţiilor dintre
copil şi familie.

Până în anul 1997 sistemul de protecţie a copilului aflat în situaţie de risc, instituit în 1970, a rămas
neschimbat, deşi începând cu anul 1990, România afirmase intenţia unei schimbări prin ratificarea Convenţiei cu
privire la Drepturile Copilului şi prin includerea în Constituţia României a principiului care garantează libera
dezvoltare a personalităţii umane: „Copiii se bucură de un regim special de protecţie şi asistenţă în realizarea
drepturilor lor”.

1
 Vechiul sistem de protecţie a copilului aflat în situaţie de risc era favorabil ocrotirii copilului în instituţii.
Măsura instituţionalizării copilului constituia practic singura măsură ce se putea adopta, încredinţarea sau
plasamentul copilului într-o familie erau rar adoptate din cauza inexistenţei unui sistem de servicii specializate în
identificarea şi formarea unor persoane/familii care puteau temporar lua în îngrijire copii, a faptului că nu era
instituită obligativitatea de revizuire a măsurii de ocrotire şi a lipsei unor structuri care să ofere servicii
specializate de prevenire a instituţionalizării sau de sprijinire a familiei cu copii în situaţie de risc.

În anul 1997 Guvernul României a adoptat „Strategia Guvernamentală privind protecţia copilului aflat în
situaţie de risc, constituind premisa realizării şi implementării unui nou sistem prin reforma cadrului juridic şi
administrativ de protecţie a drepturilor copilului, prin descentralizarea activităţii de protecţie a drepturilor
copilului, prin restructurarea şi diversificarea instituţiilor de ocrotire a copilului în situaţie de risc, prin
dezvoltarea alternativelor de tip familial la ocrotirea rezidenţială şi prin creşterea rolului societăţii civile în
activitatea de protecţie a drepturilor copilului. În subordinea consiliilor judeţene şi a consiliilor locale ale
municipiului Bucureşti au fost înfiinţaţi factorii instituţionali publici responsabili cu stabilirea, aplicarea şi
urmărirea măsurilor de protecţie a copilului aflat în situaţie de risc:

 Comisia pentru protecţia copilului, organ de specialitate al consiliului judeţean, care reprezintă
autoritatea acestuia şi exercită atribuţiile prevăzute de lege (Legea 272/2004 republicată în 2014), referitoare la
stabilirea măsurilor de protecţie a copilului;

 Serviciul public specializat pentru protecţia copilului, executivul comisiei, organizat ca instituţie publică
cu personalitate juridică, având în componenţa sa servicii tehnice adaptate nevoilor copilului în situaţie de risc,
creând la nivel local o gamă de servicii care să prevină situaţiile de risc pentru familie şi copil, să prevină
instituţionalizarea şi să ofere soluţii alternative pentru protecţia copilului, bazate pe protecţia în familie a
copilului.

Prin înfiinţarea serviciilor publice specializate pentru protecţia copilului s-au creat astfel premisele unei
intervenţii preventive şi curative rapide şi eficiente, pentru familia şi copilul în situaţie de risc. Şi, după numai un
an de la iniţierea reformei sistemului de protecţie a copilului în situaţie de risc, noul sistem înregistra rezultate
pozitive:

- a scăzut numărul copiilor instituţionalizati, de la 98.872 în mai 1997 la 91.785 în iunie 1998;

- a crescut numărul copiilor protejaţi în familie, de la 11.081 în 1997 la 44.171 în 1998; (Sursa:
DGASPC)

- a crescut numărul cererilor de sprijin adresate serviciilor publice pentru protecţia copilului cu 12%,
datorită degradării condiţiilor socio-economice.

Guvernul, prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 192/1999, a realizat următorul pas în cadrul acestei reforme şi a fost
înfiinţată Agenţia Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului, ca organ al administraţiei publice centrale şi
care, în baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 12/2001 a devenit Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi
Adopţie, iar ulterior a fost înfiinţat Oficiul Român pentru Adopţii (Legea 274/2004 republicată în 2014).
Autoritatea se numea, conform Legii 275/2004 care modifică Ordonanţa 12/2001, Autoritatea Naţională pentru
Protecţia Drepturilor Copilului şi reprezinta organul de specialitate al Guvernului, care asigura coordonarea
metodologică a protecţiei copilului, fiind responsabilă de elaborarea, coordonarea şi monitorizarea politicii în
domeniu. În vederea atingerii scopurilor pentru care a fost înfiinţată, îşi însuşea şi promova prevederile tratatelor
şi convenţiilor internaţionale definitorii pentru domeniul propriu de activitate, pornind de la:

- Declaraţia Universală a Drepturilor Omului;

2
 - Convenţia cu privire la Drepturile Copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990;

- Convenţia asupra Protecţiei Copiilor şi Cooperării în materia Adopţiei Internaţionale, încheiată la Haga.

Situaţia copilului din România exprimă, într-o formă mult mai accentuată, polarizarea societăţii româneşti , în
sensul că la unul dintre cei doi poli se situează un larg segment care se confruntă cu dificile condiţii de viaţă sau
cu sărăcie extremă şi cu riscurile produse de dezagregarea socială (violenţă, neglijare, exploatare economică şi
sexuală). Suportul social pentru copii trebuie să fie mult mai accentuat decât cel pentru generaţia matură. Copiii
din zonele sociale cu resurse au beneficiat de servicii de o calitate ridicată, iar cei din zonele cu deficit de resurse
au pierdut orice şansă de acces. Retragerea statului din susţinerea socială a copilului s-a manifestat şi prin
scăderea protecţiei sociale a copilului în raport cu diferite riscuri: riscul de a deveni victimă, riscul de a fi atras în
sisteme criminale, riscul de a fi neglijat sau obiect de trafic, exploatare economică sau sexuală, victimă a
violenţei, consumator de droguri sau alcool etc. Şi, fără îndoială, că un grad ridicat de vulnerabilitate prezintă
copiii din instituţii, din mediile sărace şi dezavantajate social.

Sărăcia, afectează sub forme diverse, dezvoltarea normală a copilului, având ca efecte: subnutriţia, riscul
ridicat de mortalitate infantilă, abandonul, neglijarea gravă, expuneri la violenţe în familiile naturale, viaţa în
condiţii mizere. Dar, aşa cum am subliniat mai sus, sărăcia nu reprezintă singura cauză a situaţiei copilului în
România.

Începând cu anul 2001, prin apariţia Legii cadru a Asistenţei Sociale (705/2001), s-a putut impune legal,
elaborarea unor strategii sectoriale privind protecţia copilului în situaţie de risc, strategii care să cupleze
echilibrat, nu concurenţial, într-o strategie naţională coerentă de politică şi asistenţă socială, de combatere a
sărăciei şi excluziunii sociale, acordându-se un rol privilegiat familiei şi copilului.

Pentru protejarea familiei şi a copilului sunt destinate o serie de servicii, printre care :

implementarea în ansamblu, la nivel naţional, a unei palete largi de servicii având la bază filozofia centrată pe
familie, precum şi păstrarea unităţii familiale; un set de servicii bine definit la nivel local, în scop preventiv, care
să se concentreze asupra familiei; un sistem alternativ de adopţie şi de îngrijire maternală ca măsură de
încredinţare sau plasament; un sistem de pregătire a cadrelor din serviciile destinate familiei şi copilului.

Cercetarea întreprinsă de Institutul de Politici Publice (2002) a relevat faptul că experienţele de succes pe care
le-au înregistrat autorităţile judeţene sunt legate de dezvoltarea unor servicii alternative instituţionalizării, dublate
în acelaşi timp de o dezinstituţionalizare treptată. Dintre serviciile alternative autorităţile judeţene au menţionat
dezvoltarea reţelei de asistenţă maternală, înfiinţarea centrelor tip familie, centrelor de zi etc.

Legislaţia în domeniul protecţiei copilului prevede ca primă soluţie pentru copilul abandonat identificarea unui
asistent maternal profesionist, copilul cu vârsta de până la doi ani neputând fi instituţionalizat. Se vor realiza
demersuri de către specialişti în vederea reintegrării copilului în familia biologică sau integrării acestuia în
familia extinsă, până la gradul IV inclusiv. Dacă aceste demersuri eşuează, pentru copilul respectiv poate fi
propusă încuviiţarea deschiderii procedurii adopţiei interne. Decizia finală revine Tribunalului.

Dacă adopţia rezolvă statutul copilului prin caracterul său permanent, plasamentul familial este o măsură
temporară, care rezolvă pe moment nevoile de bază ale unui copil, lăsând totuşi deschisă problema, fără a-i
conferi copilului acea siguranţă emoţională, care-l ajută să se dezvolte normal.

3
 IV. 2. ADOPŢIA – MĂSURĂ DE OCROTIRE A COPILULUI MINOR

- Adopţia – mijloc de ocrotire a copilului minor

Ocrotirea copilului minor se realizează fie prin părinţii lui, fie prin tutore. Minorii care se găsesc în anumite
situaţii speciale mai sunt ocrotiţi în cadrul adopţiei, curatelei minorilor şi al instituţiei juridice privind pe minorul
interzis.

- Definiţia şi felurile acesteia

Adopţia este actul juridic în temeiul căruia se stabilesc raporturi de rudenie, pe de o parte, între adoptat şi
descendenţii săi şi adoptator, ori adoptator şi rudele acestuia, pe de altă parte, asemănătoare acelora care există în
cazul rudeniei fireşti. Raporturile dintre adoptator şi adoptat sunt asemănătoare acelora existente între părinţi şi
copii. Prin adopţie, copilul care este lipsit de părinţi sau de o îngrijire corespunzătoare este primit în familia
adoptatorului, unde urmează a fi crescut ca şi un copil firesc al adoptatorului. De aceea, adoptatorul îşi asumă,
prin încheierea adopţiei, răspunsurile ce revin părintelui. Felurile adopţiei

Codul familiei reglementează două feluri ale adopţiei:

a). Adopţia cu efecte restrânse. Aceasta se caracterizează prin următoarele:

- legăturile de rudenie dintre adoptat şi descendenţii săi, pe de o parte, şi părinţii fireşti şi rudele acelora,
pe de alta parte se menţin;

- între adoptat şi descendenţii săi, pe de o parte, şi adoptator, pe de alta parte, se stabilesc raporturi de
rudenie asemănătoare acelora dintre părinţi şi copii.

b). Adopţia cu efecte depline. Aceasta se caracterizează prin următoarele:

- legăturile de rudenie între adoptat şi descendenţii săi, pe de o parte, şi părinţii fireşti şi rudele acestora,
pe de alta parte, încetează, cu toate acestea, impedimentul la căsătorie rezultând din rudenie se menţine;

- între adoptat şi descendenţii săi, pe de o parte, şi adoptator şi rudele acestuia, pe de altă parte, se
stabilesc raporturi de rudenie. Caracterele generale ale adopţiei:

- Adopţia se face în interesul adoptatorului. Acest principiu este corespunzător principiilor prevăzute în
Constituţia României, potrivit căruia statul ocroteşte căsătoria şi familia şi apără interesele mamei şi copilului.

- Adopţia este un act solemn. Caracterul solemn al adopţiei rezultă din următoarele împrejurări:

a). consimţământul necesar în vederea adopţiei se poate da numai în forma autentică anume prevăzută de lege;

b). adopţia se încuviinţează numai de către instanţa judecătorească com-petentă.

Cerinţele încheierii adopţiei

Pentru încheierea adopţiei sunt necesare a fi îndeplinite anumite cerinţe, care pot fi clasificate după diferite
criterii:

a). condiţiile de fond;

b). condiţiile de formă.

4
 a. Condiţiile de fond ale adopţiei

 Consimţământul la adopţie

- consimţământul celui care adoptă. Acest eveniment trebuie să provină de la o persoană fizică cu
capacitate deplină de exerciţiu şi să fie neviciat.

- consimţământul soţului celui care adoptă.

- consimţământul părinţilor fireşti ai celui ce urmează a fi adoptat.

În cazul în care cel ce urmează a fi adoptat este minor, se cere şi consimţământul părinţilor săi fireşti.

- consimţământul cerut în cazul copiilor lipsiţi de ocrotirea părintească. Aceşti copii se pot găsi într-una
din următoarele situaţii :

- Sunt puşi sub tutelă. Într-o asemenea împrejurare, tutorele, care exercită drepturile şi îndatoririle
părinteşti, trebuie să consimtă la adopţia acelui copil.

- Nu sunt puşi sub tutelă, deşi se găsesc în situaţia de a fi puşi sub tutelă. Într-o asemenea împrejurare,
instanţa judecătorească va încuviinţa adopţia cu avizul autorităţii tutelare competente a întocmi ancheta socială.

