 Aliman se pregăteşte să se arunce în valuri ca să salveze o făptură omenească ce „abia se mai

ţinea cu amândouă mâinile de o rămăşiţă de cârmă”. Era o fată leşinată, dar care îşi venise
numaidecât în fire şi nu înghiţise deloc apă. Oamenii priveau cu uimire cum hainele i se zvântară
cu repeziciune, părul era ca nişte „şuvoaie plăviţe resfirate”, ochii ei „erau mari, rotunzi, dar reci
ca de sticlă”, iar dinţii „ascuţiţi ca la fiare”. Aliman a luat fata cu el acasă, între ei născându-se, ca
în basmele populare, „o dragoste cum nu se mai pomenise pe meleagurile acelea”. Ei au
petrecut câteva săptămâni împreună „pierduţi de fericire”, stârnind alte zvonuri, că „fata ar
suge sângele flăcăului ca o strigoaică”, dar Aliman era „mai sănătos, mai voinic, mai frumos şi
mai bun ca niciodată „şi nu le păsa de nimic”. Lostriţa apăruse din nori şi plutea „în văzul
tuturor”, dar Aliman nu se sinchisea, îi ieşise din minte şi era bucuros ca „o Bistriţă umflată de
fericiri”.
 Flăcăul pleacă într-un sat „sălbatec de pe Neagra”, ia un vraci bătrân, „mare descântător de
peşti, un fel de stăpân al apelor”, care îi confecţionează o lostriţa din lemn „aidoma de şuie şi de
frumoasă ca cea din Bistriţa”. La ora întâlnirii duhurilor, în miez de noapte, „cu luna în pătrar”,
Aliman intră în râu cu lostriţă vrăjită, spune descântecul învăţat de la vrăjitor, prin
care se leapădă de lumea lui Dumnezeu şi dă drumul „păpuşii cu chip de lostriţă” în Bistriţa.
Pactul dintre flăcău şi diavol trimite la Faust şi Mefisto (mitul faustian al lui Goethe), având
aceeaşi aspiraţie a împlinirii idealului în iubire şi, în acelaşi timp, setea de a ieşi din limitele
condiţiei umane. Odată vraja făcută, flăcăul doarme adânc şi liniştit pentru prima oară după
multă vreme, până când l-au trezit oamenii, întrucât Bistriţa „venise sodom din mal în mal,
cărând sfărâmături de sate la vale cu case, oameni şi vite”.
   în plan real , o fată mai îndrăzneaţă din sat “l-a îmbrobodit uşor", s-a logodit cu el, fixându-se şi
nunta. în noaptea de dinaintea nunţii plouase , iar Aliman visează că « se însura cu lostriţa » şi
că l cununa « bătrânul vrăjitor ». A doua zi, în timpul ospăţului, pe Aliman îl anunţă un copil că a
apărul din nou lostriţa miraculoasa care e « mai mare şi mai frumoasă ca până acum ». Buimac
de băutură, Aliman se trezeşte brusc, ca dintr-un somn adânc şi fuge spre Bistriţa « ca scos din
minţi » strigând : « azi nu mai scapa ! O mănânc de nunta mea ! ».  Văzând lostriţa, chipul lui
Aliman s-a luminat « de o bucurie nefirească ». Râul era învolburat, dar flăcăul striga ca să
înabuşe vuietul apelor : « Iată, vin ! », întalnirea fiind ancorată în plan fabulos. Intrând în apele
vijelioase, Aliman prinse lostriţa în braţe şi « se căznea să o apere, adăpostind-o ca pe un copil
cu braţele », apoi se cufunda cu ea în valuri , care « s-au pecetluit deasupra lui pentru
totdeauna ».
 Aliman face un pact cu vrajitorul şi în numele iubirii este capabil de sacrificiul sufletului
acolo în schimbul lostriței de lemn şi a formulelor magice pe care le învață de la vechi.
 Aliman face un pact cu vrăjitorul pe care îl găseşte sus pe Neagra. În numele iubirii, este capabil
de sacrificiul suprem şi bănuim că îşi lasă sufletul acolo în schimbul lostriţei de lemn şi a
formulelor magice pe care le învaţă de la bătrân.

O prima secventa reprezentativa este secventa in care flacaul merge la solomonar . Din dorinta de a
prinde lostrita,flacaul apeleaza la