Găina și cei șapte puișori (neterminat)

A fost odată ca niciodată, o găină care clocea șapte ouă. Ea locuia într-o curte mare și
frumoasă. Soarele bătea foarte tare pe acolo, iar ouăle se dezvoltau foarte bine.
Această găinușă era deosebită.Din trei în trei ore, tot stropea cu apă ouăle sale. Se gândea
că poate va aștepta mai puțin timp până când odraslele vor sparge coaja. Așa s-a întâmplat.
În loc să aștepte patru săptămâni, ca alte găini, a așteptat doar două săptămâni. 
Mai era doar o oră de așteptat până când puii își făceau apariția pe lume. Iar găinușa încă
era gânditoare. Chiar se întreba uneori "Oare cât trebuie să mai aștept?" pentru că se
plictisise de atâta stat pe cuibar. Dar peste două minute, se auzeau ciocăneli mici. Găinușa
era fericită de acest lucru.
Se vedeau șapte puișori micuți și puțin umezi care doreau să descopere lumea.
Pentru prima dată, găina îi luă pe puișori și îi puse lângă ea. Mama le zise:
- Ca să nu întâmpinați probleme în viață, de fiecare dată să mă ascultați. Eu am sfaturi bune
pentru voi.
Puișorii erau foarte încântați. Abia așteptau să descopere lumea. Patru dintre ei se luptau
pentru un vierme, iar ceilalți trei se întreceau la alergat.
Găina era foarte fericită să-i vadă pe puii ei voioși tocmai din prima lor zi de viață. Fiind
gospodină, îl luă pe pui la cumpărături. Cumpără șapte tipuri de grăunțe diferite, ce îi place
fiecărui puiuț, nu d

O pisică cumințică,

Deși a ieșit singurică

Pe mine m-a ascultat

Căciula și fular și-a luat.

S-a așezat pe o săniuță

Drăguța de pisicuță

Să o ducă pân’ acasă

Să-mi facă ziua frumoasă.

Și ar vrea ea să-mi colinde

Dar știe doar piese pisicești

Chiar și așa e foarte bine

Cu cântece miaunești.

Totul e alb, jur-împrejur

Conturat de un albastru pur.

Și un viscol mai adie blând

Umblă peste tot, plăpând.

Vântul se chinuie să ia

Fiecare strat de catifea

Și tot să decoloreze

Iar zăpada să n- o păstreze.

Iar fulgii de nea se aștern

Pe pământ, ei se cern.

Totul e pastelat în alb

De către un înger dalb.

Era un rățoi singuratic

Și era foarte zburdalnic,
De într-o zi ar găsi
O rață, ce bine s-ar simți.
Acum înoată supărat,
Măcaie încet Mac mac
Ce să fac? Cum să fac?
Ca să îi fiu eu pe plac?
Întreba rățoiul cel posac
Cu măcăit ușor Mac mac.
Căută și căută,
De foame el îndură...
Înotă el învârtit
Dar nu a ieșit nimic
Însă, după atâta întristare
Într-o miază zi mai mare
A oprit o rață mică
Și îl vede pe rățoică,
S-au bucurat mereu
Frumoși la bine și la greu,
Multe povețe au achitat
Și povestea s-a terminat!

Motănelul cel voios,

Astăzi miaună frumos
Că a prins un șoricel
Și-l tot zgâlțaie de fel.
Însă un câine isteț
Spune, foarte citeț
- Nu te mai lăuda
Dacă aș fi așa, ți-ar plăcea?
-Nu, spune motanul îmbufnat
Că a fost prins neîncheiat
Cu predica lui de laudă.

Un desen, de lemn
Foarte solemn
E desenat
Și aranjat
Doar în portocaliu
Plus maro-griu.
Mătasea pribeagă
Protejează, să nu cadă
Un pui de găină
Îl ține în tindă.
Și-l păstrează
Și-l apreciază.
Căpșunile pe jos
Cu niște banane
Lângă niște frunze
Pătrunse
Și un crin minunat
Pe câmpie aranjat
Stă un fluture goblen
Și îi place mult de el