- Consimţământul celui care urmează a fi adoptat. Dacă cel care urmează a fi adoptat a împlinit vârsta de
10 ani se cere, pentru adopţie, consimţământul său. Acesta trebuie exprimat tot în forma autentică.

 Cel care adoptă trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu

Aceasta condiţie rezultă din prevederea potrivit căreia poate adopta numai persoana majoră, precum şi din
prevederea că poate numai persoana care îndeplineşte condiţiile cerute pentru a fi tutore şi se justifică prin aceea
că drepturile şi îndatoririle părinteşti trec de la părinţi fireşti la adoptator.

Persoana cu capacitate deplină de exerciţiu poate adopta fără deosebire de sex, naţionalitate, rasă sau religie.

Împrejurarea că adoptatorul are un copil nu este impediment la adopţie.

Persoana poate adopta fie că este căsătorită fie că nu este căsătorită.

- Cel care adoptă trebuie să îndeplinească şi celelalte condiţii care sunt cerute pentru a fi tutore.

- Diferenţa de vârstă între cel ce adoptă şi cel ce urmează a fi adoptat să fie de cel puţin 18 ani.

- Cel ce urmează a se adopta să fie minor.

- Adopţia să fie în interesul celui ce urmează a fi adoptat

Lipsa impedimentelor la adopţie

Pentru a se putea încheia adopţia este necesar să nu existe impedimente la adopţie.

- Lipsa impedimentului la rudenie. Adopţia între fraţi este oprită. Acest impediment se justifică prin faptul
ca adopţia, în asemenea împrejurări, ar crea relaţii de familie incompatibile cu raporturile de rudenie existente
între fraţi.

- Lipsa impedimentului rezultând din calitatea de soţ. Adopţia între soţi este oprită.

5
 - Lipsa impedimentului rezultând dintr-o adopţie anterioară. Este oprită adoptarea unui copil de către mai
multe persoane. Drepturile şi îndatoririle părinteşti trec asupra adoptatorului. Între acesta şi adoptat se creează
relaţii asemănătoare acelora dintre părinţi şi copii.

- Confirmarea Comitetului Român pentru Adopţii în cazul în care adopţia se incheie cu un străin sau
cetăţean român cu domiciliul ori reşedinţa în străinătate şi un cetăţean român. Străinii sau cetăţenii români cu
domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot adopta copii aflaţi în evidenţa Comitetului Român pentru Adopţii şi
care nu pot fi încredinţaţi sau adoptaţi în ţară, în intervalul de cel puţin şase luni de la luarea în evidenţă.

b. Condiţii de formă

Aceste condiţii sunt prevăzute de lege în scopul de a asigura îndeplinirea condiţiilor de fond şi lipsa
impedimentelor la adopţie. Condiţiile de formă se referă la declaraţia de adopţie şi procedura de adopţie.

- Declaraţia de adopţie. Adopţia necesită, în primul rând, consimţământul anumitor persoane. Actul care
cuprinde acest consimţământ se numeşte declaraţie de adopţie. Consimţământul în vederea adopţiei se dă prin
înscris autentic, acesta fiind făcut în faţa notariatului de stat.

Persoanele chemate să consimtă la adopţie îşi pot manifesta voinţa fie printr-un singur act, fie prin acte
separate.  Acte privind adoptatul:

- certificat de naştere, în copie legalizată;

- certificate de naştere şi, după caz, de căsătorie sau de deces ale părinţilor fireşti ai minorului, în copie
legalizată;

- declaraţie autentică de consimţământ la adopţie, dată de părintele sau părinţii fireşti, tutore sau
ocrotitorii legali ori, după caz, avizul autorităţii tutelare;

- certificatul medical privind starea de sănătate a minorului, eliberat, după caz, de policlinică;

- confirmarea Comitetului Român pentru Adopţie că minorul nu a putut fi încredinţat sau adoptat în ţară,
în interiorul de cel puţin şase luni de la luarea în evidenţă;

 Acte privind adoptatorii:

- declaraţie autentificată în care adoptatorii să precizeze dacă adopţia se face cu efecte depline sau cu
efecte restrânse;

- certificate de naştere şi de căsătorie, în copie legalizată;

- certificatele privind antecedentele penale;

- certificatele privind starea de sănătate;

- un act eliberat de autorităţile străine competente, din care să rezulte că pot să adopte, potrivit legislaţiei
ţării respective;

- ancheta socială efectuată de autorităţile străine competente de la domiciliul adoptatorilor, în care să se

solicite opinia acestora cu privire la adopţie. Procedura adopţiei

Adopţia se încuviinţează de instanţa judecătorească. În această privinţa deosebim:

- Competenţa jurisdicţională materială pentru încuviinţarea adopţiei

6
 Încuviinţarea adopţiei este de competenţa tribunalului. Dacă cererea pentru adopţie este făcută de un străin sau
de un cetăţean român cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, încuviinţarea adopţiei este de competenţa
tribunalului judeţean.

- Instanţa teritorial competentă. Încuviinţarea adopţiei este de competenţa tribunalului de la domiciliul

adoptatorului. Aceasta se explică, pe de o parte, prin faptul că tribunalul trebuie să stabilească, pe de o parte,
dacă adoptatorul prezintă toate garanţiile că va putea asigura adoptatului o normală dezvoltare fizică şi morală,
iar acest lucru este în măsură să-l facă în cele mai bune condiţii autoritatea competentă de la domiciliul
adaptatorului, şi, pe de altă parte, pentru faptul ca adoptatul va locui la adoptator, care va exercita drepturile şi
îndatoririle părinteşti faţă de adoptat, sub îndrumarea şi controlul autorităţii tutelare de la acel domiciliu.

Atribuţiile instanţei judecătoreşti. Instanţa competentă trebuie să-şi verifice competenţa ăn ceea ce priveşte
următoarele atribuţii cu privire la încheierea adopţiei.

 Verifică îndeplinirea condiţiilor de fond şi de formă, precum şi lipsa impedimentelor la adopţie.

 În unele situaţii, făcând verificări, instanţa judecătorească este chemată să aprecieze asupra unor
împrejurări:

- dacă adopţia se face în interesul adoptatului;

- dacă cel care vrea să adopte are rele purtări sau interese potrivnice cu cele ale celui ce urmează a fi
adoptat şi deci nu îndeplineşte, sub aceste aspecte, condiţiile de a fi tutore;

- dacă diferenţa de vârstă între adoptator şi adoptat este mai mică de 18 ani.

După ce verifică îndeplinirea cerinţelor legale pentru adopţie, instanţa este obligată să se pronunţe prin hotărâre
motivată de încuviinţare sau de respingere a adopţiei. Hotărarea de încuviinţare trebuie să arate felul adopţiei în
care a fost încuviinţată: cu efecte restrânse, sau cu efecte depline.

Instanţa soluţionează cererea pentru încuviinţarea adopţiei în camera de consiliu, cu respectarea condiţiilor de
fond, inclusiv lipsa impedimentelor, prevăzute de lege.

Judecarea cererii se face cu citarea celor prevăzuţi şi a autorităţii tutelare, cu participarea procurorului.

Se pot administra orice probe admise de lege. Efectuarea anchetei sociale este obligatorie.

Hotărârea pronunţată de instanţa judecătorească este supusă căilor de atac şi în termenele prevăzute de Codul de
procedură civilă.

Înregistrarea adopţiei

În această privinţă, deosebim:

- Adopţia cu efecte restrânse se înscrie prin menţiune pe actul de naştere şi, când este cazul, pe actul de
căsătorie al celui adoptat. Înscrierea se face de către serviciul de stare civilă care a întocmit actul de naştere
respectiv cel de căsătorie, pe baza Hotărârii de încuviinţare a adopţiei ce i se comunică. Înscrierea adopţiei se
face din oficiu şi, în cazul contrar, la cererea persoanelor interesate. În temeiul menţiunilor de adopţie nu se
eliberează certificate de adopţie. Dovada adopţiei se face cu copia legalizată de pe Hotărârea de încuviinţare.

- Adopţia cu efecte depline se înregistrează prin întocmirea unui nou act de naştere a celui adoptat, în care
cei care au adoptat sunt trecuţi drept părinţii săi fireşti, iar ca localitate în care a avut loc naşterea se trece aceea
în care domiciliază cei care au adoptat. Înregistrarea se face de către serviciul de stare civilă al acestei localităţi.
7
Vechiul act de naştere se păstrează, însă se face menţiune pe el despre întocmirea celui nou. În cazul în care
încuviinţarea adopţiei s-a dat de către instanţa de la sediul unei instituţii pentru ocrotirea copilului, s-a considerat
că actul de naştere trebuie făcut de către serviciul de stare civilă de la domiciliul adoptatorului, şi nu de cel de la
sediul acelei instituţii.

În cazul adoptării unui cetăţean român de către un cetăţean român cu domiciliul ori reşedinţa în străinătate,
întocmirea noului act de naştere al copilului adoptat cu toate efectele filiaţiei se va face de către primăria în raza
căreia îşi are domiciliul ori reşedinţa adoptatul.

IV. 3. ANALIZA CADRULUI LEGISLATIV PRIVIND ADOPŢIA

Semnarea Convenţiei de la Haga asupra protecţiei copiilor şi cooperarii în materia adopţiei internaţionale a
asigurat numeroaselor ţări semnatare stabilirea unui cadru general unitar legislativ şi procedural în domeniul
adopţiilor şi a ajutat statele semnatare în îmbunătăţirea cadrului şi procedurilor de cooperare între ţări.

Convenţia de la Haga reprezintă Convenţia asupra Protecţiei Copiilor şi Cooperării în Materia Adopţiei
Internaţionale, încheiată la Haga la 29 mai 1993 şi ratificată de România prin Legea nr. 84/1994, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 21 octombrie 1994.

Adopţia în România este reglementată de Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, Hotărârea nr.
1435/2004 privind normele de aplicare a Legii nr. 273/2004, Ordinul nr. 45/2004 pentru aprobarea Standardelor
minime obligatorii privind procedura adopţiei interne, precum şi Ordinul 136/2006 al Oficiului Român pentru
Adopţii, privind aprobarea Metodologiei, a modelului şi conţinutului unor formulare şi documente utilizate în
procedura de evaluare în vederea obţinerii atestatului de persoană/familie aptă să adopte.

Organul de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului,

care coordonează şi supraveghează activităţile de adopţie şi realizează cooperarea internaţională în domeniul
adopţiei este Oficiul Român pentru Adopţii. Acesta are rolul de a aduce la îndeplinire obligaţiile asumate de
statul român în materia adopţiei prin convenţiile şi tratatele internaţionale la care România este parte, de a pune
în aplicare, de a urmări şi asigura aplicarea unitară a legislaţiei în domeniul adopţiei.

Oficiul Român pentru Adopţii este condus de un secretar de stat numit prin decizie a primului-ministru.
Secretarul de stat conduce întreaga activitate a

Oficiului Român pentru Adopţii şi îl reprezintă în raporturile cu Guvernul, cu ministerele şi cu celelalte organe
de specialitate ale administraţiei publice centrale, cu autorităţile administraţiei publice locale, cu alte instituţii
publice, precum şi cu persoane juridice şi fizice, române sau străine.

Oficiul Român pentru Adopţii îndeplineşte următoarele atribuţii principale:

- Elaborează proiecte de acte normative, norme şi metodologii în domeniul adopţiei;

- Constituie evidenţa centralizată a copiilor pentru care a fost încuviinţată deschiderea procedurii de
adopţie, a copiilor încredinţaţi în vederea adopţiei şi a copiilor adoptaţi;

- Ţine evidenţa centralizată a familiilor/persoanelor atestate ca apte să adopte;

8
 - Transmite, la cerere, Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului lista centralizată la
nivel naţional a familiilor/persoanelor atestate ca apte să adopte, în situaţia în care există copii adoptabili pe raza
judeţului respectiv şi pentru care nu s-a putut identifica o familie/persoană adoptatoare din acelaşi judeţ;

- Stabileşte măsurile necesare pentru evitarea încuviinţării unor adopţii supuse eşecului, a obţinerii
oricăror foloase materiale necuvenite şi a oricăror tendinţe de trafic de copii;

- Încheie acorduri de colaborare cu autorităţile centrale din alte state, cu organismele private autorizate
sau acreditate care au atribuţii în domeniul adopţiei.

Elaborarea noii legislaţii în domeniul adopţiei, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2005, a pornit de la
constatarea că adopţiile în România (în special adopţiile internaţionale) urmau anumite proceduri care intrau în
contradicţie cu convenţiile internaţionale ratificate de România (Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite cu
privire la drepturile copilului, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Convenţia de la Haga asupra
protecţiei copilului şi cooperării în materia adopţiei internaţionale).

Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului a fost ratificată de România prin Legea nr.
18/1990. Conform articolului 21 al Convenţiei, în adopţie, interesul superior al copilului trebuie să reprezinte cea
mai importantă raţiune. Prin urmare, nici un alt interes economic, politic, de siguranţă a statului sau al celor care
adoptă nu va prima şi nici nu va fi considerat egal cu cel al copilului .

Articolul 20 al Convenţiei prevede că orice copil, care este temporar sau permanent, lipsit de mediul său
familial sau care, pentru protejarea interesului său superior, nu poate fi lăsat în acest mediu, are dreptul la
protecţie şi asistenţă specială din partea statului. Protecţia alternativă de care copilul va beneficia (şi care poate
include plasamentul familial, adopţia sau, dacă este necesar, plasarea în instituţii adecvate de îngrijire a copiilor)
va trebui să garanteze drepturile copilului, în baza Convenţiei, şi va lua în considerare necesitatea continuităţii în
educaţia copilului, ţinând cont de originea sa etnică, religioasă, culturală şi lingvistică.

O adopţie poate avea loc numai dacă părinţii naturali nu doresc să aibă grijă de propriul copil (chiar şi după ce
au fost informaţi despre serviciile de sprijin existente şi au beneficiat de consiliere de specialitate) sau se
stabileşte că sunt incapabili să-şi asume această responsabilitate. Orice legislaţie care permite adopţii în condiţii
mai puţin restrictive ar conduce, probabil, la încălcarea atât a drepturilor copiilor, cât şi a celor ale părinţilor
naturali, stabilite de Convenţie. Deşi România a ratificat aceste convenţii internaţionale, prevederile lor nu au
fost respectate în totalitate. De asemenea, a existat o neconcordanţă între prevederile internaţionale şi prevederile
interne în materia adopţiei, ceea ce a dus la încălcarea unor drepturi ale copiilor din România.

În trecut erau primordiale dorinţele adulţilor în raport cu nevoile copilului: autorităţile române nu reprezentau
întotdeauna drepturile copiilor, ci încercau să găsească un copil pentru o familie, care dorea să adopte. De
asemenea, foarte puţine demersuri se făceau pentru menţinerea relaţiei dintre copiii aflaţi în sistemul de protecţie
şi părinţii lor, existând cazuri în care se încuraja separarea acestora de proprii părinţi, dacă existau familii care
doreau să adopte copiii respectivi. Nu se recunoşteau astfel, drepturile părinţilor biologici în raport cu proprii
copii, aşa cum rezultă ele din prevederile Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile
copilului.

Situaţia existentă în domeniul protecţiei copilului în dificultate a impus revizuirea legislaţiei în scopul
restructurării sistemului şi extinderii ariei de intervenţie de la protecţia copiilor aflaţi în dificultate la protecţia
drepturilor tuturor copiilor . Elaborarea pachetului legislativ în domeniul protecţiei copilului şi adopţiei a avut loc
în perioada 2002-2004 în colaborare cu un grup de experţi desemnaţi de Comisia Europeană.

9
 Principiile de la care s-a pornit în reglementarea adopţiei în România se referă la promovarea interesului
superior al copilului şi asigurarea stabilităţii şi continuităţii în îngrijirea, creşterea şi educarea copilului, ţinând
cont de originea sa etnică, religioasă, culturală şi lingvistică, principii existente şi în prevederile Convenţiei
Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului.

Legislaţia actuală reglementează noi aspecte, care în legislaţia anterioară nu erau prevăzute:

a. Situaţiile şi procedura prin care un copil devine adoptabil

Potrivit noii legislaţii, pentru fiecare copil aflat în sistemul de protecţie se întocmeşte planul individualizat de
protecţie. Acesta are ca principale obiective reintegrarea copilului în familia biologică sau integrarea lui în
familia extinsă. Dacă aceste demersuri eşuează, planul individualizat de protecţie poate avea ca finalitate adopţia
internă şi pot începe demersurile pentru ca acel copil să devină adoptabil. Instanţa de judecată este singura
abilitată să încuviinţeze deschiderea procedurii adopţiei naţionale, dar numai după efectuarea de către aceasta a
unui control riguros asupra demersurilor care s-au realizat în vederea reintegrării copilului în familia biologică
sau integrarea lui în familia extinsă.

Potrivit legislaţiei anterioare un copil putea deveni adoptabil prin consimţământul părinţilor copilului care era
dat în formă notarială (fără să existe o consiliere a părinţilor în ceea ce priveşte consecinţele acestei decizii),
precum şi prin intermediul Legii nr. 47/1993 cu privire la declararea judecătorească a abandonului de copii.
Această lege a fost criticată pentru că nu stimula activităţile de reintegrare a copilului în familie, copilul fiind
declarat adoptabil. În acest mod se acorda prioritate adopţiei şi nu revenirii copilului lângă părinţii săi, ceea ce
era în contradicţie cu prevederile Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului. Lista
centralizată cu copiii adoptabili din întreaga ţară era trimisă tuturor judeţelor de fosta Autoritate Centrală în
domeniu. Această procedură încuraja găsirea unui copil pentru o familie care dorea să adopte, în nici un caz
găsirea unei familii în funcţie de nevoile şi particularităţile unui copil. Practica a demonstrat că unele familii
cunoşteau copiii înainte ca aceştia să fie adoptabili, nerespectând astfel reglementările Convenţiei de la Haga.

 Păstrarea dreptului de a consimţi la adopţia copilului a părintelui decăzut din drepturile părinteşti sau a
celui căruia i s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti. Justificarea aceastei soluţii vine, pe de o parte
din caracterul provizoriu, reversibil al măsurii decăderii din drepturile părinteşti, iar pe de altă parte, din
caracterul permanent şi ireversibil pe care adopţia îl are asupra filiaţiei fireşti . Prevederile legislaţiei anterioare
nu puneau accent pe drepturile şi responsabilităţile părinţilor faţă de copiii lor.

 Obligativitatea consilierii părinţilor biologici sau a reprezentanţilor legali înainte de a-şi da

consimţământul la adopţie. Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului asigură
informarea şi consilierea părinţilor biologici/reprezentantului legal ai copilului cu privire la consimţământul
acestora la adopţie, la consecinţele adopţiei şi în special asupra încetării legăturilor de rudenie cu copilul. Instanţa
judecătorească se asigură că părinţii îşi dau consimţământul în mod liber şi că nu a fost obţinut prin contraplată
sau contraprestaţie de orice fel.

În legislaţia anterioară nu exista această prevedere, din contră copilul putea fi declarat abandonat „din oficiu”
dacă familia nu se interesa de el pentru o perioadă mai mare de 6 luni (conform Legii 47/1993 cu privire la
declararea judecătorească a abandonului de copii). Mulţi părinţi care au consimţit la adopţia propriilor copii nu
au avut şansa de a beneficia de servicii de sprijin în vederea cunoaşterii drepturilor şi obligaţiilor pe care le au,
precum şi a consecinţelor consimţământului dat. Mai mult, intermediarii şi chiar profesioniştii sugerau
abandonarea copiilor de către părinţi în vederea adopţiei acestora.

 Adopţia este tratată ca instituţie de drept civil şi nu ca măsură de protecţie aşa cum a fost ea
reglementată în legislaţia anterioară . Altfel spus, ea nu se mai adresează în mod automat tuturor copiilor care au
10
nevoie de o măsură de protecţie, ci doar acelora pentru care o astfel de operaţiune juridică este potrivită nevoilor
şi situaţiei particulare a copilului.

Portivit Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei adopţia este operaţiunea juridică prin care se
creează legătura de filiaţie între adoptator şi adoptat, precum şi legături de rudenie între adoptat şi rudele
adoptatorului .

Înainte de anul 1991 era utilizat termenul de înfiere, aşa cum apare în Codul Familiei. Prin Legea nr. 48 din 16
iulie 1991 pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii legale privind înfierea (Monitorul Oficial nr. 147 din
17 iulie 1991), termenul de înfiere a fost înlocuit cu termenul de ,,adopţie”. Înfierea reprezintă actul prin care
cineva devine părintele legal al unui copil, care nu este propriul său descendent natural .

Legislaţia în vigoare prevede principiile care trebuie respectate în mod obligatoriu în cursul procedurii adopţiei:

- Principiul interesului superior al copilului. Este principiul care stă la baza oricăror decizii în legătură cu
copilul. Afirmarea acestuia prezintă importanţă mai ales în cazurile când nu există dispoziţii exprese, care să
reglementeze anumite situaţii. Respectarea acestui principiu trebuie realizat, astfel încât să nu anuleze alte
drepturi ale copilului conform Legii nr. 272/2004 actualizată în 2014 privind protecţia şi promovarea drepturilor
copilului şi Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului. În adopţie, interesul
superior al copilului trebuie să reprezinte raţiunea superioară. Orice interpretare a interesului superior al copilului
trebuie să fie în concordanţă cu spiritul întregii Convenţii.

- Principiul creşterii şi educării copilului într-un mediu familial. Nevoia tuturor copiilor de a avea o
familie, de a avea un sentiment al siguranţei şi al permanenţei, este recunoscută în cele mai multe state ale lumii
şi este menţionată şi în preambulul Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului,
care vorbeşte despre familie ca grupul fundamental al societăţii şi mediul natural pentru creşterea şi bunăstarea
tuturor membrilor săi şi în special a copiilor şi afirmă că, pentru dezvoltarea completă şi armonioasă a
personalităţii sale, copilul trebuie să crească într-un mediu familial, într-o atmosferă de fericire, dragoste şi
înţelegere. Articolul 20 al acestei Convenţii prevede o ierarhie a opţiunilor pentru un copil, care este lipsit de
mediul său familial, de a fi dat spre creştere şi îngrijire cu prioritate: familiei extinse, apoi familiei de plasament,
familiei de adopţie şi în ultimul rând unei instituţii adecvate.

- Principiul continuităţii în educarea copilului, ţinându-se seama de originea sa etnică, culturală şi

lingvistică. Potrivit Legii 272/2004 actualizată în 2014 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului
,,copilul aparţinând unei minorităţi naţionale, etnice, religioase sau lingvistice are dreptul la viaţă culturală
proprie, la declararea apartenenţei sale etnice, religioase şi la practicarea propriei religii, precum şi dreptul de a
folosi limba proprie în comun cu alţi membrii ai comunităţii din care face parte”. Luarea în considerare a
continuităţii în creşterea copilului este strâns legată de prevederile din Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite
cu privire la drepturile copilului: dreptul copilului de a-şi cunoşte părinţii şi de a fi îngrijit de aceştia şi păstrarea
identităţii copilului. Continuitatea în creşterea copilului implică continuitatea contactului copilului, ori de câte ori
este posibil, cu părinţii, cu familia şi cu comunitatea. De asemenea, continuitatea în creşterea copilului implică
găsirea unei familii de plasament sau adoptive din acelaşi mediu cultural. Această continuitate implică şi faptul
că statul trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a evita plasamentele multiple ale copiilor pe care îi are în
grijă. Aceste schimbări repetate conduc la accentuarea anumitor tulburări/probleme comportamentale cauzate de
trauma pierderii familiei şi de instabilitatea relaţiilor familiale.

- Principiul informării copilului şi luării în considerare a opiniei acestuia în raport cu vârsta şi gradul de
maturitate. Acest principiu presupune dreptul copilului de a cere şi de a primi toate informaţiile solicitate, de a fi
consultat, de a-şi exprima opinia, de a fi informat cu privire la consecinţele opiniei sale şi a tuturor deciziilor care
îl privesc. Recunoaşterea acestui principiu reprezintă un progres în afirmarea drepturilor copilului în procedura
11
adopţiei. Copilul nu este numai un obiect al procedurii adopţiei, ci are şi dreptul de a participa la această
procedură. Chiar dacă nu este parte la această procedură, el poate exercita anumite drepturi. Dreptul de a cere şi
de a primi informaţii, precum şi dreptul de a fi consultat oferă copilului posibilitatea efectivă de a-şi exprima
opinia. Dreptul fiecărui copil de a-şi exprima opinia nu trebuie confundat cu dreptul de a consimţi la adopţie,
care aparţine numai copilului care a împlinit vârsta de 10 ani. Spre exemplu, Legea 272/2004, republicată în
2014, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului cu modificările şi completările ulterioare, prevede
următoarele: ,,în orice procedură judiciară sau administrativă care îl priveşte, copilul are dreptul de a fi ascultat.
Este obligatorie ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani. Cu toate acestea poate fi ascultat şi copilul
care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea competentă apreciază că audierea lui este necesară pentru
soluţionarea cauzei”. Spre exemplu, Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei prevede exprimarea
consimţământului la adopţie a copilului care a împlinit vârsta de 10 ani. De asemenea, prevede obligativitatea
părinţilor adoptivi de a informa copilul adoptat despre istoricul său, atunci când vârsta şi gradul de maturitate o
vor permite etc.

