Apiterapia

CUPRINS
I. INTRODUCERE
a) Definitie
b) Istoric
c) Produsele apicole
II. PRODUSELE APICOLE
1. Mierea
a) Definitie
b) Clasificare
c) Compozitie chimica
d) Proprietati farmacologice
e) Indicatii terapeutice si curative
f) Proprietati biologice
2. Polenul
a) Definitie
b) Compozitie chimica
c) Proprietati farmacologice
d) Indicatii terapeutice
e) Proprietati biologice
f) Polenul ca aliment
3. Pastura
a) Definitie
d) Proprietati biologice
4. Propolisul
a) Definitie
b) Compozitia chimica
d) Proprietati terapeutice
5. Laptisorul de matca
a) Definitie
e) Proprietati fizice si organoleptice
f) Laptisorul de matca este un aliment
6. Ceara de albine
a) Definitie
d) Proprietati terapeutice si industriale
7. Veninul de albine
a) Definitie
8. Apilarnilul
a) Definitie
9. Capaceala
a) Definitie
c) Proprietati terapeutice
III. COMPONENTELE ACTIVE DIN PRODUSELE APICOLE
IV. PROTOCOALE DE TRATAMENT CU PRODUSE APICOLE
1. Protocolul de tratament cu miere

a) Forme farmaceutice
b) Mod de administrare
c) Dozaj
d) Contraindicatii si precautii
e) Reguli, sfaturi si informatii
2. Protocolul de tratament cu polen

c) Dozaj
3. Protocolul de tratament cu pastura

c) Dozaj
1
4. Protocolul de tratament cu propolis

c) Contraindicatii si precautii
d) Reguli, sfaturi si informatii
5. Protocolul de tratament cu laptisor de matca

6. Protocolul de tratament cu ceara de albine

7. Protocolul de tratament cu venin de albine

8. Protocolul de tratament cu apilarnil

9. Protocolul de tratament cu capaceala

V. TRATAMENTE NATURISTE CU PRODUSE APICOLE
VI. MEDICAMENTE PE BAZA DE PRODUSE APICOLE
VII. AVANTAJELE APITERAPIEI
VIII. CONCLUZII
2
I. INTRODUCERE
a) Definitie
Apiterapia inseamna tratarea celor mai diverse afectiuni cu
produse apicole natural, fara nici o prelucrare, sau cu extracte,
combinatii ale acestora ori cu medicamente apiterapice standard.
Este o alternativa naturala, fundamental stiintifica prin
nenumarate studii si experimente clinice. Produsele apicole au o
mare paleta de proprietati biologice si actiuni farmacologice benefice in mentinerea sanatatii
corpului omenesc.
b) Istoric
Istoria apiterapiei din vremurile de la inceputul relatiei om-albina a avut doua aspect:
-aspectul spontan, are este o modalitate empirica
-aspectul organizat si stiintific
Se crede ca apicultura si apiterapia organizata au fost initiate acum 7000 de ani de catre
egiptenii antici. Intr-un papyrus egiptean s-au mentionat de multe ori tratamente cu miere de
albine practicate in Egiptul Antic.
Intr-un cimitir din orasul Tiba al familiei a nouasprezecea de faraoni, care a guvernat
Egiptul antic intre anii 1320-1200i.H, s-a gasit un fagure de ceara de albine care continea si
polen. In mormantul lui Tut-Ankh-Amon s-au gasit niste vase din lut pe care scria “miere
buna”.
In Egiptul antic s-au practicat imbalsamarea cadavrelor cu miere si ceara de albine;
aceste cadavre nu au ajuns in faza de putrefactie si sunt pastrate pana in zilele noastre intr-o
stare destul de buna.
Egiptenii pastrau alimentele in miere de albine, fiind primii care si-au preparat crème
din ceara de albine pentru protejarea pielii impotriva razelor solare. Ei au folosit crema in
tratamentul arsurilor, ranilor oftalmice, boli respiratorii, afectiunilor anale, in gargara, in
cosmetica (pentru ingrijirea parului si a pielii) etc.
Pe valea Indusului, in jurul anului 3000 i.H, au aparut inscrieri care relateaza despre
mierea de albine. Cercetattorul german Franz Otto Neufer a descoperit in conul unui Vulcan
de la Mahdersheit ca cel mai vechi stramos al albinelor dateaza de 50 de milioane de ani.
In insula Creta, apicultura a fost cunoscuta in jurul anului 3500 i.H. In Grecia antica,
apicultura si apiterapia au fost cunoscute in jurul secolului VIII-lea i.H, Hipocrate
recomandand mierea de albine pentru cei sanataosi cat si pentru cei bolnavi.
In Imperiul Roman, apicultura si apiterapia au fost la fel de dezvoltate ca si in Grecia
antica. Romanii au cunoscut si alte produse apicole in afara de miere, ca si procesul de albire a
cerii de albine.
3
In Romania, apicultura si apiterapia sunt cunoscute inca de pe vremea dacilor.
Simbolul albinei confera caracterul de specificitate al dacilor si al grecilor coloni de la Pontul
Euxin, actualmente Dobrogea. In zilele noastre, apicultura si apiterapia din Romania sunt
foarte dezvoltate si renumite pe tot globul, datorita oamnenilor de stiinta romani de foarte
mare valoare.
In Biblie si in Coran, albina si produsele ei au fost mentionate si laudate. In Coran,
acum 1300 de ani, s-a pomenit despre albina si produsele ei. Exista o fraza in Coran in care se
vorbeste despre albina ca este de sex feminin (albina lucratoare), despre locurile in care se
adaposteste albina, stupii confectionati de catre om, despre produsele apicole si beneficiile lor
(“Albinele care traiesc in munti, dealuri, si stupii facuti de oameni produc un lichid de culori
diferite; acest lichid este vindecator al multor boli care afecteaza oamenii” fraza din Coran).
Mohamed profetul musulmanilor, recomanda, acum aproape 1300 de ani, mierea celor
sanatosi ca un aliment excelent si celor bolnavi ca pe un tratament. A recomandat mierea in
bolile digestive, oculare, respiratorii, boli de piele, slabiciune etc.
Astazi, apiterapia s-a dezvoltat simtitor datorita cercetarilor si studiilor aprofundate
care s-au realizat mai ales in ultimii 50 de ani. In unele tari, produsele apicole sunt
considerate produse farmaceutice si se comercializeaza in farmacii. Multe preparate
farmaceutice si cosmetice se prepara in mai multe tari din lume.
Cercetarile si studiile in domeniu sunt in desfasurare deoarece mai sunt inca multe de
descoperit in acest domeniu.
c) Produsele apicole
Produsele apicole sunt substantele pe care le secreta sau le produce albina prin
culegerea, transformarea, prelucrarea si depozitarea unor substante natural, pe care le
colecteaza omul din stup sau direct de la albina (veninul). Medicamentele de sinteza se vand
cu un prospect care contine toate informatiile necesare. Produsele apicole sunt medicamente
folosite in apiterapie si este obligatoriu sa stim totul despre ele.
Produsele apicole cunoscute la ora actuala sunt:
- mierea
- polenul
- pastura
- propolisul
- laptisorul de matca
- ceara de albine
- veninul de albine
- apilarnilul
- capaceala
4
II. PRODUSELE APICOLE
1. MIEREA
a) Definitie
Mierea este un produs apicol obtinut
prin transformarea si prelucrarea nectarului
florilor sau a manei de catre albine, care
este depozitat in celulele fagurilor pentru a
constitui hrana familiei de albine din stup.
Mierea poate fi definita si ca orice
sortiment de lichid dulce, semifluid,
parfumat, vascos, sau cristalizat, in culori
diferite, cules, preparat si depozitat in
faguri de catre albine; nu este asemanator
cu alte produse animale sau vegetale. Albina culege nectarul florilor, mana sau secretii ale
plantelor, le prelucreaza, le prepara, le transforma cu ajutorul unor enzime si le depoziteaza in
fagurii din stup.
Producerea mierii de catre albine este un proces complex de transformare a materiei
prime in miere, incepand cu recoltarea si terminandu-se cu capacirea celulelor din faguri.
b) Clasificare
Sortimentele de miere difera foarte mult intre ele, numarul acestora depasindu-l pe cel
al sortimentelor de flori malifere.
Mierea se clasifica in functie de provenienta, caracteristici organoleptice, mod de
extragere, calitate comerciala, tehnologia apiculturii.
 Dupa provenienta:
 miere de nectar (florala)
o monoflorala
o poliflorala
 miere de mana (extraflorala)
 miere de zahar industrial
 Dupa modul de extragere:
 in faguri
 scursa liber din faguri
 extrasa cu ajutorul centrifugarii
 obtinuta prin presarea fagurilor
 topita prin incalzirea fagurilor
 Dupa calitatea comerciala:
 Miere de calitate superioara A
5
 Miere de calitate inferioara B
 Dupa tehnologia folosita in apicultura:
 Tehnologia traditionala
 Mierea ecologica
In Romania se gasesc urmatoarele tipuri de miere:

- Miere de salcam
- Miere de tei
- Miere de floarea soarelui
- Miere de mana (conifer sau miere de padure)
- Miere poliflora
- Miere de coriandru
- Miere de sulfina
- Miere de zmeura
- Miere de albastrele
- Miere de menta (specifica Deltei si Luncii Dunarii)
- Miere de maracini
- Miere de cimbrisor
- Miere de roinita
- Miere de trifoi
c) Compozitia chimica a mierii
Compozitia chimica a mierii difera in functie de compozitia nectarului sau a manei, de

plantele melifere, de sol, apa, aer, de modul de producere, extragere si depozitare a mierii etc.
Mierea poate diferi de la un stup la altul de la un fagure la altul din acelas stup, de la o
zona la alta, de la o tara la alta. Compozitia mierii nu depinde numai de substantele care se
regasesc in nectar sau in picaturile de mana; actiunea albinelor asupra acestor substante prime
nu este numai mecanica, ea se exercita si in profunzime, aducand transformari chimice
importante si in acelasi timp, imbogatindu-le cu substante noi provenite chiar de la albine.
Mierea intotdeauna are caracterele specifice conditiilor in care s-a produs.
Elementele care intra in compozitia mierii pot fi impartite in doua grupe:
- Elemente majore: apa si zaharuri
- Elemente minore: substante nezaharoase
d) Proprietati farmacologice ale mierii

Compozitia generala a mierii este suportul pentru o intreaga serie de actiuni si efecte
farmacologice si biologice, dintre care mentionam:
- Antibacteriana si antibiotic
- Antiseptica
- Antioxidanta
- Antianemica
- Anticarii dentare
- Behica (calmarea tusei)
6
- Biostimulatoare
- Calmanta
- Cardioprotectoare
- Cicatrizanta
- Depurativa
- Emolienta
- Emulsionanta a grasimilor
- Febrifuga
- Hepatoprotectoare
- Imunostimulanta
- Laxativa
- Nutritiva si energizanta
- Radioactiva
- Regenerativa (regenereaza epiteliile, endoteliile si tesutul conjunctiv)
- Sedativa.
e) Indicatiile terapeutice si curative ale mierii

Mierea este indicata nu numai in caz de imbolnavire ci si profilactic. Compozitia mierii
si proprietatile sale farmacologice ofera organismului o rezistenta deosebita impotriva bolilor
prin cresterea si stimularea sistemului imunitar, in special impotriva infectiilor si bolilor
immune sau autoimune.
Datorita componentelor complexe (vitamine, minerale, enzime, acizi organici,
aminoacizi, zaharuri etc.) pe care le contine si care actioneaza sinergic, mierea intervine in
procesul de aparare a organismului impotriva bolilor:- cardiovaculare,
- ateroscrelozei,
- boloilor hepatice,
- afectiunilor digestive,
- bolilor respiratorii, osoase,
- simptomelor menopauzei,
- cancerului,
- imbatranirii precoce,
- ajuta la cresterea si dezvoltarea normala a copiilor,
- previne sau completeaza deficientele de minerale, vitamine,
aminoacizi etc.
- previne aparitia cariilor, este un aliment si un energizant
foarte bun.
Mierea ca tratament a devenit sora mai mica a medicinei clasice. Cele 70 de substante
active pe care le contine ii confera o paleta larga de efecte benefice asupra organismului. In
urma studiilor s-a demonstrat ca mierea are o actiune terapeutica asupra tuturor afectiunilor in
care este recomandata.
Trebuie mentionat ca aceste calitati curative ale mierii sunt datorate nu numai
componentelor sale, ci si aspectului calitativ si cantitativ al acestora. De exemplu cantitatea de saruri
minerale continute de miere coincide cu cea din limfa.
7
f) Proprietatile biologice ale mierii
Pe langa beneficiile curative ale mierii de albine, aceasta este in primul rand un aliment
de excelenta si de interes gastronomic.
Un kilogram de miere are o valoare calorica de 300 de calorii sau putin mai mult.
Mierea nu este un aliment complet, dar poate acoperi o parte importanta din nevoile
organismului de vitamine, minerale, lipide, proteine, glucide etc, glucidele din miere fiind
direct asimilabile.
Cand se consuma mierea ca aliment, este mai bine:
- sa nu se amestece mierea cu lichide fierbinti; temperatura peste 40-45oC
degradeaza
mierea, aceasta putand deveni toxica.
- sa se tina mierea in gura, mai ales sub limba, cat mai mult timp posibil, astfel
incat
sa se faca o absorbtie mai mare.
- sa se consume mierea in cantitati mici de mai multe ori pe zi decat o cantitate
mare
o data
- cel mai eficient este consumul de miere in faguri, beneficiindu-se si de
componentele din ceara care nu exista in miere sau exista in procente foarte scazute
- cea mai buna miere pentru consum in scop nutritiv sau curativ este mierea
poliflora, ecologica, achizitionata direct de la un producator de incredere.
- mierea nu este un produs selectiv din punct de vedere al actului hranirii, de
aceea
este bine ea sa fie considerata o mirodenie sau un condiment.
2. POLENUL
a) Definitie
Polenul este format dintr-o multitudine

