România Rurală

Reţeaua Naţională de Dezvoltare Rurală

Numărul 13 Anul II, DECEMBRIE 2014

IULIANA BĂNCESCU
Cultura populară, reper al identității naționale

„SUB ZARE DE SOARE”

Festivalul colindului la Slobozia

COLINDA ÎN MARAMUREȘ

ȘERBAN TERȚIU
Măștile din lemn, unicat, tradiție și meșteșug

ASOCIAȚIA „CĂMARA SĂRULEȘTI”

RĂDĂCINI DE ŢARĂ EUROPEANĂ

Ministerul Agriculturii
și Dezvoltării Rurale
 România Rurală – nr. 13

BIROURILE REGIONALE
Unitatea de Sprijin a Reţelei Naţionale de Dezvoltare Rurală

BRĂILA
B-dul Independenţei, nr. 282, et. 1, cod poştal 810124, usr.sud.est@rndr.ro
Tel.: 0339 732 009, Fax: 0339 732 016

CRAIOVA
Str. Libertăţii, nr. 19, Facultatea de Agricultură și Horticultură, cam. L-311, et. 2,
cod poştal 200421, usr.sud.vest.oltenia@rndr.ro
Tel.: 0251 460 377, Fax: 0251 423 651

ZALĂU
Str. Kossuth Lajos, nr. 49, cod poştal 450010, usr.nord.vest@rndr.ro
Tel.: 0360 404 056, Fax: 0360 404 158

TÂRGU MUREŞ
Str. Mihai Eminescu, nr. 60, cod poştal 540331, usr.centru@rndr.ro
Tel.: 0365 430 349, Fax: 0365 430 351

IAŞI
Zona de Agrement Ciric - Complex de Agrement Ciric, cod poştal 700064, usr.nord.est@rndr.ro
Tel.: 0332 881 281, Fax: 0332 881 282

TIMIŞOARA
B-dul Take Ionescu, nr. 53, et. 2, birou 26, cod poştal 300074, usr.vest@rndr.ro
Tel.: 0356 460 982, Fax: 0356 460 983

TÂRGOVIŞTE
Str. Vărzaru Armaşu, nr. 7A, cod poştal 130169, usr.sud.muntenia@rndr.ro
Tel.: 0345 100 025, Fax: 0345 100 605

BUCUREŞTI
Str. Nicolae Filipescu, nr. 39-41, et. 6, sector 2, cod poştal 020961, usr.bucuresti.ilfov@rndr.ro
Tel.: 0316 900 214, Fax: 0316 900 215

Textul acestei publicaţii are doar scop informativ şi nu implică răspundere juridică.

Informaţii suplimentare despre MADR şi USR pot fi accesate pe Internet: www.madr.ro, www.rndr.ro

USR, Departamentul Publicaţii, Decembrie 2014

ISSN 2284-8665
ISSN-L 2284-8665
© RNDR, 2014

Reproducerea textelor acestei publicaţii este autorizată cu condiţia menţionării sursei.

Tipărit în România.

Copyright fotografii: CJCPCT Ialomița, Ioan Borlean, Arhiva INP - Iuliana Băncescu, CJCPCT Giurgiu, GAL Țara Vrancei,
GAL „Poarta Transilvaniei “, Asociația „Cămara Sărulești”, Iuliana Căutiș, Nicolae Ghedzira, Gal Sud-Vest Satu Mare,
GAL „Nicolae Roznovanu”, Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești”, Asociația Comunelor din
România

II
Cuprins

EDITORIAL............................................................................................................................................................................. 3

INTERVIU
Iuliana Băncescu: „Cultura populară este un reper al identității noastre naționale, alături de credința
ortodoxă și limba română”........................................................................................................................................................4

DEZVOLTARE RURALĂ
Magia sărbătorilor de iarnă la români – obiceiuri şi tradiţii...................................................................................................8
Colindul de altădată................................................................................................................................................................. 14
„Sub zare de soare“ - Festivalul colindului la Slobozia............................................................................................................16
Colinda în Țara Maramureșului..............................................................................................................................................20
Jocul măștilor – obicei străvechi din Țara Vrancei................................................................................................................24
„Corindătorii“ vestesc Nașterea Domnului la „Poarta Transilvaniei”...................................................................................26

OAMENI
Șerban Terțiu - Măștile din lemn, unicat, tradiție și meșteșug .............................................................................................30
Artizanii duc mai departe tradiția în Țara Maramureșului.....................................................................................................34

EXPERIENŢE
Afacerea mea: Asociația „Cămara Sărulești”...................................................................................................................... 38
Comunitatea mea: Ansamblul „Valea Mostiștei” – promotor al obiceiurilor și tradițiilor locale ................................... 41

LEADER LA ZI
GAL Sud-Vest Satu Mare ........................................................................................................................................................44
GAL Nicolae Roznovanu..........................................................................................................................................................46

EVENIMENTE M.A.D.R.
Întâlnirea celor mai reprezentativi membri ai RNDR - „Economia socială în spațiul rural“ . ............................................48

MEMBRII RNDR SE PREZINTĂ

Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești”.....................................................................................50
Asociația Comunelor din România..........................................................................................................................................51

1
 România Rurală – nr. 13

2
Editorial
Colindul,
comoară
de suflet și
cultură
Din Bucovina până în Oltenia, din
Dobrogea și până în Banat, obiceiul
popular al colindelor aduce spiritul
sărbătorilor de iarnă.
Repertoriul tradițional al obiceiuri-
lor românești, desfășurate cu ocazia
Crăciunului și Anului Nou, cuprin-
de colinde de copii, colinde de ceată
(cele mai îndrăgite), cântece de stea,
plugușorul, sorcova, jocul cu măști,
dansuri, teatrul popular și religios și
o serie de practici familiale, care au
reușit să înfrunte trecerea timpului,
conferind autenticitate și spirituali-
tate sărbătorii Crăciunului, o sărbă-
toare a păcii și liniștii sufletești.
Și la orașe, dar mai ales în lumea sa-
tului, povestea Crăciunului - cu ură-
rile colindătorilor la geam, cu bradul
împodobit și miresmele îmbietoare
de cozonac - se trezește la viață, în
fiecare an, sub lumina licărindă a fă-
cliei de ceară, pentru a ne reaminti
că Nașterea Domnului este șansa pe
care, noi, oamenii, am primit-o pen-
tru a fi binecuvântați.
Pe tot cuprinsul țării, Crăciunul este
însoțit, în comunitățile locale, de
manifestări artistice care întregesc
atmosfera creată de colindele speci-
fice acestei sărbători. O dezlănțuire
a dansului tradițional cu măști ani-
mă scenele festivalurilor organizate
cu acest prilej. Acest spectacol este
un alt mod de a păstra vii obiceiurile
dintr-o comunitate.
Tocmai despre modalitățile de a
păstra, conserva și valorifica tezau­
rul artistic al culturii populare ne
vorbește în paginile interviului, care
deschide acest număr al revistei,
dna dr. Iuliana Băncescu, doctor în
filologie, specializarea folclor, cerce-
tător principal gradul II la Institutul
Național al Patrimoniului, Direcția
Patrimoniu Cultural Imaterial, având
ca motto: „Cultura populară este un
reper al identității noastre naționale,
alături de credința ortodoxă și limba
română”.
Cu toate că, astăzi, în societatea în
care trăim, nu mai există comunitatea
tradițională de altădată, colindătorii
nu mai au aceeași recuzită și poate
nici aceleași costume populare, totuși
obiceiurile, în special cele de Crăciun
și An Nou, există iar unele dintre
acestea vor fi prezentate în paginile
revistei.
Magia colindului de odinioară, din
județul Ialomița, colinda în Țara Ma-
ramureșului sau „corindătorii” de la
„Poarta Transilvaniei”, care vestesc
Nașterea Domnului, alături de Jo-
cul măștilor, obicei străbun din Țara
Vrancei, precum și festivalul de colin-
de de la Slobozia întregesc atmosfera
de sărbătoare a vieții de la țară din
această perioadă.
Povestea sărbătorilor de iarnă este
continuată de povestea unor OA-
MENI, meșteri populari, care duc
mai departe tradiția, moștenită de la
străbunii lor, în Țara Vrancei și Țara
Maramureșului.
Foto: Ioan Borlean
Din EXPERIENȚA comunității din
comuna Sărulești, județul Călărași,
aflăm că SE POATE! Ansamblul de
dansuri populare „Valea Mostiștei”
promovează obiceiurile și tradițiile
locale prin tenacitate și devotament,
fiind răsplătit cu numeroase premii
în țară și străinătate, iar Asociația
„Cămara Sărulești” face față tuturor
dificultăților și inițiază o afacere prin
care oferă tuturor produse de patise-
rie și cofetărie după rețete tradițio­
nale, fără conservanți sau aditivi.
Rubrica „Leader la zi“ vă aduce în
aten­ție alte două GAL-uri: GAL Sud-
Vest Satu Mare și GAL Nicolae Rozno­
vanu, care ne prezintă realizările lor
în teritoriul pe care îl coordonează.
Încheiem acest număr al revistei prin
prezentarea a doi membri RNDR, și
anume Academia de Științe Agricole
și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești”
și Asociația Comunelor din România.
Nu putem să încheiem însă fără
să facem cititorilor noștri o urare:
„Acum te las, fii sănătos / Și vesel
de Crăciun, / Dar nu uita, când ești
voios / Române să fii bun!”
Viviana Vasile, Team Leader al
proiectului „Înființarea și Sprijinirea
Rețelei Naționale de Dezvoltare
Rurală”
3
 România Rurală – nr. 13

Interviu
Iuliana Băncescu,
Doctor în filologie, specializarea folclor, cercetător ştiinţific principal
gradul II în cadrul Institutului Naţional al Patrimoniului,
Direcţia Patrimoniu Cultural Imaterial
Pentru început vă rugăm să ne
explicaţi ce reprezintă patri­mo­
niul cultural imaterial?

Iuliana Băncescu: Cuvântul „pa-

trimoniu“ provine din latinescul pa­
trimonium, care înseamnă „moşte-
nire paternă”. Există un patrimoniu
cultural material şi unul imaterial.

Conform legii privind protejarea pa­

trimoniului cultural imaterial, acesta
este definit ca „totalitatea practici­lor,
reprezentărilor, expresiilor, cunoş­
tinţelor, abilităţilor - împreună cu
instrumentele, obiectele, artefac­tele
şi spaţiile culturale asociate aces­
tora - pe care comunităţile, gru­purile
sau, după caz, indivizii le recunosc ca
parte integrantă a patrimoniului lor
cultural”. Mai pe înţelesul tuturor,
patrimoniul cultural imaterial repre-
zintă tot ce înseamnă text, muzică,
obicei, ştiinţa de a face ceva, credin-
ţele, practicile tradiţionale...
Este patrimoniul cel mai perisabil în
timp, pentru că depinde de factorul
uman. La această oră, când societatea
în care trăim nu mai este o comunita-
te tradiţională, după toate canoanele,
aşa cum era până la începutul seco-
lului XX, acest patrimoniu se află în
pericol pentru că, de multe ori, un
singur om dintr-o comunitate ştie o
doină, o colindă, ştie să cioplească
lemnul într-un anumit fel, cunoaşte
o anumită reţetă tradiţională şi toate
acestea dispar odată cu aceşti oameni
care deţin ştiinţa de a face un obiect
sau de a practica un obicei, o piesă
tradiţională.
Astăzi, majoritatea tinerilor, și nu
numai ei, sunt interesaţi în mai mică
măsură să conserve aceste obiceiuri,
să le transmită mai departe, dacă nu
cunosc valoarea acestui patrimoniu
şi nu sunt educaţi în acest scop. Aici
„Cultura populară este un reper al identi­
tății noastre naționale, alături de credința
ortodoxă și limba română.”
intervine rolul comunităţii, al facto-
rilor locali care au atribuţii în dome-
niul cultural, pornind de la directorul
căminului cultural, profesorii şi învă-
ţătorii din şcoală, mergând până la
primărie, direcţiile culturale judeţene
şi instituţiile naţionale cu atribuţii în
domeniul patrimoniului şi al culturii,
care au datoria să se ocupe de con-
servarea, sub orice formă, a acestui
patrimoniu care se află în pericol de
dispariţie, prin înregistrarea lui pe
suport audio, video sau foto, pentru
a rămâne în acea comunitate, în situ-
ația în care conservarea in situ nu va
mai fi posibilă.
Prin conservarea acestui patrimoniu
imaterial ne păstrăm, practic, spiri-
tualitatea. Este o sumă de valori pe
care am moştenit-o şi pe care suntem
datori să o transmitem generaţiilor
viitoare.
Biserica are, de asemenea, un rol im-
portant în conservarea patrimoniului
cultural şi spiritual, în primul rând
prin conservarea dreptei credinţe şi
prin păstrarea nealterată a legătu-
rii omului cu Dumnezeu, dar şi prin
grija pe care o manifestă faţă de pa-
trimoniul local.
Rolul acestui patrimoniu, mai ales al
tradiţiilor şi obiceiurilor calendaristi-
ce şi ale vieţii de familie, era acela de
a aduna comunitatea şi de a o pune
în comuniune. În comunitatea tradi-
ţională, oamenii se adunau la clacă,
la şezătoare, la nuntă, la colindat, se
ajutau reciproc, îşi cunoşteau nevoi-
le, bucuriile, dar şi necazurile, se vizi­
tau, se interesau unii de alții. Acest fel
de viaţă era o prelungire a liturghiei
(care, în limba greacă, înseamnă slu-
jire) şi punea oamenii faţă în faţă, în
comunitate şi în comuniune. Para-

4
doxal, în zilele noastre, în ciuda exis-
tenței atâtor mijloace moderne de
comunicare, acest mod de viață este
mult diluat.
Vă rugăm să ne prezentaţi câte­
va aspecte ale activităţii pe care
o desfăşuraţi în cadrul Institu­
tului Naţional al Patrimoniului.
Iuliana Băncescu: Activitatea pe
care un cercetător o desfăşoară în ca-
drul acestui institut constă, în primul
rând, în cercetare de teren, pentru că
specificul direcţiei noastre este de a
face cercetare aplicată. În acest sens,
activitatea constă în documentare in
situ, pentru a observa şi înregistra, pe
orice suport, un obicei, pentru a ve-
dea faza actuală în care se află, a face
diferenţele faţă de alte zone şi faţă de
ceea ce au constatat clasicii etnolo-
giei şi folclorului, pe care îi avem ca
reper.
O altă latură a activităţii noastre este
aceea a prelucrării informaţiei, a ela-
borării de articole, lucrări ştiinţifice,
cărţi, proiecte multimedia, participa-
rea la simpozioane, schimburi de ex-
perienţă, prezenţa la emisiuni radio
şi chiar realizarea de filme etnologice.
Plugușor din Câmpulung Moldovenesc - Suceava
Căiuți și ofițeri la Festivalul datinilor și obiceiurilor de iarnă, Suceava, 2012
În concluzie, activitatea mea ca etno-
log înseamnă cercetarea, conserva-
rea, promovarea şi valorificarea a tot
ceea ce ţine de cultura populară con-
temporană, de patrimoniul cultural
imaterial.
Cum privesc oamenii din me­
diul rural activitatea pe care o
desfăşuraţi? Vă sprijină?
Iuliana Băncescu: Oamenii din
mediul rural se arată bucuroşi în
prezența celor care manifestă interes
faţă de cultura şi spiritualitatea lor
şi sunt dornici să împărtăşească tot
ceea ce au moştenit de la străbuni.
Uneori, am fost impresionată de inte-
resul pe care oamenii dintr-o comu-
nitate îl manifestă faţă de obiceiurile
vii, dar şi faţă de cele care nu se mai
practică şi de grija pentru valorile pe
care le-au creat şi moştenit.
Batrânii regretă că a dispărut comu-
nitatea tradiţională care exista în ti-
nereţea lor şi că tinerii nu mai mani-
festă acelaşi interes faţă de păstrarea
patrimoniului cultural, faţă de viaţa
comunitară tradiţională, faţă de valo-
rile create de comunitatea lor.
Există totuşi şi tineri care iubesc şi
conservă aceste valori, însă mai mult
sub forme moderne, cum ar fi specta-
Fotografii: Arhiva I.N.P. - autor Iuliana Băncescu
5
 România Rurală – nr. 13
Irod din Balcăuți, județul Suceava, 1950
colul. Dar constatăm şi faptul că, în
ultimii ani, creaţia în stil tradiţional
devine o latură tot mai prezentă a
culturii populare, deşi în comunită-
ţile tradiţionale aceasta era mult mai
puţin reprezentată.
Spectacolul este şi el un mod de a
păstra viu un obicei într-o comunitate,
cu toate dezavantajele lui, şi anume,
faptul că se pune accentul pe latura
spectaculară în detrimentul celei
rituale, se omit anumite secţiuni din
obicei pentru a putea fi reprezentat
pe scenă, faptul că publicul nu face
întotdeauna parte din comunitate
şi nu cunoaşte acel obicei, nu se
regăseşte în el, așa cum este firesc
într-o comunitate de tip tradițional.
Cu toate acestea, repet, spectacolul
este şi el o formă de conservare a
obiceiurilor dintr-o comunitate, mai
ales în contextul societăţii moderne
în care trăim noi.
Banda lui Bujor - teatru popular, pe scenă la festival, 1993
6
În continuare, vă rugăm să defi­
niţi noţiunea de folclor şi locul
pe care îl ocupă acesta în activi­
tatea dumneavoastră.
Iuliana Băncescu: Folk -lore în-
seamnă „înţelepciunea poporului” şi,
de aici, tot ce a fost creat de aceasta
se poate defini, în termeni generali,
ca folclor. Dar sensul ştiinţific al ter-
menului se referă mai ales la ceea ce
ţine de text.
Noi obişnuim să folosim termenul de
cultură populară, care este mai larg şi
cuprinde tot ce a creat înţelepciunea
populară, pe plan material şi spiritual,
adică arhitectură, obiceiuri, ocupaţii,
practici și obiecte tradiţionale, port,
credinţe, superstiţii etc.
Acesta este obiectul nostru de activi-
tate. În cultura populară însă, dacă
ne referim la text, acesta este legat
strict de context. Un text sau un obi-
cei se menţine într-o comunitate nu-
mai dacă exprimă o nevoie a aceste-
ia. Acest context menţine, dar poate
face şi să se schimbe sau să dispară
textul respectiv, deoarece folclorul,
mai ales cel actual, cunoaşte o dina-
mică deosebită.
Textele care dispar din viaţa comuni-
tăţii intră în repertoriul pasiv. Dacă
ne referim la obiceiurile de iarnă
din această perioadă, trebuie să spu-
nem că o bună parte dintre colinde,
de exemplu, le regăsim astăzi în re-
pertoriul pasiv. De aceea, este foarte
important, în prezent, ca acest reper-
toriu pasiv să fie înregistrat pe orice
fel de suport, pentru că, altfel, se va
pierde.
Cum apreciaţi contribuţia pe
care o aduce cultura populară
patrimoniului naţional?
Iuliana Băncescu: Contribuţia
pe care o aduce cultura populară
este una definitorie. Este un reper al
identităţii naţionale, alături de limba
română şi credinţa ortodoxă. Avem
numeroase exemple ale unor mino-
rităţi care şi-au pierdut patrimoniul
cultural popular şi au fost asimilate
de majoritari. Deci, prin conservarea
culturii populare se conservă şi iden-
titatea unui neam.
Cultura populară este cartea de iden-
titate a poporului român, care vor-
beşte despre arhitectura ţărănească,
despre psihologia ţărănească, despre
obiceiuri, muncă, felul de a gândi, de
a sărbători, despre modul de a trăi şi
vedea viaţa şi lumea, în general, de
a reacţiona şi acţiona asupra lumii.
Pierderea acestui patrimoniu cultu-
ral înseamnă pierderea identităţii
unui neam.
Se ajunge, astfel, la omul fără rădă-
cini, care trăiește angoasa existenţia-
lă, care nu ştie de unde vine, nu mai
are repere în viaţă, sau nu găseşte
soluţii în momentele de criză, deoa-
rece spiritualitatea tradiţională oferă
omului valori verificate în timp, de
generaţii, repere, încredere şi suport.
Cum se face cunoscută cultura
populară în afara graniţelor ţă­
rii?
Iuliana Băncescu: Mesagerii,
ambasadorii culturii populare sunt,
în prezent, românii plecaţi din țară,
institutele culturale româneşti din
străinătate, bisericile românești din
diaspora, diferite ONG-uri sau chiar
persoane particulare care promovea-
ză valorile naţionale, inclusiv pe plan
interna­ţional.
Paradoxal, oamenilor plecaţi în stră-
inătate le lipseşte spiritualitatea co-
munităţii tradiţionale din care provin
şi atunci revin la valorile ei, încer-
când să recreeze această comunitate
în diaspora, în contextul societăţilor
multietnice şi pluriconfesionale de
acolo, unde păstrarea şi afirmarea
identităţii este un lucru deosebit de
important şi uneori, apreciat.
Nu în ultimul rând, instituţiile statu-
tului fac eforturi de promovare a cul-
turii populare în afara graniţelor ţă-
rii, prin expoziţii, festivaluri şi târguri
internaţionale organizate în Româ-
nia, dar și în străinătate, schimburi
de specialişti şi de artişti, publicaţii
şi filme.
Grup de colindători din „Vatra Moldoviței” - Suceava, la festivalul „ Sub zare de soare”- Slobozia
Care sunt zonele în care, în
această perioadă a sărbătorilor
de iarnă, obiceiurile şi tradiţiile
se păstrează cel mai bine?
Iuliana Băncescu: Ca să definim
nişte caracteristici, am putea spune
că obiceiurile cu jocuri ale măştilor
se conservă mai bine în Moldova,
colindele şi Viflaemul sau teatrul de
irozi, în Transilvania. Există însă
zone, microzone, subzone, localităţi
conservatoare, în toată ţara, fiecare,
cu specificul său. Din păcate, acestea
au devenit nişte insule într-o mare a
modernităţii.
Mai există şi mentalitatea româneas-
că tradiţională care, într-un anumit
procent, conservă obiceiurile chiar şi
în marile oraşe.
De exemplu, de Crăciun se colindă şi
la sat şi la oraş, iar copiii primesc da-
ruri sau bani. Nu mai există comuni-
tatea tradiţională de altădată, nu mai
există recuzita şi poate nici aceleaşi
costume populare, dar obiceiul se
păstrează, comunitatea manifestân-
du-şi interesul faţă de el.
În ultimii ani, se promovează festiva-
lurile de colinde, organizate pe zone.
Capra din Scobinți, județul Iași
Fiecare judeţ are festivalul său de co-
linde. Ele se organizează în capitala
de judeţ şi adună reprezentanţi din
cele mai conservatoare sate.
Pentru interpreții obiceiului, ansam-
bluri sau grupuri de colindători, este
important că sunt văzuţi de comu-
nitate, că sunt pe scena unui festival
judeţean sau naţional, că sunt văzuţi
la televizor. Deci, pentru aceştia, fes-
tivalul reprezintă un mod de stimula-
re a conservării obiceiului, chiar dacă
vorbim aici de spectacol, un mod de
a-şi promova valorile, de a le face cu-
noscute şi altor comunităţi. Iar dato-
rită Internetului, unele dintre aceste
valori dobândesc circulaţie internaţi-
onală.
Foto: Arhiva CJCPCT Ialomița
7
 România Rurală – nr. 13

