TEMA 21. INFRACŢIUNI MILITARE.

21.1. Neexecutarea intenţionată a ordinului.

21.2. Opunerea de rezistenţă şefului sau constrîngerea acestuia la încălcarea obligaţiilor de
serviciu.
21.3. Încălcarea regulilor statutare cu privire la relaţiile dintre militari dacă între ei nu
Există raporturi de subordonare.
21.4. Dezertarea.
21.5. Eschivarea de la serviciul militar.
21.6. Încălcarea regulilor de mânuire a armei, de manipulare a substanţelor şi obiectelor ce
prezintă un pericol sporit pentru cei din jur.
21.7. Încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul de gardă.
21.8. Atitudinea neglijentă faţă de serviciul militar.

21.1. Neexecutarea intenţionată a ordinului.

Neexecutarea ordinului, conform alin. (1) al art. 364 din CP al RM, constă în refuzul direct
de a executa ordinul şefului, precum şi altă neexecutare intenţionată a ordinului.
Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale cu privire la executarea
regulamentară a ordinului.
Conform art. 33 al Regulamentului serviciului interior ale Forţelor Armate al Republicii
Moldova10, după situaţia de serviciu şi după gradele militare pe care le deţin, unii militari în
raport cu alţii pot fi şefi sau subordonaţi.
Şefii, cărora militarii le sunt subordonaţi pe linie de serviciu, fie şi temporar, se numesc
şefi direcţi.
Şeful direct, cu funcţia imediat superioară unui subordonat, se numeşte şef nemijlocit.
Militarii, care după situaţia lor de serviciu şi după gradul militar nu sunt în raport cu alţi
militari şefi sau subordonaţi, pot fi superiori sau inferiori.
Dacă militarii, care nu sunt subordonaţi reciproc, îndeplinesc în comun îndatoririle de
serviciu, când relaţiile lor de serviciu nu sunt determinate de comandant (şef), atunci superiorul
după funcţie, iar în funcţii egale - superio¬rul după gradul militar este considerat şef.
Şeful are dreptul să dea ordine subordonatului şi să ceară executarea lor. Subordonatul este
obligat să execute necondiţionat ordinele şefului. După exe¬cutarea ordinului, el poate să
înainteze o reclamaţie şefului ierarhic superior, în cazul în care consideră că faţă de el s-a
procedat injust.
"Ordinul" în sensul analizat este de 2 feluri: ordin şi dispoziţiune.
 Ordinul este o dispoziţiune a comandantului (şefului) adresată subordo¬naţilor, care cere
executarea unor acţiuni, respectarea unor reguli sau stabileşte
0ordine sau o situaţie. Ordinul poate fi dat în scris, verbal sau prin mijloace tehnice de
legătură unui militar sau unui grup de militari.
Dispoziţiunea este o formă de transmitere a misiunilor de către comandant (şef) la
subordonaţi, privind chestiuni particulare. Dispoziţiunea se dă în scris sau verbal.
Latura obiectivă se realizează prin refuzul de a executa un ordin cu privire la îndatoririle
de serviciu. Expresia "refuzul de a executa un ordin" trebuie interpretată în sensul de neexecutare
intenţionată a unui ordin. Neexecutarea ordinului se poate exprima atât printr-o inacţiune, în
cazul când făptuitorului s-a ordonat să facă ceva, iar el refuză să execute acest ordin, cât şi printr-
o acţiune, când subordonatului i se interzice săvârşirea unor acţiuni, dar el totuşi le săvârşeşte.
Neexecutarea ordinului poate fi exprimată prin 2 modalităţi: neexecutarea ordinului în mod
expres, deschis, când făptuitorul exprimă prin viu grai sau chiar în scris că nu va executa ordinul,
şi nu-l execută, şi neexecutarea ordinului în mod tacit, când subordonatul, fără să se exprime
într-un anumit mod, nu execută ordinul.
O problemă în ce priveşte componenţa de infracţiune discutată o prezintă situaţia când
subordonatul declară deschis că nu va executa ordinul primit, şi apoi, imediat, trece la executarea
lui. În doctrina penală s-a expus părerea că, în acest caz, acţiunile făptuitorului vor constitui o
infracţiune de neexecutare a ordinului.
Nu susţinem acest punct de vedere şi considerăm că astfel de interpretări sunt formale şi
contrare spiritului legii, scopului urmărit de legiuitor. Pentru disciplina militară prezintă un
pericol sporit nu atât manifestarea făţişă (verbală sau în scris) a hotărârii făptuitorului de a nu
executa ordinul, cât mai ales faptul neexecutării acestui ordin, indiferent dacă făptuitorul şi-a
făcut cunoscută sau nu în mod expres, făţiş această hotărâre. În realitate, din punct de vedere
penal, refuzul de a executa un ordin (în sensul de comunicare a hotărârii făptuitorului de a nu da
curs ordinului) reprezintă doar faza oratorie a infracţiunii, care nu intră sub incidenţa legii
penale. Dacă refuzul verbal sau în scris ar constitui actul de executare, atunci infracţiunea s-ar
consuma chiar în acel moment, fiind irelevant dacă ulterior făptuitorul a executat sau nu ordinul.
Infracţiunea dată este una materială şi se consideră consumată din momentul producerii
daunelor în proporţii considerabile intereselor de serviciu.
Daunele în proporţii considerabile intereselor de serviciu, adică urmările prejudiciabile ale
infracţiunii, constau într-o stare de pericol prin nerespectarea raportului de subordonare, prin
atingerea adusă ordinii şi disciplinei militare.
Latura subiectivă. Neexecutarea intenţionată a ordinului şefului se săvârşeşte cu vinovăţie
