Foxilina și porumbeii

Era odată o vulpe roșcată pe nume Foxilina, dar această vulpe nu era o vulpe
obișnuită. Alte vulpi au poftă de găini, rațe, biblici și curcani. În schimb,
Foxilina avea poftă de porumbei. Locuia într-un oraș. Ea alerga mai mereu după
ei: poate, poate va avea noroc să-i prindă. Dar în zadar, nu reușea.

Atunci, Foxilina s-a gândit în felul următor: “Îmi pot exersa rapiditatea, dar
am nevoie de un prieten-vulpoi care să mă ajute. Ne putem întrece de mai multe
ori, putem alerga împreună după porumbei. Poate așa voi avea și eu o masă
copioasă.” După ce se gândi, Foxilina se plimbă prin oraș pentru a căuta o
echipă de vulpi, sau măcar un vulpoi. Umblând pe lângă tomberoane și centre
comerciale, nu găsise. Asta este. Foxilina se gândi să întrebe primul trecător.
Acesta era un iepure pe nume Roțizot.

- Scuză-mă, iepurașule! Știi cumva dacă în orașul acesta este vreo vulpe?

- Am văzut niște vulpi. Mergi la capătul străzii, apoi mergi în stânga și lângă
un magazin alimentar ar trebui să găsești niște vulpi. Acolo sunt de obicei patru
vulpi.

- Mulțumesc mult! zise Foxilina.

Foxilina începu să alerge pe stradă, care era destul de lungă. Într-un final,
aceasta ajunse la capătul străzii, după care o luă la stânga. Era pe aproape de
vulpi, dar avea o dilemă:

- Mi s-a spus că vulpile sunt lângă un magazin alimentar. Oare ce înseamnă

“alimentar”? se întrebă ea.

Un motan, pe nume Whitness îi auzi nelămurirea și îi răspunse:

- “Alimentar” înseamnă “cu mâncare”.

- Mulțumesc pentru ajutor!

Foxilina înțelese și găsise cele patru vulpi de lângă magazinul alimentar. Cel
mai bine era că printre acele vulpi se afla și un vulpoi. Vulpița recunoscu
vulpoiul și îl salută:

- Hei, ce faci? Vrei să mă învăț să alerg mai bine?

 - Cine ești? întrebă vulpoiul.

- Eu sunt Foxilina. Mă consider o vulpiță foarte simpatică. Tu cine ești?

- Eu sunt Foxan, un vulpoi foarte rapid.

- Nu ai vrea să mă ajuți și pe mine să alerg mai repede? Mai eșuez la pradă, știi
tu.

- Te voi învăța, dar am o întrebare.

- Ce întrebare?

- Alergi repede sau încet? Am încercat să învăț vulpi care aleargă încet să
alerge mai repede dar nu am reușit.

- Eu spun că alerg repede, după opinia mea, foarte repede.

- Atunci te voi putea învăța să alergi mai repede.

- Spune-mi. Ce trebuie să fac pentru a fi mult mai rapidă decât am fost înainte?
întreba Foxilina, nerăbdătoare să afle.

- În primul rând, trebuie să faci mai multe sărituri: acestea fac oasele mai
ușoare și le ajută la alergat. Cu cât reușești să faci salturi mai lungi, cu atât vei
reuși să alergi mai repede. Viteza alergării depinde de aceste oase.

Foxilina îl ascultă pe Foxan și își adună toate forțele astfel încât să scoată o
săritură lungă la o mare înălțime. După vreo cinci încercări, Foxilina sări cel mai
mult din viața ei, aproape 9 m lungime.

- Văd că știi să sari la o lungime mare, așa că hai să ne antrenăm la alergat.

Vom face o întrecere, anunță Foxan, tu trebuie să stai aici.

Foxan îi arătă Foxilinei unde trebuie să stea pentru a da startul. Foxilina îl

ascultă și așteptă să vadă perfomanța ei la alergat.

- 3, 2, 1. Pe locuri, suntem gata, start! porni Foxan.

Foxan era foarte bun la alergat. El era campion la acest lucru. Foxilina abia se
putea ține după el, la ce rapid era, dar reuși până la urmă să-l ajungă din drum.

- Mă bucur că alergi repede! zise Foxan cu un zâmbet.

- Încerc și eu să peformez pentru a-mi prinde prada, replică Foxilina.

 După această întrecere, nu s-a decis cine aleargă cel mai repede, așa cum este
de obicei la întreceri. Această întrecere a fost doar așa, de antrenament. Fiindcă
Foxilina se lingea pe bot, Foxan a întrebat-o:

- Ce îți place să vânezi cel mai mult?

