TEMA 3.

INFRACŢIUNI SĂVÂRŞITE ÎN SFERA ACTIVITĂŢII DE

ÎNTREPRINZĂTOR. (2 ORE)

3.1. Practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător.

3.2. Pseudoactivitatea de întreprinzător.
3.3. Insolvabilitatea intenţionată.
3.4. Insolvabilitatea fictivă.

3.1. Practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător.

Varianta-tip a infracţiunii prevăzute la art. 241 din CP al RM constă în practicarea ilegală a
activităţii de întreprinzător, soldată cu obţinerea unui profit în proporţii mari.
Obiectul juridic special al infracţiunii date este constituit din relaţiile so¬ciale privitoare la
practicarea legală a activităţii de întreprinzător.
Potrivit prevederilor Legii Republicii Moldova cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi,
adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 3.01.199231, prin "activitate de întreprinzător" se
are în vedere activitatea de fabricare a produselor, executare a lucrărilor şi prestare a serviciilor,
desfăşurate de ce¬tăţeni şi de asociaţiile acestora în mod independent, din proprie iniţiativă, în
numele lor, pe riscul propriu şi sub răspunderea lor patrimonială, cu scopul de a-şi asigura o
sursă permanentă de venituri.
Latura obiectivă a infracţiunii de la art. 241 din CP al RM include: a) fapta prejudiciabilă
care se exprimă în acţiunea (şi inacţiunea) de practicare ilegală a activităţii de întreprinzător; b)
urmările prejudiciabile sub forma obţinerii unui profit în proporţii mari; c) legătura cauzală între
fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile.
Potrivit art. 125 din CP al RM, prin "practicare (desfăşurare) ilegală a ac¬tivităţii de
întreprinzător" se înţelege:
a) desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără înregistrarea (reînregi-strarea) la
organele autorizate;
b) desfăşurarea unor genuri de activitate interzise de legislaţie;
c) desfăşurarea activităţii de întreprinzător prin intermediul filialelor, re-
prezentanţelor, sucursalelor, secţiilor, magazinelor; depozitelor, unităţilor comerciale şi altor
unităţi neînregistrate în modul stabilit de legislaţie;
d) desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără utilizarea mărcilor co¬merciale şi de
fabrică şi fără indicarea în documente a codurilor fiscale, în cazul când folosirea sau indicarea lor
este prevăzută de legislaţie cu utilizarea unor coduri fiscale străine sau plastografiate.
 În continuare, respectând consecutivitatea prezentării de către legiuitor, în art. 125 din CP
al RM, a modalităţilor practicării (desfăşurării) ilegale a activi¬tăţii de întreprinzător, vom
supune analizei fiecare dintre aceste modalităţi: a) în cazul dat, acţiunea de desfăşurare a
activităţii de întreprinzător este însoţită de inacţiunea de neînregistrare (nereînregistrare) la
organele autorizate.
Pentru a-şi putea desfăşura, în conformitate cu legea, activitatea de între¬prinzător,
făptuitorul trebuie să se înregistreze (reînregistreze) la organele autorizate, dar nu o face, deşi
putea şi trebuia. Acesta este obligat să înregi¬streze întreprinderea, înfiinţată de el pe teritoriul
Republicii Moldova, până la începerea activităţii ei economice, în conformitate cu Legea
Republicii Moldova cu privire la înregistrarea de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor, adoptată
de Parlamentul Republicii Moldova la 5.10.200032. Întreprinderea se înregistrează de Camera
Înregistrării de Stat a Departamentului Tehnologii Informaţionale, la locul unde se află sediul
întreprinderii. Certificatul de înre¬gistrare este un document care confirmă înregistrarea de stat a
întreprinderii. Întreprinderea se consideră înregistrată la data adoptării, de către organul
în¬registrării de stat, a deciziei de înregistrare. Înscrierea datelor despre întreprin¬derile
înregistrate se face în Registrul de stat al întreprinderilor. Înregistrarea întreprinderii îşi încetează
valabilitatea din momentul adoptării deciziei de radiere a ei din Registrul de stat al
întreprinderilor şi al consemnării acestui fapt în Registrul dat.
În cazul reorganizării întreprinderii sau al operării modificărilor şi com¬pletărilor la
documentele de constituire a acesteia, este necesară reînregistra-rea întreprinderii.
