Bac Istorie

Notiuni Istorice
Epoca Antica:
anarhie militară indică o perioadă turbulentă a secolului al III-lea d.Hr. , în care au fost
aleși împărați , comandanți militari cu lungă experiență câștigată pe câmpurile de luptă,
Civilizaţie – nivel de dezvoltare materială şi spirituală a societăţii într-o epocă dată, a unui
popor, a unui stat etc., cultură ansamblul valorilor de natură utilitară
Colonizare – proces de transformare în colonie a unui teritoriu sau o a unei ţari; popularea
unei ţări sau a unei regiuni cucerite cu oameni aduşi de pe alte teritorii sau din alte ţări.
Elenism Perioadă din istoria popoarelor din bazinul Mării Mediterane, cuprinsă între
moartea lui Alexandru Macedon și sfârșitul sec. I a.
Etnogeneza denumită și etnogenie, este o ramură a antropologiei, care se ocupă cu studiul
originii și a procesului de formare a unui popor sau a unei colectivități umane.
geto-daci este că a fost un popor unitar care a ocupat, acum aproximativ două mii de ani, cea
mai mare parte a teritoriului actual al României.
Imperiu – stat monarhic care are în frunte un împărat; împărăţie
Monoteismul este credința în existența unui zeu sau în unitatea lui Dumnezeu. [1]
Monoteismul este caracteristic religiilor avraamice
Oraș-stat denotă un oraș independent din punct de vedere politic, al cărui teritoriu include
și teritoriile sale dependente
Orient – spaţiul geografic şi istoric în care s-au constituit şi dezvoltat civilizaţiile Orientului
Antic partea de Răsărit a continentului eurasiatic.
Polis − unitate teritorială şi administrativă ce cuprindea oraşul cu pământurile din jurul lui,
cu conducerea şi alte organisme de administrare.
Politeism este un termen care provine din limba greacă însemnând "mulți zei" sau "mulți
dumnezei".
Principat – statutul țărilor medievale româneşti în perioada suzeranității otomane
În Roma antică, o provincie era unitatea teritorială și administrativă de bază, și, până la
Tetrarhie și cea mai mare parte a Imperiului în afara Peninsulei Italice.
Regat- Stat guvernat de un rege
Religie- Ansamblu de idei, sentimente și acțiuni împărtășite de un grup și care oferă
membrilor săi un obiect de venerare, un cod de comportament, un cadru de referință pentru a
intra în relația cu grupul și universul; confesiune, credință.
Republică – formă de guvernământ în care organele supreme ale puterii de stat sunt alese pe
un timp determinat.
Romanizare- impunere unei țări, regiuni etc. a obiceiurilor, culturii și civilizației romane
Sclavie- Stare a celui aflat sub o stăpânire tiranică; stare de asuprire; aservire
Senat (în Roma antică) – organul suprem electiv de conducere a statului în timpul republicii;
(sub imperiu) consiliu consultativ cu rol politic minor. Senatul controla administraţia,
finanţele, activitatea judecătorească, chestiunile militare, practicile de cult, legislaţia, politica
externă.
Stat – instituție politico-administrativă a societății în frunte cu un guvern și cu organele
acestuia, cu ajutorul cărora se asigură funcționarea vieții sociale pe un anumit teritoriu.
Tracii au fost un grup de triburi indo-europene care vorbeau limba tracă, o componentă a
familiei limbilor indo-europene. Aceste populații s-au răspândit în estul, centrul și sudul
Peninsulei Balcanice și în părțile adiacente Europei de Est.
Triumviratul a fost o formă de conducere politică instituită în Roma antică, la mijlocul sec.
I î.Hr., constând în alianța dintre trei conducători politici și militari.

Epoca medievală:
Descălecat – termen folosit pentru a desemna întemeierea statelor medievale Ţara Moldovei
şi Ţara Românească (conform tradiţiei cronicăreşti); trecerea unui grup de oameni în frunte
cu un voievod peste munţii Carpaţi din Transilvania, în vederea înte- meierii unui stat
medieval între Dunăre şi Carpaţi sau între Carpaţi şi Nistru.
Capitulaţii – tratate încheiate de Țara Românească, Moldova şi alte state creştine cu Poarta
Otomană. Pentru ţările române capitulațiile stabileau statutul în cadrul Im- periului Otoman
Centralizare - Acțiunea de a centraliza și rezultatul ei; centralizație; spec. proces de unire a
mai multor unități economice (mai mici) în mari unități economice.
Cronica- Lucrare istorică, specifică Evului Mediu, în care se expun cronologic evenimentele
sociale, politice, familiale din viața unui popor
Cruciadă – nume dat expediţiilor cu caracter militar, întreprinse în Evul Mediu de ţările din
Europa de Apus în Orientul Apropiat, care, sub pretextul eliberării locurilor sfinte de sub
musulmani, urmăreau cucerirea de noi teritorii; orice expediţie militară împotriva unor
eretici sau a adepţilor altei religii
Dinastie- Succesiune de suverani din aceeași familie; familie domnitoare
Domn – Titlu purtat de suveranii Țării Românești și ai Moldovei; voievod.
Domnitor – titlu purtat de monarhii statelor medievale româneşti în Evul Mediu şi epoca
modernă, completat şi de titlul mare voievod şi domn.
Feudal – deţinătorul unei feude, care are vasali şi care, la rândul său, este subordonat unui
suzeran
Dregatorie- Funcție de dregător; rang înalt.
Erezie – doctrină sau credinţă religioasă care ia naştere în sânul unei Biserici, abătându-se de
la dogmele consacrate şi care este condamnată de Biserica respectivă.
Evul Mediu – termen pus în circuit de umaniştii italieni în a doua jumătate a sec. XV, care,
exprimându-şi admiraţia pentru cultura antică, apreciau perioada istorică de la căderea
Romei (sf. sec. V) până la Renaştere (sec. XV-XVI) ca o perioadă de regres, o simplă „epocă
de mijloc” („aevum medium”), adică epoca plasată între Antichitate şi epoca modernă –
epocă de mijloc.
Faramitare feudala - Aceasta este atribuită Evului Mediu și reprezintă menținerea
despărțită a mai multor state micuțe feudale și încercarea de blocare a unirii și centralizării
lor sub puterea unui monarh, conducător.
Feudalism – 1) relaţii stabilite în Evul Mediu între proprietarii feudului şi deţinătorii
acestuia. Locul determinant în relaţiile feudale îl ocupă relaţiile de producţie dintre cele două
clase principale ale societăţii – feudalii şi ţăranii dependenţi.
Inchiziţie – instituţie a Bisericii catolice, care judeca pe cei acuzaţi de erezie şi pe cei care
îşi manifestau sub orice formă ostilitatea sau nesupunerea faţă de Biserica catolică.
Monarhia stărilor – formă de guvernare monarhică, puterea monarhului fiind limitată de o
adunare a stărilor.
Monarhie absolută – formă de guvernare monarhică, în cadrul căreia monarhul
concentrează toată puterea de stat în mâinile sale.
Monarhie feudală – formă de guvernare în frunte cu un monarh, în cadrul căreia monarhul
este seniorul superior, iar ceilalţi feudali din stat sunt vasali ai săi, sau vasali ai vasalilor
Nobilime – categorie socială privilegiată care deţine titlul de nobleţe; vârfurile privilegiate
ale marilor proprietari de feude
Obște (obşte teritorială) – formă de organizare a comunităţilor umane superioară tribului şi
ginţii, care însă nu este bazată neapărat pe relaţia de rudenie de sânge, dar dispune de un
teritoriu bine determinat. Se caracterizează prin utilizarea în comun a terenurilor, cooperarea
în anumite activităţi, ca apărarea, organizarea lucrărilor agricole etc.
Parlament – organ legislativ suprem în statele democratice, total sau parțial eligibil.
Peșcheș – dare în bani sau în natură, oferită de domnitor Porţii Otomane.
Rascoala - Răzvrătire spontană și neorganizată a țărănimii oprimate; revoltă, răzmeriță
 Renaștere (în franceză: Renaissance, în italiană: Rinascimento) – curent de înnoire socială
şi culturală, care a apărut în Europa la sfârşitul Evului Mediu, în secolele al 23 XV-lea şi al
XVI-lea, înnoire caracterizată prin reînviorarea interesului pentru cultura şi arta Antichităţii
clasice.
Revoluţie – ansamblul transformărilor calitative profunde, care cuprind fie un sistem în
întregime, fie unul sau mai multe subsisteme ale acestuia.
Reformă – transformare politică, economică, socială, culturală, cu caracter limitat sau de
structură, a unei stări de lucruri, pentru a obţine o ameliorare sau un progres; schimbare în
sânul unei societăţi (care nu modifică structura generală a acelei societăţi).
Schismă – denumirea fenomenului divizării Bisericii creştine (ex.: schisma din anul 1054 a
divizat Biserica creştină de Răsărit de cea de Apus în Biserica catolică şi biserica ortodoxă)
Suzeranitate – drept al suzeranului asupra vasalilor săi; cu referire la ţările româneşti –
raportul de dependență a acestora de Imperiul Otoman sau de dominaţie aces- tuia asupra lor.
Sfatul domnesc a avut denumiri diferite determinate de evoluția și componența sa precum și
de influențele străine asupra limbii folosite în cancelaria domnească.
sistem-ereditar-electiv-sistem de transmitere a coroanei unui domnitor
șerbie – instituţie feudală caracterizată prin starea de dependenţă personală a ţă- ranului faţă
de feudal
Tributul reprezintă o obligație în bani sau bunuri plătită de o entitate politică sau statală unei
alteia în semn de respect sau, așa cum s-a întâmplat de-a lungul istoriei, ca o recunoaștere
supunerii sau ca dovadă a loialității.
Umanism – mişcare culturală apărută în secolul XIV, care a promovat încrederea în valoarea
omului şi a perfecţionării sale şi a militat pentru dezvoltarea multilaterală a personalităţii
umane şi pentru impunerea unei culturi laice, în spiritul culturii clasice a Antichităţii
Voievod – (În evul mediu) Titlu dat domnilor Moldovei și Țării Românești, precum și
guvernatorului Transilvaniei (până în 1571), domn, vodă
Vasalitatea (din franceză vassalité[1]) a reprezentat, în contextul sistemului feudal al Europei
medievale, un raport de subordonare privată stabilit între un senior și un mare feudal sau
monarh – în calitate de senior suzeran.
Vlahi este un exonim, o veche denumire a populațiilor romanizate din Europa Centrală și
Răsăriteană, de o parte și de alta a Carpaților, Dunării și Prutului, anume românii, aromânii,
meglenoromânii și istroromânii.
Voievodatul este o unitate administrativă medievală din Ungaria, Polonia, Lituania, Letonia,
Rusia și Serbia, condusă de un voievod
Epoca Moderna:
Burghezie – categorie socială activă în societatea medievală, care avea drept ocu- paţii
principale activităţi economice ca meşteşugăritul, cămătăria, comerţul. În general – locuitorii
de la oraşe; târgoveţii; populaţia oraşelor, orăşenime
Capitalismul este un sistem economic care se distinge prin proprietatea privată asupra
factorilor de producție, precum și prin urmărirea profitului, în general pe o piață competitivă
Clasicismul este un curent literar-artistic, având centrul de iradiere în Franța, ale cărui
principii au orientat creația artistică europeană între secolele al XVII-lea și al XVIII-lea.
Colonizare- a popula o țară sau o regiune cucerită cu oameni aduși de pe alte teritorii sau din
alte țări.
Fanariot- Grec din păturile înstărite care locuia în cartierul Fanar din Constantinopol; spec.
demnitar al Porții Otomane ori dregător sau domn în Țările Române care provenea din
această pătură greacă înstărită.
Iluminism- Perioadă din gândirea europeană (sec. XVIII) reprezentând emanciparea
culturală a noii clase burgheze în ascensiune, prin accentuarea rațiunii și experienței,
neîncrederea față de autoritatea tradițională, cristalizarea idealurilor societății liberale și
democratice; luminism
Imperialism − politică de extindere a dominaţiei sau autorităţii unui imperiu sau a unei
naţiuni asupra unor ţări străine, sau de dobândire de posesiuni coloniale şi de menţinere a lor
Liberalisml – doctrină social-economică şi politică, care proclamă principiul neintervenţiei
Statului în economie, în relaţiile economice existente între indivizi, grupuri sociale sau
naţiuni; promovează ideea libertăţii economice, a liberului schimb, a liberei concurenţe etc.
Metropolă – centru al unui imperiu colonial, în raport cu care coloniile sunt dependente;
denumire dată marilor centre urbane din epoca modernă şi cea contemporană
Mercantilismul este o formă de naționalism economic, într-o economie planificată, cu
monopoluri ale căror privilegii sunt acordate și reglementate de stat, bazându-se pe un sistem
politic opresiv.
Monarhia este un sistem politic în care puterea este simbolizată de o singură persoană
numită monarh.
O monarhie constituțională este o formă de guvernământ monarhică ce face parte dintr-un
sistem constituțional care acceptă un monarh ereditar sau ales în funcție de șef de stat.
Naţiune – comunitate stabilă de oameni, istoriceşte constituită ca stat, apărută pe baza
unităţii de limbă, de teritoriu, de viaţă economică şi de factură psihică, care se manifestă în
particularităţi specifice ale culturii naţionale şi în conştiinţa originii şi a sorţii comune.
Problema orientală – aspect important al relaţiilor internaţionale din Europa, care s-a
declanşat spre sfârşitul secolului al XVII-lea din cauza decăderii Imperiului Oto- man şi s-a
încheiat după Primul Război Mondial, când Imperiul Otoman s-a destră- mat. Problema
orientala a comportat mai multe aspecte: rivalitate unor mari puteri ca Imperiul Habsburgic
şi Rusia, care doreau să anexeze teritorii otomane; susţinerea de către alte mari puteri –
Marea Britanie şi Franţa – a Imperiului Otoman pentru a nu fi cucerit, fiindcă îl considerau
un factor esenţial al echilibrului de putere în Europa; încercarea popoarelor supuse de turci
de a profita de slăbiciunea Imperiului Otoman pentru a-şi câştiga libertatea.
Protectorat – formă de dependenţă politică a unui stat faţă de altul în virtutea unei convenţii
conform căreia statul protector conduce politica externă a statului protejat, acesta păstrându-
şi autonomia internă; conducere exercitată de statul protector; teritoriu sau ţară caracterizate
printr-o astfel de formă de dependenţă.
Protest – Faptul de a protesta; manifestare energică împotriva unei acțiuni conside- rate ca
nejustă; opoziție hotărâtă.
Răzeși este denumirea dată oamenilor liberi, în Evul Mediu, în Moldova.
Republica este o formă de organizare statală în care suveranitatea aparține poporului, iar
puterea executivă este exercitată de cetățeni aleși pentru o perioadă determinată de timp.
Regulamentul organic a fost prima lege organică cvasiconstituțională în Principatele
Dunărene, deci în Țara Românească și Moldova. A fost promulgată în 1831-1832 de către
autoritățile imperiale rusești și a rămas valabilă până în anul 1856.
Revoluţie – ansamblul transformărilor calitative profunde, care cuprind fie un sistem în
întregime, fie unul sau mai multe subsisteme ale acestuia
Revoluţie industrială – transformarea radicală social-economică din epoca modernă,
caracterizată prin trecerea de la producţia manuală manufacturieră la producţia mecanizată
de fabrică şi uzină.
Reforma agrară din 1864 a fost o măsură luată de guvernul Mihail Kogălniceanu în timpul
domniei lui Alexandru Ioan Cuza, prin care țăranii clăcași erau eliberați de obligațiile față de
boieri și erau împroprietăriți cu pământ.
În sociologie, termenul secularizare se definește ca fiind trecerea unei societăți de la
identificarea strânsă cu valorile și instituțiile religioase, la valorile non-religioase și la
instituții seculare.
Urbanizre- Concentrare a populației unei țări în orașe, creștere a numărului și dezvoltarea
acestora; transformare a unor localități rurale în centre cu caracter urban.
Epoca Contemporana
Colhoz („gospodărie colectivă”) – tip de gospodărie agricolă care arenda pământ de la Stat şi
avea o liberate mai mare decât sovhozul în organizarea lucrărilor, gestionarea veniturilor.
Cortina de fier – denumire dată de W. Churchill împărţirii Europei în două: Occi- dentul
liber şi Estul ocupat şi comunizat de sovietici; sintagmă folosită pentru a desemna linia de
demarcaţie în Europa între Europa Occidentală şi Europa Răsăriteană, din perioada
Războiului Rece.
Culac este un termen peiorativ folosit pe scară largă în limbajul politic sovietic, prin care
erau numiți țaranii relativ bogați din Imperiul Rus, care stăpâneau ferme mai întinse și care
foloseau mâna de lucru angajată, ca rezultat al reformei lui Stolîpin începută în 1906.
Cultul personalității este un termen care definește venerarea excesivă a unui singur
conducător aflat încă în viață.
Marea criză economică a fost perioada crizei lumii capitaliste datorată supraproducției,
între anii 1929-1933, caracterizată printr-o scădere dramatică a activității economice
mondiale. Primele semne ale crizei s-au manifestat încă din anul 1928.
Democraţie – formă politică de organizare a societăţii, în care puterea este exercitată în
diferite feluri de către cercurile largi ale populaţiei.
Deportare – strămutare forţată a unei persoane sau grup de persoane dintr-o regune în alta
ca măsură represivă
Drept la autodeterminare – dreptul unui popor de a-şi hotărî singur soarta, a-și alege singur
statutul politic și calea de dezvoltare economică, socială și culturală.
Gulag – direcţia generală a lagărelor (glavnoe upravlenie lagerei), creată în anii ’30 ai sec.
XX; termen folosit pentru a denumi sistemul represiv şi reţeaua de lagăre.
Fascism – ideologie apărută în Europa după Primul Război Mondial, care a stat la baza unor
partide de extremă dreaptă, caracterizându-se prin naţionalism extremist, misticism, violenţă,
demagogie socială etc
Istorie contemporană – domeniu de studiu al istoriei universale sau ştiinţă a istoriei care
studiază trecutul a câtorva generaţii care mai sunt în viaţă
Monarhie autoritară – formă de guvernare în frunte cu un monarh, care este principalul
factor al puterii executive şi emite decrete cu putere de lege.
Monarhie constituţională – formă de guvernare în frunte cu un monarh, atribuţi- ile căruia
sunt limitate de o constituţie.
Nazism – mişcare totalitară condusă de Adolf Hitler, ca lider al Partidului Naţional- Socialist
din Germania (1920-1945). Îşi are originea în militarismul şi disciplina tradiţio- nală din
Prusia şi în Romantismul german, care celebra trecutul mitic şi proclama dreptu- rile
individului excepţional deasupra tuturor celorlalte legi. Ideologia mişcării a fost influ- enţată
de credinţa lui Hitler în superioritatea germană şi de pericolele comunismului.
Miracolul economic este un termen economic informal pentru o perioadă de dezvoltare
economică dramatică, care este complet neașteptat sau puternic neașteptat.
Noua mentalitate” era denumirea noii paradigme a politicii externe sovietice şi ea prevedea
o destindere a relaţiilor cu Vestul, în primul rând cu Statele Unite.
Overlord – denumirea operaţiei de debarcare a forţelor aliaţilor la 6 iunie 1944 în
Normandia.
Pact – denumire dată unor tratate internaţionale, bilaterale sau multilaterale, cu ca- racter
solemn, privind relaţiile politice dintre state, încheiate în special în scopul men- ţinerii păcii
sau al colaborării strânse dintre semnatari.
Parlament – organ legislativ suprem în statele democratice, total sau parțial eligibil.
Partid – grupare de oameni uniţi prin comunitatea concepţiilor politice, ideologi- ce, a
intereselor sociale etc.
Organizația Națiunilor Unite este cea mai importantă organizație internațională din lume.
Fondată pe 24 octombrie 1945, după Al Doilea Război Mondial, are astăzi 193 de state
membre. Întemeierea ei a constat din semnarea, de către membrii ei fondatori, a Cartei
Organizației Națiunilor Unite.
Planul Barbarossa – denumirea planului secret, conceput de Hitler la finele anului 1940,
care prevedea invadarea URSS.
Planul Marshall – plan de acordare a ajutorului economic ţărilor europene în sco- pul
refacerii economiei lor, pentru dezvoltarea condiţiilor politice şi sociale necesare existenţei
instituţiilor libere. Denumirea vine de la numele secretarului de stat al SUA, generalul G.
Marshall.
Plebiscit – consultare prealabilă a cetăţenilor, care urmează să se pronunţe prin „da” sau
„nu” asupra unui proiect de lege sau a unui act de stat de o importanţă deosebită.
În politică, pluralismul este adesea considerat de către adepții democrației moderne, care
urmează să fie în interesul cetățenilor săi, astfel încât și pluralismul politic este unul dintre
cele mai importante caracteristici.
Revizionism este un cuvânt derivat din termenul latin revidere care înseamnă a revizui.
Termenul de Revizionism este o teorie lansată de Eduard Bernstein, scriitor și politician
socialist.
Marea Revoluție Culturală Proletară, deseori numită doar Revoluția Culturală, a fost o
luptă pentru putere în Partidul Comunist din Republica Populară Chineză, care a inclus o
parte semnificativă a societății chinezești și a dus Republica Populară Chineză pe pantă spre
război civil.
Război rece – stare de încordare, neîncredere şi ostilitate care a caracterizat vreme de peste
patru decenii relaţiile dintre est şi Vest, dintre lumea comunistă şi lumea oc- cidentală
democratică; stare de încordare a relaţiilor internaţionale, caracterizată de o confruntare
politică, diplomatică, psihologică etc., de goana înarmărilor.
Votul universal sau sufragiul universal reprezinta unul din principiile de bază ale
democrației si are ca scop oferirea posibilitatii fiecărui cetățean adult și cu discernământ de
a-și exercita activ și pasiv dreptul de vot, adică de a-și alege reprezentanții în legislativ,
respectiv de a fi ales ca atare.
Personalitati
Epoca Antica

– Rege al Macedoniei (336-323 î.Hr.), mare strategi și unul dintre cei mai
remarcabili conducători militari din istorie
. – A constituit pe cuprinsul a trei continente un imperiu care avea ca
hotare Marea Adriatică şi Oceanul Indian, Dunărea, Mun- ţii Caucaz,
Hinducuş şi Deşertul Nubiei, cea mai întinsă alcătuire statală pe care
lumea antică o cunoscuse până atunci.
Alexandru – Civilizaţia greacă, răspândită până la Indus, Gange, Nil, dă- dea naştere,
pentru secole, unui noi civilizaţii – cea elenistică.
Macedon

– Excelent militar şi administrator eficient, Traian este un însemnat

cuceritor roman, în vremea sa principatul realizând ultimul mare
efort ofensiv la Dunăre şi Eufrat. Este cel care a cucerit Dacia.
– În timpul lui Traian Imperiul Roman atinge maxima expansiune
teritorială (o suprafaţă de 3300000 km2 cu o populaţie de circa 55
milioane locuitori).
– În politica internă s-a remarcat prin întoarcerea proprietăţi- lor
Traian confiscate anterior.

– Rege geto-dac care a reușit unificarea tributilor geto-dacice,

întemeietor al statului.
– A iniţiat funcţionarea unei cancelarii regale, funcţia de vi-
cerege revenindu-i lui Deceneu
– A înfăptuit o vastă operă de fortificare a ţinuturilor stăpânite de
el. Acestora li se adaugă existenţa comandanţilor militari,
reprezentanţi ai puterii centrale, aşezaţi în fortificaţii şi înzestraţi,
probabil, şi cu atribuţii administrative.
Burebista
 – Rege al dacilor între anii 87-106, pe timpul căruia statul centralizat
dac s-a aflat la apogeul său.
– A inițiază un vast program de construcţii civile şi militare , îndeosebi
în regiunea Munților Orăștie
. – Diplomat iscusit, încearcă să stabilească relații cu popoare și state
inamice Romei, iar după înfrângerea sa de către romani în 88, Decebal
încheie o pace avantajoasă cu împăratul Domițian în anul 89. Decebal
era numit client al Romei, iar regatul său, regat clientelar, primea
Decebal meșteri constructori, instructori militari etc.
– S-a opus Romei, purtând războaie cu remarcabili comandanţi romani,
fiind învins în cel de-al doile război daco-roman de către împăratul
Traian. O mare parte a teritoriului statului dac (Transilvania, Banatul și
Oltenia) a fost transformată în vara anului 106 în provincia romană
Dacia Felix, cu capitala Ulpia Traiana Dacica Augusta Sarmisegetusa.
Teritoriul Munteniei si sudul Moldovei au fost încorporate în provincia
Moesia Inferior.

– A fost conducător al Atenei între 443 și 429 î.Hr., a inițiat

numeroase reforme democratice, care au transformat orașul în-
tr-un centru politic, cultural și artistic al lumii greceşti.
– În timpul lui Pericle au fost construit remarcabile opere de
arhitectură Partenonul, noul Erehteion etc., mare protector al
științelor și artelor, pentru strălucirea intelectuală pe care a
dat-o Greciei, secolul în care a trăit (secolul V î.Hr.) a fost
supranumit “Secolul lui Pericle”.
– În timpul domniei lui a început Războiul peloponesiac (431
Pericle - 404 î.Hr.).

– Constantin abandonează politeismul tetrarhiei în favoa- rea

monoteismului creștin. În 325 la Niceea are loc primul
conciliu ecumenic al bisericii creștine, care pune bazele
dogmatice și canonice ale noii religii.
– Principiul adopțiunii viitorilor împărați este înlocuit cu cel
al eredității dinastice.
– Constantin a continuat și a desăvârșit toate reformele
cons inițiate de împăratul Diocletian în domeniul administrativ,
tantin cel mare economic, militar.
 -Iuliu Cezar (100 î.Hr. - 44 î.Hr.) a fot un militar, om de tat, politician
și itoric roman. El a condus războiul care a fot purtat pe teritoriul
galului.
. - Scrierea primei legi de extorsiune de lungă durată
- Primul triumvirat sa deteriorat în Roma, în timp ce Cezar a cucerit
Galia și a invadat Marea Britanie, iar Crassus a fost ucis în luptă.
- A luat Egiptul și Roma și, ulterior, ia acordat autoritate substanțială.
- A schimbat calendarul și a eliminat sistemul fiscal.
Iulius Cezar

Epoca Medievala:
- Alexandru cel Bun a fost domnul Moldovei între anii 1400 -
1432.
-Diplomat abil, a dejucat intenţiile acaparatoare ale Poloniei şi
Ungariei prevăzute în Tratatul de la Lublau (1412);
-Moldova pentru prima dată ia parte la întruniri internaţionale
(Tratativele de la Luţk din 1429).
- Pe vremea lui oştenii moldoveni s-au încununat de slavă în bătălia
de la Grunwald (1410), la asediul cetăţii Marienburg (1422)
Alexandru cel Bun - Alexandru cel Bun s-a stins din viaţă în ianuarie 1432, „lăsînd în
urmă o Moldovă bine aşezată şi liberă”.

– A fondat Imperiul Carolingian, menţinând vechile insti- tuţii

germanice care domnesc asupra raporturilor dintre nobilii feudali.
A fost primul conducător al unui imperiu în Europa occidentală de
la prăbuşirea Imperiului Roman cu capitala la Roma
– Carol obligă toţi demnitarii, funcţionarii şi consilierii să-şi
trimită copiii la şcoală. În acest scop, el va ordona restaurarea, sub
autoritatea sa şi cea a Bisericii, a unui sistem şcolar mai bine
Carol adaptat necesităţilor timpului.
– Regele franc devine pentru papalitate „un zid de apărare a
creştinătăţii”.

-Regina Elisabeta I a Angliei a fost regina Angliei între anii 1558 și

1603. Ea a condus cu o relativă prosperitate și stabilitate de peste
patru decenii și este amintită pentru consolidarea protestantismului
în Anglia și crearea unui mediu în care arta a prosperat în Anglia
- Înfrângerea armatei spaniole în 1588
- Actul de uniformitate
Elizabeta 1 - Avansul artelor din Marea Britanie
 - Împărat bizantin (527-565), remarcat pentru reorganizarea sa
administrativă a guvernului imperial și pentru sponsorizarea unei
codificări a legilor cunoscute sub numele de Codul lui Iustinian
- A fost ales imparat la moartea unchiului sau. Iustinian devine imparat
bizantin castigandu-si si titlul de “cel Mare”, reusind sa recucereasca
fostul Imperiu Roman de Apus
- Belizarie a recucerit Africa de Nord din mainile vandalilor.
Iustinian I - Aproape intregul teritoriu al Italiei se afla din nou sub stapanire
romana.

– Rege al Franţei timp de 72 de ani, monarh absolutist, cea mai

lungă domnie din istoria europeană.
– A purtat războaie de agresiune împotriva vecinilor săi din sud şi
din nord. A transformat în cauză naţională cucerirea Flandrei,
Alsaciei şi Franche-Comte.
– În perioada lui Ludovic XIV, Franţa a devenit un model de
civilizaţie, impunând curţilor europene eticheta şi manierele
pariziene.
Ludovic al XIV

Epoca lui Matei Basarab (1632 - 1654 )a fost una de înflorire

culturală, de închegare a unei școli artistice. A fost un adevărat
protector al culturii, sprijinitor al ortodoxiei, militând pentru păstrarea
nealterată a tradiției ortodoxe. Mare ctitor ortodox al poporului român,
un adevarat patron al bisericii. A ridicat din temelie peste 30 de
biserici la care se adaugă refacerea multor altora, atât în țară, cât și la
Muntele Athos și la sud de Dunăre, la Vidin și Sistov. Mitropolia
Țării Românești beneficiază de danii de sate și imunități fiscale si de
Matei Basarab sprijinul domniei pentru refacerea bisericilor. În 1645 Matei Basarab a
plătit taxele pentru întreg muntele Athos. Matei Basarab a fost cel
care a adus o contribuție majoră în înlocuirea limbii slavone cu cea
românească, în viața oficială, religioasă și civilă.

-Mihai Viteazul, domnul Ţării Româneşti (1593–1601), al

Transilvaniei (1599–1600) şi al Moldovei (1600).
– Mihai Viteazul a realizat o faptă măreaţă, a reuşit să efec- tueze
prima unire politică a celor trei ţări române sub o singură domnie.
Odată înfăptuită, unificarea sub Mihai Viteazul a de- clanşat procese
istorice latente ce izvorau din evoluţia societăţii europene care
cunoaşte o afirmare a conştiinţei etnice.
– Adept al luptei antiotomane aderă la Liga Sfântă, pentru a fi parte
Mihai Vitezul componentă a unei acţiuni europene
– Din cauza problemelor financiare Mihai a fost silit să aplice o
soluție nepopulară “așezământul” sau “legarea țăranilor de glie” prin
care rumânii erau siliți să rămână pe moșia pe care se aflau în acel
moment.
 -Mircea Cel Batrin a fost domnul Țării Românești între 23
septembrie 1386 - noiembrie 1394 (sau mai 1395) și între ianuarie
1397 - 31 ianuarie 1418.
- -a incheiat aliante cu ungarul Sigismund de Luxemburg
-a infrant turcii in batalia de la Rovine(1395-nu se stie exact)
-a participat la cruciada europeana-Nicopole(septembrie 1396)---esec
al cruciatilor
-a intarit economia,chiar daca moneda romaneasca in timpul sau a
Mircea Cel Batrin cunoscut devalorizare
-a acordat privilegii pastorilor romani din Ardeal,iar in caz de razboi
satele acestora erau aparate de pericol.
-a platit tribut doar ca sa mentina autonomia tarii

-Petru Rareș a fost domn al Moldovei de două ori, prima dată

între 20 ianuarie 1527 și 18 septembrie 1538, iar a doua oară
între 19 februarie 1541 și 3 septembrie 1546. A fost fiul natural
al lui Ștefan cel Mare cu o anume Răreșoaia, a cărei existență
nu e documentată istoric.

Petru Rares

-ŞTEFAN CEL MARE. Ştefan, fiul lui Bogdan al II-lea (domn al

Moldovei 1449- 1551), nepotul lui Alexandru cel Bun, urcă la tron
la 12 aprilie 1457 cu susţinerea lui Vlad Ţepeş, domn al Ţării
Româneşti
– Preocuparea dominantă a celui mai mare domn al Ţării Moldovei
Ştefan cel Mare a fost lupta pentru independenţă, acţiunile sale de
centralizare a statului şi afirmarea pe plan internaţional fiind legate
indisolubil.
– Întreprinde măsuri de consolidare materială şi instituţională a
puterii domneşti
– duce o politică de restaurare a domeniului domnesc prin masive
Stefan cel Mare cumpărări de sate cu bani din vistieria domnească şi prin confiscarea
domeniilor boierilor trădători. Refacerea domeniului domnesc a
echilibrat raportul de forţă economică între Ştefan cel Mare şi marii
posesori de pământ.
– Domnul a întărit capacitatea de apărare a ţării prin reorganizarea
din punct de vedere militar armata şi întărirea sistemului de
fortificaţii.
– A dus permanente lupte pentru menţinerea independenţei ţării cu
Poarta, Regatul Polon şi Ungaria, remarcându-se printr-o serie de
victorii strălucitoare..
 -Vasile Lupu (1634-1653), originar din Levant, iniţial măreşte
numărul boierilor băştinaşi în Sfatul domnesc, pentru a potoli
nemulţumirea împotriva grecilor, loveşte însă şi în boierii care nu
erau agreaţi.
– Epoca lui Vasile Lupu se remarcă prin prosperitate economică.
Domnul instaurează un regim autoritar, subminând rolul Sfatului
domnesc. Reuşeşte să menţină echilibrul dintre boierimea partizană a
politicii Porţii şi boierimea favorabilă apropierii de Polonia.
Vasile Lupu
– În politica internă, epoca lui Vasile Lupu s-a făcut remarcată
printr-o fiscalitate excesivă, prin măsuri de consolidare a servajului,
prin suprimarea anilor de prescriere. Domnul sprijină boierimea
greacă ce se consolidează economic prin cumpărări de sate şi de
prăvălii sau arendarea strângerii impozitelor. El împarte populaţia în
unităţi fiscale, ceea ce a reprezentat o inovaţie.
– Introduce aplicarea normelor juridice scrise, bazate pe dreptul
bizantin, în locul patriarhalismului boieresc.

-Vlad Țepeș, denumit și Vlad Drăculea, a domnit în Țara

Românească în anii 1448, 1456-1462 și 1476.
- În timpul domniei sale, Ţara Românească şi-a obţinut temporar
independenţa faţă de ameninţarea otomană. Vlad Ţepeş era vestit
datorită cruzimii sale şi datorită faptului că îşi trăgea inamicii în
ţeapă.
- Vlad Ţepeş era cunoscut pentru tehnicile sale de pedepsire brutale.
Conform detractorilor saşi (din Transilvania), el ordona adeseori ca
Vlad Tepes oamenii să fie jupuiţi de piele, fierţi, decapitaţi, orbiţi, strangulaţi,
spanzuraţi, arşi, fripţi, ciopârţiţi, bătuţi în cuie, îngropaţi de vii,
înjunghiaţi etc.

Epoca Moderna
-ABRAHAM LINCOLN (1809-1865). Om de stat american,
preşedinte din 1860 până la sfârşitul vieţii, eliberatorul sclavilor.
– Lincoln s-a opus expansiunii sclaviei şi a dorit abolirea
sclavagismului, chiar şi cu preţul unui război civil prelungit.
– Lincoln a reuşit să-i convingă pe republicani ca partidul lor trebuia
să lupte împotriva extinderii sclavagismului şi că, pentru aceasta,
trebuia ca noile state aduse în Uniune să fie împiedicate să practice
sclavia legal.
Abraham Lincoln – A informat opinia publică prin mesaje și cuvântări (așa cum au
fost Discurs de la Peoria, din octombrie 1854, prin care condamna
legea „Kansas-Nebraska,” Cuvântarea de la Gettys- burg).
 -Alexandru Ioan Cuza a fost primul domnitor al Principatelor Unite
și al statului național România. Prin alegerea sa ca domn al
Moldovei, la 5 ianuarie 1859, și al Țării Românești, la 24 ianuarie
1859, a fost înfăptuită Unirea celor două principate.
- Ales domnitor, Cuza a dus o susținută activitate politică și
diplomatică pentru recunoașterea Unirii Moldovei și Țării Românești
-inițiază importante reforme interne: secularizarea averilor
Alexandru I. Cuza mănăstirești (1863), reforma agrară (1864), reforma învățământului
(1864), reforma justiției (1864) ș.a., care au fixat un cadru modern
de dezvoltare al țării.

-Carol I, Rege al României, Principe de HohenzollernSigmaringen, (n.

10 aprilie 1839, Sigmaringen - d. 10 octombrie, 1914, Sinaia) - domn,
apoi rege al României. În timpul domniei, Carol I a obținut
independenţa ţării, a redresat economia, a construit castelul Peleş.
- În urma Războiului de Independență (cunoscut și ca Războiul ruso-
turc, 1877 - 1878) , confirmat prin Tratatul de la Berlin, România a
obținut independența deplină față de Imperiul Otoman. În timpul
Carol 1 operaţiunilor militare, regele a fost prezent personal pe câmpul de
luptă.
- În 1883 Carol a semnat un tratat secret care lega România de Tripla
Alianță, care intră în vigoare în cazul în care Rusia ar fi atacat unul
dintre membrii tratatului, deşi Carol era de altă părere.
- În 1913, în urma celui de-al doilea război balcanic, prin Tratatul de la
București (1913), România obține partea de sud a Dobrogei,
Cadrilaterul, de la Bulgaria

-Constantin Mavrocordat – Un adevărat domn iluminat, domn al Ţării

Românești de şase ori in sec XVIII
- Reforma socială prevedea repartizarea boierilor după trei ranguri:
mare, mijlociu şi mic, fiecare conform rangului primind salariu din
vistieria statului.
- A unificat şi subordonat şi mai mult puterii centrale administraţia
Constantin ţinuturilor. În fruntea fiecărui ţinut erau numiţi câte doi ispravnici,
Mavrocordat cărora le reveneau funcţii administrative, fiscale şi judiciare. În
domeniul învăţământului: a trecut întreţinerea Academiei Domneşti din
Iaşi pe sama vistieriei, a trimis 15 tineri la studii în Veneţia, din
porunca lui a fost tipărită prima colecţie de documente istorice din
Moldova
- În urma războiului ruso - turco - austriac (1736 - 1739), obține
reunirea Olte- niei la Țara Românească, prin Tratatul de la Belgrad din
1739.
 -Dimitrie CANTEMIR (1673-1723; n. Iaşi) – savant umanist, domn al
Moldovei (1693; 1710-1711).
– Domn al Ţării Moldovei, care a încercat să-şi redobândească
independenţa ţării, dar a fost înfrânt, fiind nevoit să se refugieze în
Rusia
– Savant umanist, membru al Academiei din Berlin, a lăsat posterităţii
Dimitrie lucrări istorico-geografice Descrierea Moldovei şi istorice Hronicul
CANTEMIR vechimii româno-moldo-vlahilor etc. Alte lucrări importante ale lui
Cantemir sunt: ,,Sistemul religiei mahomedane”, ,,Cercetarea naturală
a monarhiilor”. În opera sa, influențată de umanismul Renașterii, s-au
oglindit cele mai importante probleme ridicate de dezvoltarea social-
istorică a Moldovei de la sfârșitul sec. XVII și începutul sec. XVIII.
– Având o temeinică cultură muzicală, D. Cantemir a scris în limba
turcă, pentru prima dată, un tratat de teorie a muzicii turceşti ,,Cartea
ştiinţei muzicii”. Studiul cuprinde melodii otomane, dar şi folclor din
Moldova şi 20 de creaţii proprii..

-Ecaterina a II-a, de asemenea cunoscută și ca Ecaterina cea Mare,

născută Sophie Augusta Fredericka de Anhalt-Zerbst, a fost
împărăteasă a Rusiei de la 9 iulie 1762, după asasinarea soțului ei,
Petru al III-lea al Rusiei, până la moartea ei, la 17 noiembrie 1796.
- Eliminarea amenințării din Hanatul Crimeei a devenit una dintre
realizările semnificative ale politicii externe.
- După ce a preluat puterea ca urmare a loviturii de stat din 1762,
Ecaterina 2 Ecaterina a II-a a început să efectueze reforme de natură
administrativă și economică - reformarea Senatului, secularizarea
proprietăților bisericii și emiterea de bani pe hârtie - note bancare.
- „Scrisori de recunoștință către orașe” - a făcut posibilă diferențierea
drepturilor și obligațiilor locuitorilor din mediul urban, în același timp
a existat o formare legală a unei astfel de clase de societăți precum
comercianții.

-Gavriil BĂNULESCU-BODONI (1746–1821). Se naşte într-o

familie de ţăranirăzeşi, originară din Câmplung-Moldovenesc
– A fost Mitropolitul Ortodox al Moldovei, Poltavei, Kievului și
ulterior al Basarabiei.
– A tipărit numeroase cărți în limba română cu caracter bisericesc şi
laic, solicitate atât pe teritoriul Basarabiei, cât şi în Principate și a
lucrat pentru buna desfășurare a vieții bisericești
Gavriil – Prin aportul său a fost înființat Seminarul teologic din Chişinău
BĂNULESCU- (1813) şi este înfiinţată Tipografia Eparhială (1814).
BODONI
 -Mihai Eminescu a fost un poet, prozator și jurnalist român,
considerat, în general, ca fiind cea mai cunoscută și influentă
personalitate din literatura română.
- Eminescu a fost o personalitate coplesitoare, care i-a impresionat pe
contemporani prin inteligenta, memorie, curiozitate intelectuala,
cultura de nivel european si farmecul limbajului.
- Opera poetica a lui Eminescu reprezinta o innoire profunda a liricii
Mihai Eminescu romanesti.

- Mihail Kogălniceanu a fost un om politic de orientare liberală,

avocat, istoric și publicist român originar din Moldova, care a devenit
cel de-al treilea prim-ministru al României
- Deja în august 1848, în „Dorinţele partidei naţionale din Moldova",
M. Kogălniceanu propunea Unirea Moldovei cu Muntenia, „o Unire
care este dictată atît de vederat prin aceeaşi origine, limbă, obiceiuri
Mihail şi interese"
Kogălniceanu - A fost redactor șef al revistei Dacia Literară și profesor al
Academiei Mihăileane. Kogălniceanu a intrat în conflict cu
autoritățile din cauza discursului inaugural cu tentă romantic-
naționalistă susținut în anul 1843. A fost unul dintre ideologii
Revoluției de la 1848 în Moldova, fiind autorul petiției Dorințele
partidei naționale din Moldova.
- Kogălniceanu a susținut prin propuneri legislative eliminarea
rangurilor boierești și secularizarea averilor mănăstirești. Eforturile
sale pentru reforma agrară au dus la o moțiune de cenzură, care a
declanșat o criză politică care a culminat cu lovitura de stat din mai
1864, provocată de Alexandru Ioan Cuza pentru implementarea
reformei.
-După un deceniu, a pus bazele Partidului Național Liberal,
-a jucat un rol important în decizia României de a participa la
Războiul Ruso-Turc din 1877-1878, război care a dus la
recunoașterea independenței țării. În ultimii ani de viață a fost o figură
politică proeminentă, președinte al Academiei Române și reprezentant
al României în relațiile cu Franța.

-NAPOLEON I BONAPARTE (1769-1821). Împărat al francezilor

între 1804 şi 1815. A căpătat susţinerea tuturor, de la elita politică şi
economică pânâ la masele populare.
– Împărat al francezilor între 1804 și 1815, cel mai mare lider din
istoria Franţei.
– A creat Codul lui Napoleon, care a pus bazele legislației
NA administrative și judiciare în majoritatea țărilor din Europa de Vest. a
POLEON I fost primul cod juridic ce urma să fie stabilit pe un teritoriu european
BONAPARTE cu un sistem juridic civil
– A dominat Europa continentală printr-o serie de victorii militare,
luptând cu cele mai mari state europene şi repurtând victorii
 răsunătoare.
- În timpul domniei sale ca împărat, el a purtat război împotriva
diferitelor coaliții europene înainte de a fi exilat de către concetățenii
săi. Conducerea sa a format o societate franceză, o cultură, o
economie și o tehnologie.

-Oliver Cromwell a fost un lider militar și politic englez, cunoscut în

special pentru contribuția sa la transformarea Angliei într-o republică
federală și pentru rolul său ulterior de Lord Protector al Angliei,
Scoției și Irlandei. Armata sa, a Noului Model, i-a înfrânt pe regaliști
în cadrul Războiului Civil Englez.
olive - A fost campion ale drepturilor comune ale taranilor si pescarilor
r cromwell saraci.
- In aprilie 1653, a dizvoltat cu forta ceea ce mai ramasese din
Parlamnetul cel Lung.
- Oliver Cromwell s-a impus ca cel mai capabil om politic pentru a
exercita o conducere autoritare.
- Dupa moartea lui Oliver Cromwell (1658),Republica nu s-a putu
mentine mult timp!!!

