Peritonita

 raspunsul inflamator local si general al peritoneului la o iritare directa

 totalitatea tulburărilor locale şi generale provocate de inflamaţie septică, chimică sau
combinată a peritoneului venită în urma afecţiunilor şi traumatismelor organelor
abdominale

Peritoneul

membrană seroasă bogată în vase sanguine, limfatice şi terminaţii nervoase

este cea mai întinsă seroasă din organism, suprafaţa 2 m2
foiţă:
 viscerală - acoperă viscerele abdominale
 parietală - tapetează faţa internă a pereţilor abdominali
intre ele se delimitează cavitatea peritoneală, conţinând 50 ml lichid peritoneal
alcătuit din mezoteliu
celulele mezoteliale sunt unistratificate au microvili şi sunt aşezate pe o membrană bazală
care le desparte de ţesutul conjunctiv submezotelial (lamina proprie)

Peritoneul diafragmatic prezintă spaţii între celulele mezoteliale cu un diametru de 8-12 mm,
spaţii denumite “stomată”.

Stomata funcţionează ca un mecanism valvular permiţând pătrunderea lichidului peritoneal în

canalele limfatice, prin limfatice retrosternale şi mediastinale anterioare, în canalul toracic.

Absorbţia rapidă a bacteriilor şi endotoxinelor prin stomata diafragmatică este considerată ca

un mecanism principal în patogenia efectelor sistemice grave în peritonită.

Peritoneul - funcţii: Sensibil la excitanţi: chimici, microbieni, toxici, mecanici.

 resorbţie
 secreţie
 protecţie antiinfecţioasă
 cicatrizare
 fixare a organelor intraabdominale
 membrană biologică (pot trece: apa, electroliţii, moleculele mici şi multe macromolecule
(proteine))
Fluidele circulă bidirecţional între cavitatea peritoneală şi plasmă. Transportul
electroliţilor se face prin difuzie.

Inflamaţia peritoneului parietal este ceea care dă semnele clinice de peritonită evidente la
palparea abdomenului. Spre deosebire de peritoneul parietal, cel visceral este inervat doar de
sistemul nervos vegetativ şi este mult mai puţin sensibil. O inervaţie ceva mai bogată prezintă
rădăcina mezenterului şi arborele biliar.

Absorbţia peritoneală este dependentă de: presiunea intraperitoneală, temperatură,

deshidratare, şoc, presiunea portală şi grosimea peritoneului.

Modul de a reacţiona al peritoneului constă în producerea unei exudaţii abundente şi

producerea de anticorpi şi fibrină în scopul limitării infecţiei şi formării de aderenţe în jurul
focarului patologic.