Catelusul prietenos

Peste dealuri, departe de forfota orasului, se intindea o ferma mica si draguta, unde animalutele prietenoase traiau intr-
o armonie frumoasa. Cele doua vacute se intelegeau bine cu purcelusii, oitele sporovaiau intruna cu gainusele, iar
calutul tropaia jucaus in jurul lor, amuzat de discutiile acestora.

Fermierul isi iubea foarte mult animalele si le ingrijea cum putea el mai bine. Le lasa sa pasca iarba proaspata de pe deal,
sa se balaceasca in apa de la marginea fermei si chiar sa se joace cat era ziua de lunga.

Catelusul fermei, care era si paznicul animalutelor, participa si el, cu drag, la zbenguiala lor.

Dar, cel mai mult ii placea sa se aseze langa fermier si sa asculte povestile acestuia despre orasul mare. I se parea magic
acest oras.

Fermierul, insa, avea foarte mult de munca la ferma si nu prea gasea timp sa stea la povesti cu catelusul.
Intr-o buna zi, la ferma au venit doua fetite, nepoatele fermierului.

- Ele vin din orasul mare! se gandea, bucuros, catelusul. Ma voi imprieteni cu ele, caci tare-mi mai plac povestile despre
oras! isi mai spuse catelusul.

Parca auzindu-i gandurile, una dintre fetite a si venit pe dealul cu iarba moale si proaspata, alergand, bucuroasa.
Catelusul veni si el langa fetita, latrand jucaus.

Insa fetita tot alerga cu o plasa in sus si radea, nedand atentie catelusului. Curand, aceasta vazu un fluture tare frumos
colorat, in albastru si portocaliu, ce zbura haotic si incerca sa se departeze de fetita. Atunci a inteles si catelusul ca fetita
alerga sa prinda fluturasul.

- Oare de ce vrea sa prinda frumosul fluturas? se gandea el. Si incepu sa se joace prin fata fetitei, latrand intruna, poate
poate va reusi sa sperie fluturasul. Iar fluturasul intelese. Batu din aripioarele lui frumoase, in semn de multumire si-si
lua zborul cat de sus putea el.

- Catel rau ce esti! i-a strigat fetita, suparata ca nu a reusit sa prinda fluturasul.

Si a inceput sa-l loveasca, furioasa, cu plasa de prins fluturi.

Catelusul o lua la fuga inspre ferma. Animalutele priveau, mirate, cum acesta alerga speriat, iar fetita il tot certa,
furioasa.

- Ce s-a intamplat, catelus? il intreba vacuta, care-l si ascunse in staulul ei.

- Fetita voia sa prinda un fluture frumos si nu am lasat-o! i-a spus catelusul, inca speriat.

- Ar fi pierit bietul fluturas! mai spuse el.

Vacuta isi apropie capul de catelus, ca-ntr-o mangaiere si-i spuse:

- Vezi tu, catelus, asa se joaca copiii din orasul mare! Alearga pe campii, prind fluturi, se joaca cu mingea lor mare, rup
floricele, se catara in copaci si multe alte jocuri de ei stiute, ii povesti vacuta.

Cu ochisorii mari de mirare, catelusul se uita, intristat, la vacuta:

- Atunci, nu-mi mai place orasul mare si povestile lui! spuse el, incet.

Curand, il vazu pe fermier cum ii spunea ceva uneia dintre fetite si-i tot arata animalutele.

Nu era aceeasi fetita furioasa pe el! se bucura catelusul.

Si iesi, alergand voios in jurul lor.

Fetita se lasa in jos inspre catelus si-l mangaie pe capsor, zambind:

- Ce dragalas esti tu, catelusule!

- Ce voce placuta si blanda avea! se gandea catelusul, gudurandu-se pe langa ea.

Fetita incepu sa-l ajute pe fermier sa dea de mancare la toate animalutele, sa se asigure ca au apa si ca sunt la locul lor.

Catelusul nostru se tot juca pe langa ea si latra usor. Era atat de bucuros ca fetita nu era la fel de rautacioasa ca cealalta.
Poate ca ea se va imprieteni cu el! se tot gandea el.
Dupa ce-si termina treaba, fetita merse pe dealul din apropiere si se aseza pe iarba moale, privind in zare.

- Cat de frumos este aici! spuse fetita, de parca vorbea cu cineva.

Catelusul, care-si dorea mult sa se imprieteneasca cu ea, se tot juca in jurul ei. Si latra usor.

- Esti fericit aici, catelus, nu-i asa? ii vorbi fetita, zambind cald si privind in zare.

Catelusul se aseza, vesel, langa ea:

- Da, sunt tare fericit aici! ii raspunse acesta, privind-o cu ochii lui mari si jucausi.

Surprinsa, fetita il mangaie pe blana moale.

- Si eu sunt fericita aici, stii? spuse fetita, continuand sa priveasca in zare.

- Imi place linistea de aici, natura verde, apa racoroasa, chiar si forfota jucausa a animalutelor! continua ea.

Catelusul o intelegea, desi nu stia cum este orasul mare decat din povestiri. Dar stia cat de frumos este aici, pe dealul
verde, cu copacei prietenosi, care-l lasau sa se odihneasca la umbra lor, stia despre cantecele pasarilor si despre susurul
apei, despre bunatatea fermierului si despre joaca frumoasa a animalutelor. Si-i povesti si fetitei despre toate acestea.