Dezvoltare rurală
Magia sărbătorilor de iarnă la români –
obiceiuri şi tradiţii
Sărbătorile de iarnă la români încep odată cu postul Crăciunului (15 noiembrie) şi ţin până
la Sfântul Ioan (7 ianuarie). Este o perioadă bogată în obiceiuri, diferite de la o zonă la alta,
având în centru marile sărbători creştine prăznuite în această perioadă. Reperele mai impor­
tante sunt: postul Crăciunului, Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza şi Sfântul Ioan Botezătorul.

Postul Crăciunului
Postul Crăciunului este, în felul său,
un paradox, un post de bucurie, deşi,
în tradiţia creştină, postul înseamnă
pocăinţă, asceză, întristare. Dar acest
post prevesteşte Naşterea lui Mesia,
este un post uşor, cu dezlegare la
peşte în fiecare sâmbătă, duminică şi
sărbătoare mai importantă.
Pentru comunitatea de până la înce-
putul secolului XX, aceasta era peri-
oada şezătorilor, întrucât, în nopţile
lungi de iarnă, era vreme destulă
pentru lucrul de mână, dar şi pentru
serbări. Mai mult decât atât, atunci
se cunoşteau flăcăii cu fetele, pentru
a se căsători, după Bobotează.
În privinţa sărbătorilor din post, ele
debutează cu Filipii de toamnă, în pe-
rioada 12 - 23 noiembrie. În această
perioadă, femeile nu dădeau gunoiul
afară, ci îl strângeau după uşă, nu îm-
Andrei, cinstit ca apostol al români-
lor, întrucât, din spusele istoricului
Eusebiu al Cezareei reiese că lui i-a
revenit, prin tragere la sorţi, să pro-
povăduiască Evanghelia în părţile
Traciei şi ale Scythiei, inclusiv în Do-
brogea de astăzi.
Pe 4 decembrie se prăznuiește Sfân-
ta Varvara (Barbara), izbăvitoarea de
otravă, de bube şi păzitoarea lumii de
Antihrist. Nu se opăresc rufe, nu se
ţese, nu se coase în această zi. Copiii
nu au voie să mănânce boabe. Se spu-
ne că mamele îi îmbărburează pe co-
pii (le ung faţa cu miere, apoi îi spală
cu apa în care au spălat icoana).
Cu străşnicie se mai ţine şi Sfântul
Spiridon, Făcătorul de minuni (12
decembrie).
Pe 6 decembrie urmează un sfânt săr-
bătorit din dragoste, Sfântul Ierarh
Nicolae, care a strălucit prin milos-
tenie, înţelepciune şi propovăduirea
dreptei credinţe, apărând Biserica de
învăţătura ereticului Arie. În aminti-
rea bunătăţii acestui sfânt, şi astăzi
românii le dau daruri de Moş Nicolae
copiilor, care le găsesc în ghetuțe sau
sub pernă, în dimineaţa acestei zile.
În popor se spune că Sfântul Nicolae
ţine paza soarelui care, sătul de mers
pe acelaşi drum şi scârbit de ceea ce
vede, vrea să fugă. Alţii spun că a fost
podar, corăbier sau pescar şi că are
darul de a-i ocroti pe cei ce călătoresc
pe ape. Este considerat ocrotitorul
săracilor şi dătătorul de noroc la mă-
ritiş al fetelor sărace. De asemenea,
se spune că el aduce zăpadă, iar dacă
ninge de ziua sa, va fi iarnă grea.
Pe 20 decembrie se sărbătoreşte Ig-
natul care este, în tradiţia creştină,
sărbătoarea Sfântului Ignatie Teofo-
Fotografii: Arhiva I.N.P. - autor Iuliana Băncescu

pungeau cu acul, ca să nu le ia lupul

oile, lipeau gura sobei ca să se lege
gura lupului, sau atârnau de lemnul
coşului o secure, ca să fie ferite de pa-
gube. Se spunea că cine ţine Filipii îşi
apără casa de foc, de şerpi, de strigoi
şi stricăciuni, dar mai ales de pagube-
le provocate de lupi.

Pe 21 noiembrie este o altă sărbătoa-

re importantă, cunoscută în popor
sub numele de Ovidenie. Este vorba
de Intrarea în Biserică a Maicii Dom-
nului. În popor se spune că, în aceas-
tă zi, cerurile se deschid şi animalele
vorbesc. Se fac praznice pentru cei ce
au suferit moarte năpraznică.

O mare sărbătoare la sfârşitul lui no-

iembrie, pe 30, este cea a Sfântului Colindători la gazde - Ciocănești, județul Suceava

