Evul Mediu (epoca mijlocie) a fost în istoria europeană perioada dintre

Antichitate și epoca modernă. Perioada medievală este subdivizată în trei fazee:

Evul Mediu Timpuriu, Evul Mediu clasic și Evul Mediu Târziu.
În istoria Europei, epoca medievală sau Evul Mediu a debutat cu Declinul
și căderea Imperiului Roman de Apus în anul 476 și s-a încheiat cu Căderea
Constantinopolului în 1453, marcând tranziția spre Renaștere, epoca marilor
descoperiri și modernitate.
La începutul Evului Mediu, populația din Europa a intrat în declin,
autoritatea centrală a instituțiilor a intrat în colaps, gradul de urbanizare, igienă
și alfabetizare a scăzut, în timp ce derula marele migrații în masă a populațiilor
tribale.

Imperiul Bizantin a păstrat moștenirea civilizației romane prin

continuitatea creștină, deși populația sa a fost vorbitoare de limbă greacă.
Constantinopolul a fost cel mai mare oraș al lumii între secolele IV și VI., fiind
impus dreptul secular prin Codul lui Iustinian (Corpus Juris Civilis).

Latinitatea a fost continuată în Europa de Vest de către Biserica Romano-

Catolică și a fost sporită de Carol cel Mare între secolele VIII-IX, marcând
Renașterea carolingiană și un ușor progres pe plan cultural și socio-economic.
Regatele creștin-europene au preluat instituțiile romane, în timp ce erau formate
episcopii și mânăstiri pe măsură ce religia creștină se extindea în cea mai mare
parte a Europei.