Modul de înregistrare (reînregistrare) a gospodăriilor ţărăneşti (de fermi¬er), a persoanelor
fizice, care desfăşoară activitatea de întreprinzător în baza licenţei sau a patentei de
întreprinzător, este reglementat de: Hotărârea Gu¬vernului Republicii Moldova privind
înregistrarea gospodăriilor ţărăneşti (de fermier), nr. 977 din 14.09.200133; Legea Republicii
Moldova privind licenţie¬rea unor genuri de activităţi; Legea Republicii Moldova cu privire la
patenta de întreprinzător, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 15.07.199834.
Este necesar de menţionat că desfăşurarea activităţii de întreprinzător, fără înregistrare,
este, în esenţă, o modalitate specifică de tăinuire a obiectelor impoza¬bile, răspunderea pentru
care e prevăzută expres la art. 241 din CP al RM, şi de aceea nu necesită o calificare
suplimentară conform art. 244 din CP al RM;
b) în cazul desfăşurării unor genuri de activitate interzise de legislaţie, se are în vedere
desfăşurarea unor genuri de activitate: 1) care sunt inter¬zise în orice caz sau 2) care sunt
interzise în unele cazuri.
Genurile de activitate interzise în orice caz sunt cele prohibite în mod absolut de legislaţia
penală sau de alt tip (de exemplu, traficul de fiinţe umane (sau de copii); sclavia şi condiţiile
similare sclaviei; proxenetismul; practicarea prostituţiei; fabricarea sau difuzarea obiectelor
pornografice etc. Genurile de activitate interzise în unele cazuri se află sub o prohibiţie relativă.
Astfel, conform art. 10 din Legea cu privire la antreprenoriat şi în¬treprinderi, altor întreprinderi
decât întreprinderilor de stat nu li se permite să producă şi să comercializeze tehnica militară şi
de luptă, substanţele explozive (cu excepţia prafului de puşcă), precum şi să producă oricare
feluri de arme; să imprime şi să bată moneda, să imprime hârtiile de valoare de stat etc. De
asemenea, potrivit prevederilor Legii privind licenţierea unor genuri de activi¬tate, persoana care
nu este titularul licenţei nu are dreptul să desfăşoare genul de activitate licenţiată;
c) în conformitate cu art. 27 din Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi,
întreprinzătorul este obligat să înregistreze filialele şi reprezentanţele întreprinderii, înfiinţate de
către acesta pe teritoriul Republicii Moldova, până la începerea activităţii lor economice.
Conform art. 15 al Legii cu privire la înregistrarea de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor,
înregistrarea filialelor şi reprezentanţelor se efectuează în modul şi în condiţiile prevăzute pentru
înregistrarea întreprinderilor.
În ce priveşte sucursalele, secţiile, magazinele, depozitele, unităţile co¬merciale şi alte
unităţi, legea nu cere înregistrarea acestora, ci autorizarea lor. Astfel, sucursalele băncilor sunt
autorizate să-şi desfăşoare activitatea de către BNM, în corespundere cu Regulamentul nr. 23/09-
01 din 15.08.1996 al BNM cu privire la autorizarea băncilor35. De asemenea, conform art. 45
din Codul vamal al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la
20.07.200036, depozitele vamale se înfiinţează cu autorizaţia Departamentului Vamal. Potrivit
art. 53 al Codului vamal, magazinul duty free poate fi înfiinţat de persoana juridică care deţine
autorizaţia eliberată de Ministerul Econo¬miei, cu acordul Departamentului Vamal, precum şi
autorizarea BNM pen¬tru comercializarea mărfurilor contra valută străină. De asemenea,
conform Hotărârii Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Regulilor de
funcţionare a reţelei de comerţ ambulant şi a Regulilor de comerţ în pieţele din Republica
Moldova, nr. 517 din 18.09.199637, agenţii activităţii comerciale desfăşoară comerţul ambulant
în baza autorizaţiei pentru amplasarea obiecte¬lor comerţului ambulant într-un anumit loc,
eliberată de către organele admi¬nistraţiei publice locale.
Prin urmare, desfăşurarea activităţii de întreprinzător prin intermediul unităţilor
neînregistrate (neautorizate), în modul stabilit de actele normative specificate mai sus, intră sub
incidenţa prevederilor lit. c) din art. 125 din CP al RM, şi, implicit, poate fi calificată potrivit art.
241 din CP al RM;
d) în cazul dat, inacţiunea care însoţeşte acţiunea de desfăşurare a activităţii
de întreprinzător se poate înfăţişa sub oricare din următoarele modalităţi:
 1) neutilizarea mărcilor comerciale şi de fabrică, în cazul când folo¬sirea lor este
prevăzută de legislaţie;
2) neindicarea în documente a codurilor fiscale, în cazul când indi¬carea lor este
prevăzută de legislaţie.