8

Colindători cu duba în Banat
rul. În datinile românilor, această zi
a rămas prin ritualul sacrificării por-
cului, fără conotaţii sacre astăzi, deşi
folcloriştii văd în acest act o substitu-
ire a jertfelor omeneşti, sărbătorirea
unei zeităţi, a unui „spirit agrar”.
Acest sacrificiu se face, în prezent,
mai mult pentru a îndestula cu car-
ne şi produse tradiţionale sărbătorile
care urmează şi întregul an. Latura
practică predomină acum asupra ce-
lei ritual-ceremoniale, deşi se poate
vorbi despre un întreg ritual al pre-
gătirii porcului. Acesta, după ce este
înjunghiat, este pârlit, apoi spălat cu
mălai şi acoperit cu o pătură. În unele
locuri, i se face o tăietură în formă de
cruce, în frunte. Copiii se suie căla-
re pe porc, ca să aibă noroc tot anul.
Apoi se scot intestinele şi mărunta-
iele, se tranşează carnea, se fac pre-
paratele tradiţionale (caltaboşi, tobă,
lebăr, sângerete, cârnaţi, tochitură,
drob - cighir etc.). În aceeaşi zi se face
şi nelipsita „pomană a porcului”, cu
vecinii şi cei ai casei.
Tot legat de tăierea porcului este obi-
ceiul numit Vasilca, practicat între
Crăciun şi Anul Nou de cei de etnie
romă sau de feciorii din sat.
Căpăţâna porcului se împodobea cu
mărgele, cercei, voal de mireasă, co-
roană de flori. Se punea pe o tavă,
pe care se mai aşezau bani (chiar de
aur), argint şi friptură. Se pleca la co-
lindat cu capul de porc astfel împo-
dobit. Pe vremuri, colindătorii cu Va­
silca purtau cămaşă albă, brâu roşu
sau negru, opinci. Acum se îmbracă
„cu ce au”, dar păstrează, parţial, tex-
tul colindului şi acompaniamentul (la
acordeon sau la fluier, ori mai multe
instrumente muzicale).
Ziua de Ajun, 24 decembrie, este cu-
noscută ca zi de post aspru. În trecut,
femeile mâncau numai seara prune
uscate sau poame fierte. Se făcea şi
un dulce tradiţional, numit turte cu
juflă, scutecele lui Iisus sau pelincile
Maicii Domnului, din turte subţiri,
coapte pe plită şi umplute cu o cre-
mă obţinută din sămânţa de cânepă
zdrobită sau, mai nou, cu nucă.
Când se mătură, seara, gunoiul nu se
dă afară, ca să nu ai supărări şi pa-
gube la vite. Coşurile se mătură şi fu-
ninginea se aruncă în vie, ca aceasta
să se încarce cu struguri. Găinilor li
se dădea să mănânce din sită, ca să
ouă mult.
În dimineaţa acestei zile, cetele de co-
pii umblau din casă-n casă cu colin-
da. Obiceiul se mai numea Moş-Aju­
nul, Bună-dimineaţa, Colindişul sau
Bună-dimineaţa la Moş Ajun. În
unele locuri (Oltenia, Transilvania),
colindătorii se numeau piţerei sau
pizerei şi erau conduşi de un vătaf.
Datina era ca, atunci când intrau în
casă, să scormonească focul din va-
tră. Ca daruri primeau covrigi, colaci,
turte, mere, nuci.
Dar cel mai cunoscut obicei de Ajun
este mersul cu icoana. Acum, obice-
iul durează mai multe zile înainte de
Crăciun şi nu mai este practicat de
băieţii din corul bisericii, ci de preot,
însoţit de dascăl. Ei colindă din ca-
să-n casă, stropind cu aghiazmă casa
şi locatarii, cântând troparul Naşterii
Domnului.
Sărbătoarea Crăciunului
Crăciunul, sărbătoarea Naşterii
Domnului, este zi de mare bucurie şi
binecuvântare pentru creştini. Prima
consemnare a sărbătoririi Crăciunu-
lui la 25 decembrie apare în anul 325.
Deoarece creștinii nu doreau să țină
aceste sărbători păgâne, s-a ales data
de 25 decembrie pentru a celebra
ambele sărbători și a impune sărbă-
toarea creștină. Până atunci se sărbă-
torea la 6 ianuarie, odată cu Botezul
Domnului, sub numele de Epifanie
sau Teofanie, care înseamnă Arăta­
rea Domnului.
În comunitatea românească actuală,
sărbătoarea Crăciunului are caracter
eminamente creştin, fiind sărbătorită
atât prin participarea la slujbele bise­
riceşti, cât şi prin practicarea unor
obiceiuri populare. Cel mai practicat
dintre acestea din urmă este colinda­
tul, atât de cunoscut ca obicei specific
românilor încât colindatul de cea­
tă bărbătească a fost recunoscut de
UNESCO şi introdus în patrimoniul
cultural al umanităţii.
Obiceiul se practică în Ajunul
Crăciunului, de seara până în
dimineaţa zilei de Crăciun. Există şi
locuri unde se colindă în două sau în
toate cele trei zile ale sărbătorii. În
alte locuri, din Muntenia, Moldova şi
Transilvania de Răsărit, se colindă şi
la Anul Nou.
După mesajul lor, colindele pot fi re-
ligioase (creştine), care vestesc lumii
naşterea lui Hristos, laice (sociale,
păgâne) care creează o atmosferă le-
gendară referitoare la lume şi stihii,
oprindu-se mai mult asupra a trei as-
pecte din viaţa satului: cel gospodă­
resc, puterea şi frumuseţea tinerilor,
eroismul şi iubirea, în perspectiva
căsătoriei.
Colindătorii sunt purtătorii şi trans-
miţătorii unui mesaj către gazde. Fie
el magic, de urare, de legitimare a ce-
tei sau creştin, mesajul colindătorilor
doreşte să aibă efect asupra gazdei,
să-i aducă bogăţie, prosperitate, în
noul an, să o schimbe făcând-o mai
bună, mai credincioasă, mai fericită,
9
 România Rurală – nr. 13
Scena păstorilor din Viflaem, Vișeul de Sus, județul Maramureș, 1994
mai sănătoasă. Colindătorii poartă di-
ferite denumiri: ceată de colindă­tori,
ceată de feciori (în Transilva­nia),
ceată de juni (în ţinutul Sibiu-Făgă-
raş), bute, butea feciorilor (junilor)
(în ţinutul dintre Olt şi Târnave), beze
(în Câmpia Transilvaniei şi Năsăud),
dubaşi (în Hunedoara Vestică şi ţinu-
tul Hălmagiu-Beiuş), preucă (în Ţara
Loviştei), zoritori (în Ţara Bârsei),
căluşeri (în zona dintre Sibiu şi Strei,
întrucât colindătorii urează şi joacă
jocul cu acest nume) etc.
Constituirea cetei şi „repetiţiile” sunt
legate de bogăția repertoriului de co-
linde şi de atribuţiile cetei. Ceata este
bine organizată. Are, în primul rând,
un conducător (vătaf, primar, jude,
birău, marcoton şi, mai nou, şef),
care îndeplineşte şi rolul de casier, fi-
ind şi cel care introduce fetele în joc,
cu altă ocazie. Cel ce duce darurile
este numit iapă, cal, desăgar, purci­
că, goagă, mihoi. Mai există, uneori,
şi un supraveghetor al proviziilor ce-
tei (crâşmar, căprar, colacar, che­
lar, făgădaş, borbirău).
În general, colindătorii poartă costu-
mul popular de sărbătoare, adăugând
pălării sau căciuli. Uneori poartă o
bâtă sau măciucă, special ornamen-
10
tată, traistă, clopoţei, dube sau alte
instrumente muzicale (cel mai ade-
sea fluier), în anumite zone, o pangli-
că roşie sau tricoloră pe piept, peste
mijloc sau la bâtă. Frecvente sunt, în
prezent, şi ornamentele din beteală,
hârtie creponată, globuri sparte, pa-
iete etc.
Repetiţiile se fac de la începutul
postului până la Sfântul Nicolae
sau chiar cu câteva zile înainte de
Crăciun. Tradiţia era ca o ceată să-
şi aleagă o gazdă, un om mai bogat
din sat, la care organiza şi petrecerea
de Crăciun. Ca daruri, colindătorii
primeau colaci, mere, nuci, dulciuri,
cârnaţi şi produse din carne de porc.
Mai recent, primesc exclusiv bani.
La casele unde nu erau primiţi sau
găseau poarta încuiată, rosteau „des-
colindări”, formule de urări nega-
tiv-umoristice adresate gazdei, ori
luau poarta şi o mutau din loc.
În prezent, se poate vorbi de un ca-
racter în general creştin al colinda-
tului. Colindătorii îi simbolizează pe
îngerii care cântau deasupra ieslei
din Betleem, slăvind naşterea Prun-
cului Iisus. Pe lângă această „veste
minunată”, care se află în centrul ce-
lor mai multe colinde contemporane,
colindele religioase mai vorbesc des-
pre Patimile Domnului, despre sfinţi,
despre Maica Domnului, despre bă-
trânul Crăciun, despre trădarea lui
Iuda, sfârşitul lumii etc.
Colinda populară se distinge prin
faptul că îşi precizează destinatarul.
Există colinde de fată, de flăcău, de
copil, de cioban, de preot, de pescar
etc., cu caracter de urare. Există, de
asemenea, colinde ce au ca temă lup-
ta cu leul, ciuta, colinde de înstrăina-
re (mai ales adresate feciorilor care
pleacă la oaste).
În zilele Crăciunului, până la Sfântul
Vasile sau chiar până la Bobotează,
copiii umblă cu Steaua. Ei se numesc
stelari, crai, colindari sau colindă­
tori. Umblă în cete mici, cu o stea
făcută dintr-o sită veche, cu şase, opt
sau douăsprezece colțuri triunghiu-
lare, învelite în hârtie colorată. În
centru au icoana Naşterii Domnului.
Miezul cântării lor se referă la căuta-
rea şi aflarea pruncului Iisus de către
magi sau crai. Dar cântarea cuprinde
şi o parte a troparului Naşterii Dom-
nului şi o oraţie către gazde. Prin
zona Muscelului, există obiceiul ca
stelarii să-şi închine steaua, la întâl-
nirea a două cete.
Uneori, ei colindă împreună cu Vicle­
imul (Irozii, Viflaemul), teatru popu-
lar care prezintă scene de la Naşterea
Domnului, a găsirii de către Iosif şi
Maria a unui loc pentru a-L naşte pe
Iisus, a magilor, a păstorilor, a ucide-
rii pruncilor de către Irod, a căutări-
lor acestuia pe la cărturarii vremii, a
chinuirii lui Irod de către draci. În zi-
lele noastre, se mai practică în Tran-
silvania şi, sporadic, în variante mun-
teneşti sau moldoveneşti. Acolo unde
există, este un adevărat spectacol,
care se încheie cu o suită de colinde,
în văzul întregii comunităţi adunate.
Tradiția populară spune că e bine să
păstrezi primul colac de la colindeţ,
să-l dai vitelor cu care te duci la târg,
ca să vină oamenii să le cumpere,
cum vin la colindeţe. Gunoiul mă-
turat între Crăciun şi Bobotează se
strânge şi fie se aruncă pe straturi, ca
să nu le mănânce viermii, fie se arde
şi cu el se afumă vitele, ca nimeni să
nu le poată vătăma. Unii sar peste foc
în zilele Crăciunului, ca să le piară
frica. Femeile stau pe vine, ca să stea
cloştile pe ouă. Alţii spun că e bine să
mănânci carne de pasăre în ziua Cră-
ciunului, ca să fii peste vară uşor ca
pasărea. Şi în zilele noastre mai exis-
tă astfel de credinţe. Dar, în general,
acum ele provoacă un zâmbet, amin-
tind numai de vremurile de altădată.
În prezent, Crăciunul este o sărbă-
toare de familie, când se adună co-
piii, părinţii şi nepoţii la masă, par-
ticipă la slujbele bisericii, îi primesc
pe colindători sau fac parte ei înşişi
din cete. Crăciunul este considerat
sărbătoarea păcii, când orice conflict
încetează.
Anul Nou
Denumit și Crăciunul Mic, Anul Nou
este mai mult o sărbătoare laică păgâ-
nă decât una religioasă. Ea marchează
trecerea în noul an civil (anul nou bi-
sericesc începe la 1 septembrie), fiind
şi ziua de prăznuire a Sfântului Vasile
cel Mare. În această perioadă se în-
tâlnesc mai multe obiceiuri populare,
având, în general, caracter distractiv
sau de urare, dar implicând şi tradiţia
românească, mai veche sau mai nouă.
Înnoirea anului conţine în sine ideea
perfecţiunii începuturilor, a beatitu­
Turca
dinii vârstei de aur. De aceea este
aşteptată cu bucurie. Românii consi-
deră că există o corespondenţă între
îmbătrânirea anului şi vârsta sfin-
ţilor din calendar. Cei sărbătoriţi la
sfârşitul anului sunt moşi (Moş An-
drei, Moş Nicolae, Moş Crăciun), iar
cei serbaţi la început sunt consideraţi
tineri (Sfântul Vasile).
Aşa cum Crăciunul este dominat de
colinde, Anul Nou este marcat, în co-
munitatea românească, de urarea cu
pluguşorul, cu sorcova, cu buhaiul,
vasilca şi jocurile mimice cu măşti
de animale sau personaje ţărăneşti.
Sunt obiceiuri care încă se păstrează.
Poate datorită caracterului lor spec-
tacular, sau pentru prilejul de a pe-
trece pe care-l oferă comunităţii.
Remarcăm că nici de Anul Nou nu
lipsesc colindele. Ele însă vestesc
această sărbătoare şi conţin urări
pentru noul an. Am întâlnit în Mara-
mureş şi colinde creştine, care conţin
îndemnuri morale şi sfaturi. Acum,
ca şi la Crăciun, există obiceiul de a
trimite şi primi felicitări cu urări pen-
tru Noul An.
Cele mai răspândite obiceiuri popula-
re sunt jocurile mimice, în care pre-
domină măştile de animale.
În toate jocurile de tip turcă, breza­
ie, capră, recuzita centrală este capul
de animal cu cioc clămpănitor, făcut
din lemn şi jucat de un flăcău. Între
capră, turcă şi brezaie există foarte
multe asemănări. Uneori, ele se iden-
tifică. Diferă numai denumirea, în
funcţie de zona în care se practică. Cu
capra se umblă de la Crăciun până la
Bobotează.
Denumirea de capră este specifică
zonei Moldovei. Caprele din Moldo-
va, cu bot de lemn clămpănitor, au
specifice coarnele mai mici și mai
puţin împodobite decât în restul ţării.
Ele sunt acoperite cu covoare şi une-
ori poartă pe spinare o fâşie cu clo-
poţei. Caprele dansează împreună cu
ursul dansuri groteşti. Celelalte per-
sonaje mascate care le însoţesc pre-
zintă adesea scene comice, cu aluzie
la comunitate sau la evenimente ac-
tuale. În mod tradiţional, capra joacă
în mijloc, fiind înconjurată de celelal-
te măşti, după cântarea la fluier, sau
la strigăturile flăcăilor care au sarcina
de a o juca.
În zona Transilvaniei, capra poartă
denumirea de turcă. În zona Hune-
doarei, turca se numeşte şi cerb sau
cerbuţ. Capul turcii are specifice două
coarne înalte, împodobite cu beteală,
panglici şi clopoţei. Uneori este îm-
podobită cu fâşii lungi şi multicolore
de pânză sau, mai nou, de hârtie co-
lorată. Se spune că turca era jucată de
oamenii însuraţi. Flacăii se temeau să
o joace, căci se credea că pentru şase
săptămâni se depărtează de ei îngerul
cel bun şi sunt lăsaţi în voia celui rău.
În ziua de Anul Nou, turca „moare”.
Este „împuşcată” de un fecior, „în-
mormântată” de „popă” şi bocită de
„preoteasă”, fireşte, toţi, feciori mas-
caţi. Masca se aşează cu capul în jos,
până ce se termină „pomana” (ospă-
tarea feciorilor de către fete). Apoi fe-
ciorii împart turca, fiecare luând bu-
cata pe care a dat-o când a fost făcută.
În zona Munteniei și Olteniei, capra
poartă denumirea de brezaie, înso-
ţită de moş, babă şi alte personaje
mascate, care prezintă diferite scene
comice. În zona Muscelului, are cap
de lup, barză, vulpe, câine, cocoş sau
vultur. Glumeşte, cântă, îi înveseleşte
pe bătrâni, îi sperie pe copii, dă ghes
tinerilor.
În Bucovina, capra se numeşte ma­
lancă, închipuind o pereche de bă-
trâni. Casele gospodarilor trebuie să
fie curate, căci pe celelalte le mur-
dăreşte cu funingine moşneagul din
ceată.
Caprele dansau împreună cu Ursul
dansuri groteşti, iar mascaţii impro-
vizau unele scene comice tradiţio-
nale. În zilele noastre, în Moldova,
acolo unde se joacă Ursul, acesta este
un joc de sine stătător. Ursul joacă în-
demnat de ursar, în ritmul tobelor şi
al fluierăturilor.
Ceata este completată de alţi mascaţi:
„moşi”, „babe”, „domnişoare” etc.,
toţi, flăcăi din sat. Măştile sunt con-
11
 România Rurală – nr. 13
fecţionate din cârpe, blănuri de oaie,
de iepure, costumele din haine vechi,
iar recuzita din obiecte casnice demo-
date, bâte etc. În Bucovina, ţâganii se
dau pe faţă cu funingine şi se împo-
dobesc cu pene. În Maramureş se pot
întâlni cete de draci, care, în zăngă-
nitul tălăngilor, care le sunt agăţate
de costumul din blană, saltă pe uliţe
după colindători.
De Anul Nou există mai multe obice-
iuri specifice fiecărui ţinut. În Moldo-
va se întâlnesc cele mai multe datini
la această sărbătoare. Toate sunt
puse în scenă de ceata de feciori. Mai
deosebiţi sunt Împăraţii din Bosanci,
judeţul Suceava, cu costume alcătui-
te din pene colorate. Ei joacă diferite
jocuri şi urează gazdelor, la sfârşit.
Căiuţii sunt un obicei specific jude-
ţului Botoşani, dar şi altor judeţe ale
Moldovei. Ceata, mai mică sau mai
mare, în funcţie de vârsta participan-
ţilor, colindă din casă-n casă, jucând
în ritmul fluierăturilor şi strigături-
lor, precum şi al muzicii, dacă îşi per-
mit flăcăii mai mari să o plătească.
Costumul include un cap de cal din
lemn, împodobit cu beteală şi hârtie
colorată.
Un obicei unic în ţară se desfăşoară
în Bucovina, la Anul Nou. Este vor-
ba despre Bungheri. Costumaţi în
uniforme militare asemănătoare ce-
lor ale generalilor austrieci, ei joacă
în cerc şi rostesc strigături de joc şi
licenţioase. Sunt acompaniaţi de in-
strumente de suflat şi tobe, în ritmul
Arcanului, dans specific acestei zone.
Un obicei general, practicat de ro-
mâni cu prilejul Anului Nou, este
Pluguşorul. Obicei agrar, cu adânci
rădăcini în spiritualitatea româneas-
că, pluguşorul este o colindă agra-
ră declamată, cu elemente teatrale,
având ca subiect munca depusă pen-
tru obţinerea pâinii. Plugul, ornat
cu hârtie colorată, panglici, şervete,
flori, pe care se punea, eventual, şi
un brad, era o prezenţă nelipsită în
cadrul acestei colinde.
Pluguşorul se recită din casă-n casă,
în Ajunul Anului Nou, seara sau chiar
până în dimineaţa Anului Nou. Era
12
Bungheri din Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava
practicat de copii sau adolescenţi, ca
şi acum. Dar se spune că, mai demult,
îl practicau numai bărbaţii în puterea
vârstei. Recitarea textului este însoţi-
tă de sunetul clopoţeilor, al buhaiului
şi de pocnetul bicelor.
În dimineaţa Anului Nou, ca o con-
tinuare a Pluguşorului, copiii umblă
cu semănatul. Ei aruncă seminţe de
grâu, porumb sau orez prin case şi
peste oameni. Rostesc o urare scur-
tă prin Bucovina („Sănătate! Anul
Nou!”), primind în schimb bani, fruc-
te, nuci, colaci. Mai recent, însă, s-a
generalizat formula de la sorcovă,
prezentă, iniţial, în centrul Moldovei:
„Să trăiţi / Să-nfloriţi/ ca merii, / ca
perii, / În mijlocul verii, / ca toamna
cea bogată / De toate-ndestulată!”
Altă formă de colind de Anul Nou este
Sorcova. Mai demult, la Sfântul An-
drei, se puneau în apă, la înflorit, ra-
muri de măr, păr sau vişin. Cu ele se
colindă din Ajun, până în dimineaţa
zilei de Sfântul Vasile. Astăzi acestea
sunt înlocuite cu sorcove făcute din
flori de hârtie colorată, ornate cu be-
teală. Obiceiul este practicat de copii,
care intră în casă şi le lovesc, pe rând,
pe gazde, cu sorcova, recitând formu-
la. Prin Buzău, Prahova, Argeş, Te-
leorman şi Olt se colindă mai intâi la
fereastră, spre a le deştepta pe gazde.
În noaptea de Anul Nou se spune
că se deschid cerurile, iar cui prive-
ghează şi le vede deschise, i se va da
orice va cere. Se spune că animalele
vorbesc, povestind tot ce au făcut în
timpul anului. Se mai spune că aşa
cum e omul la Anul Nou va fi tot anul
(vesel sau trist). Mai demult, se un-
gea cu untură şi cărbune de tei pe la
ferestrele şi uşile grajdului, ca să nu
intre strigoaicele, să strice vitele. Se
puneau busuioc, cercei sau salbă la
parul de la gard, pe casă sau pe clăile
de fân. Se spunea că dacă în diminea-
ţa Anului Nou vei găsi obiectul rou-
rat, este semn de noroc. Încă şi acum
se mai face plăcinta cu răvaşe, pe care
se scriu calităţi sau diferite trepte de
bogaţie.
Boboteaza
Numită şi Epifanie (arătarea Dom-
nului), Boboteaza este unul dintre
cele mai mari praznice creştine. Este
sărbătoarea Botezului Domnului în
Iordan, de către Sfântul Ioan Boteză-
torul. În primele trei secole creştine,
se celebra odată cu Naşterea Domnu-
lui, tot la data de 6 ianuarie. Este o
mare sărbătoare a românilor pentru
că, în această zi, s-au arătat toate Per-
soanele Sfintei Treimi, tot acum sfin-
ţindu-se şi Aghiazma Mare.
Cu câteva zile înainte de Bobotează,
preotul umblă „cu ajunul”; colindă fi-
ecare casă, cântând troparul sărbăto-
rii şi stropind cu aghiazmă oamenii şi
locul. Dacă soseşte în ziua Ajunului,
este întâmpinat cu mâncare de post
(prune uscate fierte, grâu fiert, mere
etc.), pentru că ajunul Bobotezei este
zi de post aspru. Oamenii îl întâmpi-
nă pe preot cu lumânarea aprinsă, la
poartă. Uneori îl şi conduc cu câteva
case mai încolo, la ieşire. Copiii îl în-
soţesc şi îi anunţă sosirea, strigând
înaintea lui Chiralesa! (de la greces-
cul Kir eleison = Doamne, miluieşte).
Aceasta mai ales în Bucovina şi Mol-
dova.
Peste tot în ţară se face sfinţirea mare
a apei (Aghiazma Mare), cu care se
sfinţesc obiectele. Cu această apă se
stropesc casele, oamenii, animalele,
păsările. Oamenii cred că este izbă-
vitoare de boli, sfinţitoare şi purifica-
toare. Ea se bea 9 zile după Bobotează
şi, în cursul anului, de către cei opriţi
de la Sfânta Euharistie. Se păstrează
ani de zile, cu credinţa că această apă
este nestricăcioasă.
În satele de la Dunăre este obiceiul ca,
după sfinţirea apei, preotul să arun-
ce în fluviu o cruce (sau trei cruci,
în mare). Băieţii sar în apă şi înoată
până când unul dintre ei prinde cru-
cea. În mai multe locuri din ţară se
sfinţeşte, la Bobotează, apa râului sau
a vreunui izvor care trece prin sat.
De asemenea, în prezent, se practi-
că, în sudul ţării, un obicei numit,
pe alocuri, încuratul cailor. Caii sunt
împodobiţi cu ciucuri (canafi) şi apoi
sunt botezaţi de preot cu aghiazmă,
împreună cu stăpânii lor. În unele
locuri intră şi în apa râurilor, care a
fost sfinţită de preot. La biserici, se
fac cruci din gheaţă, se trag focuri de
armă pentru alungarea spiritelor rele.
Ca să nu se spurce apa sfinţită, nouă
Muiatul Ionilor la Tălmăcel, județul Sibiu
zile după Bobotează nu se spală rufe.
Fetele iau o floare din cele ce împo-
dobesc crucea la Bobotează şi cred că,
dacă o vor pune sub pernă, îşi vor visa
viitorul soţ.
În comuna Morteni din judeţul Dâm-
boviţa se face un obicei unic, cu-
noscut sub denumirea de Steag sau
Geavrele. Cu o săptămână - două
înaintea Bobotezei, băieţii iau de la
femeile mai în vârstă geavrele (batis-
te). În ajunul Bobotezei, se strâng la
o gazdă, unde le cos, pe un par înfă-
şurat în tricolor, lung de 9-11 metri.
În vârf îi pun cruce, ciucuri, tricolor
şi busuioc. De Bobotează, steagurile
din cele patru sectoare ale localităţii
se sfinţesc în centru, de către preot.
Apoi fiecare ceată colindă din poar-
tă-n poartă, ridicând steagul de trei
ori în sus. De Sfântul Ioan, a doua zi,
îl desfac, la aceeaşi gazdă. Îşi numără
banii câştigaţi şi-şi povestesc întâm-
plările de la umblatul cu steagul. Ei
repetă, conştiincios, acest obicei în
fiecare an. Căci se spune că, dacă nu-l
mai fac un an, nu mai au voie să-l facă
vreme de şapte ani.
Sfântul Ioan Botezătorul
Prăznuirea Sfântului Ioan Botezăto-
rul, pe 7 ianuarie, încheie ciclul sărbă-
torilor de iarnă. Este sărbătoarea „ce-
lui mai mare om născut din femeie”,
care L-a botezat pe Cel propovăduit
de El ca Mesia, Hristos-Dumnezeu.
În această zi, oamenii se stropesc cu
apă, se cufundă în râuri, iazuri sau
jgheaburi, iar feciorii din sat udă cu
apă de fântână sau din căldăruşa po-
pii fetele din sat.
Cei care poartă numele de Io(a)n sunt
iordăniţi (udaţi sau aruncaţi în sus),
până când dau un dar. În Muntenia,
obiceiul se numeşte Vălărit şi este
practicat de feciori. Aceştia umblă
din casă-n casă, „botezând” şi ridi-
când pe oricine întâlnesc. Ca dar,
iordănitorii primesc bani, iar mai
demult primeau carne. Seara fac pe-
trecere cu toate fetele pe care le-au
iordănit acasă sau la fântâni. În zona
Sibiului, obiceiul poartă numele de
Muiatul Ionilor, fiind dedicat doar
celor ce poartă acest nume.
Prin fastul şi diversitatea lor, sărbă-
torile de iarnă sunt cele mai ample
şi mai spectaculoase din cultura po-
pulară actuală. Aceste trăsături ale
lor au făcut să fie atât de mult ex-
ploatate în cadrul unor spectacole şi
festivaluri de folclor, încât şi acestea
din urmă au devenit tradiţie. În acest
sens, putem menţiona festivalurile
de la Sighetu Marmaţiei, Suceava şi
multe alte festivaluri desfăşurate în
capitalele de judeţe, care au ajuns la
peste 20 de ediţii.
În calendarul românilor, acest ciclu
de sărbători este foarte important.
Este perioada anului cu cele mai
multe sărbători, cea mai bogată în
semnificaţii şi evenimente creştine,
cea care îi leagă pe români mai
mult de tradiţiile populare şi de
locurile natale, cea care impune
comunităţii româneşti alte ierarhii,
altă stratificare socială decât cea
obişnuită.
Acest material ne-a fost pus
la dispoziţie prin amabilitatea
doamnei dr. Iuliana Băncescu, din
lucrarea sa „Obiceiuri tradiţionale
din România. Sărbători în imagini”,
editată de Centrul Naţional pentru
Conservarea şi Promovarea Culturii
Tradiţionale, București, 2006,
Colecţia „Tradiţii”.
13
 România Rurală – nr. 13
Colindul de altădată...
Motto: „Frumoase sunt tradițiile și obiceiurile din străbuni…“
Cu origini străvechi - une­
le datând din perioada
precreștină - obiceiurile
de iarnă au suferit impor­
tante transformări de-a
lungul timpului. Îngrijoră­
tor este însă faptul că, în
ultima perioadă, o parte
dintre acestea nu se mai
practică, dispărând rapid.
În zona folclorică Vlașca se găsesc
reprezentate aproape toate obiceiu-
rile desfășurate în această perioadă a
sărbătorilor de iarnă, cu frumusețea
și specificul ce caracterizează fiecare
localitate în parte.
„Cea mai bogată colecție de colinde,
care a intrat în atenția Centrului de
Conservare, am întâlnit-o în comu-
na Găujani, localitate aflată pe malul
Dunării, la circa 25 km de Giurgiu,
spre Zimnicea”, ne mărturisește dna
prof. Carmen Pețanca, directoarea
Centrului Județean pentru Conserva-
rea și Promovarea Culturii Tradițio-
nale Giurgiu și ne descrie în continu-
are obiceiul colindatului de altădată.
Până nu demult, era încă viu obice-
iul adulților de a colinda tot satul în
noaptea de Ajun (24 spre 25 decem-
brie). Acest obicei era practicat nu-
mai de către bărbați. Ei se pregăteau
din timp, întâlnindu-se în fiecare sea-
ră, la câte unul acasă, pentru a învăța
colindele. Obiceiul respecta un ritual
ce începea cu adunarea colindători-
lor, în seara zilei de Ajun, în centrul
satului. Aici se împărțeau în 7-8 cete,
de regulă în aceeași formulă ca în anii
anteriori. Fiecare ceată era alcătuită
din 4 persoane (flăcăi, adulți, dar şi
bătrâni), împărţiţi în grupe de câte
14
„Plugul adulților”, 1982
doi ce cântau antifonic (câte o frază
fiecare).
După ce se împărțeau și se stabileau
cetele, venea rândul repartizării „sec-
toarelor”, unde fiecare ceată avea să
colinde în acea noapte, deoarece nu
mergeau două cete în aceeaşi zonă
sau la aceeaşi casă. De obicei, se ştia
ce „sector” are fiecare, dar, pentru a
nu exista neînţelegeri, ritualul se re-
peta în fiecare an.
La despărțire, conform obiceiului,
trebuiau să plece cântând același co-
lind, „La mijloc de sat“:
Lerului, lerului
La mijloc de sat
Cetele se-mpart
Lerului
Care-au apucat.
Ajunși la casele gospodarilor (care-i
aşteptau cu porţile deschise), ce-
tele cântau un colind de fereastră.
Existau mai multe colinde (Întreabă
sfinţii pe Hristos, L-astă-i ușă bună,
Pus-a casa lângă drum, M-a trimis
Sfânta Marie etc.), dintre care se ale-
gea unul singur.
Dacă ajungeau după 12 noaptea, se
cânta colindul „Scoală, scoală domn
din casă”. În cazul în care gazda vroia
să-i primească în casă, bătea în geam
și îi chema. La intrare, cântau colin-
dul „Doi șade”.
Nu luau loc decât după terminarea
colindului, când se așezau la masa
special pregătită pentru ei. După ce
erau cinstiți de gazde, colindătorii
trebuiau să cânte pentru membrii fa-
miliei. Primul era colindul pentru soț
și soție. Dacă soții erau din sate dife-
rite, se cânta „Pe-l buhaz de mare”.
Se cântau apoi colindele pentru co-
pii: colinde de fată (Și-și mai are Ion,
are; Cam din susu, cam din josu),
colinde de băiat (Încalică Vodă, Li li,
li li, calule; Stă murgu legatu etc.).
În cazul în care gazda avea mai mulți
băieți, ceata interpreta colindul „Trei
feciori într-un botez“. Mai exista un
colind specific ce se cânta doar la casa
preotului: „Pe câmpul Ierusalimului“.
La final, colindătorii primeau „cola-
cul colindătorului” (un colac anume
făcut pentru acest obicei), peste care
se puneau fructe, carne şi bani.
 Fotografii: Arhiva CJCPCT Giurgiu
Colinde culese
din vatra folclorică
Vlașca