intenţionată. Motivul şi scopul nu are relevanţă la calificarea infracţiunii.
 Subiectul infracţiunii poate fi doar subalternul militar.
Conform alin. (5) al art. 364 din CP al RM, nu se consideră infracţiune fapta persoanei
prevăzută de legea penală întru executarea ordinului sau dispoziţiei ilegale a unui şef militar.
Răspunderea penală pentru prejudiciul pricinuit o poartă persoana care a dat ordinul sau
dispoziţia ilegală. Aceste prevederi ale legii sunt aplicabile în cazul când persoana, executând un
ordin ilegal, a săvârşit o infracţiune din imprudenţă.
Însă în cazurile când subalternul a săvârşit o infracţiune intenţionată, cu bună-ştiinţă, întru
executarea ordinului sau dispoziţiei ilegale, el va purta răspundere penală în temeiuri generale ca
autor al infracţiunii, iar cel care a dat ordinul, ca instigator la infracţiunea dată. Aceste prevederi
sunt reglementate de alin. (6) al art. 364 din CP al RM, care mai stipulează că neexecutarea
ordi¬nului sau dispoziţiei ilegale exclude răspunderea penală.
Circumstanţele care agravează răspunderea penală sunt indicate în alin. (2) şi (3) ale art.
364 din CP al RM: săvârşirea infracţiunii de două sau mai multe persoane, cauzarea prin
infracţiune a unor urmări grave, săvârşirea infracţiunii pe timp de război sau în condiţii de luptă.
Săvârşirea infracţiunii de două sau mai multe persoane va avea loc în cazul când ordinul a
fost dat unui colectiv de subordonaţi, şi două sau mai multe persoane din acest colectiv, cu
intenţie, împreună sau în comun, prin acţiuni coordonate, nu execută acest ordin. Pentru existenţa
acestei agravante nu este necesară o înţelegere prealabilă, expresă, între participanţi. Înţelegerea
poate fi şi tacită, exprimată prin coordonarea tacită a acţiunilor lor. De exemplu, în cazul unui
ordin colectiv, grupul întreg nu-l execută, aflându-se împreună, având cunoştinţă unul de
acţiunile sau inacţiunile altuia.
Nu va fi prezentă o asemenea agravantă în cazul când doi sau mai mulţi subordonaţi nu vor
executa ordinul comun de sine stătător, aflându-se în locuri diferite şi neavând cunoştinţă unul de
acţiunile sau inacţiunile altuia.
Cauzarea prin infracţiune a unor urmări grave se stabileşte în fiecare caz în parte, ţinându-
se cont de toate împrejurările săvârşirii faptei. Ca urmări grave pot fi considerate zădărnicirea
unor măsuri îndreptate la asigurarea capacităţii de luptă a unităţii militare, zădărnicirea sarcinii
de luptă, survenirea de victime omeneşti, distrugerea sau deteriorarea tehnicii militare,
pricinuirea unor daune materiale în proporţii mari etc.
În ce priveşte săvârşirea infracţiunii analizate pe timp de război sau în condiţii de luptă,
menţionăm că Parlamentul, la propunerea Preşedintelui Republicii Moldova, în cazul agresiunii
armate împotriva Republicii Moldova, declară starea de beligeranţă sau de război şi anulează
această stare după semnarea tratatului de pace cu partea beligerantă.
Timpul de război începe din momentul declarării stării de beligeranţă sau o dată cu
începerea de facto a acţiunilor militare şi se sfârşeşte în ziua şi ora în¬cetării de facto a acţiunilor
militare. În cazul în care trupe sau grupe înarmate atacă sau invadează prin surprindere teritoriul
Republicii Moldova, organele locale ale administraţiei militare sunt obligate să ia toate măsurile
pentru res¬pingerea atacurilor, fără a aştepta declararea războiului.
Prin condiţii de luptă se înţelege aflarea unităţii (subunităţii) militare în condiţii nemijlocite
de pregătire de luptă sau în condiţii de ducere nemijlocită a luptei (operaţiei de luptă). Condiţii
de luptă pot fi atât pe timp de război, cât şi pe timp de pace, când unitatea (subunitatea) militară
ripostează atacului armat asupra teritoriului ţării.
Neexecutarea ordinului ca rezultat al atitudinii neglijente sau neconştiin-cioase faţă de el
este prevăzută ca o infracţiune distinctă la alin. (4) al art. 364 din CP al RM şi componenţa ei se
deosebeşte de infracţiunea de neexecutare intenţionată a ordinului şefului, examinată mai sus,
doar prin latura obiectivă şi subiectivă.
Latura obiectivă a acestei infracţiuni se exprimă prin neexecutarea ordi¬nului sau
executarea neglijentă a ordinului, fapte care au adus la cauzarea unor urmări grave sau care au
fost săvârşite pe timp de război sau în condiţii de luptă, lipsind caracterul făţiş sau deschis al
faptelor prevăzute de neexecutarea intenţionată a ordinului şefului. Lipsesc, de asemenea,
acţiunile demonstrative, care ar indica asupra nedorinţei subalternului de a se supune ordinelor
sau dispoziţiunilor şefului.
Latura subiectivă a acestei infracţiuni se caracterizează prin imprudenţă. În acest caz,
făptuitorul n-a prevăzut posibilitatea neexecutării ordinului, cu toate că putea şi trebuia s-o
prevadă (negligenţă) sau a prevăzut posibilitatea neexecutării ordinului, însă, în mod uşuratic, s-a
bazat pe nişte împrejurări, prin intermediul cărora ordinul ar putea fi executat, însă aceste
împrejurări n-au survenit (sau au survenit), şi, în legătură cu aceasta, ordinul n-a fost executat
(încredere exagerată).
Noţiunile de urmări grave, timp de război sau condiţii de luptă au fost analizate mai sus,
semnificaţiile lor sunt similare şi la componenţa de infracţiune dată.

