Ministerul Educaţiei Republicii Moldova

Colegiul “ Iulia Hasdeu “

Referat:

Familia- tezaur al
valorilor umane

Profesoară: Dănilî Larisa

Elevă: Bejan Tatiana

Cahul 2017
 Prin menirea şi importanţa sa familia a fost, este şi va rămâne obiectul de studiu a antropologilor,
sociologilor şi de curând şi al istoricilor. Fiind tratată iniţial şi în general ca o entitate „naturală”, familia în
timp a suferit numeroase schimbări de ordin cultural, social, juridic. Pe parcursul secolelor au evoluat mai
multe tipuri de familie: familia antichităţii, accentuată mai ales în Mesopotamia, Egipt, Grecia, Roma, China
şi caracterizată prin trăsături comune, unde rolul predominant al bărbatului (pater familias) era unicul subiect
de drept, căruia i se supunea întreaga familie. Popoarele barbare în această perioadă sunt purtătoare a unui
model familial legat de o mai largă reţea de raporturi în interiorul tribului.
Pentru familia evului mediu este caracteristică influenţa Bisericii, care a împiedicat poligamia şi divorţul
şi a instituit un cod de norme cu privire la căsătorie. Familiile oamenilor simpli se deosebeau de familiile
aristocraţilor prin felul lor nucleic. Săracii erau nevoiţi să locuiască mai multe perechi sub acelaşi acoperiş, pe
când bogaţii prezentau o familie de tip mai complex. În epoca modernă familia se concentra pe acelaşi tip
nucleic şi era considerată tot ca o unitate productivă (legaţi de pământ, meserie). Noua familie din sec. XIX a
fost influenţată de cultura iluministă, care a dorit să-şi afirme caracterul laic şi privat al căsătoriei, încercând
prin aceasta să se îndepărteze de biserică şi să-şi creeze cuibul familial, bazat pe afectivitate şi egalitate între
soţi. Familia sec. XX suportă schimbări, numărul persoanelor care formau nucleul familial se reduce prin
scăderea natalităţii. Modelul burghez al familiei (care nu are deschidere exterioară) a ocupat locul dominant,
aceasta fiind obiectul discuţiilor aprinse, adică baza materială pe care se axează aceste familii, caracterul lor
autoritar şi represiv în plan sexual şi psihologic. Secolul XXI, marcat de un început nemaivăzut până acum  în
dezvoltarea  multiculturală, informaţională şi tehnologică a adus cu sine şi noi orientări, concepte şi motivaţii
în formarea familiei. Au ieţit la suprafaţă noi probleme legate de prelungirea vârstei medii de viaţă, de
mobilitatea socială, de căutarea, încă nerezolvată, a unui nou echilibru în relaţiile dintre bărbat şi femeie, de
determinările de ordin profesional, de emanciparea femeei ş.a.
Indiferent de timp şi societate, familia stă la bază şi se prezintă ca un complex de valori umane,
importanţa cărora este indiscutabilă. Ziua de 15 mai este declarată de către UNESCO Ziua Internaţională a
Familiei. Conducerea Republicii Moldova organizează în aceste zile o serie de activităţi cu acest generic,
scopul cărora este fortificarea instituţiei familiei, promovarea şi repunerea în valoare a respectului faţă de
familie, valorile unei familii sănătoase. În contextul zilelor de azi familia moldovenească e pusă le grea
încercare, motivul fiind problemele grave, cu care se confruntă societatea. Fenomenul migraţiei, ajuns la cote
maxime, a creat o reţea de familii vulnerabile, printre ele menţionându-se familiile de tip monoparental,
alternativ, interetnice, familii cu persoane cu disabilităţi. Societatea civilă nu poate să rămână indiferentă faţă
de aceste probleme şi depune efort la rezolvarea lor. Se petrec acţiuni concrete de conştientizare şi promovare,
de afecţiune şi susţinere a persoanelor dezavantajate. Uneori nici nu bănuim cât de efective pot fi aceste
măsuri.
Societatea contemporană a adus o nouă percepţie a influenţei pe care o are familia asupra formării
personalităţii copilului. Deşi s-a ştiut întotdeauna că familia este un factor determinant al acţiunii educative,
astăzi s-a constatat că cele mai importante reguli ale familiei sunt cele care determină ceea ce înseamnă a fi o
fiinţă umană.
Un părinte poate fi mai bun decât altul indiferent de nivelul lui cultural, dar toţi au nevoie de sfaturi şi
sprijin pentru a preveni conflictele din viaţa de familie, pentru a fi un bun exemplu pentru copii.
În general părinţii consideră că educaţia este dificilă atunci când copilul prezintă un comportament
care pentru ei este inacceptabil sau atunci când copilul nu ascultă, nu se supune regulilor pe care el le impune.
Dacă părintele are o impresie negativă despre copilul său şi nu se aşteaptă la ,, nimic bun de la el” , atunci şi
copilul îşi va crea aceeaşi imagine negativă despre sine.
Informarea părinţilor despre efectele propriilor comportamente asupra copilului de către specialişti în
domeniul educaţiei poate contribui la prevenirea efectelor negative ale acţiunilor lor educative. Implicarea
părinţilor în activităţile şcolii trebuie să fie una dintre priorităţile învăţământului actual.
Obiectivul fundamental al acestor acţiuni vizează transferul de experienţă, cunoaşterea aprofundată a
exemplelor de succes fiind unul dintre cele mai eficiente mijloace de a motiva părinţii pentru a deveni aliaţi ai
şcolii.
 Statutul de părinte se câştigă, nu se cuvine de la sine oricărui adult. Prin urmare, există diferite grade
de reuşită în dobândirea caracteristicilor unui părinte ,, autentic”. Contribuţia părinţilor la efortul formativ al
şcolii se poate regăsi pe o scală ce porneşte de la prezenţa în toate tipurile de activităţi ( curriculare,
consultative, sportive, etc.) şi ajunge până la plasarea ca public amorf pentru reprezentaţiile şcolare
ocazionale.
Nevoia de a forma o echipă între cadrele didactice, elevi, părinţi şi autorităţile comunităţii în vederea
corelării acţiunilor influenţelor educative este justificată pe de o parte de tendinţa de autoinvestire cu
responsabilitate a părinţilor preocupaţi de viitorul copiilor, iar pe de altă parte, de cumularea de către şcoală a
atributelor socializatoare proprii unor instituţii inactive la nivel local( cluburi, ateliere de creaţie, etc).
Antrenarea părinţilor în realizarea acţiunilor educative specifice poate să se desfăşoare în următoarele
direcţii:
- activarea comitetului de părinţi prin implicarea în elaborarea, implementarea şi monitorizarea planului
de dezvoltare al şcolii;
- identificarea părinţilor voluntari care să sprijine derularea eficientă a acţiunilor educative;
- organizarea cabinetelor de consiliere pentru părinţi;
- implicarea părinţilor în activităţi administrative( amenajarea spaţiului de studiu, dotarea clasei, a
terenului de sport, etc.);
- antrenarea părinţilor în procesul instructiv-educativ;
- crearea a diverse mijloace de comunicare a părinţilor cu reprezentanţii şcolii ( director, cadre
didactice)- cutia poştală a părintelui, şedinţele cu părinţii, lectoratele cu părinţii, activităţi culturale şi artistice,
cărţi, broşuri şi reviste cu caracter educativ, filme şi piese de teatru cu specific educativ, conferinţe, dezbateri
pe teme educative pentru părinţi şi cu părinţii;
- iniţierea unor programe de educaţie pentru părinţi, identificarea aşteptărilor părinţilor faţă de şcoală şi a
nevoilor de formare a acestora;
- stimularea părinţilor în asistarea copiilor.
La începutul fiecărui an şcolar, dar mai ales la începutul clasei I, este bine să oferim părinţilor o serie
de sfaturi sub forma unor îndemnuri la care trebuie să mediteze: ,, Învaţă să-ţi asculţi copilul tău!; Fii
răbdător!; Fii maleabil!; Nu fi partea care atacă- să nu te enervezi, să nu ţipi, nu fi răutăcios, nu jigni copilul!;
Exprimă-te clar şi hotărât!; Acceptă-ţi propriul copil!; Discută cu copilul tău cât mai mult! ; Fă-ţi timp pentru
copil şi fii gata să-i oferi ajutor!”