-Otto von Bismarck(1815-1898). Om de stat prusac, cancelar al

Germaniei între 1871 și 1890. Acest conservator a dus o politică
socială îndrăzneaţă şi şi-a zdrobit toţi adversarii din interiorul şi din
exteriorul Prusiei. A fost cel care a unit statele germane.
– Cancelar al Germaniei care a dat un stat naţiunii germane
. – Principalul său obiectiv politic a fost ridicarea Prusiei la rangul
Otto von Bismarck celui mai puternic stat al Confederaţiei Germane, ceea ce i-a reuşit
prin diplomație şi două războaie A reușit să impună Prusia ca mare
putere europeană după învingerea Franţei în războiul Franco-Prusac
din 1870.
– Unei politici autoritare în Germania i-a adăugat o strategie
economică, culturală şi socială care i-au întărit autoritatea şi pu- terea
asupra poporului german.
- t. A lansat o politică naţionalistă şi anticatolică numită
„Kulturkampf” (lupta pentru civilizaţie), care exalta valorile lui
Luther şi încerca să provoace dispariţia obiceiurilor locale ale statelor
autonome, cu scopul de a slăbi minorităţile catolice din vest (Alsacia,
Lorena), din sud (Bavaria) şi din est (Polonia ocupată) de a le integra
mai bine în Reich.
- În politica externă s-a remarcat ca diplomat abil.
 -Petru I cel Mare (1672-1725). Împărat al Rusiei din 1682 până la
sfârşitul vie- ţii
– Împărat al Rusiei, care a introdus reforme de natură modernă:
administrativă, militară, bisericească, calendaristică etc.
– A susţinut dezvoltarea ştiinţiei, editura de carte
. – În urma războaielor purtate a lărgit hotarele Imperiului Rus:
Petru I cel Mare Livonia, Estonia, Ingria, o parte din Karelia, oraşele Baku şi Derbent,
cele trei provincii Ghilan, Mazanderan şi Astrabad.
-A introdus schimbări în vestimentaţie şi maniere:emite un ucaz prin
care interzice tuturor bărbațiilor să-și lase barbă în afară de slujitorii
Bisericii, alt ucaz introduce vestimentaţia europeană “îmbrăcăminte
ungureas- că, cu caftanul de deasupra până sub genunchi, iar cel de
dedesupt mai scurt”
- A înfăptuit reforma administrativă.

-Thomas Jefferson a fost al doilea vicepreședinte și al treilea

președinte al Statelor Unite ale Americii, autor principal al
Declarației de Independență, și unul dintre cei mai influenți dintre
„părinții fondatori” ai Statelor Unite.
-. Poate că cea mai mare realizare a lui Jefferson a fost elaborarea
Declarației de Independență din 1776, cu câteva decenii înainte de a
Th deveni președinte.
omas Jefferson - partidul politic al lui Jefferson era cunoscut sub numele de
democrat-republicani, iar susținătorii săi tindeau să creadă într-un
guvern federal limitat.
-Filozofia politică a lui Jefferson a fost influențată de Revoluția
franceză. A preferat un guvern național mic și o președinție limitată.

- Tudor Vladimirescu a fost o figură emblematică pentru istoria Țării

Românești, de la începutul secolului al XIX-lea, fiind conducătorul
Revoluției de la 1821, al pandurilor și domn al Țării Românești.
- Tudor era implicat profund în contextul intern atât ca negustor, cât și ca
vătaf de plai la Cloșani, deci slujbaș al statului, dar era și la curent cu noile
tendințe din politica europeană.
Tudor - Din cauza revolutiei sale: 1. Înlăturarea regimului fanariot şi restabilirea
domniilor pământene: Grigore Ghica în Ţara Românească şi Ioan Sandu
Vladimiresc Sturdza în Moldova; excluderea grecilor din funcţiile civile şi ecleziastice
u din Principate. 2. În 1822, trupele turceşti s-au retras din Principate, însă a
crescut influenţa Imperiului Rus, care insista să-şi apere interesele în
regiune, instaurând pe parcurs protectoratul rus asupra Principatelor, 1. S-a
stabilit o formă mai corectă a impozitării, o evidenţă mai strictă a
contribuabililor, o limitare a privilegiilor - acţiuni care nu au avut rezultatele
scontate din cauza rivalităţii interne dintre marea şi mica boierime, domn şi
Poartă. 2. Revendicările de ordin economic au demonstrat necesitatea
 rezolvării problemei agrare, iar autonomia internă şi revenirea domniilor
pămîntene a dat un imbold dezvoltării comerţului extern şi intern,
concurenţa grecilor fiind limitată

- Vasile Alecsandri a fost un poet, dramaturg, folclorist, om politic,

ministru, diplomat, membru fondator al Academiei Române, creator al
teatrului românesc și al literaturii dramatice în România, personalitate
marcantă a Moldovei și apoi a României de-a lungul întregului secol al
XIX-lea.
- Alecsandri e un scriitor angajat, inspirat de marile probleme ale epocii
vasile și, în același timp, un artist subtil, observînd lumea înconjurătoare fără
alecsandri scepticism, dar și fară exagerate iluzii, tinzînd în domeniul expresiei spre
o senină clasicitate. Pastelurile, o parte din legende și proza
memorialistică au rezistat cu succes trecerii timpului.

Epoca contemporană
-Alexie Mateevici a fost unul din cei mai reprezentativi scriitori
moldoveni născuți în Basarabia, actualmente Republica Moldova.
- În 1907, în primele numere ale ziarului “Basarabia” (din 1907) îi apar
poeziile “Ţăranii”, “Eu cînt”, “Ţara”. Tot aici publică articolele
“Sfîntul Vasile – Anul Nou în obiceiurile moldovenilor basarabeni” şi
ale “Din cîntecele poporane ale Basarabiei”.
xei mateevici - Din vulcanul de erupție al revoluției a izbucnit, asemenea lavei
clocotitoare și ferbinți, şi creațiile lui Alexei Mateevici – cel mai
înzestrat poet al Basarabiei de la începutul secolului XX, cîntărețul
înfocat al frumuseților "limbii noastre". Cuget bogat, fire aleasă, el și-a
consacrat străduințele slujirii poporului său cel oropsit. Suflet nobil și
cinstit, s-a zbuciumat în căutarea adevărului, spre care a tins toată viața
sa, dar pe care, cu toate acestea,nu i-a fost dat să-l pătrundă.

Emil Loteanu a fost un actor, regizor, scenarist, poet și scriitor

moldovean. Printre filmele regizate de el amintim Poienile roșii, Lăutarii,
Șatra, Gingașa și tandra mea fiară, Anna Pavlova și Luceafărul. A fost
declarat drept „cel mai bun regizor al secolului XX din cinematografia
moldovenească”.
e
mil loteanu

-Ion Inculeţ (1884-1940), fizician, om politic, membru titular al

Academiei Române
– Primul Preşedinte al Sfatului Ţării, ales la 21 noiembrie 1917. –
Ion Inculeţ Militant al ideei eliberării naţionale şi unirii cu România.
– După unirea Basarabiei cu România, a continuat să joace un rol
semnificativ în viaţa politică, deţinând înalte funcţii: ministru al
 Basarabiei, ministru al sănătăţii publice, ministru de interne, ministru al
comunicaţiilor şi vicepreşedinte al Consiliui de Miniştri al României.
-La 21 noiembrie 1917 este ales Preşedinte al Sfatului Ţării.
- După unirea Basarabiei cu România, Ion Inculeţ a continuat să joace un
rol semnificativ în viaţa politică. În diferite timpuri, în funcție de mediul
politic, a deţinut înalte funcţii: ministru al Basarabiei, ministru al sănătăţii
publice, ministru de interne, ministru al comunicaţiilor şi vicepreşedinte
al Consiliui de Miniştri al României.

- Ferdinand I, rege al României în perioada 10 octombrie 1914-20 iulie

1927, a fost fiul fratelui mai mare al Regelui Carol I, Principele Leopold
de Hohenzollern,
– Ferdinand a acceptat, în Consiliul de Coroană din 14/27 august 1916
intrarea României în Primul Război Mondial de partea Antantei, făcând
Ferd
primul pas pentru realizarea idealului României Mari.
inand I,
– Ferdinand a fost regelel României Mari, încoronat la 15 octombrie
1922 la Alba Iulia.
– A sprijinit reformele înfăptuite în România: agrară, administrativă,
constituţională, fiind un veritabil monarh constituţional etc.
- e. În timpul domniei lui a fost înfăptuită reforma agrară şi adoptată
Constituţia din 1923.

- Nicolae Titulescu (1882-1941) a ocupat, timp de aproape patru decenii, un

loc de frunte în viaţa publică a României şi a devenit, între cele două
războaie mondiale, una dintre personalităţile proemi- nente ale vieţii
internaţionale.
- În 1932 a revenit la conducerea Ministerului de Externe, unde se va
Nicolae menţine până în 1936. Calităţile sale erau cu totul excepţionale: orator
Titulescu pasionat şi convingător – care excela prin logică, precizie, eleganţă;
diplomat abil – apărător constant al intereselor româneşti, dar şi al păcii
internaţionale
- Un moment important l-a reprezentat Pactul de la Paris (Briand-Kellog)
din 27 august 1928, primul tratat internaţional care interzicea recurgerea la
război pentru re- zolvarea diferendelor. Guvernul român a aderat la acest
pact, după care a semnat proto- colul de la Moscova din februarie 1929, prin
care Uniunea Sovietică, Polonia,România, Estonia şi Letonia se angajau să-l
pună imediat în vigoare în raporturile reciproce.
- În februarie 1933 a fost semnat la Geneva Pactul reorganizării Micii
Înţelegeri.
- La 9 februarie 1934 s-a înfiinţat Înţelegerea Balcanică de către
reprezentanţii României, Greciei, Iugoslaviei şi Turciei.
-La 3 iulie 1933, România a semnat, la Londra, Convenţia de definire a
agresiunii şi a teritoriului, la elaborarea căreia a contribuit din plin şi
Nicolae Titulescu. În virtutea aceluiaşi principiu, România a aderat la Pactul
de neagresiune şi conciliaţiune, semnat la Rio de Janeiro (10 octombrie
1933).
 -Negocierile dintre N. Titulescu şi Maksim Litvinov au condus la stabilirea
relaţiilor diplomatice dintre România şi URSS în ziua de 9 iunie 1934. Au
urmat apoi şi alte negocieri între cei doi, perfectându-se un protocol pentru
încheierea unui pact de asis- tenţă mutuală la 21 iulie 1936.

-Carol al II-lea al României a fost regele României între 8 iunie 1930 și 6

septembrie 1940. Carol a fost primul născut al regelui Ferdinand I al
României și al soției sale, regina Maria, dobândind prin naștere titlul de
Principe de Hohenzollern-Sigmaringen
Car - S-a remarcat, în timpul Primului Război Mondial, prin dezertarea din
ol al II-lea al armată
României - În contextul politic creat de moartea regelui Ferdinand și cea a lui Ion
I.C. Brătianu, cât și de lipsa de fermitate a regenței conduse de principele
Nicolae, Carol s-a întors, în 1930, în România, detronându-și propriul fiu.
- Domnia lui a fost marcată la început de efectele marii crize economice și
financiare.
- Carol a fragilizat sistemul de partide, numind adesea la guvernare
facțiuni minoritare ale partidelor istorice și cochetând cu idea unor
guverne de concentrație națională, precum guvernul Iorga-Argetoianu.
- Către sfârșitul anilor '30, situația politică internă s-a deteriorat sub
influența situației internaționale și a acțiunilor regelui, în 1938 fiind
instaurată dictatura regală, Carol trece la o acțiune care a lichidat total
regimul democratic.
- Astfel, regele Carol, pentru a ieși din situația internă complicată și
pentru a da o replică amenințărilor externe tot mai puternice, instaurează
dictatura sa personală și ține să guverneze, nu doar să domnească. Dar
acum regele este izolat politic. Acest lucru se va vedea în perioada
următoare, care îl găsește slab pregătit în fața unor primejdii imense
pentru el și pentru țară. În plus, la Est, Stalin pândește. Regele Carol
încerca să salveze ce nu se poate, de fapt, salva. România este prinsă într-
un angrenaj fatal.

- Maria Cebotari a fost o cântăreață de operă română, una dintre cele mai
mari soprane din lume în anii '30 și '40 ai secolului al XX-lea
- La numai 24 de ani, Mariei Cebotari i-a fost conferit cel mai înalt titlu
onorific (în arta dramatică) existent în Germania și Austria din acel timp:
ma Kammersängerin.
ria cebotari -A jucat în opt filme, turnate în Germania și Austria, alături de vedete ale
cinematografului de atunci, inclusiv alături de soțul ei, Gustav Diessl.
 - Constantin Brâncuși a fost un sculptor român cu contribuții covârșitoare
la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană.
Constantin Brâncuși a fost ales membru postum al Academiei Române.
- Figură centrală în mișcarea artistică modernă, Brâncuși este considerat
unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea.
con - Brâncuși a eliberat sculptura de preponderența imitației mecanice a
stantin naturii, a refuzat reprezentarea figurativă a realității, a preconizat
brancusi exprimarea esenței lucrurilor, a vitalității formei, a creat unitatea dintre
sensibil și spiritual. În opera sa el a oglindit felul de a gândi lumea al
țăranului român. Prin obârșia sa țărănească și-a aflat rădăcinile adânci ale
operei sale în tradițiile, miturile și funcția magică a artei populare
românești. Brâncuși a relevat lumii occidentale dimensiunea sacră a
realității.

-Remarcabilul poet al contemporaneităţii Grigore Vieru s-a născut pe 14

februarie 1935 in republica moldova
- A debutat în 1957 cu o plachetă de versuri pentru copii, Alarma.
- În 1995 poetul este ales membru al Consiliului de administraţie pentru
Societatea Română de Radio- difuziune. În 1996 este decorat cu Ordinul
grigore vieru Republicii. În 2000 este decorat cu Medalia guvernamentală a
României ,,Eminescu – 150 de ani de la naştere”.
- În 1970, editura Lumina publică Abecedarul, semnat de Spiridon
Vangheli, Grigore Vieru şi pictorul Igor Vieru. Tot în 1970 apare volumul
selectiv de versuri pentru copii Trei iezi. La numai câteva zile după
apariţie, în urma unui denunţ, volumul este retras din librării pentru
poemul Curcubeul, în care s-a găsit ascuns tricolorul românesc.

- Eugen Doga este un compozitor moldovean, membru titular al

Academiei de Științe a Moldovei.
-Eugen Doga a fost decorat cu distincții de stat ale Republicii Moldova
precum și ale URSS, inclusiv titlurile de Maestru Emerit al Artei din
eugen doga Moldova, Artist al Poporului din R.S.S.M. (1967), Artist al Poporului din
URSS (1987), laureat al Premiului „Boris Glăvan” al Comsomolului din
Moldova, laureat al Premiului de Stat al R.S.S.M. (1980) și al Premiului
de Stat al URSS (1986).
-În anul 1972 a primit „Scoica de Argint”la Festivalul Internațional de
Film de la San Sebastian pentru muzica din filmul Lăutarii, iar în 1976
„Scoica de Aur” pentru coloana sonoră a filmului Șatra.
-În anul 1997 fost decorat cu Ordinul Republicii, iar în 2004 cu Ordinul
„Steaua României” în grad de ofițer. În 2008 a primit Ordinul Pentru
merite în fața Patriei (acordat de Rusia) Ordinul Dinamo România în grad
de Comandor,Medalia „Mihai Eminescu” și Medalia de Aur „Omul
secolului XX” (SUA, 1998).
-La data de 30 decembrie 1991, compozitorul Eugen Doga a fost ales ca
membru titular al Academiei de Științe a Moldovei. De asemenea,
 Institutul Internațional de Cinematografie din Moscova i-a conferit titlul
de Doctor honoris causa. Anul 2007 a fost declarat de autoritățile
Republicii Moldova drept „Anul Eugen Doga”.

- Maria Bieșu a fost o cântăreață de operă, soprană și lied din Republica

Moldova.
- În 1965, tînăra solistă, împreună cu un grup de soliști de operă, face un
stagiu la teatrul La Scala din Milano, Italia.
- Maria Bieșu a interpretat diverse roluri: Floria Tosca, Cio-Cio-san,
Ma
Norma, Aurelia, Olga, Natalia, Ruxanda, Iolanta, Cuma, etc.: personaje
ria Biesu
din opere renumite, cu tematici variate.
- Devine președinte al Uniunii Muzicienilor din Republica Moldova din
1987 și Vicepreședinte al Uniunii Mondiale a Muzicienilor din Moscova
din 1992.
artista care a promovat imaginea Moldovei în lumea întreagă

- Iosif Stalin (Iosif Djugașvili) (1879-1953). Conducător revoluţionar

rus, aflat la putere din 1924 pînă la sfârşitul vieţii. Între 1917 şi 1922 a
îndeplinit funcţia de comisar pentru naţionalităţi. După 1922 secretar
general al Partidului comunist.
– Secretar general al CC al Partidului Comunist (PC (al bolşe- vicilor)
St din Uniunea Sovietică (1924-1952) al PCUS (1952-1953), a instaurat un
alin regim totalitar dictatorial în URSS, promovând o politică de expansiune
a comunismului, a fost unul dintre iniţia- torii războiului rece.
– A întreprins acţiuni şi politici represive, deportări, epurări masive,
crearea sistemei GULAG, deschiaburire, foamete în 1932- 1933,
colectivizare forţată; ocuparea conform prevederilor proto- colului
adiţional secret al Pactului Ribbentrop-Molotov (23 august 1939) a
Basarabiei, Statelor Baltice etc.
– A înlocuit NEP-ul cu planurile cincinale care aveau drept scop
devansarea economică a statelor occidentale, primul demarând în 1929.
-Regimul său de ideologie marxist-leninistă este adeseori
numitstalinism.
-Pe timpul conducerii lui în URSS au fost organizate foametea, marea
teroare (manifestată prin arestări în masă, deschiaburiri şi deportări,
exterminare fizică a rivalilor politici etc).
-Prin semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop cu Germania Nazistă a
împărțit Europa Centrală în două sfere de influență, drept urmare în
1940 România a pierdut Basarabia, Bucovina şi ţinutul Herţa.
-Unul dintre actorii principali în cel de-al Doilea Război Mondial, fiind
învingător în războiul numit Marele Război pentru Apărarea Patriei
 - Franklin Delano Roosevelt. Al 32-lea Preşedinte al SUA (1933-1945), a
fost initial adeptul neutralităţii, dar evenimentele din anii ’30 şi
ascensiunea URSS, îl convinge să redefinească politica externă conform
liniilor trasate de Wilson.
– Al 32-lea Preşedinte al SUA (1933-1945), Roosevelt a con- dus SUA în
Fran
anii grei de după criza economică mondială şi cel de-al Doilea Război
klin Delano
Mondial (1939-1945).
Roosevelt.
– A lansat programul „New Deal” – „noul curs”, promovat 1933-1936
care a revigorat economia americană, plasând-o pe pri- mul loc în lume.
– S-a implicat activ prin acţiuni diplomatice, acordfare de aju- tor
aliaţilor în al Doilea Război Mondial, fiind adeptul organizării noi ai
lumii pe principii democratice, prin intermediul ONU.

- Mihail Gorbaciov a fost prim-secretar al PCUS în anii 1985-1990,

preşedinte al URSS în 1990-1991. Reformele sale au dus la încheierea
războiului rece, la încetarea monopolului politic al PCUS şi la prăbușirea
URSS. A primit Premiul Nobel pentru Pace în 1990.
– Secretar general al PCUS din 1985, a iniţiat un vast program de
Miha transformări economice, politice şi sociale cu denumirea de pe-
il Gorbaciov restroika, democratizarea şi libertăţile au fost promovate sub denu- mirea
de glasnosti
. – Primul şi ultimul Preşedinte al URSS (1990-1991), după dez-
integrarea URSS pierzându-şi toate funcţiile deţinute.
– Încercările sale de reformă au dus la încheierea războiului rece, la
încetarea monopolului politic al Partidului Comunist al Uniunii
Sovietice şi la prăbuşirea Uniunii Sovietice.
- La 11 martie 1985, la Moscova se instalează o nouă conducere sub
egida lui. Politica promovată de Mihail Gorbaciov s-a numit
restructurare (perestroika). În viziunea lui Gorbaciov, sistemul sovietic
deviase de la „teoria leninistă” şi avea nevoie de o re- structurare pe baza
reformelor ce trebuiau realizate în domeniile politic, economic şi social.
Obiectivul restructurării era demolarea consecinţelor epocii „stagnării”.
O componentă importantă a politicii de restructurare a fost transparenţa
sau libertatea presei şi lichidarea cenzurii (glasnost-ul), care au permis
elucidarea problemelor blocate sau nerezolvate

Winston Churchill (1874-1965). Sir Leonard Spencer Churchill s-a năs-

cut la 30 noiembrie 1874 în palatul părinților săi, fiind primul fiu al
lordului Randolf Churchill.
– Remarcabil politician britanic care a ocupat importante funcţii în stat,
în anii Primului Război Mondial şi după terminarea acestuia.
– La 22 iunie 1940 Churchill respinge propunerea Germaniei de a
Winston încheia pace, s-a preocupat de mobilizarea marelui imperiu britanic.
Churchill – La 12 iunie 1941 a fost încheiat acordul sovieto-britanic de luptă
împotriva fascismului, fiind primul acord oficial al coaliţiei antifasciste.
La 14 august 1941, Marea Britanie şi SUA publică pactul numit Carta
 Atlanticului, la care aderă, la 1 ianuarie 1942, şi URSS.
-La 14 august 1941, Marea Britanie şi SUA au publicat Carta
Atlanticului, pact la care a aderat şi Rusia la 1 ianuarie 1942, în
schimbul promisiunii deschiderii unui al doilea front în vest. Acest tratat
se referea doar la popoarele din Europa, el fiind brutal încălcat în alte
continente. Churchill a declarat ulterior ca el nu a fost numit prim-
ministru ca sa îngroape Imperiul Britanic.
- După terminarea războiului, Churchill pierde alegerile din iunie-iulie
1945. În anii următori de opoziție, Churchill scrie lucrările „The
Secound World War” şi „A History of English Speaking People”.
- În 1953 primește Premiul Oscar pentru literatură. În 1951 devine
pentru a doua oara prim-ministru
-. În anii 1953-1954, Churchill a încercat să reînnoiască relațiile
diplomatice dintre Anglia şi Rusia (deteriorate după război) prin
contacte şi conferințe diplomatice.

-Margaret Thatcher (prim-ministru britanic din 1979 până în 1991)

– Prim-ministru al Regatului Unit din 1979 până în 1990, mandatul ei
de premier a fost cel mai lung mandat al secolului al XX-lea, a dus o
politică economică-socială dură, căpătând porecla “Doamna de fier.”
– Baroneasa Thatcher este singura femeie aleasă prim-ministru sau
lider al unui partid politic major în Regatul Unit al Marii Britanii.
Margaret – A dus o politică externă activă: a jucat un rol important în
Thatcher reglementarea problemei rodesiene, care va duce la întemeierea unui
nou stat independent, în aprilie 1980, Zimbabwe. A răspuns prin forţă
ocupării insulelor Malvine (Folkland) de către armata argentiniană pe 2
aprilie 1982.
- Această schimbare de orientare a politicii economice s-a manifestat
mai ales printro tentativă de restructurare industrială (privatizări,
închiderea de întreprinderi nerentabile etc.) şi printr-o atitudine fermă
faţă de sindicate.
- A urmat o politică care vizează reducerea impozitelor directe pe venit
şi creşterea impozitelor indirecte, inclusiv taxa pe valoarea adăugată
-. În scopul de a reduce tempoul creşterii inflaţiei, a crescut rata de
scont. În lupta cu deficitul bugetar a folosit măsuri nepopulare:
reducerea subvenţiilor întreprinderilor de stat, asistenţă redusă regiunile
depresive, reducerea cheltuielilor sociale (educaţie şi locuinţe).
- Pe plan extern „Doamna de fier” a obţinut câteva succese
incontestabile. Prin ea Marea Britanie a jucat un rol important în
reglementarea problemei rodesiene, care va duce la întemeierea unui
nou stat independent, în aprilie 1980, Zimbabwe

UNITATI DE CONTINUT
EPOCA ANTICA
COLONIZAREA GREACA

Între secolele al VIII-lea şi al VI-lea î.Hr. colonizarea greacă a cunoscut o mare

dezvoltare. În această perioadă, ca rezultat al dezvoltării forţelor de producţie, economia a
luat în Grecia un mare avânt; polisurile greceşti se dezvoltă, comerţul şi meşteşugurile
înfloresc.
Marea colonizare greacă a avut un rol deosebit de important în dezvoltarea societăţii
greceşti. Ea a fost o continuare a migraţiunilor elenice în insulele Mării Egee şi pe coastele
Asiei Mici, însă de proporţii mult mai mari,o mare parte din populaţia cetăţilor greceşti s-a
aşezat în alte regiuni ale bazinului Mării Mediterane şi Mării Negre.
Principala cauză a colonizării a constituit-o creşterea populaţiei raportată la puţinul
pământ agricol din Grecia. Micii proprietari de pământ, au fost nevoiţi să-şi părăsească patria
şi să plece peste mări, în căutare de pământ roditor. De aceea, primele colonii au avut un
caracter agricol.
O altă cauză a colonizării au fost luptele interne din polisurile greceşti. Dezvoltarea
meşteşugurilor şi comerţului a avut ca rezultat întărirea păturii de meşteşugari şi negustori
ale căror interese se deosebeau de cele ale aristocraţiei aflate la conducerea polisurilor.
În sfârşit, o altă cauză a fost nevoia de noi pieţe pentru comerţ. Acestea erau necesare atât
pentru desfacerea surplusului de produse meşteşugăreşti, cât şi pentru a obţine materii prime
şi îndeosebi pentru procurarea de sclavi, întrucât munca cu sclavi începuse să ocupe acum un
loc tot mai mare în economie. Coloniile înfiinţate în acest scop aveau astfel un pronunţat
caracter comercial, iar mai târziu chiar de centru de producţie meşteşugărească.

Marea colonizare greacă a avut trei mari direcţii în răstimpul celor trei secole (VIII–VI
î.Hr.), şi anume:
● spre apusul bazinului Mării Mediterane, unde au fost colonizate ţărmurile Siciliei şi Italiei
de sud,
● spre nordul Mării Egee şi în bazinul Mării Negre şi,
● spre sud pe ţărmul Africii.

Marea colonizare greacă a avut urmări considerabile pentru dezvoltarea societăţii greceşti.
Colonizarea a dus la transformări importante în viaţa economică a Greciei. Astfel
agricultura ia o mare dezvoltare; de, se trece treptat la cultura viţei-de-vie, a măslinului şi a
smochinului; vinurile
De asemenea, au apărut noi ramuri meşteşugăreşti, îCa urmare a acestui fapt, tehnica
meşteşugărească a făcut însemnate progrese, ajungându-se chiar la sudarea fierului.
În această perioadă încep şi exploatările miniere, care se făceau cu munca sclavilor
O deosebită dezvoltare ia şi comerţul. Comerţul maritim devine cea mai importantă
ocupaţie. Coloniile primeau din metropole untdelemn, vinuri şi tot felul de produse
meşteşugăreşti, dând în schimb materii prime şi îndeosebi sclavi.apariţia monedei a uşurat
schimburile.
Colonizarea greacă a contribuit astfel la întărirea păturii de negustori şi de proprietari de
corăbii, la sporirea numărului sclavilor, care se răspândesc foarte mult în Grecia. Munca cu
sclavii s-a lărgit foarte mult. Sclavia devine de acum baza întregii producţii sociale.

CIVILIZAȚIA ROMANA
Peninsula Apenină, numită de greci Italia, împarte bazinul mediteranean în două, formînd o
punte între Europa şi Africa. statul roman a evoluat de la oraşul-stat la republică şi apoi la
imperiu.
I. Epoca regală (753 î.Hr.–510 î.Hr.).întemeierea oraşului Roma în anul 753 î.Hr. de către
Romulus. Nucleul oraşului-stat l-au constituit cîteva sate locuite de latini (din regiunea
Latium) şi sabini.in această perioadă conducerea aparţine regelui a cărui putere este limitată
de autoritatea senatului şi de adunarea poporului,
II. Epoca Republicii (510 î. Hr. – 27 î.Hr.). În anul 510 î.Hr., în urma unei răscoale a
plebeilor împotriva abuzurilor regalităţii, a fost instaurată o nouă formă de guvernare –
Republica. Se cristalizează organele republicane ale puterii de stat: magistraturile, adunările
populare şi senatul. Aceasta este epoca de maximă expansiune teritorială a Romei. Către
secolul al III-lea î.Hr. este cucerită întreaga Italie, apoi litoralul Mării Mediterane. În urma
războaielor de cucerire, romanii ocupă cea mai mare parte a Peninsulei Iberice, sudul Galliei,
Peninsula Balcanică, partea de vest a Asiei Mici. Această expansiune a determinat contactul
romanilor cu alte civilizaţii, fapt care a influenţat modul lor de viaţă. Transformările rapide
în societatea romană au dus în final la schimbarea formei de guvernămînt. Republica a intrat
în criză, iar după o perioadă de războaie civile s-a instaurat dictatura militară prin Iulius
Caesar, care a menţinut magistraturile republicane, dar pe cele mai importante le deţinea
personal. În urma unei conspiraţii a nobilimii senatoriale, Caesar a fost asasinat în anul 44
î.Hr.
Urmează o perioadă de războaie civile. Acestea se încheie cu victoria lui Octavian Augustus,
care şi-a luat titlul de împărat în anul 27 î.Hr., deschizînd o nouă filă în istoria Romei.
III. Epoca imperială (27 î.Hr.– 476 d.Hr.). Aceasta se împarte la rîndul ei în epoca
principatului (27 î.Hr. –284 d.Hr.) şi cea a dominatului (284–476). Augustus s-a proclamat
princeps, astfel încît primele trei secole ale imperiului au căpătat denumirea de principat.
Puterea autoritară a împăratului coexista cu respectarea formală a principiilor republicane,
magistraţii fiind responsabili în faţa împăratului.
Epoca dominatului s-a caracterizat prin concentrarea întregii puteri în mîinile împăratului, în
condiţiile asaltului general asupra Imperiului din partea diferitor popoare şi ale crizei interne.
În epoca imperială Roma a devenit cea mai mare putere din lume, extinzîndu-şi autoritatea
pe trei continente, din Insulele Britanice pînă în India.
GETO DACII ȘI LUMEA GREACA
context istoric
Epoca arhaică a fost marcată de un eveniment atât de important , precum Marea colonizare
greacă,când greci au fondat multe orase si asezäri pe constele Mări Mediterane si ale Mari
Negre. Astfel, civilizatia greacă sa răspândit pe zone intinse din sudul Europei.
Fenomen istoric
Dezvoltarea procesului de colonizare a fost determinatà de premisele de natură economică si
politică. Conditiile preliminare economice ar trebui sa includà, in primul rând, acea
„,foamete de pâmânt" care a apárut ca urmare a cresterii populatiei, când nu ar putea oferi o
existentà normalà pentru toti cetàtenii statului. O parte din populatie a fost fortatà sã caute
mijloace de subzistenta intr-o tarà straina. Un stimulent important pentru colonizarea
teritoriilor invecinate de cätre politicile grecesti a fost dorinta de a avea acces la surse de
materii prime care erau absente in patria lor si de a asigura cele mai importante rute
comerciale pentru Grecia. De aceea greci au intemeiat nu numai apoikia- colonii cu drepturi
depline, devenind imediat politici independente, dar si comerciale posturi de
tranzactionare,care erau doar locurile de resedintà ale comerciantilor cu bunurile lor. in ceca
ce priveste motivele politice ale colonizárii, o luptà acerbà pentru putere in politicile ere
arhaice a jucat un rol important.
Relaţiile de comerţ dintre greci şi geto-daci au influenţat benefic evoluţia civilizaţiei geto-
dacice, în primul rînd, din punct de vedere economic, şi asta pentru că grecii erau foarte
corecţi în comerţ, iar mărfurile pe care le exportau erau de bună calitate (din Chios, Efes,
Delos, etc.), şi în al doile rînd – pentru că atunci cînd valoarea mărfurilor autohtone (grîne,
lemn, blănuri, peşte, miere, ceară, etc.) o întrecea pe cea a grecilor, negustorii elini aveau
grijă să întoarcă diferenţa de valoare. Civilizaţia geto-dacă apare aptă de schimburi
comerciale deja în secolul VIII a. Chr. La început, autohtonii încă nu-şi aveau propria
monedă, iar drahma grecească, care a fost folosită un timp ca monedă de schimb, a folosit ca
prototip pentru fabricarea ulterioară a monedelor geto-dacilor.
Organizarea polisului
primul lucru pe care colonist au inceput sà-l facà a fost sà aranjeze polisul grecesc pe care I-
au fondat: au ridicat ziduri de apărare, temple ale zeilor si clädiri publice si au impärtit
teritoriul inconjurátor in clere. De la infintare, fiecare colonie a fost o polis complet
independent. De regulă, toate colonile păstrau legături strânse cu metropola - economicà,
religioasà si uneori politicà
Raporile cu localnicii
Una dintre cele mai importante probleme cu care S-au confruntat intotdeauna colonisti a fost
sistemul de relatii cu luma tribalà localà. Aproape fiecare dintre orasele grecesti no infüntate
-a dovedit a fi inconjurat de asezari ale unui popor care traise anterior pe acest teritoriu, care,
de regula, se afla la un nivel de dezvoltare mai scärut. Relatiile cu localnicii s-ar fi putut
dervolta in moduri diferite. Contactele prietenoase farà acoperire bazate pe cooperarea
economic reciproc avantajoasà an fost stabilite relativ rar.
Polise pontice
Centrele retrageri colonilor (metropole) au devenit politici dervoltate economic si politic,
care aveau o populatie numeroasû, dar un mic cor. Printre astfel de politici se numarà
Corintul, Megara, Chalcis, Eretria etc. De exemplu, Milet, potrivit unor surse, a fondat peste
70 de coloni.
IMPACT
Este dificil să supruestimüm consecintele Mari colonizari grecesti, care a inceput in epoca
arhaicà si a continuat, desi nu la aceeusi scarü, in epocu clasica. In cursul colonizari, greci s-
au stabilit si au dezvoltat teritori intinse. Greci au abordat alegerea unui loc pentru o colonie
foarte rational, luând in considerare toti factori pozitivi si negativi posihili, prin urmare, in
majoritatea cuzurilor, noile asezäri au devenit rapid orase prospere. Mentinând legäturi
active cu vechile" tinuturi grecesti, colonile in sine au inceput sù influentere dezvoltarea
mitropoliei lor.

MODELE DE ORGANIZARE POLITICA IN GRECIA ANTICA

Context istoric
Grecia anticà a inaugurat in istorie formulele superioare de organizare politicà - practic,
a ,,inventat" politica, reguli de drept referitoare explicit la proprietatea privatà, conducere
reprezentativà si libertate juridicà. Pe fundalul unei dezvoltari a agriculturii, comertului,
mestesugurilor, a circulatiei monetare, -a constituit polisul - cetatea-stat, ca unitate de
teritoriu, locuire, institutii, valori juridice, religioase, morale etc. intreaga viatà publicà si
privatà a vechilor greci se derula in jurul ideii de cetate, garantie a drepturilor civile, a averii
Organizarea polisului
In secolul IX- VIll aCHr., apar primele orase state, numite in Grecia Polis. Acestea era niste
organizäri statale specifice grecilor si erau formate din orasul propriu-zis si teritorile agricole
inconjuràtoare. In decursul istoriei, polisurile grecesti au cunoscut aproape toate formele de
conducere ale lumi antice, de la monarhie la conducere aristocraticà si democratie.
Polisul atenian
Atena este una dintre primele democrati cunoscute. Si alte orase grecesti au stabilit regimuri
democrate, urmand modelul atenian. Era un sistem de democratie directà, in care cetàtenii
participanti votau direct legile si decizile executive. Participarea nu era pentru toti rezidenti;
pentru a avea drept de vot cetàteanul trebuia sà fie adult si de sex masculin. Astfel numárul
celor care indeplineau aceste conditii varia intre 30.000 si 50.000 din populatia total de
aproximativ 250-300.000.
Clistene
Lui -au fost atribuite reformele constitutiei ateniene în mare parte find vorba de restabilirea
constitutiei lui Solon) si fondarea unei democratii reprezentative, de altfel, prima formà de
democratie din istorie dar si pentru slabirea puterin eupatrizilor (nobilimii). Clistene a
introdus de asemenea si ostracismul, pentru a preintâmpina instaurarea tiraniei. Unul din cei
zece carora li s-a aplicat ostracismul a fost chiar Clistene, initiatorul procedurii.
Räzboaiele medice
Räzboaie greco-persane, se consumä chiar in primele decenii ale secolului al V-lea,
desfasurarea evenimentelor intinzându-se din anul 499 până in 479, in principal, pace find
incheiatà abia in anul 449, dupà actiunile militare ateniene conduse de Cimon in Cipru.
Pericle
Pericle a fost un general, orator si om de stat atenian. A fost conducàtor al Atenei intre 443 si
429 aCHr., timp in care a initiat numeroase reforme democratice, care au transformat orasul
intr-un centru politic, cultural, artistic si economic al lumii grecesti.
RĂZBOIUL POLEPONESIAC
Razboiul peloponesiac, desfășurat intre ani 431- 404 aCHr. si a fost provocat de lupta pentru
hegemonie in Grecia Anticà a polisului Spartei, conducätoare a Ligii peloponesiace si a
Atenei, care se afla in fruntea Ligii de la Delos. Ambele tabere au utilizat toate rezervele
materiale și umane de care dispuneau, ceea ce va duce la secătuirea potentialului lor militar
si economic
Concluzii
„Baza regimului democratic este libertatea... Acum libertatea constà in a fi pe rând supus si
guvernant, fiindcă in acceptiunea popularà justitia este egalitatea in drepturi a tuturor".
Aristotel
IMPERIUL LUI ALEXANDRU
Preliminarii
. Disparitia neasteptatà a regelui macedonean in urma unui asasinat de care poate cà sotia lui,
ambitioasa Olimpia, nu era strainà, va aduce in prim planul deciziei politice pe tânărul fiu al
acestuia, Alexandru. Macedonia face parte dintre acele putin numeroase zone elene sau de
contaminare elenicà, ce nu cunoscusera ca formà de organizare statalà structura general
greacă ci o formà de stat teritorial ethnos.
* epoca elenistică este deschisă de campaniile lui Alexandru cel Mare (Alexandru al III-lea),
fiul lui Filip al II-lea, împotriva Imperiului Persan. Denumirea de „elenistică” a fost dată
acestei perioade de istoricii veacului al XIX-lea, pentru a marca întreaga perioadă cuprinsă
de la campaniile lui Alexandru până în anul 31 î.Hr., când ultimul regat elenistic, Egiptul, a
căzut sub dominaţia romană;
Alexandru Macedon (336-323 î.Hr.) a fost o personalitate excepţională a istoriei universale.
El a dovedit calităţi ieşite din comun de om politic şi de comandant militar. Prin acţiunile
sale, a produs schimbări radicale pe harta politică a vremii. Este unul din exemplele cele mai
clare despre felul cum o puternică personalitate poate influenţa evoluţia istorică a lumii;
* în anul 334 î.Hr., Alexandru cel Mare începe campania împotriva Imperiului Persan.
Pentru aceasta el a mobilizat forţele armatei macedonene şi greceşti, la care se adăugau unele
contingente tracice şi ilirice;
* această armată era însă mult mai mică decât cea pe care o putea opune Imperiului Persan.
În ciuda acestei evidenţe, Alexandru i-a înfrânt pe perşi la Granicos şi la Issos, profitând şi
de incapacitatea regelui persan Darius al III-lea, care nu a ştiut să pună în valoarea
superioritatea numerică a armatei sale;
* în urma acestor victorii, Alexandru a cucerit cea mai mare parte a Asiei Mici, regiunea
siro-palestiniană, pentru ca în anul 332 î.Hr. să cucerească Egiptul. Încă din această fază a
războiului, s-a putut observa politica pe care Alexandru înţelegea să o ducă în teritoriile
cucerite. Este vorba de atragerea aristocraţiei locale de partea cuceritorilor, cu scopul de a
realiza o fuziune etnică şi culturală între greco-macedoneni şi orientali. De asemenea, el a
acceptat să fie recunoscut ca faraon al Egiptului, iar în anii următori a devenit moştenitorul
imperiului Ahemenizilor;
Actiuni
Dorind sa răspândească elenismul pe valea Nilului, tânărul rege intemeiazà in vestul deltei
orasul Alexandria, primul cu acest nume, ce avea sà devinà noua capitala a Egiptului,
destinatà unui vitor înfloritor. Alexandru stăpânește acum bazinul mediteranean si o bunà
parte a Asiei, find onorat ca un faraon de către egipteni. Imbätat de succes, reincepe lupta
impotriva lui Darius in anul 331 aCHr. Alexandru ave in plan sà cucereascà India. Pe atunci,
aceasta era impartita in 16 regiuni, ce luptau pentru suprematie, armata impreunà insumând
aproximativ 700.000 de oameni.
Concluzii
Un imperiu care se identifica cu fondatorul si creazù o nouà civilizatie istorica. in istoria
lumi imperile au insemnut sintere etnice, lingvistice, economice, cu impact radical asupra
evolutiei. Dintre ele mentionam Imperiul Macedonian. Alexandru cel Mare cunoseut si sub
numele de Alexandru Macedon, Alexandru al III-lea al Macedoniei, rege (336 aCHr -323
aCHr.), unul dintre primi mari strategi si conducatori militari din istorie. Cuceririle sale
spectaculouse i-un facut pe macedonieni stapâni a Orientului Apropiat. La moartea sa, la
varsta de 33 de ani, Alexandru era stapânul celui mai mare imperiu cucerit vreodati.
Alexandru cel Mare a contribuit substantial la ráspândirea civilizatiei elenistice in intreaga
Lume.

ORGANIZARE ROMA ANTICA

Roma Anticà a fost un oras- stat a carui istorie se intinde in perioada de timp cuprinsà intre
753 aCHr. si 476 aCHr. Pe parcursul existentei sale , civilizatia romanà a trecut de la
monarhie la republicà oligarhicà si, apoi, la imperiu extins. Dupä legendà, orasul Roma a
fost intemeiat in anul 753 1.Hr. de câtre Romulus si Remus, care au fost crescuti de câtre o
lupoaica.
1)Regalitatea (753-509 în.Hr) – guvernarea a 7 regi consecutivi.Prerogativele supreme
aparțineau adunării populare(adunarea curiata).Aceasta alegea regele(rex). Odată cu
expedițiile militare regele își consolidează statutul și este ales pe viață.
Societatea romană era formată din patricieni (persoane libere cu drepturi depline),și
plebei(persoane libere fără dreptul de a participa la adunarea populară).
Statutul economic al persoanei nu influența asupra celui politic.Consolidarea economică a
unei părți din plebei a determinat înrăutățirea relațiilor sociale.Pentru aplanarea conflictului
în sec XI în. Hr Servius Tullius a realizat reforme.Societatea a fost împărțită în 5 categorii în
dependență de avere. Fiecare categorie reprezenta un anumit număr de centurii în Adunarea
Populară(Comitia Centuriata),reprezentanții primei categorii puteau adopta deciziile
dorite.Persoanele fără avere erau numite proletari și aveau o singură centurie(un singur
vot).Conflictul dintre aristocrație și rege , a determinat revolta care a modificat organizarea
politică a statului.
2)Republica (509-27 în.Hr) – prerogativele aparțineau celor 3 Adunări Populare și Senatului.
Puterea supremă de facto aparținea senatului.
Senatul controla activitatea adunărilor prin legea conform căreia senatul era în drept să
anuleze orice decizie a Adunării Populare ,dacă considera că aceasta vine în contradicție cu
interesele Rome A fost inițiată procedura de plebiscit (referendum). În urma operațiunilor
militare teritoriile dominației romane, au fost extinse .Forma de guvernare republicană venea
în contradicție cu realitatea teritorială.Criza a fost accentuată de luptele dintre conducătorii
militari,învingător a devenit Cezar. Trecerea la imperiu nu era acceptată de Senat.
3)Împeriu se împarte în 2 etape :
a)Principatul (28în.Hr -284 în.Hr).- regim politic în cadrul căruia instituțiile republicane au
funcționat de rînd cu cele imperiale,însă au fost micșorate în prerogative
b)Dominatul a fost instituit de Deoclețian (284în.Hr) – regim politic în cadrul căruia
instituțiile republicane au fost lipsite de privilegii,iar puterea era controlată de împărat.Prin
reforma administrativă imperiul a fost împărțit în 4,iar forma de guvernare a devenit
tetrarhia. Împăratul stăpînea una din cele 4 părți și numea cei 3 conducători.Reformele au
fost continuate de Constantin cel Mare ,în 313 religia creștină a fost egalată în drepturi cu
celelalte religii,apoi a devenit religia oficială.
Criza internă și invaziile din exterior au determinat în 395 împărțirea imperiului în Imperiul
Roman de Apus(centrul la Roma) și Imperiul Roman de Răsărit (Constantinopol).
Partea de vest a fost distrusă de invazia triburilor germanice în sec V d.Hr, partea de est a
existat oficial pînă în 1453 cînd Constantinopolul a fost cucerit de turci.
Concluzii
Atunci când se construiesc monumente de pe Acropola Atenei, istoria Romei este abia la
inceputuri. Nimeni nu prevede, acum, cà modesta cetate a lui Romulus va ajunge sã domine
intreaga lume anticà.

