București este capitala României.

Este cel mai populat oraș și cel mai important centru industrial și

comercial al țării. Populația de 1.883.425 de locuitori (2011[5]) face ca Bucureștiul să fie al zecelea
oraș ca populație din Uniunea Europeană. Conform unor estimări ale unor specialiști[cine?], Bucureștiul
adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar în următorii cinci ani[Când?], acest număr va depăși
patru milioane.[6] La acestea se adaugă faptul că localitățile din preajma orașului, care vor face parte
din viitoarea Zonă Metropolitană, însumează o populație de aproximativ 430.000 de locuitori.[7]
Prima mențiune a localității apare în 1459. În 1862 devine capitala Principatelor Unite. De atunci a
suferit schimbări continue, devenind centrul scenei artistice, culturale și mass-media românești.
Arhitectura elegantă și atmosfera sa urbană i-au adus în Belle Époque supranumele de „Micul
Paris”.[8] Deși clădirile și cartierele din centrul istoric au fost deteriorate sau distruse de război,
cutremure și chiar programul lui Nicolae Ceaușescu de sistematizare, multe au supraviețuit. În ultimii
ani[Când?], orașul a cunoscut un boom economic și cultural.[9]
Conform datelor preliminare din recensământul 2011, 1.677.985 de locuitori trăiesc în limitele
orașului,[10] mai puțini față de cifra înregistrată la recensământul din 2002.[11] Mediul urban se extinde
dincolo de limitele Bucureștiului, cu o populație de 1,93 milioane de locuitori.[12] Prin adăugarea
orașelor satelit din jurul zonei urbane, zona metropolitană a Bucureștiului propusă ar avea o
populație de 2,2 milioane de locuitori.[13] Conform Eurostat, Bucureștiul are o zonă mai mare urbană
de 2.151.880 rezidenți.[14] Potrivit datelor neoficiale, populația este de peste 3 milioane de locuitori.
[15]
. Din punct de vedere economic, București este orașul cel mai prosper din România,[16] și este unul
dintre principalele centre industriale și noduri de transport din Europa de Est. Orașul are facilități
pentru convenții, instituții de învățământ, zone culturale, centre comerciale, și zone de agrement.
Orașul este administrat de Primăria Municipiului București, are același nivel administrativ ca și
județele României și este împărțit în șase sectoare.

Cuprins

 1Etimologie
 2Geografie
o 2.1Așezare geografică și relief
o 2.2Ape, floră și faună
o 2.3Climă
 3Istorie
o 3.1Tratate semnate
 4Demografie
o 4.1Evoluție istorică
o 4.2Comunități etnice
 4.2.1Comunitatea romă
 4.2.2Comunitatea evreiască
 4.2.3Comunitatea maghiară
 4.2.4Comunitatea germană
 4.2.5Comunitatea armeană
 4.2.6Comunitatea greacă
 4.2.7Comunitatea bulgară
 4.2.8Comunitatea poloneză
 4.2.9Comunitatea albaneză
 4.2.10Comunitatea musulmană
 4.2.11Altele
 o 4.3Religii
 5Economie și infrastructură
 6Transport
o 6.1Transportul public
o 6.2Transportul rutier
o 6.3Transportul feroviar
o 6.4Transportul aerian
o 6.5Transportul pe apă
 7Politică
o 7.1Împărțire administrativă
 7.1.1Zona metropolitană
o 7.2Sistemul judiciar
 7.2.1Criminalitate
o 7.3Calitatea vieții
 8Cultură
o 8.1Clădiri emblematice
o 8.2Evenimente culturale și festivaluri
o 8.3Cultură tradițională
o 8.4Lăcașuri de cult
 9Arhitectură
o 9.1Arhitectura istorică
o 9.2Secolele XVI–XVII
o 9.3Secolele XVIII–XIX
o 9.4Secolul XX
o 9.5Arhitectura contemporană
 10Educație
 11Sănătate
 12Echipe sportive
o 12.1Fotbal
o 12.2Rugby
o 12.3Baschet
o 12.4Handbal
o 12.5Arte marțiale
 13Personalități născute în București
 14Orașe înfrățite
 15Note
 16Bibliografie
o 16.1Ghiduri turistice
o 16.2Istorie
o 16.3Impresii de călătorie, memorialistică și eseuri
o 16.4Imagini
o 16.5Referințe pentru monumente
o 16.6Statistici, urbanistică
o 16.7Economie
o 16.8Bucureștiul în literatură
 17Legături externe
 18Vezi și
Etimologie
La jumătatea secolului al XVII-lea, călătorul oriental Evliya Çelebi nota în memoriile sale că numele
reședinței de scaun a Țării Românești se trage de la acel fiu al lui Gebel-ul Himme din tribul Beni-
Kureis, anume Ebu-Karis, de aici Bukris – București.[17] În 1781, istoricul elvețian Franz Josef
Sulzer considera că numele vine de la „bucurie, bucuros, a bucura”.[17] Trei decenii mai târziu, într-o
carte tipărită la Viena, se consemna că denumirea se trage de la pădurile de fag ce se numesc
„bukovie”.[17] Istoricul Adrian Majuru amintește că în limba albaneză „bukureshti” înseamnă „frumos
este”.[17] Prin etimologie populară domnitorii fanarioți au tradus toponimul prin Hilariopolis, ceea ce,
în limba greacă, înseamnă „orașul veseliei”.[18]
Cu toate acestea, majoritatea cercetătorilor au pornit, în procesul lor de documentare, de la tradiția
legendarului cioban Bucur, chiar dacă nu o consideră viabilă. Ea rămâne însă prima variantă
preluată și cea mai des întâlnită la începutul oricărei dezbateri pe această temă. De altfel, prima
consemnare a legendei lui Bucur se regăsește în monografia istoricului brașovean sas Johann
Filstich, intitulată Tentanem Historiae Vallachicae, ce face referiri la o „Metropolis in Turcica Valachia
(...) Bukurestum”.[19] Mai mult, acesta vorbește despre faptul că „numele acestui oraș, cum i se zice
în Țara Românească, se trage de la un schit, așezat pe un muncel, în calea Dunării, ridicat de un
cioban care hălăduia acolo și avea numele de Bucur, nume dat mai apoi întregului târg, care se
umplu de locuitori, adică București”.[19] Antroponimul de origine albaneză (bukur = „frumos”)[20] a fost
legat de unii istorici[21] de numele Radu (radosti = „bucurie”), cu referire directă la domnitorul Radu
cel Frumos. Derivarea cu sufixul „-ești” este foarte specializată, oiconimul București îi denumește
strict doar pe descendenții lui Bucur, care s-au impus în comunitatea sătească.[22]