De asemenea, va exista componenţa de infracţiune şi atunci când acţiunea de desfăşurare a
activităţii de întreprinzător va fi însoţită de acţiunea de utili¬zare a unor coduri fiscale străine sau
plastografiate.
În conformitate cu Legea Republicii Moldova privind mărcile şi denu¬mirile de origine a
produselor, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 22.05.199538, marca de produs şi
marca de serviciu (sau marca de fabrică şi marca comercială) constituie orice semn sau orice co
deosebirea produselor sau servi¬ciilor unei persoane fizice sau juridice de produsele sau
serviciile altei persoane fizice sau juridice. Marca se consideră folosită în cazurile când este
aplicată pe produsele pentru care a fost înregistrată marca, pe ambalaj şi/sau ca ambalaj, de către
titularul lor sau de către persoana care are acest drept în baza contractului de licenţă. Drept
folosire poate fi considerată şi aplicarea mărcilor în publicita¬te, în imprimate, pe blanchetele
oficiale, în firme, pe exponatele expoziţiilor şi târgurilor organizate în Republica Moldova,
precum şi în cazul când marca este folosită de către o altă persoană sub controlul titularului
mărcii în cauză.
Neutilizarea, în astfel de cazuri, a mărcilor comerciale şi de fabrică, poate atrage
răspunderea conform art. 241 din CP al RM.
În conformitate cu art. 5 al Codului fiscal, prin "cod fiscal" se înţelege un număr personal
de identificare al contribuabilului, atribuit în modul stabilit de Codul fiscal. Potrivit art. 86 din
Codul fiscal, fiecare persoană care obţine venit sau care efectuează plăţi impozabile, în
conformitate cu Titlul II al Co¬dului fiscal, utilizează codul fiscal atribuit (obţinut) în scopul
evidenţei con¬tribuabililor, în modul prevăzut de Codul fiscal şi de alte acte normative adop¬tate
în conformitate cu acesta. De asemenea, în corespundere cu art. 165 al Codului fiscal, orice
persoană obligată, conform legislaţiei fiscale, să prezinte organului fiscal dare de seamă fiscală
sau alte documente, trebuie să indice în acestea codul său fiscal; la încheierea tranzacţiilor şi
efectuarea operaţiunilor economice, părţile sunt obligate să indice în documentele respective
codurile lor fiscale; subdiviziunile unei persoane juridice, care nu au statut de persoană juridică,
utilizează codul fiscal al acesteia.
Încălcând aceste obligaţii, făptuitorul nu indică, în documente, codurile fiscale sau
utilizează coduri fiscale străine sau plastografiate (falsificate), pen¬tru a nu putea fi identificat,
deci este pasibil de răspundere conform art. 241 din CP al RM.
 Infracţiunea de practicare ilegală a activităţii de întreprinzător este o in¬fracţiune
materială. Ea se consideră consumată din momentul survenirii ur¬mărilor prejudiciabile sub
forma obţinerii profitului în proporţii mari.
Profitul provine din diferenţa dintre venitul obţinut de întreprinzător şi costul de producţie
al acestuia; cu alte cuvinte, el este excedentul preţului de vânzare asupra preţului de cost39.
Dacă practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător nu poate să implice producerea
urmărilor prejudiciabile sub forma obţinerii unui profit în pro¬porţii mari, cele comise pot fi
calificate potrivit art.162 din Codul cu privire la contravenţiile administrative.
Latura subiectivă a infracţiunii de la art. 241 din CP al RM se caracteri¬zează prin intenţie
directă sau indirectă. Motivele infracţiunii constau, de cele mai dese ori, în interesul material.
Subiectul infracţiunii este: 1) persoana fizică responsabilă, care la mo¬mentul comiterii
infracţiunii a atins vârsta de 16 ani; 2) persoana juridică care desfăşoară activitate de
întreprinzător.
Persoana fizică are calităţile unui subiect special: întreprinzător sau con¬ducător al unei
întreprinderi.
Varianta agravată a practicării ilegale a activităţii de întreprinzător, pre¬văzute la alin. (2)
al art. 241 din CP al RM, presupune comiterea acestei in¬fracţiuni:
a) repetat;
b) de două sau mai multe persoane;
c) cu folosirea situaţiei de serviciu;
d) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
e) în proporţii deosebit de mari;
f) cu obţinerea unui profit în proporţii deosebit de mari.
Trăsăturile tuturor acestor agravante sunt cunoscute din explicaţiile ante¬rioare, la care
facem trimitere.