de corpusculi microscopici, continuti in sacii
polenici din anterele staminelor unei flori. Din
punct de vedere fiziologic, sunt grauncioare
minuscule care constituie elementele
fecundante masculine ale florii.
Polenul care se raspandeste cu ajutorul
vantului poarta denumirea de polen anemofil,
iar polenul care este recoltat de albine poarta
numele de entomofil.
8
Albinele recolteaza exclusive polen entomofil. Polenul recoltat de albine se prezinta
sub forma unor “ghemotoace”, ceea ce reprezinta mari aglomerari de grauncioare, peste
300000 la un singur transport.
Dupa recoltare, polenul este transportat la stup in cosuletele de pe picioarele
posterioare ale albinelor. In stup polenul este descarcat de alte albine, asezat in faguri,
imbunatatit cu enzime, framantat cu putina miere si apoi batut si lipit de celula cu capul, cu
miscarile berbecului. Masa proteica care se creeaza se numeste pastura.
Polenul este un minunat produs apicol, avand ca sursa potentiala peste 1000 de flori
diferite. Ca rezultat, compozitia lui este foarte variabila. Polenul are o compozitie chimica
complexa si speciala care il deosebeste de toate produsele vegetale si ii confera un spectru de
influenta surprinzator de larg asupra multor afectiuni si disfunctii ale organismului uman.
Polenul contine:
-23 de aminoacizi
-18 vitamine
- aproximativ 33 de minerale
-59 de elemente de baza
- peste 100 de enzime si coenzime
- 14 acizi grasi
-11 carbohidrati
-25 %proteine (contine proteine cu 50% mai mult decat carnea de vita)
Proprietatile farmacologice ale polenului sunt diverse, datorita suresei potentiale a

peste 1000 de flori diferite. Dintre cele mai importante proprietati farmacologice ale polenului
mentionam urmatoarele:
- antibacterian - hipotensiv - este stimulant

- antiinflamator - scade colesterolul din adjudant impotriva
- antibiotic sange efectelor chimioterapiei
- antioxidant - reduce riscul bolilor - imbunatateste vederea
- antitoxic genetice - faciliteaza nasterea
- aphrodisiac - energic - este benefic pentru
- antialergic - nutritiv, tonic prostate
- aperitiv - hepatoprotector - emolient
- anabolizant - cardioprotector - stimuleaza si
- dietetic - intareste pielea accelereaza cresterea
- antiscrelotic - apara flora intestinala - regleaza tranzitul
- antidepresiv - imunostimulator intestinal, regleaza
- antipiretic - regleaza hormonii digestia
- antihemoragic - antianemic
- diuretic - hraneste creierul
9
d) Indicatii terapeutice
Proprietatile terapeutice ale polenului sunt legate de bogatia sa mare in substante si

elemente bioactive. Numeroasele cercetari efectuate de-a lungul timpului au relevant multiple
posibilitati de aplicare a polenului poliflor, recoltat de albine in profilaxia si terapia umana.
Indicatiile generale ale polenului sunt:
 boli nutritive si de metabolism
 boli ale tubului digestiv: esofag, stomac, intestine, duoden, rect
 diabetul zaharat, boli de nutritie si metabolism
 afectiuni ale ficatului si veziculei biliare
 afectiuni urogenitale si sexuale
 afectiuni cardiovasculare
 afectiuni hematologice
 boli ale aparatului respirator superior si inferior
 afectiuni ginecologice si obstetricale
 la copii
 boli alergice
 afectiuni neoplazice
 boli neuropsihice
 afectiuni imunologice
 tulburari endocrine
 afectiuni dermatologice
 afectiuni oftalmologice
 boli ale aparatului osteoarticular
 in medicina sportiva
 pentru controlul greutatii corporale, in tratamentul obezitatii sau scaderii
in greutate
e) Proprietatile biologice
Proprietatile biologice ale polenului depind de cantitatea si calitatea proteinelor si

vitaminelor din acesta. Cantitatea de aminoacizi depinde de capacitatea albinelor de a asigura
necesarul de proteine pentru activitatea biologica de a hrani puietii, dezvoltarea familiei de
albine si puterea de a produce si secreta in mod normal.
Calitatea biologica a polenului are legatura cu originea vegetala a polenului, cu
calitatea nutritiva, proprietatile fizice, continutul de azot si compozitia chimica a acestuia.
f) Polenul ca aliment
Din punct de vedere nutritiv, polenul recoltat de albine este considerat “superaliment”.
Gratie compozitiei sale complexe, polenul este considerat un valoros supliment alimentar
natural. Polenul este un “izvor” de minerale si este “uzina de enzime”, “un rezervor” de acizi
ribo-si dezoxiribonucleici, contine toti acizii esentiali si neesentali, multe vitamine etc.
10
Prezenta acestor componente in polen, existenta echilibrului intre ele si efectul lor
sinergic, il transforma intr-o hrana proteica si un nutrient absolut complex.
Polenul mai are niste efecte subtile sau caracteristici legate mai mult de calitatea si
originea lui decat de cantitatea acestor componente.
Efectul stimulant al polenului si posibila ameliorare a transformarii alimentelor la
nivelul organismului sunt foarte benefice pentru persoanele care sufera de denutritie,
subnutritie sau malnutritie, la o dieta neechilibrata sau deficitara.
Polenul proaspat contine cantitati mari de Qi, in mod traditional “Qi” reprezinta
energia interna sau energia veritabila. Aceasta energie este considerata de cate medicina
traditionala chineza ca fiind forta motrice care intretine activitatea vitala a corpului uman.
Polenul reuneste majoritatea elementelor indispensabile vietii. Mai mult, actioneaza in
sinergie naturala printr-o miraculoasa sinteza care nu poate fi produsa artificial in laborator.
Aceste bogatii transforma polenul intr-un aliment complet si natural, dar si intr-un supliment
alimentar inegalabil.
Un fapt cu totul interesant legat de consumul de polen este controlul ponderal. Odata
ajuns in sistemul digestiv, acesta sufera o combustie rapida, ceea ce conduce la o ardere rapida
a grasimilor si creste nivelul de consum al caloriilor.
3. PASTURA
a) Definitie
Albinele lucratoare recolteaza exclusiv
polenul entomofil, care in stup este preluat si
descarcat de catre albine (albinele prelucratoare).
Fiecare granula de polen este alcatuita dintr-un
invelis exterior numit exina si un invelis intern
numit intina, care cuprinde doi nuclei; miezul
contine acizi cu proprietati antianemice
antileucemice si anticancerigene.
Polenul este adus in stup de catre albinele
lucratoare si preluat de albinele tinere
prelucratoare. Acestea il framanta cu mandibulele,
adaugandu-si enzimele din corpul lor si il preseaza cu capul, cu lovituri asemanatoare celor ale
berbecului, in celulele fagurilor, pe care le umplu in proportie de 2/3 din volumul lor.
Albinele conserva acest preparat adaugand miere in treimea goala a celulelor, apoi le
astupa cu o pelicula fina de ceara. In felul acesta, dupa o perioada de minim 30 zile in stup,
polenul devine pastura (painea albinelor). Mierea, enzimele adaugate si o fermentatie limitata
si controlata inhiba puterea germinativa a polenului, iar factorii alergenici din polen dispar.
11
Pastura are in general compozitia chimica a polenului din care provine, dar cu unele
diferente cantitative si calitative.
De exemplu, pastura contine procente mai mari de proteine, lipide, enzime si
coenzime, aminoacizi, vitamine(B,C,D,E,K), unele minerale, carotenoizi, acid lactic etc.
Pastura mai contine acid decanoic, gamaglobuline, acizi nucleici, polifenoli cu efecte
antioxidante, hormoni naturali precum: estradiol, testosteron, progesteron, un factor antibiotic,
un factor de crestere, arome etc.
c) Proprietatile farmacologice ale pasturii
Pastura are, in general, proprietatile farmacologice si terapeutice ale polenului din care
provine. Regretatul cercetator si apiterapeut dr. Mircea Ialomiteanu aprecia ca pastura este
recomandata in toate cazurile si afectiunile in care este indicat si polenul, dar mai ales in cele
in care este necesara “realizarea unui efect puternic intr-o perioada scurta de timp”.
De mentionat ca puterea terapeutica a pasturii este de trei ori mai mare decat a
polenului.
De exemplu, pastura are eficienta terapeutica mai mare decat a polenuluio in:
afectiunile hepatice, are efecte mai puternice ca anticoagulant, efecte antioxidante mai
puternice, in bolile oculare, mai ales in slabirea vederii, boli de prostata, digestive, tulburari de
crestere la copii, boli cardiace, respiratorii, neoplazice, imunologice, infectioase, sexuale etc.
In concluzie, polenul este net depasit de pastura, ale carei efecte, intr-o gama larga de
afectiuni, sunt spectaculoase.
d) Proprietatile biologice
Proprietatile biologice ale pasturii sunt asemanatoare cu cele ale polenului, dar
continutul pasturii in substante bioactive este mai bogat decat al polenului, ceea ce duce
aproape la triplarea efectelor negative, profilactice si terapeutice ale pasturii fata de polen.
4. PROPOLISUL
Exista dovezi ca propolisul exista de acum 45 de milioane de ani; el a facut parte din
istoria diferitelor civilizatii, fiind utilizat de incasi, romani, greci. Egiptenii foloseau propolisul
la imbalsamarea mortilor, asigurand
pastrarea nealterata a mumiilor de-a
lungul mileniilor.
Hipocrate a folosit propolisul
pentru tratarea ranilor si a ulceratiilor.
La 400 de ani dupa Hipocrate
(considerat “tatal medicinei”), medicul
roman Plinius a scris despre beneficiile
propolisului in tratarea ranilor, a
ulceratiilor, a arsurilor, a inflamatiilor
etc.
12
In Evul Mediu, propolisul a fost folosit in tratarea infectiilor si inflamatiilor cavitatii
bucale, a dintilor, in raceli si gripa, dureri articulare etc. A fost folosit si in dezinfectarea
ombilicului la nou-nascuti, acest lucru determinand o cicatrizare rapida si prevenind infectarea
si inflamarea.
a) Definitie
Propolisul se mai numeste “clei de albine” sau “penicilina romaneasca”. Din punct de vedere
biologic, propolisul este un produs apicol foarte pretios, un produs de cules, digestie si secretii
al albinelor.; face parte din aceeasi categorie cu mierea si polenul.
Este prelucrat de albinele lucratoare dupa colectarea unor produse biologice din cel
putin 20 de specii de arbori care produc secretii de rasinoase, (din mugurii unor copaci, de pe
frunzele tulpinii, ramuri tinere, scoarta coniferelor si a plopilor, a salciilor si a prunilor.
Materiile rasinoase astfel culese sunt amestecate de albine cu secretii salivare care
contin enzime, ceara si alti compusi chimici.
Aceste secretii rasinoase produse de arbori au rol in apararea arborilor de daunatoare
(bacterii, fungi, insecte si altele).
Propolisul contine peste 200 de substante bioactive. In anul 1990, Greenway si

colaboratorii au constatat ca diferentele cantitative ale compozitiei propolisului provin din
diferentele cantitative ale compozitiei secretiilor plantelor care stau la originea lui.
Propolisul contine urmatoarele grupe majore de substante:
-55% rasini si balsamuri
- 7,5-35% ceruri vegetale de albine
- 10% uleiuri esentiale si esterii lor
- 5% polen
- 5% acizi grasi
- 4,40%-19% impuritati
- minerale, in care predomina fierul, zincul, cuprul, magneziul,
molibdenul, calciul, siliciul, bariul, vanadiul, pe langa alte minerale precum
sodiu, potasiu, strontiu, cadiu, aluminiu, plumb etc.
- vitamine precum A, B, D, E, PP
- aminoacizi
- enzime si coenzime
- acizi fenolici
- substante H+ donoare, substante insolubile in apa si solventi organici,
poluanti, acizi organici, alti compusi fenolici si aromatici, chalcone si
dehidrochalcone etc.
c) Proprietatile farmacologice
Propolisul are peste 70 de proprietati farmacologice, fiind produsul apicol cu cele mai
multe actiuni farmacologice.
13
Datorita compozitiei sale complexe, deosebit de bogate in substante active, propolisul
sau preparatele pe baza de propolis au o multime de actiuni farmacologice.
Astfel, propolisul este recunoscut pentru:
- actiunile sale antiinflamatorii,
- antiinfectioase,
- dezinfectante,
- antialergice,
- antihistaminice,
- antigerminative,
- imunostimulatoare,
- antioxidante si eliminand radicalii liberi,
- antiradiante,
- cicatrizante,
- conservante,
- antitoxice,
- anticanceroase,
- eutrofice,
- regeneratoare,
- fertilizante,
- afrodisiace etc.
d) Proprietatile terapeutice
Propolisul are sute de indicatii, fiind folosit in tratamentul urmatoarelor afectiuni:

