Cartea citită în timpul vacanței

Că rțile sunt un izvor de cunoștințe, care nu va putea seca vreodată . Toate că rțile
sunt interesante, cu personaje arhetipale, atâ t în literatura universală , câ t și cea
româ nă . Cartea aleasă de mine este:”Vara câ nd mama a avut ochii verzi” de Tatiana
Ț â burleac. Protagonistul Aleksy este un adolescent cu porniri violente și depresive, la
baza că rora stă furia împotriva mamei, acumulată de-a lungul anilor. Disprețul vă dit
față de aceasta și, în general, față de viață , este ușor de observat încă din primele pagini,
câ nd suntem martorii unui portret hidos: „Eu aș fi dat-o la fiare vechi și aș fi început cu
părul. Un singur lucru nu se lega în toată povestea aceasta – ochii. Mama avea niște ochi
verzi atât de frumoși, încât părea o greșeală să îi irosești pe o față dospită ca a ei.”
Vocabularul bogat în cuvinte și imagini sumbre reflectă chinurile interioare
pe care Aleksy le tră iește plenar: „Eram niște resturi umane – niște polipi și chisturi,
și aceia operați -, însă aveam pretenții de rinichi și inimi.”
Fiu de emigranți polonezi, locuitor al suburbiei Haringey din Londra, personajul
principal este un neînțeles atâ t în mediul școlar, dar, mai ales, în cel familial.
Pă ră sit de tată („Gândul la tata îmi provoca vomă.”), lipsit de afecțiunea mamei, îi
ră mâ n ca singură consolare brațele ocazionale ale bunicii. Dispariția Mikă i, sora
mai mică , este cheia că tre cutia Pandorei ce se revarsă din Aleksy de la vâ rsta de
opt ani. Dorul copleșitor după aceasta, dublat de nepă sarea mamei care se închide
în sine odată cu pierderea fiicei, constituie baza furiei clocotitoare ce-l va mistui
ani la râ nd.
Pe mă sură ce înaintam în lectură , „Vara în care mama a avut ochii verzi” se
dovedește a fi o carte despre ispă șire și iertare. Grav bolnavă , mama îi propune lui
Aleksy să petreacă cu ea o ultimă vară , undeva într-un să tuc din nordul Franței. Din
ființele înstră inate și depresive, cei doi ajung să tră iască aici toată fericirea unei
relații normale pe care mama i-a negat-o fiului atâ ta amar de vreme. Spovedania
unei femei muribunde, chinuită de vină și regrete, își gă sește ecoul mult așteptat în
inima copilului care toată viața a tâ njit după un strop de afecțiune. În vacanța de
vară cei doi comunică pentru prima dată cu adevă rat, împă rțind firimituri de
fericire între episoadele depresive ale lui Aleksy și manifestă rile violente ale bolii
mamei. Ura este înlocuită pe râ nd de acceptare și, mai apoi, de dragoste: „Ochii
mamei mele urâte erau resturile unei mame străine foarte frumoase.”
În concluzie consider că romanul, scris într-un limbaj frust și direct, este un
carusel sfâ șietor de emoții, care vorbește despre traumele copilă riei care se închid
greu sau deloc, câ t și despre puterea magică a vindecă rii ce vine doar prin
descă tușarea și acceptarea sentimentelor. Ș i, nu în ultimul râ nd, despre
putreziciunea umană ce poate fi înlă turată prin terapie:
  Oamenii sunt bolnavi și putrezi, și știu asta, dar se prefac sănătoși și buni de frică. Și
pentru că așa e mai ușor. Dar nu toți se pot ascunde mereu. Și uneori toată răutatea
și boala și stricăciunea lor erupe și ei se simt bine și fericiți, chiar dacă toți cei din jur
îi condamnă și le plâng de milă.