Statul geto-dac în timpul lui Burebista

Burebista a reuşit, în prima jumătate a secolului I î.Hr., prin diferite metode, să unifice
întregul areal geto-dac.
Reuşeste să unifice o mare parte din organizările politice geto-dacice, noul stat rezultat
fiind supus unui proces de instituţionalizare. Procesul de constituire statală este rezultatul
bunei interacţiuni a trei factori politici: aristocraţia tribală, războinicii şi puterea regală[2], la
care s-a adăugat aportul nemijlocit al marelui preot Deceneu, a cărui autoritate era extinsă
asupra tuturor geto-dacilor.
Cele două pericole externe: celţii din nord-vest şi romanii din sud, au dus la recunoaşterea
de către dinaştii locali a autorităţii lui Burebista, pericolul extern având astfel o contribuţie
masivă la naşterea construcţiei statale geto-dace. Cei care nu au fost de acord cu
recunoaşterea noii puteri, au fost supuşi pe calea armelor.
Cu ajutorul marelui preot, despre care Iordanes arată că a fost înzestrat cu o putere mare,
Burebista impune ascultarea poruncilor sale şi unele reforme. Statul geto-dac, organizat ca o
monarhie militară în care preoţii aveau un important rol în conducere, a suferit influenţe
elenistice. Alături de numirea unui vice-rege, în persoana lui Deceneu, regele folosea şi o
cancelarie, unde erau emise „poruncile” relatate de Strabon.
Cetăţile cucerite sunt puse sub comanda unor comandanţi militari, înzestraţi probabil şi cu
atribuţii administrative, iar cele care au recunoscut autoritatea lui Burebista, precum şi
cetăţile greceşti de pe litoralul pontic, îşi păstrează propria organizare, în schimbul plăţii unui
tribut şi alinierea politicii externe la cea a regelui.
Pentru apărarea teritoriului este construit un amplu sistem de fortificaţii în zona Munţilor
Orăştiei: Costeşti, Băniţa, Piatra Roşie, Blidaru, Bâtca Doamnei, Căpâlna ş.a. Armata
regatului se ridica, după spusele lui Strabon (evident exagerate), la 200 000 de oameni, ceea
ce i-a permis să ducă o politică externă expansionistă.
Statul geto-dac, numit de către geograful grec, arhé, are astfel trăsăturile unei entităţi statale,
nu ale unei confederaţii de uniuni de triburi.
După moartea lui Burebista, statul s-a dezmembrat în mai multe părţi. În zona centrului
fortificat din Munţii Orăştiei, unde se afla şi muntele sacru Kogaionon, s-a menţinut în
vremea regilor Deceneu şi Comosicus, mari preoţi în acelaşi timp, o unitate spirituală a
întregii lumi geto-dace. Statul va fi refăcut, însă mai restrâns teritorial, de către Decebal.
STATUL DAC LUI DECEBAL
Dupa moartea lui Burebista statul dac s-a destramat DECENEU DICOMES COTISO
ROLES DAPYX.
Conditiile reunificarii politice a geto-dacilor, in secolul I d.Chr., dupa un interval de 131 de
ani de la moartea lui Burebista, unitatea politica a geto-dacilor se reface in jurul nucleului
statal din zona Muntilor Orastiei. in acest spatiu intercarpatic s-a pastrat o continuitate statala
si dupa destramarea "marii stapaniri" a lui Burebista.
Decebal desăvârşeşte unificarea întregului areal geto-dac, proces iniţiat ca urmare a politicii
ofensive duse de romani, el stăpânind Transilvania până la Tisa Superioară, Banatul, Oltenia,
Muntenia, sudul şi vestul Moldovei. În timpul domniei sale, statul atinge un înalt nivel de
dezvoltare şi devine o forţă militară în zonă.
Actiunile lui Decebal in vederea intäririi Daciei
Domeniul economic:
1. Dezvoltà negotul,agricultura, mestesugurile pentru o intarire financiara a regatului;
Domeniul administrativ' introduce un sistem centralizat de administrate numind prefecti in
fruntea cetàtil or si in fruntea agriculturii, iar la curtea lui se cunosc multe personalitati ca
viceregele Vezina, fratele regelui Diegis,o cancelarie competenta,s.a
Domeniul militar:
1. Completeazà sistemul de fortificatii din Muntii Orästiei;
2. Máreste cetatea de la Piatra Rosie;
3. Construieste cetatea de la Blidaru;
4. Reorganizeazà armata: introduce masinile de rázboi;
O mare importanta in ascensiunea statului geto-dac au avut o relatiile lui economice si
culturale cu lumea romana si elinista: schimbul comercial intens, folosirea monedei romane,
insusirea scrisului latin etc. Activitatea economica si spirituala din Dacia este tot mai mult
influentata de cultura popoarelor de limba latina. Se poate afirma ca inca pana la cucerirea
romana in Dacia incepe un proces de romanizare in domeniul culturii.
Nivelul inalt de dezvoltare a geto-dacilor prezenta pentru romani un obstacol in calea unor
noi cuceriri in zona Carpato-Dunareana. Geto-dacii au sesizat pericolul roman si au
intreprins actiuni in vederea perfectionarii organizarii militare a statului. Se construiesc noi
cetati pe locul celor vechi (Blidaru, Piatra Rosie), se intaresc celelalte (cetatea de scaun
Sarmisegetusa, unde se afla si cancelaria regala, Costesti, Banita etc.). Statul daco-get era
mai restrans ca teritoriu decat regatul lui Burebista. El cuprindea spatiul de la cursul superior
al Nistrului pana la Dunare, incluzand teritoriul Transilvaniei si pamanturile din vestul
Moldovei .unde alaturi de geti se asezasera triburi sarmatice, care au alcatuit o "confederatie
de neamuri" opuse Romei. Stepa Dunarii, pamanturile dintre Dunare, Balcani (Haemus) si
Marea Neagra, precum si sudul interfluviului Dunare-Nistru au fost treptat supuse de catre
romani. Pe Dunare circula o flota romana care tinea in supunere malurile fluviului.
Cucerirea Daciei a insemnat pentru Imperiul Roman acapararea unor bogate teritorii la nord
de Dunare si lichidarea unui inamic darz si viteaz, care ii ameninta hotarele in aceasta zona.
Pentru daci cucerirea romana a insemnat pierderea independentei, instaurarea unei stapaniri
straine si mari pierderi umane (in lupte, prin transformarea prizonierilor in sclavi etc.).
In acelasi timp, in urma acestor razboaie geto-dacii au fost integrati in lumea romana, asupra
lor s-a extins un lung proces de romanizare ce a condus la o noua sinteza etno-culturala pe
baza careia s-a format poporul roman si limba romana.

RAZBOAIELE DACO ROMANE

Războaiele daco-romane (101-102, 105-106) au fost două războaie între Imperiul Roman și
Dacia (Regatul Dac), în timpul domniei împăratului Traian.
La milocul secolulut 1 dupa Hristos pericolul romance atarna deasupra Daciei era
considerabil, La sud de Dunare, in provincia Moesia se gaseau legiuni si trupe auxiliare
romane care amenintau independent statului dac cu nucleul la Sarmisegetuza
Pentru a preintampina acest pericol, regii daci ce l-au urmat lui Burebista, au organizat o
serie de atacuri cu scopul de a destabiliza sistemul de fortificatii roman si pentru a intârzia
inevitabila invazie Imparatul Vespasian (69- 79 D Hr) si apoi fiual lent, Domitian (81-96
dHi), au ripostat mobilizand numeroase trupe la Dunare. Imparatul a decis organizarea unei
expeditii impotriva Daciei sub conducerea lui Cornelius Fuscus in anum 87 dHr cesta a
trecut Dunarea sI a avansat prin Banat catre nord. Regele dac Duras a lost obligat de aceste
evenimente sà cedeze tronul nepotulut sau Decebal (87-1:06 dHr). Lupta decisiva a avul loc
la poarta de fier*. Batalia sea dovedit un dezastru pentru Roma, legiunile au fost distruse,
Fuscus ucis in lupta si masinile de razboi capturate de daci. Multi soldati romani au fost
capturati. Totusi, Roma reprezenta cea mai mare putere militara a lumit si acest lucru a fost
dovedit un an mai tarziu cand au organizat o noua campanie. Armata romanà de data accasta
a fost condusà de catre Tetius lulianus a urmat aproximativ aceas) ninta si aur dus lupta cu
daci tot la Tapae.
Venirea pe tron a imparatului Marcus Ulpius Traianus in anul 98 dHr, a marcat o schimbare
in raporturile dintre Dacia si Roma. Decis sa isi consolideze pozitia ca imparat printr-o mare
victorie externa. Traian s-a indreptat catre Dacia pe care a hotarit sa O cucereascà si sa o
transforme in provincie romana. In acest sens, au fost recrutate noi trupe iar granita pe
Dunare a fost fortificata in vederea atacarii Daciei. Nici Decebal nu a fost inactiv, soli daci
au cutreierat lumea pentru a gasi aliati impotriva stapaniri romane. Regu germanich,
neamunile sarmatice, scitice, chiar si parțial au fost contactati in vederea formani de allante
impotriva romei.
Primul razboi daco-roman de mari proportin a avut loc intre anü 101-102 dHr. Traian a
trecut Dunarea in douà locuri, Drobeta si Baziasi, si a avansat către muntii Orastiei. Lupta
decisiva a avut loc. din nou. la Tapae, romani reiesind victorioși. Venirea iernii a suspendat
luptele, tar Decebal a dat dovada de mare maiestrie strategica si diplomatica. Impreuna cu o
grupare de triburi sarmatice, el a atacat dispozitivul de fortificati la sud de Dunare, trecand
fluviul larna când acesta era inghetat. Traian a reactionat, imbarcandu-si trupele pe Dunare si
a atacat gruparea daca la Adamclisi,. Batalia a fost deosebit de sangeroasa, legenda find ca
imparatul insust a fost fortat sa isi rupa vesmintele pentu a ti folosite ca bandaje pent soldaut
romani raniti., Dacia a fost infranta si obligata sa accepte pacea deosebit de grea impusa de
Traian.
Al dollea razbol daco- roman a avut loc intre anui 105-106 dHr. Aceasta noua confruntare S
a dovedit mai simpla pentru masina de razboi romana. In anii păcii, sau mai bine is a
armistitiului dintre 102 si 105, Traian a construit celebrul pod peste Dunare de la Drobeta,
opera celebrului arhitect Apolodor din Damasc. Dupa o rezistentà dura Samisegetuza a cazut
iar Decebal urmarit de catre calaretii romani s-a sinucis pentru a nu fi luat prizonier si purtat
in lanturi de câtre cuceritori. Capul si mana sa dreapta au lost duse la Roma si prezentate ca
dovada a eliminarii unuia dintre cei mai mari dusmani pe care i-a avut vreodatà Imperiul
Roman
Cucerirea romana a Daciei a modificat deodatà si radical istoria acestur teritoriu si a lumi
dacice. De acum incolo, lumea aceasta urma sà poarte in mod vizibil amprenta puternicei
civilizații latine. •Noua provincie nu a cuprins intreaga stapânire a lui Decebal. Din aceasta a
facut parte: Transilvania, Banatul si Oltenia. Muntenia si sudul Moldovei sunt alipite la
provincia sud- dunareana Moesia. Calea cea mai buna pentru stabilirea unei vieti statornice
in acest spatiu era romanizarea geto-dacilor adica insusirea de catre acestia a limbi latine si a
modului de viata roman. Romanizarea a decurs mai intens in localitatile urbane si mai lent in
cele rurale. Acest proces a avut loc in trei etape. Prima etapa este etapa preliminara din
secolul 2 iHr pina in anul 106 dHr. perioada in care autohtonii daci au avut contacte
sporadice cu romanii, A doua fazà este reprezentata de romanizarea propriu= zisa din anul
106 dHr pana in anul 271 dHr. Cea de a treia etapa este reprezentata de perioada de dupa
retragerea Aureliana din anul 271 dHr. Pe teritoriul Daciei ramanand o populatie puternic si
reversibil romanizata, la sud de Dunare retragandu-se doar armata si administratia romana.

FACTORII ROMANIZARII
a)Administratia - Dacia a fost provincie de rang imperial subordonatà direct imparatului si
administrata de un guvernator cu titlul de legatus augusti., Pentru a fi administratà mai usor,
Dacia a fost impartita in Dacia Superior, Dacia Inferior si Dacia Malvensis. Ulterior mai ales
in timpul imparatului Marcus Aurelius,provincia Dacia a suferit alte modificari care aveau ca
sCop respingerea mai rapida a atacurilor popoarelor barbare dar si ale dacilor siber.
b)Armata si veterani In Dacia erau stationti aproape 70.000 de soldati romani reprezentind
aproximativ 10% din totalul soldatilor Imperiului Roman. Acest apt demonstreaza
importanta pe care o juca aceasta provincie in planurile de aparare ale imperiului. Existau
mai multe unitati auxiliare dar maj ales 2 legiuni: Legiunea a XIll-a Gemina si Legiunea a V-
a Macedonica. Dupa terminarea stagiului militar, veteranit primeau un lot de pamânt si de
cele mai multe or intemeiau familit cu femei dace.
C) Colonizarea-venirea colonistilor romani in Dacia a fost garantata de câtre politic oficiala a
impertului care a incurajat-o puternic. Au fost adusi specialist in minerit pentru exploatarea
aurului din, munt, functionari public dar si veterant. Colonistit proveneau din toate partile
imperialin; Sima, Spania, Africa de Nord dar si colonisti-latini, fapice arata caracterul
cosmopolit al colonizari Daciei

ORGANIZAREA SOCIALA LA GETO DACI

Geto-dacii fac parte din numeroasele neamuri indo-europene care cu aproximativ 3 milenii
i.H. Getii si daci sunt cei care s-au asezat pe teritoriul tarii noastre. Ei vorbesc aceasi limba si
aveau aceleasi obiceiuri fiind deci unul si acelasi popor denumit diferit doar din punct de
vedere geografic intrucat getii erau numiti locuitorii din afara arcului carpatic iar daci cei din
interiorul acestuia.
De la Herodot mai sunt si alte izvoare care mentioneaza pe geti si pe daci ca fiind o populatie
sedentara care se ocupa cu agricultura si in parte cu mestesugurile, erau de asemenea
razboinici avand si o organizare armata.
Prin urmare la geto-daci in aceasta perioada triburile si uniunile de triburi se aflau in faza
democratiei militare. Ele aveau ca organ de conducere adunarea poporului formata din
barbati inarmati care pentru ca isi riscau viata in lupta aveau si dreptul sa decida in
chestiunile cele mai importante. Alaturi de adunarea poporului se afla regele care avea doar
calitatea de sef militar, putand fi ales si revocat de adunarea poporului. Acesti sefi militari
manifesta tendinta de a-si consolida si permanentiza pozitia sprijiniti de aristocratia tribala
proces in care vedem germenii aparitie statului.
 Familia la geto-daci din unele informatii mai vechi (poetul Menandru) este poligama , iar
din altele mai noi (poetul Horatiu) este monogama. Tot din izvoare aflam ca femeile aveau o
situatie juridica inferioara barbatilor.
Statul si dreptul geto-dac
In secolul I i.H. observam ca geto-dacii inregistreaza o crestere economica care atrage dupa
sine o stratificare sociala mai pronuntata. Catalizatorii acestui proces civilizatori au fost
grecii din cetatile de pe malul Pontului Euxin pentru locuitorii din exteriorul arcului carpatic
scitii si celtii pentru locuitorii din interiorul arcului carpatic.
Observam astfel ca se creaza premizele formarii statului.
La aceasta se adauga puternica personalitate a regelui Burebista care reuseste sa unifice
triburile dispersate ale geto-dacilor si sa consolideze aceasta unitate prin solidaritate si
ascultare de poruncile regale.
Organele centrale ale statului geto-dac
Regele este cel care se afla in fruntea statului si in varful ierarhie feudale. Ca o particularitate
a succesiunii la tron observam ca aveau dreptul de a succede nu numai acestuia ci si fratii
acestuia si marele preot.
Regalitatea geto-daco a inregistrat tendinta de a deveni ereditara insa in scurtul timp de
existenta acest proces nu a putut fi dus pana la capat. Curtea regala cuprindea dregatorii ,
sfetnicii executa poruncile regale era constituita probabil dupa modelul elenistic
Organele locale
in Dacia existau si dregatorii locale unele puse mai mari peste triburile agricole , iar altele
puse la paza cetatilor de unde rezulta ca agricultura era un domeniu de mare interes pentru
statul dac.
Dregatorii de care se vorbeste probabil supravegheau activitatile agricole si strangeau
impozitele pentru stat.
La fel armata era un domeniu de prim interes, in centrul sistemului de aparare aflandu-se
cetatile intarite in care isi aveau sediul aceste dregatorii militare si locale care erau
insarcinate cu consolidarea cetatii si organizarea apararii.
Dreptul geto-dac
Odata cu aparitia statului apare si dreptul
Proprietatea - in statul geto-dac este de doua feluri : proprietate individuala si proprietate
colectiva sau devalmasie.
Proprietatea obsteasca se manifesca in cadrul obstilor satesti locuite de comati sau capilati
(tarani). pamantul obstesc nu era hotarnicit,el era atribuit in loturi fiecarei familii prin tragere
la sorti pe termen de un an agricol dupa strangerea recoltelor pamantul reintra in folosinta
obseteasca urmand ca la inceputul anului urmator sa fie reimpartit in laturi si redistribuit prin
tragere la sorti.
Familia geto-daca - dupa cum stim femeile aveau o situatie inferioara realitate confirmata si
de Ovidius care arata muncile grele la care erau supuse femeile in cadrul gospodariilor.
geto-daci pazeau cu strictete monogamia.
In domeniul dreptului penal erau sanctionate infractiunile importriva statului, a proprietatii si
a integritatii persoanei, infractiunea de adulter care era pedepsita cu moartea.
TRACO-GETO-DACII
Herodot, Istori
Herodot spune: ,,tracii sunt semintia cea mai numeroasà dupa cea a inzilor si dacà ar fi fost
uniti ar fi fost de neînvins." înainte de a fi ajums la Istru, primii pe care i-a intâlnit in cale
Darius au fost, geto-daci care sunt cei mai viteji si mai drepti dintre traci"
Strabo, Geografia
,Daci™ locuiau in zona muntoasà (este indicat râul Mures) pânà in partea superioarà a
Istrului, iar geti stàpâneau partea de ses si cea inferioarà a Aluviului pânà la Pontos Euxinos
". Tot el ne spune cà “dacii au aceeasi limbà cu getii" si cà „elenii i-au socotit pe geti de
neam tracic". Strabon, care afirmà despre daci cà "au aceeasi limbà ca si geti" care "sunt mai
bine cunoscuti de eleni. „, Din afirmatia lui Strabon se deduce o relatie lingvisticà intre daci
si geti, dar totodatà o relatie intre limba vorbità de daci si cea vorbità de traci. Geograful grec
insá nu isi argumenteazà afirmatia, opinia sa nefiind confirmatà direct de alti autori. Indirect,
prin faptul cà romanii i-au numit daci pe geti, asa cum sustine si
Pliniu cel Batrân.
O altà sursà privind limba dacilor se regäseste in Tristele si in Scrisorile din Pont ale poetului
roman exilat la Tomis, Publius Ovidius Naso, care initial märturiseste cà nu intelege
limbavorbità de geti si cà getii, la rândul lor, rad prosteste la auzul poemelor recitate de
Ovidiu. Poetul, insà, afirmà ulterior cà a invâtat limba getilor si cà a si scris un volum in
limba acestora, in al saselea a de exil, acesta find azi pierdut..
Statul dacilor de dupà Burebista
Dacii traiese nedezlipiti de munti. De acolo, sub conducerea regelui Cotiso, obisnuiau sù
coboare si sù pustiascù finuturile vecine, ori de câte ori Dunären, inghetatà de ger, isi unea
malurile. Impäratul Augustus a hotàrât sù indepärtere aceastà populatie, de care era foarte
greu sù te apropii. Astfel, a trimis pe Lentulus si i-a alungat pe malul de dincolo [al Dunari);
dincoace au fost aserate garnizoane. Astfel, atunci daci n-uu fost infrânti, ci dour respinsi si
imprastiati." Platon, in dialogul säu Harmides, n atribuie lui Socrate unele afirmati despre
medici traci ai lui Zamolxis, care credeau cà tot asa cum nu se cuvine sù incercam a vindeca
ochi farà a fivindecat capul, tot asa nu trebuie sù tamaduim capul farà a fine seama de trup,
cu atât mai mult nu trebuie să-l incercam a vindeca trupul farà a incerca sa tamaduim
sufletul. Arian, in Fragmente,
Márturi latine
Istoricul roman Tacitus, desi nu recunoaste in mod explicit vitejia si curajul dacilor, totusi
povestind despre traci, afirmà cà acetia ,,nu erau asa de periculosi ca sarmatii sau dacii".
Tacitus afirmà de asemenea, cà dacii erau de nesupus si niciodata loiali". Aceastà exprimare
repetatà. din care transpare antipatia fatà de daci, era provocatà de faptul cà regele Decebal
in loc sà foloseascà resursele acordate de impäratul Domitian in anul 89 .Chr., pentru
apararea granitelor imperiului roman contra incursiunilor barbare, el a consolidat apararea
Regatului Dac chiar impotriva romanilor.
Iordanes ,,Putem vedea pe unul cercetând pozitia cerului, pe altul insusirile ierburilor si a
fructelor, pe acesta studiind cresterea si descrsterea Lunii, pe celalalt observând mersul
Soarelui".
Dio Cassius (Istoria romanà, LVIII, 7, 1.) ne spune ca Domitian trimisese la Roma intre
altele si o pretinsà scrisoare a acestuia, despre care se spune cà a plasmuit-o el. in aceeasi
lucrare, Dio Cassius mai aratà cã in momentul in care Train a pornit impotriva geto-dacilor si
se apropia deTapae…. ¡ s-a adus o ciupercà mare, pe care era scris cu litere latine cà atât
ceilalti aliati, cât si burii sfatuiesc sã se intoarcà si sà facà pace.
concluzie
Conexiunile dintre traco-geto-daci si civilizatia greacà si romanà au contribuit la aparitia
primelor marturii scrise despre aceastà impresionantà civilizatie.

CULTURA ȘI RELIGIA GETO DACILOR

Olarii geto-daci au preluat uneori de la mesterii straini unele procedee tehnice, cu motive
ornamentale, imitand cupele, formele vaselor geto-dace sunt in marea lor majoritate
originale. Ceramica finã, cerută de clientii bogati, mai era uneori si pictatà cu motive animale
Zalmoxis este considerat de uni istorici ca find zeul suprem din panteonul geto-dacic, de
unde concluzia unora cu privire la monoteismul geto- dacilor care ar fi facilitat convertirea
acestora la crestinism, idee ce se aflà in opozitie cu opinia conform cáreia religia getilor ar fi
fost una politeistà, precum erau religile celorlalte popoare indo-europene.
Elemente de origine tracicà Broderia este, azi mestesugul decoràrii tesäturilor cu ajutorul
unui ac pentru a aplica fire colorate sub diferite forme. In prezent, ea este practicatà in
intreaga lume, insà originea ei ar fi din China si din Orientul Mijlociu. Descoperirile
arheologice au dezvaluit râmâsite fosilizate de imbracâminte cusute manual si decorate, din
perioada veche.
Muzica este consideratà din cele mai vechi timpuri rituală si denumită generic,,bucurie".
Strabon sublinia că ,,muzica in intregimea ei era socotită traca si cei care s-au ocupat de
vechea muzicà erau tot traci, adică Orfeu, Musaisos si Thanyris." Aristotel consemneazà cà
Agatârsii), isi versificau legile si le cântau ca sà nu le uite.
Rolul pe care l-au avut daco-getii in cultura româneascà este unul foarte insemnat. Pe langa
faptul ca folclorul românesc, arta plastic, muzica, dansurile, ritmurile, obiceiurile, ceramica
românesti contin urme ale civilizatiei acestui poor al tracilor, lexicul românesc contine 100-
200 cuvinte de origine dacica, ce denumesc parti ale corpului omenesc, functii fiziologice,
boli, stäri afective, relatin familiale, incältäminte, imbräcäminte, locuintà, gospodärie, Nlorã
si faunã (cele mai multe) etc. Pe lângã celelalte mosteniri daco-getice, cuvintele de origine
dacicà, intrate definitiv in fondul principal lexical al limbii române, arata incã o datà cà
poporul roman este continuatorul civilizatiei si culturii daco-getilor.

PRĂBUȘIREA LUMII ANTICE

inceputul prabusiri lumi antice in sec. Ill-IV in Imperiul Roman criza -a manifestat prin
decaderea autoritàti imperiale, a aparatului administrativ si a armatei. Concomitent se nasc
germeni societății medievale. Cäderea Imperiului devine inevitabilà reversibilà.
CAUZE:
criza politica
frecvente comploturi
puterea centrală
senatul
Reformele lui Diocletian
• introduce ceremonialul despotilor orientali (impäratul senumea Dominus deus - domn,
monarh absolut gi zeu);
• A scäzut rolul politic al senatului, iar magistraturile au ramas doar titluri onoritice;
• A creat tetrarhia (guyernarea in patru) i-a impärtit imperiul in patru parti (pentru a asigura
conducerea imperiului);
• Reformà militarà;
• Fiscalitate excesiva
Actiunile lui Constantin cel Mare
Desparte puterea civilà de ca militar;
• In finteazà noi functi, ocupate de comites (insofitor);
• Desfiinteazà Senatul, ca organ politic;
• Leagà coloni (initial tarani si arendatori liberi care gi-au pierdut loturile) de glie, fâcându-i
dependenti de mariï proprietari; pe mestegugari de meserie, pe oräseni de oraçul
lor natal (masuri ce au dus la intarirea procesului de feudalizare);
• Consolideazà crestinismul ca religie de stat prin Edictul de tolerantà de la Milano (313);
• Construieste o nouà capital pe locul coloniei grecesti Bizantion-Constantinopol.
Teodosius(379-395)
• Reforme in domeniul dreptului, fiscalitätii, finantelor (in scopul intariri capacitàtii de
rezistentà a imperiului).
• Acceptà un numar sport de contingente "barbare" in armatà.
• imparte imperiul intre fi sai (395)Orientul cu capitala la Constantinopol -a revenit lui
Arcadius, iar Apusul, cu capitala la Roma, lui Honorius.
Caderea Imperiului Roman a insemnat sfârsitul lumii antice Romani au, infruntat O räscoala
din partea germaniei la sfirsitul secolului al IV -lea, dar in 410, Avaric, regele vizigot, a
devastat Roma. Impenul si-a petrecut urmatorit ani sub amenintäri constante inainte ca „,
Oraçul Etern" sà se ridice din nou in 455, de data asta de cätre vandali. intr-un final, in 476,
liderul german Odoacrn a pornit o revoltà si La detronat pe imparatul Romulus Augustulus.
CONCLUZIi
Antichitatea ne-a transmis un ansablu de realizàri extrem de importante pentru viata umanã.
Valorile create in cadrul civilizatiei antice au tormat actualul patrimoniu universal.
• Câderea Imperiului Roman S-a produs dim cauza crizei interne si a atacurilor barbare, find
un fenomen inevitabil, reversibil si progresist.
MARIILE MOGRATII. DISPARIȚIA IMPERIULUI ROMAN DE APUS
La sfarsitul secolului al IV-lea si inceputul secolului al V-lea, Imperiul Roman este o
monarhie, in fruntea careia se afla imparatul. In practica exista insa o serie de probleme
grave, legate de dificultatile de strangere a impozitelor, de rigiditatea structurilor sociale. Pe
plan spiritual, crestinismul devine cea mai importanta religie. Dincolo de limes se afla
diferite neamuri barbare, in principal de origine germanica, cu un stadiu inferior de
dezvoltare. In afara organizarii tribale traditionale, un rol important la barbarii germanici il
joaca sefii militari, care isi constituie cete razboinice din toti cei ce doresc sa-i urmeze in
lupta, indiferent de originea lor etnica. Acestia organizeaza expeditii de prada ce patrund tot
mai frecvent pe teritoriul imperiului, deschizand drumul marilor migratii.
Migratia acestor neamuri spre Britania a fost favorizata de parasirea insulei de catre
trupele romane, la inceputul secolului al V-lea. De-abia in secolul al XI-lea, regatul anglo-
saxon isi recapata pentru o scurta perioada independenta, in 1066 avand loc cucerirea
normanda sub conducerea ducelui Wilhelm.
Marile migratii au adus cu ele distrugeri materiale si pierderi de vieti omenesti, dar
evaluarea acestora trebuie facuta cu grija si fara exagerari Societatea europeana s-a ruralizat,
centrul de greutate al vietii oamenilor incetand sa mai fie orasul, dar procesul incepuse inca
din timpul crizei Imperiului roman. S-a schimbat si infatisarea etnolingvistica a Europei,
dand nastere in Occident popoarelor moderne, de origine romanica, pe o parte, sau
germanica, pe de alta. Transformarea Imperiului roman de apus s-a accentuat si, in cele din
urma, acesta a disparut, lasand locul unor state succesoare, in care elementul germanic se
suprapune vechilor structuri romane, dand nas-tere unei sinteze originale ce a stat la baza
civilizatiei medievale. Spiritualitatea s-a modificat si ea, atat pe baza aportului germanic, cat
si datorita crestinismului, acceptat in toate statele succesoare si care vine cu propriile sale
valori si conceptii. Intre oameni s-au instituit relatii personale, fie ca era vorba de
proprietarul de pamant si taranii care il lucrau, fie de seniorul si cei care ii datorau serviciu
militar. Germenii relatiilor feudale care aveau sa caracterizeze Europa medievala apareau
deja in statele succesoare.

ETNOGRNEZA ROMÂNEASCĂ
Etnogeneza reprezinta procesul de formare etnolingvistică a unui popor şi a structurilor sale
social-economice şi politice. Poporul român aparine marelui grup de limbi indo-europene şi
este unul dintre cele mai vechi popoare din Europa, care locuiete in spaiul său de geneză
timp de peste două milenii.
Etnogeneza poporului român s-a desfaşurat în două etape : începînd cu sec. II î.Hr-sec.
V,odata cu romanizarea şi finalizîndu-se în sec. VII-VIII cu interacţiunea popoarelor
migratoare slave,constituindu-se unui nou popor –poporul român. Formarea poporului român
a avut loc in Europa de Sud-Est , pe teritoriile geto-dacilor.
Prima etapă a etnogenezei a constituit sinteza geto-dacilor cu romanii in procesul de
romanizare şi de colonizare. Prin aceste procese are loc asimilarea etnoculturală şi
etnolingvistică a geto-dacilor de către romani,în urma cărora se formeaza o nouă sinteza
etnică romanică:daco-romanii. În procesul de romanizare, romanii instituie metodele de
organizare politico-administrative a provinciei cucerite şi dreptul roman, creeaza o armată
romană pe teritoriu, favorizează căsătoriile mixte prin acordarea cetaţeniei romane.
Un rol decisiv în romanizarea geto-dacilor l-a jucat creştinismul, care a determinat unitatea,
spiritualitatea, continuitatea şi autodeterminarea ca popor roman a neamului românesc în
condiţiile pericolului popoarelor migratoare.
Limba latină a constituit, deasemenea o cale eficientă de romanizare.Procesul de romanizare
în spaţiul carpato-dunăreano-pontic a decurs paralel cu romanizarea galilor, ibericilor ş.a. şi a
constituit prima etapă de formare a popoarelor europene.
 Astfel,în urma unei lungi perioade de asimilare, au fost implementate valorile morale, etice
şi culturale romane în rîndurile populaţiei autohtone, la care se vor adăuga elementele
popoarelor migratoare, dintre care vechii slavi avînd cel mai mare impact. Migratorii slavi au
fost asimilaţi de daco-romani, pentru ca în rezultat să se formeze poporul român cu
trasăturile sale distinctive şi bine definite.Odată cu apariţia unui nou popor apare şi o nouă
limbă-limba româna,care s-a format din latina populară(orală) raspîndita pe teritoriile Daciei
romanizate în simbioză cu limba baştinaşă,îmbogaţindu-se nesemnificativ din influenţa
migratorilor(20% de la slavi).
Etnogeneza românilor reprezintă un proces istoric, în primul rînd, pentru că a dus la
formarea unui nou popor prin simbioza a doua culturi: romane şi geto-dacă, acest proces
fiind atestat arheologic şi lingvistic.Alt argument reprezintă faptul că a rezultat şi formarea
unei noi limbi-limba româna,care a constituit un proces complex, de lungă perioadă.
Prezenţa unui popor pe teritoriile de lînga Dunăre înainte de colonizarea romana a fost
menţionată înca de Homer în culegerile sale, deci nu putem infirma faptul că formarea
poporului român s-a realizat în urma asimilării geto-dacilor de către romani şi este un proces
istoric complicat.

FARAMITAREA FEUDALA
Termen istoric
• Monarhia feudala-formà de organizare politicà caracterizatà prin descentralizarea maxima a
puterii.
in secolele IX-XIII in Europa Apuseanà -a instituit monarhia feudalà, prin care suverani erau
doar un simbol nominal, toatà puterea o detineau seniorii locali care aveau dreptul sà batà
monede, sà posede vami, armate si sã stabileascà impozite pentru vasali lor.
ESENTA TERMENULUI
Dacà intelesul cuvântului “vasal" este mai mult sau mai putin clar, atunci cu posesiunile sale
nu este atàt de simplu. in timpul omagiului, seniorul a predat subordonatului säu "pentru
serviciul lui credincios" anumite beneficii, cum ar fi - dreptul de a administra justitia, dreptul
de a percepe taxa pentru trecerea peste pod sau pentru dreptul de a organiza târguri pe
terenurile sale. Unii vasali isi aveau monede. Din cauza numeroaselor oportunitäti de a
obtine venituri din beneficil, au avut nume diferite: feudà, in, fief.
Favorizarea centralizâri
in secolele XI-XIII are loc un proces de centralizare politicà si unificare teritorialà, sub
conducerea regalitàtii, datorità:
*Dezvoltarii oraselor si extinderea comertului, ce a slabit puterea economicà a nobilimii.
*Alianta regalitätii cu orásenii, taramii si clerul, categorii nemultumite de starea de anarhie
feudalà, care le punea in primejdie activitätile economice sau bogätiile.
*Caracterul ereditar al monarhiei reprezenta un factor de stabilitate politicà,
*Dotarea armatelor regale cu arma de foc le fàcea mai puternice decât cele ale nobililor, ce
mentineau tacticile invechite.
Centralizarea Frantei
Centralizarea unui stat reprezintà forma de organizare a statului in care existà o singurà
suveranitate, un singur parlament si guvern si un singur sistem de instant judecätoresti. in
Franta, in procesul de centralizare a statului, s-au corelat actiunile de unificare teritoriala. de
eliberare a unor teritorii franceze de sub suzeranitatea englezà si de centralizare
institutionalà. Unificarea teritoriala a Frantei s-a realizat pe cai diferite - lupta cu Anglia,
razboaiele din secolul XII-XV si mai ales razboiul de 100 de ani (1337-1453), iar Filip al Il-
lea si-a märit posesiunile prin diferite mijloace: casatorii,anexiuni, confiscäri de feude pentru
datorii sau pentru trádare. A ingradit drepturile marilor feudali, iar laconducerea statului a
fost ajutat de reprezentanti ai micii nobilimi si ai orásenilor bogati.
Räzboiul de o sutà de ani 1337-1453
Indelungatul conflict a avut si alte consecinte, cum ar fi cristalizarea sentimentelor patriotice
atât la francezi, cât si la englezi, pentru care incepe sà nu mai fie importantà doar apartenenta
lor la respublica christiana, ci si calitatea de supusi ai unui regat sau ai altuia. Franceza,
limba oficialà a regatului englez din remea cuceririi normande, inceteazà sà mai joace acest
rol, si engleza isi dobândeste acum intreaga demnitate. in Franta, sfärsitul räzboiului a creat
si premisele desàvârsirii centralizärii statale, prin integrarea in domeniul regal nu doar a
teritoriilor recucerite de la englezi, ci si a altora. In timpul lui Ludovie al XI-lea este ocupat
ducatul Burgundiei, care fusese transformat de regele loan cel Bun intr-un apanaj pentru fiul
säu, Filip cel indräznet, si care se transformase in timpul ducilor urmätori intr-un stat
cvasiindependent. Carol al VIll-lea se càsätoreste cu mostenitoarea ducatulun Bretaniei,
astfel incât acesta este la rândul säu alipit domeniului regal.
Concluzi
Perioada färâmitärii feudale se caracterizeazà prin autoritatea nominalà a regelui, divizându-
se si ea in conformitate cu particularismul feudal, find exercitatà mai efectiv de seniorii
locali pe domenile lor. Färâmitarea feudalà a fäcut ca titlul monarhic in Occident sà fie mai
mult nominal, autoritatea regelui asupra teritoriului regatului sà fie proportionalà cu resursele
pe care i le punea la dispozitie domeniul funciar stàpânit in nume propriu. Regele isi
datoreazà autoritatea pecare o mai are faptului cà teoretic este suzeranul tuturor marilor
seniori ai regatului si nu poate fi vasalul nimanui. Bazându-se pe sistemul relatilor de
vasalitate si pe atributile de mare senior pe care regele le are pe domeniul säu personal,
aceastà etapà din evolutia statului medieval poate fi numità a monarhiei senioriale.
MONARHIILE ABSOLUTISTE
Definitia - Monarhie absolutà
•Absolutismul sau monarhia absolutà este forma de guvernare in care monarhul (impärat, tar,
sultan, rege, domitor) dispune integral de puterea supremà in stat, poporul find total lipsit de
drepturi (monarhie nelimitatà). Un monarh absolut este un autocrat.
Conditiile care au dus la instalarea monarhiei absolute au fost:
-Conditii politico-militare;
-Economice:
-Sociale
• Monarhia absolutà a insemnat inzestrarea monarhului cu atributele suveranitatii pe intreg
teritoriul tärii, acesta având puteri aproape nelimitate.
• Autoritatea regelui se manifestà in totala conducere a statului: administrativã, legislativã,
economicà, etc.
• Regelui Frantei Ludovic al XIV-lea (1643 - 1715) este atribuità expresia celebrà ce redà
esenta absolutismului,,Statul sunt EU"
Monarhul absolut avea dreptul de a:
- Elabora legi;
-De a stabili si percepe impozite;
-De a numi demnitarii statului;
- De a exercita dreptul suprem de judecatà;
- De a emite moneda;
- De a conduce armata;
-De a coordona politica externà a statului;
Franța
• incepând cu secolul al XVI-lea Franta evolueazà câtre absolutism.
• Primii doi monarhi care au dispus de puteri absolute au fost Francisc I (1515 - 1547) si
Henric Il (1547 - 1559). Puterea s-a concentrat mai mult in mâinile regelui. Din a doua
jumàtate a secolului al XVI-lea nu au mai fost convocate Stàrile Generale
Perioada râzboaielor civile (1562 - 1598)
•Dupà moartea lui Henric al Il-lea, Franta intrà intr-o perioadà de declin, caracterizatà printr-
un sir de ràzboaie civile, cauzate de tendintele marii nobilimi sà-si recupereze privilegiile si
conflictele dintre catolici si adeptii noii confesiuni protestante, numiti hughenoti
• In cadrul acestor conflicte atât politice, cât si religioase, taberele adverse nu au ezitat sà
facà apel la puteri straine (catolicii din partea Spaniei, protestantii din partea Angliei).
Domnia lui Henric al IV-lea
•Devenind rege al Frantei in 1589, a restabilit pace religioasà, promulgând Edictul de la
Nantes (1598), prin care se reglementa situatia protestantilor, obtineau libertatea exercitàrii
cultului or si egalitatea cu religia catolicà.
Ludovic al XIV-lea (1661 - 1715)
•Supranumit ,,Regele Soare", in timpul lui absolutismul devine sistem de guvernämânt, iar
persoana regelui -tipul desàvârsit al suveranului absolut.
Anglia
• In Anglia, puterea regalà se intáresteconsiderabil in timpul dinastiei Tudorilor, al càrui
intemeietor a fost Henric al VIl-lea.
• A reusit sà stabileascà ordinea si pacea in tarà dupà Râzboiul celor Douà Rose. A reusit sà
stàvileascà anarhia nobiliarà si sà asigure echilibrul dintre burghezie si nobilime
Henric al VIll-lea al Angliei (1509 - 1547)
• Pentru a-si asigura suprematia politicà in stat, regele a recurs la teroare, numerosi
reprezentanti ai marii nobilimi sârsind pe esafod, find condamnati de un tribunal special
numit ,, Camera instelatà". A subordonat intereselor statului si Biserica.
Elisabeta I (1558 - 1603)
• Fiica lui Henric al VIll-lea si a Anei de Boleyn. Personalitate autoritarà, si- a largit
considerabil atributiile si prerogativele. Putea sa suspende aplicarea legilor, sa stabileascà
impozite färà acordul Parlamentului, sà intemniteze persoane fara a le judeca.
• in plan extern, a reusit sà câstige râzboiul naval cu Spania lui Filip al Il-lea (1588), ceea ce
i-a permis Angliei sà devinà principala putere maritimà a lumii.
• Tot acum se pun bazele imperiului colonial englez. Regina -a sprijinit pe burghezie, care a
asigurat progresul economic al Angliei.
Concluzii
• Monarhiile absolute din Franta, Anglia si Spania au contribuit la declinul feudalismului si
la aparitia unor noi structuri sociale, economice si politice.
• Monarhii absoluti au favorizat ascensiune a burgheziei, expansiunile maritime si
comerciale.
• Statul absolutist a du la uniformizare administrativã, legislativã, lingvisticà, la nasterea
notiunii de patrie si la intarirea solidaritàtii locuitorilor.

OBȘTEA SĂTEASCĂ LA ROMANI

Unul dintre factorii care a contribuit enorm la definitivarea etnogezei româneşti şi a asigurat
continuitatea specificului poporului român timp de secole este obştea sătească. Aceasta
reprezintă principala formă de organizare a muncii din evul mediu timpuriu, şi, a jucat un rol
important în lupta de rezistenţă a românilor contra năvălirilor barbare.
Obştea sătească era compusă din două elemente: teritoriul şi comunitatea. Teritoriul era
constituit din vatră şi moşie. Vatra era teritoriul pe care erau construite toate casele şi
locuinţele ţăranilor. Prin termenul de „moşia” satului, înţelegem totalitatea terenurilor arabile
şi nearabile, de care se foloseau membrii comunităţii, adică: terenurile destinate cultivării
cerealelor, terenurile destinate creşterii animalelor, fînaţele, iazurile, pădurile, livezile, etc.
Prin comunitate înţelegem toţi locuitorii unei obşti săteşti. Aceasta se împărţea la rîndul ei în
familiile individuale şi cetele de neam. O familie individuală constituia familia simplă,
aceeaşi care o avem în ziua de azi, dar care era mai numeroasă şi mai tradiţionalistă decît
familiile de azi.
1. Teritorial – obştea sătească avea o întindere bine stabilită şi doar foarte rar aveau loc
schimbări ale amplasării acesteia. Ele erau amplasate preponderent în zone protejate din
punct de vedere natural sau greu accesibile
2. Agrar – prin acest principiu se subînţelege că principala ocupaţie a locuitorilor era
agricultura.
3. Principiul de neam – fiecare component al obştii săteşti era vorbitor de limbă română, era
ortodox şi respecta „legea pămîntului”. Acestea erau principiile morale pe care trebuia să le
respecte un locuitor pentru a fi membru al oştii săteşti.
Totodată, obştea sătească s-a manifestat prin trei caractere. Acestea sunt:
1. Caracterul autarhic – reprezintă un organism social-economic închis, orientat mai mult
spre conservarea resurselor şi posibilităţilor proprii.
2. Caracterul patriarhal – procesul muncii, mijloacele de muncă, unelte şi chiar producţia
aveau un randament scăzut, rudimentar. Predomina agricultura şi creşterea animalelor cu
caracter extensiv, iar produsele meşteşugăreşti de orice tip erau făcute în condiţii casnice.
3. Caracterul conservator – nu se acceptau devierile socială sau spirituală de la modul
tradiţional de viaţă. Baza spirituală a obştii era formată de tradiţia populară şi religia creştin-
ortodoxă. Garantul conservării acestor valori era voievodul (cneazul, jupînul) şi preotul. Se
accepta ca bază juridică doar „legea pămîntului”, care era un cod de legi nescris, dar
respectat cu stricteţe de comunitate. E
Procesul de formare a statelor medievale româneşti se încheie în secolele XIII-XIV, iar în
cadrul acestui proces, obştea sătească a jucat un rol considerabil. De altfel, observăm că
multe dintre elemente s-au păstrat şi în cadrul voievodatelor medievale:
– acestea erau conduse de un voievod.
– acesta, la rîndul său, era ajutat de un sfat bătrînilor sau boierilor.
– principala bază juridică a comunităţii era „legea pămîntului”.
– se păstra caracterul preponderent conservator, patriarhal şi parţial autarhic.
– prinipala sursă de existenţă o constituia prelucrarea pămîntului, adică predomina principiul
agrar.
Obştea sătească a avut un rol însemnat în procesul de etnogeneză şi geneză statală a
poporului român. Ea a constituit unica formă de organizare a muncii şi producţiei a
poporului român între retragerea aureliană şi formarea primelor voievodate. În contextul
marii migraţii a barbarilor, care a durat sute de ani, obştea sătească a reprezentat forma de
rezistenţă a poporului român în faţa unor posibile asimilări. Mai mult, majoritatea
populaţiilor care au intrat în contact direct cu obştile săteşti, au fost asilimilate de aceste. Şi
nu în ultimul rînd, obştea sătescă a constituit garantul existenţei şi perpetuării specificului
românesc pe durata mai multor veacuri, fiind mediul perfect în cadrul căruia a fost posibilă
afirmarea adevăratelor valori ale neamului românesc.