3.2. Pseudoactivitatea de întreprinzător.

La art. 242 din CP al RM se prevede răspunderea penală pentru crearea de întreprinderi,
fără intenţia de a desfăşura activitatea de întreprinzător sau bancară, pentru acoperirea genurilor
activităţii de întreprinzător ilicite, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari.
Obiectul juridic special al infracţiunii în cauză îl reprezintă relaţiile socia¬le privitoare la
caracterul efectiv al activităţii de întreprinzător sau bancare.
Latura obiectivă a pseudoactivităţii de întreprinzător include: a) fapta prejudiciabilă care se
exprimă în acţiunea de creare de întreprinderi, care este însoţită de inacţiunea desemnată prin
formula "fără intenţia de a desfăşura activitatea de întreprinzător sau bancară"; b) urmări
prejudiciabile sub formă de daune în proporţii mari; c) legătura cauzală între fapta prejudiciabilă
şi urmările prejudiciabile.
Întreprinderea este forma organizatorico-juridică a activităţii de întreprin¬zător. Ea
constituie un agent economic cu firmă (titulatură) proprie, înfiinţată de întreprinzător în modul
stabilit de legislaţie. Întreprinderea are dreptul de persoană juridică sau de persoană fizică.
Acţiunea de creare a întreprinderii se exprimă în faptul că este înfiinţată o întreprindere
legală după forma sa, dar fictivă după conţinutul activităţii sale. Sunt îndeplinite toate cerinţele
necesare pentru: înregistrarea întreprinderii (şi eventual obţinerea licenţei); obţinerea codului
fiscal; deschiderea contului de decontare şi a celui curent, necesare efectuării operaţiunilor
bancare etc.
În conformitate cu art. 3 din Legea cu privire la antreprenoriat şi între¬prinderi,
întreprinderea devine subiect de drept din momentul înregistrării de stat. Din acest moment, se
consideră săvârşită acţiunea de creare de în¬treprindere. Însă, de una singură, această acţiune ar
fi insuficientă în vederea caracterizării laturii obiective a infracţiunii de la art. 242 din CP al RM.
Mai este necesară o componentă a faptei prejudiciabile, ce ar exprima ilicitatea pseudoactivităţii
de întreprinzător fără care, de fapt, ar fi imposibilă tragerea persoanei la răspundere penală. Or,
este cu neputinţă de a trage pe cineva la răspundere penală pentru crearea de întreprindere, chiar
dacă acel cineva urmăreşte un scop fraudulos.
Din acest punct de vedere, atragem atenţia asupra inadvertenţei termino¬logice "fără
intenţia de a desfăşura activitatea de întreprinzător sau bancară". Deşi, în aparenţă, această
expresie s-ar referi la latura subiectivă, în realitate ea desemnează inacţiunea din cadrul faptei
prejudiciabile. De aceea, ea trebuie să fie înţeleasă în accepţiunea: "nedesfăşurarea activităţii de
întreprinzător sau bancare". Această inacţiune constă în neexecutarea obligaţiilor care rezultă din
documentele constitutive ale întreprinderii pe parcursul timpului care este necesar şi suficient în
vederea executării acestor obligaţii, în corespundere cu uzanţele circuitului de afaceri, aşa cum
sunt ele statuate în art.4 al Codului civil. Aşadar, trăsătura definitorie a pseudoîntreprinderii este
absenţa acelei activităţi efective (reale), pentru care se creează o întreprindere. Adică, nu se
fabrică producţie, nu se execută lucrări, nici nu se prestează servicii. Deşi s-ar părea că în cele
săvârşite de făptuitor nu există o logică, totuşi nu este deloc aşa: scopul pseudoîntreprinzătorului
constă nu în a-şi asigura o sursă permanentă de venituri în conformitate cu legea, ci în a-şi atinge
rezultatul infracţional.
Am menţionat că inacţiunea se exprimă în nedesfăşurarea activităţii de întreprinzător sau
bancare. Noţiunea de activitate de întreprinzător am definit-o în paragraful precedent al prezentei
lucrări. Cât priveşte noţiunea "activitatea bancară", în baza prevederilor Legii instituţiilor
financiare, o pu¬tem defini ca fiind activitatea de atragere de la persoanele fizice sau juridice a
depozitelor sau echivalentelor acestora, transferabile prin diferite instrumente de plată, precum şi
de utilizare a acestor mijloace total sau parţial pentru a acorda credite sau a face învestiţii pe
propriul cont şi risc.
Infracţiunea prevăzută la art. 242 din CP al RM este o infracţiune mate¬rială. Ea se
consideră consumată din momentul survenirii urmărilor prejudi-ciabile sub formă de daune în
proporţii mari.