- ale sistemului nervos
- stomatologice
- ale aparatului respirator superior
- ale aparatului digestiv
- hepatice
- ale aparatului urogenital
- oncologice
- dermatologice
- obstetricale si ginecologice
- oftalmologice
- cardiovasculare
- infectioase
- imunologice
- de nutritie si metabolism
- iradieri
- hematologice
- in sexologie
- in geriatrie
- alergice
- ale aparatului osteomuscular si in bolile reumatice
14
5. LAPTISORUL DE MATCA
a) Definitie
Laptisorul de matca reprezinta

secretia unor glande cefalice ale albinelor
lucratoare tinere (albine doici), cu varsta intre
6 si 14 zile.
Este o substanta alb-galbuie, usor
vascoasa, omogena, cu aspect de lapte
condensat. Cu laptisorul de matca este hranit
puietul de albine de catre lucratoare in
primele trei zile de viata, la fel si larvele de
albine trantori (primele trei zile dupa ecloziunea din ou).
De asemenea, este hrana exclusiva a larvelor de matci si a matcii pe toata durata vietii
ei. Datorita compozitiei miraculoase a laptisorului de matca, matca eclozioneaza din celula in
16 zile, traind pana la 5-6 ani, fata de sase saptamani vara si trei luni iarna pentru albinele
lucratoare.
Larvele de lucratoare, in primele trei zile de eclozare, consuma opt miligrame de
laptisor de matca, larvele de trantori consuma 10 miligrame, iar cele ale matcilor, in primele
sase zile dupa eclozare, consuma aproximativ 250g. Larvele de lucratoare, in cele trei zile in
care se hranesc cu laptisor de matca, isi cresc greutatea de 250 de ori.
Lungimea si greutatea matcii este de 1,5-2 ori mai mare decat a lucratoarelor; ea
depune 2-3 mii de oua pe zi.
Laptisorul de matca este foarte bogat in substante biologice si chimice. Aproximativ 3% din
compozitia lui inca nu a fost descoperita; acest procent inca neidentificat este denumit “R”.
Compozitia laptisorului de matca este stabilita, indiferent de specia de albine care l-a
produs.
Dupa Popa si colaboratorii (1962), compozitia laptisorului de matca este:
- apa 58-67%
- proteine 13-18%
- aminoacizi 2,3% din componentele azotate ale laptisorului de matca,
continand toti acizii esentiali si neesentiali, in total aproximativ 29 de
aminoacizi.
- zaharurile reprezinta 7,5-12,5% , aici numarand glucoza, fructoza,
maltoza, riboza etc
15
- lipidele reprezinta 3-6%, gasim aici steroli, fosfoaminolipide, acizi
hidroxilici, dicarboxilici, acizi grasi nesaturati. Acizii grasi ofera laptisorului de
matca proprietatea de hidrosolubil si au rol de antibiotic.
- minerale 1%, printre care numaram potasiu, calciu, sodiu, zinc, fier,
cupru, magneziu
- vitamine, laptisorul de matca contine vitaminele hidrosolubile, cu
preponderenta cele din grupul B ( B1, B2, B3, B4, B5, B6, B8, B12) si vitamina C
in cantitati mici. Pe langa acestea se mai regasesc in laptisorul de matca si
vitaminele A, D, E, K.
- substante uscate 33-42%
- cenusa 0,8-1,5%
- substante nedeterminate 5-8,7%
- indice diastozic 23,8%
- enzime
- factori colinergici
- acizi nucleici: ADN, ARN
- hormoni
- gelatina
- factori antibiotici
- componente fosforice
- factori citostatici si antitumorali
- factori de crestere: biopterina
Efectele laptisorului de matca sunt legate in special de functia sexuala, genitala si endocrina.
Laptisorul de matca este:- nutritiv
- antiinfectos local si general
- aperitiv
- afrodisiac
- micsoreaza volumul prostatei
- scade greutatea rinichilor si a ficatului
- antiinflamator
- creste durata vietii prin ameliorarea calitatii multiplicarii celulelor
- anabolizant natural
- energizant, vitaminizant, antidepresiv
- antiscrelozant, activeaza creierul
- reduce nivelul colesterolului rau (LDL) din sange,
- antianemic,
- combate insomnia,
- reface secretia interna a glandelor,
- scade nivelul triiodotironinei,
- stimuleaza secretia gonadotrofinelor,
- creste secretia de luteina si progesteron,
- stimuleaza glandele suprarenale,
- creste cortizonul in sange, testosteronul,
16
- stimuleaza imunitatea organismului,
- creste consumul de oxigen,
- creste greutatea globala a corpului,
- regleaza secretia de sebum a glandelor sebacee,
- regenereaza celulele epiteliale,
- imbunatateste memoria,
- previne aparitia ateroscrelozei si a infarctelor miocardice si cerebrale,
- ajuta la cresterea si dezvoltarea copiilor,
- este benefic pentru piele, par, si unghii,
- imbunatateste vederea,
- ajuta la tratarea infertilitatii masculine si feminine si a impotentei la
barbati.
d) Proprietatile terapeutice
Laptisorul de matca se recomanda in diverse afectiuni precum:

- boli de nutritie si metabolism
- boli neuropsihice
- boli oftalmologice
- bolile aparatului respirator superior si inferior
- afectiuni stomatologice
- boli cardiovasculare
- tulburari hematologice
- boli imunologice si autoimune
- boli urogenitale feminine si masculine
- in geriatrie
- in sexologie
- afectiunile reumatologice
- tulburari endocrine
- boli infectioase
- boli neoplazice
- la copii
- bolile aparatului digestiv
- afectiunile obstetricale si ginecologice
- in dermatologie
- in cosmetica
e) Proprietatile fizice si organoleptice
o Laptisorul de matca este alb-galbui, cu un gust acrisor, usor astringent.

o Aspectul este omogen, condensat, cu granulatii fine.
o Miros aromatic, caracteristic produselor apicole
o pH-ul variaza intre 3,5 si 4,5, este apropiat de aciditatea sucului gastric.
o densitatea este in medie de 1,1
17
o reactii: - la contactul cu aerul la o temperatura de 15oC sau mai mult, laptisorul
de matca se altereaza, isi pierde culoarea alba sau alb-galbuie si devine galben-
inchis sau maroniu
- la contactul cu umezeala se altereaza rapid, inmultindu-se microbii si
mucegaiul
- la contactul cu metalele, calitatile lui biologice si chimice se altereaza
semnificativ.
f) Laptisorul de matca este un aliment
Nu exista pe planeta o substanta similara cu laptisorul de matca ce sa actioneze asupra

cresterii, reproducerii si longevitatii intr-un mod miraculos. Laptisorul de matca este cel mai
puternic aliment din lume, se mai numeste si “hiperaliment”.
Laptisorul de matca contine aproape toate substantele necesare pentru supravietuire,
este usor asimilabil, nu necesita digestie.
Ca aliment si in acelasi timp profilactic, laptisorul de matca actioneaza astfel:
- ofera organismului cele mai importante substante nutritive de care are nevoie sau de
care duce lipsa
- activeaza, regleaza si stimuleaza reactiile biologice din organism
- ofera organismului energie fizica si intelectuala
- activeaza sistemul nervos, circulatia sangvina, si ofera organismului echilibru fizico-
psihic si rezistenta la efort
- stimuleaza si intareste imunitatea organismului
- previne si trateaza semnele de imbatranire, menopauza si andropauza
- mentine pielea si anexele ei (par, unghii) in forma cea mai normala si sanatoasa
- are un rol important in cresterea si dezvoltarea copiilor, cei normali, prematuri sau
distrofici
- este aperitiv, creste pofta de mancare.
6. CEARA DE ALBINE
a) Definitie
Ceara de albine este secretata de albinele
lucratoare in varsta de circa 14 zile, care sunt
stationare pana in a 19-a zi, cand incep sa paraseasca
stupul pentru cules; ceara este secretata de glandele
cerifere care incep sa se atrofieze treptat dupa varsta
de 19 zile, productia de ceara scazand in intensitate
pana la moartea albinei.
Ceara este folosita de albine la construirea
fagurilor in vederea depozitarii hranei si a cresterii
larvelor.
18
Compozitia cerii are variatii foarte slabe de la o rasa la alta. Nu se noteaza variatii
semnificative decat intre diverse specii ale genului Apis. Deci, toate variatiile de ceara au
proprietati chimice apropiate.
In compozitia lor nu intra decat carbon, hidrogen si oxigen. Sunt corpuri stabile,
existente intr-un numar considerabil de varietati.
Ceara de albine contine:
- ceride 60-70%, fiind alcatuite din palmitatul de miricil, melistilatul de miricil,
ceroatul de ceril etc.
- acizi grasi liberi cu catena lunga sunt in proportie de 12-15% din compozitia
cerii
- alcooli superiori liberi, reprezinta 2-5% din compozitia cerii
- hidrocarburi 11-13%
- flavonoizi
- beta-caroten
- vitamine liposolubile D, E, A
-rasini
- pigmenti care ii dau culoarea
- substante antibiotice
- saruri minerale
- uleiuri volatile
Ceara de albine are urmatoarele proprietati farmacologice:

- emolienta
- antiinfectioasa
- izolanta
- dezinfectanta
- antialergica
- cicatrizanta
-epitelizanta
- laxativa
- sedativa
- antiinflamatoare
- anticolicativa
- anestezica
- prezinta proprietati de ingrosare si este potentator de vascozitate
- conservant
- emulsificator
- agent de formare a particulelor tip film
- antiseptic
d) Proprietatile terapeutice si industriale

19
o in scopuri terapeutice:- ceara este folosita in tratamentul bolilor cardiovasculare,
- ale aparatului digestiv,
- ale aparatului respirator,
- tratamentul bolilor alergice,
- in oftalmologie, dermatologie,
- al bolilor infectioase,
- in stomatologie,
- in imbalsamarea cadavrelor
o in cosmetica
o in scopuri industriale: - in fabricarea lumanarilor
- in sculptura
- produse farmaceutice si cosmetice
- armament
- marina
- pielarie
- mobila
- lacuri, cerneala, stampile
- izolarea instalatiilor electrice
- industria de masini
- substantele pentru lustruit
- tipografie, textile, industria de textile
 Culoarea:- in momentul secretarii, ceara este alba, laptoasa;

- culoarea initiala a fagurilor este alb-galbui, dar odata cu trecerea
timpului si pe masura depozitarii hranei, acestia se inchid la culoare,
devenind aproape brun-negri
 Aspect: - translucida
 Gust: - usor balsamic
 Densitatea: - 0,96-0,98
 Consistenta: - in momentul secretarii este lichida, apoi se solidifica imediat sub
forma de solzi elipsoidali
 Intervalul de topire: este cuprins intre 62-65oC, la aproximativ 120oC se
carbonizeaza
 Solubilitatea: este solubila partial in alcooli si eteri, usor solubila in solventi
organici; este insolubila in apa
7. VENINUL DE ALBINE
a) Definitie
20
Veninul de albine este un produs
biologic propriu albinei si nu intra in categoria
principiilor active trimise de plante, asa cum
este mierea, polenul sau propolisul.
El este depozitat intr-o celula speciala a
albinelor si reprezinta o substanta complexa,
un produs de secretie glandulara.
Este eliminat pentru protectia, apararea
albinelor si a coloniei si eliminarea
dusmanilor. Veninul este eliminat in momentul intepaturii prin ac, fiind un act reflex de
autoaparare. Veninul eliminat in timpul procesului de intepare este sub forma lichida.
Cantitatea de venin eliberata la o intepatura este de aproximativ 0,3mg corespunzator la
0,1 mg substanta uscata.
Apitoxina este substanta ramasa dupa ce partea volatila a veninului de albine dispare in
contact cu aerul.
Veninul de albine lichid si proaspat contine 80-90% apa. Compozitia chimica a veninului
nu a fost cunoscuta pana in anii 1950 cand multi cercetatori au studiat si au inceput sa descopere
componentele acestuia.
Veninul de albine contine:
- proteine (65-75% din veninul brut): enzime, peptide
- amine active
- apa
- saruri minerale
- zaharuri
- lipide
- acizi organici
- acizi nucleici: ADN, ARN
- uleiuri eterice
- hormoni
- baze
- substanta heparin-like, are actiune anticoagulanta
- substanta kinin-like, produce contractia muschilor netezi
- neurotoxine
Dintre diversele proprietati farmacologice ale veninului de albine mentionam