- Principiul celerităţii în îndeplinirea oricăror acte referitoare la procedura adopţiei. Potrivit acestui
principiu, autorităţile trebuie să acţioneze promt în scopul evitării oricăror întârzieri inutile, care sunt contrare
interesului superior al copilului. Procedurile legate de exercitarea autorităţii părinteşti, inclusiv executarea
acestora, necesită urgenţă, deoarece trecerea timpului poate avea consecinţe ireparabile asupra relaţiilor de
familie.

b. Etapele adopţiei

Adopţia este un proces complex, care implică atât pregătirea persoanei/familiei potenţial adoptatoare, cât şi a
copilului adoptabil, în funcţie de gradul şi vârsta de maturitate a acestuia.

Persoana/familia care doreşte să adopte este informată cu privire la etapele care trebuie parcurse în procesul
adopţiei: obţinerea atestatului ca persoană/familie aptă să adopte, deschiderea procedurii adopţiei interne,
încredinţarea în vederea adopţiei şi încuviinţarea adopţiei. De asemenea, aceasta este pregătită treptat pentru
întâlnirea cu copilul, este informată cu privire la caracteristicile copiilor adoptabili al căror istoric de viaţă pot
îngreuna dezvoltarea relaţiei de ataşament. - Atestarea adoptatorului sau a familiei adoptatoare:

Potrivit legislaţiei actuale, pot adopta numai persoanele sau familiile care au domiciliul stabil în România.
Adopţia internaţională este interzisă. Excepţie: adopţia internaţională a copilului care are domiciliul în România
poate fi încuviinţată numai în situaţia în care adoptatorul sau unul dintre soţii din familia adoptatoare, care
domiciliază în străinătate este bunicul copilului pentru care a fost încuviinţată deschiderea procedurii adopţiei
interne .

O primă etapă în realizarea procesului adopţiei este reprezentat de atestarea persoanei/familiei care doreşte să
adopte. Potrivit legislaţiei în vigoare, atestatul este documentul care face dovada capacităţii de a adopta din
îndeplinirea garanţiilor morale şi condiţiilor materiale necesare dezvoltării depline şi armonioase a personalităţii
copilului95.

Persoana/familia care doreşte să obţină atestatul, formulează o cerere scrisă, adresată Direcţiei Generale de
Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din a cărei rază teritorială domiciliază, în vederea evaluării garanţiilor
morale şi condiţiilor materiale. Termenul de soluţionare a cererii privind evaluarea este de 60 de zile de la
depunerea acesteia. Odată cu depunerea cererii, solicitanţii trebuie să anexeze o serie de acte, prevăzute în
Hotărârea nr. 1435/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 273/2004 privind
regimul juridic al adopţiei:

12
 - copie de pe buletinul/cartea de identitate, copie legalizată de pe certificatul de naştere, căsătorie/hotărâre
de divorţ, copie legalizată de pe titlul de proprietate sau alt titlu care să ateste dreptul de folosinţă a locuinţei,
certificat de cazier judiciar, certificat medical tip Ministerul Sănătăţii, cu semnătura şi parafa fiecărui medic
specialist, şi adeverinţe de venit ale solicitanţilor;

- certificatul de cazier judiciar al persoanelor cu care locuieşte solicitantul;

- caracterizări de la ultimul loc de muncă (minimum două pentru fiecare persoană/membru al cuplului
conjugal);

- certificat medical privind starea de sănătate a celorlalte persoane cu care domiciliază solicitantul;

- declaraţie pe propria răspundere a persoanei/fiecărui membru al cuplului conjugal, dată în faţa notarului
public, că nu au fost decăzuţi din drepturile părinteşti;

- declaraţie privind motivaţia de a adopta şi aşteptările persoanei/familiei în legătură cu vârsta, sexul şi

situaţia psihosociomedicală a copilului pe care doresc să îl adopte;

- declaraţie privind indicarea motivelor pentru care unul dintre soţi nu doreşte să adopte, în cazul în care
cererea este formulată numai de către unul dintre soţi şi celălalt nu se asociază la cerere.

Procesul de evaluare în vederea obţinerii atestatului de persoană sau familie aptă să adopte constă în:

- Evaluarea socială a persoanei/familiei potenţial adoptatoare. Aceasta cuprinde informarea şi consilierea

persoanei/familiei potenţial adoptatoare privind procedura adopţiei; metodologia de evaluare, pregătire şi crearea
unei relaţii de respect şi încredere între responsabilul de caz şi persoana/familia adoptatoare; determinarea
profilului individual al solicitanţilor, capacităţile parentale şi resursele persoanei sau familiei adoptatoare;
percepţia familiei lărgite; culegerea informaţiilor privind structura familiei; istoria maritală şi relaţiile actuale ale
solicitanţilor; comunicarea, nivelul educaţiei, statutul profesional, capacitatea de adaptare etc;

- Evaluarea psihologică a persoanei/familiei potenţial adoptatoare. Aceasta cuprinde observaţia, interviul,

chestionarele şi aplicarea unor baterii de teste cu scopul determinării profilului psihologic al persoanei sau
familiei adoptatoare;

- Pregătirea persoanei/familiei pentru asumarea în cunoştinţă de cauză a rolului de părinte. Aceasta este
destinată dezvoltării capacităţii persoanei/familiei potenţial adoptatoare de a răspunde nevoilor copilului adoptat.
Se oferă informaţii persoanei/familiei adoptatoare cu privire la motivele instituţionalizării şi efectele acesteia
asupra copilului, acceptarea diferenţei dintre imaginea copilului

,,ideal” şi copilul ,,real”, acceptarea identităţii şi istoriei copilului etc. De asemenea, se evaluează sentimentele
şi capacităţile parentale ale solicitanţilor (propria copilărie, înţelegerea nevoilor copilului şi a dezvoltării acestuia,
modul în care solicitanţii înţeleg să informeze copilul că este adoptat etc.)

Evaluarea reprezintă un proces complex, planificat, prin care se urmăreşte istoricul persoanei/familiei, evoluţia,
dinamica şi funcţionarea acesteia în timp, interacţiunile din cadrul familiei şi în comunitate, capacităţile parentale
. Această evaluare, pentru obţinerea atestatului, se desfăşoară în cadrul a cel puţin 9 întâlniri (potrivit Ordinului
nr. 136/2006 privind aprobarea Metodologiei, a modelului si conţinutului unor formulare şi documente utilizate
în procedura de evaluare în vederea obţinerii atestatului de persoana/familia aptă să adopte), la care participă
persoana/familia adoptatoare, responsabilul de caz (asistent social) şi psihologul din cadrul compartimentului de
adopţii. Întâlnirile se desfăşoară atât la domiciliul persoanei/familiei adoptatoare, cât şi la sediul Direcţiei
Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

13
 Pregătirea pentru asumarea în cunoştinţă de cauză a rolului de părinte constă în frecventarea de către
persoanele/familiile în curs de atestare a unor cursuri susţinute de specialişti, pe baza unei programe de pregătire.
La sfârşitul evaluării, responsabilul de caz (asistentul social) şi psihologul întocmesc un raport final de evaluare a
capacităţii de a adopta a persoanei/familiei potenţial adoptatoare, pe care-l înaintează conducerii direcţiei.
Aceasta va decide cu celeritate, prin dispoziţie a directorului general, asupra acordării/neacordării atestatului;
dispoziţia se comunică solicitanţilor în termen de 3 zile de la emiterea ei . Atestatul este valabil pentru o perioadă
de un an. Valabilitatea acestuia poate fi prelungită anual, cu condiţia respectării aceloraşi condiţii. În situaţia în
care se decide neacordarea atestatului, persoana/familia poate solicita o nouă evaluare (reevaluare), formulată în
scris, în termen de 30 de zile de la comunicarea rezultatului nefavorabil. Va fi desemnat un alt responsabil de caz
şi procesul de evaluare se reia. Rezultatul nefavorabil al reevaluării poate fi atacat în termen de 15 zile de la data
comunicării, la instanţa competentă în materia adopţiei de la domiciliul adoptatorului .

În termen de 5 zile de la eliberarea atestatului, responsabilul de caz va comunica atestatul Oficiului Român
pentru Adopţii, în vederea completării listei centralizate la nivel naţional a persoanelor/familiilor adoptatoare
atestate ca apte să adopte şi înscrise în Registrului naţional pentru adopţii.

Obţinerea atestatului nu este necesară în cazul adopţiei persoanei majore şi nici în cazul adopţiei copilului de
către soţul părintelui firesc sau adoptiv (adopţiei în familie).

- Deschiderea procedurii adopţiei interne

Un aspect important de cunoscut este faptul că nu orice copil poate fi adoptat. Un copil devine adoptabil doar în
urma verificării de către instanţa de judecată a tuturor demersurilor întreprinse de reprezentanţii Direcţiei
Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului pentru reintegrarea copilului în familia biologică sau
integrarea lui în familia extinsă (rudele până la gradul IV inclusiv).

Este evidentă orientarea prioritară a demersurilor în vederea asigurării continuităţii creşterii şi dezvoltării
copilului alături de părinţii săi sau de familia extinsă. Potrivit LegiI nr. 272/2004 republicată în 2014 privind
protecţia şi promovarea drepturilor copilului, copilul are dreptul să crească alături de părinţii săi . Atât părinţii
copilului, cât şi rudele până la gradul IV inclusiv, sunt consiliaţi cu privire la existenţa la nivel local a serviciilor
de suport, precum şi asupra posibilităţii legale de sprijin financiar sau material. Aceştia sunt informaţi periodic
asupra locului unde se execută măsura de protecţie specială, precum şi asupra condiţiilor în care pot menţine
relaţiile personale cu copilul.

Orientarea prioritară a demersurilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului spre
susţinerea familiei pentru păstrarea copilului în mediul său de provenienţă este completată de prevederile din
Hotărârea nr. 1435/2004 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 273/2004 privind regimul
juridic al adopţiei, care stabileşte obligativitatea direcţiei de a identifica şi contacta rudele fireşti ale copilului
până la gradul IV inclusiv, de a le consilia asupra posibilităţilor de luare spre creştere şi îngrijire a copilului, de a
solicita rudelor majore identificate exprimarea opiniei asupra posibilităţii de adopţie a copilului.

Pentru fiecare copil aflat în sistemul de protecţie se întocmeşte un plan individualizat de protecţie. Acesta
reprezintă un document prin care se realizează planificarea serviciilor, prestaţiilor şi măsurilor de protecţie
specială a copilului, pe baza evaluării psiho-sociale a acestuia şi a familiei sale, în vederea integrării copilului
care a fost separat de familia sa, într-un mediu familial permanent, în cel mai scurt timp posibil .

Obiectivele planului individualizat de protecţie sunt integrarea copilului în familia biologică sau reintegrarea
copilului în familia extinsă. Dacă aceste două demersuri eşuează, planul individualizat de protecţie poate avea ca
finalitate adopţia. Direcţia de la domiciliul copilului va sesiza, în termen de 30 de zile de la finalizarea

14
demersurilor pentru integrarea copilului în familia biologică sau reintegrarea în familia extinsă, instanţa
judecătorească pentru a se încuviinţa deschiderea procedurii adopţiei interne.

Instanţa judecătorească va încuviinţa deschiderea procedurii adopţiei interne numai dacă planul individualizat
de protecţie stabileşte necesitatea adopţiei interne şi dacă părinţii sau, după caz, tutorele îşi exprimă
consimţământul la adopţie.

Părinţii biologici ai copilului trebuie să consimtă la adopţia acestuia. Potrivit legislaţiei în vigoare, părintele sau
părinţii decăzuţi din drepturile părinteşti păstrează dreptul de a consimţi la adopţia copilului. Direcţia Generală
de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului va lua toate măsurile necesare pentru ca părinţii decăzuţi din drepturile
părinteşti, precum şi cei cărora le-a fost limitat exerciţiul anumitor drepturi, să beneficieze de asistenţă
specializată pentru creşterea capacităţii acestora de a se ocupa de copii, în vederea redobândirii exerciţiului
drepturilor părinteşti .

Părinţii fireşti pot consimţi la adopţia copilului lor, numai după ce specialiştii din cadrul Direcţiei i-au consiliat
şi informat asupra consecinţelor adopţiei şi, în special, asupra încetării legăturilor de rudenie cu copilul. Instanţa
de judecată verifică dacă părinţii copilului îşi exprimă consimţămâtul în mod liber şi dacă acest consimţământ nu
este în nici un fel influenţat de alte persoane, care ar putea avea un beneficiu de pe urma adopţiei copilului.