PREMISELE FORMARII STATELOR MEDIEVALE

Odata cu desavarsirea procesului de formare a poporului roman si a limbii romane (secolele
VIII-IX) in istoria ce se scria in spatiul Carpato-Danubian-Pontic incepe o noua etapa -
constituirea statelor medievale romanesti.
Formarea statelor medievale romanesti este, in primul rand, rezultatul actiunii mai multor
factori interni: formarea relatiilor feudale, necesitatea protejariii averii acumulate de
diferitele paturi sociale, a reglementarii relatiilor dintre aceste paturi, a apararii cailor
comericiale internationale care strabateau spatiul romanesc si a centrelor de comert intern
(iarmaroace, asezari orasenesti), a valorificarii economice a noilor terenuri etc.
Premisele interne au fost favorizate de anumite imprejurari externe. Astfel, in perioada care
a urmat dupa invazia tatarilor din 1241 a fost lichidata pentru o vreme hegemonia regatului
maghiar la sud si est de Carpati, ceea ce a permis formatiunilor statale romanesti din aceasta
zona sa evolueze spre intarirea propriei organizari interne si extinderea lor teritoriala.
Constituirea statelor medievale romanesti a decurs in cateva etape: unificarea teritoriala,
formarea structurilor sociale, a institutiilor centrale statale de guvernare si obtinerea
independentei, recunoscuta de tarile vecine.
 Daca "tarile" romane situate in Transilvania au avut de infruntat expansiunea maghiara,
apoi formatiunile statale de la sud si est de Carpati s-au confruntat cu un nou val de
migratori. Pe la mijlocul secolului al Xl-lea in spatiul romanesc s-au deplasat pecinegii,
populatie de origine turanica, apoi in secolul al Xl-lea au urmat cumanii, un alt neam turanic.
Romanii au cautat sa intretina relatii pasnice cu migratorii. Conducerea formatiunilor statale
de la est si sud de Carpati indeplinea functia de mediere in relatiile rornano-turanice,
organizand colectarea darilor pentru invadatori.
Formarea Tarii Romanesti. Formarea statului medieval Tara Romaneasca a cunoscut cateva
etape. Formatiuni politice incipiente - uniuni de obsti - au fost atestate in izvoarele slave sub
denumirea de Vlasca, Codrii Vlasiei (Tara Vlasiei) etc., adica tari ale romanilor.
In a doua jumatate a secolului al XII-lea, un urmas al lui Litovoi pentru anii 1272-1275 a
unit la voievodatul sau teritoriul din dreapta Oltului si a refuzat sa recunoasca suzeranitatea
maghiara.Prima incercare de unificare politica la sud de Crapati denota faptul ca evolutia
societatii romanesti se dezvolta in directia statului medieval unificat.
Crearea unui stat unificat era determinata de mai multi factori, in primul rand, era necesara
asigurarea securitatii drumului comercial, care lega Europa Centrala cu gurile Dunarii.
Veniturile capatate de la asigurarea comertului pe acest drum au intarit forta economica a
voievodatelor romanesti. Diferentierea sociala din societatea romaneasca aflata pe calea
constituirii relatiilor feudale, determina la randul ei necesitatea unui aparat administrativ
puternic pentru a reglementa relatiile dintre diferitele paturi sociale, pentru a apara bunurile
lor materiale de invazii straine si infractori interni.
Formarea Tarii Moldovei, in secolele IX-XIII, in spatiul situat intre Muntii Carpati si Nistru
s-au desfasurat procese similare cu cele din teritoriile dintre Carpati si Dunare. Cercetarile
arheologice ne permit sa urmarim concentrarea populatiei in jurul unor complexe teritoriale,
aparate de fortificatii in mai multe zone pe cursul inferior al Jijiei, Bahluiului si Prutului, in
regiunea dintre Prut si Barlad, pe teritoriuldintre Prut si Nistru - pe valea Ciuhurului, in
regiunea codrilor (teritoriul viitorului tinut Lapusna-Orhei) etc.
Procesul de unificare politica a pamanturilor de la est de Carpati este insa, legat direct nu de
formatiunile nominalizate, ci de una care a aparut la sfarsitul secolului al XlII-lea, in timpul
domniei regelui maghiar Ladislau al IV-lea (1272-1290), in valea raului Moldova, afluent al
Siretului.
VIATA ECONOMICĂ IN SOCIETATEA MEDIEVALĂ
intre secolele IlI-VII a avut loc o râcire climaticà ce a modificat radical vegetatia. in
nordul Europei, graul nu mai era cultivat in conditiile predominárii padurilor SI mlastinilor.
Terenurile cultivate erau tot mai putine in raport cu spatile naturale. O mare parte din
suprafatà Europei era dominatà de paduri, insã sträpunse de drumuri, poieni in care erau
instalate sate.. Vechile orase romane au fost abandonate si invadate de padure sau au devenit
spatiu necultivat. Alte asezari romane au fost reocupate, oferind adäpost. Dupà o peroada de
ameliorare economicà si socialà, odatà cu decaderea imperiului carolingian, din secolul IX
stabilitatea europeanà dispare din nou.
Se contureazà structura domeniului feudal, pamântul find exploatat pentru profitul
proprietarului- rezerva senioralà, iar pe de altà parte crau gospodárile täranilor dependenti.
Rezervà senioralà cuprindea resedinta seniorului, o parte a terenului arabil, päsunilor, vilor,
pädurii, helesteielor si lacurilor. Loturile de pämânt lucrate de tärani dependent cuprindeau
casele, gradinile de legume parcelele de teren arabil.
Dupà anul 1000, a avut loc explozia urbanä, favorizatà de factori economici, politici
(incetarea migratiilor, climatul de stabilitate, procesul de consolidare a autoritärii monarhice)
si cei sociali (restabilirea societäti). Relansarea comertului a fost un factor decisiv,
revenindu-si dupà o perioada de stagnare ce a urmat dupà apogeul Carolingienilor. Multe
orase din sec. X-XIV erau stravechile asezäri romane din Italia, Germania nordicà, Peninsula
ibericà sau Galia. Toate orasele aveau o piatà centralà, loc polarizator economic si social, ce
detinea douà functii-de spatiu comercial si de adunare a locuitorilor. Spatiul central era
dominat de centrele urbane, de primärie-sediul institutional ce supravegea si guverna orasul;
si catedrala, simbol al bisericii atotprezente.
Concluzi
Evolutia economicà este legatà de actiunea factorilor, este legatà de conditile geografice si
este suportul esential al existentei social-poltice. Initial productivitatea e scàzutà din cauza
tehnicii inapoiate, ulterior evoluiazà. Aparitia oraselor a deschis calea spre modernitate.

SOCIETATEA MEDIEVALĂ
Societatea medievalà era organizatà dupà un sistem social si politic cunoscut sub
denumirea de feudalism, care Mi este specific Evului Mediu. Acesta a fost un sistem de
organizare a societätii in care aristocratia agrarà si militarà stäpânea pamântul si tärani,.
Structurile de acest tip s-au impus in toatà Europa in etape diferite, dar s-au dezvoltat mai
complet in Franta, o in secolele IX- XIV. Nobilit si táranii erau principalele categorii sociale
in orânduirea feudalã,
Nasterea sistemului feudal
Feudalismul se intâlmeste, in forme diferite, atât in Asia, cât si in Europa, in conditile in care
statul, incapabil sà plateascà cu bani serviciul militar al celor care- apärau, le distribuia
pamânt. intr-o asemenea situatie, statul find lipsit de autoritatea necesarà, au apärut legäturi
personale, ierarhice, intre oameni. Ele au fost impuse de sus in jos muncitorilor neliberi ai
pamântului, legati de brazdà
Franta
• Societatea medievalà a fost una agrarà, pamântul frind cea mai importantà avutie si in
functie de ea, se imparteau oamenii. Erau 3 categorii sociale . Episcopul de la Leo spunea cà
societatea este impartità in cei care se roagà-clerul, cei care se luptà- nobilimea si cei care
muncesc-tárani. Täranili care n-aveau pamânt, plateau dijme (dari) in schimbul protectiei
nobilimii. Existau trei tipuri de dime: in bani in produse si in munca. Pentru cà bani erau
putini, de obicei, dijmele se plateau in muncà. Centralizarea si unificarera s-au
realizat,incepand cu secolul XI si continuand in secolele XII,XIII,XIV. Posesiunile franceze
(Normandia) au fost luate de englezi, fapt ce a stagnat centralizarea si unificarea.
Anglia
Economia englezà a fost fundamental agricolä, in functie de culturile in crestere, cum ar fi
graul, orzul si ovázul pe un sistem in câmp deschis , si cresterea ovinelor bovinelor si
porcilor. Pânà in secolul al XI-lea, o economie de piatà inflorea in mare parte din Anglia, in
timp ce orasele din est si sud erau puternic implicate in comerful international.

Anglia in Evul Mediu

Ráscoala täräneascà a lui Wat Tyler! sau pur si simplu Räscoala taranilor a fost puternicà o
ráscoalà ce a avut loc in 1381 in Regatul Angliei. Räscoala fost declansatà din cauza
impozitului pe cap de locuitor (majorat in 1377, 1379 si, respectiv in 1381), care i-a supärat
pe muncitori si pe mestesugari, deja nemultumiti de limitele salariale fixate prin Statutul
muncitorilor (1351).
• Concentratà in sud-estul Anglici si in Anglia de est, revolta a fost condusá de Wat Tyler,
care a pätruns in Londra cu o ceatà de rebeli din Kent. Au capturat Turnul Londrei si i-au
decapitat pe oficialii responsabili de impozitele impuse. Richard al Il-lea a promis reforme.
Richard a fost nevoit sà se intâlneascà cu Tyler care cerea abolirea servituti, a acelui poll-tax
si a unor privilegii ale nobilimii (cum ar fi cele legate de vânatoare si pescuit). Regele,
incercând sa câstige timp, amânà pentru a doua zi finalizarea acordului.
Secolul al XIV-lea în Anglia a văzut Marea Foamete și Moartea Neagră , evenimente
catastrofale care au ucis aproximativ jumătate din populația Angliei, aruncând economia în
haos și subminând vechea ordine politică. Au urmat tulburări sociale, care au dus la Revolta
Țăranilor din 1381, în timp ce schimbările din economie au dus la apariția unei noi clase de
nobili , iar nobilimea a început să-și exercite puterea printr-un sistem numit feudalism
bastard . Aproape 1.500 de sate au fost părăsite de locuitorii lor și mulți bărbați și femei au
căutat noi oportunități în orașe și orașe. Au fost introduse noi tehnologii, iar Anglia a produs
unii dintre marii filozofi medievaliși oameni de știință naturală . Regii englezi din secolele al
XIV-lea și al XV-lea au revendicat la tronul Franței , ducând la Războiul de o sută de ani .
Uneori, Anglia s-a bucurat de un succes militar uriaș, economia fiind susținută de profiturile
din comerțul internațional cu lână și pânză, dar până în 1450 țara era în criză, confruntându-
se cu eșecul militar în Franța și cu o recesiune continuă. Au izbucnit mai multe tulburări
sociale, urmate de Războaiele Trandafirilor , luptate între facțiunile rivale ale nobilimii
engleze. Victoria lui Henric al VII-lea din 1485 marchează în mod convențional sfârșitul
Evului Mediu în Anglia și începutul perioadei moderne timpurii .

CRUCIADELE MEDIEVALE
Cruciadele sunt una dintre consecințele acestei fascinații exercitată de Orașul Sfânt. Având
cauze economice, demografice, dar, în principal spirituale, cruciadele au răspuns nevoii
oamenilor epocii de a găsi căi de purificare spirituală și de răscumpărare a păcatelor.
Papalitatea a fost garantul acestor recompense. La cruciade au luat parte țărani, nobili, regi și
împărați aflați în căutarea gloriei, a ispășirii păcatelor sau a unei căi de îmbogățire rapidă.
Cruciadele au permis dezvoltarea ordinelor militare cavalerești care au reprezentat îmbinarea
fericită a două realități medievale: monahismul și cavalerismul.
Prima cruciadă
Prima cruciadă i-a pus la grea încercare pe creștini care au suferit pierderi importante din
cauza foametei, a bolilor, a deshidratării și a ambuscadelor musulmane. Cu toate acestea,
cucerirea Ierusalimului a însemnat o recompensă importantă pentru toți cei care au reușit să
supraviețuiască încercărilor și greutăților. S-a născut, astfel, o insulă a creștinătății
occidentale în Orient care a trebuit apărată și protejată în decursul următorilor zeci de ani.
Prima cruciadă a consolidat disensiunile religioase și politice dintre Bizanț și lumea creștină
occidentală.
CRUCIADA A II 1147-1149
»Cruciada cavalerilor", a fost mult mai bine organizatä, a beneficiat de o conducere mai
coerentà, comandantul »suprem" find considerat papa. . armata cruciatilor a reusit sä
elibereze intinse teritorii in Orientul Apropiat (Edessa, Antiohia, 'Tripoli) inclusiv
lerusalimul, cucerit in 1099, Aici avea sä se pun bazele principatelor latime din Tara Sfânt,
zone de aplicare a unor modele ale feudalitätii occidentale pânä atunci necunoscute
Orientului.
CRUCIADA A III 1189-1192
A fost declangatà de unificarea musulmanilor de câtre Saladim(1171-1193), sultanul
Egiptului. Recucerirea de cätre acesta a lerusalimului (1187) -a indemnat sã ia crucea pe
impäratul Germaniei Frederic Barbarossa, pe regele Angliei Richard Inimä de Leu si pe
regele Frantei, Filip al Il-lea August. Cruciatii recuceresc Accra, Antiohia, teritorii de coastà
intre Tripoli si Jaffa. Richard smulge insula Cipru bizantinilor: Neintelegerile dintre
monarhi, moartea lui Frederic in Asia Micà au impiedicat recucerirea lerusalimului. \
CRUCIADA A IV
Cruciada a fost organizatà la chemarea papi Inocentiu al IlI-lea si a fost deturnatà de la
traseul stabilit la inceput de dogele Venetiei, Henric Dandolo, care a urmärit ca prin aceasta
sä transeze un vechi confliet al Venetiei cu Imperiul Bizantin privind suprematia comercialà
si maritimà in zona orientalä a Mediteramei. Venetiei revenea sarcina de a transporta armata
cruciatà peste mare, pentru a putea debarca in Palestina. Ulterior, instigati de dogele
Venetiei, cruciatiï au acceptat sä se amestece In luptele pentru tron din Imperiul Bizantin,
care a culminat cu cucerirea Constantinopolului la 12 aprilie 1204 si jefuirea lui salbatica.
Majoritatea bogätiilor si operelor de artä jefuite au luat drumul Venetiei.
Cruciada a cincea și a șasea
Cruciada a cincea s-a concentrat pe cucerirea Egiptului pentru a anihila principalele baze
militare musulmane care amenințau Siria și Palestina. Cruciații au reușit să cucerească orașul
Damietta, dar deciziile greșite luate de Pelagius, reprezentantul Statului Papal, au anulat
avantajele creștinilor. Deși Al-Kamil le-a oferit creștinilor orașul Ierusalim de două ori,
aceștia au refuzat pentru a suferi, într-un final, o înfrângere rușinoasă. Înfrângerea a stârnit
critici în întreaga creștinătate. Principalul vinovat a fost considera împăratul Frederic al II-
lea, marele absent al celei de-a cincea cruciade.
Cruciada a șaptea și a opta
După ce Ierusalimul a fost cucerit din nou de către musulmani, Sfântul Mormânt profanat și
osemintele regilor creștini risipite, papa Inocențiu al IV-le a lansat un nou apel la cruciadă.
Entuziasmul scăzuse în așa măsură încât singurul care a răspuns dintre capetele încoronate
ale Europei a fost regele Ludovic al IX-lea al Franței. Creștin pios și devotat, regele s-a
pregătit minuțios pentru cruciadă și a hotărât să se îndrepte, inițial, către Egipt. A reușit să
cucerească orașul Damietta și s-a îndreptat către Cairo. Blocat pentru opt săptămâni la
Mansura, Ludovic a fost nevoit să facă față lipsei de alimente și atacurilor musulmane. Deși
au făcut față cu succes atacurilor, foamea, bolile și nehotărârea au transformat campania într-
un dezastru. Ludovic a fost luat prizonier de musulmani.
CONSECINȚELE
Dincolo de achizitiile teritoriale de moment, cruciada a avut consecinte mai ales pe plan
economic si cultural, punând din nou in legaturà directà Occidentul dinamic cu un Orient
care imprumutà masiv, prin intermediul arabilor, in stiintà, artà si literaturà. Modul de viatà
al nobililor se transformá in urma contactului cu luxul Orientului, taranilor li se cere tot mai
mult pentru a se puta finanta asemenea expediti, comerful se dezvoltà deschiderea de noi
drumuri. Cruciada -a trans format intr-un instrument la dispozitia papalitätii, in lupta
impotriva ereticilor si a adversarilor politici. Cruciadele, si in special a IV-a, au contribuit la
definitivaindepärtare dintre Occident sI Bizantul care va pastra pentru totdeauna
resentimente impotriva latinilor si care va refuza unirea religioasã cu Roma chiar in
conditiile in care turcii se aflau sub zidurile Constantinopolului.

CONSOLIDAREA POZITIEI MOLDOVEI SI A TARII ROMANESTI IN TIMPUL

DOMNIEI LUI ALEXANDRU CEL BUNSECOLUL XIV
¡SE iNCHEIE GENEZA STATALÂ- adicà instituti, granite, particularitati social-
economice;
*Expansiunea turcilor spre spatiul balcanic;
*începe evolutia feudalismului dezvoltat in Occident;
Mircea cel Mare, Luceafarul Basarabilor 1386-1418 Personalitate marcantà a istoriei
românilor, unul dintre fondatorii Tärii Românesti, voievod care gi-a adus contributia la
consolidarea statului muntean
POLITICA INTERNÃ
*INSTITUTI
*ECONOMIE
*VIATA SOCIALÀ
*ARMATÀ
*cetăți
*MÄNÄSTIRI
POLITICA EXTERNÄ
Duce razboie in anii:1389, 1394, 1396, 1401
ALEXANDRU CEL BUN, DOMN AL MOLDOVEI 1400-1432 “A fost bun fatà de tara,
pentru cù n-0 taint, n-a prigonit si nu a nedreptatit pe nimeni”-Nicolae lorga
POLITICA INTERNÃ
INSTITUTI
ARMATÀ
SOCIETATE
ECONOMIE
CULTURA

POLITICA EXTERNÃ
*VASALITATEA POLONÃ
*RELATIILE CU UNGARIA
#EXPANSIUNEA OTOMANÃ
ȚĂRILE ROM IN LUPTA ANTIOTOMANA
lancu de HUNEDOARA si campanile anti-otomane
• Iancu de Hunedoara, unul dintre cel mal mari comandanti militari ai Europei medievale, a
participat la numeroase campanii anti-otomane. Aplicând tactici de luptà moderne si variate
a reusit sà tinà piept armatelor otomane. Cea mai importantà victorie asupra turcilor a fost
cea de la Belgrad din anul 1456.
Cruciada Târzie
in 1442, otomanii au fâcut o ofertà de pace ungurilor, in schimbul Belgradului. La aceasta
au contribuit si victoriile defensive din Transilvania si Valahia ale lui lancu, din ani 1441-
1442.
Sântimbru, Sibiu- 1442 in Batália de la Sibiu voievodul loan de Humedoara a pus capăt
asediului otoman al cetàtii si a zdrobit oastea otomanà. Armata regală maghiară a trecut la
contraofensivà Tara Româneascà, unde 1-a impus pe tron pe Basarab al Il-lea (1442-1443).
In replică sultanul Murad al Il-lea a trimis o armatà numeroasà sub comanda beilerbeiului
Rumeliei.
Asediul Belgradului (4 - 22 iulie 1456)
• Asediul Belgradului din anul 1456 a avut loc atunci când o armatà a Imperiului Otoman,
condusă de sultanul Mehmed al Il-lea, a atacat o armatà condusà de loan de Hunedoara. pe
atunci regent al Regatului Ungariei, care apara cetatea Belgradului.
• Asediul -a transformat intr-o bätälie de mare importantà, in al cärei final loan a condus un
contraatac spontan care a invàluit tabara turceascà, sultanul insusi find ränit si scàpand cu
greutate. S-a spus de atunci cà batalia de la Belgrad a decis soarta lumii crestine"
Atacul de noapte
Atacul de noapte a fost o bâtàlie intre o armatà condusà de Vlad Tepes, domnul Tärn
Românesti (Valahia) si o armatà condusà de sultanul Mahomed al Il-lea al Imperiului
Otoman, in noaptea de 17 iunie 1462. Campania a avut ca rezultat o victorie decisivà a
românilor. Conflictul a pornit initial de la refuzul lui Vlad de a pläti tribut otomanilor si a
escaladat dupà ce Vlad a invadat Bulgaria si a tras in teapà peste 23.000 de turci si bulgari.
Mahomed a ridicat o armatà uriasã cu obiectivul de a cuceri Tara Româneascà si a o anexa la
imperiul säu. Cele douá armate au avut mai multe ciocniri, ca mai semnificativà find atacul
de noapte. Desi atacul a cauzat pierderi mari turcilor, Mahomed a scâpat cu viatà si si-a
continuat marçul spre resedinta de la Târgoviste, unde a dat peste alti 20.000 de turci si
bulgari trasi in teapä. Sultanul si armata sa au fost total demoralizati si s-au retras din Tara
Româneascà.

EPOCA LUI ȘTEFAN CEL MARE

Ștefan al III-lea (n. 1438-1439, Borzești – d. 2 iulie 1504, Suceava), supranumit Ștefan cel
Mare sau, după canonizarea sa de către Biserica Ortodoxă Română, Ștefan cel Mare și Sfânt,
a fost domnul Moldovei între anii 1457 și 1504. A fost fiul lui Bogdan al II-lea, domnind
timp de 47 de ani, cea mai lungă domnie din epoca medievală din Țările Române.
Ștefan cel Mare este considerat o personalitate marcantă a istoriei României, înzestrată cu
mari calități de om de stat, diplomat și conducător militar. Aceste calități i-au permis să
treacă cu bine peste momentele de criză majoră, generate fie de intervențiile militare ale
statelor vecine fie de încercări, din interior sau sprijinite din exteriorul țării, de îndepărtare a
sa de la domnie. În timpul domniei sale Moldova atinge apogeul dezvoltării sale statale,
cunoscând o perioadă îndelungată de stabilitate internă, prosperitate economică și liniște
socială.
Pe plan intern și-a bazat regimul pe o nouă clasă conducătoare. De asemenea a sprijinit
foarte mult dezvoltarea răzeșimii prin împroprietăriri colective ale obștilor de răzeși, în
special în urma războaielor și bătăliilor purtate, fapt care i-a asigurat loialitatea acestei clase,
liniștea socială în țară și forța umană pentru a avea o armată de masă -„oastea cea mare”.
Pe plan extern a reușit să ducă o politică realistă având două mari linii directoare: impunerea
sau susținerea unor conducători favorabili în țările vecine mici – Țara Românească și
Hanatul Crimeii – și o politică de alianțe care să nu permită nici uneia din marile țări vecine
– Imperiul Otoman, Regatul Poloniei și Regatul Ungariei să obțină o poziție hegemonică față
de Moldova. A încercat, fără succes, realizarea unui sistem de alianțe internaționale
împotriva turcilor, trimițând soli la Papa de la Roma, Veneția, Ungaria, Polonia, Cehia și
Persia.
În plan militar a urmărit două direcții majore de acțiune. Prima a fost crearea unui sistem de
fortificații permanent la granițele țării - în timpul său construindu-se sau dezvoltându-se
rețeaua de cetăți ce cuprindea cetățile de la Suceava, Neamț, Crăciuna, Chilia, Cetatea Albă,
Tighina, Orhei, Lăpușna și Hotin. Cea de-a doua direcție majoră a fost crearea unei armate
moderne cu o componentă permanentă, profesionistă și semiprofesionistă și o componentă
de masă, formată din corpuri de răzeși înarmați, mobilizați în cazul marilor campanii
militare.
Pe parcursul domniei a dus peste 40 de războaie, cele mai semnificative fiind victoria de la
Baia asupra lui Matei Corvin în 1467, victoria de la Lipnic împotriva tătarilor, în 1469 sau
victoria repurtată în Bătălia de la Codrii Cosminului asupra regelui Poloniei Ioan Albert, în
1497. Cel mai mare succes militar l-a reprezentat victoria zdrobitoare din Bătălia de la
Vaslui împotriva unei puternice armate otomane conduse de Soliman-Pașa - beilerbeiul
Rumeliei, la 10 ianuarie 1475. În urma pierderii acestei bătălii, În anul următor sultanul
Mehmed al II-lea va conduce în persoană o expediție în Moldova încheiată cu înfrângerea
armatei Moldovei, în bătălia de la Valea Albă-Războieni.
După 1476, Ștefan a fost nevoit să accepte suzeranitatea Imperiului Otoman, obținând
condiții foarte bune pentru Moldova. În schimbul unui tribut anual modic, țara își conserva
intacte instituțiile și autonomia politică internă.
Bătălia de la Valea Albă a fost un eveniment important din istoria medievală a Moldovei.
Bătălia a avut loc lângă Războieni sau Valea Albă (județul Neamt) la data de 26 iulie 1476.
Ștefan cel Mare a fost nevoit să se retragă, împreună cu restul supraviețuitorilor. Mahomed
Cuceritorul, având o armată care suferise pierderi însemnate, fără cavaleria ușoara care să
asigure armatei aprovizionarea prin jaf cu alimente și nutreț și cu linii de comunicație întinse
de la Dunăre pana la Cetatea Neamțului, este nevoit să se retragă din fața Oștii Mari a
moldovenilor care se reunise în nordul Moldovei.
Bătălia de la Vaslui,, a avut loc în data de 10 ianuarie 1475 lângă orașul Vaslui, între
armatele aliate creștine moldo-maghiaro-polone sub comanda lui Ștefan cel Mare și oastea
otomano-munteană sub conducerea lui Suleiman Pașa. În pofida diferenței mari de forțe,
turcii au suferit o înfrângere zdrobitoare, pierzând (după spusele unor cronicari) aproape
toată armata. Este considerată cea mai mare înfrângere din istoria islamului în fața unei
armate creștine, Ștefan cel Mare fiind numit eroul creștinătății.

ȚĂRILE ROM SEC XVI

Situatia politicà a Tárii Românesti
 Radu cel Mare Domn al Tarii Românesti din 1495 - 1508. Domnia lui Radu cel Mare -a
remarcat prin pace, relativà prosperitate si progres cultural. Conductor intelept si abil reusind
sà controleze tendintele centrifuge ale marii boierimi. Protector al vietii religioase si
culturale. A fàcut donati generoase pentru multe mânästiri de la Muntele Athos, lerusalim si
pentru ctitoria impäratului Justinian din Sinai - mânástirea Sf. Ecaterina. A fost un iscusit
diplomat si in relatiile cu Ungaria. Au luptat aläturi de oastea moldoveanà a lui Stefan cel
Mare impotriva armatei regelui Poloniei loan I Albert la Codrii Cosminului in octombrie
1497.
Neagoe Basarab domn al Tärii Românesti (1512-1521) Neagoe Basarab a incurajat
dezvoltarea comerfului si mestesugurilor, iar pe plan diplomatic a incercat sà mentinà relatii
de prietenie cu Ungaria. A practicat o politicâ de echilibru, cäutând sà contrabalanseze
suzeranitatea turceascà prin legäturi diplomatice cu puterile crestine, coalitii a statelor
rásäritene impotriva Imperiului Otoman Este ctitorul complexului monahal si al bisericii
monument din Curtea de Arges. Neagoe Basarab este autorul uneia dintre cele mai vechi
capodopere ale literaturii vechi sud est europene
Situatia politicà a Tärii Moldovei
Bogdan al Ill-lea, cunoscut si sub numele de Bogdan Vodà cel Orb, a fost domnitorul
Moldovei intre 2 iulie 1504 si 20 aprilie 1517. A dus mai multe confruntari moldo-polone
destasurate intre 1506 si 1509. Relatile cu Valahia au fost incordate, deoarece domnii
munteni au sustinut anumiti pretendenti la tronul Moldovei. in relatile cu Imperiul Otoman,
Bogdan al Ill-lea a continuat sà plateascà tributul anual de 8 000 de galbeni, mentinând,
independenta tarl.
Expeditia lui Süleyman impotriva lui Petru Rare din anul 1538 Cauzele: incercárile
voievodului moldovean de a duce o politicà externà independentà de ca a Imperiului
Otoman, apt ce contravene intelegerilor anterioare.
In septembrie 1538, sultanul in fruntea unei osti ce numara cca 200.000 oameni, näväleste in
Moldova. Concomitent, hotarele de est sunt atacate de tàtarii din Crimea, iar cele de vest de
cätre ostile Tärii Românesti si Ungariei. Din nord ele erau sprijinite de trupele regelui
polonez.
Datorità eroismului moldovenilor sunt infrante trupele poloneze si cele tätare. impresurat de
dugmani si pärâsit de boieri, domnul abandoneazà lupta cu otomanii si se retrage in
Transilvania. in urma acestei actiuni militare, conduse personal de câtre sultan, Suceava a
fost cucerità, tezaurul a fost confiscat, iar cetatea lighina si Bugeacul au fost anevate de
otomani.
Consecintele campaniei din 1538 pentru Moldova “a dus la pierderea independentei
economice si politice a XIV-XVI Moldovei". a marcat supunerea efectivà a Moldovei fatà de
Poarta Otomanà".
- Sultanul a atentat la dreptul boierilor de a alege domn in tarà si pentru prima datà otomanii
au impus in scaunul Moldovei candidatul lor.
> Au ocupat Tighina si Bugeacul. La Tighina a fost construità o cetate din piatrà, iar numele
orasului a fost schimbat in Bender, formându-se si o raia otomanã cu acelasi nume. Bugeacul
devine loc de popas al tátarilor.
> Campania otomanà a provocat o perioada indelungatà de instabilitate politicà a târii,
scaunul domnesc trecând, in perioada 1538-1572, din mânà in mânà de 12 ori.
Concluzii
Situatia Tarilor se schimbà in prima jumatatea a secolului al XVI-lea deoarece: Campania
Imperiului Otoman din 1538 a dus la schimbarea situatiei interne si externe a Tärilor
Române. Imperiul Otoman este in in crestere, datorità cuceririlor. Regatul Ungar cade, find
invins de Imperil Otoman. O nouà etapà va marca istoria spatiilor românesti

FORME DE MANIFESTARE A SUZERANITATII OTOMANE ASUPRA TARILOR

ROMANE
De la bun început, este de menţionat că gradul de dependenţă al Ţărilor Române faţă de
Poartă a fost diferit. Ţara Românească, care a fost lovită prima de oştile otomane şi a
recunoscut suzeranitatea sultanului încă în prima jumătate a secolului al XV-lea, a cunoscut
cea mai mare presiune din partea Porţii. Moldova a fost mai puţin afectată, iar Transilvania a
cunoscut suzeranitatea otomană în formele cele mai uşoare, încât în Tratatul de pace de la
Westfalia (1648), ţările europene au recunoscut Transilvania drept un stat independent.
Suzeranitatea otomană a generat unele fenomene noi în viaţa social-economică şi politică a
Ţărilor Române. Unul dintre acestea e fenomenul ocupării scaunului domnesc din Moldova
de către reprezentanţi din Ţara Românească, şi invers. De asemenea, mai mulţi boieri
moldoveni au ocupat funcţii de mari dregători în Ţara Românească, şi invers. Fenomenul
indigenatului, care apare în secolul al XVI-lea, tot poate fi o consecinţă a suzeranităţii
otomane.
Domnul şi boierii din Moldova, obţineau prin indigenat dreptul de cetăţean şi nobil al
Poloniei. Indigenatul le asigura liniştea, securitatea şi bunăstarea în Polonia. Pătrunderea
elementului grec în societatea medievală românească (din a doua jumătate a secolului al
XVI-lea), de asemenea, a fost o consecinţă a suzeranităţii otomane. Un alt fenomen generat
de suzeranitatea otomană a fost amestecul tătarilor în viaţa politică internă a Ţărilor Române.
Forţa tătarilor era folosită pentru pedepsirea domnilor neascultători, iar în anul 1595 sultanul
chiar a concedat hanului Crimeii dreptul asupra scaunului Moldovei.
Ţările Române au fost obligate să achite o serie de prestaţii în folosul Imperiului Otoman.
Tributul, cunoscut cu termenul turcesc haraci, a fost prima obligaţie economică a Ţărilor
Române faţă de Poartă. Moldova şi Ţara Românească au început să plătească această dare în
secolul al XV-lea, Transilvania după 1541. Până la mijlocul secolului al XVI-lea, haraciul
plătit de munteni şi moldoveni avea semnificaţia de răscumpărare a păcii, iar din a doua
jumătate a secolului al XVI-lea, plata tributului s-a încărcat cu semnificaţii rezultate direct
din noile raporturi de forţe.
După unele evaluări, către sfârşitul deceniului patru al secolului al XVI-lea, Ţara
Românească plătea 16.000 galbeni, Moldova 12.000-15.000 galbeni.
La începutul secolului al XVII-lea, Moldova şi Ţara Românească plăteau câte 35.000 taleri
fiecare.
În afară de haraci, au mai existat o serie de dări în bani faţă de turci. Ţările Române au avut
numeroase obligaţii de aprovizionare faţă de Poartă (oi, vite, grâu, secară, cai, seu, miere de
albine, sare etc.). Uneori acestea sunt amintite ca dări speciale (berbecii, caii împărăteşti
etc.). Otomanii au impus anumite restricţii Ţărilor Române, limitându-le sau luându-le
dreptul de a exporta aceste produse în alte ţări, în afară de imperiu. Cu toate acestea,
izvoarele atestă cu lux de amănunte că otomanii nu au instituit un monopol strict asupra
comerţului extern al Ţărilor Române.
Ţările Române au îndeplinit şi o serie de obligaţii militare în favoarea Porţii, ca: participarea
cu un detaşament de oşteni la campaniile militare alături de trupele otomane, asigurarea cu
cele trebuincioase a locurilor de popas (menzilurilor) în timpul trecerii trupelor otomane prin
Ţările Române, participarea cu detaşamente de lucrători la construcţia sau repararea cetăţilor
otomane, informarea Porţii despre mişcările trupelor duşmane.
Dupà toate acestea, Tärile Române au recunoscut suzeranitatea otomana prin intermediul
unui legàmîmt, prin care Țările Române aveau unele conditii precum: păstrarea domniei
pâmîntene, pàstrarea drepturilor si libertàtilor, plata tributului in folosul sulatnului, domnul
trebuia sà fie "prieten prietenilor si dusman dusmanilor". La fel si Poarta avea unele obligatii
ca: apararea tàri in fata pericolului din exterior, turcii nu aveau voie sà cinstruiascà moschee
nu aveau dreptul să se căsătorească cu femei crestine si Țările Române nu plâteau bir de
singe.
Regimul suzeranitàtii otomane, totusi nu a modificat organizarea institutionalà internà a
Țărilor Române, ele continuînd sà-si pàstreze autonomia realà, desigur cu indeplinirea
anumitor obligatii. In opinia mea, o importantà hotàritoarea a avut-o forta de rezistentà
permanentà a românilor impotriva expansiunii stráine ceea ce nu a permis Imperiului
Otoman sà le transforma in pasalîcuri

ANTIOTOMAN. VITEAZU
La iniţiativa Papei Clement al VIII-lea şi a împăratului Rudolf al II-lea al Imperiului
Romano-German, se constituie o alianţă antiotomană, Liga creştină, la care au aderat
Spania, ducatele italiene Toscana, Mantua şi Ferrara iar, în final, şi Ţările Române.
Lupta antiotomană este declanşată de Mihai prin uciderea creditorilor turco-levantini şi
masacrarea garnizoanei turceşti din Bucureşti (1594)
La 13 noiembrie 1594 la Bucuresti si Iasi se declanseaza insurectia antiotomana prin
actiunea asasinarii garnizoanei otomane si a camatarilor levantini. Urmeaza atacul lui Mihai
asupra cetatilor de la Dunare-Giurgiu, Harsova, Silistra, dupa care oastea munteana face
incursiuni in Balcani, ajungind pina la Varna.
Reactia otomanilor fiind previzibila, Mihai isi consolideaza aliantile. La 20 mai 1595 o
delegatie munteana a boierilor, trimisa de Mihai la Alba Iulia, incheie cu principele
Ardealului - Sigismund Bathory, un tratat de suzeranitate a acestuia asupra Tarii Romanesti.
Conform tratatului, domnului i se retrageau prerogativele domniei, el devenind un loctiitor
sfetnic al princepelui. Tara urma sa fie guvernata de un sfat, alcatuit din 12 boieri. Aflat sub
amenintarea invaziei otomane, Mihai este nevoit sa accepte tratatul, desi boierii au depasit
instructiunile primite de la domn si au cautat sa-si largeasca privilegiile.
Preţul victoriei avea să fie teribil: ţara pustiită, puţinele oraşe jefuite şi arse, populaţia satelor
risipită în bejenie, iar comerţul cu sudul Dunării complet dezorganizat. Dezastrul suferit i-a
obligat pe turci să-şi schimbe directia de atac spre Ungaria, unde o mare armată condusă de
sultanul însuşi (Mahomed al III-lea) va zdrobi la Kerestes (1596) forţele creştine.
n 1598, la Tirgoviste, Mihai Viteazul incheie un un tratat de alianta cu Imperiului
Habsburgic prin care imparatul Rudolf al II-lea ii recunoaste lui Mihai domnia erieditara si ii
acorda ajutor financiar pentru a naimi lefegii si a opri pe otomani la Dunare. Noul tratat a
anulat clauzele tratatului de la Alba Iulia cu Sigismund Bathory din 20 mai 1595. Alianta cu
Imperiul Habsburgic a redeschis ostilatiile cu turcii. O campanie intreprinsa de oastea lui
Mihai peste Dunare (care ajunge pina in Balcani), ii face pe turci sa revina la relatii de pace.
Ca urmare a luptelor impotriva otomanilor din 1594-1599 Tara Romaneascan si-a redobindit
independenta.

UNIREA ȚĂRILOR ROM

La 1 noiembrie 1599, la trei zile după bătălia de la Șelimbăr, Mihai Viteazul intră triumfal în
Alba Iulia, oraș pe care îl va transforma, după cucerirea Moldovei, în prima capitală a celor
trei țări.
La 27 mai 1600, Mihai Viteazul emite un hrisov care atestă Unirea și se intitulează „voievod
și domn a toată Țara Românească și al Ardealului și al Țării Moldovei”. De la 1600, „nici un
român n-a mai putut gândi unirea fără uriașa lui personalitate, fără paloșul sau securea lui
ridicată spre cerul dreptății, fără chipul lui de curată și desăvârșită poezie”, scria metaforic
Nicolae Iorga.
Rămân însă unele întrebări cruciale legate de Unirea de la 1600. Două dintre acestea au fost
ridicate de istoricul Florin Constantiniu. A acționat Mihai viteazul potrivit unui plan chibzuit
dinainte, având drept obiectiv aducerea sub autoritatea sa a celor trei țări române. Și,
indiferent de existența unui astfel de plan, poate fi considerată cea dintâi unire a românilor
din anul 1600 o manifestare a conștiinței unității lor de neam.

Tarile Romane la inceputurile modernitatii in sec. XVIL-XVI

Statutul politic al Tarilor Romane in prima jumatate a secolului al XV1I-lea. Instaurata in
intreg spatiul romanesc, suzeranitatea otomana n-a afectat autonomia tailor romane, care si-
au mentinut institutile interne, ca si structura economica si sociala. In timp insa, dependenta
economica si politica fata de Poarta s-a accentuat. Domniile secolului al XVII-lea in Tarile
Romane se caracterizeazà prin instabilitatea domniilor, influenta crescândà a familiilor
boieresti in numirea domnilor, urmarindu-se instaurarea unui regim de tip nobiliar;
Situatia internationala la sfarsitul secolului al XVIl-lea a fost marcata de declansareaerinei
orientale Criza orientala a inceput in 1683 cand turcii au fost infranti la portile Vienei
asediate, fapt ce a marcat declinul Imperiului Otoman . De aceasta situatie vor profita
Imperiul Habsburgic si Imperiul Tarist care urmareau sa anexeze teritori ale Imperiului
Otoman, sub pretextul protejarii crestinilor persecutati Tarile Bomane, aflate sub dominatie
otomana si la intersectia intereselor marilor imperi Ocupau un loc important in cadrul "Crizei
Orientale" si de aceea, domnitorii romani au desfasurat o " politica de echilibru, care consta
in negocieri cu Rusia si Austria. Obiectivul acestei politici era castigarea independentei in
contextul declinului Imperiului Otoman. Acestia il garanteaza domnia ereditarà, primeste
titlul de baron al Imperiului in 1688 trimite o delegatie cätre Imperiul Habsburgic pentru
redactarea unui act care sã recunoascà independenta Tärii Românesti, dar tratatul nu a fost
intocmit datorità mortii sale. In Moldova, Dimitrie Cantemir (1710-1711 ) a semnat Tratatul
de la Lutk in 1711 , cu tarul rus Petru I care se declara "protector al crestinilor " si promitea
sprijin antiotoman. Turcii au aflat de existenta acestei coalitii pe care au au infrant-o in
batalia de la Stanilesti pe Prut din 1711 ,jar domnitorul moldovean s-a refugiat in Rusia.
Tendinta domnitorilor romani de a se alia cu puterile vecine pentru a iesi de sub suzeramitate
otomana a determinat imperiul otoman .sa restranga autonomia Principatelor.