L-astă-i uşa bună

L-astă-i uşă bună,
Mulţi junei s-adună,
Stătură, bătură,

Din gură grăiară:

- ’Cest domn bun din casă, „Plugul adulților”, 1982
Din cas’ de la masă, Bună vreme gazd-aleasă Semănatul
De-or fi de-adormit, Bună vreme gazd-aleasă, Anul nou cu bine,
Scoală-te, deşteaptă, Florile dalbe, flori de măr. Cu zile senine,
C-afară te cheamă, Bună vreme mândră casă, Şi cu fericire.
Doi, trei chemători, Florile dalbe, flori de măr. Anul Nou cu sănătate,
Juni colindători, Gazdă dacă nu ne crezi, Că-i mai bună decât toate.
Vino-afară să ne vezi. Vă fie tărie,
Şi tot mai grăise: Să vezi neaua afânată, Traiu-n armonie.
- ’Cest domn bun din casă, Anul Nou cu-mbelşugare,
Din cas’ de la masă, De din zare, până-n poartă. Şi cu spor la fiecare.
Tu portar de porţi, Iată pică picurele, Norocu-n tot locul,
Poarta să-mi descui, De argint, de mii de stele. Să-şi aibă sorocul.
Poarta porţilor, Promoroaca stă ciorchină, Anul Nou cu voie bună,
Uşa caselor, Peste pomii din grădină. După datina străbună,
Noi ca să-i băgăm, Să vezi neaua albă-n vie, La casă, la masă,
Pă-ştei junei buni, Anu’Nou, cu bucurie! Ca-ntr-o zi aleasă.
Juni colindători. La anul şi la mulţi ani!

Şi tot mai grăiară:

- D-ăst domn bun din casă,
Din cas’ de la masă,

Tu chelar de mese,
Bunătăţi să-ntinzi,
Făclii să-mi aprinzi,
Bucate să-mi pui.

Şi tot mai grăise:

- D-ăst domn bun din casă,
Tu chelar de buţi,
Bun vin să-mi aduci,
Vin din nouă buţi,
Şi să le numeşti,
Să le pritoceşti,
Prin cane leşăşti,
Pahare domneşti,
Tu să le numeşti,
Lă-ştei junei buni. „Plugul adulților”, 1987

15
 România Rurală – nr. 13
„Sub zare de soare“ -
Festivalul colindului la Slobozia
În folclorul românesc, colindatul de
Crăciun este cel mai important ciclu
al culturii populare tradiţionale, cel
mai bogat şi colorat prilej de mani-
festări folclorice. Deprinderea de a
colinda, de a saluta cu mare bucurie
Naşterea Domnului, de a-L întâmpi-
na cu urări, daruri, petreceri, cântece
şi jocuri este străveche. Colindatul
deschide amplul ciclu al sărbătorilor
de iarnă.
În Ialomiţa, în fiecare an, în luna de-
cembrie au loc o serie de manifestări
cultural-artistice dedicate sărbători-
rii celui mai frumos şi aşteptat mo-
ment al anului: Crăciunul.
Cu acest prilej, Consiliul Judeţean
Ialomiţa, Centrul Judeţean pentru
Conservarea şi Promovarea Cultu-
rii Tradiţionale Ialomiţa şi Consiliul
Ansamblul de colindători copii „Colinda’’, din Jilavele - județul Ialomița
16
Local Slobozia organizează în fiecare
an, la Slobozia, tradiţionalul festival
al colindului „Sub zare de soare“.
În acest an, festivalul a fost organizat
în data de 12 decembrie.
La acest festival, de anvergură na-
ţională, sunt invitate să participe
grupuri de colindători din judeţul
Ialomiţa, precum și grupuri de colin-
dători din județele Maramureș, Boto-
șani, Vaslui, Brăila, Buzău, Constan-
ța, Hunedoara, care prezintă cele mai
frumoase tradiţii şi obiceiuri de iarnă
specifice zonei de unde provin.
Programul festivalului include o
paradă a colindătorilor pe străzile
oraşului şi un spectacol susţinut de
grupurile participante. De fiecare
dată, evenimentul este înregistrat şi
transmis în zilele de Crăciun pe un
post naţional de televiziune - parte-
ner media al festivalului.
Acest festival de colinde reprezintă
pentru locuitorii din zonă un prilej
de mare bucurie şi creează o atmo-
sferă deosebită, de sărbătoare, în
preajma Crăciunului.
Organizatorii speră, ca de fiecare
dată, ca festivalul de colinde de la
Slobozia să readucă magia obiceiuri-
lor şi tradiţiilor de altădată, specifice
sărbătorilor de iarnă, urările colindă-
torilor amintind de vremea copilări-
ei, când pe ulițe răsunau pretutindeni
colindele.
În continuare, vă prezentăm cele mai
reprezentative grupuri de colindători
ale județului Ialomița.

Ceata de colindători „Credința” din Cocora - județul Ialomița
Grupul de colindători
ai Ansamblului folcloric
„Colinda“ din Jilavele
Incontestabil, este unul dintre cele
mai apreciate grupuri de colindători
din Ialomiţa, cunoscut atât în ţară,
cât şi peste hotare.
Înfiinţat în urmă cu peste 50 de ani,
ansamblul folcloric din Jilavele a fost
prezent la festivalurile de gen din
ţară (Sighetul Marmaţiei, Râmnicu
Vâlcea, Bacău, Iaşi, Hunedoara, Bu-
cureşti), dar şi peste hotare (Austria,
Franţa, Ungaria), unde s-a bucurat
de un real succes.
Grupul este format din copii şi adulţi,
îndrumătorul grupului – Simion
Victor – acordând o atenţie deosebită
transmiterii folclorului local din
generaţie în generaţie.
Are numeroase înregistrări la Radio şi
Televiziune, iar la Electrecord a înre-
gistrat o casetă audio cu cele mai fru-
moase colinde, cu titlul „Judeţ Mare“.
Dintre colindele reprezentative cân-
tate de ei amintim Prichi, prichi şi
Trei crai de la răsărit (Steaua).
Grupul de colindători
„Credinţa“ din Cocora
Cunoscut în întreg judeţul, grupul
pre­zintă, de mai bine de 20 de ani, co-
lindele din vatra folclorică a satului.
A participat la numeroase festivaluri
de colinde din ţară: Râmnicu Vâlcea,
Sighetul Marmaţiei, Sibiu, Bucureşti.
Grupul este condus şi îndrumat
de rapsodul Gruia Stan şi de direc­
torul Căminului cultural, Petruţa
Avrămiţă.
Colinde reprezentative: Prin cel cer
- colind de fată; Mai la vale - colind
de casă.
Grupul de colindători din
Vlădeni
Face parte din cea mai bogată zonă
folclorică a judeţului Ialomiţa. Colin­
dele grupului au fost editate în mai
multe culegeri de folclor ialomiţean.
Ele sunt preluate de la bătrânii
satu­lui şi valorificate scenic de către
tineri.
Fotografii: CJCPCT Ialomița
Grupul de colindători a participat
de-a lungul timpului la festivaluri de
colinde din Constanţa, Maramureş,
Hunedoara, Bucureşti. Îndrumătorul
grupului este directorul Căminului
cultural, Mariana Alexandru.
Din repertoriu: Cerbul - colind de flă-
cău.
Grupul de colindători
„Valurile Dunării“
din Giurgeni
Aşezată pe malul Dunării - drumul
fără pulbere - localitatea Giurgeni
este una dintre vetrele folclorice foar-
te bine conturate din Ialomiţa.
De-a lungul timpului, de aici au fost
culese nenumărate cântece, doine,
balade, colinde. Una dintre cele mai
reprezentative formaţii artistice de
amatori de aici este grupul de colin-
dători, înfiinţat cu peste 40 de ani în
urmă.
Aceştia au cules şi valorificat colinde-
le străvechi, dovadă stând culegerile
de folclor din Giurgeni editate de-a
lungul anilor. Au participat şi repre-
17
 România Rurală – nr. 13
zentat judeţul Ialomiţa la festivaluri
din ţară (Constanţa, Râmnicu Vâlcea,
Bacău, Iaşi) şi străinătate (Bălţi – Re-
publica Moldova).
Din repertoriu: La tulpină, la doi
meri – colind de tineri căsătoriți.
Grupul de colindători
„Spicul“ din satul Luciu,
comuna Gura Ialomiţei
Face parte din Ansamblul folcloric
ţărănesc „Spicul”, care îşi desfăşoară
activitatea de peste 50 ani. Este cel
mai reprezentativ mesager al folclo-
Grupul de colindători „Spicul” din satul Luciu
18
rului ialomiţean, participând la nu-
meroase manifestări de gen din ţară
şi străinătate.
Colindătorii din Luciu sunt inconfun-
dabili, colindele lor având o inestima­
bilă valoare şi frumuseţe. Au fost pre-
zenţi de-a lungul timpului pe scenele
festivalurilor de datini şi obiceiuri din
Sighetul Marmaţiei, Bacău, Râmnicu
Vâlcea, Hunedoara, Sibiu, Vrancea,
Iaşi, Bucureşti, Bălţi (Republica Mol-
dova).
Au realizat numeroase înregistrări la
Radio şi Televiziune.
Succesul lor se datorează autenti-
cităţii repertoriului, ţinutei scenice
ireproşabile şi, nu în ultimul rând,
îndrumătorilor grupului, profesorii
Anica şi Mihai Casian.
Repertoriu reprezentativ: Colindul
mare de casă; Sub aripa cerului - co-
lind de copil.
Sub aripa cerului –
colind de copil (fragment)
Sub aripa cerului,
Oi, lerui Doamne !
Mi-este-o dalbă mânăstire,
Iară-n sfânta mânăstire,
Este-o dalbă biserică.
Iară-n dalba biserică
Este Bunul Dumnezeu
Și cu sfânt, Sfântul Ion
Și cu bătrânul Crăciun
Și cu Maica Precesta.
Și cu-acest preot din casă
Ei citeau și se rugau,
Făceu sfânta liturghie,
Cu potcapu de tămâie,
Și cu un corn de prescură,
Și cu un pahar de vin.
Iară Maica Precesta,
Ochii-ntr-o parte-arunca,
Într-o parte la Răsărit,
Vede-un stol de porumbei,
De departe mi-l văzură
De aproape le vorbiră:
„Iar voi stol de porumbei
Ce umblați, ce trepădați,
Voi, solia să vi-o dați?“
Grăi stol de porumbei :
„Nu suntem stol de porumbei,
Suntem pâlc de îngerei…”
 Ceata de colindători din comuna Vlădeni - Ialomița

Ceata de colindători „Valurile Dunării” din comuna Giurgeni - județul Ialomița

19
 România Rurală – nr. 13
Colinda în Țara Maramureșului
Maramureșul oglin­deș­ Pornind de la bisericile din lemn,
multe dintre ele aflate în patrimoniul
te poate cel mai bine UNESCO, continuând cu pitorescul
viața rurală autentică, satelor, cu obiceiul de a îmbrăca por-
obiceiurile și tradițiile tul popular chiar și la muncă și termi-
nând cu viața de zi cu zi a sătenilor,
fiind bine conservate în totul este unic și inconfundabil.
această zonă.
Pe aceste meleaguri, sărbătorile creș-
tine sunt respectate cu sfințenie, viața
Orice trecător ce popo­ oamenilor de aici împărțindu-se între
sește pe aceste melea- spiritualitate, munca la câmp, crește-
rea animalelor și meșteșuguri.
guri are senzația unei
alte lumi, în care tim- Simplitatea vieții acestor oameni, dar
pul s-a oprit în loc. și buna ei rânduială nu pot să nu te
impresioneze.
20
Cel mai bun mod de a simți obiceiu-
rile și tradițiile maramureșene este
acela de a vizita aceste meleaguri în
perioada sărbătorilor de iarnă, când
totul îmbracă straie de sărbătoare, pe
străzi răsună colindele, gospodinele
prepară bucate tradiționale, pun pe
mese fețe de masă cu ciucălăi, pe pe-
reți ștergare și pe pat perne brodate.
Crăciunul şi Anul Nou sunt aştepta-
te în casele maramureşenilor, ca de
altfel pretutindeni, cu bucurie şi cu
gânduri de bine. De aceea, tot ceea
ce se face în perioada sărbătorilor
de iarnă (24 decembrie - 7 ianuarie)
este pus sub semnul binelui, bucuriei,
 Fotografii: Ioan Borlean
opti­mismului care se răspândesc prin
frumoasele colinde, ce se încheie cu
urări de sănătate, adresate gazdelor,
belşug în toate şi rod bogat.

Poate nicăieri nu se simte mai tare

parfumul Crăciunului ca în Mara-
mureș, unde cete de colindători, co-
coni mici și mari, în straie populare,
care mai de care mai mândru de por-
tul său, fac urări gazdelor primitoare
și-și umplu desagii cu nuci și colaci,
cozonaci și cârnați, cu vin și horincă.

În Maramureș, de Crăciun, lumina

nu se stinge, iar poarta trebuie lăsată
deschisă pentru colindători. Tradiția
spune că nu trebuie să rămână nicio
casă necolindată, ba chiar este o ru-
șine pentru gospodarul pe care îl oco-
lesc colindătorii.
Festivalul de datini și obiceiuri de iarnă MARMAȚIA
Colindul se întinde până după miezul
nopții, iar duminica feciorii și fetele
se întâlnesc la biserică, pentru marea
slujbă de Crăciun.

În general, repertoriul include colin-

de specifice copiilor, grupurilor de
fete şi feciori, precum şi bătrânilor.

Unele dintre colinde sunt de inspi-

raţie religioasă, creştină, alte colinde
aduc în prezent rituri dispărute în
ne­gura vremurilor, dar care au rămas
vii prin mesajul lor artistic, profund
Aşteptând colindătorii - Complex Casa tradițională Borlean, Vadu Izei, Maramureş uman.

21
 România Rurală – nr. 13

Festivalul de datini
și obiceiuri de iarnă
MARMAȚIA

22
Un exemplu în acest sens este colinda „La gră-

Fotografii: Ioan Borlean

dina raiului“, care se poate auzi în timpul aces-
tor sărbători la Vadu Izei, o comună maramu-
reșană așezată la confluența văilor Iza și Mara,
care se mândrește cu cele mai frumoase porți
sculptate, dar și cu păstrarea tradițiilor și obi-
ceiurilor de Crăciun.

La grădina raiului
La grădina raiului
Șade-Adam cu Eva lui
Și-și plânge păcatul lui.
Și-și plânge și-și tânguiește
Că de rai se despărțește: Uliță în Vadu Izei, Maramureș
Raiule, grădină dulce,
De la tine nu m-aș duce
De mirosul florilor
De dulceața pomilor.
Noi departe am zinit
Murgu ni s-o ciumpăzit.
De la apa lui Iordan
Din curțile lui Adam
Aducând pe domnul Sfânt
Domnul nost, domnul Hristos
Că pe toți din iad ne-o scos.
Rămâneți gazde cu pace și cu sănătate,
La mulți ani și buni,
Să ajungeți și alți Crăciuni!