Geografie
Așezare geografică și relief

Parcul Herăstrău

Bucureștiul se află în sud-estul României, între Ploiești, la nord și Giurgiu, la sud. Orașul se află în
Câmpia Vlăsiei, care face parte din Câmpia Română. La est se află Bărăganul, în partea de
vest Câmpia Găvanu-Burdea, iar la sud este delimitat de Câmpia Burnazului. Istoric, se consideră
că Bucureștiul a fost construit pe șapte dealuri, asemenea celor șapte coline ale Romei. Cele șapte
dealuri ale Bucureștiului sunt: Dealul Mitropoliei, Dealul Spirii, Dealul Cotrocenilor, Dealul
Arsenalului, Dealul Filaretului, Dealul Văcărești și Colina Radu Vodă.[23] Cu excepția Dealului
Mitropoliei, restul pantelor din București sunt rezultatul eroziunii fluviale a celor două cursuri
principale de apă care îl străbat.[23]
Bucureștiul are o suprafață de 228 km², ceea ce înseamnă că orașul ocupă 0,08% din întreg
teritoriul României.[24] Altitudinea variază de la 57,1 m în zona podului de la Cățelu, în partea de sud-
est a orașului, până la aproximativ 93 m în Bucureștii Noi - Mogoșoaia.
Fântânile din Piața Unirii

Raportat la coordonatele geografice fixe, orașul București se regăsește la intersecția paralelei de

44º24′49″ (ca Belgrad, Geneva, Bordeaux și Minneapolis) cu meridianul de 26º5′48″, meridian ce
străbate, de asemenea, Helsinki și Johannesburg. Orașul are o formă aproximativ rotundă, cu
centrul situat la intersecția axelor imaginare nord/sud și est/vest din Piața Universității. Monumentul
pentru kilometrul zero al României este plasat chiar la sud de Piața Universității, în fața Bisericii Sf.
Gheorghe Nou din Piața Sf. Gheorghe. Raza Bucureștiului, din Piața Universității până la periferie în
toate direcțiile, variază de la 10 la 12 km.
Până de curând, regiunile din jurul Bucureștiului erau predominant rurale, dar după 1989 au început
să se construiască suburbii în jurul orașului. Este de așteptat ca dezvoltarea urbană să continue, de
vreme ce zona metropolitană București va deveni operațională până în 2020 și va incorpora alte
comune și orașe din județul Ilfov și județele învecinate.

Ape, floră și faună

Bucureștiul se află situat pe malurile râului Dâmbovița, ce se varsă în Argeș, afluent al Dunării. Mai
multe lacuri – dintre care cele mai importante sunt Herăstrău, Floreasca, Tei și Colentina – se întind
în părțile de nord ale orașului, de-a lungul Colentinei, afluent al Dâmboviței. În plus, în centrul
capitalei se află un mic lac artificial – Lacul Cișmigiu – înconjurat de parcul omonim. Acest parc are o
istorie bogată, fiind frecventat odinioară de poeți și scriitori. Deschis în 1847 după planurile
arhitectului german Carl F. W. Meyer,[25] parcul este principalul loc de agrement din centrul orașului.

Lacul Văcărești, numit adesea „delta Bucureștiului”, este din 2016 o arie protejată.

Notabile sunt și Parcul Herăstrău, respectiv Grădina Botanică. Parcul Herăstrău este situat în partea
de nord a orașului, în jurul lacului Herăstrău, și cuprinde Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”.
Grădina Botanică din cartierul Cotroceni, constituită după modelul celei din Liège,[26] este cea mai
mare din România și conține peste 10.000 de specii de plante, multe dintre ele exotice.[27] A luat
naștere ca loc de aprovizionare cu plante medicinale pentru elevii a ceea ce avea să devină mai
târziu Facultatea de Medicină.[28] Pe lângă cele menționate, în București mai există și alte parcuri
mari: Parcul Tineretului, Parcul Alexandru Ioan Cuza (cunoscut și ca Parcul Titan sau Parcul
IOR), Parcul Kiseleff, Parcul Carol I, precum și multe parcuri mai mici și spații verzi amenajate de
primăriile de sector.
Lacul Văcărești este situat în sudul orașului. 183 de hectare de spațiu verde adăpostesc circa 97 de
specii de păsări, mai mult de jumătate protejate, dar și 6–7 specii de mamifere
(vidră, vulpe, nevăstuică, bizam), amfibieni și reptile.[29] Zona era un mic sat pe care Nicolae
Ceaușescu intenționa să îl transforme într-un lac. După demolarea caselor și construirea bazinului
de beton, planul a fost abandonat în urma Revoluției din 1989.[30] Timp de aproape două decenii,
zona a devenit dintr-un spațiu verde abandonat, unde copiii puteau să se joace și să facă plajă, un
loc contestat de proprietarii de terenuri. Ulterior, zona a fost închisă pentru reamenajare într-un
centru sportiv. Proiectul a eșuat,[31] astfel că, peste ani, în zonă s-a format un ecosistem acvatic cu
întinderi de mlaștini, ochiuri de apă, stufăriș, crânguri de sălcii, cuiburi din plopi și perdele de trestie
și stuf.[32] În 2016, lacul Văcărești a fost declarat parc natural, primul astfel de parc într-o zonă
urbană din România.[32]
Parcuri din București