Marile descoperiri geografice si consecintele lor

Marile descoperiri geografice definesc explorările din a doua jumătate a secolului al XV-lea
şi începutul celui următor, soldate cu găsirea drumului pe apă spre India şi descoperirea
Americii.
Cauzele marilor descoperiri geografice pot fi grupate în:
a. politice:
* sfârşitul războiului de 100 de ani – consolidarea celor două state implicate în război,
Anglia şi Franţa;
* cucerirea Constantinopolului de către turci – blocarea legăturilor economice ale
europenilor cu Orientul;
* încheierea procesului de consolidare statală, în urmă căruia au luat naştere state puternice,
capabile să finanţeze explorările.
b. economice:
* nevoia de metale preţioase, dezvoltarea economică fiind frănată de lipsa de aur şi argint;
* creşterea preţului la mirodenii, ţesături de mătase şi pietre preţioase aduse din Orient;
* căutarea de noi trasee comerciale către patria mirodeniilor (India).
c. religioase:
* evanghelizarea populaţiilor necreştine.
d. tehnice:
* progrese tehnice în construcţia şi navigaţia corăbiilor;
* perfecţionarea cârmei;
* realizarea caravelei (navă de dimensiune medie, construită să înfrunte valurile oceanului,
având partea din spate mai înaltă. Uşoară şi rapidă, era prevăzută cu pânze care-i permiteau
să folosească atât vântul din spate, cât şi pe cel din lateral.);
* utilizarea busolei şi a astrolabului (instrument circular care permite calcularea latitudinii în
funcţie de înălţimea astrelor; inventat de arabi şi perfecţionat la sfârşitul secolului al XIV-
lea).
Etapele descoperirilor:
1. de către portughezi:
* Henric Navigatorul a încercat să găsească o nouă rută comercială spre Orient; astfel, sunt
descoperite insulele Azore şi Canare şi sunt deschise mai multe puncte comerciale pe coasta
vestică a Africii. Henric întemeiază şi o şcoală de navigaţie.
* Bartolomeo Diaz a atins în 1488 extremitatea sudică a Africii, numită Capul Bunei
Speranţe. Vasco da Gama a plecat la 8 iulie 1497 din Portugalia, realizând primul înconjur al
Africii; traversând Oceanul Indian, ajunge la Calcutta, la 20 mai 1498, descoperind astfel un
nou drum spre acest ţinut.
2. descoperirea Americii:
* Cristofor Columb a crezut că poate ajunge în India, navigând spre vest. Columb a efectuat
mai multe călătorii: la 3 august 1492, Columb a părăsit sudul Spaniei cu trei nave şi 90 de
oameni. După 43 de zile de navigaţie spre vest, a ajuns în Insulele Antile, convins că a
descoperit India. Dar bogăţiile mult aşteptate nu ies la iveală nici după alte trei expediţii.
3. înconjurul lumii:
* Fernando Magellan a realizat prima călătorie în jurul Pământului, demonstrând sfericitatea
acestuia; în 1519, escadrila comandată de Magellan, alcătuită din 5 corăbii şi 250 de oameni
porneşte din Spania şi ajunge în 1521 în Arhipelagul Filipine unde, într-o confruntare cu
băştinaşii, Magellan este ucis.
* Sub conducerea secundului său, Sebastian Elcano, Victoria, singura caravelă rămasă, se
întoarce în Spania cu doar 18 oameni, după ce navigase 85700 km. Expediţia a dovedit
sfericitatea Pământului şi posibilitatea navigării în jurul lui.
Consecinţele marilor descoperiri geografice
a. economice:
* Oceanul Atlantic devine axa comercială a lumii, comerţul decăzând în Marea Baltică şi în
Marea Mediterană;
* Veneţia şi Genova pierd monopolul comerţului cu Orientul, impunându-se noi oraşe
precum Sevilla, Cadiz, Lisabona etc.
* afluxul de metale preţioase şi creşterea preţului la produsele manufacturiere şi agricole;
* dezvoltarea comerţului, manufacturilor şi a băncilor a favorizat naşterea capitalismului;
* au fost aduse plante noi în Europa: porumbul, cartoful, tomatele, tutunul ş.a.
b. sociale:
* creşterea rolului burgheziei;
* datorită scăderii considerabile a domeniului feudal, pentru a nu pierde privilegiile,
nobilimea a acceptat autoritatea monarhului.
c. politice:
* nobilimea şi burghezia au sprijinit regalitatea, ca factor de stabilitate; în aceste condiţii
statul monarhic evoluează spre absolutism.
* Spania a devenit în secolul al XVI-lea un mare imperiu.
d. ideologice:
* au sporit cunoştinţele geografice;
* au apărut cunoştinţe noi în multe domenii: botanică, zoologie, medicină, religie etc.
* raţiunea a început să se axeze mai mult asupra omului şi a existenţei sale.
RENAȘTEREA ȘI UMANISMUL
In Europa se dezvolta intre secolele XIV- XVI o ampla miscare culturala cunoscuta sub
numele de Renastere. Redescoperind valorile culturale ale antichitati greco-latine, Europa
intra in aceste secole intr-un proces activ de renastere care s-a caracterizat prin inflorirea
stintelor si a artelor prin mari inventii si descoperiri geografice. Renasterea a promovat o
conceptie sociala si filozofica umanista adica a pus in centrul preocuparilor omul. Ideea
increderii in valoarea si posibilitatile lui de perfectionare, a luptat pentru egalitatea in
drepturi a oamenilor, din aceasta cauza s-a vorbit despre renastere ca despre un cuvant
umanist.
Umanismul a aparut mai intai in Italia, in sec XIV-XV (Petrarca, Boccacio , Leonardo Bruni
, Poggio Bracciolini, Pico della Mirandolla, Lorenzo Valla), apoi sa raspandit in Franta
(Rabelais, Montaigne), Tarile de Jos (Erasm din Rotterdam), Anglia (Th.Morus, F.Bacon,
Shakespeare ) Germania (U.von Hutten, Reuchlin) Ungaria (Janus Pannonius, Bonfini).
Umanistii au fost carturari eruditi, cu precocupari multilaterale. Ei s-au manifestat cu
predilectie pe taramul beletristicii, filologiei, istoriei, geografiei umane, filozofiei, si
celorlalte discipline numite si astazi umanistice. Inaugurand spiritual critic modern, ei au
intemeiat filologia si istoriografia bazata pe studiul critic al izvoarelor. Legati de aspiratia
spre cultura a maselor populare, in special ale celor orasenesti, umanistii au contribuit la
formarea limbilor literare nationale. Umanismul n-a fost un curent unitar nici sub raport
social-politic, nici sub raport filozofic. In cadrul umanismului elementele conceptiei noi,
laice despre viata sau impletit in diverse moduri si grade cu ramasitele conceptiilor
medievale, opozitia fata de acestea luand cand forme mai moderate, cand forme mai radicale.
Conditiile social-istorice care au favorizat nasterea umanismului sunt:
Ø dezvoltarea comertului si a mestesugurilor;
Ø inflorirea oraselor;
Ø dezvoltarea burgheziei;
Ø marile descoperiri geografice;
Ø inventarea tiparului ( Gutemberg).
Trasaturile umanismului:
Ø aseaza in centrul preocuparilor sale omul ("omul este masura tuturor lucrurilor");
Ø increderea in ratiune;
Ø admiratia fata de valorile antichitatii greco-latine;
Ø natura considerata un model al artei;
Ø anticlericalismul;
Ø prezentarea omului multilateral;
Ø libertatea, demnitatea si perfectabilitatea fiintei umane.
 Renasterea si umanismul au contribuit la adancirea crizei religioase, prin eliberarea
spiritului uman de sub tutela Bisericii.
Umanistii au inoculat in spirite gustul criticii. S-a constatat ca Biserica interpretase in
favoarea ei unele pasaje ale Bibliei, iar unele documente pe care se sprijineau pretentiile ei
de dominatie, intre care si celebrul Donatio Constantini, erau false.
UMANISM IN ROMÂNIA
In Romania umanismul s-a manifestat mai intai in Transilvania, datorita conditiilor
economice mai favorabile si legaturilor politice si culturale cu Italia, patria Renasterii.
Reprezentat de N.Olahus I.Vicitez, I.Honterus, G.Heltai, M.Halici s.a, umanismul
transilvanean a culminat, cu carturarii legati de miscarea religioasa unitariana din sec al XVI-
lea; Ioan Sommer, Fr.David, Paleologus. In sec al XVII-lea si la inceputul sec. al XVIII-lea,
tendinte umaniste se afirma in opera unor carturari moldoveni, munteni, transilvaneni, ca
Miron Costin, stolnicul Constantin Cantacuzino,N.Milescu, mitropolitul Dosoftei, Dimitrie
Cantemir Gh.Brancovici s.a., Ele s-au manifestat mai cu seama in istoriografie, precum si pe
taramul geografiei si al traducerii in lb.romana a principalelor carti religioase(Biblia de la
Bucuresti, 1688).
Tendintele Umaniste sau cristalizat indeosebi in jurul teoriei originii romane, a unitatii de
neam si de limba a romanilor, teorie strans legata, in condiiile epocii, de lupta de eliberare de
sub jugul strain. Necesitatea fundamentatarii acestei teorii a stimulat interesul pentru limbile
si cultura antica, dezvoltatrea spiritului critic. Carturarii umanisti au avut un rol hotarator in
privinta limbii romane asupra slavonei in cultura. Ei au adus si prin scrisul lor o contributie
importanta la formarea limbii literare, au initiat versificatia romaneasca (D.Cantemir).
Activitatea lor marcheaza zorile culturii si stiintei romanesti moderne. Conceptie care de-a
lungul intregii istorii a civilizatiei recunoste demnitatea, valoarea si posibilitatile nelimitate
de desavarsire ale fiintei umane si care, in consecinta, militeaza pentru dezvoltarea libera a
personalitatii umane.
O caracteristica a umanismului romanesc consta in renuntarea la scrierea in limba slavona
si inlocuirea acestora in mod treptat cu limba romana in administratie, cronici domnesti, carti
bisericesti. Din acest punct de vedere o importanta covarsitoare a avut-o activitatea
tipografica a diaconului Coresi de la Targoviste si din Scheii Brasov. O capodopera a
umanismului roman este lucrarea "Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie".
Ideile majore ale acestei miscari social-culturale sunt:
Ø continuitatea existentei romanilor pe acest teritoriu;
Ø unitatea de neam a locuitorilor din toate provinciile romanesti;
Ø latinitatea limbii romane.
Cărturarii moldoveni – călăuze spirituale ale neamului românesc
I. Neculce; M. Costin; G. Ureche; N. Milescu ;D. Cantemir
Grigore Ureche (1590-1647)
Primul cronicar moldovean.
* 1592 – Nestor Ureche este numit mare logofăt al Moldovei de Aron Vodă.
* 1613 – Nestor Ureche ajunge mare vornic al Țării de Jos.
* 1631 – Grigore Ureche devine spătar sub domnia lui Alexandru Iliaș.
* 1634 – Ajuns domn, Vasile Lupu îl păstrează în funcția de mare spătar.
* 1642 – Este numit mare vornic al Țării de Jos, dregătorie pe care o deține până la sfârșitul
vieții.
* 1647 – este înmormântat la mănăstirea
Bistrița, lăsând posterității manuscrisul
Letopisețul Țărâi Moldovei.
"Mulţi scriitori s-au nevoit de au scris rândul şi povestea ţărilor, de au lăsat izvod pre urmă
şi bune şirele, să rămâie feciorilor şi nepoţilor, să le fie de învăţătură, despre cele rele să se
ferească şi să săsocotească, iar de pre cele bune să urmeze şi să înveţe şi să să îndirepteze."
Miron Costin (1633-1691)
Boier, diplomat, dregător și important cronicar moldovean.
* 1651- Miron este înrolat în armată și luptă împotriva cazacilor lui Bogdan Hmelnițki.
* 1653- începe ucenicia de viitor demnitar
* 1658- este trimis în misiune diplomatică în Țara Românească.
Operele sale sunt : "Viața lumii",
"Letopisețul țării Moldovei de la Aron încoace...","De neamul moldovenilor" "Feciorii cei
buni adaugă și cresc numele părinților lor și-l fac fără de moarte, iar feciorii răi ocărăsc și
sting numele părinților buni"
Ion Neculce ( 1672-1745)
* 1710-1711- a fost facut mare hatman de catre Dimitrie Cantemir. Apoi a luat parte la
razboiul rusilor cu turcii.
* 1731- A primit marea dregătorie de vel vornic al Țării de Sus, acordată de Grigore al II-lea
Ghica.
Gheorghe Adamescu spune: „Neculce a fost un militar distins, iar Petru cel Mare l-a prețuit
mult și i-a arătat o deosebită simpatie." "Lacrimile săracilor nici soarele, nici vântul nu le
poate usca."
Nicolae Milescu (1636-1708)
Cărturar, traducător, călător, geograf și diplomat român.
* 1664-1667- a urmat pe Gheorghe Ștefan în exilul său la Stockholm și Stettin, și a vizitat
Franța pentru a crea o alianță anti-otomană.
* 1671 a fost primit "în rândul curtenilor în rîndul celor de la Moscova"
* în cronica sa "O samă de cuvinte" scrie că " învăța și pre fiul împăratului, pre Petru
Alecsievici, carte." Operele sale : "Cartea Tatarilor", "Cronica pre scurt a Românilor"...
"Cearta şi războiul sunt apucături de fiară."
Dimitrie Cantemir (1674-1723)
Domnul Moldovei în două rânduri și un mare cărturar al umanismului românesc.
* 1693- domn al Moldovei, la 19 ani.
* 1695-1700- Dimitrie îndeplineşte misiunea de reprezentant al domnului la Constantinopol.
* 1697- participă în tabăra otomană la luptele de la Petrovaradin şi Zenta.
* 1722-1723, Dimitrie Cantemir a fost şeful cancelariei imperiale
* campanie şi unul dintre sfetniciiintimi ai ţarului. Opere:"Descriptio Moldaviae", "Istoria
Creșterii și Descreșterii Imperiului Otoman" "Unii tac din înțelepciune, alții din prostie.
Oricum ar fi, tăcerea lor vorbește."
REFORMA CONTRAREFORMA
Definiţie: Reforma a fost o mişcare socio-politică şi ideologică de la începutul secolului al
XVI-lea, îndreptată împotriva Bisericii Catolice, a cărei principala consecinţă a fost
desprinderea din cadrul său a bisericilor reformate sau protestante.
Cauzele Reformei:
1. Religioase:
* bogăţia excesivă a preoţilor;
* cumpărarea şi vinderea funcţiilor bisericeşti;
* vânzarea indulgenţelor;
* viaţa scandaloasa a unor papi (exp: Alexandru al VI-lea Borgia(sad)
* indulgenţă = rugăciune pentru iertarea păcatelor în schimbul unei sume de bani.
2. economico-sociale:
* taxele mari către Biserică;
* acumularea şi folosirea pământului în mod neonest de către Biserica Catolică;
* burghezia dorea o Biserică mai săracă, simplificarea ceremonialului religios şi sărbători
mai puţine.
3. culturale:
* apariţia Renaşterii şi Umanismului;
* tipărirea cărţilor în limbile naţionale.
Rerformatori apuseni:
1. Martin Luther (spaţiul german(sad)
* considerat iniţiatorul Reformei;
* el a afişat pe uşa Catedralei din Wittenberg (octombrie 1517) 95 de teze împotriva Bisericii
Catolice;
* luteranismul s-a răspândit în nordul şi în centrul Europei;
* cei care au îmbrăţişat principiile lui Martin Luther se mai numesc protestanţi pentru că au
protestat împotriva întoarcerii la catolicism.
Principiile reformatoare ale lui Martin Luther:
1. indulgenţele nu au nicio valoare;
2. numai credinţa poate salva sufletul omului;
3. Biblia trebuie interpretată după propria conştiinţă;
4. simplitatea ceremonialului religios;
5. confiscarea bunurilor bisericeşti;
6. nu acceptă cultul Maicii Domnului, al sfinţilor, icoanelor, moaştelor;
7. refuză celibatul preoţilor.
* Anglicanismul
* în Anglia, regele Henric al VIII-lea a intrat în conflict cu Roma şi s-a proclamat , prin
Actul de Supremaţie din 1534, şeful Bisericii Anglicane;
* aceasta a fost scoasă de sub autonomia papei, dar au fost menţinute dogma şi liturghia
catolică;
* mănăstirile au fost desfiinţate, iar averile lor confiscate.
Contrareforma
* Reforma a determinat Biserica Catolică să iniţieze Contrareforma şi Reforma Catolică,
pentru readucerea protestanţilor sub autoritatea papei şi pentru stoparea extinderii
confensiunilor reformate;
* pentru refacerea prestigiului Bisericii Catolice, au fost adoptate hotărâri în Conciliul de la
Trento (1545-1563);
* s-au realizat:
1. ridicarea pregătirii clerului;
2. dezvoltarea învăţământului teologic;
3. întemeierea de noi ordine călugăreşti pentru răspândirea şi consolidarea catolicismului
(precum Ordinul iezuit);
4. reorganizarea tribunalului Inchiziţiei;
5. crearea unui Index cu titluri de cărţi interzise pentru credincioşi.
Consecinţele reformei religioase au fost:
* apariţia noilor confensiuni protestante;
* ieşirea de sub autoritatea papei a unor zone întinse în nordul, centrul şi vestul Europei;
* dezvoltarea învăţământului şi a culturiii în limbile vorbite de popor.
RĂZBOIUL DE 30 ani
Războiul de treizeci de ani se referă la o serie de conflicte armate care au sfâșiat Europa
centrală între 1618 și 1648. A fost unul dintre cele mai lungi și mai distructive războaie din
istoria europeană. Războiul poate fi împărțit în patru faze: Bohemian-Palatin (1618-
1625),danez (1625-1629), suedez (1630-1635) și francez (1635-1648)
Principalele cauze ale războiului de 30 de ani au fost:
* împotrivirea principilor protestanţi faţă de întărirea autorităţii împăratului habsburgic,
sprijinit de principii catolici;
* dorinţa marilor puteri de a menţine fărâmiţarea Imperiului Romano-German şi de a-şi
impune voinţa în Europa;
* lupta cehilor împotriva autorităţii Habsburgilor.
Principii germani protestanţi erau reuniţi în Uniunea evanghelică, iar cei catolici, în Liga
catolică.
Războiul de 30 de ani s-a desfăşurat între 1618 şi 1648; la el au participat mai multe state şi a
avut mai multe perioade.
Perioada cehă (1618-1625)
* trupele imperiale habsburgice au obţinut victoria de la Muntele Alb asupra cehilor (1620).
Perioada daneză (1625-1629)
* armatele imperiale catolice conduse de Wallenstein au obţinut victoria asupra celor
reformate, aflate sub comanda regelui danez, Christian al IV-lea.
Perioada suedeză (1630-1635)
* regele suedez Gustav Adolf a obţinut victorii, ca aceea de lângă Leipzig;
* în 1632 regele Suediei a fost ucis în bătălia de la Lutzen.
Perioada franco-suedeză(1635-1648)
* Franţa a participat la război alături de Suedia, împotriva trupelor imperiale germane;
* Transilvania a intrat în război împotriva imperialilor;
* victoriile obţinute de trupele franceze aflate sub comanda generalilor Conde şi Turenne au
făcut ca împăratul german să ceară încetarea conflictului.
Congresul de pace s-a desfăşurat în Westfalia, iar tratatele de pace prevedeau:
* menţinerea fărâmiţării Imperiului Romano-German;
* preluarea unor teritorii germane de Franţa şi Suedia;
* recunoaşterea independenţei Provinciilor Unite.
Din cauza ostilității Imperiului Habsburgic față de protestanții cehi, românii din Moravia au
luptat alături de cehi împotriva Imperiului în războiul de 30 de ani. Au luptat în acel timp
alături de danezii și suedezii protestanți având centrul rezistenței la Vsetín în Vlahia Moravă.
Generalul Wallenstein a condus cele mai multe acțiuni militare împotriva acestor români.
Imperialii au reușind să-i înfrângă în 1644. După această dată, imperialii au executat sute de
români și au ars Vsetín-ul și satele considerate dușmane. Tot imperialii au forțat românii din
Moravia să treacă la catolicism.
Principalele consecinţe ale războiului au fost:
* Franţa devenea principala putere din Europa;
* s-a asigurat un echilibru pe continent;
* graniţele trasate prin tratatele de pace rămânând, în general, nemodificate, până în anul
1789.
REVOLUTIA INFUSTRIALA
• Caracteristicile generale
Evolutia a tehnici a bulversat intreaga structurà a societàtii moderne, generand o
transformare profunda a economiei, marcatà de utilizarea pe scarà largã a tehnicii mecanizate
(motorul cu aburi, motorul cu ardere interna), introducerea unor noi surse de energie
(cárbune, petrol, gaz, electricitate), unor noi metode de organizare a muncii (fabrica, uzina,
linia mecanizatà) si unor inovatii tehnice (locomotiva, automobilul, radioul, telefonul etc.).
Revolutia industrialà constituie o schimbare generalà fatà de economia traditionalà bazatà pe
agriculturà si utilizarea exclusivã a muncii manual, prin trecerea de la sistemul domestic de
organizare a muncii (manufacturà) la cel mecanizat (fabricà). Astfel industria devine factorul
principal al dezvoltarii economice si sursa ei principala de crestere.
• Revolutia industrialà in Anglia La mijlocul secolului al XVIII-lea, in Mara Britanie s-au
creat conditii favorabile pentru un salt cantitativ si calitativ nou in industrie. Cererea
crescânda fatà de productia manufacturierá, existenta unei piete interne, disponibilitatea de
capitaluri, provenite mai ales din comertul exterior, si o abundentà a fortei de muncà, gratie
progresului demografic si a revolutici agrare, au favorizat dezvoltarea economicà a statelor
europene. Sectorul agrar, prin sistemul de imprejmuiri, folosirea unor metode agricole
performante si introducerea mecanizàrii, a generat un spor deosebit al productiei agrare,
reducand riscul foamei, si a eliberat o enormã fortà de muncã.
REVOLUȚIA ENERGETICĂ
Un factor extrem de important pentru dezvoltarea economicà a societàtii a fost utilizarea
surselor de energie. Introducerea cârbunelui in loc de lemn a fost un pas important pentru
avântul industrial) si folosirea sa la productia fierului (Henry Cort). Progresele in metodele
de pompare a apei din mine au dus la sporirea extractiei carbunelui( Newcomen), dar si la
cea mai importantà inventie a revolutiei industriale - masina cu abur a lut James Watt (1769).
Europa „calulut de tractiune" incepe sà facà loc Europe _calulut putere"
Transporturile beneficiazà de o reusità introducere a motorului cu aburi, Locomotiva
inventatà de George Stephenson putea sà atingà viteza de 30 km/orà, far reteaua de cale
feratà se extinde rapid in Anglia, apoi in Belgia, Franta, Germania, SUA si Rusia.
Treptat se produce un transfer esential de cunostinte tehnologice, comerciale si financiare pe
continent. Prima tarà in care s-au semnalat progrese importante in acest sens a fost Belgia, O
avantaja si situatia geograficà, ce favoriza comerul.
• Consecintele revolutiei industriale
Revolutia industrialà a insemnat un salt calitativ al fortelor de productie. Aceasta a dus la o
crestere, a productivitàti muncti, a ponderit industriel si a circulatiei márfurilor. Electele
mediate ale revolutiei au fost: extinderea noilor metode de productie prin utilizarea masinilor
si energiei aburului, progrese in infrastructura de transporturi si comunicatii. In sfera socialà
are loc un intens proces de urbanizare, transformarea structurii sociale si aparitia unor not
ideologii. Electele de duratà le constitue aparitia si ráspândirea unor produse noi si
accesibile, râspândirea globalà a industrializärii si relatilor capitaliste, inceputul unei
competitit intre statele industrializate pentru pietele de destacere, imbunâtâtirea generalà a
conditilor de trai. Revolutia industrial a modificat cunoasterea de câtre om a lumit, a deschis
not orizonturi in dezvoltarea stintei, culturit si invatâmântului
ECONOMIA ȚĂRILOR ROMANE
Deşi exercita dreptul de monopol asupra comertuluí extern românesc pentru a asigura
imperiul cu produsele necesare, Poarta stimulează parţial unele relații comerciale ale Țării
Româneşti şi Țării Moldovei cu ţările străine. Pe parcursul secolului al XVIII-lea perioadele
de recesiune alter nează cu cele de prosperitate. Una din cauzele dezvoltărli slabe a
economiei in această perioadă este creşterea semnificativă a obligatiilor financiare ale Tării
Moldovei şi Țării Romănești faţă de Poartă, precum și faptul că ele erau teatrul razboaielor
dintre statele vecine pentru influenta in regiune. Populația era nevoită să suporte cheltuieli
mari pentru întreţi nerea trupelor militare straine (otomane, austriece, ruse) aflate in
Principate, mai ales pe teritoriul Moldovei, unde otomanii işi con solidau pozitiile in rafalele
turcesti (Cetatea Albă. Tighina, Ismail, Hotin). Cresterea economică a fost realizată
indeosebi pe baza agricul turii şi a creşterii vitelor. Se manifestá tot mai intens interesul
statului pentru problemele economice. Domnitorii an initiat un sir de reforme economice, au
facut multe in terventii menite să reglementeze fiscalitatea.
AGRICUKTURA
În a doua jumătate a secolului al XVII-lea şi pe parcursul secolului al XVIII-lea a crescut
volumul producţiei agrare, care rămănea principala activitate economică. Mulți călători
străini menţionează existenţa unor condiţii favorabile pentru agricultură, deşi multe suprafeţe
de pământ rămăneau neprelucrate. S-au înregistrat extinderi mai mari ale culturilor de
cereale (grâu, mei, orz, ovăz), în special în Trans ilvania. A sporit cu mult producţia de
legume și fructe. râuril statul etăţii La încă n liere şi înt Vita-de-vie este una din bogățiile
principale ale multor regiuni din Moldova și Tara Românească.Dună Un rol important în
dezvoltarea economicà avea si productia animaliera (vite cornute, oi, porci, cai). Dezvoltarea
ramurilor date era orientată spre satis facerea solicitarilor crescánde ale comerciantilor si
realizarea obligatiunilor fata de otomani
Mestesugurile
Ei practicau morăritul, olăritul, prelucrarea sticlei, confecţionau produse din piele, lemn,
făceau hârtie, ţesături etc. contro lipsa c jafurile s-a rec Atât la sate, pe domenii, dar mai cu
seamă la oraşe, meşteşugurile cunosc un proces lent de refacere. Semnificativă este şi
tranziţia de la frăţii la bresle, cu tendinţe spre atelierul dezvoltat şi chiar forme incipiente de
producţie manufacturi eră, încurajate de stat. În Transilvania se extrăgeau metale preţioase şi
minereu de fier, iar în Moldova şi Țara Românească sare, silitră şi păcură. Se utilizează mai
intens silitra pentru a obţine praful de puşcă, aurul era colectat din apele râurilor de munte,
aducând venituri considerabile statului. Dezvoltarea meşteşugurilor era îngreuiată de
controlul otoman, slaba dezvoltare a pieţei interne, lipsa de capital. În secolul al XVIII-lea,
din cauza jafurilor armatelor străine, au decăzut multe oraşe. s-a redus numărul
meşteşugarilor şi au dispărut unele meserii. În schimb, apar noi specialităţi lega te de
deservirea curţil boiereşti.
anglia de la monarhie absoluta la parlamentara
 Societatea engleză la începutul sec. XVII În secolul al XVI-lea, în Anglia s-a constituit un
sistem politic caracterizat prin echilibrul între monarhie şi parlament. Pe de altă parte, regele
avea mai multe drepturi - numea funcţio narii şi judecătorii, numea şi dizolva Parlamentul,
conducea politica externă.
Cauzele revoluției engleze au fost de ordin economic, social-politic şi religios. Vechile
relatii de producţie feudale, insistent ocrotite de regimul absolutist prin menţinerea
reglementărilor de breaslă, interzicerea inovațiilor, drepturile de mo nopol, care limitau
accesul egal al persoanelor la afaceri, au venit in contradictie cu nivelul avansat atins de
economia engleză.
Războaiele civile. Protectoratul În 1640, nevoia de bani 1-a făcut pe rege să re a cheme
Parlamentul, care a intrat în istorie sub denu mirea de Parlamentul cel Lung, deoarece a
activat 12 ani. El a marcat începutul revoluției. În timpul acesteia Anglia a trecut prin două
războaie civile (1642-1646 și 1648), ai căror protagonişti au fost susţinătorii Parlamentului
(burghezia, nobilimea, orăşenimea şi o parte a ţărănimii) şi regaliştii (aris tocraţia,
funcţionarii de curte, Biserica Anglicană şi ţărănimea loială seniorilor). Conducătorul
armatei revolutionare a fost Oliver Cromwell (1599-1658), care, în câteva bătălii (Naseby,
1645. şi Preston, 1648), a reuşit să înfrângă oastea regaliştilor şi, după executarea regelui
(1649), a proclamat repu blica. Puterea legislativă era deţinută de Parlament, devenit
unicameral, deoarece Camera Lorzilor a fost suprimată, iar cea executiva era concentrată în
mâinile unui Comitet condus de Cromwell şi câţiva generali puritani
Revoluţia glorioasa" După moartea lui Cromwell (1658), în Anglia rea s-a s-a produs
restauraţia monarhiei, beneficiarii revoluţiei dorind ca aceasta să garanteze dreptu rile
obţinute. În anul 1688 rege a devenit Wilhelm al III-lea de Orania, ginerele lui lacob al II-
lea. El a semnat Declaraţia drepturilor (Bill of Rights), act normativ care consfinţea
supremaţia Parlamentului (legea) asupra monarhiei (voinţa regală). Printre cele mai
importante prevederi vom menţiona: interdicţia urcării la tron a catolicilor, obligativitatea
aprobă rii impozitelor de către Parlament pe un termen nu mai mare de un an, se interzicea
păstrarea şi întretinerea armatei pe timp de pace, obligarea regelui de a primi orice petiție.
libertatea cuvân tului, libertatea alegerilor în Parlament, interdicţia de a suspenda legile
promulgate de Parlament. introducerea curtilor de juraţi şi interzicerea unor amenzi extrem
de mari şi a pedepselor grele. Actul de toleranţă, adoptat in 1689. garanta dreptu rile
protestantilor in regat.
ILUMINISMUL
Asemeni Renașterii, Iluminismul a reprezentat un moment cheie în istoria universală,
marcând secolele XVII-XVIII, perioadă cunoscută și sub numele de “Epoca Luminilor”.
Apărut ca o reacție împotriva barocului, curent cultural și artistic caracterizat de utilizarea
temelor religioase în domenii precum filosofie, pictură, literatură etc., dar și ca dorință a
răspândirii culturii, luminării în masă, noul curent de gândire venea și cu noi metode de
organizare a societății. Potrivit acestuia, societatea trebuia clădită pe următoarele
principii:libertate, fraternitate, guvern constituțional și separarea dintre stat si biserică.
Începutul Iluminismului
Perioada ce a precedat Epoca Luminilor, a fost aceea a Revoluției științifice. Printre
protagoniștii acestei perioade se numără:Francis Bacon, Rene Descartes, John Locke şi
Baruch Spinoza, filosofi ale căror lucrări au stat la baza modelării culturale a noii epoci.
Iluminismul a avut printre personalitățile marcante pe:Voltaire, Denis Diderot, Jean-Jacques
Rousseau, Adam Smith și Immanuel Kant, cu toții fiind filosofi și scriitori prin excelență.
Dacă în domeniul cultural avem de-a face cu o schimbare în gândire, în plan politic întâlnim
conducători ai secolului XVII, care își repliază politicile conform tiparelor vremii. Ecaterina
a II-a a Rusiei, Iosif al II-lea de Habsburg și Frederick al II-lea al Prusiei au încercat să
aplice principiile iluministe asupra toleraței politice și religioase, ceea ce a dat naștere unui
nou tip de guvernare, cunoscut sub numele de”absolutism luminat”.
Iluminismul și religia
Ampla mișcare intelectuală a avut repercursiuni și în plan confesional. Cu alte cuvinte,
iluminismul a creat propria“şcoală teologică”, anume Deismul. Deiștii negau necesitatea
revelației, susținând că Dumnezeu nu s-a mai implicat în treburile pământești după crearea
lumii. De menționat că mulți filosofi care au contribuit la realizarea enciclopediillor, au fost
deiști.
Schimbări în gândirea politică
Războiul de 30 de ani (1618-1648) a zdruncinat Europa pe toate planurile, însă după pacea
de la Westfalia situaţia politică se remediază. Astfel, acest avânt intelectual înlocuieşte
modelul societăţii în care cunoaşterea izvora din dogmele religioase, cu o societate a
spiritului filosofic. Marii gânditori francezi precum Montesquieu (1689-1755), şi Jean-
Jacques Rousseau (1712-1778) au inovat sistem
Ca o concluzie, Epoca Luminilor s-a tradus print-o perioadă în care oameni având o raţiune
„de nezdruncinat”, au căutat să descopere principii valabil universale care să guverneze
umanitatea, natura și societatea, și să acționeze în baza acestora.

RĂZBOIUL DE INDEPENDENȚA A COLONIILOR DIN AMERICA DE NORD

Revoluția americană, numită și Războiul de independență al Statelor Unite sau Războiul
revoluționar american, (1775–83), a fost un război în care 13 dintre coloniile nord-americane
ale Marii Britanii au câștigat libertatea politică și au format în cele din urmă Statele Unite ale
Americii. Războiul a durat mai mult de un deceniu de ostilitate crescută între coroana
britanică și un segment mare și influent al coloniilor sale nord-americane. Până la începutul
anului 1778, conflictul a fost un război civil în cadrul Imperiului Britanic, dar ulterior a
devenit un război internaţional întrucât Franța (1778) și Spania (1779) s-au alăturat
coloniilor împotriva Marii Britanii.
Cauza Revoluției Americane poate fi împărțită în trei categorii:
 Socio-cultural (iluminism)
 Politic
 Economic
Cauze politice
Revoluția americană a fost cauzată și de unele probleme politice, printre care creșterea
controlului stabilit de britanici, crearea unor legi discriminatorii precum Proclamation sau
Stamp Act. După ce a câștigat războiul francez și indian, regele George al II-lea a vrut să fie
mai strict cu coloniile britanice. Unul dintre motivele majore a fost faptul că indienii încă
reprezentau o amenințare pentru guvernul britanic și, în al doilea rând, războiul francez și
indian, care a durat șapte ani, costase o mulțime de bani în Marea Britanie.
Războiul de 7 ani (1754-1763)
Între Marea Britanie și Franța pe teritoriile Americii:
 Răspândit pe 5 continente
 India – al treilea război carnatic
 Franța a învins-a pierdut cea mai mare parte a tratatului său
 Tratatul de la Paris semnat
Războiul de Independenţă (1775-1783) Ca răspuns, englezii încep războiul, în care iniţial
aveau superioritate, fiind Coltei. siti pe sprijiniţi de o parte a populaţiei, interesată de
prezenţa britanică („loialiştii"), La 4 iulie 1776, în cadrul ce lui de-al Doilea Congres
Continental este adoptată Declaraţia de independenţă a Statelor Unite, redactată de un grup
de persoane în frunte cu Thomas Jefferson, în care se explică raţiunile separării de britanici şi
se proclamă principiile de organizare a noului stat.
Programul liberal al Revoluției Americane a fost consolidat de Constituţia federală,
Declaraţia drepturilor (Bill of Rights) şi crearea republicii. Un impact deosebit asupra
fondatorilor SUA au avut ideile iluministe, mai ales cele ale lui Locke, Montesquieu şi
Rousseau.
SUA au devenit un stat independent, democratic, care proteja libertăţile şi interesele ce
tăţenilor săi. Erau excluşi cetăţenii de culoare (care primesc acest drept după Războiul de
Secesiune) şi femeile (vor obţine acest drept în sec. XX), dar toţi erau protejaţi şi egali în faţa
legii. Aceste idealuri au inspirat mişcările revoluţionare din Europa (Revoluţia Franceză,
revoluţiile de la 1848-1849) şi pe cele din America Latină (sec. XIX), Africa și Asia (a doua
jumătate a secolului XX). oporul amen . Noul având : între celor cutivă ciproc. ărare, e când
portu Astfel, Constituția SUA a oferit americanilor şi altor popoare un model de guvernare
ale cărui caracteristici stau la baza altor legi şi drepturi. Conform Constituţiei, în societate
activa un sistem flexibil şi o federație puternică. Pentru prima dată pe continentul american
se creează un stat independent, deschizând și pentru alte popoare perspective pentru
democrație și progres

FRANȚA DE LA MONARHIE ABSOLUTA LA REPUBLICA

A. Criza absolutismului, este legata de raportul politico-economic in Franta care a cunoscut
o crestere semnificativa a populatiei, dar a mentinut sistemul perimat al starilor, sistem in
care starea II(nobilimea) si starea a I a(clerul) controlau puterea, detineau functii
administrative si politice(nobilimea de roba) si militar-diplomatice(nobilimea de spada) desi
reprezentau mai putin de 10% din populatie, dar detineau 4/5 din locurile Adunarii Starilor
Generale, care nu se mai intrunise din 1614. Taranimea forma 85% din populatie, era libera
juridic, dar lipsita de pamant, in timp ce burghezia era ingradita in accesul la functii si
putere. In timp ce Anglia trecea in 1688 la monarhia parlamentara, in Franta domniile lui
Ludovic al-XIV-lea, Ludovic al-XV-lea si Ludovic al-XVI-lea duceau la consolidarea
absolutismului.. Monarhia absolutista mentinuta de la urcarea pe tron in 1774 a lui Ludovic
al-XVI-lea, era slabita de haosul fiscal, mentinerea privilegiilor si autonomiilor, de deficitul
bugetar de peste 25% si de esecul reformelor fiscale, politice si administrative.
2. DE LA MONARHIA ABSOLUTISTA LA REPUBLICA
A. Revolutia politica, este declansata de refuzul regelui de a accepta caietele de doleante,
drept care Starea a-III-a s-a separat si a format Adunarea Nationala Constituanta, sprijinita de
militiile pariziene, ce au luat cu asalt si au daramat Bastilia – 14 iulie 1789.
B. Revolutia sociala, se declanseaza pe fondul crizei alimentare si a recoltelor proaste,
concretizandu-se in iulie-august 1789 prin revolte taranesti si miscari sociale ce determina
constituanta sa aboleasca privilegiile feudale in 4 august 1789 si sa promulge „Declaratia
universala a drepturilor omului si cetateanului” – 26 august 1789.
C. Un nou regim politic, se instaureaza prin acceptarea noului regim de catre rege,
constituirea cluburilor politice si promulgarea Constitutiei din 1791, ce prevedea monarhie
constitutionala si separarea puterilor in stat. Refuzul nobililor de a accepta schimbarile,
duplicitatea regelui si declararea razboiului de catre Prusia si Austria a modificat situatia.
D. Razboaiele revolutionare, duc la mobilizarea nationala generala ce asigura victoria de la
Valmy – 20 septembrie 1792. Tentativa regelui de a fugi in strainatate(capturat la Varennes),
colaborarea lui cu inamicul, duce la retinerea lui la Temple, abolirea monarhiei, iar la 21
septembrie este proclamata republica. Sub conventie are loc in 1793 judecarea si executarea
lui Ludovic al-XVI-lea si a Mariei-Antoaneta.
3. ANII CONVENTIEI
A. Conventia girondina(septembrie 1792-iunie 1793), reprezinta regimul burgheziei
moderate, ce v-a fi silita sa accepte executarea regelui, fiind silita sa gestioneze o grava criza
economico-sociala, sa duca lupta cu coalitia antifranceza initiata de Anglia si sa faca fata
revoltelor regaliste din Vandeea si Bretania.
Revolutia franceza a avut un puternic impact politic, ideologic si geopolitic. Rasturnarea
sistemului politico-social a generat opozitia regimurilor feudale din Rusia, Prusia si Austria
manifestate prin coalitii antifranceze, dar si sustinerea revolutiei de popoarele asuprite,
intelectuali si elementele democrat-burgheze.
EPOCA NAPOLEONIANA
Constituţia anului al VIII-lea (1799) in credinţa puterea de stat la trei consuli aleşi pentru
un termen de 10 ani. Primul dintre ei, Napoleon Bonaparte, avea prerogative reale ceilalţi doi
consultative. Formal, s-a păstrat dreptul de vot pentru toţi bărbaţii de la vârsta de 21 de ani,
dar ei alegeau doar notabilii.
Victoriile obţinute de Napoleon împotriva duşmanilor externi i-au consolidat puterea. În
1802 el s-a proclamat consul pe viață cu dreptul de a-şi desemna succesorul, iar în 1804
împărat. mului
Scopul noului regim politic era valorificarea practică a unor realizări ale revoluţiei şi
consolidarea dominaţiei burgheziei. Această dictatură, stabilită prin reducerea treptată a
rolului structurilor parlamentare, avea un caracter ierarhic şi strict centralizat. Bazele
legislative ale noii Franţe Napoleon le-a fixat în Codul civil (1804), cunoscut sub numele
Codul lui Napoleon - marele document al dreptului care a influenţat întreaga legislație
modernă europeană. El a legiferat realizările revoluţiei: egalitatea în faţa legii, toleranţa
religioasă, abolirea privilegiilor, inviolabilitatea proprietăţii etc. În 1808 şi 1811 au fost
adoptate codurile comercial și penal, care reglementau relațiile economice şi prevedeau aspre
pedepse pentru atentare la proprietatea privată. R Guvernarea lui Napoleon a fost şi o
perioadă de avânt economic. Revoluţia industrială a luat ritmuri rapide. Indici considerabili
de creştere a înregistrat industria textilă şi metalurgică. Cu peste 1/3 a crescut volumul
comerţului extern. Au fost ordonate finanţele prin infiinţarea Băncii Franţei. In politica
socială, bonapartismul a manevrat abil între diferite categorii și a reușit să-şi asigure un
spijin larg în rândurile poporului francez
IMPACTUL
Imperiul Francez retras camp îngloba şi domina multe popoare, care se aflau la diferite
nivele de dezvoltare social-economică. Indiferent de acestea, cuceririle franceze peste tot au
fost urmate de reforme în spiritul revoluţiei: abolirea drepturilor feudale, egalitate civilă,
liber tate individuală etc. Iniţial, elitele naționale locale, in mare parte, au salutat acţiunile lui
Bonaparte. Dar cu timpul, ocupatia militară pe termen lung. impozitele şi recrutările,
înteţirea exploatării au dus la naşterea rezistenţei îndreptate împotriva dominaţiei franceze.
Germanii, italienii şi mai ales spaniolii tot mai des se răsculau. liţie tălia adus Cu toate că
după propriile afirmări, Napo leon urmărea scopul aglomerării şi concentrării popoarelor" şi
de a constitui o Europă unită, el nu a întreprins acţiuni de unificare națională. Stabilirea
frontierelor se făcea în dependenţă de conjunctura politică sau chiar de ambiţiile personale,
fără a ţine cont de principiile nationale

ȚĂRILE ROMANE SUB REGIMUL FANARIOT

Regimul fanariot
 a fost inaugurat în anul 1711, prin domnia lui Nicolae Mavrocordat în Moldova, iar în
anul 1716, prin numirea aceluiaşi domnitor în Ţara Românească.
 a durat în ambele ţări până la 1821.
 domnitorii proveneau adeseori din familii greceşti originare din cartierul Fanar al
Constinopolului (Istanbul).
Caracteristicile principale ale acestui regim politic au fost:
 grecizarea domniei, Sfatului domnesc, Bisericii, culturii, învăţământului;
 restrângerea autonomiei interne;
 accentuarea controlului otoman asupra Principatelor;
 sporirea obligaţiilor faţă de Imperiul Otoman;
 fiscalitatea excesivă (creşterea şi diversificarea dărilor impuse populaţiei);
 aplicarea unor reforme interne privind sistemul fiscal, administraţia, învăţământul,
situaţia ţărănimii dependente (desfiinţarea legării de glie).
Rivalitatea dintre Imperiul Otoman, cel habsburgic şi cel rus a provocat o serie de războaie,
multe dintre acestea desfăşurându-se şi pe teritoriul Principatelor Române. Ţara Românească
şi Moldova au fost afectate de aceste conflicte, inclusiv prin pierderi teritoriale:
 în 1718, Imperiul Habsburgic a ocupat Banatul şi Oltenia (aceasta din urmă revenind
Ţării Româneşti în 1739), apoi, în 1775, nordul Moldovei (Bucovina).
 Imperiul Rus a ocupat, în 1812, teritoriul dintre Prut şi Nistru (Basarabia).
In perioada regimului fanariot, în Moldova s-au succedat la tron 36, iar în Țara
Românească 40 de domnitori, majoritatea din ei ocupând tronul de câteva ori. - ii 1 a a e a at
Din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în Ţările Române pătrunde un val de elemente
greceşti din afara Fanarului, oameni de afaceri care aveau un singur scop: de a deveni și mai
bogaţi. Ultimele domnii fanariote mărturisesc semnele tot mai evidente ale dezagregării,
manifestate în criza de autoritate a puterii centrale. Acestea si altele au intensificat tot mai
mult nemultumirile unor categorii de populatie, orientate spre modernism și progres social.

DREPTELE NATURALE ALE OMULUI.

