Relatia dintre Harap-Alb si Span

Relația dintre antagonist și protagonist este clar conturată în secvența coborârii în fântână. După ce fiul
de crai nu respectă sfatul părintesc și îl ia pe Spân ca slugă, acesta golește plosca de apă a tânărului,
constrângându-l să coboare în fântână. Viclenia personajului determină o schimbare a destinului, eroul
devenind Harap-Alb, inversând statutul cu răufăcătorul. De asemenea, finalul basmului reprezintă încă
un moment semnificativ pentru evoluția relației dintre cei doi. Spânul conștientizează nivelul de
maturitate al eroului, dobândit în urma probelor, și, din momentul trimiterii în căutarea fetei Împăratului
Roș, antagonistul hotărăște să-l ucidă: „Paloșul ista are să-ți știe de știre!”.

Amenințarea este confirmată prin tăierea capului mezinului, însă acest fapt îl eliberează și de jurământ.
Moartea sa este urmată de învierea lui de către fata Împăratului Roș; această renaștere fiind simbolul
încheierii procesului de inițiere. Antagonistul este ucis de calul eroului, dovadă că, specific basmelor, răul
este întotdeauna pedepsit. Așadar, relația dintre antagonist și protagonist se construiește pe baza unor
serii de opoziții între bine și rău, cinstit și necinstit, respectiv nobil și slugă.

Un element de structură relevant pentru caracterizarea personajului îl reprezintă acțiunea basmului.

Aceasta permite caracterizarea indirectă a fiului de crai, prin deciziile și acțiunile sale. În incipit,
dovedește că este nepregătit pentru rolul său ca viitor împărat, fapt ce reiese din superficialitatea
întâlnirii cu Sf. Duminică, nerespectarea sfatului părintesc, naivitatea de a-l accepta pe spân ca slugă.
Spânul, în urma coborârii în fântână, îi ia armele lui Harap-Alb ca „să mai prinză la minte”, sugerând că
eroul are nevoie de înțelepciune, nu de forță brută pentru experiențele ce aveau să urmeze. Astfel,
spânul se conturează ca un rău necesar maturizării tânărului.

Ulterior, cele trei probe la care este supus la curtea Împăratului Verde, evidențiază primele semne de
maturitate: răbdarea – proba aducerii salatelor din grădina ursului, rezistența la tentație – proba aducerii
nestematelor, generozitate, profunzime, sociabilitate și consecvență în atingerea scopului – aducerea
fetei Împăratului Roșu. Procesul de maturizare se încheie la finalul basmului, după ce protagonistul trece
prin cele mai importante momente ale vieții: dragostea și moartea. Învierea sa încununează finalul
drumului inițiatic printr-o renaștere simbolică.

Personajele sunt caracterizate indirect ca două firi diametral opuse. În ultima poruncă a spânului, Harap-
Alb dă dovadă de altruism trecând apa în favoarea furnicilor, pe când antagonistul denotă egoism, fiind
interesat doar de propria persoană: „Și de azi înainte eu o să fiu în locul tău nepotul împăratului… iară tu
sluga mea”. Protagonistul este caracterizat direct și de Sf. Duminică, care îi spune acestuia că „puterea
milosteniei și inima ta cea bună, te ajută”, fapt ce evidențiază altruismul, milostenia și generozitatea
acestuia. Apoi este caracterizat direct de către narator, care îi atribuie direct unele calități și defecte, prin
replici ușor umoristice: „boboc în felul său”, sugerând, în acest fel, lipsa de experiență a tânărului.

„Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult, care se remarcă în literatura românească, ieșind din tiparul
basmelor clasice și fiind reprezentativ pentru creația lui Ion Creangă. Acesta prezintă un erou cu un
caracter complex, supus unui proces de maturizare, ce îl expune la experiențe atât fericite, cât și
nefericite, sub influența semnificativă şi necesară a spânului.