Coconii din Vadu Izei, la festival

23
 România Rurală – nr. 13
Jocul măștilor – obicei străvechi
din Țara Vrancei
Țara Vrancei este un ținut
de legendă, în care tradi­
țiile, obiceiurile și mește­
șugurile sunt strâns legate
de oameni, cu istorie și de
natură.
În această zonă, tradițiile
legate de sărbătorile de
iarnă, vechi de secole, sunt
păstrate și în zilele noas­
tre, ca elemente de stabili­
tate și unitate.
24
Un obicei distinct, specific Țării
Vrancei în perioada sărbătorilor de
iarnă, este jocul măștilor de Crăciun
și de Anul Nou.
Măștile, realizate din lemn sau piele
de oaie sau capră, sunt specifice zo-
nei Nereju din munții Vrancei. Jo-
curile cu măști din această parte a
Țării Vrancei sunt obiceiuri arhaice,
cu semnificații agrare și pastorale în
tradiția populară.
La origine, acestea erau ceremonii
care semnificau întoarcerea perio-
dică a morților, ocazie cu care erau
purtate tot felul de măști cu chip de
animale – capra, ursul, calul.
Întoarcerea inevitabilă a lumii mo-
derne spre mit presupune și reinter-
pretarea semnificațiilor lui profun-
de, capabile să dezvăluie un univers
sacru, revelat în practicile ritualice.
Jocurile cu măști se desfășoară în
anumite momente ale anului, în spe-
cial de Crăciun, la spargerea Anului
Vechi.
Jocurile cu măști au loc la finalul
pe­rioadei rituale - ceremoniale și
reprezintă un mod de purificare,
pregătindu-ne să intrăm mai „curați”
în Anul Nou.
Apariția mascaților trebuie pusă în
concordanță cu „degenerarea” tim-

pului. În mentalitatea arhaică, mă-
știle reprezintă spiritele moșilor și
stră­moșilor care transmit principiul
fertilității în Noul An, prin dialog,
gesturi și jocuri.
Se poate spune însă și că deghizarea
cu ajutorul măștilor este o modalita-
te de refulare a tensiunilor sufletești
acumulate peste an, masca oferind
garanția deplinului anonimat și deci
posibilitatea înfăptuirii unor gesturi
pe care nimeni nu și le-ar permite în
viața cotidiană.
Fotografii: GAL Țara Vrancei
Expresii ale unei culturi stră­
vechi, măştile rearmonizează
omul contemporan cu spi­
ritul moşilor şi strămoşilor,
deschizând o fereastră spre o
lume pierdută, dar ale cărei
ecouri încă se mai aud în pra­
gul sărbătorilor de Crăciun și
de Anul Nou.

Măștile cele mai răspândite sunt ca-

pra și ursul, iar jocul lor constituie
una dintre formele elementare ale
teatrului popular. Costumaţia boga-
tă, agilitatea jucătorilor, ritmul alert,
versurile şi strigăturile fac trimitere
la energia renaşterii, ca transformare
cosmică pentru Noul An.

Jocul măștilor din Țara Vrancei re-

prezintă un obicei străvechi, care reu­
șește să adune laolaltă zeci de mas-
cați, motivația profundă fiind aceea
a sporirii puterii de schimbare la
față a timpului, Anul Vechi care, sub
presiu­nea cetelor de mascați, trebuie
neapărat să lase locul Anului Nou,
timpului primenit și reîmprospătat.

25
 România Rurală – nr. 13

„Corindătorii“ vestesc Nașterea Domnului

la „Poarta Transilvaniei”
Adevărată poartă de intrare în județul Cluj, comuna vremea colindatului, flăcăii satului se
adună, din timp, în cete să vestească
Negreni prezintă un potențial turistic, folcloric și etno­
Nașterea Domnului.
grafic extraordinar, prin frumusețile sale naturale și
prin tradițiile păstrate de-a lungul veacurilor de gene­ După lăsarea serii, în Ajunul Crăciu-
rațiile care au sfințit aceste locuri. nului, localnicii consideră începute
sărbătorile de iarnă, care sunt un
prilej de bucurie pentru toți locuito-
Tradițiile sunt elemente de continuitate spirituală peste rii satelor, dar și pentru cei care vi-
generații, care păstrează și transmit mai departe datini, zitează, în această perioadă, comuna.
Bărbații duc în case lemne pentru foc
ceremonii, obiceiuri, tehnologii și diverse informații, și fac ultimele pregătiri prin gospo-
inclusiv istorice. dărie.

Femeile așază bunătățile culinare pe

În continuare, vom prezenta doar câ- Între sărbătorile de peste an, Crăciu- masă și pun în mijloc o lumânare, iar
teva dintre tradițiile specifice comu- nul, cu datinile sale, aduce în comu- copiii cei mici așteaptă cu nerăbdare
nei Negreni. nă un farmec aparte. În fiecare an, la „corindătorii“.

26

Copiii mai mărișori, adolescenții și
tinerii sunt deja plecați la biserică,
unde primesc binecuvântarea preo­
tului, apoi, de aici, vor merge pe la
fiecare casă.
Colindatul începe cu copilașii cei mai
mici, care vestesc Nașterea Domnului.
Ei colindă în grupuri mari pe la casele
de gospodari. Încep, de fiecare dată,
Fotografii: GAL „Poarta Transilvaniei“
de la casa parohială, de unde pornesc
apoi către toate casele din sat.
Colindul se încheie abia în ziua Cră-
ciunului, când cetele de „corindători“
27
 România Rurală – nr. 13
și toți localnicii se adună la biserică
pentru slujba religioasă, realizând
astfel un ciclu complet.
Copiii cu vârste între 7 şi 16 ani merg
cu Steaua, fiecare formaţie (ceată)
fiind alcătuită din 8 membri: gazda
de stea (şeful stelei), Irod, Amidon,
Gaşpar, Melchior, Pitic (Voltezar), 2
bituşeri (moşi).
Gazda de stea îşi caută echipa cu care
să înveţe rolurile de teatru religios pe
care le-au moștenit de la străbunii lor
și pe care le păstrează cu sfințenie.
28
Îmbrăcaţi în straie tradiţionale, că-
măşi albe de pânză, ornamentate
cu cusături în fir roşu şi albastru, cu
panglica tricoloră peste mijloc, comă-
nace pe cap, cu crucea în faţă şi săbii
în mâna dreaptă, după ce au fost bi-
necuvântaţi de către preot, ei pornesc
din dealul bisericii, în diferite direc-
ţii, cuprinşi de bucuria ce se aşterne
peste sat, amplificată de zăngănitul
clopoţeilor legaţi la picior.
La fiecare poartă, unul dintre ste-
lari, după ce salută cu „Bună seara
lui Crăciun”, întreabă respectuos:
„Lăsaţi cu Steaua?”, răsunând apoi
colindul.
„Corindătorii” sau feciorii sunt cete
de flăcăi, însoţite de muzicanţi, care
colindă în Ajunul Crăciunului pe la
casele oamenilor, în special acolo
unde sunt fete de măritat, iar în serile
de Crăciun organizează jocul la Cămi-
nul Cultural.
Comuna fiind așezată pe cinci dealuri,
flăcăii se organizează în mai multe
cete, cum ar fi: ceata de la Osoiele-
Bogomir, ceata de la Prelu­cele, ceata
de la Bucea, ceata din Susani şi ceata
din Josani.
Colindatul feciorilor este pregătit
dinainte. De la Sfântul Nicolae, doi
dintre tineri, gazdele de corinzi, îşi
adună colegii de ceată și încep să în-
vețe colindele și rolurile pe care le are
fiecare.
Gazda de corinzi trebuie să-și angaje-
ze muzicanții și să cumpere vinul cu
care sunt serviți toți cei care participă
la joc.
Îmbrăcați în costum popular, pe cap
cu cușme negre de astrahan, pornesc
spre casele sătenilor. La poartă, un
fecior din ceată întreabă capul fami­
liei dacă îi primește cu colindatul.
Dacă sunt primiți, intră în curtea gos-
podarului pe ritmurile muzicii, apoi
muzica se oprește și încep să cânte la
fereastră colinda: „Și ne lasă gazdă-n
casă”.
Atunci când în colindă se spune „Și
ne-aprinde o lumânare / Și ne des­
chide ușile...”, gazda deschide ușile și
sunt poftiți în casă.
Se așază în două semicercuri și con­
tinuă să colinde.
Dacă în casă este fată de măritat, se
cântă colinda „Fată dalbă”, iar dacă
nu, se cântă colinda „Bună veste”,
urmate de câteva strigături.
29
 România Rurală – nr. 13

Oameni
Șerban Terțiu - Măștile din lemn,
unicat, tradiție și meșteșug
„Veșnicia s-a născut la sat” - acesta este un motto pe care îl
auzim des. Vom înțelege asta cel mai bine abia atunci când
vom vedea un meșter popular crestând o bucată de lemn,
bine aleasă, cu un cuțit vechi, moștenit de la tatăl său.
Un cuțit tocit de muncă, pe care încă se mai vede pecetea
fierarului care l-a făcut acum câteva zeci sau sute de ani.

Așa l-am întâlnit pe Șerban Terțiu,
crestând cu cuțitoaia o bucată de
lemn de arin, dându-i o formă
umană, în atelierul său din Chiricari,
un cătun de pe dealurile comunei
Nereju, Țara Vrancei. Astfel ia ființă
o mască hâdă, martor al miturilor
dacice, o mască purtată la priveghi,
care alungă spiritele rele, într-un
dans ciudat, alert, zgmotos.
Șerban Terțiu este unul dintre foar-
te puținii meșteri populari care mai
creează măști tradiționale din lemn
sau piele, măști artizanale specifice
tradițiilor din munții Țării Vrancei.

30
Este un om simplu și modest, mân-

Fotografii: GAL Țara Vrancei

dru de lucrările sale, care pot fi vă-
zute în expoziții la Muzeul Țăranului
Român din București, Muzeul Astra
din Sibiu, la târgurile și festivalurile
tradiționale din toată țara.

A făcut măști din lemn sau piele

de când se știe, învățând această
meserie, ca o artă, de la tatăl său,
Pavel Terțiu, unul dintre marii
meșteri populari ai Vrancei, care la
rândul lui a învățat meșteșugul de la
tatăl său, Ion Amăriei Ursu. Șerban
Terțiu folosește și astăzi uneltele de la
tatăl și bunicul său, spunându-le pe
nume: „cârlan”, la cuțitul ondulat cu
care răzuie interiorul bucății de lemn
din care va ieși o mască, „cuțitoaie”,
„șfredel”, „coarbă”, o unealtă cu care
dă ma­nual găuri în coarnele care
vin aplicate pe mască, și „criță”, la
fierăstrăul cu lamă subțire.

Acasă la meșterul Șerban, pe dea­

lurile Nerejului, unde peisajul este
ca din povești, măștile sunt la loc
de cinste, agățate pe pereți, printre
multe diplome, afișe și fotografii cu
tatăl său, vestit sculptor, ale cărui
lucrări pot fi văzute la Galeriile de
Artă din Focșani.

Nea Șerban este un om primitor și

cald, povestește cu zâmbetul pe buze
cum merge, cu microbuzul sau cu
trenul, la festivalurile din ţară, având
măștile în genți sau sacoșe. Privește
mândru o mască mare de lemn, cu
coarne de berbec, care tronează pe
perete lângă steagul cu Țara Vrancei.

Spune că măștile din lemn sunt mai

greu de făcut, meșterește abia una
pe zi, în timp ce măștile din piele de
capră sau de oaie sunt mai ușor de re-
alizat, face chiar două pe zi. Lemnul
utilizat este de esență moale, de arin,
tei, salcie sau plop. Folosește și boabe

31
 Foto: GAL Țara Vrancei România Rurală – nr. 13

de fasole pentru dinți, păr de la ani- Arte din Focșani, a format un grup de lemnului. Este îndemânatic și atent
male, coarne de berbec. Uneltele, așa elevi, cărora le dezvăluie tainele re- cu cuțitoaia, așchiile de lemn proas-
cum am amintit, sunt vechi, din fami- alizării unei măști tradiționale. Este păt tăiate se adună pe jos, iar lemnul
lie, la fel ca și tiparele după care taie, mulțumit de lucrările lor și are încre- parcă se înmoaie în mâinile lui. Ur-
precum și metodele folosite pentru dere că meșteșugul său va fi dus mai mând conturul creionat, cuțitul său
a spăla și usca pieile. Toate măștile departe spre alte generații. special și vechi despică bucăți mici de
sunt unicate, nu seamănă una cu alta, lemn, mai întâi în zona gurii, apoi la
unele sunt vesele, altele triste, unele Meșterul devine serios atunci când nas și la ochi. Din instinct perforea-
sunt pictate cu migală de meșteșuga- se așază pe scaunul de dogărie, își ză manual găuri în bucata de lemn,
rul cu părul albit de vreme. aranjează uneltele și apucă o bucată apoi face tăieturi cu un fierăstrău cu
de lemn. Schițează rapid cu creio- lama subțire. Din când în când se
Nea Șerban spune că meșteșugul ăsta nul forma unei fețe umane, ținând o mai oprește din lucru, povestind cum
nu este pentru orice om, iar pentru el măsură de patru degete de marginea merge prin toată țara la festivalurile
înseamnă legătura cu străbunii de la
care a moștenit darul de a face măști
de sărbători, de petrecere, dar și de
înmormântare, așa cum sunt cele care
acoperă chipurile uncheșilor din Ne-
reju când joacă Chipărușul, un obicei
precreștin, unic în lume, păstrat cu
sfințenie și practicat de către nerejeni
și astăzi, în serile de priveghi.

Mângâie părintește părul unei măști

și spune amuzat că măștile vesele se
vând mai bine, cele cu coarne fiind
mai greu de transportat. Ne mărtu-
rişeşte cu mândrie că meșteșugul său
va fi dus mai departe de către două
din cele patru fete ale sale. Nea Șer-
ban știe cât de valoroasă este această
artă pe care o face cu atâta dragoste
și, de aceea, ca angajat al Școlii de

32

tradiționale, iar forma umană a lem-
nului se vede din ce în ce mai clar,
zâmbind parcă la meșterul popular.
Lenuța Terțiu, soția meșteşugarului
nostru, este și ea angajată la Școa-
la de Arte. La un război de țesut pe
care-l are în atelierul familiei, reali-
zează țesături, ștergare și prosoape
tradiționale, specifice Țării Vrancei.
Meșteșugul țesutului l-a învățat de la
mama sa. Firele pe care le folosește
sunt colorate natural, prin metode
tradiționale, folosind coji de nucă,
frunze de arin sau de ceapă, soc, dud
și plante aromatice.
Împreună, cei doi meșteri cărora
le-am trecut pragul atelierului sunt
mândri de lucrările lor, atât de fru-
moase și speciale, lucruri de o mare
valoare artistică și spirituală.
Atelierul lui Șerban Terțiu, un tărâm
al unei lumi demult apuse, ne dezvă-
luie o latură a culturii populare româ-
nești. Poate că pare greu de crezut,
dar toată viața meșterul popu­lar și-a
câștigat existența făurind măști, du-
când tradițiile și obiceiurile strămo-
șilor săi prin toată țara. Nerejeanul
nostru își amintește cu nostalgie că
înainte de ‘89 avea mai multe co-
menzi decât timp de a le lucra, iar
măștile sale tradiționale erau expuse
la Muzeul Satului din București sau
Casa de Cultură din Focșani. Acum,
însă, este optimist și mulțumit când
oamenii îi admiră munca și îi apreci-
ază talentul. Simplitatea cu care po-
vestește despre meșteșugul lui spo-
rește frumusețea stranie a măștilor
care i-au ieșit din mâini.
Meșteșugul măștilor tradițio­
nale este o îndeletnicire care
trebuie să dăinuie. De aceea,
este lăudabilă preocuparea
Grupului de Acțiune Locală
Țara Vrancei, care promovea­
ză această tradiție a neamului
Terțiu, pentru că spiritualita­
tea unui popor este definită, în
primul rând, de valorile cul­
turii sale populare. Măștile lui
Șerban Terțiu au fost deosebit
de apreciate la Bruxelles, la
Festivalul produselor locale din
cadrul evenimentului „Open
Days 2014”, acolo unde GAL
ȚARA VRANCEI a promovat
produsele tradiționale și meș­
terii populari din zonă.
33
 România Rurală – nr. 13

Artizanii duc mai departe tradiția

în Țara Maramureșului
În Maramureş, ţesutul are o largă răspândire și o impor­
tanță economică deosebită în gospodărie. Există sate spe­
cializate în ţesutul covoarelor, cergilor, ţolurilor, dar şi al
feţelor de masă, cearșafurilor, ştergarelor de rudă şi de­
sagilor. Cergile sunt ţesături groase de lână, confecţionate
în special pentru acoperirea patului, dar şi un element de
decor în interiorul casei, unde se remarcă prin rafinamen­
tul compoziţiei.

Î
ntre realizările artistice textile ale
Maramureşului, ţolurile ocupă
locul cel mai important. Calitatea
ţesăturii, valorile cromatice şi întrea-
ga compoziţie ornamentală le pla-
sează în rândul celor mai de seamă
creaţii artistice din ţara noastră. Ca
în toate manifestările artei noastre
populare, şi la covoare există o mare
varietate ornamentală şi cromatică,
păstrând elementele unui stil artistic
unitar, caracteristic zonei.
Este cunoscut faptul că lemnul con-
stituie una dintre cele mai vechi ma-
terii prime prelucrate de om, aceasta
Fotografii: Ioan Borlean
datorându-se ușurinței obținerii sale,
posibilităților de prelucrare, chiar cu
mijloace rudimentare, cât și multi-
plelor și variatelor sale utilități.
În Maramureș, nu există obiecte de
uz gospodăresc la care să nu fie folo-
sit lemnul ca materie primă. Dintre
acestea amintim: fântânile, gardu-
rile, prilazele, podețele și, nu în ul-
timul rând, bisericile și porțile, care
sunt definitorii pentru această zonă a
țării. Mobilierul este o altă categorie
importantă de produse artistice din
lemn, reprezentat prin lavițe, scaune,
dulapuri, leagăne, lăzi, mese, păre-
tare, dulapuri-colțare, cuiere pentru
ulcioare, blidare și lingurare.
La mijlocul secolului al XVIII-lea, la
Nicula, în județul Cluj, s-au executat
primele icoane pe sticlă. Această teh-
nică s-a dezvoltat în strânsă legătură
cu apariţia atelierelor de turnare a
sticlei.
Creatorii acestor icoane pe sticlă sunt
ţărani români care, cu un bagaj mi-
nim de cunoştinţe, au reuşit să dea
viaţă unor opere de o valoare artisti-
că deosebită, prezente astăzi în toate
marile muzee ale ţării și în colecții
particulare din România și din străi­
nătate.

