NURSING ÎN GERIATRIE

SUPORT DE CURS 1
PROFESOR: EMILIA CÂMPEAN

GERONTOLOGIE, GERIATRIE SI NURSING SPECIFIC

NOȚIUNI INTRODUCTIVE

ÎMBĂTRÂNIREA UMANĂ

1. CE ÎNSEAMNĂ A FI BĂTRÂN?

Dicţionarul explicativ ne spune că bătrân înseamnă cel care trăieşte de mulţi ani, antic, trecut,
învechit, venerabil, înnobilat de timp, pensionar, matur, senil. Toţi aceştia sunt termeni statici şi doar
puţini au conotaţiile dorite. Definiţiile îmbătrânirii includ scăderea energiei, declin ireversibil cauzat
de trecere a timpului şi probabilitatea crescândă a morţii. Îmbătrânirea poate fi considerată ca o
“educaţie” a vieţii. Oamneii învaţă să trăiască şi cu cât trăiesc mai mult cu atât pot învăţa mai
mult şi îi pot învăţa şi pe alţii. Bătrâneţea aduce omul mai aproape de moarte. Dorinţa de a
evita moartea, de a o separa de experienţa de viaţă şi de a-i nega existenţa, poate fi un factor major
care contribuie la sentimentele negative faţă de bătrân. Pentru a trăi omul trebuie să se confrunte cu
sensul vieţii şi al morţii, cu sursele de putere şi cu tehnici de supravieţuire, cu începutul şi sfârşitul şi
cu raţiunea de a trăi. Cea mai mare problemă a asistentelor va fi aceea de a fi mereu informate şi
dedicate îmbunătăţirii vieţi celor bătrâni.
Gerontologia, ca termen se defineşte ca ştiinţa proceselor de îmbătrânire, iar Geriatria , drept o
ramură a medicinii, care cercetează aspectele patologice ale îmbătrânirii.
Geriatria presupune cunoştinţe în primul rând din domeniul medical, dar şi din alte domenii ca:
psihologie, sociologie etc. Geriatria a devenit astfel o ştiinţă de sine stătătoare, cuprinzând într-o
medicină internă a vârstei înaintate, capitole importante din cardiologie, psihiatrie şi
neurologie, care reprezintă substanţa sa fundamentală. Cauzele care explică fenomenul de îmbătrânire
a populaţiei sunt: scăderea natalităţii, progresele medicinii şi creşterea nivelului de trai, care măresc
rata de creştere numerică a populaţiei vârstnice, prin ameliorarea morbidităţii şi mortalităţii. Se
apreciază că denumirea de “persoane ale vârstei a treia” este mai proprie decât aceea de
persoană în vârstă ( O.M.S.), deoarece evocă sectorul populaţiei care a depăşit mijlocul
vieţii.
Spre deosebire de îmbătrânire (proces dinamic indiferent de vârsta cronologică), SENESCENȚA
sau îmbătrânirea biologică, cuprinde ultima perioadă a vieţii. În cadrul acesteaia se delimitează
senilitatea, care este o perioadă finală, cu deteriorări biologice severe. Senescenţa nu este o boală, este
un proces fiziologic, chiar dacă îmbătrânirea se asociază de regulă, deşi nu obligatoriu cu
îmbolnăvirile. Diversele modificări fiziologie par să fie în raport direct cu îmbătrânirea, dar multe
persoane vârstnice îşi conservă capacităţile lor funcţionale, cu toată degenerescenta organică aparentă.
Se consideră astăzi ca prag al bătrâneţii vârsta de 60 -65 de ani.
Prin creşterea populaţiei vârstnice, apar unele consecinţe nedorite. Creşte indicele de dependenţă
economică, adică raportul dintre populaţia inactivă şi cea activă. Din ansamblul populaţiei vârstnice,
se pot reliefa unele grupe cu risc crescut: Persoanele foarte în vârstă (80 - 90 de ani), vârstnicii care
trăiesc singuri sau care nu au copii, bătrânii cu afecţiuni sau handicapuri grave, cupluri în vârstă din
care unul sau ambii sunt grav bolnavi, femeile în vârstă, bătrânii care trăiesc în instituţii colective
(cămine de bătrâni, cămine spital) etc. Pentru protecţia acestora s-a elaborat, carta drepturilor
bătrânului.
Consecinţelor demografice, li se adaugă şi consecinţe socio-familiale: creşterea numărului
familiilor cu copii puţini sau fără copii, creşterea numărului bătrânilor fără copii, uneori dezinteres şi
lipsă de afecţiune pentru bătrâni din partea familiei etc. De aici decurg sarcini grele economice pentru
societate.
Dar aspectul cel mai important îl constituie implicaţiile medicale. Se apreciază că după 65 de ani
(începutul vârstei a treia), 50% dintre bătrâni au nevoie de îngrijiri medicale, ambulatorii sau
spitaliceşti. în timp ce vârstnicii reprezintă circa 15% din totalul populaţiei, ei consumă 50% din
prestaţiile medicale. Asistăm de fapt la o geriatrizare a medicinei. Din această cauză este necesară
pregătirea tuturor cadrelor medico sanitare, indiferent de specialitate, dar în deosebi a
omnipracticianului, cu cunoştinţe referitoare la asistenţa medicală a vârstnicului. Dacă se are în vedere
că asistenţa geriatrică, implică nu numai consultaţii dar în special îngrijiri, de obicei complexe, se
înţelege că rolul medicului şi al asistentului medical, devine foarte important.

 Clasificare curentă a persoanelor în vârstă distinge:

a) între 65 - 75 ani, trecerea spre bătrâneţe, sau perioada de vârstnic.
b) între 75 - 85 de ani, perioada de bătrân.
c) peste 85 de ani, marea bătrâneţe sau perioada de longeviv.

 În afară de această clasificare cronologică, se foloseşte şi o clasificare medicală:

a)  "îmbătrânirea fiziologică", armonioasă, în care vârsta cronologică se identifică cu vârsta biologică
b) "îmbătrânirea nefiziologică", care poate fi:
- prematură, când începe de timpuriu
- accelerată, când ritmul de îmbătrânire se accelerează la un moment dat (după pensionare, după
decesuri în familie, după internări etc).