Nu putem să nu fim de acord cu opinia conform căreia doar crearea în¬treprinderii, însoţită
de nedesfăşurarea activităţii de întreprinzător sau ban¬care, nu ar putea să antreneze producerea
daunelor în proporţii mari40. Aceste daune sunt totuşi cauzate de activitatea ilicită a
pseudoîntreprinderii care de¬monstrează că e "cu actele în regulă". Această activitate rezultă
inevitabil din "simbioza" acţiunii de creare de întreprindere cu inacţiunea de nedesfăşurare a
activităţii de întreprinzător sau bancare.
Latura subiectivă a pseudoactivităţii de întreprinzător se caracterizează prin intenţie
directă. Intenţia este directă, deoarece este calificată de un scop special - scopul acoperirii
genurilor activităţii de întreprinzător ilicite.
Prin "acoperirea genurilor activităţii de întreprinzător ilicite" se are în vedere executarea, în
numele întreprinderii, a unor convenţii simulate sau fic¬tive, care asigură o acoperire pentru
efectuarea unor genuri de activităţi care sunt interzise de legislaţia penală, administrativă,
ecologică etc.41
Realizarea scopului arătat implică necesitatea calificării pseudoactivităţii de întreprinzător
în concurs cu infracţiunile de la art. 165, 206, 217, 220, 236, 237, 238, 243 etc. din CP al RM.
Subiectul infracţiunii este: 1) persoana fizică responsabilă, care la mo¬mentul comiterii
infracţiunii a atins vârsta de 16 ani; 2) persoana juridică ce desfăşoară activitate de întreprinzător.
Persoana fizică trebuie să aibă calităţile unui subiect special, şi anume: să fie fondator,
adică să fie titularul patrimoniului alocat în contul întreprinderii create. De asemenea, să aibă
competenţa la aprobarea documentelor constitu¬tive ale acesteia.

3.3. Insolvabilitatea intenţionată.

Varianta-tip a infracţiunii prevăzute la art. 252 din CP al RM constă în in-solvabilitatea
intenţionată care a cauzat creditorului daune în proporţii mari.
Obiectul juridic special al infracţiunii date este format din relaţiile sociale care apar şi se
dezvoltă în legătură cu exercitarea, în temeiul legii, a activităţii de întreprinzător, şi prin care
sunt asigurate interesele legitime ale creditorilor în condiţiile de insolvabilitate.
Obiectul material al insolvabilităţii intenţionate îl reprezintă: 1) bunurile care fac parte din
activul debitorului; 2) bunurile care fac parte din pasivul de¬bitorului (care sunt datorate
creditorilor); 3) oricare act de evidenţă privind ac¬tivitatea economică a debitorului (bilanţul
contabil, alte documente contabile; devizul; procura; ordinul de plată; registrul de gestiune;
registrul acţionarilor; registrul şedinţelor şi deliberărilor adunărilor generale; registrul şedinţelor
şi deliberărilor consiliului de administraţie; registrul obligaţiunilor; registrul şedinţelor şi
deliberărilor comitetului de direcţie; registrul deliberărilor şi controalelor cenzorilor; registrul de
evidenţă a părţilor sociale; registrul aso¬ciaţilor; alte registre şi documente prevăzute în
documentele de constituire a persoanei care practică activitatea de întreprinzător); 4)
documentele şi înre¬gistrările audio-video, conţinând informaţia vizând cui, când şi sub ce formă
a fost transmisă o parte din bunurile debitorului ori altă informaţie care are o importanţă
deosebită pentru creditori (de exemplu, datele despre mărimea patrimoniului, amplasamentul
acestuia etc.).
Victimă a infracţiunii în cauză este creditorul, adică orice persoană care are dreptul asupra
creanţelor scadente, inclusiv a creanţelor fiscale, datorate de către debitor.
Latura obiectivă a insolvabilităţii intenţionate include: 1) fapta prejudicia-bilă care constă
în acţiunea desemnată prin sintagma "insolvabilitatea inten¬ţionată"; 2) urmările sub forma
daunelor în proporţii mari; 3) legătura cauzală între fapta prejudiciabilă şi urmările
prejudiciabile; 4) ambianţa infracţiunii.
În conformitate cu Legea insolvabilităţii, adoptată de Parlamentul Republi¬cii Moldova la
14.11.200142, prin "insolvabilitate" se înţelege situaţia financiară a debitorului, caracterizată prin
incapacitatea de a-şi onora obligaţiile de plată.