Parcul Herăstrău  

Bustul scriitorului Barbu
Ștefănescu
Delavrancea din Parcul
Kiseleff  

Aleea principală
din Parcul Carol I,
cu Mausoleul în spate  
 Parcul Cișmigiu  

Lebede și rațe în Parcul
Alexandru Ioan Cuza  

Monumentul lui G. C.
Cantacuzino din Grădina
Icoanei  

Climă
Clima în București este specifică României, respectiv temperat-continentală. Sunt specifice patru
anotimpuri: iarnă, primăvară, vară și toamnă. Iernile în București sunt destul de blânde, cu
puține zăpezi și temperaturi relativ ridicate, în timp ce, în ultimii ani, verile sunt foarte calde, chiar
caniculare (cu temperaturi foarte ridicate de până la 35°C) și cu puține precipitații. Aceasta face ca
diferențele de temperatură iarnă–vară să fie de până la 50 de grade.[33] Cea mai friguroasă lună
este ianuarie, cu o medie de –2,9°C, iar cea mai călduroasă este iulie, cu o medie de 22,8°C.[34] În
general, variațiile de temperatură dintre noapte și zi sunt de 34–35°C, iarna și de 20–30°C, vara.[34]
Cea mai înaltă temperatură, de 41,5°C, a fost înregistrată în data de 7 august 2012,[35] în timp ce
minima absolută de –32,2°C a fost atinsă la stația Băneasa, pe 25 ianuarie 1942.[36] Volumul
precipitațiilor este în jurul valorilor de 500–600 mm anual. Cu toate acestea, apar unele diferențieri în
relația centru (550–600 mm/an) și spațiile periferice (500 mm/an). Zona periferică este influențată de
construcțiile joase (1–2 nivele) cu suprafețe verzi și mari zone industriale; această zonă urbană este
în mare măsură expusă vântului, valurilor de căldură și de frig, dar cu contraste mici,
o umiditate ridicată și aer curat.[34]

[ascunde]Date climatice pentru București

Luna Ian Feb Mar Apr Mai Iun Iu
 2.8 5.5 11.4 18 24 27.7 29
Maxima medie °C (°F)
(37,0) (41,9) (52,5) (64) (75) (81,9) (85

−1.3 0.4 5.4 11.2 16.8 20.6 22

Media zilnică °C (°F)
(29,7) (32,7) (41,7) (52,2) (62,2) (69,1) (72

−4.8 −4 0.1 4.9 9.6 13.6 15

Minima medie °C (°F)
(23,4) (25) (32,2) (40,8) (49,3) (56,5) (59

37 37 44 50 56 83 7
Precipitații mm (inches)
(1.46) (1.46) (1.73) (1.97) (2.2) (3.27) (2.

13.7 11 10.5 1.5 0 0

Zăpadă cm (inches)
(5.39) (4.3) (4.13) (0.59) (0) (0) (

Umiditate [%] 89 83 75 71 69 70 6

Nr. mediu de zile ploioase 6 6 9 12 11 11

Nr. mediu de zile cu ninsoare 8 7 5 1.1 0 0

Ore însorite 70.6 84.5 138 184.8 246.3 265.8 28

Sursa nr. 1: Pogoda i Klimat (temperaturi medii, umiditate, precipitații și zile cu nin

Sursa nr. 2: NOAA (zăpadă și ore însorite, 1961–1990)[38]

Istorie
Articol principal: Istoria Bucureștiului.

Gravură a Bucureștiului publicată la Leipzig în 1717

Moara lui Assan (aici o imagine de la începutul secolului al XX-lea)