urmatoarele:
- antiinfectioase: bactericide, bacteriostatice, antivirale, antifungice
- antiinflamatoare: peptida MCD din veninul de albine are o activitate
antiinflamatoare de 100 de ori mai puternica decat hidrocortizonul si creste secretia
de cortizon prin activitatea glandei suprarenale
- analgezice: adolapina amelioreaza durerea de zece ori mai eficient decat morfina
21
- antipiretice: adolapina scade febra de cinci ori mai eficient decat aspirina
- imunostimulatoare: intensifica activitatea limfocitelor B, trateaza supresia
limfocitelor T, activeaza enzima leukina 1
- antireumatismale
- imbunatateste circulatia sangvina, mai ales pe cea periferica
- antiscrelozante, creste impermeabilitatea vaselor
- produce contractia muschilor netezi prin efectul melitinei si a substantei kinin-like
- mareste reactiile osteoblastice
- creste productia de mucopolizaharide prin cresterea numarului de mastocite
- antitumorale
- hipotensive
- anticoagulante, reduce vascozitatea sanguina prin activitati fibrinolitice ale
sangelui
- antianemice, creste eritropoeza
- vasodilatatoare, dilata vasele coronare si cerebrale
- regleaza ritmul cardiac si inlatura aritmiile
- tonic cardiac si intareste miocardul
- reduce colesterolul din ser datorita permeabilitatii vasculare crescute
- creste schimburile dintre sange si tesuturi
- neurotrope, neurotransmitatoare, efect simpaticolitic, efect colinolitic, excitant
nervos, simpaticomimetic
- stimuleaza si intensifica activitatea sistemului adrenergic
- efect antiradiatie, mai ales radiatii X
- creste secretia gastrica
- regleaza nivelul dopominei din creier, fapt benefic in tratamentul bolilor
Parkinson si Alzheimer
- reactiveaza sistemul conjunctiv
- permeabilizeaza tesuturile screlozate
- dezinfectant
- sterilizant
Veninul a fost folosit in scopuri terapeutice inca din Egiptul Antic si este utilizat si in
zilele noastre. Peste tot in lume se practica tratamente cu venin de albine, in boli
reumatologice, neurologice, tulburari circulatorii si multe alte afectiuni.
Proprietatile profilactice si curative ale veninului de albine includ:
 imbunatatirea starii generale a organismului
 cresterea longevitatii prin hipertermie
 cresterea fortei fizice si psihice
 protejarea corpului impotriva razelor X
 imbunatatirea circulatiei sangvine, centrala, si periferica
 activarea sistemului imunitar
 cresterea secretiei de cortizon
 activarea si imbunatatirea reactiilor sistemului nervos central si periferic
 antiinfectioase, inflamatorii
22
Este indicat in tratarea unor boli si afectiuni ale organismului, dintre care mentionam:
o boli ale sisteemului osteoarticular si muscular
o boli neuropsihice
o afectiuni cardiovasculare
o boli ale sistemului imunitar
o boli endocrine
o boli infectioase
o boli canceroase
o alergii
o afectiuni ginecologice
o afectiuni oftalmologice
o boli dermatologice
o efect impotriva radiatiilor
o boli hematologice
o boli ale cailor respiratorii superioare si inferioare
o inflamatii
o dependenta de alcool
o afectiuni ale aparatului digestiv
o fibrome
o boli urogenitale
o tulburari metabolice
8. APILARNILUL
a) Definitie
Apilarnilul este un produs mai recent,

comparativ cu celelalte produse apicole; este natural,
biologic activ, extragandu-se din larvele de trantori
si din continutul aflat in celulele respective, recoltat
inainte de capacire, adica in a zecea zi de la
depunerea oualelor sau in a saptea zi de viata a
larvei.
Desi nu este un produs traditional al stupului
ca si mierea sau polenul, el se distinge prin
proprietatile sale organoleptice specifice si
microbiologice care il recomanda ca un produs veritabil, de valoare, al stupului.
Apilarnilul are compozitie si proprietati asemanatoare cu cele ale laptisorului de matca.

Compozitia este deosebit de complexa:
- apa
23
- proteine
- toti aminoacizii esentiali
- glucide
- lipide
- acizi nucleici
- glicogen
- minerale si oligoelemente
- vitamine
- fitohormoni si precursori de hormoni sexuali de tip androgen
- enzime
- beta-caroten
- xantofilina
- fibre
- cenusa
- substante uscate
- substante microbiologice si substante nedeterminate
Apilarnilul mai contine mici cantitati de laptisor de matca, pastura, polen, propolis si
miere.
Apilarnilul are compozitie si proprietati farmacologice si terapeutice asemanatoare cu

cele ale latisorului de matca. Proprietatile farmacologice ale apilarnilului sunt:
- nutritive
- antiinfectioase
- antiinflamatoare
- stimulante ale sistemului imnunitar
- tonifiante
- vitalizante
- fortifiante
- energizante
- regenerative
- aperitive
- de stimulare a anabolismului
- de biostimulare
- de imbunatatire a memoriei
- de imbunatatire a ciclului menstrual
- de echilibrare a sistemului endocrin
- de dezvoltare a sistemului nervos
- de crestere a performantelor intelectuale la copii
- de imbunatatire a neuropsihomotricitatii la copii
- de marire a masei musculare la barbati
- de marire a rezistentei generale a organismului
- de stimulare a glandelor hipofiza si suprarenala
24
Indicatiile terapeutice ale apilarnilului sunt asemanatoare cu cele ale laptisorului de
matca. Totusi, sunt cateva diferente, in special in cazul problemelor genitale, sexuale si
endocrine, produse de bogatia apilarnilului in hormoni de tip masculin si precursori de
hormoni androgeni; deoarece provine in principal de la o structura “barbateasca”, apilarnilul
are multe efecte intaritoare. Acesta este indicat in:
- nutritia oamenilor sanatosi, copii, convalescenti, varstnici, sportivi,
intelectuali etc.
- anorexie
- hipoproteimie
- boli metabolice
- stari carentiale
- diminuarea masei musculare, mai ales la barbati
- oboseala si astenie de diferite grade, astenie la varstnici, sindrom de
oboseala cronica
- epuizare fizica si psihica, surmenaj
- imbatranire prematura
- tulburari mintale si emotionale la varstnici
- bolile aparatului digestiv
- boli hepatice
- boli neuropsihice
- tulburari endocrine
- afectiuni ginecologice si obstetricale
- in sexologie si afectiuni urogenitale
- tulburari de menopauza
- afectiuni dermatologice
- boli respiratorii
- infectii
- cosmetica
9. CAPACEALA
a) Definitie
Dupa vanturarea mierii, procentul de apa

din aceasta scade cu aproximativ 18%. In acest
moment, pentru a pastra mierea, albinele capacesc
fiecare celula din fagure cu un capacel format din
straturi succesive de ceara si propolis si o cantitate
mica de venin de albine.
Produsul apicol numit capaceala reprezinta,
deci, ceea ce rezulta din indepartarea acestor
capacele pentru extragerea mierii.
25
Capaceala contine miere, ceara, propolis si venin de albine. De asemenea ea poate

contine si substante active care se gasesc si in compozitia acestor produse.
Capaceala mai contine enzime, antibiotice naturale si alte substante active.
c) Proprietatile terapeutice
Capaceala are proprietati terapeutice simulare cu ale produselor din care este alcatuita,
dar are si o particularitate, toate proprietatile sunt cumulate si concentrate intr-un singur
produs.
Capaceala contine un antibiotic eficient in tratarea bolilor respiratorii infectioase, are
rol de lubrifiant al vaselor sangvine, ajutand in acelas timp si la optimizarea functionarii
cordului, intervine in igiena bucala, in bolile hepatice, creste imunitatea organismului, mentine
vitalitatea organismului, trateaza alergia, este benefica in bolile aparatului digestiv etc.
III. COMPONENTELE ACTIVE DIN COMPOZITIA

PRODUSELOR APICOLE SI MECANISMUL LOR DE
ACTIUNE IN ORGANISM
Produsele apicole contin sute de substante bioactive care provin din nectarul florilor,
polen, secretiile si sucurile plantelor, mana si secretiile glandulare ale albinelor.
Aceste substante bioactive au un rol colosal pentru organismul uman in domeniul
nutritional, profilactic si curativ. Ele actioneaza in organismul uman prin “sinergism”. Sinergia
inseamna actiuni simultane ale mai multor substante indreptate in acelas sens si intensificarea
actiunii lor; ele se sprijina, se ajuta, ceea ce duce la intensificarea efectelor lor pozitive asupra
organismului.
Substantele bioactive din compozitia produselor apicole actioneaza sinergetic in
organismul uman, nu numai pe un singur organ sau sistem.
Aceste substante bioactive cu aceleasi proprietati farmaco-terapeutice au impreuna efecte
mult mai puternice decat fiecare in parte.
De exemplu se gasesc mai multe substante care au efecte antioxidante, antiscrelozante sau
antianemice si care actioneaza sinergic:
- Fixarea calciului se produce in prezenta vitaminei D2 si inca 22 de elemente
minerale, vitamine, enzime si hormoni care actioneaza sinergic.
- Actiuni antioxidante si maturarea radicalilor liberi se produce in prezenta multor
componente: vitamine (C, A, E, B), minerale (Mn, Cu, Se, Zn), aminoacizi esentiali si pigmenti
vegetali (carotenoizi, flavonoizi, polifenoli) care actioneaza sinergic.
26
- Flavonoizii si vitamina C actioneaza sinergic impotriva bolilor canceroase,
imunologice, infectioase, neurologice, cardiovasculare etc.
- Aminoacizii, vitamina C si pigmentii vegetali actioneaza sinergic impotriva
ateroscrelozei si bolilor cardiace.
- Fierul, vitamina C, vitaminele B si manganul au actiuni sinergice impotriva
anemiei
- Vitaminele B, potasiul si magneziul au actiuni sinergice care mentin sistemul
vascular in conditii de buna functionare.
Componentele active din produsele apicole sunt:
 vitamine
 minerale
 carbohidrati
 proteine
 lipide
 enzime
 acizi organici
 acizi nucleici
 substante fitochimice (substante biologice active din vegetale)
IV. PROTOCOALE DE TRATAMENT CU PRODUSE

APICOLE
1. Protocolul de tratament cu miere

Protocoalele de tratament cu miere si cu celelalte produse apicole nu sunt fixe, se pot
modifica in functie de boala, de starea generala a pacientului, evolutia bolii etc. Apiterapeutul
are intotdeauna ultimul cuvant in ceea ce priveste modul de aplicare si de modificare a
protocoalelor de la caz la caz.
Exista mai multe forme farmaceutice pe baza de miere. In multe tari se

fabrica
preparate pe baza de miere pentru tratarea anumitor afectiuni, preparate cosmetice
sau suplimente nutritive.
Dintre formele farmaceutice pe baza de miere mentionam:
 miere bruta
 miere dizolvata in lichid (apa, ceai, lapte, sucuri)
 miere in aplicatii locale
27
 pansamente cu miere
 sirop, miere amestecata cu extracte de plante
medicinale
 infuzii de miere cu vin sau alte bauturi alcoolice
 supozitoare pe baza de miere (vaginale si rectale)
 spalaturi vaginale
 picaturi, colir pentru nas si ochi
 capsule pe baza de miere
 alte forme si preparate gata fabricate care se gasesc in
comert
 pentru tratamentul afectiunilor cavitatii bucale si ale dintilor precum si al unor

afectiuni ale cailor respiratorii superioare, se foloseste miere bruta, care se tine in gura
cat mai mult timp posibil, de preferat sub limba (pentru o absorbtie mai buna), sau se
mesteca miere in fagure. Se mai poate folosi mierea dizolvata in apa pentru gargara,
care apoi se inghite.
 pentru tratarea bolilor digestive superioare, se foloseste mierea pe cale bucala
dizolvata in apa, ceai sau extract din plante. Se mai pot folosi capsule pe baza de miere.
 pentru tratarea bolilor rectale sau ale colonului se pot folosi supozitoare pe baza
de
miere
 pentru tratarea afectiunilor respiratorii superioare, se mai pot folosi picaturi
pentru
nas pe baza de miere
 pentru afectiunile oftalmologice, se folosesc picaturi pentru ochi sau aplicatii
locale
pentru afectiunile din jurul ochilor.
Prepararea picaturilor pentru ochi se face astfel: se dizolva 2g de miere in 100ml de
apa distilata, se administreaza 1-2 picaturi in fiecare ochi de 3-4 ori/zi.
 pentru afectiunile organelor genitale feminine se fac dusuri vaginale cu solutii
pe
baza de miere
 In afectiunile dermatologice se pot folosi aplicatii locale cu miere sau
pansamente
pe baza de miere
c) Dozaj
Exista mai multe pareri in privinta dozajului cu miere folosita in scopuri

curative sau ca aliment. Dozele cele mai cunoscute si aplicate de apiterapeuti sunt:
- pentru adulti: - cantitatea ideala care trebuie consumata de un adult este de
1-3g/kg corp/zi, impartita in trei reprize, inainte de masa cu o jumatate de ora
sau 3 ore dupa masa
28
Sau
- 100-200g/zi impartita in trei reprize (30-60g dimineata