21.2. Opunerea de rezistenţă şefului sau constrîngerea acestuia la încălcarea

obligaţiilor de serviciu.
Opunerea de rezistenţă şefului sau constrângerea acestuia la încălcarea îndatoririlor de
serviciu (art. 365 din CP al RM) este una din cele mai periculoase infracţiuni în Forţele Armate.
Pericolul social al acestei infracţiuni constă în aceea că făptuitorul, deschis şi cu perfidie,
se contrapune activităţii de serviciu a şefilor militari sau altui militar, activitate exercitată în
interesul ordinii militare cu scopul încetării sau schimbării caracterului ei legal. Aceste acţiuni
ale făptuitorului împiedică, iar uneori fac imposibilă exercitarea normară a activităţii de serviciu
a persoanelor sus-indicate, subminează autoritatea lor.
 Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale cu pri¬vire la ordinea de
subordonare militară, care asigură activitatea de serviciu militară normală a comandanţilor
(şefilor) militari sau altor persoane, care execută obligaţiuni legate de serviciul militar, precum şi
de viaţa şi sănătatea acestor persoane.
Astfel, această infracţiune are două obiecte juridice speciale: principal şi secundar.
Obiectul juridic principal îl constituie relaţiile sociale cu privire la ordinea de subordonare
militară, iar cel secundar, relaţiile sociale cu privire la viaţa şi sănătatea comandanţilor (şefilor)
militari sau altor persoane care execută obligaţiuni legate de serviciul militar.
Latura obiectivă se exprimă prin acţiuni. În art. 365 din CP al RM sunt prevăzute două
componenţe de infracţiuni, care se deosebesc după latura obiectivă: a) opunerea de rezistenţă
şefului, precum şi unei alte persoane care exercită îndatoririle legate de serviciul militar; b)
constrângerea acestor persoane la încălcarea acestor îndatoriri.
Opunerea de rezistenţă sau constrângerea adeseori se săvârşesc cu aplicarea violenţei
asupra şefului sau altor persoane care execută obligaţiuni legate de serviciul militar, fapt ce
sporeşte substanţial pericolul social al acestor fapte.
Alte persoane care execută obligaţiuni legate de serviciul militar pot fi militarii care
exercită serviciul de gardă (santinelă etc.), patrulă sau serviciul de zi (serviciul pe companie, pe
batalion etc.), precum şi alţi militari care îndeplinesc obligaţiuni concrete legate de serviciul
militar.
Opunerea de rezistenţă constă în acţiuni îndreptate spre împiedicarea şefului, precum şi
unei alte persoane care exercită îndatoririle legate de serviciul militar să-şi îndeplinească
obligaţiunile lor legate de serviciul militar. La opunerea de rezistenţă, făptuitorul încearcă să nu
permită persoanei să-şi exercite obligaţiunile sale militare, funcţionale, nu-i dă posibilitate să
acţione¬ze în situaţia concretă în conformitate cu legislaţia în vigoare, regulamentele militare sau
ordinele superiorului. Opunerea de rezistenţă presupune înaitarea faţă de şef (sau altă persoană) a
unor cerinţe concrete de săvârşire sau nesăvârşire a unor anumite acţiuni contrare interesului de
serviciu. Opunerea de rezistenţă poate fi săvârşită numai în timpul exercitării de către şef sau altă
persoană a obligaţiunilor legate de serviciul militar.
Opunerii de rezistenţă îi premerg, de obicei, unele încălcări de disciplină militară sau ale
ordinii publice din partea militarului, iar opunerea este o reacţie de răspuns la acţiunile legitime
ale şefului sau altei persoane, îndreptate spre contracararea acestor încălcări. Opunerea de
rezistenţă, în aceste cazuri, poate fi săvârşită de însuşi militarul care încalcă disciplina, precum şi
de alţi militari, aflaţi la locul săvârşirii acestor încălcări de disciplină. Opunerii de rezistenţă îi
pot premerge acţiunile de neexecutare a ordinului. În acest caz, acţiunile de neexecutare
intenţionată a ordinului vor fi calificate în ansamblu conform art. 365 din CP al RM.
 Constrângerea constă în impunerea şefului sau altei persoane la încălcarea obligaţiunilor
sale legate de serviciul militar, la săvârşirea unor acţiuni ilegale în interesul celui care constrânge
să acţioneze în detrimentul intereselor de serviciu. De exemplu, făptuitorul constrânge şeful sau
altă persoană, aplicând violenţa psihică sau fizică, să nu denunţe despre faptele ilegale săvârşite
de el.
La opunerea de rezistenţă, făptuitorul, prin acţiunile sale, nu dă posibilitate şefului sau altei
persoane să-şi îndeplinească obligaţiunile de serviciu, iar la constrângere, el încearcă să impună
aceste persoane să acţioneze contrar intereselor de serviciu.
Constrângerea poate fi aplicată în legătură cu activitatea de serviciu a şefului sau altei
persoane, atât în timpul exercitării acestei activităţi, cât şi în legătură cu activităţi care trebuie
(sau pot fi) exercitate în viitor.
Violenţa fizică sau psihică în privinţa şefului, în legătură cu nemulţumirea militarului de
acţiunile legale, de serviciu ale şefului, fără înaintarea unor cerinţe concrete, nu poate fi
considerată drept constrângere. Asemenea acţiuni pot fi calificate în baza art. 367 sau 368 din CP
al RM sau ca opunere de rezistenţă.
Infracţiunea dată este o infracţiune formală şi se consideră consumată din momentul
opunerii de rezistenţă sau constrângerii, indiferent de faptul că i-a reuşit sau nu făptuitorului să
împiedice executarea de către şef sau altă persoană a obligaţiunilor sale de serviciu militar sau
să-l impună să săvârşească careva acţiuni sau inacţiuni în interesul lui.
Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă. La opunere de rezistenţă,
făptuitorul are scopul de a împiedica, de a nu permite şefului sau altei persoane să-şi
îndeplinească obligaţiunile de serviciu militar, iar la constrângere - să-l impună să încalce aceste
obligaţiuni şi să săvârşească acţiuni contrare intereselor de serviciu.
Subiect al infracţiunii poate fi orice militar, chiar şi cel care nu este subordonat persoanei
căreia i se opune rezistenţă sau care este constrânsă, cu condiţia că acţiunile infracţionale se
săvârşesc în privinţa persoanei care-şi îndeplineşte obligaţiunile de serviciu militar.
Circumstanţele care agravează răspunderea penală sunt indicate la alin. (2) şi (3) ale art.
365 din CP al RM: săvârşirea infracţiunii de două sau mai multe persoane, cu aplicarea armei,
cauzarea prin infracţiune a unor urmări grave, însoţite de omor intenţionat, săvârşirea infracţiunii
pe timp de război sau în condiţii de luptă.
Cu privire la interpretarea primelor două agravante, a se vedea explicaţiile de rigoare
făcute anterior.
Se consideră că au fost pricinuite urmări grave prin cauzarea din imprudenţă a vătămărilor
grave ale integrităţii corporale sau sănătăţii ori cauzarea morţii.
 Opunerea de rezistenţă sau constrângerea însoţită de omorul intenţionat al superiorului sau
al unei alte persoane care îşi îndeplineşte îndatoririle legate de serviciul militar se califică
conform lit. a) din alin. (3) al art. 365 din CP al RM. Calificarea suplimentară în temeiul art. 145
din CP al RM nu este necesară.
Despre săvârşirea infracţiunii pe timp de război sau în condiţii de luptă, a se vedea
explicaţiile corespunzătoare cu privire la fapta prevăzură la art. 364 din CP al RM.