Deoarece noţiunea legislativă de insolvabilitate priveşte o situaţie, şi nu o faptă,
considerăm că este oportun a afirma că, în contextul art. 252 din CP al RM, fapta prejudiciabilă
constă în acţiunea sau inacţiunea de creare sau agra¬vare a insolvabilităţii.
Crearea insolvabilităţii reprezintă aducerea la starea de insolvabilitate a unei persoane
fizice sau juridice, care desfăşoară activitate de întreprinzător, anterior solvabilă.
Agravarea insolvabilităţii reprezintă aducerea într-o stare şi mai gravă de insolvabilitate a
unei persoane fizice sau juridice, care desfăşoară activitate de întreprinzător, deja aflată în starea
de insolvabilitate.
Modalităţile faptice sub care se prezintă crearea sau agravarea insolvabi¬lităţii sunt:
a) tăinuirea sau înstrăinarea bunurilor care fac parte din activul sau pasi¬vul
debitorului;
b) tăinuirea, distrugerea, falsificarea oricărui act de evidenţă privind activi¬tatea
economică a debitorului;
c) neoperarea înscrisurilor necesare în documentele contabile;
 d) tăinuirea de administratorul insolvabilităţii (administratorul provizo¬riu) a
informaţiei vizând cui, când şi sub ce formă a fost transmisă o parte din bunurile debitorului ori a
altei informaţii care are o importan¬ţă deosebită pentru creditori;
e) neprezentarea, la cererea administratorului insolvabilităţii (administrato¬rului
provizoriu), a bunurilor aflate la debitor în folosinţă sau la păstrare;
f) neprezentarea, la cererea administratorului insolvabilităţii (administra¬torului
provizoriu), a documentelor contabile etc.
Pentru a putea forma acţiunea sau inacţiunea de creare ori agravare a insolvabilităţii,
modalităţile faptice arătate se dublează una pe alta, formând combinaţii de o asemenea natură
încât oricare influenţare directă asupra unui bun este însoţită de o influenţare directă asupra
suportului de informaţii şi, implicit, asupra informaţiei privind bunul respectiv. Aceasta pentru a
face descoperirea infracţiunii mai dificilă, prin nimicirea sau denaturarea informaţiei probante.
Astfel, de exemplu, tăinuirea bunurilor care fac parte din activul sau pasivul debitorului este
însoţită de tăinuirea, distrugerea, falsificarea orică¬rui act de evidenţă privind activitatea
economică a debitorului cu implicarea acelor bunuri. De asemenea, neprezentarea, la cererea
administratorului in¬solvabilităţii (administratorului provizoriu), a bunurilor aflate la debitor în
folosinţă sau la păstrare, poate fi însoţită de neprezentarea, la cererea admini¬stratorului amintit,
a documentelor contabile, care conţin informaţia despre bunurile respective, deoarece, în
prealabil, a fost săvârşită înstrăinarea acestor bunuri (în contextul aceleiaşi infracţiuni) etc.
Un semn obligatoriu al laturii obiective a insolvabilităţii intenţionate este ambianţa
infracţiunii: 1) desfăşurarea procesului de insolvabilitate sau a pro¬cesului de restructurare; 2)
situaţia de prevedere a insolvabilităţii.
Prin "proces de restructurare" se înţelege procesul extrajudiciar, aplicat şi desfăşurat sub
supravegherea Consiliului Creditorilor, care constă în rea¬lizarea unui set de măsuri financiare,
organizatorice, operaţionale şi juridice, iniţiate de proprietarul întreprinderii insolvabile, de
acţionari, asociaţii (mem¬brii) şi/sau de managerul ei, de creditori sau de autorităţile publice
centrale şi locale, orientate spre remedierea financiară şi economică a întreprinderii pe bază de
capitalizare şi reorganizare, schimbare a structurii activelor şi modifi¬care a procesului
operaţional de producţie.
Prin "proces de insolvabilitate" se înţelege procesul judiciar, intentat în raport cu
întreprinderile şi subiecţii insolvabili, care are ca efect valorificarea masei debitoare, satisfacerea
creanţelor creditorilor şi lichidarea debitorului.
Procesul de restructurare durează din momentul adoptării, de către Con¬siliul Creditorilor,
a hotărârii de restructurare până la încetarea acţiunii, în conformitate cu art. 13 al Legii
insolvabilităţii, a acordului-memorandum. Procesul de insolvabilitate durează din momentul
intentării, de către instanţa de judecată, a procesului de insolvabilitate până la pronunţarea, de
către in¬stanţa de judecată, a hotărârii de încetare a procesului de insolvabilitate (ca urmare a
terminării distribuirii finale a masei debitoare sau ca urmare a lipsei masei debitoare, sau ca
urmare a lipsei temeiului de insolvabilitate etc.).