Cu chipul luminos si zambetul cald, fetita se simtea atat de fericita. Aici i-ar fi placut sa traiasca!

- Ce frumoase povesti spui tu, catelus! Chiar este minunat locul acesta! ii spuse fetita, mangaindu-l usor.

- Dar nu-ti place orasul mare? o intreba catelusul, curios.

Fetita rase, amuzata de intrebarea lui:

- Asa-i spui tu, "orasul mare"?

Gudurandu-se jucaus pe langa ea, catelusul zambi si el:

- De-aici, de la ferma, se vad doar cateva blocuri foarte inalte. Asa-mi place sa-i spun, orasul mare!

Fetita se aseza la umbra unui copacel, fermecat si el de povestile celor doi. Isi apleca ramurile si mai mult, dornic sa-i
auda mai bine. Si sa-i rasfete cu umbra lui racoroasa.

- Vezi tu, catelus, orasul mare, cum ii spui tu, chiar este mare! Are cladiri inalte, oameni multi si tare zgomotosi, masini
multe si aerul sufocat de toate astea. Este o forfota continua acolo, de parca toata lumea se grabeste undeva! ii povesti
fetita cu voce blanda si usor intristata.

Catelusul sari in bratele ei si-si apropie capsorul de obrazul acesteia. Voia sa-i aline tristetea, pentru ca acum intelegea
tot mai bine ca orasul mare este doar mare si-atat.

Ca frumusetea de aici, din mijlocul naturii verde este cea mai dulce bucurie si pentru el si pentru fetita cu ochii blanzi.

- Asa-mi place sa-ti spun, "fetita cu ochii blanzi"! ii spuse catelusul, sfios.

Razand, fetita il lua in brate si porni spre ferma. Ii mangaie nasucul umed si-i zambi:

- Esti un catelus bun, stii?!

Dinspre ferma, venea alergand cealalta fetita, tot incercand sa inalte un zmeu. Catelusul nu mai vazuse un zmeu atat de
frumos. I-ar fi placut sa se joace si el, insa fetita, de cum l-a vazut, si-a amintit de intamplarea cu fluturasul.

- Este un catel tare rau, sa stii! Si tu il tii in brate! Of, surioara, nu intelegi nimic! ii striga ea, furioasa.

Dar fetita cu ochii blanzi ii zambi:

- Este un catelus bun si jucaus! Doar ca tu nu-ti faci timp si pentru el. Esti mereu grabita! ii spuse ea, razand.

- Asa ca in orasul mare! se gandea catelusul.

Si se cuibari mai bine in bratele fetitei.

Urmara cateva zile fericite pentru catelusul nostru, care se juca cu fetita cea prietenoasa. O ajuta sa se ingrijeasca de
animalute, apoi alergau pe dealul verde si frumos si povesteau cat era ziua de lunga.

Insa, curand, sosi si ziua plecarii de la ferma a celor doua fetite.

Catelusul se simtea trist si, pentru ca nu-si dorea sa o vada plecand pe prietena lui, se aseza la umbra copacelului de pe
deal.

Fetita veni langa el si-l lua in brate, zambindu-i cu aceeasi blandete:

- Catelusule drag, nu fi trist, voi reveni, iti promit! i-a spus ea.

Si i-a dat un desen frumos, cu un deal verde, un catelus jucaus si o fetita cu ochi blanzi.

Catelusul ii zambi, desi nu stia deloc ce inseamna o promisiune.

Mai privi o data in zare, la toata aceasta liniste frumoasa si verde, apoi se indeparta, facand cu mana prietenului ei.

Si-au trecut cativa anisori, nu multi. Si-ntr-o buna zi, o masina sosi la ferma. Aparu o fetita putin mai mare, cu ochii la fel
de blanzi, ce tot cauta in zare.

Vazandu-l, alerga inspre acesta, zambind:

- Prietenul meu drag! ii spuse fetita, luandu-l in brate.

Catelusul o privea cu incantare. Era putin mai mare, insa avea aceeasi ochi blanzi. Si venise, asa cum i-a promis!

Alerga spre casuta lui si reaparu cu desenul.

- Mi-a fost dor de tine, catelus! spuse usor, fata cu ochii blanzi, emotionata ca acesta pastrase desenul ei.

Catelusul se stranse tare in bratele ei si-i tot atingea obrazul cu nasucul lui, semn ca si lui ii lipsise mult.

- Vom petrece intreaga vara impreuna, catelus! ii spuse vesela, aceasta. Nu ma grabesc niciunde!

Si alerga inspre dealul verde si frumos, cu catelusul tot sarind jucaus, in jurul ei.

Acesta isi intoarse, putin, privirea, inspre orasul mare si se incrunta.

Insa, privindu-si prietena cu ochii blanzi, alerga, zambind, inspre ea.

Orasul mare era prea departe, acum.

Departe de prietenia lor frumoasa, de joaca si povestile lor, de zambetul ei bland.

Asezati la umbra copacului umbros de pe deal, cei doi priveau in zare si-si zambeau cald:

- Este atat de frumos aici! gandea fetita mai mare, acum, mangaindu-i blana moale.

- Acum stiu ce inseamna o promisiune! se gandea si catelusul, privind cu drag la fetita cu ochii blanzi, prietena lui.