21.3.  Încălcarea regulilor statutare cu privire la relaţiile dintre militari dacă între ei
nu există raporturi de subordonare.
Legea penală (art. 369 din CP al RM) incriminează încălcarea regulilor statutare cu privire
la relaţiile dintre militari, dintre persoanele care trec pregătirea militară obligatorie şi dintre
rezervişti, în timpul îndeplinirii serviciului militar, al pregătirii militare obligatorii şi al
concentrărilor, dacă între ei nu există raporturi de subordonare şi dacă această încălcare s-a
manifestat prin bătăi sau printr-un alt act de violenţă.
Interesele executării sarcinilor serviciului militar cer respectarea reciprocă a militarilor,
pregătirea permanentă de a acorda ajutor unul altuia.
Îndeplinirea sarcinilor serviciului militar este incompatibilă cu înjosirea cinstei şi
demnităţii, torturării unor militari de către alţii.
Prin aceasta se explică pericolul social al atentatelor la ordinea de relaţii reciproce dintre
militarii care nu se află în relaţii de subordonare între ei. Nu se află în relaţii de subordonare între
ei militarii care nu sunt şefi sau subalterni unul faţă de altul, atât după funcţie, cât şi după gradul
militar. De exemplu, dacă un sergent aplică violenţă faţă de alt sergent din aceeaşi unitate
militară, el va răspunde pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 369 din CP al RM.
Dacă însă un sergent aplică violenţă faţă de un soldat din aceeaşi unitate militară, acţiunile
lui vor constitui componenţa de infracţiune prevăzută de art. 370 din CP al RM, ca exces de
putere, deoarece el este superior, faţă de soldat, după gradul militar.
Obiectul juridic principal al acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale cu privire la
ordinea statutară referitoare la conduita dintre militari, dintre persoanele care trec pregătirea
militară obligatorie şi dintre rezervişti, în timpul îndeplinirii serviciului militar, al pregătirii
militare obligatorii şi al concentrărilor, dacă între ei nu există raporturi de subordonare,
reglementate de regulamentele militare. Obiectul juridic secundar îl constituie relaţiile sociale cu
privire la viaţa, sănătatea şi integritatea corporală a militarilor.
Latura obiectivă a infracţiunii constă în încălcarea regulilor statutare cu privire la relaţiile
dintre militari, dintre persoanele care trec pregătirea militară obligatorie şi dintre rezervişti, în
timpul îndeplinirii serviciului militar, al pregătirii militare obligatorii şi al concentrărilor, dacă
între ei nu există raporturi de subordonare şi dacă această încălcare s-a manifestat prin bătăi sau
printr-un alt act de violenţă.
Bătaia constă în aplicarea de lovituri de către un militar altui militar, cu condiţia ca să nu fi
fost cauzate vătămări ale integrităţii corporale sau sănătăţii.
Loviturile pot fi aplicate cu mâinile, cu picioarele sau cu alte părţi ale corpului (cotul,
capul, genunchiul, umărul etc.), precum şi cu alte obiecte (vergea, mătură, curea etc.), cu
excepţia armelor.
Prin alt act de violenţă se înţelege aplicarea violenţei fizice sau psihice faţă de victimă.
Prin violenţă fizică se înţelege îmbrâncirea militarului, tragerea de păr, pişcăturile,
stropirea cu apă rece pe timp de iarnă sau cu apă fierbinte, aruncarea la pământ sau la podea a
victimei, lovirea acesteia cu capul sau cu alte părţi ale corpului de perete, privarea de libertate a
militarului, cum ar fi legarea mâinilor sau picioarelor, ţinerea victimei în sac etc.
Prin violenţă psihică se înţelege săvârşirea de ameninţări cu aplicarea violenţei, cum ar fi
trezirea militarului din somn şi menţinerea lui în stare trează în timpul lui de odihnă sau de somn,
impunerea de către militari a victimei să spele sau să calce hainele altor militari, sau să le cureţe
încălţămintea, sau să schimbe cu ei unele elemente ale echipamentului sau ţinutei militare, date
lor în folosinţă, sustragerea acestor obiecte sau a raţiei alimentare, impunerea să facă flotări, să
care greutăţi dintr-un loc în altul etc.
Această infracţiune poate fi săvârşită în dispozitivul unităţii militare, pe teritoriul sau în
afara teritoriului ei, în timpul exercitării obligaţiunilor de serviciu militar sau în timpul de
odihnă, în timpul activităţii sportive, culturale, în timpul învoirilor din unitatea militară, în timpul
aflării în delegaţie, în instituţiile medicale, puncte medicale sau spitale etc. Componenţa de
infrac¬ţiune discutată e prezentă în cazurile în care lovirea sau alte acte de violenţă au fost
săvârşite în legătură cu îndeplinirea de către victimă a obligaţiunilor legate de serviciul militar,
adică în cadrul activităţii de serviciu a acestuia.
Infracţiunea dată este una materială şi se consideră consumată din momentul producerii
leziunilor corporale.
Din punctul de vedere al laturii subiective, această infracţiune se săvârşeşte cu intenţie
directă: făptuitorul înţelege că, aplicând lovituri ori săvârşind altă violenţă faţă de alt militar, cu
care nu se află în relaţii de subordonare, încalcă ordinea de comportare reciprocă între militari,
stabilită de regulamen¬tele militare, şi doreşte aceasta.
Subiect al infracţiunii poate fi orice militar care nu se află în raporturi de subordonare cu
victima.
Alin. (2) şi (3) ale art. 369 din CP al RM prevede agravantele acestei infracţiuni: a)
săvârşită în mod repetat; b) săvârşită asupra a două sau mai multe persoane; c) soldată cu
vătămarea uşoară sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii; d) săvârşită de două sau mai
multe persoane; e) săvârşită cu aplicarea armei; f) soldată cu urmări grave.
Înţelesul tuturor acestor noţiuni ne este cunoscut din investigaţiile anterioare.