Consimţământul la adopţie a părinţilor fireşti poate fi dat numai după trecerea unui termen de 60 de zile de la
naşterea copilului. Consimţământul poate fi revocat în termen de 30 de zile de la data exprimării lui.
Consimţământul părinţilor fireşti se dă în faţa instanţei judecătoreşti o dată cu soluţionarea cererii de deschidere a
procedurii adopţiei.

Dacă copilul adoptabil a împlinit vârsta de 10 ani îşi va exprima consimţământul la adopţia sa, dar nu înainte de
a fi sfătuit şi informat de reprezentanţii Direcţiei asupra consecinţelor adopţiei. Consimţământul acestuia se dă în
faţa instanţei judecătoreşti, în faza încuviinţării adopţiei.

Un copil are statutul de copil adoptabil dacă instanţa de judecată a încuviinţat deschiderea procedurii adopţiei
interne pentru acel copil, iar hotărârea a rămas definitivă şi irevocabilă. Acest fapt implică încetarea oricăror
raporturi juridice cu părinţii biologici şi celelalte rude din familia naturală. În momentul în care un copil devine
adoptabil, prin hotărârea instanţei judecătoreşti, se produc următoarele efecte:

- drepturile şi obligaţiile părinteşti ale părinţilor fireşti sau, după caz, cele exercitate de persoane fizice
sau juridice, se suspendă;

- drepturile şi obligaţiile părinteşti sunt exercitate de către consiliul judeţean sau, după caz, consiliul local
al sectorului municipiului Bucureşti în a cărei rază teritorială domiciliază copilul.

Aceste efecte încetează, dacă în termen de un an de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii, direcţia de
la domiciliul copilului nu a identificat o persoană/familie potrivită pentru copil şi nu a demarat procedurile pentru
realizarea adopţiei interne. În această situaţie, direcţia va revizui planul individualizat de protecţie a copilului şi
va solicita instanţei, în funcţie de situaţie: - Menţinerea, modificarea sau încetarea măsurii de protecţie a
copilului; - Încuviinţarea unei noi proceduri de adopţie.

- Încredinţarea în vederea adopţiei

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului de la domiciliul copilului are obligativitatea ca în
termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care s-a încuviinţat
deschiderea procedurii adopţiei interne, să identifice şi să selecteze pentru fiecare copil adoptabil cea mai
potrivită persoană/familie adoptatoare, care să răspundă nevoilor copilului. Direcţia va analiza cu prioritate
15
posibilitatea încredinţării copilului în vederea adopţiei, unei rude din familia extinsă, asistentului maternal
profesionist la care se află copilul ori unei alte persoane sau familii la care copilul se află în plasament .

Pentru copiii cu vârsta de până la doi ani se stabileşte plasamentul, în funcţie de caz, la familia extinsă sau la un
asistent maternal profesionist. Acest lucru se datorează faptului că plasamentul copilului, care nu a împlinit
vârsta de 2 ani, într-un serviciu de tip rezidenţial este interzis .

În situaţia în care familia extinsă şi nici asistentul maternal profesionist nu doresc să adopte copilul,
reprezentanţii Serviciului de Adopţii vor încerca să identifice şi să selecteze, cea mai potrivită persoană/familie
adoptatoare pentru copil din raza administrativ- teritorială. Dacă şi acest demers eşuează, se va solicita Oficiului
Român pentru Adopţii transmiterea listei centralizate la nivel naţional a persoanelor/familiilor adoptatoare
atestate şi înscrise în Registrul naţional pentru adopţii. Selectarea şi identificarea persoanei/familiei adoptatoare
din această listă se va realiza în termen de 60 de zile de la primirea ei.

Potrivirea între copilul adoptabil şi persoana/familia potenţial adoptatoare este realizată de către o echipă de
profesionişti responsabili cu adopţia (asistent social, psiholog) şi cuprinde 2 etape: potrivirea teoretică şi
potrivirea practică.

Potrivirea teoretică constă în analiza şi luarea în considerare a tuturor informaţiilor referitoare la copil, la
familia biologică şi la persoana/familia adoptatoare: vârstă, sex, naţionalitate, etnie, rasă, temperament, religie,
istoric medical, ocupaţie, înclinaţii, nivel de educaţie, istoric marital etc.

Potrivirea practică constă în întâlniri între copil şi familie, în vederea dezvoltării treptate a unei relaţii
corespunzătoare. Părţile implicate stabilesc un program de vizitare a copilului cu persoana/familia adoptatoare.
Prima întâlnire trebuie să se desfăşoare în mediul de viaţă al copilului, fără ca acestuia să i se aducă la cunoştinţă
scopul vizitei. Următoarele vizite, care sunt destinate dezvoltării treptate a relaţiei de ataşament dintre aceştia, se
stabilesc atât în mediul de viaţă al copilului, într-un mediu neutru, precum şi în mediul de viaţă al
persoanei/familiei adoptatoare. În măsura în care se va constata compatibilitatea copilului cu persoana/familia
adoptatoare, se va sesiza instanţa judecătorească pentru încredinţarea copilului în vederea adopţiei. Dacă nu se va
constata această compatibilitate se va propune stabilirea unei noi potriviri teoretice şi practice cu o altă
persoană/familie adoptatoare şi procedura se reia.

Încredinţarea în vederea adopţiei se dispune de către instanţa judecătorească de la domiciliul copilului pentru o
perioadă de 90 de zile.

Legea 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei prevede faptul că încredinţarea în vederea adopţiei nu este
necesară în următoarele cazuri:

- În cazul adopţiei persoanei majore de către persoana sau familia care a crescut-o în timpul minorităţii
sale;

- În cazul adopţiei copilului de către soţul părintelui firesc sau adoptiv;

- În cazul adopţiei copilului pentru care a fost deschisă procedura adopţiei interne şi acesta a fost plasat la
adoptator sau la familia adoptatoare, iar măsura plasamentului durează de cel puţin 90 de zile;

- În cazul adopţiei copilului de către tutorele său, dacă au trecut cel puţin 90 de zile de la data instituirii
tutelei.

Domiciliul copilului va fi la persoana/familia căreia i-a fost încredinţat. Efectuarea actelor obişnuite necesare
exercitării drepturilor şi îndeplinirii obligaţiilor părinteşti revin persoanei/familiei căreia copilul i-a fost

16
încredinţat, iar dreptul de a reprezenta copilul în actele juridice şi de a administra bunurile acestuia se exercită de
către consiliul judeţean sau local al sectorului municipiului Bucureşti de la domiciliul copilului.

Pe durata încredinţării în vederea adopţiei, reprezentanţii Compartimentului de Adopţii realizează vizite

bilunare şi întocmesc rapoarte care conţin evaluarea relaţiei dintre adoptator şi copil. Aceste rapoarte trebuie să
conţină şi propuneri legate de menţinerea sau revocarea încredinţării în vederea adopţiei. La sfârşitul celor 90 de
zile, responsabilul de caz şi psihologul, întocmesc un raport final, care să cuprindă rezultatele acomodării
copilului cu familia şi concluziile rapoartelor bilunare . Acesta poate conţine propuneri vizând încuviinţarea
adopţiei sau, după caz, prelungirea perioadei de încredinţare în vederea adopţiei ori revocarea acesteia.

Raportul final va fi înaintat instanţei judecătoreşti în vederea soluţionării cererii persoanei/familiei adoptatoare
de încuviinţare a adopţiei.

- Încuviinţarea adopţiei

La sfârşitul perioadei de încredinţare în vederea adopţiei, familia/persoana adoptatoare poate introduce către
instanţă, direct sau prin intermediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, cererea de
încuviinţare a adopţiei. Această cerere trebuie să fie însoţită de o serie de acte atât pentru copil, cât şi pentru
familie, prevăzute în Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei:

- certificatul de naştere al copilului, în copie legalizată;

- certificatul medical privind starea de sănătate a copilului, eliberat de către unităţi publice nominalizate
de către direcţia de sănătate publică;

- atestatul valabil al adoptatorului sau familiei adoptatoare;

- hotarârea judecătorească irevocabilă de încredinţare în vederea adopţiei;

- certificatele de naştere ale adoptatorului sau ale soţului şi soţiei din familia adoptatoare, în copie
legalizată;

- certificatul de căsătorie al adoptatorului sau al soţilor din familia adoptatoare, în copie legalizată;

- cazierul judiciar al adoptatorului sau, după caz, al fiecarui membru al familiei adoptatoare;

- certificatul medical privind starea de sănătate a adoptatorului, eliberat de medicul de familie pe lista
căruia este înscris;

- documentele doveditoare cu privire la exprimarea consimţământului părinţilor fireşti, în măsura în care

nu s-a pronunţat anterior o hotarâre judecătorească de încuviinţare a deschiderii procedurii adopţiei interne a
copilului;

În măsura în care persoana/familia adoptatoare va dori să modifice prenumele copilului, trebuie să menţioneze
acest lucru în cererea prin care solicită încuviinţarea adopţiei, precum şi motivaţia acestui fapt. Sentinţa Civilă
prin care se va încuviinţa adopţia, emisă de Tribunal, va cuprinde şi dispoziţii referitoare la viitorul nume al
copilului. După încuviinţarea adopţiei, se poate elibera noul certificat de naştere al copilului.

În termen de 5 zile de la legalizarea sentinţei prin care s-a încuviinţat adopţia, direcţia care a participat la
judecarea cererii de încuviinţare a adopţiei va înştiinţa în scris părinţii fireşti despre adopţie.

Direcţia de la domiciliul copilului va urmări şi va întocmi rapoarte trimestriale cu privire la evoluţia copilului şi
a relaţiilor dintre acesta şi părinţii săi adoptivi pe o perioadă de cel puţin 2 ani după încuviinţarea adopţiei. În
17
această perioadă, profesioniştii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului vor furniza şi vor
asigura accesul copilului şi familiei la servicii postadopţie, în funcţie de nevoile identificate.

Încuviinţarea adopţiei are ca principal efect stabilirea filiaţiei dintre adoptat şi adoptator, precum şi stabilirea
legăturilor de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului; încetează filiaţia dintre copilul adoptat şi părinţii
biologici, precum şi legăturile de rudenie cu rudele din partea părinţilor biologici.

Adopţia poate înceta prin desfacere sau ca urmare a declarării nulităţii acesteia. Adopţia se desface în măsura în
care adoptatorul sau soţii adoptatori au decedat. Adopţia este nulă, dacă a fost încheiată în alt scop decât cel al
ocrotirii interesului superior al copilului sau cu încălcarea oricăror condiţii de fond sau formă prevăzute de lege.
Instanţa poate respinge cererea de declarare a nulităţii adopţiei, dacă va constata că menţinerea adopţiei este în
interesul celui adoptat. Acţiunea în declararea nulităţii adopţiei aparţine oricărei persoane interesate. După
dobândirea capacităţii depline de exerciţiu de către adoptat, acţiunea în declararea nulităţii adopţiei aparţine
numai acestuia. În cazul încetării adopţiei ca urmare a declarării nulităţii acesteia, adoptatul redobândeşte numele
de familie avut înainte de încuviinţarea adopţiei.

Procedura adopţiei naţionale diferă în ceea ce priveşte parcurgerea etapelor sus menţionate, în funcţie de
situaţia copilului. Astfel, există următoarele situaţii:

Adopţia unui copil pentru care a fost stabilit plasamentul ca măsură de protecţie. Pentru încuviinţarea
acestei adopţii este necesară parcurgerea tuturor etapelor prezentate anterior.

Adopţia unui copil pentru care a fost instituită tutela. În ceea ce priveşte procedura adopţiei unui copil
pentru care s-a instituit tutela, Legea nr. 272/2004 republicată în 2014, privind protecţia şi promovarea
drepturilor copilului prevede că în situaţia copilului pentru care s-a instituit tutela dispoziţiile legale privind
întocmirea planului individualizat de protecţie nu se aplică. În situaţia copilului pentru care s-a instituit tutela,
încuviinţarea deschiderii procedurii adopţiei interne se face la solicitarea direcţiei în a cărei rază teritorială
domiciliază copilul, numai dacă instanţa constată îndeplinirea condiţiei prevăzute la alin. (1) lit. b) (tutorele îşi
exprimă consimţământul la adopţie) şi apreciază că deschiderea procedurii adopţiei interne este în interesul
superior al copilului. Dacă tutorele nu doreşte să adopte copilul vor fi urmate toate celelalte etape. În situaţia în
care tutorele doreşte să adopte copilul, iar măsura tutelei durează de cel puţin 90 de zile, etapa încredinţării în
vederea adopţiei nu mai este necesară, fiind parcursă doar etapa încuviinţării adopţiei.

Adopţia copilului de către soţul părintelui firesc sau adoptiv (adopţia în familie). Procedura adopţiei în
familie presupune parcurgerea a mai puţine etape. Obţinerea atestatului de către adoptator nu este necesară şi
nici parcurgerea etapei încredinţării în vederea adopţiei.

