Bogdan

TURBIDIMETRIA ŞI NEFELOMETRIA ȊN CONTROLUL

MEDICAMENTULUI

Noţiuni teoretice

Fenomenul de difuziune se datorează împrăştierii radiaţiei de către un mediu

neomogen. Poate fi provocată de gaze, lichide sau solide. Difuziunea produsǎ de solide
prezintǎ o importanţǎ deosebitǎ.
Ȋn cazul particulelor mici (diametrul mai mic decȃt lungime de undǎ/10 a radiaţiei
incidente) de formă sferică, intensitatea luminii difuzate (I) este dată de legea lui Rayleigh:

I0 = intensitatea luminii incidente;

λ = lungimea de undă;
n, n1 = indicele de refracţie al particulei dispersate, respectiv al mediului;
N = numărul de particule din unitatea de volum;
v = volumul unei particule;
r = distanţa până la observator;
δ = unghiul dintre direcţia luminii incidente şi a celei difuzate;

Dupǎ ȋnlocuirea mǎrimilor constante cu k, ecuaţia Rayleigh simplificatǎ este:

I = I0*k*(N*v2)/(λ4*r2)

Dacǎ dimensiunea particulelor este mult mai mare decât cea indicată sau nu sunt
sferice, se observă abateri considerabile de la legea enunţată anterior. Lumina difuzată dintr-
un fascicul luminos dispare din fascicul şi se propagǎ spre alte direcţii fără pierdere de
intensitate. Din acest motiv acest tip de difuziune este considerată absorbţie conservativă, iar
cea obişnuită absorbţie consumatoare.
Intensitatea luminii difuzate se poate determina ȋn douǎ moduri:
- prin determinarea slăbirii intensităţii fasciculului luminos transmis în direcţia propagării
acestuia; această tehnică se consideră un caz special al spectrofotometriei și se numește
turbidimetrie;
- prin observarea directǎ a luminii difuzate ȋntr-un unghi de 45◦ sau 90◦ faţǎ de direcţia
fasciculului incident; aceastǎ metodǎ se numește nefelometrie;
Determinările nefelometrice şi turbidimetrice sunt compatibile cu metodele
spectrometrice din punct de vedere al exactităţii şi sensibilităţii, însă domeniile de aplicare
sunt mult mai restrânse.
Dacă suspensia este densă, lumina este difuzată puternic, tehnica turbidimetrică fiind
mai indicată. Ȋn cazul când lumina difuzată este slabǎ (transmisie mai mare de 95-98%)
tehnica nefelometrică este mai avantajoasǎ deoarece se pot determina intensităţi slabe
difuzate cu precizie mai mare pe un fond negru, cum este cazul nefelometriei decât prin
determinarea unor schimbǎri mici ȋn radiaţia transmisǎ, cum se procedează în turbidimetrie.

1
 Bogdan

Turbiditatea (S) unei suspensii se defineşte în mod analog cu absorbanţa. Pentru o

anumitǎ suspensie, o aparaturǎ datǎ și ȋn luminǎ monocromaticǎ, turbiditatea va fi analoagǎ
relaţiei Lambert-Beer:
S = k*c*b
Turbiditatea depinde liniar de concentraţie și de lungimea de undǎ, ceea ce indicǎ
utilizarea lungimilor de undǎ mici. Prin analogie cu spectrofotometria de absorbţie:
I=I0*e-τ*b
care exprimǎ reducerea intensitǎţii radiaţiei incidente I0 prin traversarea unui mediu difuzant;
τ se numește coeficient de turbiditate.
Este de preferat ca suspensia să nu fie colorată, respectiv produsul de solubilitate al
precipitatului să fie cât mai mic.
Determinarea depinde de concentraţie, prezenţa substanţelor străine, temperaturǎ,
timp, prezenţa coloizilor protectori etc. Ȋn aceste determinări nu se utilizeazǎ suspensii etalon,
ci etalonae fixe din sticlă mată.

Aplicaţiile turbidimetriei și nefelometriei ȋn controlul medicamentului

A. Titrarea turbidimetricǎ

Punctul de echivalenţǎ al unor titrări se poate sesiza mult mai exact prin utilizarea
tehnicii turbidimetrice, prin urmărirea absorbanţei (turbidităţii) suspensiei ȋn cursul titrǎrii.
Metoda a fost denumită titrare heterometrică.
Curbele de titrare se construiesc reprezentând absorbţia sistemului în funcţie de
volumul de titrant adăugat. Toate curbele au două puncte importante: punctul ȋnceputului de
precipitare și primul punct al absorbţiei maxime.
Ȋnceputul precipitării este legat de solubilitatea precipitatului. Punctul final al titrării
este indicat de primul punct al absorbţiei maxime. Dacă precipitatul are solubilitate relativ
mare, absorbanţa creşte şi după acest punct datorită efectului ionului comun, ȋnsǎ panta
curbei va fi mai micǎ decȃt ȋnainte. Ȋn aceste cazuri punctul de echivalenţă se obţine din
intersecţia porţiunilor drepte corespunzǎtoare. Exemple de curbe de titrare sunt redate ȋn
figura 1 și ȋn figura 2.

B. Alte aplicaţii

- determinarea cantitativă a sulfatului cu săruri de bariu;

- determinarea aurului, argintului, telurului;
- caracterizarea unor sisteme nemiscibile;
- controlul dezvoltării culturii de bacterii în medii lichide nutritive;
- analiza granulometrică a precipitatelor;
- determinarea unor fracţiuni proteice separate prin reacţia de precipitate cu acid
sulfosalicilic;

2
 Bogdan

Figura 1. Curbe de titrare turbidimetricǎ ȋn sistemul poliuretan(PU)-

dimetilformamidǎ(DMF)-apǎ

Figura 3. Curbe de titrare turbidimetricǎ ȋn sistemul poliuretan(PU)-

dimetilformamidǎ(DMF)-apǎ și polistiren(PS)-dimetilformamidǎ(DMF)-apǎ, la diluţii mari