Mesopotamia

Mesopotamia a fost centrul unora dintre cele mai dominante puteri ale lumii antice.

Principalele perioade din istoria Mesopotamiei sunt identificate în mare parte cu realizările

popoarelor care stabilesc pentru o anumită perioadă de timp dominația lor politică sau

militară în regiune. Perioada sumeriană începe la sfârșitul mileniului al IV-lea î.Hr. în partea

de sud a regiunii Tigru-Eufrat, unde se dezvoltă o strălucită civilizație a triburilor sumeriene,

o populație cu rădăcini enigmatice.

Civilizația sumeriană este reprezentată de mai multe orașe-stat prospere: Ur, Uruk,

Eridu, Lagash, Umma, Nippur, Larsa și așa mai departe. Perioada akkadiană a început în a

doua jumătate a mileniului al III-lea î.Hr. Cel mai proeminent suveran al akkadienilor a fost

Hammurabi (secolul al XVIII-lea î.Hr.), în timpul căruia are loc ascensiunea spectaculoasă a

Babilonului, care devine un important centru economic și cultural. Acest rege este renumit și

pentru faptul că în timpul său a fost elaborată cea mai valoroasă lucrare juridico-

administrativă a Orientului Antic care a unificat regulile dreptului civil, penal și comercial –

Codul Hammurabi.

Perioada asiriană începe în secolul al XII-lea î.Hr. când kaziții au fost cuceriți de

asirieni, care locuiau în partea de nord a Mesopotamiei. Din punct de vedere politic,

expansiunea asirienilor este legată de stabilirea supremației în zona orașului-stat Assur. Timp

de o jumătate de mileniu, din 1150 până în 612 î.Hr., asirienii au încercat să-și impună

dominația în Orient prin războaie permanente de cucerire împotriva statelor vecine. Imperiul

Neobabilonian, începe după prăbușirea Asiriei, când Babilonul se întoarce pe arena politică.

Sub regele Nabopolassar (605-562 î.Hr.), autoritatea babiloniană se extinde în toată

Mesopotamia. Siria, Iudeea, Fenicia și Palestina sunt cucerite. Acest rege face din Babilon cel

mai prosper oraș din Orient, înconjurându-l cu noi ziduri, ridicând temple și palate.
 La începutul mileniului al III-lea î.Hr., teritoriul Egiptului de astăzi a fost condus de

Menes, primul faraon care a stabilit o dinastie în Egipt. Au urmat două milenii de dominație a

altor dinastii, dar cea mai importantă perioadă din istoria Egiptului Antic este considerată cea

în care familia Tuthmes, prin cei patru faraoni care au urcat succesiv pe tron, a condus

Egiptul în timpul dinastiei a XVIII-a. Cu excepția unei perioade de 26 de ani în care dinastia

a fost sub domnia lui Amenhotep al II-lea, Egiptul a fost condus de dinastia Tuthmosis. Tot în

timpul dinastiei a XVIII-a a urcat pe tron Tutankamon. Cu toate acestea, deși dinastia a

XVIII-a a legat marile succese ale Egiptului Antic, poate cel mai important rol în formarea

Imperiului Egiptului este Ramses al II-lea, care a domnit timp de 66 de ani în timpul dinastiei

a XIX-a.

În urma cuceririlor de succes ale faraonilor Thutmose și Ramses în regiunile africane

și asiatice, Egiptul a devenit un imperiu. Ultima dinastie, a XXXI-a, a pus capăt perioadei

târzii a Egiptului Antic, iar din 332 î.Hr. teritoriul a fost sub stăpânire macedoneană,

Alexandru cel Mare devenind un faraon în ochii egiptenilor. Alexandria, fondată în 331 î.Hr.,

a devenit capitala regatului. În 693 d.Hr., arabii au preluat Egiptul, încă din primii ani

impunând Islamul și limba arabă încă din primii ani.