FRANTA
 Declarația drepturilor omului și ale cetățeanului (în franceză Déclaration des Droits de
l'Homme et du Citoyen) este carta fundamentală prin care la data de 26 august 1789 au fost
puse, în Franța, bazele democrației moderne. Declarația cuprinde un preambul și 17 articole,
care combină dispozițiile privind drepturile a trei categorii de persoane: „drepturile
oamenilor” (francezi, străini sau inamici) - articolele 1, 2, 3, 4, 7, 9 și 10, „drepturi ale
cetățenilor” (cetățeni francezi), care reamintesc și întăresc libertățile civile - articolele 6 și 14
și „drepturi ale societății” (națiunea franceză), care sunt componente constituționale -
articolele 13, 15 și 16.
Articolul I
„Oamenii se nasc și rămân liberi și egali în drepturi. Deosebirile sociale nu pot fi întemeiate
decât pe utilitate publică.”
Articolul IV
„Libertatea este de a face tot ceea ce nu face rău altora: astfel, dreptul fiecărui om nu are
limite, cu excepția acelora care asigură celorlalți membri ai societății exercitarea acelorași
drepturi. Aceste limite pot fi determinate numai prin lege.”
Bill of Rights este numele dat colectiv primelor zece amendamente la Constituția Statelor
Unite. Propuse în urma luptei politice adesea crâncene duse în anii 1787-88 pentru ratificarea
Constituției SUA, și întocmite în așa fel încât să abordeze obiecțiile ridicate de
antifederaliști(d), amendamentele Bill of Rights au adăugat la Constituție garanții specifice
ale drepturilor(d) și libertăților personale, limitări clare ale puterilor guvernului în
procedurile judiciare, și declarația explicită că toate puterile care nu au fost anume delegate
Congresului prin Constituție sunt rezervate statelor sau cetățenilor.
Declarația drepturilor (engleză Bill of Rights) din 1689 este un act al Parlamentului Englez
ce statornicea supremația puterii legislative a Parlamentului asupra puterii executive regale,
dând Angliei o organizare modernă. "Declarația drepturilor" pune bazele monarhiei
constituțional-parlamentare și, prin urmare, al statului englez modern. Prin ea se limitau
drepturile monarhului stipulate în preambulul Constituției.
„Declarația Drepturilor” a fost acceptată în 1689 de către noul rege William al III-lea. Prin
ea, Anglia devenea o monarhie constituțională, puterile regelui fiind limitate.
Erau garantate drepturile cetățenilor și erau separate trei puteri în stat :
- Puterea executivă
- Puterea legislativă
- Puterea judecătorească

RELAȚIILE INTERNAȚIONALE
 După Pacea de la Westfalia (1648), în Europa a triumfat principiul echilibrului puterilor.
Acesta s-a menținut până la Primul Război Mondial şi consta în faptul că niciun stat nu
trebuia să fie lăsat să se întărească, ca să le domine pe celelalte. Principiul rațiunii de stat
punea pe prim-plan ideea interesului național, situat deasupra sentimentelor şi simpatiilor.
Spre mijlocul secolului al XVIII-lea Europa era dominată de câteva monarhii puternice.
Centrul continentului era controlat de Prusia şi Austria, care luptau pentru dominarea asupra
statelor germane. Franţa şi Anglia erau statele cele mai puternice din Occident, iar Rusia
devenea tot mai activă, după succesele obţinute de Petru cel Mare. Olanda, Polonia, Imperiul
Otoman şi cel Spaniol se aflau în declin şi consituiau „verigile slabe" ale politicii europene.
Polonia, unul dintre cele mai vechi state europene, intră în regres şi este împărţită în secolul
al XVIII-lea între Rusia, Austria şi Prusia, pierzându-şi identitatea statală.
Imperiul Otoman intră și el în faza de descreştere după ultima în cercare nereuşită de a
cuceri Viena (1683). Imperiul Habsburgic, prin Tratatul de la Karlowitz (1699). cucereşte
Transilvania, Ungaria. Podolia, Moreea şi Dalmatia. La 1718 Austria anexeaza Banatul.
Serbia si Oltenia prin Pacea de la Passarowitz. Slabirea Imperiului Otoman, numit „omul
bolnav al Europei", deschide aşa-numita chestiune orientală, adică problema împărţirii
posesiunilor otomane. În numele principiului de echilibru statele europene nu doreau ca de
pe urma destrămării Imperiului Otoman så profite un singur stat (Rusia sau Austria). De
aceea, puterile occidentale încercau să menţină, pe cât de posibil, acest imperiu. Însă
rapturile teritoriale nu puteau fi evitate. Războaiele ruso-turce aduc otomanilor grele pierderi
teritoriale: Crimeea şi spaţiul bugo-nistrean, prin care Rusia se apropia de Țara Moldovei.
Teritoriile românești începeau să fie ameninţate. Austria anexeaza Bucovina (1775), iar prin
Tratatul am 18), care de Ani, unire di ceasta a Europa, de la Bucureşti (1812), ruşii anexează
Basarabia.
RĂZBOIUL DE 7 ani
Rivalităţile dintre marile puteri au dus la reevaluarea sistemului de alianţe. Austria şi
Franța încheie un tratat îndreptat împotriva Prusiei şi, respectiv, Angliei. O asemenea turnură
s-a numit revoluție di plomatică şi marchează o importantă etapă în politica europeană,
ducând la declanşarea Războiului de Şapte Ani (1756-1763).
Influenta Revoluţiei Franceze asupra relatiilor internationale Revoluţia Franceză a dus la
crearea unei noi coaliţli europene. Austria, Prusia, Anglia şi Rusia au creat o coaliţie
antifranceză, care s-a lovit însă de un extraordinar spirit patriotic francez. Pentru a salva
naţiunea de invazia străină, conducătorii revoluției au declarat în 1793 mobilizarea generală.
Cu Revoluţia Franceză se pune capăt vechiului sistem de relaţii diplomatice tradiționale,
fondat pe alianţe dinastice, combinații matrimoniale, bunul plac al monarhilor
Consecinţele Congresului de la Viena Înfrângerea lui Napoleon a impus soluţionarea
problemei restabilirii ordinii şi echilibrului inter naţional sarcini pe care trebuia să le rezolve
Congresul de la Viena (1 nov. 1814-9 iun. 1815). Victoria asupra lui Napoleon a dus la
modificări teritoriale importante, menite să menţină viabil sistemul de echilibru al puterilor.
Congresul de la Viena se încununează cu în cheierea Înţelegerii celor patru împăraţi ai
Rusiei, Austriei, Prusiei și Angliei. S-a instituit sistemul de conferințe menit să stabilească
schimbarea hotare lor europene

TARILE ROMANE SI PROBLEMA ORIENTALA

In secolul al XVIII - lea apare "Problema Orientala" determinata de tendinta Austriei si
Rusiei de a anexa teritorii ale Imperiului Otoman. Rivalitatea dintre marile puteri a
determinat izbucnirea a sase razboaie austro - ruso - turce.
In Moldova, ca de altfel si in Tara Romaneasca, conturarea si adancirea procesului
innoitor in sfera relatiilor agrare a avut loc in conditii anevoioase, ca urmare a sporirii
necontenite a cererilor Imperiului Otoman, aflat, de asemenea, intr-o acuta si persistenta
criza.
Regimul fanariot instaurat la inceputul celui de-al doilea deceniu al secolului al XVIII-
lea a reprezentat punctul culminant al dependentei politice si economice fata de turci.
Obligatiile mari si mereu in crestere, in bani, in produse si prestatii impuse de Inalta Poarta,
alaturi de abuzurile si de coruptia aparatului administrativ, au contribuit la inasprirea
fiscalitatii, determinand o scadere dramatica a nivelului de trai pentru categoriile sociale de
jos. Ascensiunea Rusiei si Austriei a determinat unii domni romani sa se orienteze spre
alianta cu aceste puteri pentru a obtine independenta de sub stapanirea otomana.
La fel Dimitrie Cantemir a facut o alianta cu tarul rus Petru cel Mare dar in urma
infringerii de la Stanilesti Dimitrie Cantemir pierde domnia fiind nevoit sa plece in exil. In
situatia in care domnii de la Iasi si Bucuresti nu s-au dovedit de incredere au fost numiti de
catre Imperiul Otoman domnii considerati fideli lor.
Astfel Nicolae Mavrocordat a devenit Domnul Moldovei dupa plecarea lui Dimitri
Cantemir si tot el a instaurat perioada domniilor fanariote. Acesta a incercat sa reformeze
administratia, sa defiinteze serbia, sa creeze un sistem legislativ european sau sa dezvolte
invatamantul. Teritoriul Tarilor Romanesti a avut trista soarta de a fi timp de cateva secole
teatrul operatiunilor militare intre aceste mari puteri. In afara de aceasta, el a mai servit si in
calitate de moneda de schimb atunci cand Imperiul Otoman suferea infrangeri pe campul de
lupta, desi, una din conditiile capitulatiilor semnate intre Turcia si vasalii sai era apararea
integritatii lor teritoriale. Romanii din Ardeal, Banat, Oltenia, Bucovina si Basarabia au
simtit rand pe rand ce inseamna aceasta.
ANUL 1821
Instabilitatea politica tot mai accentuata ce afecta principatele a condus la izbucnirea
miscarii revolutionare conduse de TudorVladimirescu, ce va avea insemnate consecinte
pentru situatia tarilor romane.
 In stransa legatura cu miscarea greceasca a avut loc si miscarea revolutionara din 1821
condusa de Tudor Vladimirescu. Tudor Vladimirescu. Revolutia a inceput printr-un apel la
revolta cunoscut sub numele de Proclamatia de la Pades. Tudor Vladimirescu, este trimis de
Comitetul de Obladuire ca sa organizeze oastea tarii, bazandu-se pe fortele de panduri. Tudor
Vladimirescu imprima miscarii un caracter social atragand de partea ei tarani cat si locuitori
ai oraselor. Programul adevarat al revoltei va fi cunoscut sub numele de Cererile norodului
romanesc" iar revendicarile sale principaleprevedeau:
- Desfiintarea privilegiilor detinute de boierii greci.
- Promovarea in functii dupa merit.
- Infiintarea armatei.
- Schimbarea regimului fiscal.
- Autonomie interna reala. Conditiile internationale, ostilitatea celor trei mari puteri:
austriac, tarist si otoman dat si conflictul Alexandru Ipsilanti, au dus la inabusirea miscarii
lui Tudor si uciderea lui.
Desi infranta, miscarea revolutionara a avut cel putin o urmare benefica: Domniile fanariote
au fost abolite.
In fruntea Moldovei si a Tarii Romanesti au revenit domni pamanteni.
Dupa infrangerea miscarii lui Tudor Vladimirescu sub presiunea noilor puteri, Rusia,
Anglia, Austria trupele otomane au fost retrase din tara.
Astfel in 1822 prin numirea lui Ionita Sandu Sturdza in Moldova si a lui Grigore Ghica
(1822) in Muntenia, sunt restabilite domniile pamantene.
Conventia de la Akkerman
In 1826, Turcia si Rusia semneaza conventia de la Akkerman ce prevedea:
- Alegerea de catre divan a domnilor pamanteni pe zone (sub rezerva aprobarii tarului si
sultanului).
- Suspendarea tributului pe doi ani
- Libertatea comertului.
Chestiunea Orientala devine o problema din ce in ce mai acuta pentru marile puteri
europene. Pentru principatele romane, si pentru sud-estul Europei incepe o perioada de
intense framantari interne si de demersuri diplomatice vizand detinerea independentei si
recunoasterea constiuirii lor ca state suverane.
Pacea de la Akkerman a conferit principatelor romane dreptul de a avea reglementari
proprii de ordine interioara. In urma tratatelor de la Akkerman si Adrianopol, ocupatia
ruseasca dintre 1828 - 1834 a adus cu ea doua legiuiri de mare insemnatate: Regulamentele
Organice.
Regulamentele Organice au reprezentat legiuiri conservatoare menite sa pastreze si chiar sa
intareasca sistemul de privilegii existent:
- Boierii devin proprietari pe o treime din mosie, nu platesc impozite.Dregatorii se aleg doar
din randurile boierilor.
Prevederile din regulamentele organice aduc transformari institutionale in sensul
modernizarii tarilor romane:
- Libertatea comertului.
- Inlocuirea vechiului sistem fiscal cu o dare unica numita capitatie.
- Instituirea bugetului.
- Reinfiintarea armatei.
Organizarea politica a principatelor romane sta sub semnul modernizarii:
- Sunt puse bazele unui sistem parlamentar.
- Se introduce principiul separarii puterilor in stat.
Astfel:
- puterea executiva este incredintata domnitorului.
- Puterea legislativa - Adunarile Obstesti
- Puterea judecatoreasca este exercitata de tribunalurile
Prin aceste Regulamente Organice, prin puternica asemanare dintre prevederile legiuirilor
din ambele tari, pregatesc terenul Unirii principatelor.

ANUL 1812
RAZBOIUL RUSO TURC 1806-1812
La 22 noiembrie 1806 izbucnea noul război ruso-turc, purtat în întregime pe teritoriul
ţărilor române. Ca dovadă a intenţiilor Rusiei, deja la 8 ianuarie 1807 Poarta acuza Rusia că
tratează principatele ca pe o posesiune a sa, amestecându-se grosolan în treburile lor intene.
La 7 iulie 1807 se încheia pacea ruso-franceză de la Tilsit. Prin articolul XXII al
tratatului, Rusia se obliga să-şi retragă toate trupele din Ţara Românească şi Moldova
Situaţia ţărilor române era foarte gravă, după cum rezultă şi din această afirmaţie a
contelui Rumeanţev din 20 iulie 1810: „M.S. Împăratul, considerând Moldova şi Valahia ca
provincii ale imperiului său, şi care, prin urmare, vor fi administrate cu legile imperiului său,
a hotărât să suprime în aceste teritorii executarea drepturilor ce sunt practicate numai în
Turcia… orice individ născut în aceste provincii nu trebuie să fie considerat altfel decât un
supus rus.”
Şi pentru că turcii refuzau să recunoască anexarea principatelor, ţarul hotărî să dea
lovitura decisivă. La 7 aprilie 1811, Kamenski era înlocuit de la comanda armatei cu
generalul Kutuzov. Ca urmare, la 2 octombrie, ruşii obţineau cea mai mare victorie a lor la
Slobozia. Imediat se începură tratativele de pace.
Tratatul de pace de la Bucureşti (1812). intre Anexarea Basarabiei Tratativele de pace au
fost reluate la începutul anului 1812 într-o atmosferă diplomatică com plicată. Anterior au
fost organizate 19 conferinţe ruso-otomane, unde se discutau condiţiile păcii şi teritoriile care
urmau să fie anexate de Rusia. Pacea a fost semnată la 16 mai 1812, la Bucureşti, . Imperiul
Otoman a fost ne voit să cedeze teritoriul istoric al Moldovei dintre Nistru şi Prut, cu cetăţile
Hotin, Tighina, Cetatea Albă, Chilia şi Ismail, asupra căruia îşi extindea doar suzeranitatea.
Țarul Alexandru I a ratificat acest tratat, prin care Rusia a obţinut ieşire la gu rile Dunării,
doar cu o zi înainte de atacul armatei franceze în Rusia. rei de paţiul Ţările tratat jin în aceea
glez de stiţiul raţiile matele Astfel, Moldova a fost divizată, soarta ei fiind hotărâtă de state
străine, pierzând cea mai mare și cea mai fertilă parte din pământurile ei. Au fost încălcate
angajamentele anterioare, iuc, a prin care Rusia îşi asuma rolul de protector al Moldovei
întregite. Prin răpirea Basarabiei a fost destrămată piaţa economică a Moldovei şi distrusă
integritatea tivele, ei teritorială
LICHIDAREA AUTOBOMIEI BASARABIEI
De la autonomie" la gubernie rusească În vederea cuceririi simpatiilor popoarelor
balcanice, guvernul ţarist a făcut în primii ani după anexare anumite cedări populaţiei
autohtone. Structura specială de guvernare a fost stabilită prin Regulamentul administrării
provizorii a Basarabiei din 1812.
Până la începutul anului 1813 toată puterea civilă şi militară a fost concentrată în mâinile
comandantului armatei dunărene amiralul Ciceagov, căruia Alexandru I i-a poruncit să
formeze gu vernul ținutului.
Basarabia a fost introdusă funcţia de guvernator general. Prin instituirea functiei respective
a fost facut primul pas spre in láturarea principiilor autonomiei in administrarea tinutului.
Drep turile guvernatorului civil si ale conducerii tinutale au fost reduse considerabil. Toata
puterea militarà si civilă se concentra in mâinile guvernatorului general. La începutul anului
1818 a fost aprobat Asezamantul oblastei Basarabia, prin care se reorganiza administratia si
se introducea un cod civil unic.
Colonizarea organizată oficial de autorităţile tariste a fost o parte componentă a politicii
de deznaţionalizare a Basarabiei. La 29 decembrie 1819 împăratul Rusiei Alexandru I, după
o intervenţie a viitorului guvernator general al Basarabiei, I. Inzov, a emis un decret prin care
acorda coloniştilor bulgari stabiliţi în regiune drepturi şi privilegii deosebite
 Pe lângă migrarea în masă a coloniştilor din zoriu afara Imperiului Rus, în anii 20-30 ai
secolului al XIX-lea se intensifică strămutarea ţăranilor de stat din guberniile centrale ale
Rusiei şi Ucrainei mai ales în regiunea de sud a Basarabiei. Numai în 1824, la propunerea lui
Vorontov, din Rusia în Basarabia au fost strămutaţi 20 000 de ţărani de stat. Fiecărei familii i
s-a acordat un lot în mărime medie de 30 de desetine de pământ, fiind totodată scutită timp
de trei ani de impozite. De asemenea s-au acordat loturi de pământ, fiind parţial sculiţi de
impozite, şi veteranilor militari, participanţi la războaiele ruso-turce. Ţăranii ruşi au înfiinţat
în Basarabia circa 100 de localităţi, majoritatea în ţinuturile Akkerman, Bender şi Hotin.
ECONOMIA BASARABIEI IN VOMPONENTA IMPERIULUI RUS
În anii 1812-1830 economia Basara biei a trecut printr-o perioadă de ruinare şi stagnare,
determinată de consecinţele războiului ruso-turc şi de instalarea noului regim. Fuga masivă a
moldovenilor peste Prut, cu toate că a fost interzisă de autorităţile ţariste, a dus la
depopularea multor sate
Din ocupaţiile agricole, cele mai importante ramuri le-au consti tuit cultivarea culturilor
cerealiere, horticultura, viticultura, pomi cultura, apicultura şi piscicultura. Creşterea vitelor
începe să joace în secolul al XIX-lea un rol secundar, faţă de perioada precedentă. Din anii
30 începe o perioadă de dezvoltare relativă a agriculturii. Se aplică pe larg unelte de muncă
mai productive, inclusiv cele aduse de colonişti: plugul saxon, la boroane, cultivatoare etc.
Creşte cota-parte a produselor agricole emstva destinate pieţei. Pomicultura şi viticultura.
Exportul în Rusia făcea foarte profitabilă creşterea fructelor (prune. mere, pere, caise, visine,
cireșe, nuci etc.). La exportul de vinuri Basarabia ocupa primul loc în Rusia, cu o producție
de peste 17 milioane vedre anual, adică mai mult de jumătate din tot vinul produs în imperiu.
În anii 30-40. in Basarabia erau 70 de gospodării de crestere a cailor de rasă, care aveau
faimă în tot imperiul.. Era răspândit şi pescuitul
Meşteşugurile şi manu facturile au rămas la o treaptă relativ joasă de dezvoltare, rolul lor
reducându-se la prelucrarea materiel prime agricole. Producţia anuală a acestor între prinderi
era în valoare de 3 milioane ruble. tinat dezv de p inves dina • Comerţul Comerţul a trecut
după 1812 printr-o adâncă criză, deoarece au fost rupte legăturile comerciale vechi cu
regiunile de peste Prut. Mărfurile principale pentru export din Basarabia erau cerealele:
grâul. orzul. secara. po rumbul. Treptat Basarabia a fost inclusă în piaţa rusească. În structura
comerţului extern al Rusiei cerealele din Basarabia alcătuiau anual 20-30%. Totuşi,
amplasarea la hotar (în Basarabia existau 15 puncte vamale) şi apropierea portului Odesa au
stimulat exporturile.
Economia basarabeană în timpul administraţiei anu så de rarea a fost ţariste rămânea
predominant agrară, procesele de modernizare, foarte lente, fiind atestate abia la sfârşitul
secolului al XIX-lea, după promova rea reformelor cu caracter liberal în imperiu, mai ales în
spaţiul urban. Relaţiile capitaliste încep să pătrundă în agricultură, produsele fiind des tinate
spre piaţă (cereale şi vinuri). Industriile se dezvoltau lent şi erau legate mai ales de sectorul
de prelucrare a produselor agricole. Necesităţile de investiţie au dus la apariţia unui sector
financiar dinamic şi a unui sistem de creditare

POLITICI SOCIALE ALE ȚARISMULUI

Evoluţia societății basarabene în perioada ţaristă (1812-1917) a fost extrem de neuniformă
şi pestriță. Țărănimea, care con stituia marea majoritate a populaţiei (85-90%), era limitată în
drepturi, iar nobilimea juca rolurile principale în viaţa politică, economică şi culturală.
Orăşenimea era în majoritatea ei alogenă, fapt care a influenţat puternic aspectul
sociocultural al regiunii
Primele statis tici efectuate de Imperiul Rus în Basarabia imediat după anexare arată că
numărul populaţiei se ridica la 400.000 de oameni, dintre care marea majoritate (86%) o
constituiau băştinaşii (români/ moldoveni), iar restul (14%) îl constituiau rutenii, lipovenii,
evreii, armenii, grecii, bulgurii, găgăuzii. Evoluţia ulterioară indică un spor demografic
apreciabil
Ţărănimea Majoritatea covârşitoare a populaţiei ţinu tului activa în sectorul primar al
economiei. Au fost create legi menite să reglementeze relaţiile dintre moşieri şi ţărani
(„contracte normale"), în care se in terzicea trecerea sătenilor pe pământurile statului, sub
ameninţarea unor pedepse. Sumul 1889 Gospodăriile mici ţărăneşti, înapoiate din punct de
vedere tehnic, nu puteau face faţă sarcinilor şi datoriilor crescânde faţă de stat şi moşieri.
Pentru a putea plăti impozitele, ţăranii erau nevoiţi să plece la munci sezoniere, ca argaţi, fie
să plece în alte regiuni ale imperi ului. Reforma agrară, aplicată în Basarabia în 1868, nu a
îndestulat cu pământ ţărănimea, care a fost nevoită să păstreze legăturile cu marele domeniu
moşieresc şi după această dată.
NOBILIMEA
După anexarea Basara biei autorităţile ţariste au recunoscut toate drepturile şi privilegiile
nobilimii moldoveneşti, cu scopul de a-i obţine loialitatea.
Politica de rusificare a vizat în primul rând elitele autohtone din imperiu, nu a constituit
excepţie nici nobilimea basarabeană. Pe lângă aceasta, aici au toate fost strămutaţi nobili din
alte regiuni ale imperi llegiile ului pentru a contrabalansa ponderea boierimii locale. Cu toate
acestea, nobilimea basarabeană s-a manifestat în diferite domenii, precum autohtonii Alecu
Donici, Alexandru Hâjdeu şi fiul său Bog dan Petriceicu-Hasdeu
Din statistica oficială pentru anul 1912 nă şi vedem că din populaţia urbană făceau parte:
raţie evrei - 37,2%, ruşi - 24,4%, ucraineni - 15,8%, moldoveni/români 14,2%, alte etnii
8,4%. - eptul Populația urbană era compusă din mai multe categorii sociale: funcţionarii,
ofiţerii, judecătorii, profesorii, clerul. Ritmurile slabe ale modernizării şi urbanizării nu au
permis crearea unei clase de mijloc puternice, garantă a stabilităţii politice şi economice,
dovadă fiind extremismul epocii revoluţionare ce a zguduit întregul imperiu, inclusiv
Basarabia (1905-1917)

REFORMELE TARISTE IN BASARABIA

Context istoric
Esecul suferit de impäratul Rusiei Nicolai al Il-lea (1825-1855) in Räzboiul Crimeii a impus
autocratiei ruse o serie de reforme: täraneascà (1861), judecätoreascà (1861), administrativà
(1864) etc., apar insemne de progres in viata Basarabiei: linia telegraficà Odesa-Chisinäu
(1861), primele segmente de cale feratà (1868).
In 1861 initiase reforme modernizatoare in Rusia sperând sà refacà imaginea de mare putere
statului säu. Reformele s-au extins in tot imperiul, inclusiv in Basarabia.
Reforma agrara, 14 iulie 1868
Reforma agrarà in Basarabia a avut particularitàtile sale. din 19 februarie 1861, nu s-a aplicat
asupra majoritàtii taranilor din Basarabia, ci doar asupra tiganilor iobagi. Spre deosebire de
taranii iobagi rusi, tiganii basarabeni n-au fost improprietäriti, find trecuti doar in categoria
de tärani. Pentru dreptul de a folosi pamântul mogierilor, noii tarani trebuiau sã presteze
proprietarilor boierescul si alte obligatii. Ei se vor elibera definitiv in anul 1868.
Impactul reformei agrare
In perioada aplicárii reformei agrare, autoritätile tariste si mosierii au coms numeroase
abuzuri. Nedreptätile provocate au generat, in ani '60- '70 ai secolului al XIX-lea,
nemulumirea täranilor de pe pämânturile mosieresti. Dupà reforma agrarà, situatia majoritatii
taranilor a rámas practic neschimbatà. Cu toate acestea, infaptuirea reformei agrare din
Basarabia a permis lichidarea ramâsitilor feudale din agriculturà si dezvoltarea pe cale
burghezä a ramurii de bazà a economiei basarabene.
Reforma administrativa
Reforma remstvei, 1864, a avut drept scop trecerea la sistemul de autoadministrare localà in
Imperiul Rus, venea sà acopere lacunele din sistemul institutional de stat, pentru a asigura
controlul asupra sferelor vietii obstesti in care nu se puteau implica structurile vechi.
Reforma militarà
in anul 1874, guvernul rus a reorganizat si serviciul militar, prin care s-au pus bazele
modernizärii armatei ruse dupä modelul german. Durata serviciului a fost micsoratà, de la 25
la 6 ani, pentru soldati, si 8 ani, pentru marinari. serviciul militar a fost introdus si in scopul
rusificäri provinciei
Reforma judiciarà
in Basarabia, reforma judiciarà a fost aplicatà din anul 1869, determinând o nouà restrângere
a sferei de actiune a legilor moldovenesti. Procesele urmau sà se desfäçoare exclusiv in
limba rusã. Interzicerea utilizárii limbii române in domeniul juridic a contribuit, pe lângà alti
factori, la deznationalizarea acestui finut si rusificarea lui, precum si la diminuarea
drepturilor cetàtenesti ale românilor basarabeni.
Concluzi
Ca si in alte tari, in Imperiul Tarist reformele au modificat treptat structura institutionalà si
bazele de organizare a societàtii rusesti, fàcând posibil ca in decursul a câteva decenii Rusia
sà se debaraseze in mare parte de ramásitele feudalismului. Pentru Basarabia, pe de o parte
DOCTRINE DIN EPOCA MODERNĂ
LIBERALISMUL
Principiile de bază
Fiecare individ este primar în raport cu societatea și instituţiile ei. Individualitatea fiecărui
om este absolută şi primară. Legăturile şi asemănările între oameni sunt convenționale și
secunde. - Toate legile si valorile omul le creează singur. Omul ca individ este liber, dar şi
responsabil de liber tatea sa. Respectarea principiului separării puterilor în stat, a
pluralismului politic și a supremației legii. Garantarea drepturilor si libertăţilor politici de
bază, respectarea demnităţii umane a oricărui individ.
CONSERVATORISMUL
Principiile de bază Societatea este un sistem de norme, tradiţii, instituţii care au adânci
rădăcini istorice. Instituţiile existente și viabile sunt mai sigure decât unele scheme teoretice
presupuse. Orientarea de bază este autoritatea de stat. Aprecierea pesimistă și sceptică a ia
naturii omului și raţiunii lui. Negarea perspectivei echității so ciale între oameni. Proprietatea
privată – garanţia liber tăţii persoanei și a ordinii sociale. Ideile politice Traditiile determină
existenta socială a individului. Ideea măreției naţionale.
Socialismul este o doctrină socio-politică și economică bazată pe proprietatea și
administrarea colectivă a mijloacelor de producție pentru a obține o distribuție mai
echitabilă a bogăției.
Unul dintre pilonii principali ai socialismului este realizarea unei societăți juste, prin urmare,
ea are printre abordările sale necesitatea administrării mijloacelor de producție de a avea
imixtiuni colective sau de stat care să le reglementeze și să centralizeze puterea economică.

Unirea Principatelor Române

Problema unirii, după Revoluția de la 1848, a devenit una de bază a mişcării naţionale din
Moldova şi Ţara Românească. Adunările ad-hoc, împuternicite a se pronunţa în problema
unirii, au demonstrat Europei dorinţa românilor de a realiza unitatea lor statală şi naţională.
Unirea Moldovei cu Ţara Românească reprezintă unul din momentele cruciale ale istoriei
neamului românesc, actul politic care a stat la baza României moderne.
Unirea Principatelor a fost un proces care a început în 1848, bazat pe puternica apropiere
culturală și economică între cele două țări. În anul 1848 s-a realizat uniunea vamală între
Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe
Bibescu.
Adunările ad-hoc. Convenţia de la Paris
După Convenţia de la Paris unioniştii au înțeles că unirea Principatelor poate fi îndeplinită
numai cu forţele proprii. În primul rând urmau să fie aleşi, separat, domnii principa telor. În
Moldova partidul naţional în frunte cu M. Kogălniceanu şi Negri înaintează candidatura colo
nelului Alexandru Ioan Cuza. La 5 ianuarie 1859, el este proclamat în unanimitate domn al
Moldovei. Sub presiunea maselor, adunarea electivă a fost nevoită să-l alea gå pe Al.I. Cuza
şi domnitor al Ţării Româneşti la 24 ianuarie 1859.
la 26 august 1859 sultanul a fost nevoit să dea publicităţii firmanul prin care puterea
suzerană recunoştea unirea Principatelor Însemnătatea istorică a Unirii Unirea Moldovei şi a
Ţării Româneşti a fost cauzată de întreaga evoluţie istorică a poporului român şi de unii
factori de ordin intern şi extern, premergă tori realizării Unirii. Dezvoltarea capitalismului pe
arena mondială, formarea statelor naţionale în centrul Europei au influenţat dezvoltarea
social economică şi politică a Principatelor. Dar premisele principale ale unirii Munteniei şi
Moldovei au fost legate de dezvoltarea lor internă. A fost deschisă calea reformelor care
aveau să înlăture relaţiile semifeudale şi să creeze instituţii moderne burgheze, impuse de
dezvoltarea capita lismului. A fost înfăptuită prima etapă a deplinei unităţi politice a
poporului român. fapt ce a avut un larg răsunet în rândurile românilor aflaţi sub stăpânire
străină

ACTIVITATEA LUI A.I.CUZA

Cea mai importantă realizare a domniei lui Al.I. Cuza o constituie activitatea reformatoare.
Încetarea protectoratului rusesc datorită sprijinului occidental a permis aplicarea cererilor
românilor exprimate în Adunările Ad-hoc din 1857-1857: Unirea, Neutralitatea sub un
principe străin și Reformele. Domnia lui Cuza a însemnat momentul de start al aplicării
programului național.
Cuza, inițiază importante reforme: secularizarea averilor mănăstirești, reforma agrară, legea
electorală, cea a educației și Codul Civil.
Prima și cea mai puțin cunoscută dintre legi este cea care a pus bazele administrației locale -
legea comunală și legea consiliilor județene (adoptate în martie 1864) Prin legea comunală,
satele şi cătunele se grupau în comune rurale, mai multe comune formau o plasă, iar mai
multe plăși formau un judeţ.
„Secularizarea averilor mânăstirești a fost oarecum brutală, dar era în logica, spiritul
timpului. Proprietatea mânăstirească era controlată de greci, care se aflau sub o puternică
influență rusească, plus ca a fost o ofertă de nerefuzat să împarți un sfert din totalul
proprietății arabile”. Acesta în contextul reformei agrare.
Legea asupra Instrucţiunii a Principatelor Unite va fi promulgată la 25 noiembrie 1864 și
instituia școala primară, secundară, superioară şi particulară. Marea noutate consta în
obligativitatea şi gratuitatea instrucţiei publice primare, primele patru clase.
Legea agrară, adoptată cu greutate în august 1864, a împroprietărit cu pământ peste 400.000
de familii de ţărani, iar aproximativ 60.000 de alţi ţărani au primit teren pentru casă şi
grădină. Legea prevedea că țăranii puteau plăti statului terenurile într-o perioadă de 30 de
ani. Vechii proprietari urmau să fie despăgubiţi într-un termen de 10-15 ani.
A fost introduse impozitele către stat, printr-un sistem de taxe la nivel național, așa încât
veniturile la bugetul comun urmau să crească. Dacă, până la reformă, țăranii negociau cu
boierii dările pe care trebuiau să le plătească, după au descoperit disconfortul de a fi
contribuabili la bugetul statului
„Legea agrară a avut probleme mari, opoziția la lege nu era tocmai nefondată pentru că a
creat o mare problemă economică. Când Cuza pleacă de la putere, statul era complet
falimentat, bugetul era compromis. Una din cauze a fost că economia rurală a fost
dezorganizată, compromisă pentru o perioadă lungă de timp pentru că a durat ceva până ce s-
au creat noi raporturi economice, noi relații de producție”,
Gestul politic al lui Alexandru Ioan Cuza a fost perceput și în afara țării drept ceea ce era:
o lovitură de stat. Rusia, Franța și Prusia l-au criticat pe Cuza și l-au acuzat de încălcarea
Convenției de la Paris din 1858.
În noaptea de 10 spre 11 februarie 1866, liderii din această coaliția care îi cuprindea și pe
liberali, și pe conservatori l-au forțat pe Cuza să abdice.
CONSTITUȚIA DIN 1866
Dupǎ abdicarea lui Cuza,Adunarea Constituantǎ voteazǎ o nouǎ constituţie ce avea la bazǎ
principiile constituţiei belgiene, dar care au fost adaptate la realitǎţile româneşti. Constituţia
a fost aprobatǎ de domnitor şi a intrat în vigoare odatǎ cu publicarea în Monitorul oficialîn 1
iulie 1866.
Constituţia adoptatǎ în 1866 stǎ la baza regimului monarhiei constituţionale. Era redactatǎ
pe baza principiului democratic al separǎrii puterilor în stat. Astfel, puterea legislativǎ era
exercitatǎ de domn şi de Reprezentanţa Naţionalǎ,
Conform articolului 93 din Constituţie domnul numeşte şi revocǎ miniştrii, sancţioneazǎ şi
promulgǎ legile dar poate refuza sancţionarea legilor. Domnitorul are, de asemenea dreptul
de aministie în materie politicǎ şi de a micşora pedepsele în materii criminale, nu poate
suspenda cursul cercetǎrii sau al judecǎţii şi nici nu poate interveni în adminstrarea justiţiei.
 Constituţia din 1866 este una de facturǎ liberalǎ, a fost elaboratǎ dupǎ modelul Constituţiei
belgiene şi este consideratǎ una dintre cele mai democratice constituţii din Europa în
mometul respectiv, a fost adoptatǎ fǎrǎ acordul Marilor Puteri, procalama suveranitatea
naţionalǎ, guvernarea era reprezentativǎ şi responsabilǎ, se instituia principiul sepǎarǎrii
puterilor în stat, monarhia erediatarǎ reprezentând foma de guvernǎmânt. Constitutia
demonstreazà calea de modernizare institutionalà a statului român si ca de obtinere a
independentei.

UNIFICAREA ITALIEI ȘI-A. GERMANIEI

UNIFICAREA ITALIEI
Revoluția de la 1848 a reînviat idealurile epocii Risorgimento, Marele val al mişcării
naționale condus de C. Cavour şi G. Garibaldi a culminat către anul 1871 cu crearea statului
național italian unificat. Unificarea ţării pentru poporul italian a avut o importantă istorică
deosebită, grăbind dezvoltarea economică şi culturală.
După înfrângerea revoluţiei de la 1848, în statele italiene a urmat perioada reacţiei. Prin
fondarea unor noi întreprinderi industriale, construcţia de căi ferate, semnarea unor tratate
comerciale avantajoase cu alte state a favorizat dezvoltarea economică. Au fost înfăptuite o
serie de reforme, inclusiv cea militară, şi secularizarea averilor mănăstireşti, care au
transformat Piemontul in cel mai puternic stat italian.
în preajma anului revoluţionar 1848 se dezvoltă în regatele din centru şi nordul spaţiul
italian o mişcare de unificare a acestui spaţiu denumită Rissorgimento.
Toate aceste pregătiri ar fi fost zadarnice fără o susţinere a regelui francez Napoleon al III-
lea.
Pentru a termina acţiunea de unificare, Victor Emmanuel al III-lea trebuia să mai „alunge”
trei suverani instalaţi solid pe tronurile lor:regele Neapolelui, Papa şi împăratul Austriei,
stăpân al Veneţiei. n acest punct critic al unificării Italiei, un fost general al Republicii
romane, Giuseppe Garibaldi, va scrie istorie.
La 11 mai, „cămăşile roşii” debarcă la Marsala, în Scillia, înfrâng trupele lui Francisc al
II-lea şi ocupă Palermo iar Garibaldi se proclamă dictator al Sciliei în numele lui Victor
Emmanuel. Garibaldi decide să îşi continue marşul cu direcţia Roma, dar Victor Emmanuel
îi blochează iniţiativa şi anexează provinciile cucerite de acesta, apoi intră şi ocupă ducatele
rămase libere din jurul Romei.
După realizarea unităţii italiene depline, în faţa elitei politice a nou lui stat s-au ridicat
câteva mari probleme: consoli darea statului, integrarea economică şi lichidarea inegalităţilor
între Nord şi Sud, omoge-nizarea şi dezvoltarea în sens modern şi, în fine, dobândirea
statutului de mare putere europeană.
CRONOLOGIE
1821: Sentimentul revoluţionar în favoarea unei Italii unificate a început să renască şi o serie
de insurecţii au aşezat fundalul pentru un singur stat de-a lungul Peninsulei Italice.
1832 Giuseppe Mazzini a fondat " Tânăra Italie”
1856:Congresul de la Paris
1859:. Războiul Franţei şi Piemontului împotriva Austriei
1871 :Roma a devenit capitala Regatului

UNIFICAREA GERMANIEI
unificarea germană A fost un proces istoric care a avut loc în a doua jumătate a secolului al
XIX-lea și s-a încheiat odată cu crearea Imperiului German în ianuarie 1871. Înainte de
unificare, existau 39 de state diferite pe acel teritoriu, Imperiul Austriac și Prusia ieșindu-se
în evidență pentru importanța lor.
Unificarea a fost realizată prin intermediul armelor. Au existat trei războaie care au extins
teritoriul prusac și au dus la crearea Imperiului. Austria și Franța au fost cele care au suferit
cel mai mult, deoarece au fost forțați să renunțe la unele teritorii și, în plus, puterea lor
politică a fost redusă.
Cei doi procesului de unificare au fost regele prusac, William I, și cancelarul său, Otto
Von Bismarck. Ambii au început să manevreze pentru a atinge obiectivul unei Germanii
unite și că aceasta a devenit marea putere a centrului continentului.
OTTO VIN BISMARK
In timp In timpul procesului de unificare a condus cele trei războaie care au dus la formarea
Imperiului German. . Odată cu impozitele stabilite de rege, Bismarck a reușit să-și
transforme țara într-o putere capabil să înfrunte cu succes austrieci și francezi.
După unificare Germania a cunoscut o perioadă de dezvoltare rapidă în toate domeniile.
Bismarck şi-a continuat guvernarea în calitate de cancelar imperial în anii 1871-1890,
perioadă in trată în istorie sub numele de „timpul întemeierii". Reformele au consolidat
națiunea şi au transfor mat pe viitor Germania în unul dintre cele mai avansate state ale lumi.
Astfel, către începutul sec. al XX-lea, după nivelul de dezvoltare economică, Imperiul
German, ocupă primul loc în Europa şi al doilea în lume. Societatea germană a evoluat rapid
spre una in dustrială, s-a impus statul de drept şi s-a afirmat societatea civilă, în ciuda
faptului că structurile de stat promovau o politică conservatoare și reacţio nară. Avantajele
evoluţiei social-economice au adus la ordinea zilei problemele extinderii domi naţiei politice
în întreaga lume (Weltpolitik). Agresi vitatea acestor planuri a dus, in cele din urmă, la
izbucnirea Primului Război Mondial
CONSTITUIREA STATULUI FEDERATIV nord-american
Räzboiul de secesiune = räzboi civil din SUA (1861-1865), purtat intre coalitia statelor din
Nord(abolitioniste) si a celor din Sud (sustinätoare ale sclavagismului) încheiat cu
infrângerea statelor din Sud si cu abolirea sclaviei.
Räzboiul civil, de secesiune din America- conflict politic si militar, de patru ani (1861-
1865) dintre Uniunea sau Statele din Nord si Statele din Sud initial 7 apoi 11), care gi-au
anuntat intentia de a se separa, numite si Statele Confederate ale Americii.
PREMISELE războiului
•Coexistenta unui Sud sclavagist cu un Nord din ce in ce mai puternic abolitionist.
•Temerile Sudului de a pierde controlul guvernului federal in fata fortelor antisclavie, si
temerile Nordului cà fortele sclavagiste controlau guvernul, a provocat criza spre sfârsitul
anilor 1850.
•in 1858, prin discursul ,,Casa dezbinatà", A. Lincoln si-a exprimat dorinta de a limita
ráspândirea sa, si a o pune acolo unde constiinta publicà va putea pâstra credinta cà este pe
calea spre disparitia totalà.
•Victoria republicanilor in alegeri
Cauze
•Sectionalismul (cauzat de cresterea sclaviei in Sud, in timp ce ea a dispărut incet in Nord) si
diferentele economice intre Nord si Sud, desi unii istorici, afirmă că economile Nordului si
Sudului erau in mare parte complementare.
•Räspândirea ideilor lui Th. Jefferson cà toti oamenit sunt creati egal.
Context istoric
• In timpul alegerilor prezidentiale din anul 1860, Partidul Republican, in frunte cu Abraham
Lincoln, a purtat o campanie politicà impotriva expansiunii sclaviei in afara statelor in care
aceasta exista deja.
Evenimente istorice
din Carolina de Sud. Lincoln a räspuns chemând o armatà de voluntari din fiecare stat si
ordonând mobilizarea generalà, ceea ce a condus la declararea secesiunii a incà patru state
sclavagiste din Sud. Ambele pärti si-au constituit armate de rázboi, iar Uniunea apreluat
controlul statelor de granitàsi a efectuat o severà dar eficientà blocadà navalà. in septembrie
1862, Proclamatia de emancipare a lui Lincoln a transformat desfiintarea sclaviei din Sud
intr-un scop al räzboiului si i-a determinat pe britanici sà nu intervinà. Comandantul
confederat Robert E. Lee a repurtat câteva victorii pe frontul estic, dar in 1863 inaintarea sa
spre nord a fost oprità la Gettysburg.
Declaratia emancipärit
Proclamatia de emancipare se baza pe puterile Presedintelui in caz de război, dar ea se
referea doar la teritoriile detinute la acea vreme de Confederatie. Totusi, proclamatia a
devenit un simbol al angajamentului crescând al Uniunii de a adauga emanciparea la
definitia americană a libertăți.Lincoln a jucat si un rol principal in convingerea Congresului
sã voteze in favoarea Amendamentului 13, care a făcut emanciparea universalà
Reconstructia
Reconstructia, care a inceput incã din timpul războiului si -a terminat in 1877, a implicat o
serie complexà si in rapidà schimbare de politici la nivel federal si de stat. Rezultatul pe
termen lung a venit sub forma a trei amendamente ale Constitutiei, denumite amendamentele
râzboiului civil:
•Amendamentul al 13-lea, care a abolit sclavia;
•Amendamentul al 14-lea, care a extins protectile legale federale in mod egal asupra tuturor
cetätenilorindiferent de rasă;
•Amendamentul al 15-lea, care a abolit restrictiile rasiale asupra dreptului de vot.
Reconstructia a lat sfärsit in state diferite la momente diferite, incheindu-se prin
Compromisul din 1877
Consolidarea statului
Păstrarea integritàtii teritoriale-extinderea capitalismului, resurse, forte de muncă,
valorificarea teritoriilor agricole din vest, materia primă, mai ales carbune si petrol-toate a
provocat progresul economic. Politici protectionist, de industrializare internà, de construire a
cailor ferate, investitii importante in agricultură-prosperitate. Incurajarea monopolurilor-cel
mai mare trust- Corporatia otelului, Compania petrolierã, numeroase asociatii bancare.
SUA DEVINE O MARE PUTERE ECONOMICA

INDUSTRIALIZAREA SI CONSECINTELE EI
Progresele in dustrializării erau evidente prin accelerarea ritmurilor de dezvoltare, mai
ales în SUA și Franţa, apoi în Germania, Europa Centrală şi Me ridională, Rusia, sfârşind cu
Japonia erei Meiji. Principalele ramuri industriale rămâneau, ca şi în perioada precedentă,
extracţia căr bunelui, necesară pentru maşinile de aburi şi siderurgie, industria textilă, în ca
un rol tot mai important il avea industria bumbacului, şi industria producătoare de maşini,
care a beneficiat de noi procedee de prelucrare a fierului şi oţelului Cererea de bunuri crea
locuri de muncă, mai ales în construcţia oraşelor, căilor ferate şi uzinelor
În cea de-a doua revoluţie industrială tehnologi ile au schimbat radical transportul şi
comunicaţi-. Căile ferate împânzesc nu doar Europa, dar şi întreaga lume. Motorul cu aburi
se generalizează în industria navală şi transportul pe uscat, chiar dacă trăsura cu cai domină
peisajul. Totuşi, o desco perire revolutionară va schimba această stare de lucruri. Inginerul
german Nikolaus Otto a inven tat motorul cu ardere internă, iar la 1887 Gottlieb Daimler
foloseşte motorul la primul automobil. Progresul industriei automobilelor a fost determi nat
de viteza crescândă a vehiculelor şi ieftinirea lor graţie producerii în serie în SUA (modelul
Ford). Motorul a fost utilizat şi la cucerirea aerului. În 1903 frații Wright reusesc să ridice
primul avion pilotat
Progresele indus triei necesitau amplasări de capital tot mai mari, pentru a satisface
cererea crescândă de produse şi servicii. Un rol important în aceasta îl joacă băncile.
Acumulările din industrii, agricultură, comerţ şi fiscale duc la aparitia unor mari bănci
naţionale: Bank of England (1694), Banque de France (1800) ş.a. Progresele economice şi
creşterea nivelului de trai au atras după sine multiplicarea depunerilor din partea populatiei,
se îmbunătăţeşte sistemul de creditare şi de asigurare. Europa în această vreme devine
„bancherul lumii", deoarece cresc amplasările de capital ale marilor puteri continentale
(credite, împrumuturi, acţiuni, investiţii, crearea filialelor) în economiile străine. Cei mai
mari beneficiari au fost Rusia, Italia, Europa de Est, SUA, America Latină
O caracteristică a vremii a fost contopirea marilor corporaţii în monopoluri sau trusturi,
care say controlau ramuri întregi ale industriei sau chiar ale economiei. Uneori, grupuri de
corporații se uneau în carteluri pentru a stabili preţuri fixe la produse, volumul de producţie
sau împărţeau pieţele pe scară mondială. Concentra rea puterii în mâinile unei oligarhii
industriale şi financiare a trezit critici din partea opiniei publice, monopolurile fiind învinuite
de distru gerea sistemului liberei concurenţe, care stătea la baza relatiilor capitaliste. Către
începutul sec. XX o serie de guverne au adoptat nişte legi anti monopol, cu scopul de a limita
influenţa acestora.

