Evul Mediu

Evul mediu (epoca mijlocie) a fost în istoria europeană perioada

dintre Antichitate și epoca modernă. Perioada medievală este
subdivizată în trei fazee: Evul Mediu Timpuriu, Evul Mediu
clasic și Evul Mediu Târziu.
Depinzând de continent, această epocă a început în anii 200-600,
și s-a încheiat în 1500-1700. Civilizații clasice majore ca Regatul
Han, Imperiul Roman de Apus, Imperiul Gupta și Imperiul
Sassanid au căzut în secolele III-VII. Epoca s-a caracterizat prin
invazii din Asia Centrală, dezvoltarea a trei mari
religii: Creștinismul, Islamul și Budismul, precum și amploarea
contactelor comerciale și militare dintre civilizații
In Europa, declinul Imperiului Roman, dezurbanizarea și
depopularea, precum și scăderea nivelului de trai a dus la
conceptul de "Epoca întunecată", deși în estul
Mediteranei, Imperiul Bizantin a prosperat până în 1204. De
asemenea, califatele islamice și China au înflorit pe plan cultural
și economic.
În Europa depopularea, dezurbanizarea, invaziile și migrațiile
populațiilor, începute în antichitatea târzie, au continuat pe
parcursul evului mediu mijlociu. Invadatorii barbari, incluzând
populații germanice variate, au format noi regate pe teritoriile
fostului Imperiu Roman de Apus. În secolul al VII-lea, nordul
Africii și Orientul Mijlociu, ce fuseseră cândva teritorii ale
Imperiului Roman de Est au ajuns sub stăpânirea Califatului, un
imperiu islamic, fiind cucerite de succesorii lui Mahomed. Deși
s-au desfășurat schimbări substanțiale în societate și structurile
politice, ruptura dintre antichitate și evul mediu n-a fost
completă. Imperiul Bizantin a supraviețuit și s-a menținut ca o
putere majoră. Legea imperială, Codul lui Iustinian, a fost
redescoperit în nordul Italiei în 1070, fiind admirat pe parcursul
epocii. În vest, multe regate au încorporat vechile instituții
romane. Mănăstirile au fost fondate în timpul campaniilor de
misionarism creștin desfășurate în teritoriile păgâne ale Europei.