Sunteți pe pagina 1din 1

Act venețian

Caracterizare Pietro Camil Petrescu


II.Protagonistul,Pietro Gralla,este din aceeași familie spirituală cu Gheorghidiu,
pentru care atingerea absolutului si luciditatea se consideră sensul vieții: „Ceea ce este
esența firii mele este de a nu visa treaz, de a nu mă amăgi cu năluci…de a nu-mi pierde
controlul vederii”.Luciditatea îi sporeste iubirea pentru o femeie de la care cere prea mult.
Personajele sunt construite astfel încât să poată reflecta valori morale. Pietro
Gralla întrupează spiritul idealist. Pentru el iubirea reprezintă forță generatoare: „femeia este
cheia naturii…Toate tainele sunt rezumate în ea și când un suflet de femeie ți s-a deschis, ți s-au
deschis toate înțelesurile lumii”. Nicola reprezintă spiritul justițiar: își ucide soția
necredincioasă, tribunalul îl absolvă de vină, dar el însuși nu se poate ierta. Alta reprezintă
generozitatea: „N-am vrut decât să dăruiesc…N-am vrut decât să aduc bucurii…Asta a fost viața
mea de când m-am dăruit întâia oară, ca fată neștiutoare de răutatea omenească, și iubire a fost viața
mea zi de zi…Am greșit și recunosc toată grozăvia nebuniei mele…Nu vreau decât să ispășesc…”
Caracterizat direct, de către dramaturg, în didascalii, Pietro Gralla „... este un bărbat
ca de patruzeci-patruzeci și 5 de ani, înalt, nas puternic, gura mare, nervozitate bărbătească,
impulsiv. Dă o impresie de loialitate, de profundă și aspră bunătate, poruncitoare.”. Alta îi declară
înainte de a se despărți de el: „Ești cel mai puternic suflet pe care l-am întâlnit și e în tine o
perfecțiune care mă umilește”. Iar Cellino renunță la viața de petreceri pentru a-l urma pe Pietro
pe mare: „Nu e nevoie decât să mă lași în apropierea dumitale, căci apropierea dumitale transformă
oamenii...singură. Învață-mă, te rog, meșteșugul de a fi puternic ca dumneata”.
Caract ind. evidențiază generozitatea personajului. Deși Alta îl înjunghie, P. perferă
să mintă pentru a-i salva reputația. În calitate de comandant al flotei este demn și onest,se
angajează într-o luptă pe care știe că o va pierde,pentru a salva onoarea statului său.
Loial față de Alta, când o femeie necunoscută îi face avansuri, trimițându-i scrisori
de dragoste, el preferă să i le arate soției, lăsând-o pe ea să-i răspundă.
`III. Trăsătura de caracter dominantă este luciditatea. În tot ceea ce face Pietro
Gralla își evaluează corect șansele. Este ceea ce îi spune lui Cellino, când se revăd, după ce
fusese înjunghiat de Alta: „Suntem alcătuiți din propriile noastre fapte, câte sunt și cum sunt”. În
acest episod se remarcă luciditatea cu care contele își acceptă eșecul.
Scena în care Pietro se desparte de Alta dovedește că idealul său feminin fusese
construit pe baza unei aspirații reale. Pietro știe că a cerut prea mult de la Alta, dar a sperat
că ea se va ridica la nivelul aspirațiilor sale. Idealul feminin al lui Pietro Gralla este gândit
cu luciditate și de aceea amărăciunea trădării este mai mare: „...femeia aceea era gândită fără
slăbiciuni. Cel puțin aceea pe care am iubit-o eu era fără slăbiciuni. Era și singura care mă
interesa”.

S-ar putea să vă placă și