Strada Blănari în 1866, acuarelă de Dieudonné Lancelot

Bulevardul Elisabeta, sediul guvernământului german, 1916

Panoramă din elicopter a Bucureștiului, anii 1960

Legenda spune că Bucureștiul a fost fondat de un oier pe nume Bucur. Conform altei variante mai
probabile, București a fost întemeiat de către Mircea cel Bătrân la sfârșitul secolului al XIV-lea.
Pe malurile Dâmboviței și ale Colentinei este atestată cultura paleolitică și neolitică. Până în 1800 î.
Hr. apar anumite dovezi ale unor comunități în zonele Dudești, Lacul Tei și Bucureștii Noi de astăzi.
Săpăturile arheologice arată trecerea acestei zone printr-un proces de dezvoltare din epoca
bronzului și până în anul 100 î. Hr., în timpul căruia zonele Herăstrău, Radu Vodă, Lacul
Tei, Pantelimon, Dealul Mihai Vodă, Popești-Leordeni și Popești-Novaci sunt populate de indo-
europeni (mai precis geto-daci). Primele locuințe după retragerea aureliană din 273 d. Hr. sunt
atestate în secolele III–XIII, până în Evul Mediu.
Așezarea este atestată documentar la 21 septembrie 1459 într-un act emis de Vlad Țepeș, domn
al Țării Românești, prin care se întărește o moșie unor boieri. Cetatea Dâmboviței, cum mai apare în
primii ani orașul, avea rol strategic, urmând să supravegheze drumul ce mergea de
la Târgșor la Giurgiu, în ultima așezare aflându-se o garnizoană otomană. În scurt timp, Bucureștiul
se afirmă, fiind ales la 14 octombrie 1465 de către Radu cel Frumos ca reședință domnească. În anii
1558–1559, la Curtea Veche este construită Biserica Domnească, ctitorie a domnului Mircea
Ciobanul, aceasta rămânând până astăzi cel mai vechi lăcaș de cult din oraș păstrat în forma sa
inițială.
În 1659, sub domnia lui Gheorghe Ghica, Bucureștiul devine capitala Țării Românești, din ordin
turcesc, pentru a avea o capitală în zona de câmpie și aproape de Dunăre, mai ușor de controlat în
comparație cu Târgoviște. Din acel moment se și trece la modernizarea acestuia. Apar primele
drumuri pavate cu piatră de râu (1661), se înființează prima instituție de învățământ
superior, Academia Domnească (1694) și este construit Palatul Mogoșoaia (Constantin
Brâncoveanu, 1702), edificiu în care astăzi se află Muzeul de Artă Feudală Brâncovenească. În
1704 ia ființă, la inițiativa spătarului Mihai Cantacuzino, Spitalul Colțea, care a fost avariat ulterior
într-un incendiu și un cutremur și reconstruit în 1888.
În scurt timp, Bucureștiul se dezvoltă din punct de vedere economic; se remarcă creșterea
numărului meșteșugarilor, ce formau mai multe bresle (ale croitorilor, cizmarilor, cavafilor,
cojocarilor, pânzarilor, șalvaragiilor, zăbunarilor ș.a). Odată cu acestea continuă modernizarea
orașului. Sunt create primele manufacturi și cișmele publice, iar populația se mărește continuu prin
aducerea de locuitori din întreaga Muntenie (catagrafiatul din 1798 indica 30.030 de locuitori, în timp
ce cel din 1831 număra 10.000 de case și 60.587 de locuitori).
Încet-încet apar o serie de instituții de interes (Teatrul Național, Grădina Cișmigiu, Cimitirul Șerban
Vodă, Societatea Academică, Societatea Filarmonică, Universitatea din București, Gara de
Nord, Grand Hôtel du Boulevard, ziarul Universul, cafenele, restaurante, Grădina Botanică, Ateneul
Român, Banca Națională, cinematografe) și inovații în materie de tehnologie și cultură (iluminatul cu
petrol lampant, prima linie de tramvai, iluminatul electric, primele linii telefonice).
Municipiul București a fost până la instaurarea regimului comunist în România reședința județului
Ilfov. În aceea perioadă era denumit „micul Paris” datorită asemănării cu capitala franceză, dar și-a
pierdut farmecul în perioada comunismului. În ultimul timp dezvoltarea imobiliară a stârnit îngrijorare
cu privire la soarta clădirilor de interes istoric din oraș, în special a acelora din centrul istoric.[39]

Tratate semnate
 28 mai 1812 – la sfârșitul Războiului Ruso-Turc, Principatul Moldovei pierde partea sa
răsăriteană, Basarabia;
 3 martie 1886 – la sfârșitul războiului între Serbia și Bulgaria;
 10 august 1913 – la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Balcanic;
 4 august 1916 – tratatul de alianță între România
și Antanta (Franța, Anglia, Rusia și Italia);
 6 mai 1918 – tratatul între România și Puterile Centrale, care nu a fost niciodată ratificat.

Demografie

Componența etnică a municipiului București

      Români (85,95%)

      Romi (1,27%)

      Necunoscută (11,68%)

      Altă etnie (1,1%)

Componența confesională a municipiului București

      Ortodocși (84,31%)

      Romano-catolici (1,17%)

      Necunoscută (11,8%)

      Altă religie (2,72%)

Conform recensământului efectuat în 2011, populația municipiului București se ridică la 1.883.425

de locuitori,[40] în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 1.926.334
de locuitori.[41] Acest declin se datorează sporului natural negativ, dar și deplasării populației din
capitală în orașele învecinate mai mici, precum Voluntari, Buftea și Otopeni.
O estimare a Institutului Național de Statistică arăta că populația Bucureștiului la 1 ianuarie 2016 era
de 2.106.144 de locuitori,[42] adică 9,4% din populația totală a României.[43] Dintre aceștia, 981.835
erau bărbați, iar 1.124.309 femei.[42] Un număr semnificativ de persoane tranzitează orașul în fiecare
zi, majoritatea provenind din județul Ilfov. Date neoficiale indică faptul că afluxul zilnic este atât de
mare, încât în București se pot înregistra la un moment dat circa trei milioane de persoane.[44]
Densitatea populației Bucureștiului este foarte mare, de 9.993,8 loc./km² în 2015.[45] Acest lucru se
explică prin faptul că majoritatea populației locuiește în blocuri aglomerate din perioada comunistă,
dar depinde și de partea orașului: cartierele sudice au o densitate mai mare decât cele nordice. Din
capitalele țărilor membre UE, doar Paris și Atena au o densitate mai mare a populației.
Doar 54% dintre bucureșteni s-au născut în oraș. 37% dintre locuitori au venit și s-au stabilit în
București pentru și după studii, iar alți 24% datorită locului de muncă.[46]
Față de alte orașe, Capitala are un procent mai scăzut de tineri: sunt aici 24,4% locuitori cu vârste
cuprinse între 0 și 24 de ani, spre deosebire de județul Iași, de exemplu, acolo unde această
categorie de populație reprezintă 33,9%.[47] Bucureștiul recuperează însă față de alte structuri
administrative când vine vorba de populația activă: 61,1% dintre locuitori au vârste cuprinse între 25
și 64 de ani, față de 52,2% în Iași.[47] Principalul motiv este că Bucureștiul are o capacitate de
atracție mai mare odată ce tinerii încep să își caute un loc de muncă.[47] Datele furnizate de INS
arată că durata medie de viață a locuitorilor municipiului București era, în anul 2015, de 77,8 ani,
Capitala fiind regiunea cu cea mai mare speranță de viață din România.[48] Un bărbat trăiește, în
medie, 74,7 ani, în timp ce o femeie – 80,5 ani (față de 78,9 media națională). În 2005, durata medie
de viață la nivelul Capitalei era de 74,1 ani, iar în 1995 – 70,6 ani.[47]