Pentru adopţia în familie cererea de încuviinţare a adopţiei poate fi introdusă la Tribunal direct de adoptator.
Acţiunea depusă trebuie să cuprindă şi citarea direcţiei de la domiciliul adoptatorului. Pe baza citaţiei, adresată
Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, un specialist va fi desemnat responsabil de caz.
Acesta are atribuţia de a contacta familia şi de a stabili de comun acord o vizită la domiciliul familiei.

Vor fi analizate aspecte vizând condiţiile de locuit, venituri, relaţia dintre adoptator şi copil, care vor fi
consemnate într-un raport ce va fi înaintat în instanţă. Soţul/soţia adoptatorului va fi consiliat(ă) şi informat(ă) cu
privire la adopţie şi, în special, asupra consecinţelor acesteia. În acest caz, consecinţa va fi încetarea legăturilor
de rudenie a copilului cu celălalt părinte biologic şi cu rudele acestuia.

Părintele care va pierde dreptul părintesc îşi va exprima consimţământul în formă autentică prin act notarial.
Anterior exprimării consimţământului, acesta va fi consiliat şi informat cu privire la adopţie şi consecinţele
acesteia. Se va întocmi şi un raport în acest sens, ce va fi ataşat la dosar.

18
 În cazul adopţiei în familie, etapa monitorizării postadopţie pentru o perioadă de cel puţin doi ani nu se aplică.

Adopţia persoanei majore. Legislaţia în vigoare prevede că persoana majoră poate fi adoptată numai dacă
adoptatorul sau familia adoptatoare a crescut-o în timpul minorităţii.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului nu este parte la procesul adopţiei unei persoane
majore. Familia/persoana adoptatoare va depune cererea de încuviinţare a adopţiei în instanţă, la care se vor ataşa
acte doveditoare privind spaţiul de locuit, veniturile, starea de sănătate, cazier judiciar, acte de stare civilă. Atât
adoptatorul, cât şi persoana adoptată îşi vor exprima consimţământul la adopţie în faţa instanţei.

IV. 4. SERVICII SOCIALE ACORDATE ÎN PROCESUL

ADOPŢIEI

Conceptul de servicii sociale cuprinde ansamblul serviciilor publice oferite total sau parţial de către stat întregii
populaţii sau numai unor segmente particulare care au nevoie deosebită de aceste servicii şi nu şi le pot procura
în alt mod, gratuit sau la tarif redus . Prin oferirea acestor servicii statul îşi propune să crească bunăstarea socială
a populaţiei.

Domeniile principale în care sunt oferite servicii sociale sunt: educaţia (şcolarizarea gratuită sau subvenţionată
până la o anumită vârstă a copiilor, facilităţi educaţionale acordate adulţilor), sănătatea (servicii medicale gratuite
sau subvenţionate), asistenţa socială (servicii de adopţie, servicii de prevenire a sărăciei, îngrijiri la domiciliu,
consiliere etc.)

În ceea ce priveşte adopţia, principalele servicii sociale acordare sunt serviciile de sprijin, informare, consilire
oferite de specialiştii Serviciului de Adopţii părţilor implicate în adopţie (copilului adoptabil, familiei naturale a
acestuia, persoanei/familiei adoptive).

Standardele minime obligatorii privind procedura adopţiei interne (Ordinul nr. 45/2004 pentru aprobarea
Standardelor minime obligatorii privind procedura adopţiei interne) au ca scop principal asigurarea şi garantarea
prestării unor servicii de calitate copiilor al căror plan individualizat de protecţie propune ca finalitate adopţia
internă, părinţilor fireşti ai acestor copii, precum şi persoanelor/familiilor adoptatoare sau care au adoptat.

În aplicarea standardelor, serviciul de adopţie acţionează în interesul superior al copilului, al demnităţii şi

individualităţii persoanei.

a. Servicii sociale acordate pentru copil

Principalele servicii sociale acordate copilului în cadrul procesului de adopţie sunt:

- Evidenţa copiilor al căror plan individualizat de protecţie stabileşte ca finalitate adopţia internă;

- Opinia copilului;

- Compatibilitatea copil-familie potenţial adoptatoare;

- Evidenţa copiilor al căror plan individualizat de protecţie stabileşte ca finalitate adopţia internă.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului are în evidenţele sale copii al căror plan
individualizat de protecţie are ca finalitate adopţia internă. Serviciul de adopţie este cel care asigură luarea în
evidenţă a acestor copii.

19
 Beneficiarii direcţi ai serviciului de adopţie sunt copiii lipsiţi permanent de mediul familial sigur şi stabil, al
căror plan individualizat de protecţie are ca finalitate adopţia internă.

Pentru fiecare copil, care are o măsură de protecţie, se întocmeşte planul individualizat de protecţie, care este
reevaluat periodic, actualizat şi revizuit. Pentru fiecare copil va fi desemnat un manager de caz, ce va fi
responsabil cu elaborarea şi monitorizarea implementării acestui plan. Reevaluarea periodică şi revizuirea
planului (dacă este cazul) se realizează ţinându-se cont de nevoia copilului de a avea o familie şi identificarea
unei soluţii în acest sens în cel mai scurt timp.

Planul individualizat de protecţie cuprinde planificarea serviciilor, prestaţiilor şi măsurilor de protecţie specială
a copilului, pe baza evaluării psihosociale a acestuia şi a familiei sale. Toate aceste lucruri se realizează în
vederea integrării copilului într-un mediu familial stabil permanent.

Obiectivele planului sunt stabilite în ordinea priorităţilor: reintegrarea copilului în familia biologică, integrarea
acestuia în familia extinsă, adopţia (dacă demersurile pentru atingerea obiectivelor anterioare eşuează).

În evaluarea potenţialului pentru reintegrarea copilului în familia biologică sau integrarea acestuia în familia
extinsă sunt luate în considerare aspecte vizând disponibilitatea afectivă a copilului şi a familiei, nivelul socio-
economic al acesteia.

- Opinia copilului

Copiii aflaţi în evidenţa serviciului de adopţie sunt implicaţi activ în toate demersurile vizând adopţia,
opinia/consimţămâtul acestora fiind luate/exprimate numai după o informare corespunzătoare şi în deplină
cunoştinţă de cauză. Opinia acestor copii va fi consemnată şi luată în considerare în raport cu vârsta şi
capacitatea lor de înţelegere.

Pentru fiecare copil care intră în evidenţa Serviciului de adopţii, va fi desemnat un responsabil de caz (asistent
social) pe toată durata procedurilor de adopţie.

Serviciile acordate pentru copil (menţionate în sandarde) sunt următoarele:

Sprijin şi consiliere în vederea exprimării opiniei şi dorinţelor sale pe întreg parcursul adopţiei;

Informare şi sfătuire a copilului care a împlinit vârsta de 10 ani, ţinând cont de vârsta şi maturitatea sa,
asupra consecinţelor adopţiei şi ale consimţământului său la adopţie;

Informare şi sprijinire a copilului, fără întârziere, atunci când apar dificultăţi pe parcursul procedurilor
de adopţie;

Informaţii clare, oferite copilului, referitoare la adopţie (etapele adopţiei, durata fiecărei etape, activităţi
specifice fiecărui caz);

Sprijinirea copilului atunci când opinia sa nu este luată în considerare şi explicarea acestuia a
implicaţiilor ce ar decurge din lucrul respectiv;

Informarea copilului despre părinţii adoptivi şi familia acestora, precum şi pregătirea lui înainte de
mutarea la familia adoptatoare.

- Compatibilitatea copil – familie potenţial adoptatoare

Serviciul de adopţie asigură determinarea compatibilităţii dintre copilul adoptabil şi persoana/familia potenţial
adoptatoare, pe baza nevoilor copilului, dorinţelor şi opiniilor exprimate de acesta.
20
 Responsabilul de caz va identifica şi selecta o persoană/familie potenţial adoptatoare şi va realiza demersurile
acomodării copilului cu aceasta. Demersurile au la bază pregătirea şi realizarea unor întâlniri între copil şi familia
potenţial adoptatoare, în vederea stabilirii compatibilităţii dintre cei doi.

Pentru stabilirea compatibilităţii dintre copil şi familia adoptatoare se realizează potrivirea practică. Aceasta
presupune:

Informarea copilului - aceasta se realizează potrivit capacităţii de înţelegere şi gradului său de

maturitate, acordându-se atenţie opiniilor exprimate de acesta;

Informarea persoanei/familiei adoptatoare care a fost selectată ca fiind cea mai potrivită pentru copil -
responsabilul de caz aduce la cunoştinţă familiei/persoanei toate informaţiile pe care le are despre copil şi
prezintă fotografii ale copilului; încurajează familia să pună cât mai multe întrebări referitoare la copil şi la
familia biologică a acestuia;

Informarea persoanelor de referinţă a copilului (după caz, a specialiştilor din centrul de plasament,
asistentului maternal sau a persoanei/familiei la care copilul se află în îngrijire) – se realizează respectând
interesul superior al copilului şi principiul confidenţialităţii;

Pregătirea părţilor implicate în vederea acomodării copilului cu persoana familia adoptatoare – responsabilul
de caz al copilului, cel al familiei adoptatoare stabilesc de comun acord cu persoana/familia la care copilul se află
în îngrijire sau cu persoana de referinţă a copilului din instituţia de ocrotire un program de vizitare a copilului cu
persoana/familia adoptatoare. Aceste întâlniri sunt destinate dezvoltării treptate a relaţiei de ataşament dintre
copil şi familia adoptatoare.

În urma procesului de potrivire teoretică şi practică dintre copil şi familia adoptatoare, se stabileşte
compatibilitatea dintre cei doi, iar pe baza acesteia instanţa de judecată poate fi sesizată pentru încredinţarea în
vederea adopţiei.

b. Servicii sociale acordate pentru persoana/familia potenţial adoptatoare

Principalele servicii sociale acordate persoanei/familiei potenţial adoptatoare în cadrul procesului de adopţie
sunt:

- Informare şi sprijin acordate persoanei/familiei adoptatoare;

- Evaluarea persoanei/familiei în vederea obţinerii atestatului; - Procesul de potrivire a persoanei/familiei

adoptatoare cu copilul. - Informare şi sprijin acordate persoanei/familiei adoptatoare

Serviciul de adopţie oferă persoanei/familiei care îşi exprimă intenţia de a adopta informaţii complete despre
procedura de atestare, pregătire, precum şi despre serviciile de sprijin existente. Totodată oferă, dacă este cazul,
posibilitatea de a întâlni familii/persoane care au adoptat.

Persoana/familia adoptatoare va fi informată cu privire la:

Copiii adoptabili aflaţi în evidenţa Serviciului de adopţii, dacă fami-

lia va solicita în scris acest lucru;

Criteriile şi procedura de evaluare şi pregătire în vederea obţinerii

atestatului;

21
 Termenele stabilite pentru fiecare dintre etapele procedurilor de adopţie şi asupra eventualelor depăşiri
ale acestor termene;

Modalităţile de a contesta deciziile luate pe parcursul procesului de adopţie;

Concluziile evaluării.

Reprezentanţii Serviciului de adopţie va pune la dispoziţia persoanei/familiei adoptatoare materiale informative

despre adopţie.

Serviciul de adopţie desemnează pentru fiecare persoană/familie care doreşte să adopte un asistent social (altul
decât responsabilul de caz al copilului) şi asigură sprijinul necesar acesteia.

Fiecare persoană/familie, care îşi exprimă intenţia de a adopta, beneficiază de servicii de calitate pe toată durata
procesului de evaluare şi pregătire în vederea atestării şi până la definitivarea adopţiei.

- Evaluarea persoanei/familiei în vederea obţinerii atestatului

Serviciul de adopţie asigură evaluarea familiei/persoanei care doreşte să adopte, ţinând cont de interesul
superior al copilului.

Asistentul social, responsabil de caz al persoanei/familiei potenţial adoptatoare va stabili de comun acord cu
aceasta programul întâlnirilor în vederea evaluării. Evaluarea cuprinde: evaluarea socială, psihologică şi
pregătirea pentru asumarea în cunoştinţă a rolului de părinte.

Şedinţele de informare şi de pregătire din cadrul evaluării îi ajută pe potenţialii părinţi adoptivi să-şi clarifice
percepţia, imaginea iniţială asupra adopţiei prin dobândirea unor informaţii şi a unor cunoştinţe fundamentate pe
experienţă şi expertiză ştiinţifică. Aceste informaţii favorizează trecerea necesară de la aşteptările ,,idealiste” la o
viziune mai realistă, de la copilul ,,imaginar” (adesea văzut ca perfect) la copilul real, care ar putea să le fie
încredinţat mai târziu.