inainte de micul dejun, 40-80g la pranz, cu o ora inainte de masa sau 2-3 ore
dupa masa, 30-60g seara, cu o ora jumate inainte de cina sau inainte de culcare)
- pentru copii: - la varsta de 1-3 ani se recomanda 2-4 lingurite/zi
- la varsta de 4-6 ani se recomanda 4-6 lingurite/zi
- peste 6 ani, se recomanda maxim 8 lingurite/zi
Sau
- 0,8 g/kg corp/zi
Cu toate calitatile sale minunate, mierea are si contraindicatii pentru pacientii

care sufera de: - diabet zaharat
- obezitate
- insuficienta pancreatica
- pentru cei ce sunt gastrectomizati
- in anumite tulburari alergice
- la sugari (copii sub 1 an)
Efectele mierii si ale celorlalte produse apicole sunt limitate si nu dau
rezultatele dorite in urmatoarele situatii:
- tulburari de digestie sau malabsorbtie
- stenoze, tumori, hipersecretii, viermi intestinali, furuncule, tesuturi moarte.
- aplicarea tratamentului apiterapeutic de catre persoane neautorizate. Ei nu
cunosc nici afectiunile, nici dozele, nici modul de administrare, nici modul de asociere
intre produsele apicole sau intre produsele apicole si alte produse naturale sau sintetice.
- cand pacientul nu urmeaza indicatiile si sfaturile apiterapeutului
- cand mierea de albine folosita in aplicarea tratamentului nu este de calitate
buna sau este veche si degradata, depreciata din cauza unor greseli de productie,
extractie, depozitare sau prelucrare.
o In apiterapie, trebuie folosita “mierea-vie” si produse apicole de calitate

superioara, de preferat produse apicole ecologice, proaspete, adica din
productia recenta.
o Mierea trebuie sa fie de calitate superioara, recoltata, extrasa, depozitata si
prelucrata in conditii optime, neincalzita, nefiltrata, nefermentata.
o Este benefic sa se foloseasca in tratamente mai multe produse apicole in
combinatie.
o Este benefica folosirea mierii dupa indicatiile sale in functie de sortiment
o Apiterapeutul trebuie sa aibe cunostintele necesare in domeniul apiterapiei si
cunostinte medicale solide
29
o In unele cazuri este mai bine sa se sfatuiasca cu medicul de familie al
pacientului
o Pacientul care foloseste medicamente de sinteza (pentru o anumita afectiune)
nu trebuie sa intrerupa tratamentul sau sa renunte la ele decat la sfatul
medicului specialist, in colaborare cu apiterapeutul
o Tratamentul cu produse apicole este de lunga durata si se repeta ori de cate ori
este nevoie
o Combinatia si asocierea produselor apicole cu alte plante medicinale sau
produse naturale imbunatareste rezultatele
o Preparatele terapeutice pe baza de miere si produsele apicole din comert nu
inlocuiesc consultatia sau sfatul unui terapeut avizat.
2. Protocolul de tratament cu polen
Formele farmaceutice cu polen sunt:

 Grauncioare de polen uscat, se pastreaza in borcane inchise la culoare, la o
temperatura mai mica de 15oC. Termenul de valabilitate este de sase luni si maximum un an.
Aceste grauncioare uscate trebuie macinate pentru obtinerea absorbtiei maxime de catre
organism. Din macinatul grauncioarelor rezulta “pulbere de polen”
 Polenul proaspat, in stare cruda ce se administreaza ca atare cu o lingurita sub
forma lichida
 Bautura cu polen ce se prepara astfel: intr-un borcan de sticla se dizolva 180g
de
miere in 800ml apa la temperatura camerei, dupa care se adauga 50g de polen proaspat. Se
pastreaza borcanul inchis ermetic doua zile la temperatura camerei, pentru fermentare.
 Pasta de polen cu miere, se prepara amestecand mierea cu polen uscat si
pulvetizat,
cinci parti de miere cu o parte de pulbere de polen. Se prepara doar cat este necesar pentru o zi,
aceasta pasta avand valabilitate de trei zile.
 Pulberea cu polen, se obtine prin rasnirea granulelor chiar inainte de folosire.
De
obicei nu se administreaza intern ca atare ci intra in compozitia bauturii si pastei cu miere.
 Supozitoare
 Tablete, se prepara din pasta de polen cu miere, care reprezinta baza de
comprimare. Se adauga la aceasta pasta guma arabica sau ceara de albine, dupa care se
inveleste in ceara de albine pentru impiedicarea instalarii simptomelor alergiei la polen.
Timpul de valabilitate este de sase luni si se pastreaza la frigider.
 Capsule
 Extract de polen, se amesteca patru portii de alcool 95% sau mai mult cu o
portie de polen, se lasa la macerat cel putin 8 zile si se agita amestecul cel putin
o data pe zi.
30
o Intern:- oral: se administreaza direct pe cale orala pasta de polen cu miere sau
tablete.
Pulberea de polen sau polenul crud se poate consuma amestecat cu apa, lapte, suc de fructe,
ceaiuri, paine etc.
- sublingual: pulberea de polen sau pasta de polen cu miere se tine sub limba
cat mai mult timp posibil. Aceasta procedura face ca absorbtia sa fie mai rapida si
completa.
o Extern:- polenul se foloseste sub forma de pudra singur sau amestecat cu miere,
ceaiuri
specifice de plante medicinale, uleiuri esentiale etc, pentru tratamentul unor boli dermatologice
sau in cosmetica.
- se foloseste sub forma de supozitoare rectale sau vaginale; rectale: se
folosesc in cazuri exceptionale ( cancer de esofag, arsuri esofagiene, varice esofagiene,
adenom de prostata si in alte afectiuni chirurgicale sau medicale care impiedica alimentatia pe
cale orala) si vaginale, se folosesc in afectiunile organelor genitale feminine.
O metoda speciala de administrare a polenului este cea legata de o predigestie a
polenului care se face in iaurt, peste noapte, la temperatura camerei. Acest lucru permite
activitatea enzimelor de la nivelul peretelui celular care prin deschiderea porilor elibereaza
continutul nutritiv al grauncioarelor.
c) Dozaj
Doza profilactica sau de intretinere:

o la adulti: - polen in stare cruda, 2-3 lingurite/zi intre mese
- bautura cu polen, 200 ml de 3 ori/zi dupa mesele principale
- pasta de polen cu miere, 2 lingurite de 3 ori/zi dupa mesele
principale
- grauncioare de polen uscat si apoi macinat, 15-20g/zi impartite in 3
reprize, intre mese
o la copii: - intre 6 luni si 1 an: 2g/zi impartite in 4 reprize intre mese
- intre 1 an si 3 ani: 8g/zi impartite in 4 reprize intre mese
- intre 4 si 6 ani: 12g/zi impartite in 4 reprize intre mese
- intre 7 si 16 ani 16g/zi impartite in 4 reprize intre mese
- peste 17 ani: doza de adult
Cura de polen: daca nu exista alergie sau reactii adverse, polenul poate fi administrat zilnic.
Unii autori recomanda cure de o saptamana pe luna sau de doua luni consecutive, apoi 3 luni
pauza, deoarece beneficiile unei cure continua pentru inca 3 luni de la terminarea curei de
doua luni. In cazul aparitiei simptomelor digestive de intoleranta la polen, se recomanda
diminuarea dozei si se incepe cu o doza minima care creste treptat pana la doza normala, pe
masura ce organismul se acomodeaza. Se mai poate consuma impreuna cu fructe proaspete sau
iaurt.
Doza curativa:
31
o la adulti:- dozele si durata tratamentului difera de la o boala la alta si de la un
pacient la altul, deci trebuie sa fie individualizata. In general, doza pentru adulti variaza intre
30 si 40g/zi impartite in 4 reprize.
- durata tratamentului difera de la o boala la alta, de exemplu,
tratamentul
anemiilor dureaza aproximativ 6 luni, iar in cazul bolilor neurologice dureaza 45 de zile.
- polenul se administreaza dupa mese. De obicei, se obtin rezultate mai
bune
daca la polenul folosit in scopuri curative se adauga miere de albine 5:1, propolis sau laptisor
de matca.
o la copii:- doza pentru copii este de aproximativ 25g/zi impartite in 5 reprize,
administrandu-se dupa masa.
Polenul nu este indicat persoanelor cu excitabilitate sexuala, psihica sau nervoasa si in

hiperfunctiile hormonale. In obezitate, hipercolesterolemie si hipertrigliceridemie,
tratamentul cu polen aplicandu-se doar sub urmarire medicala.
Precautii: administrarea indelungata a polenului, fara pauze poate provoca tulburari
hormonale.
Ca reactii adverse ale polenului intalnim alergia la polen si simptome digestive
nedorite.
e) Reguli, sfaturi si informatii utile
 Se incepe administrarea polenului cu cantitati foarte mici, care se cresc treptat

pentru
depistarea si evitarea reactiilor adverse.
 Se tine polenul, brut sau combinat, cat mai mult timp sub limba inainte de a-l
inghiti,
ajungand in mod ideal la venele sublinguale compusi foarte mici din polen; compusii de
dimensiuni mai mari nu patrund in fluxul sangvin prin venele sublinguale, ci dupa inghitirea
lor.
 In coma sau precoma, polenul poate fi administrat granula cu granula sau amestecat
cu
apa pura si sub forma de picaturi.
 Polenul nu se administreaza prin perfuzie, proteinele din polen fiind “nonself”;
poate
duce la soc anafilactic prin administrarea directa intravenoasa
 Se administreaza polen de cea mai buna calitate; acesta trebuie sa fie proaspat,
nepoluat, avand ca origine plante fara potential toxic sau periculos, colectat, depozitat si
pastrat corespunzator.
 Folositi tipuri speciale de polen daca doriti sa tratati un anumit organ sau tesut sau
functie.
 Pentru tratarea, hranirea si stimularea intregului organism, se foloseste polenul din
surse botanice de culori diferite.
32
 Combinati polenul cu mierea, mierea fiind un excelent adjudant in obtinerea
efectului
asteptat al polenului.
3. Protocolul de tratament cu pastura
Formele farmaceutice ale pasturii sunt similare cu ale polenului:

- grauncioare
- pastura proaspata
- bautura cu pastura
- pulbere
- tablete
- capsule
- extract de pastura
- supozitoare
Intern: - oral
- sublingual
Extern: - supozitoare rectale si vaginale
c) Dozaj
Doze profilactice:
 cure de pastura de cate o luna la fiecare 3-4 luni, dozele impartindu-se in functie de
varsta: - 1-3 ani: 2 pastile de pastura/zi
- 4-5 ani: 4 pastile de pastura/zi
- 6-16 ani: 6 pastile de pastura/zi
- peste 16 ani: 8-10 pastile de pastura/zi, acestea se administreaza in doza
unica sau in doua reprize, de preferat la 30-45 de minute dupa masa, pentru
evitarea producerii disconfortului gastric.
Doze curative (terapeutice):
 dozele terapeutice de pastura depind de afectiune si de stadiul acesteia, de varsta,
sexul, greutatea corporala a pacientului si de existenta altor afectiuni similare
 doza uzuala este de 10-20g/zi
 in anemii se recomanda 10-15 pastile de pastura timp de 90 de zile
 in bolile digestive se recomanda 10 pastile timp de 30-45 de zile
 in bolile sistemului nervos, se recomanda 10-20 pastile timp de 30-45 de zile sau
pana la disparitia simptomelor
 in bolile hepatice se recomanda 30g/zi impartite in trei reprize intre mese
33
Contraindicatiile pasturii si precautiile sunt identice cu cele ale polenului. Trebuie

acordata o atentie mare la persoanele cu diabet zaharat si la cele cu afectiuni severe ale
tractului digestiv.
Ca reactii adverse nu s-au descoperit pana acum in ceea ce priveste pastura, si nici
efecte toxice.
In procesele de transformare ale polenului in pastura, efectele alergice ale polenului
sunt inhibate. Intina si exina fiind deschise in cazul pasturii, reactiile adverse ale polenului nu
mai apar.
Totusi deoarece pastura contine mici cantitati de polen nedeschis, pacientul poate
prezenta in unele cazuri aceleasi reactii adverse ca la polen, in aceste situatii fiind de preferat
sa se consulte medicul.
Actiunea pasturii este limitata la persoanele prea slabite, cu indigestie sau cu boli
digestive care impiedica absorbtia intestinala, avand in traseul spre tinta tumori, stenoze,
tesuturi moarte etc.
Sunt aceleasi ca ale polenului.
4. Protocolul de tratament cu propolis
Preparatele pe baza de propolis nu sunt foarte numeroase, cele mai frecvent folosit
fiind:
 tinctura de propolis
 pasta de propolis
 extractul de propolis
 extractul apos de propolis
 extractul uleios de propolis
 aerosoli cu propolis
 unguent cu propolis
 pudra cu propolis
 sirop de propolis
 miere propolizatra
Aceste forme farmaceutice pe baza de propolis pot fi folosite ca baza pentru alte
produse precum picaturi pentru urechi, capsule, tablete, inhalatii, supozitoare, picaturi pentru
ochi sau nazale, ruj, sampon, pasta de dinti, sapun etc.
34
Exista doua modalitati pentru administrarea propolisului si preparatelor pe baza de
propolis: - intern:
o oral: sub forma de propolis brut, tinctura si extracte de propolis, sirop, capsule,
guma de mestecat, drajeuri, miere propolizata, pudra, pasta
o aerosoli cu propolis
o supozitoare vaginale si rectale
o injectii
- extern:
o picaturi pentru nas si ochi pe baza de propolis
o picaturi pentru urechi
o lotiuni, creme, unguente, alifii, sampon, sapun, ruj, spray
o solutie pentru barbierit
o pudra de propolis cu miere sau cu ulei de masline, comprese
c) Dozaj
 Doza uzuala pentru propolisul brut este de 1g de 3 ori/zi, trebuie mestecat si apoi
inghitit
 Propolisul si preparatele pe baza de propolis se consuma dupa masa.
 Doza pentru extractul hidroalcoolic este de 30-40 de picaturi intr-o jumatate de pahar
cu apa calduta sau cu ceai, o data pana la 3 ori / zi, la copii doza se injumatateste.
Nu exista contraindicatii majore care sa interzica folosirea propolisului de catre oameni