RELAȚIILE INTERNAȚIONALE. marile puteri

Rivalitatea marilor puteri la răscrucerea secolelor XIX-XX
Perioada cuprinsă între anii 1856-1914 a fost una din cele mai de relevante în planul
evoluţiei relaţiilor internaţionale. În Europa s-a produs revoluţia industrială şi procesul de
modernizare care continuă şi astăzi. Apar noi puteri remarcabile în politica şi economia
mondială ca SUA şi Japonia. Apar blocuri militare puternice, care vor duce ca consecinţă la
primul război mondial. Statele Europene deţineau cele mai multe colonii de pe glob, astfel ei
au ridicat nivelul economic şi social ale acelor ţări pentru aşi satisface necesităţile sale în
Europa. Însă spre exemplu colonia SUA a englezilor a devenit stat independent, care s-a
afirmat ca o nouă putere economică şi politică pe glob.
Relaţiile internaţionale în a doua jumătate a secolului al XIX
În a doua jumatate a secolului al XIX-lea, în Europa existau state cu modele politice
diferite: Anglia şi Franţa aveau la putere regimuri politice liberale, iar Germania, Austro-
Ungaria, Italia şi Rusia au optat pentru un model de guvernare autoritară. Anglia, modelul
democraţiei liberale şi parlamentare, continua să fie cea mai mare putere bancară, comercială
şi colonială, în timp ce Franţa traversa o perioadă de slăbiciune din cuza pierderii războiului
cu Prusia (1870-1871), precum şi a provinciilor Alsacia şi Lorena.
După unificare, Germania a devenit, cea mai mare putere politică şi militară a Europei,
industria germană fiind a doua din lume. Acest fapt a avut consecinţe şi în plan demografic:
dacă în 1871 existau 41 de miliuoane de germani, la 1913 numărul lor atingea 70 de
milioane. Germania a promovat o politica numită Realpolitik prin intermediul căreia urmărea
să-şi impună dominaţia în Europa Centrală şi în afara acestei zone.
Austro-Ungaria avea mari probleme naţionale, Rusia ţaristă îşi continua politica de
expansiune teritorială în Europa de Sud-Est şi Extremul Orient, iar Italia aspira la statutul de
mare putere vizând expansiunea în nordul Africii.
După anul 1871, Germania a urmărit creerea unui sistem de alianţe politice care să
permită izolarea diplomatică a Frantei. Astfel, cancelarul Otto von Bismark a reuşit să creeze
în anul 1873 Alianţa celor 3 împăraţi formată din Germania, Austro-Ungaria şi Rusia însă
această coaliţie nu a rezistat din cauza diferendelor între Rusia şi Austro-Ungaria pentru
dominaţia asupra Peninsulei Balcanice.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea s-au format cele 2 blocuri politico-militare care
s-au confruntat ulterior în primul război mondial
Tripla Alianţă
În anul 1879 s-a semnat un acord de colaborare reciprocă între Germania şi Austro-
Ungaria, prin care cele 2 ţări şi-au promis ajutor reciproc în cazul unui atac al Rusiei. În
1882 Italia aderă la acestă alianţă, nemulţumită că Franţa a ocupar Tunisia, formându-se
astfel Tripla-Alianta. În 1883 Romania a aderat la Tripla Alianţă. La început această coaliţie
a avut un caracter defensiv, însă după anul 1890 i s-a imprimat un caracter ofensiv, în
contextul promovării de catre împăratul german Wilhelm al II-lea (1888-1918), a unei
politici expansioniste mondiale (Weltpolitik).
Tripla înțelegere
În anii 1881-1883 s-au semnat o serie de acorduri între Franţa şi Rusia. Nemulţumită de
creşterea potenţialului german, Anglia se apropie de Franţa, cu care semnează în anul 1904,
un acord numit Antanta Cordială. În anul 1907 s-a semnat alianţa dintre Anglia şi Rusia, prin
care cele 2 state şi-au delimitat sferele de influenţă în Asia.
Formarea acestor blocuri politico-militare a determinat alocarea unor importante sume
de bani în statele respective pentru industria de apărare, fiind privilegiate mari uzine precum
Krupp (Germania),Vickers (Anglia), Skoda (Austro-Ungaria) şi uzinele Schneider-Creusot
(Franţa).
REALIZĂRILE ȘTIINȚEI ȘI TEHNICII IN EPOCA MODERNĂ
 Samuel F. B. Morse (n. 27 aprilie, 1791 – d.2 aprilie, 1872) a fost pictor și inventator
american. A realizat în anul 1837 un aparat electromagnetic pentru telegrafie, brevetat în
1840 și a inventat în 1838 alfabetul care-i poartă numele, folosit și în prezent.
ALFRED NOBEL(dinamita)
Alexander Graham Bel. a brevetat pentru prima dată în istorie un dispozitiv capabil să emită
și să recepționeze cuvintele rostite.(telefonul)
Thomas Alva Edison (becul electric)
louis pasteur( vaccina contra turbării)
FERDINAND ZEPPELIN(dirijabilul)
frății wilber(primul zbor in avion)

ROMÂNIA IN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL

Odată cu începutul Primului Război Mondial, România s-a declarat oficial neutră, dar a
avut totuşi o neutralitate binevoitoare față de Antanta. Cu moartea regelui Carol I, după 48
de ani de domnie (1866-1914), se încheie o epocă de mari realizări î n istoria românilor.
Neutralitatea nu s-a putut prelungi mai mult decât anul 1916, când a fost încheiată alianţa
României cu Antanta. Prin participarea în acest război, România urmărea realizarea unității
statale a tuturor românilor.
Germania şi Austro-Ungaria au exercitat presiuni asupra României pentru a o determina
să intre în război de partea lor. În cadrul şedinţei Consiliului de Coroană din 21 iulie/3 august
1914, majoritatea s-au pronunţat împotriva intrării României în război şi pentru respectarea
neutralităţii. La 14/27 august 1916 România a declarat război Austro-Ungariei. A doua zi,
Germania a declarat război României. Turcia şi Bulgaria au făcut acelaşi lucru în zilele
următoare
Intrarea României în război În noaptea de 15/28 august 1916 armata română a trecut
hotarul în Transilvania. În primele zile ofensiva s-a desfăşurat cu succes, reuşindu-se
eliberarea a o treime din Ardeal. Pe 15 septembrie, Consiliul român de război a hotărât să
suspende ofensiva în Transilvania şi să se concentreze pe distrugerea grupului de armate
Mackensen în schimb. Eşecul incercării de spargere a frontului germano-bulgar din
Dobrogea, combinată cu furtuna puternică din noaptea de 1/2 octombrie, care a avariat
puternic podul de pontoane de peste Dunăre, l-a făcut pe Averescu să anuleze întreaga
operaţiune. Consecinţele acestui eşec au fost uriaşe pentru tot restul campaniei.
Semnarea armistițiului de la Brest Litovsk dintre Rusia Sovietică şi Puterile Centrale şi
ieşirea din război a Rusiei au făcut imposibilă rezistenţa armatelor române. România rămasă
sin gură pe frontul de est împotriva Puterilor Centrale nu era capabilă să opună rezistenţă
unui adversar cu o superioritate vădită în efectiv şi armament. Guvernul român s-a văzut
nevoit să înceteze osti lităţile pentru a evita o catastrofă. La sfârşitul lunii noiembrie 1917 a
fost încheiat armistițiul de la Focşani între guvernul român şi austro-german. Unităţile ruseşti
care mai stationau în Moldova se retrăgeau în dezordine peste Prut. Ele au în treprins acţiuni
armate împotriva statului român. Tratatul de pace de la Bucureşti, cu caracter de dictat, i-a
impus României condiţii înrobitoare. Participarea României în Primul Război Mondial s-a
soldat cu pierderea a 300.000 de vieti omeneşti. Acesta a fost pretul plătit de poporul român
pentru realizarea dezideratului suprem - unirea provin ciilor româneşti înstrăinate cu Vechiul
Regat în hotarele unui singur stat naţional

CONSECINȚELE PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL

Printre principali consecințele primului război mondial Se remarcă numeroasele pierderi
umane, decalajul social generat, costurile ridicate asociate cu distrugerea infrastructurii și
implacabila blocadă economică pe care Germania a suferit-o în anii de după conflict. În doar
patru ani - adică între 1914 și 1918 -, Primul Război Mondial a schimbat complet modul de
înțelegere și dezvoltare a războiului modern, făcându-l cel mai letal război din istoria umană
până ziua de azi.
Cauzele primului război mondial au fost foarte diverse; cu toate acestea, își avea originile
în special în rețeaua de alianțe care exista între puterile europene. Conflictul s-a datorat
neîncrederii dintre Tripla Antantă (formată din Franța, Rusia și Marea Britanie) și Tripla
Alianță (formată din Italia, Germania și Imperiul Austro-Ungar).
CONSECINȚE SOCIALE
Marele Război a lăsat până la zece milioane de morți și aproximativ douăzeci de milioane de
soldați răniți.
Primul Război Mondial a condus la crearea unui decalaj social foarte puternic în demografia
Germaniei, Serbiei, Franței, Turciei și Muntenegrului, ceea ce a provocat tulburări sociale
constante, în special la văduvele și orfani pe care i-a generat. În plus, cei care au supraviețuit
au avut de-a face cu amputări, desfigurări și dizabilități permanente, care i-au împiedicat să
ducă o viață normală într-o societate în care încă nu existau medici moderni de reabilitare
sau proteze.
Pe lângă pierderile directe ale omului, Marele Război a adus cu sine și înflorirea bolilor. De
exemplu, în 1914 tifosul exantematic epidemic - transmis de păduchi - a ucis 200.000 de
oameni în Serbia, în timp ce în Rusia 25 de milioane de oameni au fost afectați de aceeași
boală.
Cunoscuta pandemie de gripă din 1918 a fost de asemenea răspândită, ucigând 50 de
milioane de civili în întreaga lume. În același mod, s-a răspândit gripa spaniolă, denumită
astfel deoarece Spania neutră a fost singurul teritoriu în care a fost raportată, deoarece țările
implicate în război au cenzurat informațiile.
CONSECINTE SOCIALE
Distrugere și costuri ridicate
Părți din Serbia, Belgia și Franța au fost distruse complet, ducând la costurile de
reconstrucție la 100 de milioane de franci. În plus, speranța învingătorilor cu privire la
finanțarea costurilor războiului prin reparații furnizate de echipa învinsă a fost o ficțiune de
nerealizat.
Marea Britanie a devenit una dintre cele mai îndatorate țări după ce a fost creditor mondial,
în timp ce Germania a trebuit să facă față inflației gigantice.
În mod similar, Europa și-a pierdut hegemonia și a cedat loc SUA, care a devenit noul
creditor al lumii.
Blocada economică a Germaniei și reparațiile de război
La Conferința de pace din 1919, care a avut loc la Paris, blocada economică a fost impusă
națiunii Germaniei și i s-au atribuit despăgubiri ulterioare. Cheltuielile totale au fost de 956
miliarde de mărci de aur, care au fost distribuite între Imperiul Britanic, Franța, Statele
Unite, Rusia, Austria-Ungaria și Italia.
Majoritatea acestor cheltuieli au fost suportate ca obligațiuni de război. Numai în Germania,
cheltuielile zilnice de război au atins 70 de milioane de mărci; cu toate acestea, acest număr a
crescut semnificativ după programul Hidenburg.
- Consecințe politice
Tratatele de pace
Acordurile de pace au fost semnate între 1919 și 1920. La 18 ianuarie 1919, a început
Conferința de pace de la Paris. O zi care nu a fost aleasă în mod arbitrar, întrucât pe 18
ianuarie a fost fondat Imperiul German.
În majoritatea cazurilor, negocierile au avut loc în secret, iar Rusia și restul țărilor învinse au
fost excluse.
Începând cu luna martie a aceluiași an, informațiile au fost schimbate cu țările înfrânte prin
Consiliul celor Patru, unde s-au întâlnit liderii țărilor câștigătoare: Regatul Unit, Franța, Italia
și Statele Unite. Ulterior a fost semnat Tratatul de la Versailles, un acord de pace la care au
participat până la cincizeci de țări.
Modificări la frontieră
După război, Polonia a devenit o națiune independentă după un secol de dominație. Regatul
Serbiei a devenit Regatul Iugoslaviei, unde slovenii și croații erau legați.
După revoluție, fostul Imperiu Rus a devenit Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, sau
pur și simplu Uniunea Sovietică. A pierdut însă teritoriile Estoniei, Lituaniei, Finlandei și
Letoniei, care au devenit teritorii independente.
Influența asupra ascensiunii nazismului
După toate complicațiile prin care a trebuit să treacă Germania, a apărut pe acel teritoriu un
naționalism puternic și o respingere notabilă a schimbărilor postbelice.
În plus, în Germania a devenit populară o legendă numită „Backstab”, care consta într-o
mărturie a stării psihologice în care se afla populația Germaniei după ce a pierdut războiul și
a respectat responsabilitățile care le-au fost atribuite de țările victorioase. .
Această teorie susținea credința că Germania nu a pierdut războiul prin dificultăți militare, ci
de către dușmanul intern; adică partidele de stânga și evreii.
Acceptarea acestei teorii a destabilizat sistemul, factor care a fost folosit de extrema dreaptă
și mai ales de partidul nazist, care a știut să profite de nemulțumirea de după Tratatul de la
Versailles.
Sfârșitul monarhiilor și al unor imperii
În termeni generali, cea mai vizibilă consecință a Marelui Război a fost dispariția a patru
imperii: austro-ungar, rus, german și otoman. Acest fenomen a dat loc creării de noi națiuni,
precum și a permis recuperarea independenței altora.
BASARABIA IN ANII 1917-1918
Anul 1917 a fost crucial pentru Basarabia, una din guberniile periferice ale imperiului
ţarist.
Revoluţia din 1917, care a dus la căderea autocraţiei ţariste, a schimbat din temelii viaţa
politică a Rusiei. Zeci de milioane de oameni, asupriţi de regimul imperialist, au început a se
implica în viaţa social-politică. Diferite popoare, inclusiv moldovenii, se includ activ în
mişcarea de eliberare naţională.
Deşi cu oarecare întîrziere, deşteptarea s-a produs totuşi şi în Basarabia. În oraşe, tîrguri,
localităţi săteşti, pe parcursul lunilor martie – aprilie, aveau loc mitinguri, demonstraţii,
adunări, la care poporul saluta victoria Revoluţiei din Februarie, îşi exprima speranţa că
Guvernul Provizoriu va pune capăt războiului sîngeros, foamei, dezastrului, va transmite
ţăranilor pămîntul, va stabili ziua de muncă de opt ore, va lichida asuprirea naţională şi va
asigura tuturor naţiunilor egalitatea în drepturi.
Între timp, situaţia social-economică şi politică din ţinut se înrăutăţea cu fiece zi. În
condiţiile unui dezastru total, a crizei de alimente şi carburanţi, a haosului şi lipsei de putere,
care domneau peste tot, situaţia fusese agravată în Basarabia şi de faptul că ea se afla în
apropierea frontului. Resursele de alimente şi de furaje se terminau foarte repede, întrucît
exista necesitatea de a aproviziona frontul. În oraşe, au apărut rînduri lungi după pîine, lipsea
zahărul, manufacturile, gazul, carburanţii. Creşteau preţurile, inflaţia. Rezervele mari de vin
şi spirt s-au transformat într-o adevărată nenorocire pentru populaţia Basarabiei.
MAREA UNIRE DIN 1918
 La începutul anului 1918 forțele procomuniste din Basarabia se pregăteau pentru
acapararea puterii de stat. La 13 ianuarie 1918, la cererea Consiliului Directorilor, armata
română a pătruns în regiune. La 24 ianuarie 1918 Republica Democratică Moldovenească s-a
proclamat independentă, iar două luni mai târziu, la 27 martie, Sfatul Ţării a votat unirea
Basarabiei cu România. Adunarea reprezentanților populației româneşti din Bucovina s-a
pronunţat în favoarea unirii românilor din cadrul Imperiului dualist într-un stat național
independent. Congresul General al Bucovinei a votat unirea necondiționată a ținutului cu
România. În toamna anului 1917 se înteţeşte lupta de eliberare națională a românilor
transilvăneni. La 1 decembrie 1918 Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia a decis unirea
Transilvaniei cu România.
Revoluţia din februarie 1917 a dus la ample mişcări de eliberare naţională în Imperiul
Rus. Ea a avut un larg răsunet şi în Basarabia, care iniţial tindea spre o autonomie politică.
Pentru o mai bună coordonare a tuturor forţelor naţionale din Basarabia, în aprilie 1917 s-a
constituit Partidul National Moldo venesc.
Sfatul Țării şi-a început activitatea la 21 noiembrie 1917. Cu vot unanim, presedinte a fost
ales Ion Inculet. Autorităţile locale au ju rat credinţă Sfatului Tării şi au acceptat benevol så
se subordoneze lui. Astfel, reprezentantii oficiali ai guvernului din Petrograd au transferat în
mod legal puterea în mâinile Sfatului Tării, care prelua conducerea Basarabiei
La 2/15 de cembrie 1917 a fost votată Declarația cu privire la proclamarea Republicii
Democratice Moldoveneşti (RDM) in componenţa Republicii Federative Demo cratice Ruse.
Sfatul Țării a făcut câteva apeluri către guvernul român, solicitând ajutor militar contra
pericolului bolşevic, anarhiei şi jafurilor care inundaseră Basarabia. La 24 ianuarie/6
februarie Sfatul Tării a adoptat cu vot unanim Declarația despre independenta Republicii
Democratice Moldovenesti.
La 27 martie/9 aprilie 1918 Sfatul Ţării a votat Declaraţie de unire a Basarabiei cu
România. Pro s-a pronunţat majoritatea forului - 86 de deputaţi, 3 au fost contra, iar 36 s-au
abţinut. Peste patru zile, evenimentul unirii Basarabiei cu România a fost sărbătorit în mod
oficial în Regat
Unirea Basarabiei cu România a constituit un important imbold pentru românii din
celelalte provincii înstrăinate. Lupta de eliberare naţională a românilor transilvăneni şi
bucovineni crește în intensitate
Unirea Bucovinei şi Transilvaniei
În toamna anului 1918 dezmembrarea Austro-Un gariei intrase în faza finală. Mişcarea
de eliberare naţională a românilor bucovineni atinge apogeul către toamna anului 1918. La
14/27 octombrie, la Cernăuţi a fost convocată o adunare reprezentativă a românilor
bucovineni care s-a declarat Adunarea Constituantă a Bucovinei
 La 15/28 noiembrie 1918, la Cernăuți şi-a inaugurat lucrările Con gresul General al
Bucovinei al reprezentanţilor românilor, polonezilor, germanilor, rutenilor, care a votat
Motiunea de unire, prezentată de I. Flon dor. Ea prevedea unirea neconditionată pentru vecie
a Bucovinei in vechile ei hotare cu Regatul României". La 18 decembrie 1918. printr-un
decret regal, a fost aprobată decizia Congresului General al Bucovinei
1 decembrie 1918 marea unire

SISTEMUL VERSAILES WASHINGTON

Tratatul de la Versailles din 1919 este un tratat de pace creat ca rezultat al negocierilor de
6 luni purtate la Conferinta de Pace de la Paris din 1919, ce a dus la încheierea oficiala a
Primului Razboi Mondial între fortele Aliatilor (Franta, Anglia, SUA, Italia, Japonia,
Polonia, România, Serbia, Cehoslovacia) si cele ale Puterilor Centrale (Germania, Austro-
Ungaria, Imperiul Otoman, Bulgaria). Tratatul este urmarea armistitiului semnat la 11
noiembrie 1918, în padurea din Compiègne, ce a pus punct luptelor. Tratatul stipula ca
Germania sa-si asume completa responsabilitate pentru declansarea razboiului si sa plateasca
mari compensatii (reparatii de razboi) trupelor aliate. Germania pierdea, de asemenea,
teritorii în favoarea tarilor vecine, suferea o severa limitare a fortelor militare si a fost
deposedata de coloniile sale africane si cele de dincolo de ocean. Tratatul a fost ratificat de
catre Liga Natiunilor la 10 ianuarie 1920. În Germania, tratatul a cauzat un soc, resimtit,
deseori, ca o trauma sau un complex anti-Versailles, care, în cele din urma, a contribuit la
colapsul Republicii de la Weimar, în 1933, si la accederea lui Adolf Hitler la putere.
Tratatul prevedea crearea Ligii Natiunilor, un tel important pentru presedintele american
Woodrow Wilson. Liga Natiunilor avea sa arbitreze conflictele dintre natiuni înainte ca ele
sa fi ajuns la razboi. Nu toate cele "14 puncte" ale presedintelui Wilson au fost realizate, spre
exasperarea atât a germanilor, cât si a lui Wilson. Satisfacerea revendicarilor din partea
Frantei a fost obiectivul principal în acest tratat. Alte prevederi includeau cedarea unor
colonii aflate sub dominatie germana (Togo, Camerun, Africa Germana de Sud-Vest - azi,
Namibia -, Africa Germana de Est - azi, Burundi si Rwanda - si pierderea unor teritorii
anexate sau cucerite de catre Germania în trecutul recent:
• Alsacia-Lorena (apartinând Frantei, din secolul XVII pâna în 1871), prin politica
expansionista a lui Ludovic al XIV-lea, a fost redata Frantei (14.522 km², 1.815.000
locuitori, (în 1905));
• Nordul Schleswigului, zona Tønder în Schleswig-Holstein, dupa Plebiscitul Schleswig, a
fost redat Danemarcei (3.228 km² sau 3.938 km²);
• majoritatea teritoriului din Marea Poloniei ("Provinz Posen") si estul regiunii Pomerania
(Prusia de Vest), pe care Prusia îl cucerise în Glasvandul Poloniei, au fost redate Poloniei
dupa Marea Rascoala Poloneza (53.800 km² cu 4.224.000 locuitori (în 1931), inclusiv 510
km² si 26.000 locuitori din Silezia Superioara);
• zona Hulczyn din Silezia Superioara a fost acordata Cehoslovaciei (316 sau 333 km² si
49.000 locuitori);
• Estul Sileziei Superioare, dupa plebiscit, a fost redat Poloniei (3.214 km² cu 965.000
locuitori);
• zona oraselor germane Eupen si Malmedy a fost acordata Belgiei;
• zona Soldau din Prusia de Est, incluzând calea ferata pe ruta Varsovia-Gdansk, a fost
acordata Poloniei (492 km²).
Inconsecventa aplicarii principiilor de drept, respectiv recurgerea la argumentul national doar
în detrimentul Germaniei, nu si în cazul teritoriilor cu majoritate germana aflate în disputa, a
dus la frustrarile care au constituit samânta celui de-al Doilea Razboi Mondial.
Noua ordine internationala se refera la schimbarile politice survenite în urma Primului
Razboi Mondial, acestea incluzând si înfiintarea unui nou organism international, numit
Societatea Natiunilor.
În secolul al XX-lea, multi sefi de stat, în frunte cu Woodrow Wilson si Winston Churchill,
au folosit termenul noua ordine mondiala pentru a se referi la o noua perioada a istoriei care
atesta schimbarea dramatica în gândirea politica a lumii si schimbarea echilibrului de putere
dupa Primul Razboi Mondial si Al Doilea Razboi Mondial.
Liga Natiunilor a fost o organizatie interguvernamentala înfiintata dupa razboiul mondial la
10 ianuarie 1920 în urma Conferintei de Pace de la Paris care a pus capat Primului Razboi
Mondial si precursoarea Organizatiei Natiunilor Unite. Societatea a fost prima organizatie
internationala de securitate având obiectivul principal sa mentina pacea mondiala. Stabilite
în Pactul Societatii Natiunilor, scopurile principale ale Societatii erau prevenirea razboiului
prin securitate colectiva, dezarmarea, si rezolvarea disputelor internationale prin negociere si
arbitraj.Printre altele erau tratate si probleme precum conditiile de munca, tratamentul corect
a locuitorilor indigeni, traficul de persoane si a drogurilor, comercializarea armelor, sanatatea
mondiala, prizonierii de razboi, si protejarea minoritatilor din Europa.
Neavând o forta armata proprie, Societatea Natiunilor nu putea impune decât sanctiuni
economice. Dar cea mai mare problema era ca cei mai influenti membri ai organizatiei
preferau, în locul promovarii sistemului de securitate colectiva, o politica de appeasement,
ineficace, fata de state revizioniste precum Germania, Italia sau Japonia.
O alta problema majora a structurii a fost reprezentativitatea. Lipsita de cooperarea
americana înca de la început, Societatea accepta aderarea Germaniei în 1926 si a Uniunii
Sovietice în 1934. Acceptarea acestor doua state parea ca ar putea întâri organizatia.
Societatea Natiunilor a beneficiat în acea perioada de eforturile lui Gustav Stresemann,
ministru al afacerilor externe al Germaniei, si ale omologului sau francez, Aristide Briand. Ei
sunt cei care, în 1925, au semnat tratatul de la Locarno, prin care Franta si Germania
garantau frontierele instituite de tratatul de la Versailles;însa era vorba doar de fronti
ROMANIA IN TRATATUL DE LA VERSAILES
-Pentru Romania, acest sistem este important ptr ca prin pacea incheiata, Marile Puteri
recunosc unireaTransilvaniei si Bucovinei cu Romania
-URSS nu a fost invitata la pace, deci nu apar prevederi cu privire la Basarabia
-1920- prin Tratatul de la Londra, Maprile Puteri ( SUA, Anglia, Franta, Japonia, Italia) au
recunoscut unirea
Basarabiei cu Romania
-pt Romania acest sistem e esential pt ca certifica printr-un act de iure (de drept) aparitia
Romaniei Mari
-politica externa intre 1920-1939 : Romania trebuia sa fie in raporturi bune cu tarile care
garantau acest sistem
(Anglia si Franta ) pt ca garantiile anglo-fraceze asigurau existenta statului Romania Mare
-prin relatiile bilaterale si cele din cadrul Societatii Natiunilor, Romania militeaza ptr
respectarea principiilor
prevazute de Tratatul de la Versailles
-Romania avea aliante cu Polonia, Cehoslovacia si Iugoslavia, cu care avea granite directe
atunci
-cu URSS, Ucraina, Ungaria, Bulgaria-Romania avea relatii ostile ptr ca acestea nu erau de
acord cu existenta
Romaniei Mari
-in timpul lui Lenin, URSS rupe relatiile cu Romania si nu recunoaste pierderea Basarabiei
-Franta si Anglia incurajeaza constituirea unor aliante regionale in Europa de Est
-1921 se infiinteaza “Mica Antanta”-formata din Cehoslovacia, Romania si Iugoslavia
-1934- Alianta Balcanica-Romania, Iugosl, Grecia, Turcia
-Bulg refuza sa intre pt ca e stat revizionist
-dupa ascensiunea fascismului (1933) in Germania, actiunile statelor revizioniste s-au
intensificat si astfel,
situatia Romaniei este una precara pt ca era inconjurata de state revizioniste
-desi Romania promoveaza in continuare prietenia cu Anglia si Franta, garantiile oferite de
acestea se
dovedesc a nu fi trainice in 1938
-1938 in noiembrie, Carol II face o vizita in Occident ca sa constate daca Romania se mai
poate baza pe

POLITICA EXTERNA A ROMÂNIEI

După Primul Război Mondial, problemele esențiale ale politicii ex terne româneşti au fost:
recunoaşterea internațională a Marii Uniri, apărarea păcii şi statu-quoului teritorial, stabilirea
de raporturi normale cu toți vecinii, democratizarea relațiilor internaționale, ceea ce presupu
nea respectarea şi aplicarea principiului egalității între state, indiferent de mărimea şi forța
lor militară, pentru asigurarea granițelor naționale.
După 1918, relațiile cu vecinii au oscilat între normalitate şi ten siune. Animată de dorinţa
menținerii păcii şi a statu-quoului teritorial, România a participat la fondarea Ligii Națiunilor
(1919) şi a înche iat alianțe bimultilaterale cu scop defensiv
Mica Înțelegere, formată în 1921 prin tratate bilaterale între România, Cehoslovacia și
Regatul Sîrbo-Croato-Sloven (din 1929-Iugoslavia), formată cu scopul menținerii statuqoului
teritorial amenințat de revizionismul italian german maghiar
Printr-o declarație din 5/18 aprilie 1918, guvernul sovietic preciza că nu recunoaştea
Actul Unirii Basarabiei cu România.
Relațiile cu Bulgaria, după o ameliorare în 1921, a cunoscut evoluții contradictorii în anii
următori, mai ales după instaurarea unui regim to talitar de dreapta în această ţară (1923)
s-au multiplicat eforturile României, avînd ca scop creşterea încrederii între state: a
soluționat problemele cu Turcia (prin Tratatul de la Lausanne 1923), a semnat Convenția
Strîmtorilor (1923), în care se prevedea li bertatea de navigație prin strîmtorile Bosfor şi
Dardanele. A reînnoit alianța cu Polonia (1926), prin care cele două state se angajau să se
ajute reciproc în cazul oricărei agresiuni externe. România a semnat, în 1926, tratate de
prietenie cu Franţa şi Italia.
Un moment important în viața internațională a constituit Tratatul de renunțare la război,
cunoscut sub numele de Pactul Briand-Kellogg, semnat la Paris, la 27 august 1928.
Un rol de seamă în promovarea păcii internaționale l-a avut diplo matul român Nicolae
Titulescu, ales în 1930 şi 1931 în funcția de preşedinte al Adunării Generale a Societății
Națiunilor. Titulescu a mili tat pentru sporirea rolului Societăţii Națiunilor, prin acțiuni
concrete, vizibile şi rapide, pentru a demonstra popoarelor că forul de la Geneva este destul
de puternic pentru a lumina şi a călăuzi lumea
În februarie 1933, Mica Înţelegere a fost reorganizată prin crearea unui Consiliu
Permanent, care asigura consultarea rapidă a miniştrilor de externe în vederea unei acțiuni
comune. În februarie 1934, România, împreună cu Iugoslavia, Grecia şi Turcia, a constituit
Înțelegerea Balca nică, prin care cele patru state semnatare îşi garantau reciproc frontie rele
balcanice. În iunie 1934 au fost reluate relațiile diplomatice cu URSS. România a militat
pentru securitatea colectivă a statelor europene în vederea evitării oricăror conflicte
sîngeroase.
Consecventă apărătoare a păcii, România a so licitat Societății Națiunilor să adopte
sancțiuni eco nomice împotriva Italiei, ca urmare a faptului că aceasta a atacar Ethiopia
(1935-1936); a protestat împotriva ocupării de către Germania a zonei Renane (1936) şi a
anexării Austriei (1938). În contextul agravării situației internaționale, de terminată de
crearea Axei Berlin-Roma-Tokyo (1937-1938), România a mizat pe sprijinul demo crațiilor
occidentale: Franța şi Marea Britanie
În septembrie 1938, prin acordul de la München, la care au partici pat conducătorii
Germaniei, Italiei, Marii Britanii şi Franței, s-a hotărît ca Cehoslovacia să cedeze Germaniei
regiunea sudetă. Acest act a mar cat începutul dezmembrării unui stat suveran, aliat al
României. În no iembrie 1938, prin acordul de la Viena, Cehoslovacia a trebuit să ce deze o
parte din teritoriul său Ungariei şi Poloniei. În martie 1939, tru pele germane au ocupat
Cehoslovacia, care a fost desființată ca stat. Prin acest act, Mica Înţelegere - una dintre
alianțele în care România îşi pusese speranțe - îşi înceta existenţa
România se vedea din ce în ce mai mult izolată, iar sistemul său de alianțe nu mai
funcționa. Cu toate acestea, în preajma declanşării celui de-al Doilea Război Mondial,
România continua să promoveze o politică întemeiată pe principiile dreptului internațio nal,
să militeze pentru respectarea tratatelor, a independenței, suveranității şi integrității
teritoriale a tuturor statelor. Avînd asigurată neutralitatea Uniunii Sovietice, Adolf Hitler a
declanşat operațiile militare conform planului dinainte elaborat, atacînd la 1 septembrie 1939
Polonia, act ce marca declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial

NICOLAE TITULESCU PROMOTOR AL PĂCII MONDIALE

Prin vocea lui Nicolae Titulescu, România s-a manifestat extrem de activ la Societatea
Națiunilor, mai ales cînd marele nostru om politic şi diplomat a fost ales, în 1930 şi 1931,
preşedinte al Adunării Generale.Rolul lui Titulescu în perfecționarea activităţii Societății
Națiunilor, propunerea unor norme juridice cu valabilitate permanentă asupra pro blemelor
dezarmării, securității colective, păcii și democratizării relațiilor internaționale au fost
unanim recunoscute în diplomația europeană
Nicolae Titulescu afirma că dreptul internațional trebuia să aibă ca finalitate menținerea
păcii, interzicerea războiului de agresiune, facilitarea colaborării între state libere, suverane
şi egale în drepturi. Nicolae Titulescu a susținut cu tărie aplicarea Pactului Briand-Kellogg,
numit şi Pactul de la Paris, semnat în 1928, care excludea războiul din relațiile internaționale.
Remarcabilă este importanța pe care o acorda Titulescu tratatelor internaţionale, rolului
acestora ca principal instrument bazat pe consen sul statelor, de creare a unor raporturi
amicale între ele şi de interzicere a agresiunii. El a contribuit la aprofundarea noțiunii de stat
agresor şi a răspunderii pentru violarea legilor internaționale. Nicolae Titulescu a depus
eforturi ex mele e traordinare atît în cadrul Societății Națiunilor, cît şi în Mica Înțelegere şi
Antanta Balcanică, pentru menținerea statu-quoului teritorial; el a condamnat actele de
agresiune săvîrşite de Italia fascistă şi Germa nia hitleristă. Prin atitudinea sa fermă în
favoarea păcii, Titulescu şi-a atras ura cercurilor conducătoare de la Berlin şi Roma, care
urmăreau revizuirea granițelor
Pe de altă parte, dorinţa sa de a încheia un pact de asistență mutuală între România şi
URSS, care făcea posibilă prezenţa trupelor sovietice pe teritoriul României, a generat
reacția negativă a unor lideri politici
Înlăturarea lui Titulescu a fost o pierdere şi pentru Societatea Națiunilor, care a in trat
într-un tot mai puternic declin
Consecvent gîndirii sale umaniste de transformare a dreptului internațional în drept al
păcii, cooperării şi înțelegerii între popoare, Nicolae Titulescu a militat pentru: crearea unor
norme şi principii referitoare la creşterea rolului statelor mici şi mijlocii pe arena
internațională; regimul juridic al Mării Negre; neutralitatea în condițiile Pactului de la Paris;
El afirma că ,,sinonimul păcii nu este lipsa războiului. Pacea înseamnă, înainte de toate, o
stare de spirit alcătuită din încredere, din înțelegere reciprocă, din nădejde în ziua de mîine.
Pacea nu se proclamă. Pacea se cucereşte."
RELATIILE ROMÂNO SOVIETICE IN PERIOADA INTERBELICA
Relațiile româno-sovietice în perioada interbelică cuprinde mai multe etape:
* 1918-1924- perioada întreruperii relațiilor diplomatice;
* 1924-1929- tensionarea relațiilor;
* 1934-1939- înrăutățirea relațiilor în condițiile schimbării situației internaționale.
Negocieri sovietico-române au avut loc în cadrul Conferinței de la Varşovia (1920),
Geneva (1922), Viena (1924), însă ele au eşuat din cauza că URSS nu recunoştea Unirea
Basarabiei cu România din 27 martie 1918. O perioada de stabilizare a relațiilor româno-
sovietice vine în urma semnării de către Romania, apoi de URSS a Pactului Kellog-Briand,
care interzicea războiul ca instrument al politicii internaționale (27 august 1928- 09 februarie
1929).
Pe 21 iulie 1936 Maxim Litvina si Nicolae Titulescu, miniștri de externe sovietic și,
respectiv român, au semnat la Montreaux „Protocolul de asistență materială”, care era
interpretat de partea româna ca un tratat de neagresiune și care recunoștea existența de facto
a graniței din acea vreme dintre România și URSS.
Începând cu a doua jumătate a anilor ’30, în Europa se accentuează tot mai mult
tendințele de revizuire a frontierelor existente. Începând cu ocuparea zonei renane (martie
1936) de către armata germană, începe destrămarea sistemelor politice europene, care a
culminat cu semnarea Pactului Ribbrentop- Molotov și începerea Celui de-al Doilea Război
Mondial. Aceasta a adus după sine ocuparea Basarabiei și Bucovinei de Nord de către
armatele URSS și anularea tuturor acordurilor bilaterale româno-sovietice.

PACTUL MOLOTOV RIBBENTROP

La 23 August 1939 s-a semnat un document important, dar şi controversat, respectiv Tratatul
de Neagresiune Sovieto-German, cunoscut mai degrabă publicului larg sub numele de Pactul
Ribbentrop-Molotov.
Acesta a redefinit relaţiile germano-ruse, care, în sine, reprezintă o reorganizare a
diplomaţiei europene de până atunci, ce se baza pe excluderea mai mult sau mai puţin voită a
URSS-ului din afacerile continentale. Tratatul de Neagresiune conţinea prevederi realizate cu
scop propagandistic, pentru a oferi ceva concret opiniei publice internaţionale, deoarece
sensul real al înţelegerii germano – sovietice se regăsea Protocolul Adiţional Secret. Acesta
împărţea Europa Centrală şi de Est în sfere de influenţă, astfel, Polonia avea să fie separată
pe linia fluviilor Narev – Vistula – San.
Pactul Ribbentrop – Molotov este, aşadar, un tratat de distrugere, împărţire şi război, fără
precedent în Istoria Europeană de secol XIX – XX[11]. Motivele semnării sale se regăsesc în
planurile naziste de dominaţie europeană, care presupuneau înfrângerea tuturor Marilor
Puteri, însă, Berlinul nu ar fi rezistat într-un război pe două fronturi. Deşi această situaţie s-a
realizat, în final, Hitler a reuşit ca măcar iniţial să obţină neutralitatea Armatei Roşii. Din
perspectiva lui Stalin, Pactul i-a oferit un timp de pregătire necesar refacerii forţelor sale,
precum şi teritorii est-europene, care aveau să preia şocul iniţail al unui război cu Reich-ul.
Astfel, la momentul 1939, o înţelegere între Rusia Sovietică şi Germania Nazistă devine
posibilă, deşi pe tot parcursul perioadei interbelice, părea o contradicţie în termeni.
Realismul politic afişat de ambii liderii determină ignorarea quasi-totală a diferendele
ideologice şi sistemice aproape ireductibile dintre propriile regimuri.