34

Vasile Apan,
sculptor în lemn
S-a născut la 1 ianuarie 1938, în Vadu
Izei, fiind al doilea fiu al crâsnicului
din sat. Moşteneşte îndemânarea de
a ciopli de la tatăl său, dar se perfecţi-
onează lucrând în echipa meşterului
Gheorghe Borodi.
Lucrează începând din anul 1965 și
realizează mai multe porți maramu-
reșene, atât în Vadu Izei, cât și în alte
zone ale țării.
Încurajat de maestrul Vasile Kazar,
care, în 1967, își stabilește reședința
de vară la Vadu Izei, Vasile Apan în-
cepe realizarea unor lucrări figurati-
ve (totemuri) deosebit de expresive.
Participă la mai multe expoziţii de
artă populară în ţară şi în străinătate
(1970 în Olanda, la Haga, cu o expo-
ziţie de măşti tradiţionale din Vadu
Izei-Maramureş).
Realizează un fus cu zurgălăi înalt
de 13 m în grădina publică din Brai-
ne-le-Comte – Belgia. Împreună cu
Bledea Petru, cumnatul său, şi Li-
viu şi Vasile, nepoţii săi, realizează
şi poarta de la intrarea în acest parc
belgian.
Este sprijinit de Fundaţia O.V.R.
„Agro-Tur-Art” şi de programul
Phare Turism rural 1997, coordo-
nat de O.V.R. International, pentru
amenajarea unui atelier, unde pri-
meşte vizitatori, precum şi pentru
realizarea unor cursuri de iniţiere
în sculptura tradiţională din Mara-
mureş. Deoarece este un bun cunos-
cător al tradiţiilor locale, sursa inspi-
raţiei fiind tradiţia locală, realizează
fusuri, linguri, blidare, rozete, lăzi de
zestre, porţi sculptate şi figuri stiliza-
te, desprinse din realitate, dar şi din
mitologia populară maramureșeană.
Întrucât cei doi fii ai săi nu i-au urmat
meşteşugul, iniţiază cu multă plăce-
re alţi tineri în taina meşteşugului
sculpturii tradiţionale.
Maria Moldovan,
ţesătoare de cergi
S-a născut la 15 februarie 1930, în
Vadu Izei. A învăţat meşteşugul de la
mama ei. Lucrează de la vârsta de 21
de ani.
Atunci când nu ţese, se ocupă de gos-
podărie, agricultură şi de grădina cu
flori, care-i este foarte dragă.
Realizează cergi de diferite mărimi şi
cu motive deosebite, specifice regiunii
din Vadu Izei. În 1997, își amenajează
atelierul tradiţional, fiind sprijinită
de Fundaţia O.V.R. „Agro-Tur-Art”
şi de programul Phare Turism ru-
ral, coordonat de O.V.R. Internatio-
nal. Atelierul este deschis permanent
vizi­tatorilor dornici să cunoască mo-
dul de realizare a cergilor tradiţionale
din Vadu Izei, ţesute în război după
obiceiul vechi maramureşan.
Ajunsă acum la vârsta senectuţii, lu-
crează cu multă plăcere și creează lu-
cruri autentice, utilizând cu predilec-
ție albul, negrul şi roşul, culori tipice
pentru Vadu Izei.
35
 România Rurală – nr. 13

Ileana Borlean,
ţesătoare de covoare
S-a născut la 25 noiembrie 1972, în Vadu Izei. Învaţă
meșteșugul de la mama ei, ca de altfel şi alesul co-
voarelor.

Din 1995, începe să experimenteze vopsitul vegetal

şi apoi să realizeze covoare în stilul tradiţional ma-
ramureșean.

Vopseşte lâna cu ajutorul plantelor pe care le culege

şi le pregăteşte din timp pentru momentul când se va
ocupa cu vopsitul lânii de oaie Ţurcană.

Face un curs de formare în domeniul ţesăturilor şi al

vopsitului lânii, susţinut de Fundaţia O.V.R. „Agro-
Tur-Art” şi de programul Phare Turism Rural,
coordonat de O.V.R.
Fotografii: Ioan Borlean

În 1997, sprijinită de O.V.R. Internaţional, creează un

atelier de vopsit tradiţional, deschis vizitatorilor care
sunt interesaţi să descopere vechiul obicei al lucrului
la războiul de ţesut şi al vopsitului vegetal. Coloritul
este tipic zonei, utilizând albul, negrul, roşul, galbe-
nul şi verdele.

Ioan Borlean,
pictor de icoane pe sticlă
S-a născut la 15 martie 1958, în Vadu Izei. În
mare parte autodidact, o fiinţă sensibilă, cu-
rioasă şi polivalentă, s-a dedicat întru totul
artei, prin care a conservat toată spiritualita-
tea şi modestia luminoasă din bătrânul Ma-
ramureş. Păstrează în picturile sale tradiţiile
satului natal.

A avut numeroase expoziţii în Belgia, Franța,

Anglia, România. De asemenea, icoanele lui
se găsesc în colecţii particulare din România,
Germania, Anglia, Belgia, SUA, Danemarca,
Franţa, Italia, Japonia.

Ioan Borlean este și un membru activ al

Asociaţiei „Ţara Maramureşului”, o asocia­
ţie care promovează dezvoltarea Mara­mu­
re­şului, ţara jocului, a generozităţii şi a di-
namicii, care şi-a conservat excepționalul
pa­trimoniu tradițional cultural.

Aici tradiţia este considerată o resursă

pentru viitor şi nu o relicvă, de aceea Țara
Maramureşului se poate dezvolta fără a-şi
pierde sufletul.

36
37
 România Rurală – nr. 13
Experiențe: Afacerea mea
Asociația „Cămara Sărulești”
Primul „pas” pe care-l vom face în Cămara Sărulești este legat de începutul acestei afaceri.
Pentru aceasta, ne-am adresat dnei Silvia Anghel, președinte și membru fondator al
Asociației „Cămara Sărulești”.
Vă rugăm să ne spuneți când a
început totul și sub ce auspicii?
Silvia Anghel: În anul 2010, Fun-
dația Soros, în cadrul proiectului
Rures, un proiect de economie socia-
lă, a început selecția unor comunități
din România (în final au fost 25 de
comunități, dintre care 3 din județul
Călărași), în vederea înființării unor
întreprinderi sociale. Condițiile im-
puse au fost destul de dure, solicitân-
du-se participarea unei comunități cu
probleme reale, în care deficitul for-
ței de muncă să fie accentuat. Cum în
comunitatea noastră (și nu numai),
femeile sunt dezavantajate datorită
statutului social restrictiv, de multe
ori, în familie ele având doar rolul
de mamă și gospodină, fără a aduce
venituri, ne-am gândit că înființarea
unei întreprinderi sociale, care să
aibă în prim-plan o activitate speci-
fic feminină, ar fi de bun augur. Am
început selecția printre femeile din
38
comunitate și ne-am oprit la 20 de
persoane deschise ideii de întreprin-
dere socială.
Începutul a fost greu pentru că, în
România, noțiunea de întreprindere
socială era ceva nou. Totuși, am por-
nit la drum cu mult entuziasm. Fiind
într-o zonă de câmpie, Bărăganul,
unde preponderentă este agricultura,
ne-am gândit ce putem face pentru
a înființa o întreprindere viabilă. Cu
ajutorul consultantului de la Funda-
ția Soros, care a fost alături de noi pe
tot parcursul acelei perioade de de-
but, am ajuns la concluzia că la Săru-
lești se pot face conserve tradiționale
pentru iarnă. Având din abundență
corcodușe, ne-am gândit să începem
cu producerea gemului de corcodușe.
Chiar înainte de înființarea întreprin-
derii, am început să lucrăm în echi-
pă, pentru că este foarte importantă
latura de comunicare și, astfel, ne-am
apucat să facem conserve după rețete
tradiționale de la bunici, fără conser-
vanți sau aditivi: gem, compot, zacus-
că, murături. Am făcut câteva serii si
am văzut că merge.
De unde ați procurat materia
primă pentru conserve și unde
le-ați preparat?
Silvia Anghel: Fructele le colectam
din comunitate, iar legumele erau
cultivate într-o grădină amenajată pe
pământul pus la dispoziție de prima-
rul comunei, Călin Petre Alexandru.
Conservele le pregăteam în gospodă-
riile personale, pentru că nu aveam
un spațiu al nostru. Când am văzut
că această întreprindere socială în-
cepe să capete formă, am demarat
formalitățile de constituire. Primul
pas a fost stabilirea sediului. Acesta
ne-a fost pus la dispoziție de către
primărie, într-o fostă cantină a actu-
alei Școli Generale „Sărulești Gară”.
Spațiul trebuia renovat, deoarece clă-
direa era destul de deteriorată. Pen-
tru aceasta era nevoie de mulți bani,
care au fost obținuți din sponsorizări
și de la Fundația Soros, prin proiectul
SEN. Pasul următor a fost punerea
bazei legale a întreprinderii, forma-
litățile durând un an și ceva, adică
până la finele lui 2012.
Ca formă legală, am fost constituiți
într-un ONG, Asociația „Cămara Să­
rulești”, formată din 13 mem­bri fon-
datori, printre care și întreprinderea
socială, având scop lucrativ.
De mare ajutor ne-a fost fundația,
care, prin consultantul său, ne-a spri-
jinit cu sfaturi necesare etapelor de
constituire. Totodată, fundația ne-a
asigurat, din fondurile proiectului,
întreaga aparatură de care aveam ne-
voie: aragaz, robot de bucătărie, etu-
vă de sterilizat, adică tot ce ne trebuia
 Fotografii: Asociația „Cămara Sărulești” & Iuliana Căutiș
pentru a produce conserve tradițio-
nale românești. Aceasta a fost prima
idee. Să devenim o întreprindere so-
cială care să producă conserve.

Între timp, pentru că fundația deținea

deja utilaje de cofetărie și patiserie,
s-au gândit să diversificăm activita-
tea. Spațiul nu ne permitea să desfă­
șurăm ambele activități, așa că am
avut de ales între a produce conserve
sau produse de patiserie și cofetărie.
Am hotărât să începem cu acestea
din urmă, deoarece se valorifică mai
repede. Fiind o întreprindere socială,
profitul se reinvestește și astfel activi-
tatea capătă un ritm mai alert.

Nu am renunțat total la ideea de a

produce și conserve tradiționale, dar
pentru aceasta trebuie să ne extin-
dem, avem nevoie de mai mult spa-
țiu.

Activitatea întreprinderii a fost inau-

gurată la data de 1 noiembrie 2014,
după ce au fost îndeplinite toate ce-
rințele Direcției Sanitar-Veterinare,
care, de altfel, ne-a îndrumat cu bu-
năvoință în obținerea autorizației de
funcționare.

39
 România Rurală – nr. 13
Ce personal aveți în prezent?
Silvia Anghel: În prezent, în labo-
rator lucrează două persoane, cărora
fundația le-a asigurat efectuarea unor
cursuri și practica timp de trei luni la
Hotelul Novotel, de unde au dobân-
dit cunoștințe și deprinderi necesare
meseriei de cofetar și patiser. Activi-
tatea noastră se desfășoară de la șase
dimineața la șase seara, cu abnegație
și creativitate, pentru a obține produ-
se naturale din rețete tradiționale, ca
cele făcute în casă, folosind ca ingre-
diente unt, lapte, ouă, brânză, făină,
zahăr, fără consevanți, coloranți și
premixuri.
Care sunt produsele pe care le
realizați și cui sunt ele destina­
te?
Silvia Anghel: În principal, reali-
zăm produse de patiserie: ștrudele cu
40
mere, cu brânză, prăjituri cu fructe,
gogoși, turtă dulce, fursecuri, chiar
și pizza, care sunt adresate copiilor
de la școală, de cele mai multe ori,
pentru gustarea din pauza mare, dar
și torturi, realizate la comandă pen-
tru diferite evenimente: aniversări,
sărbători onomastice, nunți, botezuri
etc. Deja oamenii au aflat de noi, iar
prețurile sunt accesibile.
Fiind o întreprindere socială,
ați avut și activități de ajutorare
a persoanelor nevoiașe?
Silvia Anghel: După obținerea au-
torizației, timp de o lună, am făcut
produse pe care le-am donat copiilor
de la școală și persoanelor nevoiașe.
Am participat la o activitate în aer
liber, împreună cu copiii de la școa-
lă, și am pregătit o salată de iarnă.
Apoi toți cei prezenți au fost invitați
la masă, unde, pe lângă salata prepa-
rată, au fost servite și 400 de sarmale
pregătite tot de noi.
Pentru Crăciun, ne-am gândit să dăm
în dar copiilor de la școală pachețele
cu figurine din turtă dulce, un produs
specific acestei perioade.
Pentru că se apropie perioada
sărbătorilor de iarnă, ce produ­
se veți pregăti?
Silvia Anghel: Pe masa de sărbă-
tori, alături de mâncărurile tradițio-
nale, există și dulciuri. Torturile sunt
cele mai căutate în această perioadă,
urmate de cozonaci cu umpluturi
diverse și apetisante, dar și checuri,
care sperăm că se vor comanda în nu-
măr mare.
În final, vă rugăm să ne spuneți
dacă sunteți mulțumită de ceea
ce ați realizat până acum și dacă
ați vrea să schimbați ceva?
Silvia Anghel: Trebuie să spun că a
fost greu, ne-am lovit de multe ori de
birocrație, dar ne-am mobilizat și am
depășit toate greutățile. Nu a existat
o ușă pe care să nu reușim să o des-
chidem. Pe de altă parte, am fost și
ajutați și sprijiniți de autorități (Pri-
mărie și DSV) și am realizat un înce-
put pe care dorim să-l ducem mai de-
parte. Profitul obținut îl vom investi
în dezvoltarea întreprinderii. Ne vom
extinde activitatea cu realizarea de
conserve tradiționale pentru iarnă.
Dar, nu trebuie să uităm că scopul
nostru este de a ajuta și persoanele
aflate în dificultate și în acest sens
trebuie să perseverăm.
Comunitatea mea
Ansamblul „Valea Mostiștei” –
promotor al obiceiurilor și tradițiilor locale
Despre comuna Sărulești se
amintește prima oară în hri­
sovul de danie al domnitoru­
lui Radu cel Frumos (1463).
Până în anul 1962, comuna
s-a numit Pârlita, denumire
care ar avea legătură, fie cu
acțiunea localnicilor de a pâr­
joli pământurile și casele în
calea invadatorilor otomani,
care au trecut prin foc și sa­

Fotografii: Nicolae Ghedzira

bie satele aflate la nordul Du­
nării, fie cu ciuma ce bântuia
în timpul domnitorului Cara­
gea-Vodă și care nu a ocolit
nici satele din comună. Locu­
itorii acestor sate, în credința
că vor scăpa, au ars casele și
vetrele satelor, mutându-se
de pe un mal pe celălalt al
râului Mostiștea.
Prin Decretul 799/1964, co­
muna Pârlita primește denu­
mirea de Sărulești, denumire
legată de drumul tradițional
al sării, către porturile dună­
rene de la acea vreme, Olteni­
ța și Cornățel, drum instituit
odată cu începutul comerțului
cu sare de către Salinele Pra­
hova.
acestuia, componența lui, prin ce se
individualizează în rândul celorlalte
ansambluri și care este activitatea
desfășurată în perioada sărbătorilor
de iarnă.
Cum a pornit ideea înființării
ansamblului de dansuri popu­
lare?
Nicolae Ghedzira: Ansamblul
de dansuri a fost înființat în anul
2009 și este finanțat de Primăria
Comunei Sărulești. El a fost gândit
ca un instrument care să conserve
și să promoveze tradițiile și obice-
iurile locale, oferind în același timp
posibilitatea unei abordări atipice de
formare și educare a copiilor. Ansam-
trației locale, școala a rezonat rapid și
corespunzător, la fel și comunitatea.
Poate ar trebui să evidențiați
beneficiile acestui parteneriat.
Nicolae Ghedzira: Cuantifica­rea
beneficiilor nu este simplu de reali-
zat, deoarece gradul de satisfacție nu
se măsoară prea ușor. Dacă vorbim
de beneficii, am putea să ne gândim,
mai întâi, la un nou mod de educație
și formare de care se bucură copiii
noștri. Muzica și dansul constituie
un limbaj comun, care creează punți
de legătură nebănuite. Se produce o
dezinhibare și o responsabilizare a
tinerilor și până la urmă chiar a pă-
rinților. Aceștia se simt pătrunși de

D
upă această scurtă prezen-
tare a localității Sărulești,
obținută prin amabilitatea
domnului Nicolae Ghedzira, expert
în Dezvoltare Rurală în cadrul GAL
„Valea Mostiștei”, ne adresăm dom-
niei sale, în calitate de fondator al
Ansamblului de dansuri populare
„Valea Mostiștei”, cu rugămintea de
a ne da amănunte despre înființarea
blul trebuia să devină un numitor co-
mun al tuturor factorilor interesați să
promoveze o altă imagine a comunei
și a locuitorilor, un mijloc de institu-
ționalizare a parteneriatului comu-
nitate-școală-administrație publică.
Acest tip de parteneriat a adăugat va-
lențe noi capitalului social local care,
încet dar sigur, se creează și se fun-
damentează prin asemenea inițiative.
Chiar dacă ideea a aparținut adminis-
importanța participării lor alături de
copii, la evenimente a căror prezen-
tare, de regulă, începe astfel: Urmea­
ză, din România, din Călărași, An­
samblul de dansuri populare „Valea
Mostiștei!”
Care este activitatea ansamblu­
lui - evenimentele și concursu­
rile la care participă și ce premii
a obținut?

41
 România Rurală – nr. 13
Nicolae Ghedzira: Ansamblul pro-
movează portul popular, dansurile şi
tradiţiile existente în zonă. Calitatea
manifestărilor artistice, dovedite de
membrii ansamblului de dansuri,
constituie motivul pentru care aces-
ta este invitat şi participă la diverse
festivaluri ale dansului popular din
România şi de peste hotare. Este
mereu prezent la festivalul „Hora
mare”, organizat în fiecare an la Că-
lăraşi, dar participă și la evenimente
similare organizate în localităţile din
Microregiunea Valea Mostiștei. De
fiecare dată, aprecierile spectatorilor
şi ale persoanelor care au analizat
calitatea exprimării artistice au fost
generoase, în termeni superlativi.
Răspunzând unor invitaţii de peste
hotare, Ansamblul „Valea Mostiştei”
42
a reprezentat cu mult succes Comu-
na Săruleşti, judeţul Călăraşi, dar în
acelaşi timp şi România. În Turcia,
la festivalul de dansuri populare de
la Cinarcik, în Bulgaria, la festiva-
lurile dansului popular de la Velin-
grad, Kainardja şi Silistra, aplauzele
spectatorilor şi distincţiile dobândite
au confirmat profesionalismul tine-
rilor artişti. Ansamblul a fost invitat
să participe şi la edițiile viitoare ale
acestor manifestări artistice.
Acum ar fi momentul să ne vor­
biți despre componența ansam­
blului, din câți membri este for­
mat și care sunt categoriile de
vârstă, dar și despre sursa de
inspirație pentru întocmirea re­
pertoriului ansamblului.
Nicolae Ghedzira: Ansamblul
este constituit dintr-un nucleu de 16
persoane, băieți și fete, elevi ai Șco-
lii Gimnaziale Sărulești. La repetiții
participă însă mai mulți. Este nevoie
și de rezerve! Vârsta nu constituie un
criteriu deoarece, în timp, copiii cresc
odată cu ansamblul, se duc spre alte
școli și cineva le ia locul. Ansamblul
este viu și se transformă, purtat pe
umerii generațiilor.
Referitor la sursa de inspirație, re-
pertoriul ansamblului a preluat ele-
mente specifice dansurilor populare
tradiționale existente pe Valea Mos-
tiștei, elemente pe care coregrafii le-
au asamblat în suite de dansuri deo-
sebit de apreciate. Dar, ținând sea­ma
că ansamblul reprezintă, de multe
ori, România la festivaluri și concur-
suri internaționale, în repertoriul său
sunt incluse și dansuri specifice altor
zone ale țării. Componența multi­
etnică a zonei, existând un număr
mare de romi, a creat interesul pen-
tru dansurile specifice acestei etnii.
În momentul de față, ansamblul in-
troduce în repertoriul său și dansuri
ale etniei rome.
Cu multă muncă și răbdare, maestrul
coregraf Mailat Aurel, împreună cu
echipa sa de instrumentiști, au reu-
șit să transfere dansatorilor abilități
artistice, greu de imaginat inițial. Cu
o pasiune pornită din inimă, acesta a
modelat, în timp, copiii și tinerii care
i-au trecut prin mână. Ideea de vo-
luntariat a stârnit în jurul ansamblu-
lui numeroase intervenții și susțineri
care au dovedit că se poate.
Venind vorba despre susține­
re, cum se poate defini, în ca­
drul ansamblului, parteneriatul
existent între comunitatea loca­
lă și școala din comună?
Nicolae Ghedzira: Ansamblul de
dansuri, dincolo de manifestarea
ar­tistică, a creat un model de bună
prac­tică, în care factorii locali for-
mează un parteneriat complemen-
tar. Acest parteneriat este favorabil
pentru toți. Exigențele susținerii
an­samblului au creat noi responsa-
bilități care anga­jează toți factorii.
Administrația locală susține finan-

Fotografii: Gheorghe Ghedzira

ciar coregrafia și deplasările ansam-
blului, școala oferă logistica necesară
(spațiul necesar re­petițiilor), parti-
cipă la procesul de selectare a dan-
satorilor și identifică oportunități de
participare la diferite evenimente.
Comunitatea și, în special, părinții
copiilor din ansamblu susțin acti-
vitatea acestuia prin voluntariat și
sponsorizări. Ansamblul generează
coeziune și colaborare.

