Sunteți pe pagina 1din 1

Ce trebuie să fac după ce bolnavul îşi recapătă conştienţa?

 Mai întâi, asiguraţi-l


că totul e în regulă. Apoi ajutaţi-l să se ridice şi însoţiţi-l până într-un loc în care să se
poată odihni. În cazul majorităţii bolnavilor, crizele sunt urmate de stare de confuzie
şi de somnolenţă. Alţii însă îşi revin repede şi îşi pot relua fără probleme activitatea.

Sunt crizele de epilepsie însoţite întotdeauna de convulsii? Nu. Unii bolnavi au


momente în care starea de conştienţă le este alterată, dar nu cad la pământ. Acestea
sunt numite crize petit mal, sau crize de absenţă, şi sunt de regulă scurte, fără a
avea efecte de durată. Unii epileptici au crize de absenţă prelungite, ce durează
 

câteva minute. În asemenea situaţii, bolnavul se plimbă pierdut prin casă, se trage de
haine sau are alte manifestări bizare. După încetarea crizei, el se poate simţi uşor
ameţit.

Ce înseamnă să trăieşti cu epilepsie? E lesne de înţeles că majoritatea


epilepticilor trăiesc cu o teamă continuă, deoarece nu ştiu când şi unde se va
produce următoarea criză. Din cauza sentimentelor de jenă, ei tind să evite
compania altora.

Ce sprijin îi pot oferi unui bolnav de epilepsie? Îndemnaţi-l să nu-şi înăbuşe


sentimentele. Fiţi buni ascultători. Întrebaţi-l ce ar vrea să faceţi când are o criză.
Întrucât mulţi bolnavi de epilepsie nu conduc autovehicule, aţi putea să vă oferiţi să-l
duceţi cu maşina sau să faceţi pentru el unele comisioane când are nevoie.

Pot fi reduse — sau chiar prevenite — crizele? Factori precum stresul sau lipsa
somnului sporesc riscul apariţiei unei crize. De aceea, specialiştii îi încurajează pe
bolnavi să se odihnească suficient şi să facă mişcare cu regularitate pentru a reduce
stresul. În unele cazuri, şi medicamentele sunt eficiente în prevenirea crizelor.

S-ar putea să vă placă și