Evoluție istorică

Comunități etnice
Evoluția structurii etnice la recensămintele din 1930, 1956, 1966, 1977, 1992, 2002 și 2011 [49]

Sâr
bi,
Alt Inform
Ro Mag Ucra Ger R Tă cro Slo Bul Gr C Pol Ar
A Tota Ro Tu Ev ă ație
mân hiar ineni ma uș tar ați, vac gar ec eh one me
n l mi 1 rci rei etn nedisp
i i ni i i slo i i i i3 zi ni
ie onibilă
ven
i2

1
1. 3. 4. 69.
9 768. 620. 24.4 9.4 14.4 1.4 1.8 1.7 1.66 4.7 7.7
445 04 66 16 33 97 N/A 843
3 725 943 45 50 06 35 74 27 5 49 05
7 4 9 2
0
 1
1.37 1.29 2. 2. 44.
9 11.8 1.8 5.53 73 71 1.03 4.0 2.4
3.92 4.31 450 25 76 545 127 794 29 21 737
5 04 51 1 5 0 9 09 32
6 8 3 6 9
6

1
1.59 1.55 1. 1. 14.
9 9.35 1.1 4.76 47 10 36 1.7 1.5
6.45 6.29 366 87 397 118 534 83 49 659 396
6 7 27 9 6 1 2 49 51
7 0 3 8 4
6

1
2.09 2.04 13. 1. 1.
9 10.0 5.56 81 17 9.1 27 1.1 1.6
4.97 6.92 99 428 85 383 77 599 25 471 109
7 33 5 3 9 99 3 30 92
7 4 6 0 6
7

1
2.06 2.01 24. 1.
9 8.30 4.29 91 25 93 3.8 13 1.4
7.54 8.10 99 518 20 346 59 446 350 906 458
9 1 5 0 8 5 77 2 48
5 7 0 9
2

2
1.92 1.86 27. 2. 1. 1. 10.
0 5.83 2.35 36 2.4
6.33 9.06 32 425 47 14 408 49 370 59 57 246 815 79 545
0 4 8 3 73
4 9 2 3 1 2 4
2

2
1.88 1.61 23. 2.
0 3.35 1.20 91 41 70 1.3 8.6 220.06
3.42 8.88 97 279 31 215 35 296 40 160 565
1 9 9 3 7 4 33 65 4
5 3 3 5
1

1
 La recensămintele din perioada 1930–1977, inclusiv rutenii
2
 La recensământul din anul 2011, exclusiv slovenii
3
 La recensământul din anul 1930 cehii au fost incluși la slovaci

Comunitatea romă
Cea mai numeroasă comunitate minoritară in București la recensământul din 2011 a fost
comunitatea romă (23.973 de persoane, adică 1,27% din populație). În cursul anilor '90 mulți romi au
emigrat în Occident sau s-au întors în localitățile din provincie din care emigraseră în anii 1970–
1989.
Comunitatea evreiască
Articol principal: Comunitatea evreilor din București.
Templul Coral

Cea mai numeroasă comunitate minoritară din București era odinioară cea evreiască. În 1930 trăiau
în București 69.885 de evrei, reprezentând 10,93% din populația orașului. În timpul războiului, cu
refugiații, numărul acestora depășea 140.000.[50] Evreii din București sunt menționați în cărțile de
istorie încă din secolul al XVI-lea, ca medici la curtea domnească sau comercianți. Aceștia veneau
de la sud de Dunăre, de la Istanbul sau de la Salonic, Grecia.[51] Evenimentele celui de-Al Doilea
Război Mondial și apoi emigrarea în Israel au dus la scăderea masivă a populației evreiești din
București. Pe locul cartierului evreiesc se află astăzi Unirea Shopping Center și zona adiacentă. În
București funcționează în continuare un teatru evreiesc de stat. Continuă să existe mai multe
sinagogi și cimitire evreiești (unul dintre cimitirele evreiești este sefard). La recensământul din 2011,
1.333 de oameni s-au declarat ca fiind evrei. Incluzând și familiile mixte, numărul evreilor din
București ajunge la 4.000 de persoane.[50]
Comunitatea maghiară
Numeroși reformați maghiari s-au stabilit la București la începutul secolului al XVIII-lea, după
înfrângerea revoltei curuților. Este plauzibil faptul că satul Berceni din sudul orașului să fi fost numit
după tabăra soldaților curuți de sub comanda generalului Miklós Bercsényi.[52] Un nou val de refugiați
maghiari a venit la București după înfrângerea revoluției maghiare de la 1848 de către austrieci.
Unul din cei mai proeminenți reprezentanți ai maghiarilor bucureșteni de la mijlocul secolului al XIX-
lea a fost József Sándor, primul traducător al lui Mihai Eminescu, încă în timpul vieții poetului.
Conform datelor recensământului din 1930, în acel an trăiau în București 24.052 maghiari,
reprezentând 3,76% din populația municipiului. Era vorba îndeosebi de secui din județele Trei
Scaune (azi județul Covasna), Odorhei și Ciuc (azi județul Harghita). Comparativ, în anul 2002 trăiau
5.834 de maghiari, reprezentând 0,3% din totalul populației orașului, iar în 2011 3.359 de maghiari
(0,18%).
În București funcționează Liceul Teoretic „Ady Endre” cu predare în limba maghiară.[53] Casa Petőfi
este centrul cultural al comunității, unde funcționează și biblioteca. În București apare publicația
lunară Bukaresti Közlöny. Biserica Reformată din București oferă liturghii în limba maghiară. Printre
bucureștencele de origine maghiară se numără Vera Renczi, Daniela Gyorfi și Eva Kiss.
Comunitatea germană
Biserica Luterană