Și, pentru că suntem în perioa­

da sărbătorilor de iarnă, care
sunt activitățile ansamblului cu
ocazia Crăciunului și a Anului
Nou?

Nicolae Ghedzira: În perioada

sărbătorilor de iarnă, ca în fiecare an,
ansamblul nostru susține spectacole
prilejuite de serbarea pomului de
iarnă, sosirea lui Moș Crăciun, ală­
turi de colindători, evenimente mult
iubite și așteptate de copii. Poate, aici,
ar trebui să facem mai mult, pentru
că este loc de mai mult. Viitorul va
semnala, cu siguranță, un progres în
acest sens.

În această perioadă a sărbătorilor

de iarnă, imaginea comunei și a lo­
cuitorilor ei, cu portul, dansul și
cân­tecul zonei, creează factori de
atractivitate și interes.

Ansamblul „Valea Mostiștei”, izvorât

din mijlocul acestei entități, arată că
SE POATE!

43
 România Rurală – nr. 13
Leader la zi
Grupul de Acțiune Locală Sud-Vest Satu Mare
Între o poveste de succes în Europa și o firavă, dar
sigură, construcţie de viitor pentru satul românesc
Oamenii din mediul rural
privesc cu speranță spre cea
mai recentă structură pu­
blic-privată, destinată îmbu­
nătățirii activității și vieții în
mediul rural. În mass-media
se vorbește tot mai des des­
pre Grupurile de Acţiune Lo­
cală, înființate prin progra­
mul LEADER, și se știe că
acestea reprezintă partene­
riate între autorităţile locale,
sectoarele private şi civile și
că rolul lor este acela de a
pregăti și implementa stra­
tegiile de dezvoltare locală.
GAL are sarcina de a identifica ne­
voile satului românesc, de a lua deci-
zii privind alocarea resurselor finan-
ciare ce îi sunt puse la dispoziție, de a
implementa o strategie de dezvoltare
locală, de a administra fondurile cu
maximă responsabilitate, cu scopul
de a asigura dezvoltarea durabilă a
teritoriului pe care îl reprezintă.
Asociația Grupul de Acțiune Locală
Sud-Vest Satu Mare a fost înfiinţată
în anul 2011. Cei 100 de membri au
44
în componenţă 19 unități administra-
tiv-teritoriale, 3 instituții publice, 46
de parteneri privați (reprezentanți ai
unori societăți comerciale, întreprin-
deri individuale, persoane fizice auto-
rizate și cooperative) şi 32 de membri
din sectorul civil (ONG-uri, asociații
sportive, așezăminte de cult).
Tocmai această diversitate a parte-
nerilor a fost motorul succesului, nu
uşor de atins, dar satisfăcător şi pre-
ţios.
Teritoriul vizat de Grupul de Acțiu-
ne Locală Sud-Vest Satu Mare este
alcătuit din două microregiuni: Mi-
croregiunea Tășnad și Microregiu­nea
Câmpia Careiului și a Ierului. Cu­
prin­de 18 comune (Andrid, Berveni,
Cămin, Căpleni, Căuaș, Cehal, Ciu-
mești, Foieni, Petrești, Pir, Pișcolt,
Sanislău, Santău, Săcășeni, Sălacea,
Săuca, Tiream, Urziceni) și orașul
Tășnad. Suprafața totală a teritoriu-
lui este de 1 099 km², având 49560
locuitori, cu o densitate a populației
de 45 de locuitori/km².
Asociația Grupul de Acțiune Locală
Sud - Vest Satu Mare, prin Planul de
Dezvoltare Locală, a avut la dispo-
ziție suma de 2 285 270,00 de euro,
din care au fost contractate proiecte
în valoare de 2 087 319,00 de euro.
În perioada 2012-2014, în urma ape-
lurilor de selecție, au fost depuse 71
de proiecte, din care au fost contrac-
tate 52, după cum urmează: 2 proiec-
te pe măsura 41.112, cu valoare ne-
rambursabilă de 28 000 de euro, 15
proiecte pe măsura 41.121, cu valoare
nerambursabilă de 436 960 de euro,
2 proiecte pe măsura 41.123, cu va-
loare nerambursabilă de 281 491 de
euro, un proiect pe măsura 41.141, cu
valoare nerambursabilă de 4 500 de
euro, 6 proiecte pe măsura 41.312, cu
valoare nerambursabilă de 152 315 de
euro, 4 proiecte pe măsura 41.313, cu
valoare nerambursabilă de 492 831
de euro, 21 de proiecte pe măsura
41.322, cu valoare nerambursabilă de
651 222 de euro și un proiect pe mă-
sura 421, cu valoare nerambursabilă
de 40 000 de euro.
Proiecte finalizate
Până în prezent, au fost finalizate cu
succes 6 proiecte, pe care le mențio-
năm în continuare.
 itlul proiectului: Achiziționarea
1. T
unui tractor agricol de către Kind
Henriette Întreprindere Individu­
ală din localitatea Căpleni, județul
Satu Mare.
• Beneficiar: Kind Henriette Între-
prindere Individuală.
 • Valoarea totală a proiectului:
67 580 de euro.
• Ajutorul public nerambursabil:
27 250 de euro.
• Prin proiect s-a achiziționat un
tractor performant.
 itlul proiectului: Achiziționarea
2. T
unor utilaje agricole de către În­
treprinderea Familială Schradi
Istvan din localitatea Căpleni, ju­
dețul Satu Mare.
• Beneficiar: Schradi Istvan Între-
prindere Familială.
• Valoarea totală a proiectului:
61 876 de euro.
• Ajutorul public nerambursabil:
19 960 de euro.
• Prin proiect s-au achiziționat un
tractor performant și o semănă-
toare.
 itlul proiectului: Achiziționarea
3. T
de mașini agricole la Holzman
Otto Întreprindere Individuală
din localitatea Tășnad, județul
Satu Mare .
• Beneficiar: Holzman Otto Între-
prindere Individuală.
• Valoarea totală a proiectului:
63 860 de euro.
• Ajutorul public nerambursabil:
25 750 de euro.
• Prin proiect s-a achiziționat un
tractor performant.
4. Titlul proiectului: Dotări cu echi­
pamente la SC 2004 SZILAGYI
SRL.
Beneficiar: SC 2004 Szilagyi SRL.
• Valoarea totală a proiectului:
68 075 de euro.
• Ajutorul public nerambursabil:
27 449 de euro.
• Prin proiect s-au achiziționat uti-
laje agricole, semănătoare cu disc
și o prășitoare.
5. Titlul proiectului: Dotarea fanfa­
rei din Comuna Căpleni cu instru­
mente muzicale.
• Beneficiar: Comuna Căpleni.
• Valoarea totală a proiectului:
25 885 de euro.
• Ajutorul public nerambursabil:
20 875 de euro.
• Prin proiect s-au achiziționat in-
strumente muzicale și uniforme
pentru fanfara din comună.
6. Titlul proiectului: Dotarea servici­ Roka Marius-Andrei, primar al
ilor publice cu utilaje și echipamen­ co­munei Căuaș: Vreau să vă spun
te în Comuna Foieni, județul Satu că eu am încredere în programul
Mare. LEADER, sunt șanse foarte mari ca
• Beneficiar: Comuna Foieni. această abordare de jos în sus să
• Valoarea totală a proiectului: funcționeze mai bine decât altele,
32 240 de euro. actorii locali participă la luarea de
• Ajutorul public nerambursabil: decizii, ceea ce mă face fericit. Sunt
26 000 de euro. foarte mulțumit de GAL, fiindcă au
• Prin proiect s-au achiziționat criterii de selecție locală, sunt evi­
echipamente pentru întreținerea dențiate problemele și slăbiciunile
spațiilor verzi. teritoriului, la care sunt găsite solu­
ții locale.
Beneficiarii despre GAL În octombrie 2014, am organizat
a II-a ediție a „Zilei LEADER”, un
Sud-Vest Satu Mare
eveniment important pentru aso-
ciația noastră, ce fructifică munca
Kiss Zoltan, primar al comunei Ber-
GAL. Scopul acestui eveniment este
veni: Sunt foarte mulțumit de pro­
promovarea Programului LEADER,
gramul LEADER și de echipa GAL
prezentarea bilanțului activităților
Sud-Vest Satu Mare. S-a format o
desfășurate de Asociația Grupul de
colaborare foarte strânsă între GAL
Acțiune Locală Sud-Vest Satu Mare
și comuna Berveni. Angajații ne stau
la încheierea celor trei ani de func-
la dispoziție la orice oră a zilei și ne-
ționare, mediatizarea proiectelor de
au ajutat în rezolvarea problemelor
succes, prezentarea lor prin partici-
apărute. Am fost printre primii care
parea directă a beneficiarilor.
au depus proiecte pe măsura 41.322.
Am achiziționat instrumente muzi­
cale pentru fanfară, reușind astfel
să reînființăm fanfara din Berveni.
Prin același proiect am dotat servi­
ciul public cu utilaje moderne în ve­
derea întreținerii spațiilor verzi din
comună.
Mosdoczi Vilhelm, primar al co-
munei Căpleni: În primul rând, sunt
foarte mândru de succesul proiec­
tului nostru, depus la GAL Sud-Vest
Satu Mare, și în al doilea rând sunt
foarte fericit că două persoane fizice
din comună vor beneficia de fonduri
prin programul LEADER.
45
 România Rurală – nr. 13

Grupul de Acțiune Locală

NICOLAE ROZNOVANU

Grupul de Acțiune Locală

NICOLAE ROZNOVANU
reprezintă parteneriatul
public-privat constituit din
56 de membri, repartizați
astfel: 8 instituții publice
(orașul Roznov, comunele
Dochia, Borlești, Mărgineni,
Piatra Șoimului, Tazlău, Ză­
nești și comuna Balcani, din
județul Bacău); 33 agenți
economici; 15 ONG-uri.
Teritoriul GAL Nicolae Roznovanu
aparține regiunii Nord-Est a Româ-
niei, are o suprafață de 694,01 km²,
este amplasat în județele Neamț și
Bacău și are o populație de 51 242 de
locuitori. Sediul GAL „Nicolae Roznovanu” – din comuna Zănești, județul Neamț

GAL Nicolae Roznovanu a semnat
contractul de finanțare la data de
19.01.2012, iar activitatea propriu-zi-
să a început-o la data de 02.04.2013.
Valoarea totală a strategiei este de
2 453 659 de euro, din care alocarea
totală pentru sprijinul nerambursabil
aferent proiectelor depuse pe măsuri-
le cuprinse în Strategia de Dezvoltare
Locală este de 2 044 716 euro.
dezvoltarea satelor, îm­bunătăţirea
serviciilor de bază pen­tru economia
şi populaţia rurală şi punerea în va-
loare a moştenirii rurale”, totalizând
o valoare publică de 1 152 341 de euro.
Trei proiecte, însumând o valoare
publică de 599 749 de euro, au fost
contractate de beneficiari privați pe
sub-măsura 41.312 - „Sprijin pentru
crearea şi dezvoltarea de micro-între-
prinderi”, în trei localități din mediul
rural al teritoriului GAL.
În cadrul Strategiei de Dezvoltare
Locală a GAL a fost vizată și dezvol-
tarea sectorului agricol prin imple-
mentarea a șapte proiecte contrac-
tate de beneficiarii din acest sector,

Până la data de 30 noiembrie 2014,

GAL Nicolae Roznovanu a depus la
AFIR proiecte în valoare totală eli-
gibilă de 2 033 930 de euro, ceea
ce reprezintă un grad de absorție
de 99,47%, iar valoarea proiectelor
contractate, la aceeași dată, este de
1 819 090 de euro, respectiv un pro-
cent de 88,97%.

În prezent, sunt în implementare

19 proiecte contractate de benefici-
ari pu­blici și privați. Dintre acestea,
nouă proiecte sunt contractate de co-
munele din GAL Nicolae Roznovanu
pe sub-măsura 41.322 - „Renovarea, Membri ai Ansamblului folcloric „Miorița” - Piatra Șoimului, județul Neamț