21.4. Dezertarea.
Legea penală (art. 371 din CP al RM) incriminează dezertarea, adică părăsirea unităţii
militare, a centrului de instrucţie sau a locului de serviciu în scopul eschivării de la serviciul
militar, de la pregătirea militară obligatorie sau de la concentrări, precum şi neprezentarea din
aceleaşi motive la serviciu sau la concentrare în cazurile permisiei din unitatea militară sau din
centrul de instrucţie, repartizării, transferării, întoarcerii din misiune, din concediu sau dintr-o
instituţie curativă, săvârşită de un militar, de o persoană care trece pregătirea militară obligatorie
sau de un rezervist.
Conform art. 56 din Constituţia Republicii Moldova, devotamentul faţă de Patrie este
sacru.
Cetăţenii cărora le sunt încredinţate funcţii publice, precum şi militarii, răspund de
îndeplinirea cu credinţă a obligaţiunilor ce le revin.
Apărarea Patriei, conform art. 57 din Constituţia Republicii Moldova, este un drept şi o
datorie sfântă a fiecărui cetăţean.
Respectarea strictă a ordinii de exercitare a serviciului militar este condiţia principală de
asigurare a capacităţii de luptă a Forţelor Armate. În cazul dezertării se atentează la ordinea şi
disciplina militară, ca premise de bază ale capacităţii de apărare a ţării.
Obiectul juridic special al dezertării îl constituie relaţiile sociale cu privire la ordinea de
exercitare a serviciului militar, care obligă militarii să efectueze serviciul militar în decursul unui
termen anumit, stabilit de lege, să fie întotdeauna pregătiţi să apere ţara, să-şi îndeplinească
datoria lor constituţională şi militară de apărare a Patriei.
Sub aspectul laturii obiective, dezertarea se săvârşeşte prin acţiune sau inacţiune şi constă
în părăsirea unităţii militare, a centrului de instrucţie sau a locului de serviciu în scopul eschivării
de la serviciul militar, de la pregătirea militară obligatorie sau de la concentrări, precum şi
neprezentarea din aceleaşi motive la serviciu sau la concentrare în cazurile permisiei din unitatea
militară sau din centrul de instrucţie, repartizării, transferării, întoarcerii din misiune, din
concediu sau dintr-o instituţie curativă.
Prin acţiune se săvârşeşte părăsirea unităţii militare, a centrului de instrucţie sau a locului
de serviciu în scopul eschivării de la serviciul militar, de la pregătirea militară obligatorie sau de
la concentrări.
 Prin inacţiune se săvârşeşte neprezentarea, în scopul eschivării de la serviciul militar, de la
pregătirea militară obligatorie sau de la concentrări, la serviciu sau la concentrare în cazurile
permisiei din unitatea militară sau din centrul de instrucţie, repartizării, transferării, întoarcerii
din misiune, din concediu sau dintr-o instituţie curativă, săvârşită de un militar, de o persoană
care trece pregătirea militară obligatorie sau de un rezervist.
Dezertarea are loc în toate cazurile absenţei nemotivate a militarului din unitatea militară
sau de la serviciul militar, indiferent de termenul absentării.
Durata absenţei nemotivate poate fi luată în consideraţie la individualizarea pedepsei.
Dezertarea este o infracţiune continuă: ea începe de îndată ce făptuitorul a părăsit
nemotivat unitatea militară sau locul de exercitare a serviciului militar sau din momentul când
militarul nu s-a prezentat la termenul fixat, fără motive întemeiate, în scopul eschivării de la
serviciul militar, de la pregătirea militară obligatorie sau de la concentrări, de la serviciu sau de
la concentrare în cazurile permisiei din unitatea militară sau din centrul de instrucţie, repartizării,
transferării, întoarcerii din misiune, din concediu sau dintr-o instituţie curativă, săvârşită de un
militar, de o persoană care trece pregătirea militară obligatorie sau de un rezervist, şi se consumă
la momentul reţinerii sau prezentării benevole a militarului în unitatea militară, la locul
exercitării serviciului militar sau în organele de drept. Infracţiunea dată este una formală.
Latura subiectivă a dezertării se caracterizează prin intenţie directă şi prin scopul eschivării
de la serviciul militar, de la pregătirea militară obligatorie sau de la concentrări, scop realizat
prin părăsirea unităţii militare, a centrului de instrucţie sau a locului de serviciu de la pregătirea
militară obligatorie sau de la concentrări, precum şi prin intermediul neprezentării la serviciu sau
la concentrare în cazurile permisiei din unitatea militară sau din centrul de instrucţie, repartizării,
transferării, întoarcerii din misiune, din concediu sau dintr-o instituţie curativă etc. Părăsirea
samavolnică a locului de arest disciplinar sau a unităţii militare disciplinare, de asemenea, se
consideră de-zertare, şi acţiunile făptuitorului se cer calificate în temeiul alin. (1) al art. 371 din
CP al RM - în cazul părăsirii nemotivate a locului de arest disciplinar, şi în baza alin. (4) al art.
371 din CP al RM - în cazul părăsirii nemotivate a unităţii militare disciplinare.
Motivele infracţiunii pot fi diferite: nedorinţa de a suporta lipsurile şi greutăţile serviciului
militar, laşitatea în timpul războiului sau în condiţiile de luptă, nedorinţa de a exercita serviciul
militar în anumite locuri concrete etc.
Subiectul infracţiunii este special: un militar, o persoană care trece servi¬ciul militar cu
termen redus sau un rezervist.
Dezertarea săvârşită cu arma constituie o componenţă de infracţiune cu cir-cumstanţe
agravante, prevăzută la lit. a) din alin. (2) al art. 371 din CP al RM.
 Această agravantă constă în faptul că militarul părăseşte nemotivat uni¬tatea militară sau
locul exercitării serviciului militar cu arma din dotare, în¬credinţată lui pentru îndeplinirea
obligaţiunilor de serviciu.
În cazul în care militarul, în procesul dezertării, foloseşte arma pentru a înlesni dezertarea
(ameninţă cu aplicarea armei persoanele care încearcă să-l reţină sau chiar aplică efectiv arma
etc.), acţiunile lui se vor califica prin concurs de infracţiuni: lit. a) din alin. (2) al art. 371 din CP
al RM şi, după caz, lit. b) din alin. (2) al art. 365 din CP al RM sau lit. b) din alin. (3) al art. 369
din CP al RM etc.
Regulile aplicării celorlalte circumstanţe agravante prevăzute la alin. (2) şi (3) ale art. 371
din CP al RM - de două sau mai multe persoane, pe timp de război, în condiţii de luptă - ne sunt
cunoscute din investigaţiile anterioare.
Alin. (4) al art. 371 din CP al RM prevede ca circumstanţă calificată dezer¬tarea prevăzută
la alin. (1), (2) sau (3), săvârşită de un militar care îşi execută pedeapsa într-o unitate militară
disciplinară.
Această faptă poate fi săvârşită după intrarea în vigoare a sentinţei judi¬ciare prin care a
fost numită pedeapsa trimiterii într-o unitate disciplinară. În cazul în care trimiterea militarului
într-o unitate militară disciplinară a fost ilegală (sentinţa a fost casată cu achitarea militarului),
dezertarea militarului din unitatea militară disciplinară e calificată conform alin. (1) al art. 371
din CP al RM sau, după caz, conform alin. (2) sau (3) ale art. 371 din CP al RM.
Alin. (5) al art. 371 din CP al RM prevede un caz special de liberare de răspunderea
penală: militarul care pentru prima dată a dezertat în condiţiile alin. (1) se liberează de
răspundere penală dacă dezertarea a fost săvârşită în urma unui concurs de împrejurări grele.