Comunitatea germană datează încă din secolul al XVIII-lea, fiind compusă preponderent din
negustori sași. Din acest secol datează și prima mențiune a unei biserici luterane din lemn. În
preajma Primului Război Mondial proporția germanilor atingea 8%, fiind vorba nu numai de sași, ci și
de prusaci și austrieci.
Principalele străzi germane din București au fost strada Lipscani (de la „Lipsca”, Leipzig) și strada
Nemțească (în prezent strada Smârdan).[54]
De la mijlocul secolului al XIX-lea există Biserica Luterană din București cu limba de liturghie
germană. Liturghii romano-catolice în limba germană sunt celebrate în fiecare duminică la Biserica
Bărăția din București. Între personalitățile comunității catolice din București s-au numărat
episcopul Joseph Schubert, vicarul general Hieronymus Menges și călugărul iezuit Rafael Haag, toți
arestați de autoritățile comuniste.
Din anul 1855 funcționează Școala Germană din București (în prezent Colegiul German Goethe), cu
predare în limba germană.
La recensământul din 1977 populația germană era alcătuită din aproape 8.000 persoane. În 2002 au
fost numărați doar 2.358 de germani, iar în 2011 1.209 germani.
Comunitatea armeană

Biserica Armenească

O comunitate cu vechi tradiții culturale și economice în București este cea armeană. În anul 1930
trăiau în București 4.748 de armeni, reprezentând 0,74% din populația municipiului. La
recensământul din 2002 au fost numărați 815 armeni, iar în 2011 doar 565 de armeni. Locuri precum
Strada Armenească amintesc de prezența armenilor în oraș. Există o biserică și un cimitir armenesc
în București.
Comunitatea greacă
Biserica Greacă

O altă comunitate cu vechi tradiții în București este cea grecească. Aceasta datează încă din
timpul perioadei fanariote (1715–1821). În 1930 trăiau în București 4.293 de greci, reprezentând
0,67% din totalul populației orașului. Astăzi au rămas mai puțin de 1.000.
Comunitatea bulgară

Biserica „Sf. Ilie-Hanul Colței”

Prezența unei populații bulgărești în București are o vechime de mai multe secole, existând încă
din secolul al XVII-lea, când niște călugări catolici franciscani bulgari ridicaseră pe locul actualei
biserici Bărăția o biserică din lemn. Majoritatea bulgarilor din București sunt ortodocși, fiind reuniți
din 1954 până în aprilie 2009 în Biserica Ortodoxă Bulgară „Sf. Prooroc Ilie” (actualmente „Sf. Ilie-
Hanul Colței”, preluată de Biserica Ortodoxă Română, prin Arhiepiscopia Bucureștilor –
Protopopiatul III Capitală). Preluarea acestei biserici este considerată abuzivă de comunitatea
bulgărească și de Biserica Ortodoxă Bulgară,[55][56] pe când Biserica Ortodoxă Română privește acest
gest ca fiind legitim.[57] De asemenea, se întâlnesc și bulgari catolici, reprezentați de Biserica „Sfânta
Fecioară Născătoare de Dumnezeu”. Motivele pentru care bulgarii au sosit în București sunt diverse:
fie politice (se refugiau din cale opreliștii otomane înainte de 1878), fie socio-ecomonice (pentru a
avea un trai mai bun – mai ales în prima jumătate a secolului al XX-lea). Autoritățile comuniste au
închis Liceul bulgar, însă în toamna anului 1999, la București a fost redeschisă, în paralel cu Liceul
român din Sofia, vechea Școala bulgară cu trei clase și un număr de 84 de elevi, cu predare în limba
bulgară. Unele cartiere din București continuă să aibă o populație numeroasă de bulgari: Giulești-
Sârbi,[58] Dudești-Cioplea (în bună parte catolici).[59] Bulgari trăiesc și în cartiere din unele localități
aflate în preajma Capitalei
(în Brănești, Bragadiru, Glina, Dobroești, Pantelimon, Colentina, Chiajna, Roșu sau bulgari catolici
pavlicheni în Popești-Leordeni).[60]
Comunitatea poloneză
În București trăiește, de asemenea, o populație poloneză, aproape la fel de semnificativă ca și cea
din Bucovina. Polonezii au sosit în special înaintea Primului Război Mondial, dar și în timpul celui
de-Al Doilea Război Mondial – în ambele cazuri ca refugiați care au hotărât să se stabilească aici. În
cadrul emigrației polone, un rol însemnat a jucat Uniunea Emigrației Polone (1866–1871), care a
avut o filială și la București. Într-o proporție semnificativă polonezii bucureșteni sunt intelectuali, iar
unii dintre ei au fost primari ai Bucureștiului: Lucian Skupiewski în perioada februarie 1923–aprilie
1923 și Victor Dombrovski, fost general de armată român, chiar în două rânduri, în intervalul
septembrie 1938–septembrie 1940 și în perioada august 1944–iunie 1948.
Strada Polonă este numită după această comunitate. Azi mai trăiesc în București câteva sute de
polonezi, însă în anul 1890 numărul acestora se ridica la aproximativ 3.000 de persoane (circa 1,5%
din populația orașului).
Comunitatea albaneză
București este centrul comunității albaneze din România. Comunitatea albaneză bucureșteană a
început să se formeze în prima jumătate a secolului al XIX-lea, când capitala Țării Românești a
devenit un centru al inițiativelor culturale ale unor intelectuali precum Dora d'Istria, Naim Frashëri,
Jani Vreto și Naum Veqilharxhi (autorul primului abecedar albanez, tipărit la București în
1844). Aleksander Stavre Drenova a conceput versurile imnului național albanez, Hymni i Flamurit,
pe vremea când locuia în București. Cei mai mulți dintre acești intelectuali se refugiaseră în
România din calea opreliștii otomane. În 1920 trăiau în București aproape 20.000 de albanezi. Azi
mai trăiesc doar câteva sute. Majoritatea albanezilor bucureșteni sunt creștini ortodocși, dar există
într-un număr mai mic și albanezi musulmani.
Comunitatea musulmană
Comunitatea musulmană din București este formată atât din imigranți, cât și din populație autohtonă,
ai cărei urmași au sosit de-a lungul timpului. Centrul vieții spirituale a musulmanilor bucureșteni a
fost, de la începutul secolului al XX-lea, geamia București, construită în Parcul Carol I și mutată în
timpul regimului comunist în zona Pieței Eroii Revoluției.[61] Prima moschee din oraș construită după
căderea regimului comunist este ar-Rahman, aflată pe Strada Munții Gurghiului din
cartierul Crângași. Finalizată în 2002, moscheea este deschisă permanent și poate oficia orice ritual
islamic.[62]
Altele
Bucureștiul are și o comunitate chineză și un mic număr de refugiați de diferite naționalități (sirieni,
pakistanezi, afgani, birmani, ucraineni și africani), care locuiesc în principal în cartiere-dormitor
precum Pantelimon.[46]