46

Mănăstirea Tazlău – ctitorie a domnitorului Ștefan cel Mare
Pensiunea tradițională „Casa Bunicii” – Tazlău, județul Neamț
respectiv un proiect în valoare publi-
că de 40000 de euro pe sub-măsura
41.112 - „Insta­larea tinerilor fermieri”
și șase proiecte în valoare publică de
27000 de euro pe sub-măsura 41.141
– „Sprijinirea fermelor agricole de
semi-subzistență”.
GAL Nicolae Roznovanu mai are trei
proiecte în evaluare la structurile
AFIR: un proiect notificat ca eligibil
pe sub-măsura 41.111 - „Formare pro-
fesională, informare și difuzare de cu-
noștințe”, în valoare publică de 9 997
de euro și două proiecte însumând o
valoare publică de 204 933 de euro,
pe sub-măsura 41.322 - „Renovarea,
dez­voltarea satelor, îmbunătăţirea
serviciilor de bază pentru economia
şi populaţia rurală şi punerea în va-
loare a moştenirii rurale”.
La sfârșitul lunii noiembrie 2014, un
proiect pe Măsura 421 - „Implemen-
tarea proiectelor de cooperare”, în
valoare publică de 10 000 de euro,
este în evaluare la GAL.
Pentru implementarea Strategiei de
Dezvoltare Locală, GAL Nicolae Roz­
novanu a desfășurat numeroase ac-
tivități de promovare a Strategiei de
Dezvoltare Locală și a organizat eve-
nimente de informare privind rezul-
tatele obținute.
O atenție deosebită a fost acordată
promovării tradițiilor și culturii lo-
cale în materialele de prezentare a
GAL, incluzând imagini cu obiective
culturale, pentru a sensibiliza facto-
rii decizionali din județul Neamț, în
vederea sprijinirii reabilitării acesto-
ra, precum și populația din teritoriu,
care a început să conștientizeze va-
loarea culturii tradiționale, tezaurul
material și imaterial moștenit.
Promovarea și susținerea
valorilor culturii tradiționale
și a obiceiurilor locale
din teritoriul GAL Nicolae
Roznovanu este obiectivul
general al proiectului de
cooperare interteri­torială,
în cadrul unui parteneriat
încheiat cu alte șase GAL din
România.
47
 România Rurală – nr. 13
evenimente M.A.D.R.
Întâlnirea celor mai reprezentativi membri
ai RNDR - „Economia socială în spațiul rural“
În zilele de 20 și 21 noiem­
brie 2014 a avut loc, la Hotel
Golden Tulip Times, București,
întâlnirea celor mai reprezen­
tativi membri RNDR, având
ca temă de discuții „Economia
socială în spațiul rural”.
După cuvântul de bun venit, adresat
de dna Viviana Vasile, team leader
în cadrul Unității de Sprijin a Rețelei
Naționale de Dezvoltare Rurală, a fost
prezentată agenda evenimentului.
Seria prezentărilor a fost deschisă de
dl Bogdan Alecu, director în cadrul
AM PNDR, care a prezentat tema
PNDR 2014-2020 - Economia socia­
lă - LEADER.
Din partea Institutu­lui de Economie
Socială, a participat la această întâl-
nire dna Ancuța Vameșu, care a pre-
zentat tema Importanța economiei
sociale în spațiul rural. În cadrul
acestei teme, s-a evidențiat ideea că
dezvoltarea rurală este un proces în
care economia socială poate să furni-
zeze comunităților instrumentele de
organizare și de gestiune/valorificare
a resurselor locale.
În cadrul economiei sociale, coopera-
tiva este o formă de organizare care
prezintă numeroase avantaje, printre
care se numără reducerea numărului
de intermediari din lanțul de distri­
buție, reducerea riscului de a nu avea
desfacere, asigurarea furnizării ma-
teriilor prime necesare producției
de calitate bună la un preț rezona­
bil, deschiderea de noi perspective
pentru producătorul/lucrătorul care
poate adopta noi tehnologii care să-i
permită practici mai productive.
Din păcate, un studiu al Comisiei Eu-
ropene privind sectorul cooperatist a
relevat că România are cea mai mică
cotă de piață în acest sector, cu doar
48
1%, față de majoritatea statelor mem-
bre ale UE, unde cota este mai mare
de 10% (Olanda, Danemarca, mai
mare de 70%). În același studiu s-a
arătat că regimul fiscal al cooperati-
velor agricole reprezintă cheia suc-
cesului în Europa și a insuccesului în
România.
Desfășurarea conferinței a continuat
apoi cu prezentarea temelor: Actori
ai dezvoltării de întreprinderi so­
ciale în mediul rural, susținută de
dna Marilena Andrei, de la „Fundația
pentru o societate deschisă”, și urma-
tă de Daniela Tarnovschi, reprezen-
tanta aceleiași fundații, care a vorbit
despre MERI - România, Rețeaua
pri­marilor implicați în incluziunea
socială a romilor. La lansarea rețe-
lei și-au exprimat interesul pentru
aceasta aproxi­mativ 40 de comuni-
tăți, iar dintre obiectivele stabilite
enumerăm: creș­terea capacității de
atragere de fonduri pentru comu-
nitățile de romi, creșterea gradului
de influențare a deciziei politice cu
privire la prioritățile/nevoia de fi-
nanțare în soluționarea problemelor
cu care se confruntă comunitățile de
romi, precum și facilitarea și promo-
varea schimburilor de experiență în-
tre municipalități/localități în ceea ce
privește bunele practici de incluziune
a romilor.
Partea a doua a conferinței a fost des-
chisă cu prezentarea temei Absorbția
fondurilor destinate mediului rural
în comuna Cumpăna, jud. Constan­
ța, susținută de viceprimarul Florin
Neagu.
O a doua prezentare cu tema Absorb­
ția fondurilor destinate mediu­
lui rural în microregiunea Valea
Mostiștei, jud. Călărași a aparținut
dlui Nicolae Ghedzira, consultant,
promo­tor al programului LEADER
în județul Călărași, care a precizat că
microregiunea Valea Mostiștei s-a în-
ființat prin intermediul programului
LEADER în anul 2008, prin acțiuni
de constituire a unei structuri asoci-
ative, ONG, de tip Grup de Acțiune
Locală (GAL).
Prin utilizarea resurselor și a meto­
do­logiei LEADER, microregiunea Va-
lea Mos­tiștei va asigura locuitorilor
săi, până în anul 2020, un standard
de viață corespunzător, prin imple-
mentarea procesului de dezvoltare
rurală durabilă, bazat pe dezvoltarea
de capacități locale și pe valorificarea
resurselor naturale existente. În vizi-
unea de ansamblu asupra dezvoltării
teritoriale, în concordanță cu PNDR,
activitatea GAL s-a centrat pe trei as-
pecte-cheie: facilitarea transformării
și modernizării agriculturii pentru
a o face mai competitivă și pentru a
contribui la creșterea economică din
teritoriu; valorificarea potențialului
natural, cultural și a așezării geogra-
fice a teritoriului, în scopul susținerii
dezvoltării turismului de agrement,
sprijinirea dezvoltării antrepreno­
riatului și facilitarea tranziției forței
de muncă din domeniul agricol către
sectoarele economice non-agricole.
În cadrul conferinței au fost prezen-
tate, în două momente distincte ale
desfășurării ei, Exemple de succes în
dezvoltarea de întreprinderi sociale
în mediul rural.
Un prim calup de exemple a avut în
vedere: producția de pavele și bol-
țari; tâmplărie; produse de patiserie
și cofetărie; distribuție de lemn de
foc; servicii de coafor, servicii agrico-
le. Au luat cuvântul: Ionuț Androne,
de la Grupul Județean de Sprijin în
Economia Socială Brașov; Dorinel
Țintea, de la Întreprinderea Socială
Podenii Noi, județul Prahova; Silvia
Anghel de la „Cămara Sărulești”, ju-
dețul Călărași; Gheorghe Percu, de la
Asociația ADPROD de administrație
și producție, Dîlga, județul Călărași;
Vasile Ghencea, de la Asociația de
Dezvoltare a comunei Măxineni, ju-
dețul Brăila; Elena Blendica, de la
Asociația de Dezvoltare Comunitară
THELL, județul Brașov.
Aceasta din urmă este o întreprin-
dere socială înființată cu sprijin din
Fondul Social European, prin proiec-
tul RURES „Spațiul rural și economia
socială în România”, implementat de
Fundația Soros, în calitate de benefi-
ciar.
Proiectul a acoperit costurile progra-
melor de formare în domeniul antre-
prenoriatului, costurile de înființare
și cele de dotare cu o parte din echi-
pamentele necesare desfășurării ac-
tivității în salonul de coafură. Rețeta
succesului s-a justificat prin ajutorul
financiar în momentul înființării;
contextul local prielnic tipului de afa-
cere ales (piață de desfacere sigură);
sprijinul din partea autorității locale;
strategia de marketing bine pusă la
punct; experiența membrilor în ges-
tionarea afacerilor, alături de multă
muncă, seriozitate, bună colaborare
și toleranță între membrii asociației.
Într-un proiect de Educație pentru
să­nătate a fost semnat un partene­riat
cu Școala Gimnazială Teliu, în cadrul
căruia s-au achiziționat produse de
igie­nă personală în valoare de 4030
de lei, din fondurile asociației, și s-au
identificat șase copii din familii cu si-
tuație financiară precară, care au be-
neficiat de tunsori gratuite.
Cel de-al doilea set de exemple de
reușită în dezvoltarea de întreprin-
deri sociale au vizat producția texti-
lă, brutăria, apicultura, prelucrarea
metalelor la rece și legumicultura.
Au luat cuvântul Carmen Popa, de la
Asocia­ția pentru Dezvoltare Rurală
„Dor Mărunt”, județul Călărași; Pe-
tru Pădureț Nichifor, de la Asociația
IMPACT Trușești, județul Botoșani;
Constantin Cocoreanu, de la Asocia-
ția „Speranța Tudora”, județul Boto-
șani; Viorel Stănescu, de la Asociația
BETEL-ROM Verești, județul Sucea-
va; Gabriel Ganea, de la Asociația
AGROSER Gura Șuții, județul Dâm-
bovița.
Asociația IMPACT Trușești din jude-
țul Botoșani a fost înființată în cadrul
Proiectului RURES - Spațiul Rural și
Economia Socială în România, imple-
mentat de Fundația Soros România,
având ca scop, printre altele îmbună-
tățirea nivelului de trai și educație a
persoanelor vulnerabile, indiferent
de sex, origine, etnie, convingeri și
care se află în orice formă de dificul-
tate, prin combaterea sărăciei, inclu-
ziunea socială și dezvoltarea durabilă
a comunității.
Foto: www.rndr.ro
Întreprinderea socială „Cuptorul de
basm”, parte componentă a Asocia­
ției IMPACT, aduce pe piață produse
de panificație concepute după rețete
tradiționale și coapte în cuptor tradi-
țional cu lemne: pâine, colaci, batoa-
ne, cornuri cu gem, rulouri cu mere,
checuri, cozonaci etc.
Întreprinderea socială promovea-
ză incluziunea so­cială prin locuri de
muncă pentru persoanele dezavan-
tajate din comuna Trușești, oferind
locuitorilor produse de calitate. O
parte din profitul obținut va fi rein-
vestită, iar o altă parte folosită pen-
tru susținerea unor cauze sociale din
comunitate și pentru lansarea de noi
proiecte.
Asociația BETEL-ROM reprezintă
o comunitate de romi din comuna
Verești, județul Suceava, care trăiesc
de pe urma meseriei lor tradiționale,
lucrarea fierului și a altor metale la
rece, producând găleți, cazane, sobe
de tablă. Asociația este formată din
7 membri, iar întreprinderea are 3
angajați. Se speră că numărul lor se
va mări prin angajarea altor tineri, cu
posibilități limitate pe piața muncii.
Lucrările primei zile au fost
încheiate de dna Daniela Giurcă,
care a prezentat tema „Posi­bilitățile
finanțării întreprinderilor sociale
din fonduri destinate spațiului
rural”. Ziua a doua a conferinței a
fost rezervată deplasării la Asociația
„Cămara Sărulești”, unde au fost
degustate produse de patiserie și
cofetărie proaspăt scoase din cuptor
și vizitării comunei Dragoș Vodă, din
județul Călărași.
49
 România Rurală – nr. 13
Membrii RNDR se prezintă
Academia de Științe Agricole și Silvice
„Gheorghe Ionescu-Șișești”
Forumul național al
științei agronomice
românești, la 45 de ani
Academia de Științe Agricole
și Silvice „Gheorghe Ionescu-
Șișești” (ASAS) împlinește în
acest an 45 de ani de existență
sub această titulatură, dar
rădăcinile sale datează din
secolul al XIX-lea.
Prima instituție dedicată cercetării
științifice a luat ființă în 1886, sub
denumirea de Stațiunea Centrală
Agronomică, iar în anul 1895 au
fost create primele două institute de
cercetări din domeniul creșterii ani-
malelor: Institutul de Cercetări
Veterinare „Pasteur” și Institu­
tul Zootehnic.
La începutul secolului XX, sub presi-
unea problemelor social-economice
din mediul rural, s-a impus necesi-
tatea dezvoltării cercetării științifi-
ce, pusă în slujba nevoilor practice
ale agriculturii. Se creează, astfel, în
anul 1927, Institutul de Cerce­
tări Agronomice al României
(ICAR). Prin structura sa, formată
din secții și rețea de stațiuni de cerce-
tare, ICAR-ul a reprezentat, în acele
vremuri, centrul național călăuzitor
al muncii de cercetare și de aplicare
în producție a rezultatelor obținute.
O etapă importantă în istoria cerce-
tării științifice agricole a fost înfiin-
țarea Academiei de Agricultură
din România, în anul 1941, ai cărei
membri titulari erau mari personali-
tăți ale timpului: ingineri agronomi
și silvici, biologi, medici veterinari și
economiști.
În anul 1945, Academia de Agri­
cultură este dizolvată abuziv.
50
„Aflându-ne la cumpăna dintre ani, urez agricultorilor, specialiștilor din
agri­cultură, tuturor celor care trudesc pentru ca populația să aibă hrana
necesară, multă sănătate, bucurii cu împliniri - La mulți ani! “
Prof. dr. Gheorghe SIN, președintele ASAS.
Necesitatea organizării și conducerii și pădurilor, institute care au înțeles
unitare a activității de cercetare știin- însemnătatea muncii îndreptate spre
țifică, în cadrul disciplinelor agricole, scopuri comune, în beneficiul națio-
a determinat crearea, în 1962, a In­ nal, solicitând integrarea lor în siste-
stitutului Central de Cercetări mul național de cercetare, coordonat
Agricole (ICCA), care a funcționat de ASAS.
până în noiembrie 1969, când a fost
înființată Academia de Științe Un obiectiv prioritar al ASAS a fost
Agricole și Silvice. reprezentat și de refacerea relațiilor
de comunicare și colaborare cu insti-
ASAS are calitatea de legatar de tuții științifice similare din alte țări.
drept al patrimoniului științific, ma-
S-a urmărit, în principal, racorda-
terial și funciar, al ICAR-ului, Aca­
rea activității științifice autohtone la
demiei de Agricultură și ICCA.
spațiul de cercetare european, actua­
lizând obiectivele de cercetare ale
În cei 45 de ani de existență, ASAS a
științei agronomice românești față de
urmărit cu perseverență și fidelitate
dezideratul major de a oferi funda- obiectivele europene și provocările
ment științific agriculturii româ- majore ale Mileniului III.
nești, pentru dezvoltarea sa moder-
nă și multifuncțională, antrenând în În prezent, preocupările ASAS vizea-
progresul său dezvoltarea întregului ză restructurarea rețelei unităților de
mediu rural. În același timp, a pro- cercetare, concentrarea activității pe
movat preocupări de conservare, probleme privind efectele schimbă-
ameliorare și gestionare durabilă rilor climatice, protejarea resurselor
a solului, apelor și biodiversității. naturale și a biodiversității, securita-
ASAS a dezvoltat colaborări fructu- tea și siguranța alimentară, precum
oase cu institute de cercetare asupra și transferul rezultatelor cercetării
mediului, climei, rețelei hidrologice științifice în practica agricolă.
Asociația Comunelor din România
Asociația Comunelor din Româ­
nia (A.Co.R.) a fost înființată în
1997, ca o asociație a autorități­
lor locale, având ca membri co­
munele din România. În prezent,
numărul membrilor este de peste
1500 de comune, din toate jude­
țele României.
Asociația Comunelor din România
urmărește reprezentarea unitară a
intereselor membrilor în relația cu
instituțiile centrale, dar și cu cele de
la nivel european sau internațional.
Din 2006, A.Co.R. este membru cu
drepturi depline în Consiliul Co-
munelor și Regiunilor din Europa
(CCRE/ CEMR), iar din 2009 este
membră a Rețelei Asociațiilor de Au-
torități Locale din sud - estul Europei
(NALAS).
Dintre obiectivele menționate în
statutul asociației, putem enumera:
armonizarea intereselor comunelor
membre în vederea dezvoltării eco-
nomico-sociale echilibrate a acestora;
promovarea unor forme de colabora-
re și întrajutorare reciprocă a comu-
nelor membre; crearea și întreținerea
unui sistem informațional integrat,
precum și organizarea unor corpuri
de specialiști, capabili să analizeze și
să ofere soluții pentru rezolvarea pro-
blemelor comunelor; activități de for-
mare și perfecționare profesională.
Participarea activă la îmbunătăţirea
cadrului legislativ, care vizează in-
teresele comunelor, prin realizarea
unui parteneriat activ şi constant cu
administraţia publică judeţeană şi
administraţia publică centrală.
Realizarea unor acţiuni în comun cu
Mişcarea pentru Progresul Satului
Românesc şi, implicit, cooperarea cu
aceasta în vederea editării revistei lu-
nare „Albina românească”.
Implementarea strategiilor şi a pro-
gramelor pentru stimularea dezvoltă-
rii sociale şi economice, echilibrate şi
durabile a mediului rural, în vederea
eliminării accelerate a diferenţelor de
civilizaţie faţă de mediul urban.
Mobilizarea și implicarea în activităţi
pentru formarea şi perfecţionarea
aleşilor locali şi a funcţionarilor pu-
blici care să confere administraţiei
publice locale eficienţă şi dinamică.
Atragerea de investiţii prin crearea
de parteneriate viabile între admi-
nistraţia publică locală a comunelor,
societatea civilă şi mediul de afaceri.
Reprezentarea unitară a intereselor
comunelor în raporturile cu admi-
nistraţia publică centrală, organizaţii
neguvernamentale şi terţi de pe plan
intern şi internaţional.
Valorile A.Co.R.
Aproape de oameni şi împreună cu
oamenii la rezolvarea treburilor pu-
blice locale.
Capacitatea de dezvoltare a unui par-
teneriat durabil cu celelalte structuri
asociative ale administraţiei publice
locale, în vederea promovării puncte-
lor comune, fără să renunţăm la ceea
ce ne diferenţiază, astfel încât să atin-
gem standardele de dezvoltare impu-
se de integrarea europeană.
Oferirea posibilităţii fiecărei comune
din cadrul asociaţiei noastre de a-şi
construi şi afirma identitatea locală
în spaţiul naţional, european şi nu
numai.
Responsabilitatea şi unitatea în di-
versitate, chezăşia succesului nostru.
Acțiuni desfășurate
Asociația efectuează periodic studii,
analize și cercetări privind situația
economico-socială a comunelor din
România, ultimul document, Agen­
da Comunelor din România, fi-
ind elaborat în 2012, document care
analizează problemele complexe ale
comunelor din România și care pre-
zintă soluții la probleme identificate.
Prevederi ale acestui document au
fost incluse în Programul de Guver-
nare 2009-2012. Asociația organi-
zează anual Adunarea Generală, la
care participă peste 400 dintre co-
munele membre, precum și membri
ai Guvernului României. A.Co.R. or-
ganizează, în parteneriat cu Agenția
Națională a Funcționarilor Publici
(ANFP), precum și cu firme private
de instruire, cursuri de formare și
perfecționare profesională.
Asociația este implicată în organiza-
rea periodică a Forumului cooperării
descentralizate franco-române (îm-
preună cu Ministerul Administrației
și Internelor și Ambasada Republi-
cii Franceze în România) și a Foru­
mului cooperării descentralizate
belgiano-române (în parteneriat cu
Ambasada Regatului Belgiei în Ro-
mânia).
Asociația Comunelor din România
are 40 de filiale județene cu persona-
litate juridică proprie care desfășoară
la nivel județean servicii de cooperare
în domenii de interes pentru comu-
nele membre.
Asociația a implementat proiecte
din fonduri europene nerambursa-
bile postaderare, în valoare de peste
25 000 000 de lei, cofinanțate din
Fondul Social European.
În perioada 2007-2013, Asociația
Comunelor din România a imple-
mentat trei mari proiecte strategice
în care a avut rolul de beneficiar și a
reușit să obțină rezultatele scontate,
să ducă la bun sfârșit activitățile sti-
pulate în contractele de finanțare.
51
 România Rurală – nr. 13

52
Vă invităm să participaţi
la redactarea revistei

Doriţi să împărtăşiţi din experienţa

dumneavoastră de dezvoltare rurală
pentru o posibilă publicare în revistă?

Fotografii şi imagini
Ghid de • Imaginile trebuie să ilustreze o experienţă.

participare • Imaginile se vor transmite ca fişiere electronice separate

Aceste indicaţii sunt orientative
(rezoluţie înaltă >300 dpi şi > 850 KB).
pentru omogenizarea contribuţiilor.
Autorii înţeleg că redacţia poate • Toate fişierele care conţin imagini vor fi trimise în format
modifica textul primit, pentru o mai .JPEG
bună înţelegere.

• Autor: Trebuie identificat cu

• Vă rugăm să includeţi un titlu scurt pentru fiecare fotografie/
nume, prenume şi ocupaţia actuală. imagine transmisă, precum şi numele fotografului/autorului.

• Introducere: Trebuie inclusă o

scurtă introducere care să evidenţieze
relevanţa subiectului prezentat. Scrisori către Redacţie
• Lungimea articolului: 400 – • Scrisorile trebuie să fie legate de o temă de dezvoltare
800 cuvinte
rurală şi să nu depăşească 200 de cuvinte.
• Informaţii corecte: Nu prezen-
taţi decât informaţii de care sunteţi • Redactorii pot interveni asupra textului, pentru
100% sigur şi pe care le puteţi a-l adapta la stilul, lungimea, claritatea şi acurateţea
susţine. Menţionaţi sursa infor- necesare şi nu garantează că toate scrisorile vor fi
maţiilor, atunci când prezentaţi date
care provin de la alte instituţii sau
publicate.
organizaţii.
• Atunci când spaţiul este insuficient, scrisorile
• Stil: Vorbind despre un articol de care nu sunt publicate în revistă pot fi publicate
revistă, este de dorit ca textul să nu pe website-ul RNDR.
semene cu un raport. De aceea, sunt
indicate:
»»o exprimare simplă;
»»date relevante pentru a susţine
ideea principală a articolului, şi
nu toate detaliile proiectului;
»»evitarea excesului de acronime;
»»denumirea completă, urmată de
acronim, trebuie inserată atunci
când apare prima dată în text;
Vă invităm să ne trimiteţi experienţele
»»evitarea comentariilor şi a refe­ dumneavoastră, fotografii, scrisori şi
rin­ţelor externe care pot fi contro-
versate sau greşit înţelese. articole la adresa: publicatii@rndr.ro
 Deschişi Către Viitor

RĂDĂCINI DE ŢARĂ EUROPEANĂ

CONTACT:
Sediul Naţional al Unităţii de Sprijin a Reţelei (USR)
Str. Nicolae Filipescu, nr. 39-41, et. 6, sector 2, Bucureşti, cod poştal 020961
Tel.: 031 690 0214, Fax.: 031 690 0215
E-mail: info@rndr.ro, Internet: www.rndr.ro
Această publicaţie a fost realizată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din România,
în cadrul proiectului „Înfiinţarea şi sprijinirea Reţelei Naţionale de Dezvoltare Rurală”. Proiect cofinanţat prin
FEADR prin Măsura 511 din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 - 2013.
Decembrie 2014
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene.
Se distribuie gratuit.