21.5.  Eschivarea de la serviciul militar.

Legea penală (art. 372 din CP al RM) incriminează eschivarea militarului, a persoanei care
trece pregătirea militară obligatorie sau a rezervistului de la îndeplinirea obligaţiilor serviciului
militar, ale pregătirii militare obligatorii sau ale concentrărilor prin automutilare sau prin
simularea unei boli, prin falsificarea documentelor sau prin altă înşelăciune.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute de art. 372 din CP al RM îl constituie
relaţiile sociale cu privire la ordinea stabilită de lege a exercitării serviciului militar de către
militari, persoanele care trec pregătirea militară obligatorie sau de către rezervişti.

Sub aspectul laturii obiective, eschivarea militarului, a persoanei care tre¬ce pregătirea
militară obligatorie sau a rezervistului de la îndeplinirea obliga¬ţiunilor serviciului militar, ale
pregătirii militare obligatorii sau ale concentră¬rilor prin automutilare constă în faptul că
făptuitorul, prin cauzarea artificială a unei daune sănătăţii sale, creează premisa de eliberare de la
serviciul militar, deoarece militarii care au dereglări fizice sau suferă de unele boli anumite sunt
recunoscuţi inapţi de serviciul militar din cauza sănătăţii, şi sunt scutiţi de serviciul militar sau
sunt eliberaţi temporar de exercitarea serviciului militar în legătură cu tratamentul medical.
Eschivarea de la serviciul militar poate fi săvârşită prin vătămarea sau dis¬trugerea
artificială a diferitelor organe sau ţesuturi ale corpului omenesc sau prin îmbolnăvirea artificială
(otrăvire, contaminare etc.), sau prin înteţirea artificială a bolii, pe care persoana deja o avea.
Caracterul instrumentelor sau mijloacelor prin intermediul cărora militarul s-a automutilat
ori s-a îmbolnăvit nu are relevanţă la calificarea infracţiunii.
Dacă militarul a săvârşit acţiuni de automutilare în scopul eschivării de la serviciul militar,
însă urmările prejudiciabile nu au survenit, din cauze in¬dependente de voinţa sa (de exemplu, a
fost oprit de colegi sau de alte persoa¬ne, arma n-a funcţionat, substanţa toxică autoadministrată
n-a avut efectul scontat etc.), şi el nu a devenit inapt de serviciul militar şi nu a fost temporar
eliberat de la exercitarea tuturor sau a unei părţi a obligaţiunilor serviciului militar, acţiunile
militarului pot fi calificate în temeiul art. 27, 372 din CP al RM ca tentativă de eschivare de la
serviciul militar.
Automutilarea poate fi săvârşită de însuşi militarul care are intenţia să se eschiveze de la
serviciul militar, dar şi de alte persoane la cererea militarului.
În aceste împrejurări, avem o participaţie complexă la săvârşirea infracţiunii, iar acţiunile
persoanelor care au contribuit la automutilare vor fi calificate în baza art. 42 şi 372 din CP al
RM: complicitate la eschivarea de la serviciul militar.
Eschivarea militarului, a persoanei care trece pregătirea militară obligatorie sau a
rezervistului de la îndeplinirea obligaţiunilor serviciului militar, ale pre¬gătirii militare
obligatorii sau ale concentrărilor prin simularea unei boli constă în insinuarea unei boli sau a
unor simptome ale unor boli, pe care, în realitate, militarul nu le are. Poate fi exercitată simularea
unei boli somatice sau psihice.
Eschivarea militarului, a persoanei care trece pregătirea militară obligato¬rie sau a
rezervistului de la îndeplinirea obligaţiunilor serviciului militar, ale pregătirii militare obligatorii
sau ale concentrărilor prin falsificarea documen¬telor constă în faptul că militarul prezintă,
intenţionat, comandantului sau şefului militar respectiv un document în care se conţin informaţii
mincinoase, false, şi în baza acestui document i se acordă eliberarea permanentă sau tem¬porară
de la exercitarea serviciului militar.
Eschivarea militarului, a persoanei care trece pregătirea militară obligatorie sau a
rezervistului de la îndeplinirea obligaţiunilor serviciului militar, ale pregătirii militare obligatorii
sau ale concentrărilor prin altă înşelăciune constă în comunicarea comandantului sau şefului
militar respectiv a unor informaţii care nu corespund realităţii şi care, dacă ar fi adevărate, ar
acorda militarului dreptul de a fi eliberat definitiv sau temporar de la exercitarea serviciului
militar (de exemplu, comunicarea despre necesitatea oferirii unui concediu pentru înregistrarea
căsătoriei, în legătură cu boala gravă a unor rude apropiate etc.).
Eschivarea de la serviciul militar este o infracţiune materială şi se conside¬ră consumată
din momentul în care militarul, în baza documentelor false pre¬zentate sau în urma consecinţelor
acţiunilor de automutilare, a primit dreptul de eliberare permanentă sau provizorie de la
exercitarea serviciului militar sau a încetat, de facto, să exercite serviciul militar.
Latura subiectivă a eschivării de la serviciul militar se caracterizează prin intenţie directă şi
prin scopul eschivării temporare sau permanente de la exer¬citarea serviciului militar.
Subiect al infracţiunii poate fi orice militar, persoană care trece serviciul militar cu termen
redus sau rezervist.
La alin. (2) al art. 372 din CP al RM se prevede răspunderea agravată pentru infracţiunea
analizată, dacă ea este comisă pe timp de război sau în condiţii de luptă. În scopul interpretării
sensului noţiunilor care se referă la aceste circumstanţe agravante, facem trimitere la explicaţiile
pe marginea infracţiunilor analizate anterior.