- Porumbeii! strigă Foxilina.

- Porumbeii? se miră Foxan. Dar sunt foarte greu de prins, sunt păsări sălbatice.

- Dar am putea încerca să-i prindem, zise cu speranță Foxilina, poate vom
reuși.

- Voi încerca. Dar e imposibil să prinzi porumbei. Ei în secunda doi zboară.

- Eu cred că dacă suntem doi, nu e imposibil. Știi foarte bine că “unde-s doi,
puterea crește”, se convinse Foxilina.

- Probabil o fi așa cum zici tu, dar e foarte greu să prindem porumbei.

Neascultând ce spune Foxan despre prinderea porumbeilor, Foxilina îl luă cu

forța pe acesta și-l duse într-un parc plin de porumbei.

- Am impresia că unde sunt mai mulți porumbei, există posibilitate mai mare
de-ai atinge, spuse încrezătoare Foxilina. Împreună vom reuși!

Convins de această dată de Foxilina, Foxan a început împreună cu ea

vânătoarea de porumbei. Fiind mai rapizi, mai forțoși își spuneau în gândul lor
că n-are cum să nu prindă vreunul, mai ales că au și sărituri lungi. Foxilina
alergă degeaba spre porumbei, dorind să-i prindă, deoarece aceștia zburau când
Foxilina era la un centimetru distanță de ei.

Chiar dacă Foxilina întâmpinase așa dificultăți, ea sărea, poate poate va prinde
măcar un mic porumbel. O dată, era cât pe ce să prindă unul, dar acesta își
dublase viteza și zbura mai departe.

Cât despre Foxan, deși se credea începător la prinderea porumbeilor, la un

moment dat apuca cu labele mai mulți porumbei și îi strângea. Foxilina era
suprinsă de prada acestuia și având poftă mare zicea:

- Ce mulți porumbei ai găsit! Îmi dai și mie unul măcar așa de poftă? Eu am
făcut săriturile tale!

Însă vulpoii sunt șmecheri, iar Foxan nu îngădui să facă una ca asta:
 - Mai întâi să reusești să prinzi și tu un porumbel! Și apoi vom face împărțeala!
zise Foxan cu un zâmbet șiret.

- Oh… bine! Dar mă gândeam că dacă ai prins și tu porumbei, i-ai prins pentru
mine, oftă Foxilina.

- Îmi pare rău, Foxilina, dar dintr-o dată mi s-a făcut și mie poftă de porumbei,
văzându-i așa frumoși. Îi voi duce în depozit.

La un moment dat, Foxilina când îl vedea pe Foxan plin cu porumbei se

gândea că și-a îndeplinit scopul și că va putea mânca porumbei, dar în zadar , și
ea trebuie să reușească să prindă un porumbel. Atunci Foxilina oftă și iar oftă,
pentru că nu mai știa ce să facă. Se gândea în sinea ei: “Cum pot mânca și eu un
porumbel, dacă Foxan nu-mi dă? Oare cum pot?”

Și gândindu-se ea așa, îi veni o idee:

- Ce ar fi să merg la magazinul alimentar și să adun toți porumbeii acolo? Eu i

voi încuia și nu-i voi lăsa să zboare, până când nu voi alege măcar unul, doi sau
trei.

Zis și făcut. Foxilina merse la magazinul alimentar din centru. Ea luă o pungă
plină cu semințe “Arpacaș”, o deschise și împrăștia semințele peste tot în
magazin.

Între timp, porumbeii au acceptat momeala și au intrat în magazin. Erau din ce

în ce mai mulți cei care s-au lăsat ademeniți de Foxilina. După ce intraseră atât
de mulți porumbei, astfel încât magazinul deveni o crescătorie de porumbei,
Foxilina închise subtil magazinul ca să nu simtă porumbeii că-i paște vreun
pericol și să zboare repede.

Din fericire pentru Foxilina, magazinul alimentar era foarte îngust și foarte
mic. Dacă sărea Foxilina pentru a prinde un porumbel atingea înălțimea
magazinului, iar acesta era un avantaj. Erau și foarte mulți porumbei, iar
densitatea păsărilor era una mare, așa că șansele să prindă un porumbel erau
foarte mari.

Când Foxilina a încercat să prindă porumbeii, s-a lăsat cu pene în tot

magazinul. Dar îi era foarte ușor să-i prindă în acea “închisoare”. Procedând
astfel, Foxilina reușise a prinde vreo cinci porumbei, din mulțimea aceea mare.
Îndeplindu-și scopul, vulpea ieși subtil din magazin și se mândri cu prada ei.