REGIMURILE POLITICE DIN PERIODA INTERBELICA

In perioada interbelia in Europa nu există un regim politic unitar, ci dacă privim acest
aspect observăm o anumită diversitate. Europa Occidentală este predominant îndreptată
înspre afirmarea unui regim democratic constituțional, în timp ce în Europa Centrală și de
Est se afirmă un regim de tip autoritar.
1. State democratice
În statele învingătoare în Primul Război Mondial se consolidează democrațiile
parlamentare. În Anglia principalele partide politice care-și vor disputa puterea sunt: Partidul
Liberal, Partidul Conservator și Partidul Laburist. În Statele Unite, pe de altă parte, există
două partide principale - Partidul Republican și Partidul Democrat. Franța este guvernată de
o serie de coaliții eterogene, observându-se o stabilitate politică în timpul guvernărilor lui
Raymond Poincaré. Sistemul legislativ al statelor democratice asigură respectarea dreptu
rilor fundamentale ale omului, adică dreptul la viață, la libertate, la siguranţă, la fericire. În
perioada interbelică, democrația americană a trecut printr-o nouă etapă de evoluție. Astfel, în
1920, în SUA au avut loc primele alegeri prezidenţiale la care au participat femeile. Victoria
a fost obţinută de către reprezentantul Partidului Republican Warren G. Harding. În discursul
său inaugural din 4 martie 1921, noul preşedinte al SUA a evidențiat nece sitatea revenirii
Americii ,,la normal" in 1918 se asigura drept la vot a femeilor peste 30 ani.
Probleme sunt identificate și în Italia unde se sesizează o instabilitate guvernamentală, dar și
în Germania, un stat federal după 1918 condus de președinte și cancelar.
Instabilitatea politică și economică duc la instaurarea treptată a unui regim totalitar.
Conciliatorismul democrațiilor occidentale a contribuit la ascensiunea extremelor politice
care au inaugurat acest tip de regim. El presupune următoarele:
* controlul complet asupra societății
* respingerea oricărei forme de liberalism
* societate complet mobilizată
* stat condus de un partid unic, având un conducător suprem
Oferta totalitară cuprindea apelul la ordine, credinţă, disciplină, solidaritate naţională şi
socială, restaurarea vechii legalităţi. Ea s-a prezentat sub forma comunismului, fascismului şi
a naţional-socialismului.
A. Tentatia dictaturii se regasea acolo unde dezamagirea produsa de prelungirea crizei
datorata distrugerilor razboiului s-a combinat cu accentuarea crizei social-politice sau cu
existenta tendintelor revansiste si revizioniste. Instaurata in Rusia in 1917 dictatura stangii a
fost urmata pana in 1939 de triumful regimurilor autoritarist-militare sau nationalist-rasiste
de dreapta in majoritatea statelor europene.
C. Fascismul este ideologia statului si a natiunii, dezvoltat in Italia de Partidul National
Fascist condus de Benito Mussolini. Ea neaga liberalismul, democratia si pluralismul,
combate marxismul si sustine ideea coeziunii natiunii si consensul national. Promoveaza
economia statului corporatist, mitul natiunii unitare si a trecutului glorios al Italiei.
D. Comunismul este ideologia claselor sociale, bazat pe ideea construirii societatii comuniste
caracterizata prin sistemul partidului unic, dictatura proletariatului condus de un lider unic,
internationalism proletar si ideologia luptei de clasa. In plan economic nega proprietatea
privata urmarind cooperativizarea agriculturii, nationalizarea industriei, urbanizare si
industrializare fortata, economie centralizata, dirijata si controlata de partidul unic.
 E. National-socialismul este ideologia rasei promovata in Germania de NSDAP condus de
Adolf Hitler. Ideea statului totalitar, a regimului politienesc si a antidemocratismului si
antiparlamentarismului este dublata de teoria rasei superioare germanice si de antisemitism
visceral, ca si de ideea necesitatii obtinerii prin razboi de spatiu vital in dauna vecinilor.
4. DOUA FATETE ALE TOTALITARISMULUI
A. Rusia - totalitarismul comunist. Evolutia conflictului a dus in 1917 la cresterea
nemultumirilor economico-sociale si nationale. Rezultatul a fost revolutia burgheza din
martie 1917, abolirea tarismului si continuarea razboiului, situatie de care au profitat
bolsevicii condusi de Lenin care au organizat lovitura de stat din 25-26 octombrie/6-
7noiembrie 1917. Se instituie o societate bazata pe nationalizarea industriei, cooperativizarea
agriculturii, industrializare si urbanizare fortata, regimul partidului unic, economie
centralizata si dirijata, regim politienesc represiv sustinut de armata si politia politica
CEKA/NKVD/KGB.
B. Stalinismul este regimul impus de succesorul lui Lenin, I.V.Stalin care conduce URSS in
perioada 1924-1953. Stalin a dezvoltat teoria "socialismului intr-o singura tara', mult mai
atractiva pentru cei mai multi dintre comunistii rusi decat doctrina lui Trotki a "revolutiei
permanente', a "exportului de revolutie'. Trotki sustinea ca socialismul putea fi mentinut in
Rusia doar daca revolutia izbandea de-a lungul intregii Europe. Multor comunisti parerile lui
Trotki le pareau aventuroase, riscante, destinate sa atraga reactii violente din partea tarilor
capitaliste. In schimb, disponibilitatea lui Stalin de a renunta la politica economica leninista
si de a construi socialismul pe plan intern a castigat popularitate in randul tineretului
sovietic, in randul Partidului Comunist, unde a izbutit sa-si construiasca, initial, imaginea
unui conducator moderat.
CONSTITUIREA RASSM
Rusia niciodată nu a recunoscut Unirea Basarabiei cu România de la 1918, din această
cauză, după instaurarea regimului totalitar comunist în Rusia şi crearea URSS (1922), a
promovat o politică expansionistă de recuperare a fostelor teritorii ale Imperiului Rus.
Pentru aşi atinge scopurile, URSS a creat la hotarul de est a statului român, o entitate
statală numită RASSM (Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească).
Scopul acesteia era de a juca rolul de factor politico-propagandistic şi de cap de pod în
extinderea comunismului în țările Europei de Est şi Balcani. Un grup de 10 persoane în
frunte cu Grigori Kotovski, au scris o scrisoare în acest sens la Moscova pe data de 4
februarie 1924.) (1) Hotărârea a fost adoptată de către Biroul Politic al Partidului Comunist
din URSS la 29 iulie 1924, iar la 12 octombrie 1924 s-a luat hotărârea despre constituirea
RASSM în cadrul Ucrainei Sovietice (URSS încerca astfel să îşi camufleze intențiile sale
anexioniste).
RASSM avea 12 raioane (în alte surse 11 raioane), 392 de localități în care locuiau
516751 de oameni. Prima capitală a fost orașul Balta, iar din 1924 - oraşul Tiraspol. (2)
 Chiar de la început în RASSM au fost introduse structurile regimului totalitar bolșevic:
Comitetul Regional Moldovenesc al Partidului Comunist din Ucraina, sovietele, sindicatele
de tip sovietic, NKVD-ul.
În scurt timp, regimului totalitar comunist s-a dezlănțuit în toată splendoarea sa prin:
industrializarea forțată, colectivizarea forțată, rechizițiile de cereale, fiscalitatea excesivă,
teroarea, deportările, foametea organizată (3). Mai multe familii au încercat să fugă peste
Nistru, dar lângă Olăneşti asupra fugarilor s-a deschis focul. Au fost uciși 40 de oameni
(copii, femei şi bătrâni).
Locuitorilor din RASSM, iar începând cu 1940 şi celor din Basarabia, li s-a impus o
limbă artificială, contrafăcută - limba moldovenească. Se încerca crearea unei noi națiuni
moldovenești diferită de cea română. A fost interzisă grafia latină, în școli predau profesori
care vorbeau doar limba rusă, intelectualitatea, preoții, țăranii, muncitorii au fost deportați
sau au căzut victime ale regimului totalitar. (4)
Şi astăzi simțim consecințele grave ale politicii aplicate atunci: integritatea lingvistică şi
etnoculturală a populației şi conflictul transnistrian.
MAREA DEPRESIUNE. new deal
Crizele reprezintă dereglări profunde şi violente ale evoluției activității economice, ale
procesului realizării reproducției sociale, cu grave repercusiuni social-economice şi politice.
Pentru secolul XX au fost caracteristice, în fond, crizele de supraproducție, care, în cele mai
multe cazuri, au depăşit cadrul național, avînd efecte la nivel mondial. După prima
conflagrație mondială, ample crize economice s-au produs în anii 1920-1921, 1929-1933 şi
1937-1938.
O trăsătură specifică tuturor crizelor economice este inflația-proces de creştere
disproportionată a masei monetare în raport cu cantitatea de mărfuri şi servicii care se
produc, ceea ce determină deprecierea puterii de cumpărare a banilor
Din 1929 pînă la mijlocul anilor '30, majoritatea statelor lumii au fost cuprinse de o criză
economică foarte gravă, ce a avut drept rezultate pauperizarea maselor, reducerea volumului
producției şi a salariilor. Această criză a intrat în istorie sub denumirea ,,marea
depresiune"Simptome ale viitoarei crize economice au apărut imediat după sfîrşitul Primului
Război Mondial. Cheltuielile enorme în domeniul militar au creat uriaşe datorii de stat.
Aplicarea noilor tehnologii în agricultură a dus la sporirea esenţială a producției agricole
în situația în care cererea populației a rămas aceeași. Ca urmare, nereuşind să-şi acopere
cheltuielile, mulți fermieri s-au ruinat. Declanşarea unei crize de mari proporții devenise
posibilă şi din cauza comerțului mondial. Bunăoară, țările ce importau mărfuri din SUA
deseori le plăteau cu bani împrumutați de la băncile americane. Aceasta însemna că orice
cataclisme apărute în SUA se repercutau imediat în economia mondială. F. ricar • Cauza
nemijlocită a declanșării marii depresiuni a constituit-o falimentul bursei hîrtiilor de valoare
din New York, ce s-a produs în octombrie 1929. În consecință, a început o criză economică
nemaiîntîl nită pînă atunci, deosebită prin proporţiile şi consecințele ei distrugătoare. În cele
44 luni de criză (1929-1933), au dat faliment 5761 de bănci, ale căror depozite însumau 5
miliarde de dolari criza a afectat și agricultura mondiala. Criza economică s-a extins rapid
asupra altor state, inclusiv asupra României. SA EXTINS MULT IN ȚĂRILE EUROPENE
DEOARECE ACESTE ADEPINDEAU DE CAPITALUL AMERICAN.
• În plan social, criza economică a generat ample manifestații de pro test. Astfel, şomerii
au organizat două defilări ale ,,înfometaților" pe străzile Washingtonului. noul preşedinte al
SUA -care ulterior va fi ales de 4 ori consecutiv în această funcție a initiat un vast plan de
reforme, cunoscut sub numele New Dear" (Noul curs"). În discursurile sale publice, Fr.
Roosevelt chema societatea americană la mobilizarea forțelor şi la coeziune socială: .....să
avem încredere in America (...), sa avem încredere in instituțiile noastre, să avem încredere
în noi înşine... Singurul lucru de care trebuie să ne fie teamă este frica însăşi". Noua
conducere americană a înfăptuit un set larg de restructurări în domeniul economic, însoțite
de reforme în plan social, care vizau ame liorarea condițiilor de muncă şi de trai ale
populaţiei. Realizarea programului ,,Noul curs" s-a desfăşurat în două etape: 1933-1935, cînd
eforturile principale au fost îndreptate spre redresarea economică, şi 1935-1938, cînd
administraţia Fr. Roosevelt a operat of serie de reforme sociale, a instituit moratoriu asupra
activității bancare.
,,Noul curs al președintelui Roosevelt a contribuit esențial la scoaterea din criză a
economiei țării, la îmbunătăţirea condițiilor de viață şi de muncă ale salariațiilor.
În toţi aceşti ani, economia URSS continua să rămînă supra centralizată, neeficace şi
costisitoare, Sistemul administrativ de comandă şi-a fortificat pozițiile, iar aparatul birocratic
devenise deosebit de numeros: către mijlocul anilor '80 includea 18,5 mil. de oameni, ceea ce
era de ajuns pentru a conduce toate statele lumii. Deoarece planurile de producție ale
întreprinderilor erau dictate de sus, aplicarea invențiilor tehnico-ştiințifice, de origine
sovietică sau străină, devenise nerentabilă. De asemenea, calitatea inferioară a mărfurilor era
cauzată şi de lipsa cointeresării materiale a producătorilor, care erau impuşi să
lucreze ,,pentru plan”, şi nu pentru realizarea unor produse performante. În perioada stagnării
brejneviste au fost afectate de criză şi celelalte sfere ale vieții sociale. La capitolul ,,moarte
infantilă" URSS ocupa locul 52 în lume. Un nivel înalt al mortalității s-a înregistrat şi în
Moldova Sovietică: 26 decese la 1 000 de nou-născuți. După durata vieții, comparativ cu
celelalte re publici sovietice, RSS Moldovenească ocupa penultimul loc, devansînd
Turkmenistanul. La acelaşi indice, pe plan mondial, ea împărțea cu Sri-Lanka locurile 47-48

PARTICIPAREA ROMÂNIEI IN CEL DEAL DOILEA RĂZBOI MONDIAL

După o scurtă perioadă de neutralitate, România s-a alăturat Puterilor Axei în iunie
1941, în timpul dictaturii lui Ion Antonescu. La 23 august 1944 Regele Mihai şi-a dat
acordul pentru înlăturarea prin forţă a mareşalului Antonescu dacă acesta va refuza semnarea
armistiţiului cu Naţiunile Unite. În urma refuzului net al lui lui Antonescu la 23 august 1944,
Regele Mihai l-a destituit şi l-a arestat, iar România a trecut de partea Aliaţilor. Participarea
României la cel de-al doilea război mondial s-a caracterizat prin două campanii: cea din est
pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei, pierdută în final, şi cea din vest pentru eliberarea
Transilvaniei.
În 1940, ca urmare a ultimatumurilor date de Uniunea Sovietică, România a fost nevoită
în iunie 1940 să evacueze Basarabia şi Bucovina de Nord. Evacuarea armatei şi
administraţiei române a fost însoţită de acţiuni antiromâneşti ale sovieticilor şi grupurilor de
comunişti. Două treimi din Basarabia au fost lipite unei mici părţi a URSS formând noua
Republică Sovietică Socialistă Moldovenească, restul fiind alipite Republicii Sovietice
Socialiste Ucrainene
În septembrie 1940, Ion Antonescu a fost numit prin Decret Regal de Carol al II-lea
prim-ministru, însărcinat cu formarea unui guvern de uniune naţională. Generalul Antonescu
le-a propus ţărăniştilor şi liberalilor să colaboreze la guvernare însă aceştia au refuzat. Pe 22
iunie, 1941, armata germană împreună cu unităţi ale armatei române au început campania din
est împotriva Uniunii Sovietice. Armata română a început lupta împotriva forţelor sovietice
în dimineaţa zilei de 22 iunie 1941 pe un front cuprins între munţii Bucovinei şi Marea
Neagră.
La 27 iulie 1941, Hitler îi trimite lui Antonescu un mesaj de felicitare pentru eliberarea
Basarabiei şi Bucovinei şi îi cere să treacă Nistrul şi să ia sub supraveghere teritoriul dintre
Nistru şi Bug.
În anii regimului lui Antonescu, România a alimentat economia de război a Germaniei cu
petrol, cereale, precum şi produse industriale fară vreo recompensă.
România a devenit o ţintă a bombardamentului aliat, mai ales pe 1 august, 1943 când au
fost atacate câmpurile petroliere şi rafinăriile de la Ploieşti.
Deşi şi România şi Ungaria erau aliate ale Germaniei, regimul Antonescu şi-a continuat
ostilitatea diplomatică faţă de Ungaria din cauza problemei Transilvaniei.
BASARABIA ȘI TRANSNISTRIA IN PERIOADA CELUI DE AL 2 le-a război
cunoaștem că România a aderat Germaniei din cauza evenimentelor de pe 20 șase iunie
1940 atunci când URSS a anexat Basarabia, România având ca scop recăpătare teritoriilor,
luptele pentru eliberarea Basarabiei a părții de nord a Bucovinei și a ținutului hertza Armata
română a înregistrat 24000 de pierderi de trupă, Ion Antonescu general și mareșal al armatei
române a impus o anumită politică în teritoriile Basarabiei Bucovinei și Transilvaniei.
pe 4 septembrie 1941 generalul Voiculescu a fost numit guvernator al Basarabiei, aceasta
era împărțită în nouă județe Bălți cetatea albă cahul chilia Ismail Lăpușna Orhei Soroca și
Tighina. organizare similară a fost stabilită și pentru Bucovina aceasta forma un tot unitar și
cuprindea inițial județele Câmpulung Cernăuți Hotin Suceava, guvernul român a anulat
efectele o cazului sovietic de aici toți locuitorii Basarabiei și a nordului Bucovinei au
recăpătat cetățenie română.
În urma acestor procese politice au urmat și unele procese economice de reconstrucție,
astfel pe ambele provincii o deosebită atenție a fost acordată Agriculturii Și în același timp a
creșterii numărului de animale, În domeniul industriei s-au întreprins acțiuni pentru a asigura
relansarea producției, iar într-o perioadă de trei ani Basarabia se re făcuseră în bună parte se
modernizează cu utilaje Germane. O atenție aparte i s-a arătat învățământului, deja
funcționau 25 de licee cu 6000 de locuitori 39 școli tactice și 2000 scoli primare.
În 1941, după ce forțele Axei au invadat Uniunea Sovietică în timpul celui de-al Doilea
Război Mondial, au învins trupele sovietice din regiune și au ocupat-o. România controla
întreaga regiune dintre râurile Nistru. S-au purtat tratative germano-române privind
administrarea acestui teritoriu. Germanii doreau ca frontiera de nord a Transnistriei sà
urmeze linia Moghilev-lampol-Ribnita. Dar Antonescu a cerut si a obtinut o linie mai
avansatà: Hotin-Vasiliuti -Ribnita, Primele másuri late de administratia civilà româneascà in
Transnis- tria au fost aprovizionarea populatiei cu produse alimentare si de prima necesitate,
garantarea securitätii si ordinii publice. Guvernämintul Transnistriei a pâstrat colhozurile si
sovhozurile, precum si forma colectivà de exploatare a pämintului.
În concluzie pot spune ca În perioada anilor 1941 și 1944 se observă o anumită dezvoltare
și recuperare de după război a provinciilor Basarabia și transnistria
CRIME IMPOTRIVA UMANITĂȚII GULAG HOLOCAUST KATYN
GULAG
Gulag, , sistem de lagăre de muncă sovietice și lagăre de detenție și tranzit și închisori care,
din anii 1920 până la mijlocul anilor 1950, au găzduit prizonierii politici. și criminalii
Uniunii Sovietice. Gulagul a închis milioane de oameni. Un sistem de lagăre de muncă
forțată a fost inaugurat pentru prima dată printr-un decret sovietic din 15 aprilie 1919 și a
suferit o serie de modificări administrative și organizatorice în anii 1920, terminându-se cu
înființarea Gulagului în 1930 sub controlul poliției secrete, OGPU (mai târziu, NKVD și
KGB). Gulagul avea o populație totală de deținuți de aproximativ 100.000 la sfârșitul anilor
1920, când a suferit o expansiune enormă, care coincide cu colectivizarea agriculturii de
către liderul sovietic Iosif Stalin. Până în 1936, Gulagul deținea un total de 5.000.000 de
prizonieri, un număr care a fost probabil egalat sau depășit în fiecare an următor, până când
Stalin a murit în 1953.
HOLOCAUST
Holocaust,, uciderea sistematică, sponsorizată de stat, a șase milioane de bărbați, femei și
copii evrei și a milioane de alții de către Germania nazistă și colaboratorii săi în timpul celui
de-al Doilea Război Mondial. . Germanii au numit aceasta „soluția finală la problema
evreiască”.Chiar înainte ca naziștii să vină la putere în Germania în 1933, ei nu făcuseră
niciun secret din antisemitismul lor. Încă din 1919, Adolf Hitler scria: „Totuși,
antisemitismul rațional trebuie să ducă la o opoziție legală sistematică... Obiectivul său final
trebuie să fie neabătut înlăturarea totală a evreilor”. În Mein Kampf, Hitler a dezvoltat în
continuare ideea evreilor ca o rasă rea care se luptă pentru dominația lumii. Antisemitismul
nazist avea rădăcinile în antisemitismul religios și sporit de antisemitismul politic. Ideologia
rasială nazistă ia caracterizat pe evrei drept Untermenschen (în germană: „suboameni”).
Naziștii i-au înfățișat pe evrei ca pe o rasă și nu ca pe un grup religios. Antisemitismul
religios putea fi rezolvat prin convertire, antisemitismul politic prin expulzare. În cele din
urmă, logica antisemitismului rasial nazist a dus la anihilare.
KATYN
Masacrul de la Katyn, execuția în masă a ofițerilor militari polonezi de către Uniunea
Sovietică în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Descoperirea masacrului a precipitat
ruperea relațiilor diplomatice dintre Uniunea Sovietică și guvernul polonez în exil la Londra.
După ce Germania nazistă și Uniunea Sovietică și-au încheiat Pactul de neagresiune din
1939 și Germania a invadat Polonia dinspre vest, forțele sovietice au ocupat jumătatea de est
a Poloniei. Ca o consecință a acestei ocupații, zeci de mii de militari polonezi au căzut în
mâinile sovietice și au fost internați în lagăre de prizonieri din interiorul Uniunii Sovietice.
CONSECINȚELE CELUI DE AL 2 le-a război mondial
1. Pierderi umane
Se iregistreaza 50 mln decese
2. Crearea ONU și Declarația Drepturilor Omului
După sfârșitul războiului și în așteptarea apariției altor evenimente similare, s-ar forma o
conferință internațională la care vor participa aproximativ 50 de țări și care va ajunge să
genereze actualele Națiuni Unite, înlocuind Liga eșuată a Națiunilor. Primul Razboi
Mondial.
Prin urmare, ONU va apărea cu obiectivul de a menține pacea internațională, provoacă relații
pozitive și prietenoase între țări, sponsorizează cooperarea internațională și promovează
eforturile diferitelor națiuni pentru a atinge aceste scopuri. În decembrie 1948, ei vor publica
Declarația universală a drepturilor omului, care prevede aproximativ treizeci de articole care
stabilesc drepturile de bază ale fiecărei ființe umane, care trebuie respectate la nivel
internațional.
3.Repercusiuni economice și reconstrucție
Al Doilea Război Mondial a fost un conflict foarte virulent și cu mare impact asupra întregii
țesături a societății, inclusiv a zonelor economice și chiar urbane. Și în timpul războiului
multe orașe au fost practic șterse de pe hartă, de exemplu, pierzând Varșovia aproximativ
80% din clădirile sale și trebuind să fie reconstruite.
În plus, industria comunicațiilor și a industriei europene (cu excepția armelor, care au avut o
mare dezvoltare) căzuseră, ceea ce ar genera un nivel ridicat de sărăcie. Bunurile și serviciile
au dispărut practic.
Agricultura a suferit și ea: s-au pierdut multe recolte și în unele teritorii câmpurile au fost
chiar pline de mine. Acest lucru a creat foamete și a provocat un număr și mai mare de
decese..
Din fericire, Statele Unite ar adopta așa-numitul Plan Marshall, care a contribuit la atenuarea
stării Europei postbelice și la regenerarea economiei sale.
4. Crearea celor două mari blocuri: SUA vs URSS
țări precum Statele Unite au reușit să le facă favorabil sfârșitul războiului, reușind să devină
cea mai mare putere din lume. De asemenea, Uniunea Sovietică a reușit să anexeze un număr
mare de teritorii, în ciuda faptului că economia sa nu ar fi niciodată la fel de bună ca cea
americană.
Cu puterile europene practic distruse, ele vor ajunge să constituie două blocuri mari de țări
fie anexate, fie aliați care ar genera două blocuri ideologice clar diferențiate și în cele din
urmă confruntate, reprezentate de cele două superputeri rămase: blocul capitalist condus de
SUA și blocul comunist al URSS. În principal, prima ar fi alcătuită din majoritatea țărilor din
Europa de Vest, în timp ce a doua ar ocupa cea mai mare parte a Europei de Est.
5. Creșterea industriei militare și a bombei atomice
Războiul a provocat necesitatea de a dedica majoritatea resurselor industriei militare, care a
devenit principalul și cel mai important tip de industrie în acel moment și imediat după
război. De fapt, cursa înarmărilor ar continua între cele două mari superputeri, în așa-numitul
Război Rece.
O altă dintre marile etape ale progreselor acestei industrii a fost crearea bombei atomice în
Statele Unite, care va duce în cele din urmă la predarea Japoniei și, mai târziu, va construi și
Uniunea Sovietică. Aceasta a fost una dintre consecințele celui de-al doilea război mondial
cu cel mai mare impact asupra geopoliticii.
6. Schimbări la graniță și crearea statului Israel
Sfârșitul războiului a adus cu sine o restructurare a granițelor multor țări, precum și crearea
altora noi. De exemplu Germania ar fi împărțită în patru blocuri corespunzătoare Rusiei,
Statelor Unite, Franței și Regatului Unit. Rusia a anexat Estonia, Letonia și Lituania,
împreună cu o parte din Germania și Polonia menționate anterior.
Austria și Cehoslovacia au devenit din nou independente, precum și Albania. China și-ar
recâștiga toate teritoriile ocupate în timpul războiului din Japonia. Italia și-ar pierde toate
coloniile. SUA ar păstra o parte din Germania, numeroase insule din Pacific. Coreea va fi
împărțită în nord și sud, prima fiind sovietică și a doua americană.
MIRACOL ECONOMIC. eseu
economia prin definiție este starea unei țări sau regiuni în ceea ce privește producția și
consumul de bunuri și servicii și oferta de bani.
cunostem ca in urma celui de-al 2-lea razboi mondial ce a durat de pe 1.09.1939-
2.09.1945 economia a multor state a avut de suferit, dar mai mult a avut de suferit economia
statelor agresoare dintre acestea sunt Germania si Japonia, insa din cauza circumstantelor
externe favorabile dar si a efortului consloidat al statului si poporului aceste 2 state au trecut
printr-un asa numit miracol economic.
Pe 15 decembrie 1949, Republica Federală Germania a devenit, oficial, stat beneficiar
al Planului Marshall.Planul Marshall a fost cel ce a jucat in opinia mea un rol semnificativ in
dezvoltarea economiei Germaniei. Conform sursei F constatam ca o cauza ce au adus
prospertate economiei au fost si infaptuirea unor reforme interne. "in 1948 prin reformele
initiate de "Ludwig Erhart[...] s-a introdus noua moneda-marca germana-s-au eliminat
controalele asupra preturilor si productiei" si in acelasi timp a aparut o stabiltate poliica, iar
cheltuielele militare s-au redus. in rma acestui "miracol economic" perioada 1949-1963 se
caracterizează prin majorarea PIB de 3 ori, iar industria de 6 ori, cel mai ridicat ritm din
Europa. Boom economic.
Japonia, ca si unele state europene a primit un anumkit ajutor economic, de catre
investitiile din SUA, dar mai ales de catre intervetionalismul guvernului japonez.
Dezvoltarea economiei statului se socoate ca fiind un miracol nu numai din cauza ca era un
stat agresor, dar si din cauza ca nu dispunea cu propriiile resurse, tara era relativ mica ca
suprafata si era situata intro zona seismica si vulcanica foarte activ. Cunoastem deasemenea
ca dezvolatrea economiei Japoniei se datoreaza si efortului consolidat de stat si populatie
astfel conform sursei H stim ca "japonia acunoscut realizarea unui control sever asupra
calitatii productiei...ea a iesit invingatoare datorita gradului inalt de instruire a populatiei,
numarului mare de ingineri in domeniul industriei constructoare de masini" La fel ca
Germania Japonia devine in perioada postbelica o mare putere economic cu realizari
remarcabile din punct de vedere tehnologic dar in acelasi timp cu o deosebita stabilitate
politica
In concluzie pot constata ca ambele tari si-au putut reconstrui economie nu numai prin
ajutorul si investitiilor externe din SUA dar si prin toate eforturile puse de cetatenii lor
pentru asi recapata puterea in stat.
URSS IN PERIOADA POST BELICĂ
Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (abreviat URSS) a fost un stat întins pe o mare
parte din Nordul Eurasiei, şi care a existat din 1922 până în 1991. URSS era constituită din
mai multe Republici Sovietice Socialiste (RSS-uri). Numărul acestora a variat de-a lungul
timpului; la data dezmembrării, URSS număra 15 republici componente. Rusia era, de
departe, cea mai mare republică, dominând în aproape toate domeniile: suprafață, populație,
economie şi influență politică
Dupa război partea Europeana a URSS era total distrusă. Chiar în 1945 Stalin ordonă să
se reconstruiască toate oraşele-eroi. Primul şi cel mai important era Stalingradul care era
facut una cu pamăntul. În semn de absoluta victoria a fascizmului, cu reconstrucţia se vor
ocupa doar prizonierii de razboi fascisti. Doar în decursul a 5 ani, toate orașele distruse erau
refacute de la zero
ECONOMIA SOVIETICĂ Politica economică sovietică nu tinea cont de cererea pieţei, ci
de politica partidului. Era continuat cursul industrializării și colectivizării. Producţia de larg
consum era în dizgraţia planificatorilor, pe prim plan fiind industria militară. În anul 1948,
economia atinge nivelul antebelic și cartelele alimentare au fost anulate. Hrusciov operează o
redistribuite a investițiilor, fiind încurajată agricultura. private amentariu pom Severita În
anul 1953 se inițiază un vast program de destelenire a pământurilor din regiunea Volgăi, din
Kazahstan şi Siberia. La început a fost o intervenţie economică reușită, dar în 1958,
pământul a fost secătuit, întrucât nu se foloseau fertilizatori
Ascensiunea şi încetarea regimului stalinist (1945-1953)
Propaganda comunistă prin răspândirea ideologiei Marxiste
Cultul personalităţii lui Stalin
Educarea patriotismului sovietic, cenzură, lupta cu duşmanii poporului, NKVD, KGB,
Teroare
O Colectivizare fortată, foamete organizată, deportări, Gulag
Refacere economică cu prețul morții a milioane de oameni
Construcția comunismului
Dezghetul Hruşciovist
perioada libertății limitate" (1953-1964) 5 martie 1953 - Moare Stalin luptă pentru putere
învinge Nichita Hruşciov, - prim-secretar al P.C.U.S. (septembrie 1953). Încetarea
represiunilor în masă începutul reabilitării, dar represiunile au continuat cu o amploare mai
mică Februarie 1956 Congresul al XX-lea al PCUS - .,Raportul secret" - critica ,,cultului
personalității lui Stalin". Reforme limitate în domeniul administrației, economiei, culturii.
Libertate limitată" au loc un şir realizări în diverse domenii ştiinţă, învăţământ, educație -
progres impresionant al ştiinţei: lansarea primului satelit artificial (1957), a primei nave
spațiale cu un cosmonaut la bord, Iurii Gagarin (12 aprilie 1961). Nichita Hruşciov personaj
controversat: a contribuit la declanşarea criticii regimului stalinist, dar a rămas produsul
sistemului, el însuși participând la săvârşirea crimelor.. o serie de greșeli atât în politica
internă cât și cea externă, cum a fost și cazul crizei rachetelor din Cuba
Epoca stagnării brejneviste (1964-1982)
Restalinizarea în fruntea URSS vine vechea gardă stalinistă"- ostilăreformelor,revenirea la
politici staliniste
Epoca stagnării - economie supracentralizată, eficace, costisitoare, întărirea sistemului
administrativ de comandă, creşterea aparatului birocratic.
Crima organizată, deseori sprijinită de nomenclatură.
Lipsuri şi îndoctrinare - nivel jos de trai al populaţiei, îndoctrinată cu lozinci şi sloganuri
comuniste
Fenomenul disidenţilor - interzisă orice manifestare de Doctrină Brejnev" (din 1968) - URSS
are dreptul" şi nesupunere. trebuie să intervină acolo unde era amenintat" socialismul -
(Cehoslovacia (1968), Afganistan (1979)).
Cursa a înarmărilor urmări grave asupra politicii interne, economiei - subordonată
domeniului militar.
Numeroase probleme naționale, vor exploda ulterior.
La inceputul anilor '80, economia, intreaga societate se afla în pragul unui colaps
GORBACIOV
Restructurare sau perestroika - sistemul sovietic deviase de la teoria leninistă" şi avea nevoie
de o restructurare pe baza reformelor. M. Gorbaciov atacat ..epoca Brejnev", a condamnat
războiul din Afganistan, a propus restructurarea sistemului pe calea reformelor realizate de
sus în jos.
Obiectivul - demolarea consecinţelor epocii ,stagnării".
Componentele restructurării - transparenta sau libertatea presei şi lichidarea cenzurii
(glasnost-ul); reforme menite să revigoreze economia şi societatea.
Dificultăţi: Cadru instituțional incapabil să reziste frustrărilor; Probleme nationale - enclava
armeană din Karabahul de munte, a tătarilor din Crimeea, relațiile dintre populațiile
majoritare şi minorități, eşecul politicii de rusificare.
1989-1991- Criză profundă în URSS.
Pe plan extern: M.Gorbaciov a reuşit să revoluţioneze politica externă sovietică, beneficiind
de un imens capital de simpatie în lume.
O nouă gândire politică: politica externă nu mai trebuia gândită și condusă prin prisma
factorului ideologic; confruntarea dintre cele două puteri, URSS şi SUA era neproductivă, iar
puterea militară nu garanta securitatea; URSS trebuia să-şi revizuiască obiectivele politicii
externe.
Gorbaciov pune capăt războiului din Afganistan, a normalizat relațiile cu China; a declarat la
Strasbourg că nu se va opune reformelor din Europa de Est. Semnalul a fost receptat și în
statele estice
Perstroika In 1985, Gorbaciov a declarat că sistemul economic sovietic era osificat și că
reorganizarea lui era imediat necesară. La început, reformele lui au fost cunoscute ca
"uskorenie" (accelerare), dar, mai apoi, termenul "perestroika" (reconstrucție) a devenit mult
mai popular. Gorbacíov nu se afla pe un teren virgin.
GLASNOSTI
1988 a fost anul în care Gorbaciov avea să introducă glasnostu, prin care erau acordate noi
libertăţi cetăţenilor sovietici, printre care o mai mare libertate a cuvântului. Acest fapt a fost
o schimbare radicală, de timp ce cenzura guvernamentală fusese până atunci o caracteristică
principală a sistemului sovietic. Controlul asupra presei a scăzut, iar mii de prizonieri politici
şi dizidenţi au fost eliberaţi. Scopul lui Gorbaciov a fost ca, prin promovarea glasnostului, să
exercite presiuni asupra conservatorilor din CC al PCUS, care se opuneau activ reformelor
politice şi economice.
RAZBOIUYL RECE
Razboiul rece(12 mar. 1947 – 3 dec. 1991) a fost o perioadă de tensiuni și confruntări
politice și ideologice, o stare de tensiune întreținută care a apărut după sfârșitul celui de-al
Doilea Război Mondial și a durat până la revoluțiile din 1989. În Războiul Rece s-au
confruntat două grupuri de state care aveau ideologii și sisteme politice foarte diferite. Într-
un grup se aflau URSS și aliații ei, grup căruia i se spunea uzual „Blocul răsăritean” (sau
oriental). Celălalt grup cuprindea SUA și aliații săi, fiind numit, uzual, „Blocul apusean”
Cauze
1. dorința sovieticilor și a americanilor de a-și răspândi ideologiile respective în întreaga
lume,
2.Dezvoltarea bombelor atomice in URSS
3. Docrina truman
4. Planul Marshall.Pentru a preveni răspândirea ideilor comuniste, Statele Unite știau că este
imperativ ca condițiile de viață din Europa de Vest să se îmbunătățească. Acesta a fost unul
dintre motivele pentru care a lansat un program de ajutor economic, Planul Marshall. Pentru
a primi un astfel de ajutor, țările au trebuit să creeze mecanisme de colaborare economică.
Acest lucru a dus la refuzul lui Stalin de a participa la plan.
Printre caracteristicile care au marcat Războiul Rece se numără frica de utilizarea armelor
nucleare, proliferarea conflictelor indirecte și împărțirea lumii în două blocuri.
Lumea bipolară
Echilibrul global a fost foarte precar, cu o multitudine de conflicte locale la care, indirect, au
participat Uniunea Sovietică și Statele Unite. Mai mult, ambele puteri nu au ezitat să sprijine
mișcările violente pentru a împiedica o anumită țară să schimbe părțile.
Principalele conflicte
După cum s-a detaliat, în cele patru decenii ale Războiului Rece, cele două superputeri,
Statele Unite și Uniunea Sovietică, au fost implicate indirect în conflicte în diferite părți ale
planetei.
Blocada de la Berlin
Prima confruntare serioasă dintre cele două blocuri a avut loc în 1948, când Berlinul era încă
împărțit în patru sectoare.Statele Unite au răspuns organizând un transport aerian pentru a
transporta provizii, fără ca sovieticii să poată preveni acest lucru. În cele din urmă, blocada a
fost ridicată pașnic.
Războiul Coreean (1950 - 1953)
La 25 iunie 1950, Coreea de Nord, aliată a Chinei și a Uniunii Sovietice, a invadat Coreea
de Sud vecină, sprijinită de Statele Unite și Marea Britanie.
Războiul coreean a arătat toate caracteristicile conflictelor regionale care ar marca Războiul
Rece: doi rivali cu ideologii opuse susținute, indirect, de superputeri care, astfel, nu trebuiau
să se confrunte.
Războiul din Vietnam (1964-1975)
Ca și în cazul precedent, Vietnamul era împărțit în două părți, una capitalistă și una
comunistă. Vietnamul de Sud a avut sprijinul americanilor, în timp ce Vietnamul de Nord a
avut colaborarea Chinei.
Criza rachetelor
Triumful Revoluției Cubane în 1959 a fost un eveniment important în dezvoltarea
Războiului Rece. Când Castro s-a apropiat de Uniunea Sovietică, Statele Unite au întâlnit,
pentru prima dată, o țară de bloc rival la câțiva kilometri de teritoriul său.
Afganistan
În 1979, Uniunea Sovietică s-a încurcat în cuibul de viespe al Afganistanului, un conflict
care și-a consumat economia.
Războiul rece a afectat, așa cum s-a subliniat, întreaga lume.Consecințele sale au variat de la
destabilizarea economică a unor țări până la starea de teamă a unui război atomic.
Destabilizarea economică în alte națiuni
Statele Unite și Uniunea Sovietică s-au concentrat pe extinderea influenței lor pe tot globul.
Pentru a face acest lucru, ei nu au ezitat să intervină în nicio altă țară dacă au considerat că
le-a beneficiat obiectivele.
În timpul Războiului Rece, tensiunea dinaintea unor posibile atacuri a provocat creșterea
arsenalului nuclear din lume.
Căderea Uniunii Sovietice
Consecința finală a Războiului Rece a fost dispariția uneia dintre cele două mari puteri:
Uniunea Sovietică. Aceasta, rănită de situația sa economică proastă, agravată de marea
investiție militară, nu a putut rezista presiunii părții occidentale.
În plus, la sfârșitul anilor 80 ai secolului XX, teritoriile care alcătuiau țara își reclamau
independența. În cele din urmă, Uniunea Sovietică a ajuns să se dezintegreze, apărând 15 țări
noi. Rusia a rămas moștenitorul său, deși mult mai puțin puternic.

STINTA TEHNICA IN EPOCA CONTEMPORANĂ

S-au pus bazele ingineriei genetice, se descoperă structura AND-ului uman (1953 de catre
James Watson, Francis Crick, care au primit în anul 1962 premiul Nobel pentru medicină)
1928 – descoperirea penicilinei
Medicina face un salt uriaş prin transplantul de organe
1978 – primul copil conceput în “eprubetă”
Revolutionara metoda, perfectionata pe parcursul anilor, tehnica fecundării în vitro a permis
multor milioane de cupluri cu probleme de fertilitate din intreaga lume sa se bucure de
nasterea copiilor lor.
1963 – mouse
1971 – e-mailul sau poşta electronică;
1971 –monitorul cu cristal lichid ( LCD );
1971 – microprocesorul;
1973 – PC-ul;
1980 – CD –ul;
1983 – Internetul; Cuvântul "Internet" provine din împreunarea artificială şi parţială a două
cuvinte englezeşti: interconnected = interconectat şi network = reţea.
20 iulie 1969 – americanul Louis Neil Armstrong devine primul om care pune piciorul pe
Lună;
RASSM. foametea, colectivizarea forțată
 Foametea din anii 1946–1947 din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească a fost o
perioadă de deprivare alimentară majoră la nivelul populației de la est de Prut, consecință a
unui complex de cauze: distrugerile agriculturii provocate de război, seceta, impactul
determinant al măsurilor sovietice de supra-colectare de produse alimentare, distrugerea
modului tradițional de viață, ascunderea adevărului despre situația reală și lipsa de reacție a
statului față de nevoile oamenilor.
Rezervele de grâu au fost epuizate încă din 1945. Comisarii au măturat în toamna anului
1946 toate produsele alimentare din podurile și hambarele cetățenilor. Conducerea URSS
considera că respectivele măsuri nu sunt îndeajuns de stricte, astfel gospodăriile țărănești
avînd așa-numite „datorii” de predare a produselor către stat către anul 1947, cu adevărat
colosale.
Efecte moarte, foamete, canibalism.
După foametea din anii 1946-1947, cel mai tragic eveniment din is toria postbelică a
Moldovei sovietice a fost deportarea masivă a basa rabenilor. Conform teoriei mar xist-
leniniste, în orice țară care construieşte socialismul, colectivizarea agriculturii are loc în
condițiile luptei de clasă cu chiaburimea, care se manifestă ca element ostil regimului
comunist. Începutul operației Sud" au fost deportati aproximativ 15000 de oameni
POLITICA CENTRULUI IN RSSM
Pe plan economic, regimul totalitar din RSS Moldovenească a trecut la instituirea
proprietății statului asupra mijloacelor de producție şi la sistemul dezvoltării planificate şi
centralizate a economiei. În viziunea Moscovei, economia RSS Moldoveneşti trebuia ,,armo
nizată" cu cea a URSS, devenind parte integrantă a acesteia.
Mai întâi au fost naţionalizate industria, meşteşugurile, băncile şi transporturile. Abia în
1949-1950 s-a înfăptuit colectivizarea agriculturii, adică impunerea definitivă a modelului
sovietic de organizare a societăţii. Nivelul de viaţă în RSSM a crescut treptat, dar a fost
întotdeauna destul de modest raportat la statele occidentale şi era mai redus decât media
unională. Existau numeroase inegalităţi sociale, dar şi naţionale. Nomenclatura a preluat
privilegiile claselor „exploatatoare" lichidate fizic sau ostracizate.
Economie planificată - sistem economic în care deciziile sunt luate de un organism
centralizat (în URSS - Gosplan).
Colectivizare - acţiunea de a coope- rativiza agricultura după modelul stabilit de politica
comuniştilor.
Colhoz - formă sovietică de asociere prin desfiinţarea forţată a proprietăţii individuale în
agricultură.
Naţionalizare - acţiunea de a trece în proprietatea statului unele întreprinderi, zăcăminte şi
alte bunuri aflate în proprietate particulară.
 Structuri şi inegalităţi sociale în RSSM Odată cu lichidarea clasei burgheziei şi a
chiaburilor, considerate exploatatoare, societatea comunistă din RSSM era alcătuită oficial
din două clase: cea a muncitorilor, care era în avangarda societăţii, şi cea a ţărănimii, asupra
căreia plana în permanenţă suspiciunea de a fi mic-burgheză. Mai exista oficial şi pătura
intelectualilor. în realitate, lichidarea claselor zise exploatatoare nu a înlăturat inegalităţile
sociale şi conflictele din societate. Locul burgheziei l-a luat nomenclatura de partid
Structura etnică a elitelor economice Inegalităţile şi discriminarea în RSSM aveau şi o
dimensiune etnică, nu doar socială. Astfel, în 1964, numai 2,3 % din directorii de
întreprinderi industriale erau români moldoveni. Cota acestora creşte treptat, dar nu a depăşit
niciodată 10 % (1984). Pe de altă parte, în funcţii de conducere în agricultură, românii
moldoveni erau promovaţi mai uşor: aceştia alcătuiau 54 % în 1964, ponderea lor crescând la
70 % douăzeci de ani mai târziu.
Odată cu instaurarea regimului sovietic, în Basarabia s-a început o adevărată ofensivă
împotriva valorilor culturale ale poporului român. Pentru a-şi consolida dominația politică în
noua republică sovietică, regimul comunist a depus eforturi spre a asigura un anumit ni vel
de dezvoltare a culturii, învățămîntului, ştiinței. Societăţii i-a fost impusă o ideologie străină
aspirațiilor național-culturale ale poporului băştinaş
ANUL 1940. FORMAREA RSSM ȘI INSTAURAREA COMUNISMULUI.
La 29 martie 1940, Molotov anunța în mod oficial că între URSS şi România exista un
litigiu nerezolvat, cel legat de Basarabia. La 23 iunie 1940, Molotov îl informa pe
Schulenburg, ambasadorul german la Moscova, că problema Basarabiei şi Bucovinei nu mai
suferă niciun fel de amînare, subliniind că Uniunea Sovietică va recurge la forță în situația în
care litigiul nu s-ar rezolva pe cale paşnică. La observația lui Ribbentrop că Bucovina nu a
aparținut niciodată Rusiei, Molotov a acceptat să-şi limiteze pretențiile numai la nordul
Bucovinei
în ziua de 26 iunie 1940, la ora 22.00, o notă ultimativă prin care Uniunea Sovietică cerea
ca România să-i înapoieze cu orice preț Basarabia şi să-i transmită partea de nord a
Bucovinei; răspunsul era aşteptat în cursul zilei de 27 iunie. Ziua de 27 iunie a fost pentru
guvernul de la Bucureşti extrem de agitată. Regele Carol al II-lea a decis convocarea
Consiliului de Coroană, în cadrul căruia s-au exprimat două puncte de vedere: rezistența în
fața pretențiilor sovietice sau cedarea în schimbul salvării României.
Pînă la 3 iulie 1940, armata roşie a ocupat întregul teritoriu al Basarabiei, nordul
Bucovinei, precum şi ținutul Herta. România pierdea astfel 50 509 km² şi 3,7 milioane de
locuitori.
RSSM
În teritoriile cedate - Basarabia, nordul Bucovinei, nord-estul Tran silvaniei, Cadrilaterul-
românii au fost supuși unei politici represive, multi dintre ei fiind asasinați. Astfel, cei 1,3
milioane de români trecuți sub stipinirea Ungariei au avut de suportat, mai ales în lunile
septembrie noiembrie 1940, răzbunarea autorităților horthyste, care au trecut ,,prin foc şi
sabie" teritoriul obținut prin Dictatul de la Viena
O consecință gravă generată de ocuparea teritoriului dintre Prut şi Nistru a fost
dezmembrarea Basarabiei, efectuată de Moscova odată cu lichidarea Republicii Autonome
Sovietice Socialiste Moldoveneşti, cre ată anterior tot de Moscova, în cadrul Ucrainei
sovietice
Pe de altă parte, conducerea Ucrainei sovietice a depus eforturi pen tru a obtine ca cel
puțin o parte din teritoriul Basarabiei (județele Hotin, Akkerman (Cetatea Albă) şi Ismail) să
fie transmisă UcraineiPrin urmare, 6 județe din Basarabia şi 6 raioane din RASSM - aceasta
a fost formula ucraineană de organizare a RSS Moldoveneşti. La 2 august 1940, Sovietul
Suprem al URSS a adoptat legea Cu privire la formarea Republicii Sovietice Socialiste
Moldoveneşti, în care se stipula: ,, Venind în întîmpinarea oamenilor muncii din Basarabia.
Aşadar, Republica Sovietică Moldovenească unională a fost formată dintr-o parte mai mare
a Basarabiei şi una mai mică a RASSM, fără participarea politică a basarabenilor. Hotarele
dintre RSS Moldovenească şi RSS Ucraineană au fost stabilite definitiv prin decretul
Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din 4 noiembrie 1940.
in R.A.S.S.M.s-a produs industrializarea de tip stalinist S-au pus bazele industriei
materialelor de constructie, au fost explorate numeroase cariere de extragere a pietrei. in anul
1939 functionau circa 340 de intreprinderi si ateliere mestesugäresti, toate find proprietate a
statului. O Colectivizarea si industrializarea in R.A.S.S. Moldoveneascà, ca si in alte
republici sovietice, -a realizat cu ritmuri accelerate, dictate de conducerea bolsevica cu
mijloace colectate de la tárani si muncitori, prin eforturile istovitoare al acestora.