Sunteți pe pagina 1din 1

Roma Antică a fost un oraș-stat a cărui istorie se întinde în perioada de timp cuprinsă între 753

î.Hr. și 476 d.Hr. Pe parcursul existenței sale de douăsprezece secole, civilizația romană a trecut de


la monarhie la republică oligarhică și, apoi, la imperiu extins. Ea a dominat Europa de Vest și
întreaga arie în jurul Mării Mediterane, prin cuceriri și asimilare, însă, în final, a cedat în
fața invaziilor barbarilor din secolul cinci, marcând, astfel, declinul Imperiului Roman și
începutul Evului Mediu. Civilizația romană e, deseori, clasificată ca o parte din Antichitatea Clasică,
împreună cu Grecia antică, o civilizație care a inspirat mult cultura Romei antice. Roma antică a
adus contribuții importante în organizarea politică și administrativă, juridică, artă
militară, artă, literatură, arhitectură, limbile Europei (limbile romanice), iar istoria sa continuă să aibă
o influență puternică asupra lumii moderne.

Regatul Roman a fost guvernul monarhic al orașului Roma și al teritoriilor sale de la Fondarea


Romei, fondarea sa în 753 î.Hr. de către Romulus și Remus, până la expulzarea lui Lucius
Tarquinius Superbus în 510 î.Hr. și formarea Republicii Romane. După legendă, orașul Roma a fost
întemeiat în anul 753 î.Hr. de către Romulus și Remus, care au fost crescuți de către o lupoaică. În
legenda romană, când grecii au dus Războiul troian împotriva orașului Troia, prințul troian Aeneas a
navigat peste Marea Mediterană către Italia și a fondat Lavinium. Fiul său, Iulus, a mers mai
departe, fondând orașul Alba Longa. Din familia regală a Albei Longa au venit cei doi gemeni,
Romulus și Remus, care au purces la fondarea Romei în 753 î.Hr .

S-ar putea să vă placă și