Prin "prevederea insolvabilităţii" se are în vedere prezenţa anumitor indici ce atestă
înrăutăţirea stării economico-financiare a debitorului, adică prezenţa unor circumstanţe care - cu
un an, doi sau chiar trei până la intentarea procesului de insolvabilitate sau al procesului de
restructurare - mărturisesc în mod obiectiv că debitorul nu va fi în stare să-şi execute obligaţiile
asumate la scadenţă.
Art. 25 din Legea insolvabilităţii prevede dreptul debitorului să depună cerere de intentare
a procesului de insolvabilitate, în situaţia în care există pericolul intrării lui în incapacitatea de
plată, când, în mod previzibil, nu-şi va putea executa obligaţiile pecuniare la scadenţă. Sfidând
această prevedere, făptuitorul insolvabilităţii intenţionate alege să agraveze situaţia economi-co-
financiară a debitorului, nu să intenteze procesul de insolvabilitate. În acest fel, pericolul intrării
în incapacitatea de plată devine, prin concursul făptuitorului, o realitate.
În lipsa ambianţei specificate mai sus, cele comise îşi pierd trăsătura in-dividualizantă în
raport cu alte infracţiuni, urmând a fi calificate, după caz, conform art. 190, 191, 360, 361, 327,
335, 336 etc. din CP al RM.
Infracţiunea de la art. 252 din CP al RM este o infracţiune materială. Ea se consideră
consumată din momentul producerii urmărilor prejudiciabile sub forma daunelor în proporţii
mari.
Latura subiectivă a infracţiunii în cauză se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă.
Motivele infracţiunii se exprimă în: interesul material, carierism, năzuinţa de a obţine un serviciu
similar, răzbunare etc.
Subiectul infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul săvârşirii
infracţiunii a atins vârsta de 16 ani. În afară de aceasta, subiectul tre¬buie să aibă calităţi
speciale, aparţinând de vreo una din următoarele categorii: 1) persoana cu funcţie de răspundere,
angajată într-o societate necomercială de¬bitoare; 2) persoană care gestionează o organizaţie
comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală, care este debitoare; 3) întreprinzătorul
individual debitor.
Prin "debitor" trebuie de înţeles persoana care desfăşoară activitatea de întreprinzător şi
care are datorii la plata creanţelor către creditori.
Atunci când subiectul special nu este un întreprinzător individual, el are, de cele mai dese
ori, calitatea de: conducător (unipersonal sau ca membru al organului colegial de conducere),
contabil-şef, şeful serviciului contabil, direc¬torul financiar contabil sau alt factor de decizie din
cadrul întreprinderii sau al altui subiect colectiv instituţional care desfăşoară activitatea de
întreprinzător, factor de decizie care administrează patrimoniul debitorului sau răspunde pentru
ţinerea actelor de evidenţă privind activitatea economică a debitorului (inclusiv a documentelor
contabile ale acestuia), sau răspunde de gestionarea informaţiei care are o importanţă deosebită
pentru creditori.
Varianta agravată a insolvabilităţii intenţionate, prevăzute la alin. (2) al art. 252 din CP al
RM, presupune comiterea acestei infracţiuni:
a) de două sau mai multe persoane;
b) cu cauzarea de daune în proporţii deosebit de mari.
Explicaţiile referitoare la aceste circumstanţe agravante au fost expuse anterior.

3.4. Insolvabilitatea fictivă

Varianta-tip a infracţiunii de la art. 253 din CP al RM constă în insolvabi¬litatea fictivă
care a cauzat creditorului daune în proporţii mari.
Obiectul juridic special al faptei infracţionale în cauză îl reprezintă rela¬ţiile sociale care
apar şi se dezvoltă în legătură cu exercitarea, în temeiul legii, a activităţii de întreprinzător şi prin
care se asigură interesele legitime ale cre¬ditorilor în condiţiile de insolvabilitate.
Obiectul material al infracţiunii date este cererea scrisă falsă, de intentare a procesului de
insolvabilitate, şi anexele la această cerere, şi ele false.
Victimă a insolvabilităţii fictive este creditorul.
Latura obiectivă a infracţiunii date include: a) fapta prejudiciabilă desem¬nată prin
formula "insolvabilitatea fictivă"; b) urmările prejudiciabile sub for¬ma daunelor în proporţii
mari; c) legătura cauzală între fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile.
