01.EVUL MEDIU.

LIMITELE EVULUI MEDIU

Evul Mediu desemnează o epocă istorică, cuprinsă între Antichitatea târzie și Epoca
Modernă, aproximativ de la 500 d.H. până la 1500 d.H. Tradițional, în Europa, Evul Mediu
cuprinde perioada dintre căderea Imperiului Roman de Apus (476) și, după unele opinii,
cucerirea Constantinopolului (1453), respectiv descoperirea Americii (1492) sau revoluțiile
din Țările de Jos (1566-1609) și din Anglia (1642-1649).
Noțiunea „Evul Mediu” derivă din limba latină (MEDIVM AEVVM) și provine din filologia
umanistă a Renașterii, unde definea sub forma media latinitas intervalul de timp cuprins între
împăratul roman Constantin cel Mare (306-337) și cel franc Carol cel Mare (768-814).
Denumirea a fost preluată, începând cu secolul al XVIII-lea, în literatura și în istoriografia
occidentală, având inițial sensul peiorativ de „Evul Mediu întunecat” caracterizat prin,
cruzimile inchiziției cu arderea pe rug a vrăjitoarelor și ereticilor, o perioadă de
obscurantism, iadul fiind în picturi reprezentat ca un loc de groază.
Reabilitarea noțiunii și includerea sa în circuitul științific se petrec abia în secolul al XIX-
lea, în epoca romantismului, atunci când Evul Mediu devine o perioadă idealizată în literatură
și în artă.
Cronologia Evului Mediu are o valoare prevalent orientativă, fiind disputată și în prezent în
literatura istorică. În consecință, reperele în funcție de care este fixată cronologia Evului
Mediu sunt variate. Această epocă istorică cuprinde, într-un sens general, perioada de timp
scursă între data căderii Imperiului Roman de Apus (anul 476) și data ocupării de către turci a
Constantinopolului (1453), capitala Imperiului Bizantin. Limita superioară de datare a Evului
Mediu este fixată uneori de Renaștere, în secolele XIV-XV, iar alteori chiar de Revoluția
franceză (1789-1799), atunci când s-ar termina epoca feudală.
Evul Mediu constituie o sinteză între Antichitate și creștinism și reprezintă o perioadă de
mari transformări în plan politic, economic, cultural și social. Acest interval de timp este
caracterizat de migrația popoarelor, de etnogeneza popoarelor europene și, în fine, de
constituirea statelor feudale, care stau la baza Europei moderne.
În Evul Mediu, în Europa au apărut state noi în urma destrămării Imperiului Roman, printre
care Anglia, Franța, Germania, Ungaria, Spania, Portugalia. Deasemenea au mai apărut și alte
state noi, ca Polonia, Rusia, Danemarca, Suedia etc.