Pregătirea persoanelor/familiilor potenţial adoptatoare are drept scop dezvoltarea capacităţilor parentale
necesare creşterii şi îngrijirii unui ,,copil adoptabil”, sensibilizarea acestora în legătură cu particularităţile
copiilor adoptabili, înţelegerea importanţei acceptării copilului ,,real” .

De asemenea, aceste întâlniri au scopul de a informa cât mai corect persoanele/familiile potenţial adoptatoare
despre particularităţile parentalităţii adoptive la nivel legal/administrativ şi psiho-socio-medical, astfel încât
acestea să fie cât mai bine pregătite în vederea parcurgerii etapelor de adopţie.

Misiunea parentală constă în a garanta satisfacerea nevoilor esenţiale ale copilului din punct de vedere fizic, în
a-i oferi condiţii de dezvoltare a capacităţilor şi aspiraţiilor sale, în a-l ajuta să devină autonom.

Pregătirea se va desfăşura în trei sesiuni, în cadrul cărora vor fi abordate diverse teme privind adopţia. Potrivit
legislaţiei, se recomandă ca aceste sesiuni de pregătire să fie organizate în grup (dacă este posibil), adică să
participe mai multe persoane/familii care se atestă în acelaţi timp. Această metodă are o serie de avantaje. Un
grup de persoane constituie un cadru de întâlnire care permite participanţilor să ia distanţă faţă de propria lor
experienţă de viaţă, provoacă un schimb de experienţă şi cunoştinţe şi pune bazele unei dinamici de gândire al
căror scop este să valorizeze şi să dezvolte aptitudini parentale, de care potenţialii părinţi adoptivi vor avea mare
nevoie .

22
 Temele cele mai frecvent dezbătute în cadrul sesiunilor de pregătire sunt: Caracteristicile copilului adoptabil:
punctele lui forte şi slabe, parcursul de viaţă înainte de adopţie, efectele experienţei de viaţă asupra capacităţilor
lui de ataşament şi stabilirea filiaţiei adoptive;

Modele parentale: puncte forte şi slabe, cum să identifici şi să activezi aptitudinile şi competenţele
necesare pentru a asuma parentalitatea adoptivă;

Relaţia părinte-copil: cum putem favoriza procesul de ataşament, cum îşi reprezintă părinţii adoptivi
părinţii biologici ai copilului şi abandonul şi cum îi va vorbi copilului despre ele, funcţia parentală, echilibrul
dintre îngri-

jiri/duioşie şi autoritate, stabilirea limitelor; cum şi când să-i vorbeşti copilului despre adopţie etc.

Asistentul social, pe parcursul evaluării, va stabili şi o întâlnire cu persoane din afara familiei (rude, vecini,
colegi de la locul de muncă), pe care persoana/familia adoptatoare le va desemna. Este recomandat ca la această
întâlnire şi participe şi persoanele care se vor implica ulterior în creşterea şi îngrijirea copilul (în marea
majoritate a cazurilor viitorii bunici).

- Procesul de potrivire a persoanei/familiei adoptatoare cu copilul

Serviciul de adopţie este responsabil cu realizarea procesului de potrivire a familiei adoptatoare cu copilul.
Responsabilul de caz intreprinde demersurile necesare acomodării copilului cu persoana/familia potenţial
adoptatoare, care se derulează numai după obţinerea atestatului de către aceasta. Aceste demersuri constau în
pregătirea şi realizarea unor întâlniri între cei doi subiecţi.

Persoana/familia adoptatoare va primi informaţii complete despre copil. Aceste informaţii vizează trecutul şi
nevoile copilului şi contribuie la o mai bună înţelegere asupra schimbărilor, pe care copilul adoptat le aduce în
viaţa familiei.

Părinţii adoptivi sunt informaţi de către serviciul de adopţie asupra obligaţiei de a furniza copilului informaţii
despre adopţie, trecutul şi familia naturală, atunci când vârsta şi gradul de maturitate ale copilului o permit.

c. Servicii sociale acordate pentru familia biologică a copilului

Principalele servicii sociale acordate pentru familia biologică sunt următoarele:

- Informare şi sprijin acordate familiei biologice a copilului;

- Consimţământul la adopţie al părinţilor biologici ai copilului; - Informare şi sprijin acordate familiei

biologice a copilului.

Serviciul de adopţie oferă informaţii şi asigură sprijinul necesar pentru părinţii copiilor, pentru care soluţia
planului individualizat de protecţie este reprezentată de adopţie, precum şi pentru familia extinsă.

Părinţii copilului şi familia extinsă a acestuia sunt informaţi cu privire la desfăşurarea procedurilor de adopţie
şi etapele în care ei sunt implicaţi.

Procedura de implementare a acestui standard constă în sprijinirea familiei biologice şi a familiei extinse a
copilului prin desemnarea unui asistent social cu rol de suport pentru aceştia.

23
 Specialiştii realizează mai întâi demersuri pentru reintegrarea copilului în familia naturală. În acest sens, se
oferă o serie de servicii familiei biologice:

identificarea şi contactarea părinţilor copilului;

acordarea de consiliere şi sprijin tatălui care nu a recunoscut iniţial copilul şi care ulterior îşi exprimă această
dorinţă;

evaluarea situaţiei socio- economice şi morale a părinţilor;

consilierea părinţilor şi informarea acestora asupra existenţei la nivel local a serviciilor de suport,
precum şi asupra posibilităţilor legale de sprijin financiar sau material; informarea periodică a părinţilor asupra
locului unde se execută măsura de protecţie specială, precum şi asupra condiţiilor în care pot menţine relaţiile
personale cu copilul; acordarea de sprijin în realizarea acestui drept; organizarea şi facilitarea de întâlniri
periodice între copil şi părinţi; informarea părinţilor asupra posibilităţii redării de către instanţa judecătorească
a exerciţiului drepturilor părinteşti, precum şi asupra condiţiilor redării, în situaţia în care acestora le-a fost
limitat exerciţiul drepturilor părinteşti sau au fost decăzuţi din drepturile părinteşti.

În situaţia în care părinţii fireşti ai copilului nu doresc să se ocupe de creşterea şi îngrijirea copilului, vor primi
informaţii referitoare la procedurile adopţiei, în care vor fi implicaţi şi asupra efectelor finalizării fiecărei etape
din cadrul procesului de adopţie.

Specialiştii realizează demersuri şi pentru integrarea copilului în familia extinsă a acestuia. În acest sens,
Hotărârea nr. 1435/2004 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 273/2004 privind
regimul juridic al adopţiei prevede serviciile pe care specialiştii le acordă familiei extinse a copilului:
identificarea şi contactarea rudelor fireşti ale copilului până la gradul al IV-lea inclusiv;

evaluarea situaţiei socio- economice şi morale a rudelor identificate; consilierea rudelor asupra posibilităţilor
de luare spre creştere şi îngrijire a copilului şi informarea acestora asupra existenţei la nivel local a serviciilor de
suport, precum şi asupra posibilităţilor legale de sprijin financiar sau material; informarea rudelor identificate
asupra locului unde se execută măsura de protecţie specială a copilului, precum şi asupra condiţiilor în care se
pot menţine relaţii personale cu acesta;

organizarea şi facilitarea de întâlniri între copil şi rudele identificate; solicitarea adresată fiecărei rude
identificate şi care a împlinit vârsta majoratului de a-şi exprima opinia cu privire la disponibilitatea de a lua spre
creştere şi îngrijire proprie copilul, precum şi opinia asupra posibilităţii adopţiei copilului de către o altă
persoană. Opiniile exprimate se consemnează în scris.

Părinţii fireşti şi familia extinsă a copilului primesc informaţii referitoare la momentul până la care pot interveni
în derularea procedurilor de adopţie.

- Consimţământul la adopţie al părinţilor biologici ai copilului

Părinţii copilului sau, după caz, reprezentantul legal al cărui consimţământ la adopţie este cerut de lege, sunt
informaţi asupra consecinţelor şi efectelor adopţiei, în special asupra încetării legăturilor de rudenie ale copilului.
Părinţii copilului sau, după caz, reprezentantul legal îşi exprimă în mod liber şi necondiţionat consimţământul cu
privire la adopţie.

Asistentul social consiliază, sprijină şi se asigură că părinţii/reprezentantul legal îşi exprimă consimţământul în
deplină cunoştinţă de cauză.

Părinţii fireşti/reprezentantul legal al copilului sunt informaţi:

24
 cu privire la termenele şi formele, în care poate fi exprimat şi revocat consimţământul la adopţie;

asupra situaţiilor prevăzute de lege, în care nu se solicită consimţământul, precum şi asupra situaţiilor în
care consimţământul nu este valabil exprimat sau se poate trece peste refuzul lor de a consimţi la adopţie.

Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, legat de consimţământul la adopţie, prevede
următoarele:

 Părintele sau părinţii decăzuţi din drepturile părinteşti sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii
drepturilor părinteşti păstrează dreptul de a consimţi la adopţia copilului.

 Dacă unul dintre părinţii fireşti ai copilului este decedat, necunoscut, declarat mort ori dispărut, pus sub
interdicţie, precum şi dacă se află în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa, consimţămâtul celuilalt părinte este
îndestulător.

 Instanţa judecătorească poate trece peste refuzul părinţilor fireşti sau a tutorelui de a consimţi la adopţia
copilului, dacă se dovedeşte, prin orice mijloc de probă, că aceştia refuză în mod abuziv să-şi dea
consimţământul la adopţie şi instanţa apreciază că adopţia este în interesul superior al copilului, ţinând seama şi
de opinia acestuia.

 Părinţii fireşti ai copilului sau tutorele trebuie să consimtă la adopţie în mod liber, necondiţionat, dar
numai după ce au fost consiliaţi de către specialişti asupra consecinţelor acestuia.

d. Servicii sociale acordate pentru copilul adoptat şi familia adoptivă în perioada post-adopţie

Principalele servicii sociale acordate în perioada de monitorizare post-adopţie sunt următoarele:

- Activităţi de consiliere şi sprijin; - Monitorizarea post-adopţie;

- Activităţi de consiliere şi sprijin

Clienţii serviciului de adopţii beneficiază de servicii post-adopţie de calitate, în condiţii de celeritate, oferite de
personal calificat.

Compartimentul post-adopţie asigură servicii de sprijin, consiliere şi asistenţă familiilor adoptatoare, copiilor
adoptaţi şi familiei biologice.

Clienţii compartimentului post-adopţie au acces la servicii şi programe de sprijin adaptate nevoilor lor,
accesibilie atât pe plan local, cât şi naţional.

Potrivit standardelor, compartimentul post-adopţie:

Sprijină şi promovează organizarea grupurilor de sprijin pentru părinţii adoptivi şi respectiv părinţii
biologici şi asigură coordonarea acestor grupuri;

Asigură, după încuviinţarea adopţiei, consilierea şi informarea familiei adoptatoare cu privire la aspecte
legate de dezvoltarea copilului, ataşament şi dinamica familiei, precum şi alte teme de interes în funcţie de
nevoile copilului şi ale familiei adoptive;

Asigură, după încuviinţarea adopţiei, consilierea şi informarea familiei biologice, în special, cu privire la
efectele adopţiei asupra membrilor familiei. În termen de 5 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii
judecătoreşti prin care s-a încuviinţat adopţia, direcţia care a participat la judecarea cererii de încuviinţare a
adopţiei va înştiinţa în scris părinţii fireşti despre aceasta ;

25
 Asigură consiliere şi sprijin pentru copilul adoptat în ceea ce priveşte obţinerea informaţiilor legate de adopţia
sa, a căror comunicare este permisă de lege;

Asigură consilierea copilului adoptat şi a persoanei/familiei adoptatoare în cazul desfacerii sau

constatării nulităţii adopţiei;

Analizează cauzele care au determinat desfacerea adopţiei sau declararea nulităţii acesteia şi face
propuneri de îmbunătăţire a activităţii serviciului de adopţie sau, după caz, a altor compartimente.

- Monitorizarea postadopţie

Compartimentul post-adopţie asigură urmărirea şi monitorizarea evoluţiei copilului şi a relaţiilor dintre acestea
şi părinţii săi adoptivi pe întreaga perioadă prevăzută de lege.120

Copiii şi persoanele/familiile adoptatoare beneficiază de sprijin şi consiliere privind soluţionarea problemelor

de ataşament şi dezvoltare ale copilului, precum şi a eventualelor disfuncţionalităţi apărute în familie.

Asistenţii sociali realizează vizite trimestriale la domiciliul copilului adoptat în vederea monitorizării adopţiei şi
întocmesc rapoarte în acest sens. De asemenea, aceştia vor realiza vizite ori de câte ori vor fi sesizaţi cu privire la
apariţia unor difuncţionalităţi în familie sau posibile încălcări ale drepturilor copilului. Se întocmesc rapoarte în
acest sens.