Religii
Evoluția structurii religioase și confesionale la recensămintele din 1877, 1930, [63] 1992,
2002[64] și 2011[65]

Creș
Ma tini
Ro Gr
Ref rto de Evan Alt Fă Infor
ma ec
Orto orm Penti Ba Adv Mus rii rit gheli Mo Ar ă ră mație
A Tot no- o- At
doc ați cost pti enti ulma lui vec ci zai me rel rel nedis
n al cat cat ei
și (Cal ali ști ști ni Ieh hi (Lute ci ni igi igi ponib
olic oli
vini) ov (Sta rani) e e ilă
i ci
a rove
ri)

1 177. 132. 16.9 N/A N/A N/A N/A N/A N/A N/A 206 5.854 20. 79 N/A N/A N/ N/A
 8
74
7 646 987 91 6 A
9
7

1
12. 76.
9 639. 486. 36.4 7.32 12.20 N/
N/A 88 N/A N/A N/A N/A N/A 48 N/A N/A N/A
A
N/A
3 040 193 14 2 3
2 0
0

1
2.06
9 96,5 1,4 0,1 0,4 0,1 N/
7.54 0,2% N/A N/A N/A N/A N/A N/A N/A N/A N/A
A
N/A
9 % % % % %
5
2

2
1.92 1.85 10 1. 2.
0 23.4 1.88 7.5 3.8 4.38 9.48 2.5
6.33 0.41 5.452 N/A 729 761 N/A .1 06 59 2.007
0 50 0 58 10 1 8 64
4 4 82 8 0
2

2
1.88 1.58 8. 3. 8.
0 22.1 1.29 4.0 3.3 4.05 9.03 1.7 1.06 1.4 10 222.2
3.42 7.95 5.050 415 41 00 06
1 49 1 16 45 1 7 94 7 59 8 12
5 1 0 3 7
1

Economie și infrastructură
Articol principal: Economia României.

Centrul Financial Plaza

Bucureștiul este cel mai mare centru economic al României. Regiunea Bucuresti-Ilfov a contribuit in
anul 2018 cu 26,6% din PIB-ul la nivel național, respectiv 251.350 miliarde lei (54.013 miliarde
euro). [66] În București se regăsește cea mai mare parte dintre ramurile economice specifice
României, excluzând agricultura.
Începând cu domeniul serviciilor și terminând cu construcțiile. Întreprinderile constructoare de mașini
(utilaj greu, utilaj siderurgic, petrolier, mașini și utilaje agricole, locomotive, vagoane, avioane
și elicoptere, autobuze). Industrie electrotehnică, electronică, mecanică fină, optică. Întreprinderi
chimice, de materiale de construcție, de prelucrare a lemnului. Bucureștiul este un important nod
feroviar, rutier și aerian.

Transport
Articol principal: Transport în București.
Bucureștiul este principalul nod feroviar (nouă magistrale și o cale ferată de centură de 74 km) și
rutier (șapte magistrale, numeroase autogări) al țării; tot aici se află aeroporturile „Băneasa”
(inaugurat în 1920 pentru traficul intern) și „Otopeni” (inaugurat în
1970 pentru traficul internațional). Metroul bucureștean are patru Transport
linii magistrale, construite din 1974 și până în prezent, însumând în comun
circa 77 km lungime. [67] în București

Transportul public
Sistemul de transport public din București este cel mai mare din
România. Este compus din sistemul de metrou de 77 km operat de
către Metrorex și rețeaua transportului de suprafață
– autobuze (120 de linii), troleibuze (15 linii) și tramvaie (24 de linii) Metrou
– operată de către RATB.[68] Adițional, există și microbuze private
M1 · M2 · M3 · M4 · M5 · M6
care fac legătura cu comunele învecinate. În 2016, RATB a avut
438 de milioane de călătorii.[69] STB
Subsolul capitalei este traversat de patru magistrale (M1, M2, M3 Autobuze · Tramvaie · Troleibuze
și M4), M1 și M2 fiind cele mai mari și mai cuprinzătoare. M1 este
magistrala care are conexiuni cu toate celelalte linii de metrou.
Metroul reprezintă doar 5% din rețeaua de transport public și este folosit zilnic de aproape un sfert
din populația zonei București-Ilfov, adică 600.000 de persoane.[70]

Transportul rutier
Inaugurat în 2011, Pasajul Basarab a fost cea mai mare lucrare de infrastructură urbană din România.