21.6. Încălcarea regulilor de mânuire a armei, de manipulare a substanţelor şi

obiectelor ce prezintă un pericol sporit pentru cei din jur.
Legea penală (art. 373 din CP al RM) incriminează încălcarea regulilor de mânuire a
armei, de manipulare a muniţiilor, a substanţelor explozive, radioactive şi a altor substanţe şi
obiecte ce prezintă un pericol sporit pentru cei din jur, dacă aceasta a cauzat vătămarea uşoară
sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
Militarii, în exercitarea funcţiilor lor, sunt implicaţi permanent în activităţi legate de
deservirea sau mânuirea, manipularea armelor, muniţiilor, a substanţelor explozive, radioactive
şi a altor substanţe şi obiecte ce prezintă un pericol sporit pentru cei din jur. Folosirea acestor
obiecte sau substanţe cere o respectare strictă a regulilor speciale de securitate, a căror încălcare
poate duce la moartea sau traumatizarea oamenilor, distrugerea averii militare, zădărnicirea
diferitelor sarcini de luptă, măsuri militare şi la alte urmări grave. Obiectul juridic special al
infracţiunii constă în relaţiile sociale cu privire la ordinea stabilită de mânuire, manipulare a
armelor, muniţiilor, a substanţelor explozive, radioactive şi a altor substanţe şi obiecte ce
prezintă un pericol sporit pentru cei din jur, inclusiv pentru militari.
Latura obiectivă a infracţiunii constă în acţiuni sau inacţiuni de încălcare a regulilor de
mânuire a armei, de manipulare a muniţiilor, a substanţelor explozive, radioactive şi a altor
substanţe şi obiecte ce prezintă un pericol sporit pentru cei din jur.
 Regulile de mânuire a armei, de manipulare a muniţiilor, a substanţelor explozive,
radioactive şi a altor substanţe şi obiecte ce prezintă un pericol sporit pentru cei din jur se conţin
în regulamente, instrucţiuni, cursuri de manipulare şi mânuire a diferitelor tipuri de arme şi
muniţii etc. Infracţiunea este materială; pentru consumarea ei este necesar să survină urmările
respective: vătămarea uşoară sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii (alin. (1) al art. 373
din CP al RM), vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, decesul unei persoane,
alte urmări grave (alin. (2) al art. 373 din CP al RM), decesul a două sau mai multor persoane
(alin. (3) al art. 373 din CP al RM).
Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă în intenţie sau imprudenţă faţă de fapta
prejudiciabilă şi în imprudenţă faţă de urmările prejudiciabile.
Subiect al infracţiunii poate fi orice militar, persoană care trece serviciul militar cu termen
redus sau rezervist.

21.7. Încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul de gardă

Legea penală (art. 374 din CP al RM) incriminează încălcarea regulilor statutare cu privire
la serviciul de gardă, a ordinelor şi dispoziţiilor emise în vederea modificării şi completării
acestor reguli, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile.
Ordinea de exercitare a serviciului de gardă este reglementată de Regulamentul serviciului
în garnizoană şi de gardă al Forţelor Armate ale Republicii Moldova.
Conform art. 2 al acestui Regulament, serviciul de gardă este destinat pazei şi apărării
drapelelor de luptă, magaziilor cu muniţii, tehnicii militare, altor mijloace militare, obiectivelor
militare şi de stat, precum şi pazei persoanelor deţinute în arest.
Serviciul de gardă asigură paza persoanelor ce se află în închisori şi în unitatea militară
disciplinară.
Serviciul în garnizoană are drept scop asigurarea menţinerii disciplinei militare în
garnizoană, a condiţiilor necesare pentru viaţa de toate zilele şi pregătirea trupelor, ieşirea
organizată la alarmă şi desfăşurarea activităţii în garnizoană cu participarea trupelor.
Serviciul de gardă în garnizoană este destinat pazei şi apărării obiectivelor de importanţă
generală pentru garnizoană, amplasate în apropiere nemijlocită unul de altul, precum şi pazei
persoanelor deţinute în arest în garnizoană.
Serviciul de gardă interior este destinat pazei şi apărării obiectivelor unei unităţi militare.
Avioanele (elicopterele) şi alte obiective ale serviciului aerian la aerodro¬muri sunt păzite
şi apărate de gărzile interioare, numite din cadrul serviciului de aviaţie tehnic.
 Personalul de gardă este subunitatea înarmată, destinată pentru executarea misiunii de
luptă, de pază şi apărare a drapelelor de luptă, a obiectivelor militare şi de stat, a persoanelor
deţinute sub arest sau în locurile de detenţie.
Exercitarea serviciului de gardă se consideră îndeplinirea unei sarcini de luptă.
Latura obiectivă a infracţiunii se exprimă prin săvârşirea de acţiuni interzise de
Regulamentul serviciului în garnizoană şi de gardă al Forţelor Armate şi de ordinele şi
dispoziţiile emise în vederea modificării şi completării regulilor de exercitare a serviciului în
garnizoană şi de gardă, precum şi în neîndeplinirea cerinţelor acestor acte ce prescriu săvârşirea
anumitor acţiuni sau abţinerea de la săvârşirea lor.
Dispoziţia acestei norme penale face trimitere la regulile statutare cu privire la serviciul de
gardă, la ordinele şi dispoziţiile emise în vederea modificării şi completării acestor reguli, care se
conţin în Regulamentul serviciului în garnizoană şi de gardă al Forţelor Armate şi în ordinele şi
dispoziţiile emise în vederea modificării şi completării acestor reguli.
De exemplu, conform art. 140 al Regulamentului serviciului în garnizoană şi de gardă al
Forţelor Armate, şeful de gardă, în cazul unui atac asupra obiectivelor păzite, santinelelor sau
asupra încăperii pentru gardă, este obligat să ia măsuri pentru respingerea atacului.
În cazul în care şeful de gardă nu ia aceste măsuri, şi survin urmările prevăzute în alin. (1)
şi (2) ale art. 374 din CP al RM, inacţiunile lui se cer calificate în baza alin. (1) sau (2) al art. 374
din CP al RM.
Infracţiunea dată este una materială şi se consideră consumată din mo¬mentul survenirii
urmărilor prejudiciabile.
Cauzarea daunei prevăzute în art.374 CP constă în cauzarea unei daune obiectului sau
obiectivelor păzite de garda dată.
Aceste obiecte sau obiective sunt enumerate în tabelele posturilor de gardă, de exemplu:
drapelul unităţii militare, depozitele, tehnica de luptă sau militară, armamentul etc.
Prin cauzarea de daune în proporţii considerabile se înţelege, de exemplu, pătrunderea la
post a persoanelor cu scopuri infracţionale, pătrunderea persoanelor, cu aceleaşi scopuri, în
depozitele, parcurile etc. păzite de gardă, dacă santinela n-a luat masuri pentru curmarea acestor
fapte, chiar dacă aceste acţiuni au fost curmate în continuare de alte persoane, neluarea măsurilor
adecvate de către gardă în cazul atacurilor asupra postului, în cazul incendiilor, dacă au survenit
urmările dăunătoare, adică au fost cauzate daune materiale obiectelor păzite etc.
Latura subiectivă a infracţiunii date se exprimă în intenţie sau imprudenţă faţă de fapta
prejudiciabilă şi în intenţie sau imprudenţă faţă de urmările pre-judiciabile.
Subiectul infracţiunii este special: militarul care exercită serviciul de gar¬dă sau
garnizoană.
 La alin. (2) şi (3) ale art. 374 din CP al RM se prevede răspundere agravată, dacă
infracţiunea analizată a provocat urmări grave ori a fost săvârşită pe timp de război sau în
condiţii de luptă.
Cu privire la regulile de aplicare a acestor agravante, facem trimitere la explicaţiile
referitoare la infracţiunile analizate anterior.