sau folosirea lui impreuna cu alte medicamente de sinteza.
Exista precautii pentru persoanele care sufera de alergie la propolis; aceste cazuri fiind
rare.
De exemplu: pentru prevenirea reactiilor alergice respiratorii nu se recomanda aerosoli
cu propolis, la cei cu alergii cutanate nu se recomanda folosirea propolisului sau a preparatelor
cu propolis direct pe piele.
Mare atentie trebuie sa li se acorde celor care sufera de hipotensiune arteriala deoarece
propolisul este un hipotensiv puternic, masurandu-se tensiunea de mai multe ori pe zi in cazul
in care se recomanda propolis unui pacient cu hipotensiune arteriala.
Reactii adverse apar doar in cazurile in care propolisul este consumat o perioada mai
lunga de timp in cantitati mari, putand sa apara iritatii la nivelul gurii sau simptome digestive.
In momentul stoparii tratamentului aceste simptome dispar imediat.
 La inceperea tratamentului, trebuie facut testul pentru alergia la propolis; acest

procedeu este valabil pentru toate produsele apicole.
 Se incepe cu doze foarte mici care se cresc treptat si se observa aparitia semnelor de
alergie
 Este de preferat folosirea de “vehicule” ( miere, capsule, unguente).
 Se pot folosi mai multe forme farmaceutice de propolis in acelas timp.
35
 Atentie la data de expirare si la substantele asociate la propolisul procurat din comert.
 Cand se face tratament extern cu propolis sau produse pe baza de propolis, trebuie mai
intai dezinfectata si spalata zona afectata; la aplicare, se maseaza locul foarte bine
impreuna cu preparatul.
 Daca tratamentul cu propolis sau cu produse pe baza de propolis nu da rezultatul dorit,
se intrerupe tratamentul si se incearca alte tratamente.
5. Protocolul cu tratament cu laptisor de matca
Formele farmaceutice ale laptisorului de matca sunt numeroase, dintre ele mentionam:
- in forma bruta
- spray
- combinat cu miere
- supozitoare vaginale si rectale
- unguente, creme
- capsule, drajeuri, tablete
- pudra uscata
- injectie subcutanata mai ales pentru stimularea sistemului imunitar
- picaturi pentru ochi, nas
- preparate cosmetice: sampon, sapun, lotiuni, preparate pentru buze
- extract alcoolic
- extract cu apa
Intern: - oral: laptisorul brut, in combinatie cu miere, extracte, praf, tablete, drajeuri,
capsule
- spray: in bolile cailor respiratorii superioare si inferioare
- supozitoare: intravaginale sau rectale, folosite mai ales in boli urogenitale,
ginecologice, afectiuni ale rectului, afectiuni ale colonului.
- injectii: subcutanat, in boli imunologice
Extern: pudra, unguent, crema, preparate pentru buze, lotiuni, sampoane, creme.
c) Dozaj
Ca apliment sau profilactic:

- pentru adulti: se fac 2 cure/an, de preferat primavara si toamna. Durata curei
este de 1,5-2 luni, se incepe cu 0,5g/zi si se creste treptat pana la 1g/zi, administrandu-
se dimineata pe stomacul gol cu 30 de minute inainte de masa.
- pentru varstnici: doza este de 20mg la 2 zile
36
- pentru copii: doza este de 30-50 din doza adultului.
Ca tratament:
- pentru adulti:doza uzuala este de 1g/zi, unii specialisti recomandand o doza
de 0,5-1g/zi putandu-se ajunge si la 2g/zi. Daca laptisorul de mataca este in combinatie
de cu miere in raport de 1:100 dozajul este de 50g amestec la o doza de laptisor de
matca de 0,5g/zi si 100g amestec la o doza de laptisor de matca de 1g/zi. Daca raportul
este de 2,5:100 dozajul recomandat este de 20g amestec la o doza de 0,5-1g laptisor de
matca/zi si 40g amestec la o doza de 1g laptisor de matca/zi.
- pentru copii: doza este de 30-50% din doza adultului. Pentru copiii prematuri,
distrofici sau pentru cei ce sufera de malnutritie, doza este de 80-100mg/zi, timp de 30-
40 de zile, dupa care se face o pauza de o luna si apoi se reia. Se administreaza
dimineata cu 30 min inainte de micul dejun.
Laptisorul de matca este contraindicat in:

 astm bronsic
 sarcina si alaptare
 alergie la polen sau alte produse apicole
 eczeme recidivante sau boala Addison
Prezinta reactii adverse sub forma de:
 alergii (rinite, lacrimare, prurit)
 reactii digestive (voma, diaree, colita hemoragica)
 intoxicatii, aceste reactii aparand foarte rar si disparand imediat dupa incetarea
tratamentului.
Inainte de inceperea tratamentului se fac teste pentru depistarea alergiei; tratamentul

incepanduse cu catitati foarte mici care se cresc treptat.
Din cauza gustului neplacut se poate dizolva in lichide precum ceai, lapte, suc etc.
Laptisorul de matca proaspat este mai eficient decat cel liofilizat.
Se folosesc “vehicole” ( miere, capsule, unguente) pentru obtinerea de rezultate mai
bune.
Este mai benefica folosirea mai multor forme farmaceutice de laptisor de matca in
acelas timp.
Cand se procura produse pe baza de laptisor de matca din comert se cere o atentie
deosebita la continut, procent, data de expirare, modul de depozitare si de conservare.
6. Protocolul cu tratament cu ceara de albine

37
Formele farmaceutice sunt diverse:

- miere in faguri
- ceara bruta
- ceara combinata in tinctura de propolis sau uleiuri
- creme
- unguente
- sampoane
- sapunuri
- rujuri
- pansamente
- supozitoare vaginale si rectale
- cataplasme
- masti
- alifii
Intern: - pentru boli ale cavitatii bucale si ale dintilor, ale cailor respiratorii superioare si
inferioare, cardiovasculare, digestive etc. Se folosesc mierea in faguri, ceara de albine etc.
- in bolile rectale, ale colonului, ale aparatului urogenital feminin si masculin, bolile
ginecologice se folosesc supozitoare vaginale sau rectale.
Extern: - in dermatologie si in cosmetica se folosesc unguente, creme, pansamente, sapunuri
etc, preparate pe baza de ceara bruta sau combinata cu alte substante ( uleiuri, extract de
propolis, combinat cu miere, extract de plante medicinale)
c) Dozaj
Pentru ceara bruta sau mierea in faguri, se ia o bucata cat o nuca, se mesteca timp de 15
minute, dupa care se inghite restul.
Initial se administreaza la fiecare 4-6 ore/zi. Dupa vindecare, tratamentul se continua
inca o saptamana, timp in care se administreaza ceara o data pe zi in acelas mod.
Celelalte forme farmaceutice ( supozitoare, unguente, creme, preparate cosmetice etc.)
se administreaza dupa indicatiile fabricantului sau apiterapeutului.
Nu exista contraindicatii pentru ceara de albine.

Reactiile ce pot aparea sunt reprezentate de reactii alergice, mai ales daca ceara contine
mici cantitati de propolis.
Daca se opreste consumul de ceara reactiile dispar imediat.

38
Sunt similare cu cele ale celorlalte produse apicole.
7. Protocolul de tratament cu venin de albine

Tratamentul cu venin de albine difera de celelalte produse apicole deoarece are unele riscuri,
de aceea acest tratament trebuie efectuat de persoane specializate si bine pregatite (apiterapeuti) si in
locuri (clinici) special amenajate.
Exista diverse proceduri (protocoale) de tratament cu venin de albine in diferite tari ale lumii;
acestea sunt aplicate in functie de boale si de starea generala a pacientului, dozele si durata
tratamentului fiind diferite de la o boala la alta, de la un bolnav la altul si de la o forma farmaceutica
utilizata la alta.
Tratamentul cu venin se poate aplica prin administrarea unei singure forme farmaceutice sau a
mai multor forme in acelas timp; se poate face doar cu venin sau asociat cu alte produse apicole sau cu
alte tratamente naturiste.
Pentru utilizarea veninului ca tratament, apiterapeutului trebuie sa fie bine informat si sa
urmeze urmatoarele etape si proceduri:
- formele farmaceutice ale veninului care trebuie aplicat
- contraindicatiile
- reactiile adverse si complicatiile
- pregatirea bolnavului
- partile din corpul uman unde se pot aplica intepaturile de albine sau injectiile cu
apitoxina
- protocoalele si procedurile practicate in aplicarea tratamentului cu venin de albine.
- reguli, principii si informatii utile
- sfaturi utile pentru apiterapeuti
- limite
 Venin de albine pur, administrat prin intermediul clasicelor ace de albine, prin
intepaturi
directe. Albinele sunt stimulate sa intepe in zona afectata, in puncte tinta sau in puncte de
acupunctura.
Veninul provenit din intepatura directa a albinelor din sezonul de primavara este cel mai
eficient din punct de vedere terapeutic, in respectiva perioada albinele hranindu-se cu polen de buna
calitate pentru a produce venin puternic. Veninul produs in timpul iernii este de calitate inferioara.
Aceste forme de intepaturi directe de albina se numesc apipunctura.
 Solutia injectabila de venin de albine, este metoda standard pentru aplicarea veninului
de
albine, solutia preparandu-se din venin de albine pur si este un preparat homeopatic.
39
 Metode fizioterapeutice speciale, constau in ionizarea apitoxinei intr-un circuit de
curenti
galvanici, ultrasonoforeza sau elecroforeza. Cu ajutorul acestor metode se pot administra unguente,
creme, alifii, pe langa solutiile cu venin de albine.
 Unguente, alifii, creme cu venin de albine, se administreaza de obicei prin simpla

aplicatie
locala, masaje manuale sau acupresura.
 Apiacupunctura, este metoda prin care se aplica intepaturile cu venin de albina in

punctele
specifice de acupunctura, in funtie de boala, sau se foloseste solutia injectabila.
 Aerosoli, aerosolii lichizi se pot produce cu ajutorul nebulizatorului, aceasta metoda

fiind
potential foarte periculoasa.
 Preparate care se administreaza per os, tablete cu venin de albine, venin de albine
combinat cu miere, venin de albine combinat in granule homeopatice. Preparatele pe baza de venin de
albine administrate per os au eficacitate terapeutica redusa, deoarece efectele lor terapeutice sunt
anihilate de enzimele din tubul digestiv. Tabletele se administreaza sublingual.
 Injectii intramusculare sau intraarticulare, se fac cu solutie de venin.
 Injectii sau intepaturi de albine intravenoase, se practica in tratamentul venelor

varicoase.
 Cataplasme sau pansamente care contin venin de albine, se aplica local.
 Ser de venin de albine, sub forma de picaturi, se administreaza in cazurile in care

administrarea injectiilor este dificila si in cazurile de alergie la veninul de albine.
 Extracte apoase de venin de albine.
Principala metoda de administrare a veninului de albine este transcutanat, dar se poate

administra si pe cale orala, prin injectii intramusculare, intravenoase sau local.
Dupa experienta acumulata de multi practicieni apiterapeuti din diverse tari, s-au
stabilit urmatoarele contraindicatii:
o alergia la venin de albine
o femeile gravide sai cele care alapteaza
40
o unele boli cardiovasculare: infarct miocardic, insuficienta cardiaca, endocardita,
miocardita, boli cardiovasculare congenitale
o arterioscreloza avansata
o unele boli hematologice
o infectiile acute, purulente sau febrile
o hepatite
o nefrite, nefroze
o tuberculoza
o diabet zaharat insulino-dependent
o pancreatita
o tumori gigante; in cazul tumorilor de mici dimensiuni, se injecteaza la distanta
de 15 cm de ele
o boli cu transmitere sexuala
o unele boli neuropsihice: psihoze, depresie, epilepsie, encefalita
o pre- si postoperator
o copii cu varsta sub 12 ani
o pacientii sub tratament cu: antiinflamatoare steroidiene si nesteroidiene, beta-
blocante, imunosupresoare si orice fel de corticoterapie
o stare de epuizare
o zonele corpului in care au fost implementate substante medicale sau chimice.
d) Reguli si informatii utile
 inaintea inceperii tratamentului cu venin de albine trebuie realizata detoxifierea

organismului
 se consuma zilnic miere de albine
 se administreaza polen sau pastura, laptisor de matca
 trebuie urmat un regim alimenar corespunzator, bogat in vitaminele B si C,
legume, fructe, multe lichide, oleaginoase, seminte, samburi, lactate, fara tutun
si alcool. Acest regim imbunatateste functionarea suprarenalelor.
 stimularea glandelor suprarenale cu ajutorul masajului local in zona lombara,
iar prima intepatura sau injectie cu venin trebuie aplicata in zona rinichilor.
 pacientul trebuie sa fie complet relaxat fizic si psihic
Tratamentul cu venin de albine are efecte scazute in urmatoarele situatii:
 la pacientii cu pierderi crescute de energie
 la pacientii epuizati fizic sau psihic
 la pacientii care sufera de unele afectiuni ale glandelor suprarenale sau
dificultati renale
 la pacientii fricosi si agitati, iritati, stresati, malnutriti
 la pacientii care nu urmeaza un curs de tratament complet sau nu
respecta sfaturile date de apiterapeut
 la pacientii alcoolici sau dependenti de droguri si fumatori.
8. Protocolul de tratament cu apilarnil

