ANOMALIILE METABOLISMULUI GLUCIDIC

Glucidele sau zaharurile sunt compuşi polihidroxicarbonilici sau derivaţi ai acestora şi care
au mai fost denumite şi hidraţi de carbon.
Carbohidraţii nu sunt principii absolut esenţiale pentru organismul uman, dar sunt necesari
pentru funcţionarea normală a acestuia. În anumite condiţii fiziologice sau patologice organismul
poate sintetiza aceste substanţe prin gluconeogeneză utilizând lipide sau proteine.

Enzimopatii în metabolismul glucidic

Deficitul de lactază
Lactaza este enzima care la nivelul marginii în perie, la nivelul intestinului subţire,
catalizează hidroliza lactozei în glucoză şi galactoză. Deficitul de lactază poate fi real sau există un
decalaj între necesarul de enzimă şi aportul de lactoză. Deficitul nu este permanent şi în timp
organismul îşi poate relua capacitatea de a produce lactază. Există şi cazuri în care deficitul este
transmis ereditar. Lipsa enzimei determină trecerea lactozei în intestinul gros unde este degradată
sub acţiunea enzimelor bacteriene cu eliberarea de acizi organici, CO2 şi H2 care determină tulburări
digestive cu dureri abdominale, diaree, distensie intestinală şi iritaţia mucoasei intestinale.
Vă rog să completaţi cu 2-3 produse din farmacie care se utilizează în cazul acestor pacienţi.
Deficitul de trehalază
Trehalaza este enzima care catalizează la nivelul marginii în perie hidroliza trehalozei la
glucoză (trehaloza este un oligozaharid care conţine trei unităţi de glucoză şi se găseşte în ciuperci).
Intoleranţa la trehaloză este determinată la unii indivizi care dezvoltă fenomene de indigestie la
consumul de ciuperci care conţin trehaloză, fenomene care uneori sunt greşit diagnosticate ca
intoxicaţii cu ciuperci.
Deficitul genetic de glucozo-6-fosfat dehidrogenază
Glucozo-6-fosfat dehidrogenaza este enzima care în calea hexozo-monofosfaţilor catalizează
transformarea glucozo-6-fosfatului în acid 6-fosfo gluconic cu eliberare de NADPH. NADPH-ul
este utilizat pentru transformarea glutationului oxidat în glutation redus şi astfel are efect
antioxidant. Deficitul de glucozo-6-fosfat dehidrogenază este o enzimopatie determinată genetic şi
este caracterizată prin anemie hemolitică mai ales la administrarea unor susbtanţe cu acţiune
oxidantă inclusiv medicamente şi a fost observată şi la consumul de fasole fava (Vincia fava).
Deficitul va determina la aceşti indivizi creşterea riscului de infecţii, cetoacidoză,
methemoglobinemie. Nivelul enzimei scade şi în condiţii de stres psihic.
Enzimopatii în metabolismul glicogenului
Glicogenul este un polizaharid care reprezintă forma de depozitare a glucozei în organism şi
se găseşte în principal la nivelul ficatului (în reticulul endoplasmatic) şi a muşchilor striaţi. În celulă
se găseşte sub formă de granule care sunt hidratate ca urmare a realizării legăturilor de hidrogen
între grupările OH din glucoza care intră în structura glicogenului şi moleculele de apă.
Este format din lanţuri glucidice, ramificate, dar cu structură mai compactă decât cea a
amidonului. Molecula de glicogen conţine ataşate enzimele care sunt implicate în sinteza şi
respectiv degradarea acesteia.
Afectarea metabolismului glicogenului determină apariţia glicogenozelor, afecţiuni care sunt
transmise genetic autozomal recesiv de la părinţii purtători. Foarte rar aceste glicogenoze se
dezvoltă secundar unei afecţiuni hepatice sau musculare:
- glicogenoza de tip „0” - afectarea glicogen sintazei hepatice (cea mai importantă enzimă
care catalizează sinteza glicogenului la nivel hepatic) determină glicogenoza de tip „0”
caracterizată prin hiperglicemie exagerată în perioada post-prandială, întârzierea creşterii,
osteopenie, cetoacidoză, tulburări neurologice şi neuropsihice cu confuzie, dezorientare,
convulsii,

1
 - glicogenoza McArdle – este afectată glicogen fosforilaza musculară, enzimă care catalizează
hidroliza glicogenului la nivel muscular. Se observă depuneri anormale de glicogen la nivel
muscular cu apariţia de crampe musculare, dureri, rabdomioliză care se accentuează în
timpul efortului fizic intens. Rabdomioliza determină mioglobinurie, afectare renală şi
oboseală intensă. După criză pacientul îşi poate reveni dacă ese lăsat în repaus la pat.
Diagosticarea bolii impune restricţii privind activitatea fizică pentru pacent deoarece
rabdomioliza repetată determină afectarea rinichilor cu instalarea insuficienţei renale. Dacă
pacientul îşi controlează efortul fizic boala poate să se manifeste doar prin simptome
minore,
- glicogenoza Herbs – este afectată glicogen fosforilaza hepatică, enzimă care catalizează
hidroliza glicogenului la nivel hepatic. Pacientul prezintă depuneri anormale de glicogen la
nivel hepatic, hipoglicemie şi incapacitatea de a-şi regla glicemia în afara aportului de
glucide,
- glicogenoza hepato-renală (boala von Gierke) – este afectată glucozo-6-fosfataza, enzimă
care catalizează hidroliza glucozo-6-fosfatului la glucoză. Această deficienţă va determina
blocarea hidrolizei glicogenului cu: hipoglicemie, lipoliză, gluconeogeneză,
hiperlactacidemie, tulburări digestive, convulsii, hepatomegalie; hipoglicemia nu este
corectată la administrarea de glucagon şi pacientul necesită doze mari de glucoză în mod
repetat,
- glicogenoza generalizată (sindromul Pompe) – este afectată 1,4-1,6-glucozidaza, enzimă
care catalizează desfacerea legăturii 1-6 din structura glicogenului cu îndepărtarea punctelor
de ramificare. Pacienţii prezintă depuneri anormale de glicogen în miocard, muşchi, SNC.
Dacă boala debutează în copilărie apare cardiomegalia. Ca tratament se administrează alfa-
alglucozidază, pe cale injectabilă, pe tot parcursul vieţii.