21.8. Atitudinea neglijentă față de serviciu militar.

Legea penală (art. 378 din CP al RM) incriminează atitudinea neglijentă a şefului sau a
unei alte persoane cu funcţie de răspundere faţă de serviciul militar, dacă aceasta a cauzat daune
în proporţii mari.
Atitudinea neglijentă faţă de serviciul militar se caracterizează prin ne-executarea sau
executarea necorespunzătoare, de către o persoană cu funcţie de răspundere, a obligaţiunilor de
serviciu, prevăzute de legi, regulamente militare, instrucţiuni, ordinele comandamentului militar,
ca rezultat al atitudinii neglijente sau neconştiincioase faţă de ele.
Obiectul juridic special al infracţiunii îl formează relaţiile sociale cu privire la exercitarea
corespunzătoare a serviciului militar.
Latura obiectivă a infracţiunii se caracterizează prin:
a) neexecutarea sau executarea necorespunzătoare de către şeful militar a obligaţiunilor
funcţionale;
b) cauzarea unor daune în proporţii mari activităţii organelor conducerii militare,
intereselor serviciului militar sau intereselor ocrotite de lege ale militarilor sau terţelor persoane;
c) existenţa legăturii cauzale între acţiunile (inacţiunile) făptuitorului şi urmările survenite.
Neexecutarea obligaţiunilor constă în neexecutarea de către şeful militar a unor acţiuni ce
intră în obligaţiunile lui de serviciu.
Executarea necorespunzătoare a obligaţiunilor constă în îndeplinirea obligaţiunilor de către
şeful militar în mod formal, neclar sau incomplet. În acest caz, făptuitorului i se incriminează nu
acţiunile pe care le-a săvârşit, dar ceea ce el, ca persoană cu funcţie de răspundere, n-a îndeplinit.
Faptele pot fi calificate ca atitudine neglijentă faţă de serviciul militar doar atunci când
persoanei cu funcţie de răspundere i se prescrie un anumit mod de comportare şi o anumită
ordine concretă de activitate, însă ea nu îndeplineşte sau îndeplineşte necorespunzător aceste
prescripţii. Atitudinea neglijentă faţă de serviciul militar se exprimă prin tergiversarea executării
anumitor acţiuni, prin îndeplinirea necalitativă a obligaţiunilor de serviciu, prin atitudine
indiferentă faţă de oameni, prin atitudinea birocratică faţă de obligaţiunile de serviciu (de
exemplu, ţinerea necorespunzătoare a evidenţei bunurilor materiale, a armelor, a muniţiilor,
organizarea necalitativă a păstrării bunurilor materiale, neluarea măsurilor de control cu privire
la activitatea subalternilor etc.).
Persoana cu funcţie de răspundere poate purta răspundere penală pentru atitudinea
neglijentă faţă de serviciul militar numai în cazul în care ea nu doar trebuia, conform
obligaţiunilor de serviciu, să îndeplinească unele acţiuni, dar şi putea, avea posibilitatea reală să
le îndeplinească în mod corespunzător.
Dacă persoana cu funcţie de răspundere se afla în condiţii şi împrejurări care nu-i ofereau
posibilitatea să-şi îndeplinească în mod conştiincios obligaţiunile de serviciu, răspunderea penală
pentru atitudine neglijentă faţă de serviciul militar se exclude (de exemplu, comandantul de grup
a fost chemat la o şedinţă de către şeful superior şi, în timpul absenţei sale, un subaltern, fără
permisiune, a încercat să dezamorseze o mină care a explodat şi a rănit grav câţiva militari).
Atitudinea neglijentă a şefului sau a unei alte persoane cu funcţie de răspundere faţă de
serviciul militar constituie infracţiune consumată doar în cazul în care aceasta a cauzat daune în
proporţii mari. Din aceste motive, infracţiunea dată este o infracţiune materială.
Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin imprudenţă în ambele sale tipuri:
neglijenţa şi încrederea exagerată.
Subiectul infracţiunii este special: şeful sau altă persoană cu funcţie de răspundere.
Alin. (2) şi (3) ale art. 378 din CP al RM prevede răspunderea penală pentru atitudinea
neglijentă a şefului sau a unei alte persoane cu funcţie de răspundere faţă de serviciul militar,
dacă aceasta s-a soldat cu urmări grave ori a fost săvârşită pe timp de război sau în condiţii de
luptă.
Noţiunile vizând aceste agravante au fost definite anterior.