Reprezentanţii compartimentului post-adopţie colaborează în realizarea intervenţiilor specifice fiecărui caz cu

asistenţii sociali ai serviciului de adopţie.

IV. 5. TUTELA MINORULUI

a. Noţiunea şi caracterele tutelei minorului

Tutela minorului reprezintă ansamblul dispoziţiilor legale prin care se înfăptuieşte ocrotirea acestuia când este
lipsit minorul de ocrotirea părintească. - Caracterele generale

 Tutela se exercită în interesul exclusiv al minorului.

 Tutela este o sarcină socială, de onoare, de încredere, deoarece tutorele, ca şi părinţii are datoria de a
contribui efectiv la creşterea tinerei generaţii. De aceea, legea prevede incapacitatea pentru unele persoane de a fi
tutore.

 Tutela este o sarcină obligatorie, cel ce a fost numit tutore nu poate refuza aceasta încredere decât în
cazurile prevăzute de lege.

 Tutela este o sarcină personală, ceea ce înseamnă că nu se poate transmite. Dacă tutorele îşi încetează
activitatea, dar funcţionarea tutelei ar fi încă justificată, autoritatea tutelară este în drept să ia măsurile necesare
pentru ca ocrotirea minorului să fie totuşi asigurată.  Tutela este o sarcină gratuită. În anumite
împrejurări, autoritatea tutelară poate acorda tutorelui o renumeraţie ce nu poate depăşi 10 % din veniturile
bunurilor minorului.

b. Deschiderea tutelei minorului: - Cazurile de deschidere:

Tutela se deschide în cazurile în care minorul este lipsit de ocrotirea părintească. Minorii se găsesc în această
situaţie dacă ambii părinţi sunt morţi, declaraţi morţi, necunoscuţi, dispăruţi, decăzuţi din drepturile părinteşti ori

26
puşi sub interdicţie. La desfacerea adopţiei, instanţa judecătorească poate, dacă este în interesul minorului ca
părinţii lui să nu redobândească exerciţiul drepturilor şi îndatoririlor părinteşti, să instituie tutela.

- Numirea tutorelui. Persoane chemate să exercite tutela.

Numirea tutorelui se face de către autoritatea tutelară, chiar atunci când instituirea tutelei se decide de către
instanţa judecătorească. La desemnarea tutorelui se va ţine seama de interesele minorului. Tutorele poate fi rudă
a minorului sau o persoană străină. Până la numirea tutorelui, autoritatea tutelară poate numi un curator.

- Excluderi şi refuzul sarcinii de a fi tutore.

Fiind o sarcină socială de mare răspundere, se stabilesc incapacităţile speciale de a fi tutore.

c. Drepturile şi îndatoririle tutorelui

- Cele privind persoana minorului. Drepturile şi îndatoririle tutorelui cu privire la persoana minorului au
acelaşi conţinut ca şi drepturile şi îndatoririle părinteşti şi se exercită numai în interesul minorului.

- Cele privind bunurile minorului. În ceea ce priveşte bunurile minorului, tutorele reprezintă pe minor în
actele juridice, dacă are vârsta de până la 14 ani, şi îi încuviinţează actele, dacă are vârsta de 14-18 ani. Tutorele
poate încheia unele acte singur, în numele şi pe socoteala minorului, fără nici o încuviinţare prealabilă, iar în alte
acte numai cu încuviinţarea prealabilă a autorităţii tutelare. Sunt acte pe care tutorele nu le poate face în nici un
caz.

Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani poate face singur acte de conservare şi acte de administrare, dacă
acestea din urmă nu-i pricinuiesc vreo leziune. Minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă poate face acte de
dispoziţie, dar cu încuviinţarea prealabilă a tutorelui şi a autorităţii tutelare. Actele încheiate de minor, fără
încuviinţarea prealabilă menţionată, sunt anulabile.

Există unele acte, pe lângă cele amintite, pe care minorul le poate face singur, fără a avea nevoie de o
încuviinţare:

- Acte de dreptul civil (minorul în vârstă de 16 ani poate să-şi facă singur testamentul).

- Actele juridice menţionate încheiate de minor fără respectarea dispoziţiilor legale sunt sancţionate de
nulitate relativă.

Se pot dobândi drepturi şi naşte obligaţii pe seama minorului, cu capacitate de exerciţiu restrânsă sau fără
capacitate de exerciţiu, pe alte căi decât actul juridic civil, şi anume: actul administrativ, în cazurile anume
determinate de lege, fără încheiere de contract, fără acordul de voinţă al subiectelor raporturilor juridice
respective.

d. Răspunderea tutorelui: Drepturile şi îndatoririle tutorelui prevăzute

de lege în interesul minorului. Tutorele răspunde pentru abaterile săvârşite în exerciţiul acestora. Răspunderea
tutorelui poate fi, după caz, civilă, penală, contravenţională.

e. Încetarea tutelei - Cazuri de încetare a tutelei şi încetare a funcţiei tutorelui:

Tutela ia sfârşit prin ajungerea minorului la majorat sau prin decesul acestuia intervenit înainte de a deveni
major. Tutela ia sfârşit şi în cazurile în care au încetat motivele care au determinat instituirea acesteia (părinţii au
fost identificaţi sau a fost ridicată decăderea lor din drepturile părinteşti).

27
 Încetarea tutelei nu trebuie confundată cu încetarea funcţiei tutorelui.

Sunt împrejurări când încetează numai funcţia tutorelui, fără însă ca tutela să se stingă: tutorele moare, tutorele
este îndepărtat, tutorele este înlocuit.

- Obligaţia tutorelui la încetarea sarcinii tutelei. La încetarea tutelei ori încetarea funcţiei se ridică problema
efectuării socotelilor şi a predării bunurilor minorului.

IV. 6. CURATELA MINORULUI

a. Noţiunea şi categoriile de curatelă. Curatela este o instituţie de ocro-

tire juridică a intereselor unei persoane care poate fi capabilă, cu capacitate de exerciţiu restrânsă ori lipsită de
capacitatea de exerciţiu. În aceste două din urmă situaţii, curatela nu modifică incapacitatea celui ocrotit,
curatorul fiind chemat să ţină locul părinţilor sau al tutorelui, fie numai cu privire la anumite acte, fie cu privire
la toate atribuţiile, dar numai în mod provizoriu. Astfel, curatorul minorului se numeşte:

- Când există contrarietate de interese între părinte ori tutore şi minor;

- Când din cauza bolii ori din alte motive, părintele sau tutorele este împiedicat să îndeplinească un
anumit act în numele persoanei pe care o reprezintă sau ale cărei acte le încredinţează;

- Când până la numirea tutorelui unui minor neinterzis (fie pentru prima dată, fie în cazul locuirii tutorelui
cu altul) este nevoie de un timp şi se impune luarea unor măsuri provizorii, între care numirea unui curator;

- Când s-a făcut o cerere de punere sub interdicţie a unui minor, lipsit de ocrotirea părintească şi căruia nu
i s-a instituit încă tutela, aşadar până la soluţionarea cererii de punere sub interdicţie.

b. Prezentarea sau încuviinţarea actelor minorului Ocrotirea minorului aflat sub curatelă se înfăptuieşte
prin reprezentarea acestuia dacă nu a împlinit 14 ani şi prin încuviinţarea actelor minorului cu capacitate de
exerciţiu restrânsă.

c. Încetarea curatelei Încetarea curatelei ia sfârşit dacă au încetat cauzele care au determinat instituirea ei.
De asemenea, curatela ia sfârşit odată cu încetarea incapacităţii ori a restrângerii capacităţii de exerciţiu.

d. Minorul interzis

- Punerea sub interdicţie a minorului.

Minorul poate fi pus sub interdicţie. În cazul în care minorul pus sub interdicţie se găseşte sub ocrotirea
părinţilor, el rămâne sub această ocrotire până devine major, când, dacă se mai află sub interdicţie, se va numi un
tutore. În cazul în care minorul se găseşte sub tutelă, la data punerii sub interdicţie, autoritatea tutelară poate
decide menţinerea acelui tutore ori numirea unuia nou.

- Aplicarea regulilor tutelei minorului. Tutela celui interzis, pus sub interdicţie funcţionează după regulile
de la tutela minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani, cu excepţia cazurilor când legea dispune astfel.

Punerea sub interdicţie a minorului suferind de alienaţie sau debilitate mintală, permite ocrotirea acestuia,
potrivit cu starea în care se găseşte, şi după vârsta de 14 ani, fără întrerupere. Pe de alta parte, scopul specific al
tutelei minorului interzis îl constituie vindecarea şi îmbunătăţirea condiţiilor lui de viaţa.

28
 - Atribuţiile autorităţii tutelare în legătură cu tutela minorului, curatela acestuia şi cu punerea sub
interdicţie a minorului.

e. Atribuţiile privind tutela minorului. În legătură cu instituirea tutelei,

autoritatea tutelară are mai multe atribuţii:

- Deschiderea tutelei şi numirea tutorelui;

- Până la intrarea în funcţie a tutorelui se poate lua măsura provizorie a numirii unui curator;

- Comunicarea numirii tutorelui, în scris;

- Afişarea deciziei de numire a tutorelui la sediul primăriei.

În legătură cu ocrotirea minorului prin tutelă, în timpul acesteia, autoritatea tutelară are următoarele atribuţii:

- Trimiterea unui delegat care să verifice la faţa locului şi în prezenţa tutorelui, situaţia tuturor bunurilor
minorului, întocmind un inventar care se supune spre aprobare autorităţii tutelare;

- Stabilirea sumei anuale, care este necesară minorului pentru întreţinerea sa şi administrarea bunurilor
lui;

- Încuviinţarea actelor juridice privitoare la bunurile minorului, care depăşesc dreptul de administrare:
încuviinţarea se dă tutorelui când minorul are sub 14 ani, ori minorului când are peste aceasta vârstă;

- Încuviinţarea ridicării sumelor depuse pe numele minorului la casele de păstrare, care întrec nevoile
întreţinerii lui şi ale administrării bunurilor sale precum şi a titlurilor de valoare depuse la casele de păstrări;

- Numirea unui curator ori de câte ori se ivesc interese contrare, între tutore şi minor, altele decât acelea
care atrag excluderea ori îndepărtarea de tutelă;

- Încuviinţarea dată minorului pentru schimbarea felului învăţăturii ori a pregătirii profesionale sau de a
avea o altă locuinţă decât cea a tutorelui;

- Acordarea tutorelui prin apreciere, a unei remuneraţii;

- Exercitarea unui control efectiv şi continuu asupra activităţii tutorelui putând cere colaborarea organelor
administraţiei de stat şi a instituţiilor de ocrotire;

- Primirea dărilor de seamă, anuale, şi generale, verificarea gestiunii şi descărcării tutorelui;

- Dacă este cazul îndepărtarea tutorelui de la tutelă ori înlocuirea tutorelui.

IV. 7. FILIAŢIA

a. Noţiuni introductive

- Noţiunea filiaţiei. Filiaţia desemnează un şir neîntrerupt de naşteri care leagă o persoană de un strămoş
al ei, un şir neîntrerupt de persoane între care faptul naşterii a stabilit legătura de la părinte la copil. În înţeles
restrâns, filiaţia este raportul de descendenţă dintre un copil şi fiecare dintre părinţii lui. Filiaţia se întemeiază pe
legătura de sânge dintre copil şi părinţi, care rezultă din faptul naşterii şi cel al concepţiei.

29
 - Clasificare. Filiaţia faţă de mamă se mai numeşte maternitate, iar cea faţă de tată se numeşte paternitate.
Fiecare dintre acestea poate fi din căsătorie sau din afara căsătoriei.

- Stabilirea filiaţiei faţă de mamă a copilului din căsătorie şi din afara căsătoriei.

Filiaţia produce efecte juridice dacă este stabilită în condiţii prevăzute de lege. Modul în care se stabileşte
filiaţia faţă de mamă prezintă deosebiri faţă de modul în care se stabileşte filiaţia faţă de tată. Stabilirea filiaţiei
faţă de mamă cunoaşte aceeaşi reglementare juridică, fie că este din căsătorie, fie că este din afara acesteia.
Desigur, în primul caz, căsătoria trebuie să fie dovedită deosebit. Dimpotrivă, stabilirea filiaţiei faţă de tatăl din
căsătorie diferă faţă de tatăl din afara căsătoriei.

- Elementele filiaţiei faţă de mamă. Aceste elemente sunt faptul naşterii copilului şi identitatea acestuia cu
cel despre a cărui filiaţie se vorbeşte. Stabilirea filiaţiei faţă de mamă presupune dovedirea ambelor elemente.

30