ANOMALIILE METABOLISMULUI BAZELOR PURINICE

Tulburările constau în creşterea sintezei de acid uric sau depăşirea capacităţii organismului
de a elimina acidul uric.
Acidul uric în cantităţi normale are efecte antioxidante şi în exces este pro-oxidant.

Guta
Este determinată de:
- cauze primare - creşterea activităţii fosfo-ribozil-pirofosfat sintetazei care determină
creşterea concentraţiei de fosforibozil pirofosfat ceea ce va induce
creşterea sintezei nucleului purinic;
- reducerea eliminării renale prin afectarea rinichilor)
- cauze secundare - creşterea catabolismului nucleotidelor în condiţii de anemie hemolitică,
chimioterapie sau radioterapie;
- creşterea consumului de fructoză care determină creşterea sintezei de
fosforibozil pirofosfat care va determina stimularea sintezei de baze
purinice;
- consum crescut de hipoxantine cum ar fi consumul excesiv de organe de
animale, cafea, ciocolată, ceai cu afectarea eliminării renale,
- diabet - în diabet rezistenţa la insulină determină hiperuricemie sau
hiperuricemia determină creşterea riscului de diabet.
Caracteristic pentru gută este umflarea degetului mare de la picior care reprezintă de cele
mai multe ori semnul primului atac (în 75% din cazuri). Acidul uric în exces se poate depune la
nivelul urechii şi determină afectarea auzului şi a echilibrului.

2
 Indiferent de mecanismul de producere boala este caracterizată prin exces de acid uric în
sânge. Acesta se va depune la nivelul articulaţiilor şi în zonele adiacente, la nivelul tendoanelor, cu
inflamarea acestora şi durere violentă, tumefiere, înroşire locală, funcţioleză (reducerea sau
pierderea funcţiei zonei afectate), nefrolitiază cu apariţia la nivel renal a cristalelor de uraţi
(cristalele de uraţi nu sunt vizibile la radiografie şi computer tomografie, dar sunt vizibile ecografic)
şi apariţia tofilor care reprezintă depozite de uraţi. Uneori apare şi o uşoară stare febrilă.
Tratamentul constă în aplicarea de măsuri neterapeutice (consumul de suc de cireşe, de
ţelină, utilizarea lactatelor ca sursă de proteine deoarece conţin puţini derivaţi purinici, administrare
de alimente sau produse farmaceutice cu un conţinut crescut în flavonoide, vitamina B5, vitamina
C), măsuri terapeutice (administrarea de medicamente care cresc eliminarea acidului uric –
probenicid; reduc sinteza acidului uric – alopurinol; cresc degradarea acidului uric – PEG-uricaza).
De cele mai multe ori la terapia specifică se adaugă antiinflamatoare nesteroidiene, glucocorticoizi,
colchicină.
Alimente care trebuie evitate – carne (mai ales cea roşie), peşte, organe de animale, fructe de
mare, alcool, alimente bogate în fructoză sau sucuri cu fructoză. Creşterea consumului de bere
determină creşterea cu 49% a riscului de gută la bărbaţi pentru că de multe ori aceasta conţine sirop
de fructoză, de asemenea berea conţine cantităţi importante de guanozină care este sursă de acid
uric.
În condiţii de diaree, efort muscular intens şi deshidratare, se produce acidoza metabolică
care determină acidifierea urinii cu precipitarea uraţilor. Astfel se explică şi de ce la pacienţii cu
cetoacidoză creşte riscul de calculi renali. Aceşti calculi de urat pot funcţiona ca nucleu pentru
generarea de calculi de oxalaţi.
Consumul excesiv de fructoză creşte riscul de hiperuricemie şi sindrom metabolic.
Deficitul de acid uric în sânge poate determina scleroză multiplă, boala este mai frecventă la
vegetarieni. Studiile efectuate în anul 2006 pe animale au demonstrat că la creşterea concentraţiei
de acid uric prin administrare de inozină scade rata recăderilor în caz de scleroză multiplă fără a
apărea reacţii adverse.

Sindromul Lesh-Nyhan – este o afecţiune genetică determinată de afectarea hipoxantin-

guanin-fosforibozil transferaza (HGPRT) ceea ce va determina creşterea concentraţiei de
fosforibozil pirofosfat care va determina creşterea sintezei de purine prin sinteza „de novo” şi în
consecinţă va creşte concentraţia serică a acidului uric. Excesul de acid uric determină tulburări
neurologice, spasticitate, agresivitate, automutilare, tulburări mintale cu retardare mintală. Boala
este mai frecventă la băieţi şi se manifestă de cele mai multe ori după vârsta de 2 ani. În timpul
crizei pacienţii îşi pot muşca limba, gingiile, degetele, prezintă apoi hipotonie, tulburări de mers, de
vorbire şi mişcări anormale ale corpului. La femeile purtătoare boala este de foarte multe ori
asimptomatică.