41
Apilarnilul se foloseste pentru prepararea de produse apiterapeutice, fie brut, fie in

amestec cu alte produse.
Formele farmaceutice de apilarnil sunt diverse:
o pentru uz intern: - apilarnil brut
- solutii, suspensii
- tablete, comprimate, capsule
- spalaturi, gargara
- ciocolata cu apilarnil liofilizat
- siropuri
- fiole
- apilarnil liofilizat
- apilarnil liofilizat in miere
- liofilizat in miere + polen + laptisor de matca
- extracte alcoolice si apoase
- supozitoare rectale si vaginale
o pentru uz extern: - solutii oculare si unguente pentru ploape
- instilatii si picaturi nazale,
- spray
- aerosoli si inhalatii
- spalaturi nazale cu solutii diluate
- instilatii articulare
- spalaturi auriculare
- picaturi auriculare
- unguent pentru urechea externa
- pentru piele: creme, unguente, lotiuni, sampoane, comprese
umede
Aceste forme farmaceutice pot fi utilizate cu apilarnil singur sau in combinatie cu alte
remedii.
b) Modul de administrare
Apilarnilul se poate administra intern sau extern.
c) Dozaj
Doza zilnica uzuala este de 300mg. In cazurile mai grave, la sportivii de performanta
etc. doza poate fi de 600-800mg/zi, administrare dimineata, timp de 1-2 luni, dupa care se face o
pauza de o luna si asa mai departe.
- la copii: doza este de 30-50% din doza adultului.
Pentru cazurile foarte grave sau pentru sportivii de performanta, doza se tripleaza.
42
Apilarnilul este contraindicat in cazurile de alergie la unul dintre compusii sai, mai ales
la proteinele pe care le contine, sau la un produs apicol pe care il contine.
Este contraindicat si in cazurile de intoleranta la apilarnil (dureri de stomac, varsaturi,
diaree etc).
Nu are reactii adverse toxice sau alergice, Totusi, deoarece contine mari cantitati de
polen, propolis si miere putem presupune ca folosirea lui poate conduce la riscuri similare cu cele
asociate compusilor sai.
Pot aparea urmatoarele efecte adverse:
- toxicitate, apare in cazurile de supradozaj major
- insomnia moderata, mai ales la barbati, daca se administreaza seara tarziu
- hiperandrogenismul si hiperspermatogeneza, apar tot in cazurile de supradozaj
si sunt date de efectele excesive ale hormonilor masculinizanti.
Reactiile adverse aparute in cazurile de supradozaj pot fi eliminate prin scaderea
dozelor sau prin oprirea administrarii apilarnilului.
 Se incepe tratamentul cu cantitati foarte mici de apilarnil proaspat sau liofilizat pentru
testarea existentei unor reactii alergice.
 Se folosesc unele vehicole pentru cresterea ratei de absorbtie.
 Apilarnilul proaspat este mai valoros decat cel liofilizat sau decat produsele prelucrate.
 Puteti folosi mai multe cai de administrare si mai multe forme farmaceutice in acelasi
timp.
 Pentru patrunderea in piele a preparatelor de uz extern folositi masajul, acupunctura.
 La produsele comerciale, urmariti cantitatea de apilarnil activ pe care o contin si data
expirarii; daca nu este refrigerat sau liofilizat, valabilitatea lui este foarte scazuta.
 Incepeti un program de detoxifiere inainte de folosirea apilarnilului.
 Folositi si alte produse apicole simultan cu apilarnilul.
 Sa fiti relaxati, sa dormiti suficient, sa aveti psihicul mai linistit ca sa poata organismul
sa prelucreze in mod eficient toti compusii activi din apilarnil.
 Preparatele si produsele de apilarnil se pastreaza la frigider.
9. Protocolul de tratament cu capaceala
- capaceala bruta
- capaceala in miere
Capaceala trebuie mestecata ca o guma, chiar dupa ce s-a terminat mierea din ea,
deoarece capaceala continua sa elibereze substante cu un puternic efect lubrifiant al vaselor
sangvine.
43
V. TRATAMENTE NATURISTE CU PRODUSE APICOLE
Afectiuni cardiace
- Miere de albine (tei si salcam) - 3 lingurite pe zi.

- Capaceala (un amestec de miere, ceara si propolis), care trebuie mestecata ca o guma,
chiar
dupa ce s-a terminat mierea din ea, deoarece ceara intrata in tractul digestiv are un puternic rol de
lubrifiant al vaselor de sange, ajutand in acelasi timp si la optimizarea functionarii cordului.
- Laptisor de matca in amestec cu miere, care are functii vasodilatatoare - 1 lingurita pe
zi.
Afectiuni gripale
- Inhalatii cu ceara de albine: se aseaza pe ochiul de aragaz o placa de tabla curata, pe

care,
dupa ce s-a infierbantat, se pune cate o bobita de ceara de marimea unui bob de grau. Se va ridica un
firicel de fum, pe care il vom inhala: o inspiratie pe nas si una pe gura, pana la topire, apoi se repeta
inca de cinci ori.
- Tinctura de propolis 30%: se pun la radacina limbii doua picaturi, cate una de fiecare
44
parte.
- Gargara: se pun 30 de picaturi de tinctura de propolis in concentratie de 30% intr-un
pahar cu ceai de galbenele sau de musetel. Se face o gargara cat mai profunda si de durata, apoi se
inghite solutia.
- In cazuri de nas infundat, rinite etc., se face un amestec in parti egale (cate un varf de
cutit) de galbenele, coada-soricelului si rostopasca. Se opareste o lingurita de plante cu 100 ml apa,
apoi se adauga trei picaturi de tinctura de propolis. Se amesteca bine dilutia, apoi se pune in fiecare
nara continutul unei pipete, dar picatura cu picatura, in asa fel ca operatiunea sa dureze circa 5
minute.
Afectiuni hepatice
- In afectiunile hepatice se foloseste siropul de rostopasca. Acest leac reface celulele

hepatice.
Se pune sa fiarba un litru de apa - seara la ora 7- si dupa ce da in cateva clocote, se adauga in el 5
grame de rostopasca maruntita (uscata). Se acopera vasul cu un capac si se aseaza la cald, intre perne,
pana a doua zi dimineata la ora 7. Atunci se strecoara si se amesteca cu 200 g miere de albine, pana
ce se dizolva complet, si se pune intr-o sticla. Din ora in ora, se ia cate o lingura (de lemn) de sirop,
de zece ori pe zi. Acest tratament se poate repeta doar dupa sase luni.
Angina pectorala
- Sirop: ceapa rosie de Fagaras (care contine multa biotina), in amestec cu miere de
albine (de tei sau salcam), suc de lamaie si suc de usturoi. Se lasa la plamadit, intr-un litru de apa
fiarta, timp de 2-3 zile, si apoi se consuma cate o lingurita de 3 ori pe zi.
Insomnie
- Se folosesc 100 g de ceapa data prin razatoare. Se fierbe la foc mic 15 minute, intr-un
vas acoperit. Se lasa sa se raceasca putin, se stoarce, se strecoara si la lichidul obtinut se adauga 50
grame de miere. Se amesteca bine pana la omogenizare. Se bea caldut (toata cantitatea), seara, inainte
de culcare. Se repeta pana la vindecare.
Prostata
- Ceaiuri: urzica moarta, spin (1 gram la 200 ml apa), busuioc, galbenele.

- Bai de sezut: tataneasa, musetel, galbenele.
- Ulei de dovleac: se ia cate o lingura seara, la culcare.
- Produse apicole: polen, pastura (polen tratat de albine cu acid lactic, pentru a-l conserva
si pastra pe timpul iernii), propolis mestecat circa 3-5 minute (atentie la alergici, poate provoca
pareze temporare), supozitoare cu propolis. Sunt indicate si masuri foarte severe de dieta alimentara:
trebuie eliminate din consum bauturile, tutunul, cafeaua, condimentele, preparatele alimentare
iritante, sarea in exces, consumul exagerat de lichide.
Reumatism
- Cataplasme: frunze de varza, paie de ovaz, argila, cartofi cruzi taiati felii, hrean cu faina
de mustar, ceapa taiata marunt si amestecata cu ulei de in (sau seminte fierte).
- Bai: frunze de frasin, fan, castan, radacina de stuf, radacina de papura.
- Gimnastica medicala pentru intretinerea musculaturii, care datorita durerilor se
45
atrofiaza.
- Masaje cu produse apicole: miere cu otet de mere, impachetari cu ceara, unguent pe
baza de venin de albine.
- Regim dietetic care sa elimine factorii de risc: fumat, bauturi alcoolice, exces de sare,
evitarea spanacului si a steviei (care contin oxalati de calciu) si inlocuirea acestora cu loboda si
urzica.
Spasmofilie
- Se iau 7 oua, de preferinta de la gaini crescute acasa sau cele cu coaja rosie, si se
aseaza intr-un borcan de 0,800 kg. Peste ele se pune zeama de lamaie pana se acopera totul. Se pune
capacul si se lasa 7-8 zile. In acest timp, cu coada unei linguri de lemn se mai agita usor. Dupa
dizolvarea cojilor de oua in zeama de lamaie, se trece lichidul prin strecuratoare. In final, se strecoara
si prin tifon, astfel ca raman doar cateva mici resturi gelatinoase. Lichidul obtinut se amesteca cu un
litru de miere de albine naturala. Din acest amestec se iau trei linguri pe zi. (Tratamentul se face mai
ales in lunile calendaristice care contin in denumire litera R.)
Tuberculoza pulmonara
- Inhalatii cu tinctura de propolis 30% pusa in ceai de busuioc, brad, pin sau menta.
- Pulverizatii cu tinctura de propolis: 50 de picaturi in 50 g din ceaiul mai sus
mentionat.
- Crema de propolis: 30 g propolis in 50 g miere de tei sau de munte.
- Fagure de miere sau capaceala, mestecate pana la consumarea totala.
- Usturoi (4-5 catei), consumat ca atare sau sub forma de suc. Se indica consumul in
paralel cu putina slanina de porc si un pahar de bors.
- Regim dietetic: una pana la trei zile pe saptamana se va tine un regim de cruditati.
Sunt interzise fumatul, consumul bauturilor alcoolice, al cafelei si al condimentelor in exces.
Tuse banala
- Se fierbe o lamaie la foc moale, timp de 10 minute. Prin fierbere, lamaia se inmoaie,
astfel incat se va obtine din ea o cantitate mai mare de suc si, in acelasi timp, se inmoaie si coaja.
Lamaia se taie in doua si se stoarce bine intr-un pahar. La sucul obtinut se adauga doua linguri de
glicerina (din punct de vedere farmaceutic, doua linguri echivaleaza cu 30 g). Amestecul se agita
bine, apoi paharul se umple cu miere.
- Daca avem un acces de tuse in timpul zilei, luam o lingurita de sirop, dupa ce
amestecam bine continutul.
- Daca suntem treziti noaptea de tuse, luam cate o lingurita de sirop la culcare si una
noaptea, cand ne trezim.
- Daca suferim de o tuse rebela, luam 6 lingurite de sirop pe zi si anume: dimineata
dupa sculare, inainte de pranz, dupa masa de pranz, la cateva ceasuri dupa aceasta, apoi la cina si la
culcare. Pe masura ce tusea cedeaza, micsoram numarul dozelor pe zi.
Tuse convulsiva
- Tinctura de propolis: intr-un pahar mic cu ceai de ienupar se adauga 30 de picaturi de

tinctura de propolis. Se face gargara cat mai mult, apoi se inghite.
- Miere de albine de tei: in acelasi tip de ceai se adauga doua linguri de miere la o cana
46
de 0,250 l si se beau doua cani pe zi, cu sorbituri mici. (Atentie! Este contraindicata la diabetici.)
- Capaceala: se mesteca pana la consumarea totala.
- Inhalatii cu ceara de albine: inhalatii cu ceai de tei, menta, muguri de brad, busuioc si
marar. Acestea se realizeaza prin asezarea pe o cana de tabla a unei palnii cu gura in jos si inhalarea
aburului degajat.
Arsuri
- Se unge partea vatamata cu miere naturala si se acopera cu o bucatica de folie de