Istoria Greciei începe cu aproximativ patru mii de ani în urmă. Bazele solide ale

civilizației europene sunt puse în Grecia antică. Politicienii și gânditorii au marea capacitate

de a deschide noi căi în economie, filozofie, știință, artă etc. Prin colonizarea bazinelor

Mediteranei și Mării Negre, ei contribuie la răspândirea civilizației și a interferențelor etno-

culturale. . „Inventatorii politicii”, grecii antici creează sistemele de conducere – oligarhic și

democratic –, promovează individualismul și drepturile civice și încearcă să construiască

statul, cetatea-polis (oraș-stat) – ca exponent al intereselor cetățenilor. – pe o bază rațională.

Elementele de bază ale democrației grecești au fost: schimbarea statutului cetățenilor, toți

erau egali în fața legii; o nouă diviziune administrativă care să permită cetățenilor să participe
direct la gestionarea afacerilor comunitare; magistrații și conducătorii orașului au prezentat

comunității un raport anual despre activitatea lor. Arta greacă este, fără îndoială, cea mai

importantă perioadă de creație din istoria antichității, fiind considerată de istorici un miracol.

Roma antică a fost un oraș-stat a cărui istorie se întinde între 753 î.Hr. și 476 î.Hr. Pe

parcursul existenței sale de doisprezece secole, civilizația romană a trecut de la monarhie la

republica oligarhică și apoi la imperiu extins. A dominat prin cuceriri și asimilare Europa de

Vest și întreaga zonă din jurul Mării Mediterane, dar a cedat în cele din urmă invaziilor

barbarilor din secolul al V-lea, marcând astfel declinul Imperiului Roman și începutul Evului

Mediu. Civilizația romană este clasificată ca parte a Antichității clasice, împreună cu Grecia

antică, o civilizație care foarte mult a inspirat cultura Romei antice. Roma antică a adus

contribuții importante la arta politică și administrativă, juridică, militară, artă, literatură,

arhitectură, limbile Europei (limbile romanice), iar istoria ei continuă să aibă o influență

puternică asupra lumii moderne.

Creștinismul este una dintre cele trei religii monoteiste contemporane, alături de

iudaism și islam. Miezul fundamental al credinței creștine este afirmarea lui Dumnezeu –

creator al universului (și deci al ființei umane).

Islamul este o religie monoteistă, fiind a doua religie din lume ca număr de adepți,

după creștinism. Sensul general al cuvântului Islam este pacea și ascultarea față de Allah,

Creatorul tuturor lucrurilor. Religia a fost fondată în secolul al VII-lea în Peninsula Arabică,

pe actualul teritoriu al Arabiei Saudite, de către profetul Mahomed și pe baza textului religios

cunoscut sub numele de Coran.

Evul Mediu este una dintre cele mai fascinante epoci din istorie. Despre această

perioadă s-au răspândit de-a lungul timpului multe mituri și preconcepții, astfel încât astăzi

nici măcar nu știm care este adevărul și care este legendă. În Europa, depopularea,

deurbanizarea, invaziile și migrațiile populațiilor, inițiate în antichitatea târzie, au continuat

pe tot parcursul Evului Mediu. Invadatorii barbari, inclusiv diverse populații germanice, au

format noi regate pe teritoriile fostului Imperiu Roman de Apus. În secolul al VII-lea, nordul

Africii și Orientul Mijlociu, care fuseseră cândva teritorii ale Imperiului Roman de Răsărit,

au intrat sub stăpânirea Imperiului Islamic, Califatul, fiind cucerite de succesorii lui

Mahomed. Deși s-au făcut schimbări substanțiale în societate și în structurile politice,

diviziunea dintre antichitate și Evul Mediu nu a fost completă.

Works cited:
Bellaimey, John. "The five major world religions". TEDEd, ed.ted.com/lessons/ the-five-

major-world-religions-john-bellaimey. Accessed 2 May 2020.

Berger, Eugene; Israel, George; Miller, Charlotte; Parkinson, Brian; Reeves, Andrew;

Williams, Nadejda. "World History Cultures, States and Society to 1500".

Dahlonega, Georgia: University of North Georgia, Press. 2016