Calea Victoriei, un bulevard important în centrul Bucureștiului

Rețeaua de străzi a Capitalei cuprinde 5.340 de străzi, cu o lungime totală de 1.820 km și o

suprafață totală de aproape 20.000 m².[71] Aceasta este centrată în jurul unei serii de bulevarde de
mare capacitate, care, în general, radiază din centrul orașului până la periferie. Axele principale
(nord/sud, est/vest și nord-vest/sud-est) și două inele (interior și exterior) contribuie la reducerea
aglomerației din trafic. Străzile în municipiu sunt de obicei înțesate în timpul orelor de vârf din cauza
creșterii numărului de mașini în ultimii ani. În fiecare zi, peste un milion de vehicule circulă în
interiorul orașului. Aceasta a rezultat în apariția gropilor, care acum sunt considerate ca fiind cea mai
mare problemă de infrastructură a Bucureștiului. La acestea se adaugă lipsa spațiilor de parcare,
dar și subdimensionarea infrastructurii pietonale.[72]
Pe 17 iunie 2011, Pasajul Basarab a fost inaugurat și deschis traficului, completând astfel inelul
interior al orașului.[73] Construcția pasajului a durat cinci ani și astăzi este cel mai lung pod hobanat
din România și cel mai lat astfel de pod din Europa.[74] De la finalizare, traficul pe Podul Grant și în
zona Gării de Nord a devenit considerabil mai fluid.[75]
Bucureștiul este principalul nod al rețelei drumurilor naționale române, fiind punctul de începere
pentru trei autostrăzi (A1 spre Pitești, A2 spre Constanța și A3 spre Ploiești) și nouă drumuri
naționale
(DN1 spre Oradea, DN1A spre Brașov, DN2 spre Suceava, DN3 spre Călărași, DN4 spre Oltenița, D
N5 spre Giurgiu, DN6 spre Timișoara și Cenad, DN7 spre Nădlac și DN71 spre Sinaia).

Transportul feroviar

Gara de Nord

Bucureștiul este nodul feroviar principal al companiei naționale Căile Ferate Române. Cea mai
importantă stație feroviară este Gara de Nord din care pleacă și sosesc trenuri zilnice din diverse
localități românești, precum și din orașe europene. Prin Gara de Nord trec zilnic 283 trenuri ale
operatorului de stat CFR Călători și două ale operatorului privat Regiotrans. De asemenea, există și
alte gări: Basarab, Băneasa, Obor, Progresul (închisă traficului de călători în 2006) și Titan Sud. Din
oraș pornesc cinci magistrale feroviare: 300 (București–Oradea), 500 (București–Bacău–Suceava–
Verești), 700 (București–Brăila–Galați), 800 (București–Constanța), 900 (București–Drobeta-Turnu
Severin–Timișoara–Jimbolia) și trei linii secundare interoperabile: 901 (București–Pitești–Craiova),
902 (București–Giurgiu) și 903 (București–Oltenița).

Transportul aerian

Aeroportul Internațional Henri Coandă, cel mai mare din România

În București există în prezent două aeroporturi funcționale: Aeroportul Internațional Henri

Coandă (inițial „Otopeni”) și Aeroportul Internațional Aurel Vlaicu (inițial „Băneasa”). Henri Coandă
este cel mai mare aeroport al României, deservind aproape 11 milioane de pasageri în 2016[76] și
fiind centrul principal pentru operatorul național TAROM. De acolo pleacă și sosesc zilnic zboruri din
alte orașe din România precum și numeroase alte aeroporturi din Europa, Americi, Asia și Africa.
Cunoscut până în 2012 ca hub-ul low-cost al Bucureștiului, Aurel Vlaicu operează astăzi doar
zboruri private.[77]
Transportul pe apă
Bucureștiul se situează pe malurile Dâmboviței, dar fiindcă acest râu nu este navigabil, orașul nu a
funcționat niciodată ca port, rolul acesta fiind rezervat pentru alte orașe, precum Giurgiu și Oltenița,
aceste orașe fiind amplasate la distanțe mici: 65, respectiv 62 de kilometri. În anul 2010, mai mulți
politicieni au reluat ideea continuării construcțiilor la Canalul Dunăre–București, lung de 73 km, care
va lega orașul cu Dunărea, prin canalizarea râurilor Dâmbovița și Argeș. Potrivit primarului Capitalei
de atunci, Sorin Oprescu, canalul este finalizat în proporție de 65%.[78] Totodată, ministrul Dezvoltării
Regionale și Turismului, Elena Udrea, declara în iunie 2010 că intenționează să includă proiectul în
Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării. Se așteaptă ca acest canal să devină o
componentă importantă a infrastructurii de transport orășenești.[79]

Politică

Nicușor Dan, Primarul General al Bucureștiului din 2020

Bucureștiul are un statut special în țară, fiind singurul oraș care nu aparține niciunui județ. Totuși,
populația sa este mai numeroasă decât a oricărui județ.
Primăria administrează orașul și este condusă de un Primar General. Puterea Primăriei Generale
este la fel ca a oricărui consiliu județean din România. Primarul general, Nicușor Dan, a fost ales
în 2020. [80] Primăria Generală este responsabilă cu utilitățile (apa, transportul, bulevardele
principale), iar Primăriile sectoarelor au responsabilitatea contactului dintre cetățeni și consiliile
locale, străzile secundare, parcuri, școli și serviciile de salubrizare.
Consiliul General al Municipiului București se compune din 55 de consilieri (conform alegerilor locale
din 2020): [81]

Consilier
Partid Componența Consiliului
i

  PSD 21                                          

  USR-PLUS 17                                  

  PNL 12                        
  PMP 5          

Ca toate celelalte consilii locale din România, consiliile sectoriale, consiliul general și primarii sunt
aleși la fiecare patru ani de către locuitorii Bucureștiului. În plus, Bucureștiul are un prefect, numit
de guvernul României. Prefectului nu i se permite să fie membru al unui partid politic și rolul acestuia
este de a reprezenta guvernul la nivel municipal. Prefectul acționează ca o autoritate de legătură
care facilitează implementarea planurilor naționale de dezvoltare și a programelor de guvernare la
nivel local.