plastic, dupa care se pune un bandaj. Tratamentul se face dimineata si seara, pe o perioada mai lunga.
Inaintea fiecarui tratament se spala pielea cu ceai de musetel sau de tei.
Caderea parului
- Ceai (decoct) din: mesteacan (frunze, coaja sau seva), tintaura, iedera, menta,
patlagina si zeama de lamaie.
- Zeama de ceapa si zeama de usturoi amestecate cu miere de albine.
- Utilizare: in prima zi, dupa ce se spala parul bine cu apa fierbinte, se maseaza pielea
capului cu ceaiul obtinut circa 10 minute. In a doua zi, se foloseste la masaj a doua solutie. De
precizat ca masajul trebuie sa fie intens si sa se faca pana se incalzeste pielea capului. Dupa aceea
trebuie invelit capul cu un prosop pana la uscarea parului si disparitia efectului revulsiv.
Constipatie
- In fiecare dimineata, se bea - pe stomacul gol – un pahar de apa calduta statuta (cel
putin 24 de ore). Dupa aceea, se mananca un mar ras amestecat cu doua lingurite de miere si tarate
cat cuprinde, pentru ca preparatul sa ramana moale ca o crema. Excludeti din alimentatie mezelurile,
prajelile, conservele, painea alba, zaharul, cafeaua, alcoolul, tutunul, carnea si branzeturile
fermentate. Bazati-va alimentatia pe fructe si legume proaspete.
- In fiecare dimineata, pe stomacul gol, se ia o lingurita de miere cu un pahar de apa
minerala (nu ceai), timp de o saptamana, pana se formeaza obisnuinta.
- l - 1/2 kg de prune uscate se spala bine si se pun la fiert (ca pentru compot). Dupa ce
au fiert, se scot samburii, iar pulpa rezultata se da prin masina de tocat. Se masoara cu o lingura pulpa
si cate linguri rezulta atatea se pun de miere (la 1/2 kg de prune sunt 8-9 linguri, deci tot atata miere).
Se amesteca totul bine si se pune intr-un borcan de 800 g (care se tine la frigider). Se ia cate o
lingura, de trei ori pe zi, inainte de masa.
Degeraturi
- De obicei, cad victime ale acestei afectiuni cei cu proasta circulatie periferica, sau
mai bine zis, cei ce au maini si picioare reci, cei anemici si cei hipotensivi, deci cei care nu au o
irigatie sanguina normala in locurile ce vin in contact cu factorii externi.
- Reactia normala a multora dintre noi este aceea de a aduce la caldura pe cel degerat.
Acest lucru este gresit, deoarece poate provoca leziuni care vor trena in timp.
- Locurile vatamate trebuie tinute un timp la o temperatura usor peste zero grade; se
vor face frictiuni cu zapada sau lichide reci, aceasta pana cand se va observa o inrosire a pielii, ceea
ce inseamna ca sangele este prezent in tesuturi in cantitate mai mare. Regiunea respectiva se
badijoneaza apoi cu tinctura de propolis.
47
- Se aplica o compresa cu miere de albine dizolvata in ceai din coaja de salcie, pelin,
frunze de nuc, catina alba sau paducel. Se mai frictioneaza cu felii de ceapa si zeama de lamaie.
Trebuie evitate incaltamintea stramta, frigul, umezeala.
Fisuri anale
- O igiena locala stricta. Lenjerie mereu curata.

- Un regim alimentar lejer, fara condimente, alcool, cafea, alimente iritante.
- Spalaturi cu ceaiuri din: galbenele, coada-soricelului, patlagina, papadie, soc,
rostopasca si pelin.
- Utilizarea de supozitoare cu propolis.
- Evitarea sedentarismului, multa miscare pentru revigorarea muschilor.
VI. MEDICAMENTE PE BAZA DE PRODUSE APICOLE
Inca din timpuri stravechi, propolisul, pastura, polenul, veninul, laptisorul de matca, ceara si
mierea de albine au fost folosite ca remedii naturiste pentru sanatate. Unele produse apicole sau
leacuri pe baza unor produse obtinute in stupina sunt utilizate si acum pe scara larga. Produsele
apicole sunt componente de baza ale multor medicamente aflate in comert. Iata cateva medicamente
pe baza de produse apicole:
48
 Apireven este un unguent care are la baza venin
de albine si este folosit pentru tratamentul
reumatismului acut si cronic. Unguentul se aplica in
zonele dureroase, mai ales in regiunea articulatiilor.
Apirevenul produce o crestere masurabila a
temperaturii cutanate si intensifica circulatia
sanguina pana in profunzimea muschiului.
 Proposept este un medicament pe baza de

propolis, care actioneaza la nivelul cailor respiratorii
superioare si al tractului digestiv. Este recomandat in
faringite, laringite, traheo-bronsite si tulburari ale tubului
digestiv. Are proprietati antiseptice, cicatrizante si
antiinflamatoare.






 Propoderm este un unguent cu propolis care se
foloseste in caz de arsuri, afte, plagi, ulcer varicos,
hemoroizi, degeraturi, eczeme si neurodermite.
Actiunea sa terapeutica cicatrizeaza locul bolnav si
regenereaza tesutul epitelial. Unguentul actioneaza ca
un antiseptic, antiinflamator, anestezic, bactericid si
bacteriostatic.
 Spray-ul cu propolis se foloseste in tratarea

ranilor deschise, a arsurilor de gradul I si II. Are
o mare putere de regenerare a tesuturilor, iar
vindecarea se produce intr-un timp foarte scurt.
49
 Acneol-prop este o solutie contra acneei si
contine extract fluid de propolis. Se foloseste ca
dezinfectant si cicatrizant in diferite afectiuni ale
fetei dar, mai ales, in acneea juvenila.
VII. AVANTAJELE APITERAPIEI
Un medicament de sinteza cuprinde doar unul dintre principiile active ale unui produs natural,
substanta care de cele mai multe ori nu este naturala, ci sintetizata in laborator si, deci, lipsita de
principiul vital. Aceste medicamente de sinteza nu pot avea un efect compatibil cu cel al produselor
50
apicole, ele nu pot fi decat incomplete si, prin urmare, insuficiente. Medicamentului ii va lipsi
intotdeauana sprijinul substantelor indispensabile actiunii lui.
Nici cel mai complet medicament si nici cea mai complexa asociere de medicamente nu poate
include in sine toate principiile active benefice existente intr-o combinatie completa de produse
apicole, dozate intr-un mod competent, aceste principii fiind chiar mai numeroase decat totalitatea
celor aflate in medicamentele de sinteza.
In produsele apicole exista toate vitaminele, mineralele, hormonii si substantele cu rol de
prehormoni sau proprehormoni, enzime, glucide simple direct asimilabile, proteine, aminoacizi
esentiali si neesentiali, lipide ca biomolecule, deci bioactive fara nici o alta metabolizare, antioxidanti
enzimatici si neenzimatici, bioflavonoizi de o diversitate imposibil de obtinut prin sinteza.
Produsele apicole contin toate substantele care intra in compozitia celulei umane si a matricei
extracelulare si precursori ai acestora, precum si un spectru larg de substante cu rol de protectie la
nivel celular; antivirale, antitumorale, bactericide, bacteriostatice, antifungice, antianemice, tonifiante,
factori de crestere. Produsele apicole sunt medicamente veritabile.
Avantajele pe care le au produsele apicole in comparatie cu medicamentele de sinteza sunt
urmatoarele:
 sunt produse naturale 100%
 au efecte nutritive excelente
 au efecte sigure curative si profilactice ( sa previi o boala este mult mai usor decat sa o
tratezi)
 produsele apicole au o capacitate rara, chiar singulara, de a realiza sinergia de prezenta
si de actiune a tuturor substantelor si a principiilor active necesare scopului terapeutic
urmarit
 diferiti factori se sprijina, se completeaza, se intaresc reciproc in aspectele potential
agresive, mai mult decat daca ar fi fost folositi izolat
 produsele apicole au o sfra larga de indicatii, recomandari si aplicatii
 se administreaza si se aplica usor, sunt la indemana tuturor
 nu au efecte secundare, contraindicatii sau incompatibilitati majore. Aproape in fiecare
zi aflam de retragerea unor medicamente de pe piata, motivele fiind descoperirea, dupa
multi ani de folosire, ca au reactii adverse sau contraindicatii majore, care au fost mai
novice decat boala pentru care au fost recomandate.
 Costul de aplicare este redus comparativ cu alte metode de tratament.
51
VIII. CONCLUZII
Apiterapia este pe cale si trebuie sa devina una dintre cele mai importante ramuri ale stiintelor
medicale, datorita multiplelor sale valente profilactice si terapeutice
Apiprofilaxia este mijlocul profilactic cel mai eficient dintre toate cele existente la ora actuala,
care poate actiona pentru asigurarea si mentinerea homeostazei organismului uman, prevenind
dezechilibrele care pot duce la instalarea starii de boala.
Apiterapia este “biomedicina viitorului”. Ea este sora mai mica a medicinei clasice, nu poate
inlocui medicina clasica dar sunt este o terapie complementara, in unele cazuri curativa, si in altele
adjuvanta, mai ales in bolile acute sau cazuri de urgenta.
52

Apiterapia

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Apiterapia

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CUPRINS

II. PRODUSELE APICOLE

III. COMPONENTELE ACTIVE DIN PRODUSELE APICOLE

IV. PROTOCOALE DE TRATAMENT CU PRODUSE APICOLE

1. Protocolul de tratament cu miere

2. Protocolul de tratament cu polen

3. Protocolul de tratament cu pastura

4. Protocolul de tratament cu propolis

5. Protocolul de tratament cu laptisor de matca

6. Protocolul de tratament cu ceara de albine

7. Protocolul de tratament cu venin de albine

8. Protocolul de tratament cu apilarnil

9. Protocolul de tratament cu capaceala

V. TRATAMENTE NATURISTE CU PRODUSE APICOLE

VI. MEDICAMENTE PE BAZA DE PRODUSE APICOLE

VII. AVANTAJELE APITERAPIEI

In Romania se gasesc urmatoarele tipuri de miere:

c) Compozitia chimica a mierii

Compozitia chimica a mierii difera in functie de compozitia nectarului sau a manei, de

d) Proprietati farmacologice ale mierii

e) Indicatiile terapeutice si curative ale mierii

Polenul este format dintr-o multitudine

Proprietatile farmacologice ale polenului sunt diverse, datorita suresei potentiale a

- antibacterian - hipotensiv - este stimulant

Proprietatile terapeutice ale polenului sunt legate de bogatia sa mare in substante si

Proprietatile biologice ale polenului depind de cantitatea si calitatea proteinelor si

c) Proprietatile farmacologice ale pasturii

Propolisul contine peste 200 de substante bioactive. In anul 1990, Greenway si

Propolisul are sute de indicatii, fiind folosit in tratamentul urmatoarelor afectiuni:

Laptisorul de matca reprezinta

Laptisorul de matca se recomanda in diverse afectiuni precum:

e) Proprietatile fizice si organoleptice

o Laptisorul de matca este alb-galbui, cu un gust acrisor, usor astringent.

f) Laptisorul de matca este un aliment

Nu exista pe planeta o substanta similara cu laptisorul de matca ce sa actioneze asupra

Ceara de albine are urmatoarele proprietati farmacologice:

d) Proprietatile terapeutice si industriale

e) Proprietati fizice si organoleptice

 Culoarea:- in momentul secretarii, ceara este alba, laptoasa;

Dintre diversele proprietati farmacologice ale veninului de albine mentionam

Apilarnilul este un produs mai recent,

Apilarnilul are compozitie si proprietati asemanatoare cu cele ale laptisorului de matca.

Apilarnilul are compozitie si proprietati farmacologice si terapeutice asemanatoare cu

Dupa vanturarea mierii, procentul de apa

Capaceala contine miere, ceara, propolis si venin de albine. De asemenea ea poate

III. COMPONENTELE ACTIVE DIN COMPOZITIA

IV. PROTOCOALE DE TRATAMENT CU PRODUSE

1. Protocolul de tratament cu miere

Exista mai multe forme farmaceutice pe baza de miere. In multe tari se

 pentru tratamentul afectiunilor cavitatii bucale si ale dintilor precum si al unor

Exista mai multe pareri in privinta dozajului cu miere folosita in scopuri

- 100-200g/zi impartita in trei reprize (30-60g dimineata

Cu toate calitatile sale minunate, mierea are si contraindicatii pentru pacientii

e) Reguli, sfaturi si informatii

o In apiterapie, trebuie folosita “mierea-vie” si produse apicole de calitate

2. Protocolul de tratament cu polen

Formele farmaceutice cu polen sunt:

Doza profilactica sau de intretinere:

Polenul nu este indicat persoanelor cu excitabilitate sexuala, psihica sau nervoasa si in

e) Reguli, sfaturi si informatii utile

 Se incepe administrarea polenului cu cantitati foarte mici, care se cresc treptat

3. Protocolul de tratament cu pastura

Formele farmaceutice ale pasturii sunt similare cu ale polenului:

Contraindicatiile pasturii si precautiile sunt identice cu cele ale polenului. Trebuie