Prin formula "insolvabilitate fictivă" este desemnată acţiunea care se ex¬primă în
anunţarea falsă de către făptuitor a insolvabilităţii debitorului, deşi acesta din urmă are
posibilităţi reale de a satisface creanţele creditorilor.
Anunţarea insolvabilităţii se concretizează în depunerea, de către debitor sau în numele
debitorului, a actelor necesare intentării în instanţa de judeca¬tă a procesului de insolvabilitate.
În primul rând, trebuie depusă cererea de intentare a procesului de insolvabilitate. Aceasta
trebuie să conţină dovezile ce confirmă insolvabilitatea debitorului: valoarea creanţei
creditorilor; suma datoriilor la bugetul public naţional; motivarea temeiului insolvabilităţii; date
despre bunurile debitorului, inclusiv despre mijloacele băneşti şi creanţele lui etc. La cererea de
intentare a procesului de insolvabilitate se anexează: bilanţul contabil la data ultimului raport
financiar; documentele care atestă compo¬nenţa şi valoarea bunurilor debitorului persoană fizică
(întreprinzătorului individual); datele din registrele publice despre bunurile debitorului, inclusiv
despre bunurile lui gajate; ultimul raport de audit şi/sau al cenzorului cu privi¬re la rezultatele
controlului activităţii financiare a debitorului etc.
Deci, realizând acţiunea de insolvabilitate fictivă, făptuitorul prezintă, în instanţa de
judecată, actele necesare intentării procesului de insolvabilitate, falsificând dovezile în sprijinul
insolvabilităţii pe care ar avea-o debitorul. După formă, actele necesare intentării procesului de
insolvabilitate sunt perfectate conform regulilor stabilite în Legea insolvabilităţii. Totuşi, după
con¬ţinut, aceste acte sunt false, deoarece, în realitate, debitorul are capacitatea de a achita, în
termenele stabilite, creanţele scadente ale creditorilor, ori activele debitorului nu sunt depăşite de
pasivele acestuia.
La calificarea faptei conform art. 253 din CP al RM, nu este necesară ca¬lificarea
suplimentară conform art. 361 din CP al RM. Dacă făptuitorul, pe lângă faptul că foloseşte (prin
prezentarea în instanţa de judecată) actele false ce confirmă insolvabilitatea debitorului, le mai şi
confecţionează, atunci este întemeiată calificarea suplimentară conform art. 361 din CP al RM.
Infracţiunea de insolvabilitate fictivă este o infracţiune materială. Ea se consideră
consumată din momentul survenirii urmărilor prejudiciabile sub forma daunelor în proporţii
mari.
Cauza daunelor în proporţii mari este următoarea: introducerea cererii de intentare a
procesului de insolvabilitate presupune efectuarea unei proceduri extrem de complexe, care
poate include diverse expertize, controale de audit etc. Implicarea debitorului pretins insolvabil
într-o asemenea procedură costi¬sitoare se răsfrânge în mod negativ asupra stării financiar-
patrimoniale a debi¬torului. Ca urmare, datorită specificului raporturilor legate de insolvabilitate,
creditorilor le vor fi cauzate daune în proporţii mari.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la art. 253 din CP al RM se ca-racterizează prin
intenţie directă, deoarece este calificată de un scop special: de a induce în eroare creditorii pentru
a obţine de la aceştia amânarea şi/sau eşalonarea plăţilor cuvenite creditorilor, fie de a obţine
reducere la datorii.
Inducerea în eroare a creditorilor este scopul imediat al făptuitorului. Amânarea şi/sau
eşalonarea plăţilor cuvenite creditorilor ori reducerea la da¬torii reprezintă cele două forme
alternative ale scopului mediat al făptuitoru¬lui. Scopul imediat se îmbină cu oricare din formele
scopului mediat.
Subiectul infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul săvârşirii
infracţiunii a atins vârsta de 16 ani.
De asemenea, este necesar ca subiectul să fie un subiect special. În temeiul prevederilor
art. 25 din Legea insolvabilităţii, subiectul special este:
1) persoana fizică care desfăşoară activitatea de întreprinzător;
 2) membrul organului executiv al persoanei juridice care desfăşoară acti¬vitatea de
întreprinzător;
3) persoana care, conform legislaţiei, are dreptul să reprezinte persoana juridică care
desfăşoară activitatea de întreprinzător;
4) asociaţii cu răspundere nelimitată;
5) lichidatorii debitorului, dacă lichidarea se efectuează conform altor legi (altor
decât Legea insolvabilităţii).