Alexandru Lapusneanul

Relatie Alexandru – Motoc Costache Negruzzi

Potrivit principiilor romantice, personajele nuvelei sunt construite în antiteză şi au calităti şi
defecte împinse la extrem. Alexandru Lăpuşneanul este personajul principal al nuvelei, personaj
romantic, exceptional, care actionează în situatii exceptionale (de exemplu: scena uciderii boierilor,
a pedepsirii lui Moţoc). El întruchipează tipul domnitorului tiran şi crud.
Lăpuşneanul este construit în antiteză, pe baza raportului caracter tare - caracter slab, cu
doamna Ruxanda, sotia sa, dar şi cu boierul Motoc, personaj secundar ce reprezintă tipul boierului
trădător, viclean, laş, intrigant. Lipsit de sentiment patriotic şi de loialitate, il trădase pe
Lăpuşneanul în prima domnie, iar la întoarcerea acestuia, il linguşeşte „asemenea căinelui care in
loc să muşce, linge măna care-l bate".
Raportul realitate - fictiune este relevant in constructia celor două personaje. Astfel,
domnitorul Alexandru Lăpuşneartul şi boierul Motoc sunt personalităti istorice atestate în
„Letopiseţul Tării Moldovei” de Grigore Ureche, dar scriitorul modifică realitatea istorică pentru a
sublinia două tipuri umane: tiranul săngeros şi boierul trădător.
III. Relatia care se stabileşte între domn şi Moţoc se focalizează pe opozitia, tipic romantică,
între caracter tare-caracter slab. Scenele care le infătişează pe cele două personaje implicate in
conflictul secundar se regăsesc în primul şi al treilea capitol.
Capitolul I cuprinde expoziţiunea (intoarcerea lui Alexandru Lăpuşneanul la tronul Moldovei,
in fruntea unei armate turceşti, şi intălnirea lui cu cei patru boieri trimişi de Tomşa: Veveriţă, Moţoc,
Spancioc, Stroici) şi intriga (hotărărea domnitorului de a-şi relua tronul şi dorinta sa de răzbunare
faţă de boierii trădători). Acum se conturează conflictul principal, pentru putere, intre domnitor şi
boieri, şi conflictul secundar, între Lăpuşneanul şi boierul care-I trădase în prima domnie, Moţoc.
Prin dialog şi epitete de caracterizare folosite de narator se conturează portretele morale ale
personajelor şi relatiile conflictuale dintre acestea.
Hotărârea de a avea puterea domnească este implacabilă şi formulată de la început, în
răspunsul dat boierilor: „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu..." (caracterizare indirectă prin limbaj).
Moţoc vorbeşte in numele multimii, cerându-i domnului să se intoarcă pentru că poporul nu-I
vrea. Inteligent şi hotărât, domnitorul intelege că boierii sunt cei care nu-l vor. După plecarea lor,
rămâne Motoc, viclean şi umil, pentru a-i cere să se încreadă în boieri.
Răspunsul lui Lăpuşneanul marchează declanşarea conflictului secundar, dorinţa de
răzbunare pentru trădarea boierului în prima domnie. EI îşi cunoaşte adversarul pe care il
caracterizează succint „Dar tu, Moţoace? invechit în zile rele, deprins a te ciocoi la toţi domnii, ai văndut
pe Despot, m-ai vândut şi pre mine, vei vinde şi pe Tomşa; spune-mi, n-aş fi un nătărău de frunte, când m-aş
increde în tine?" De remarcat şi relevanţa replicii în autocaracterizare. Bun cunoscător al psihologiei
umane, domnitorul foloseşte proverbul „Lupul părul schimbă, iar năravul ba" pentru caracterul
trădătorului său. Cu abilitate, îi face o promisiune liniştitoare lui Motoc: „îţi făgăduiesc că sabia mea nu
se va mânji în sângele tău; te voi cruţa, căci imi eşti trebuitor, ca să mă mai uşurezi de blăstemurile
norodului". Boierul intrigant se crede util domnitorului. Naratorul descrie gestul linguşitor al boierului:
„Moţoc îi sărută mâna, asemenea cânelui care, in loc să musce, linge mâna care-I bate" comentand
indirect gândurile personajului: „ştia că Alezandru-vodă a să aibă nevoie de un intrigant precum era el".
Planul de răzbunare al lui Lăpuşneanul este însă crud şi se îndeplineşte în capitolul aI III-lea.
Domnitorul asistă răzand la măcelul boierilor, în tirnp ce Moţoc, disimulat încearcă să râdă „ca
să placă stăpânului". Lipsit de demnitate, linguşitor şi prefăcut, la întrebarea domnitorului dacă a
procedat bine masacrând boierii, îl încurajează pe tiran spunându-i că a procedat „cu mare
inţelepciune". Insă naratorul il caracterizează direct cu epitetul „marşavul curtezan".
Cănd mulţimea revoltată este intrebată ce doreşte, strigătul „Capul lui Moţoc vrem!" stărneşte
spaima vornicului. Este laş in faţa primejdiei, comportându-se tragi-comic in timp ce incearcă să-l
determine pe domn să nu-l dea mulţimii.
Sacrificându-l pe boier, Lăpuşneanul se răzbună pentru trădarea acestuia şi manipulează
mulţimea revoltată, fiind conştient de puterea lor: „Proşti, dar multi”. Stăpânirea de sine, sângele
rece sunt dovedite in momentul pedepsirii lui Moţoc, care sfârşeşte sfâşiat de mulţime: „Ticalosul
boier căzu in braţele idrei acesteia cu multe capete, care intru o clipală îl facu bucăţi".