Fetiţa din vis. Cum am adoptat doi copi

Cineva m-a rugat să scriu câteva cuvinte despre adopția de copii, pentru a încuraja această imensă
binefacere. De ce să scriu eu despre asta? Pentru că am făcut acest gest. Nu o dată, ci de două ori! De ce
să adopți un copil? Ca să faci un gest frumos, ca să faci un bine, din milă, din simț civic? Nu! Să adopți
un copil din iubire! Numai și numai din iubire!

Cine nu iubește copiii, cine nu e capabil să dăruiască iubire, cine nu e capabil de sacrificiu pentru alții, cine nu
știe să se uite pe sine, pentru a se dărui total, să nu adopte un copil! Dar cine știe că poate face toate acestea să
se ducă într-un centru de plasament și Dumnezeu va îndrepta spre el copilul destinat să-i umple viața. Nu-l
alegi tu pe el, te alege el pe tine!

Și, din primul moment, de cum l-ai luat în brațe, știi că va deveni rațiunea ta de a trăi. E greu să spui ce simți
atunci! Am trecut de două ori prin aceste momente, dar e ceva atât de profund, încât cuvintele sunt
neputincioase.

Primul copil a fost o fetiță abia născută. Dumnezeu mi-a arătat cu două săptămâni înainte semnele că ea va
intra în viața noastră. Am visat-o! M-am visat în maternitate, că am născut ușor și stăteam între doctorițe, în
picioare, cu o fată frumoasă în brațe. M-am trezit din somn râzând. I-am povestit soțului ce visasem.
Peste două săptămâni, m-au chemat la maternitatea din oraș, unde fuseseră abandonați şase copii, mamele
fugind din spital. Cinci băieți şi o fată! Și fata aceea superbă, după trei zile, era în casa noastră: cadou de ziua
mea de naștere, cadou de ziua mea de nume, cadou de ziua căsătoriei noastre. Cui nu crede în destin îi spun eu
să creadă!

De 21 de ani, această minune e viața, destinul și rațiunea noastră de a trăi! Este frumoasă, deșteaptă, talentată,
pentru că pașii ei au fost însoțiți de iubirea noastră imensă, de grija noastră imensă, de prezența și sprijinul
nostru permanente. Și fiecare clipă dăruită de ea în viața noastră este o mare bogăție!

La doi ani după prima adopție, în vizită la un centru de plasament, de Crăciun, cu daruri și dulciuri pentru
copiii de acolo, Dumnezeu mi-a oprit privirea asupra unui băiețel de patru ani și jumătate care, atunci când
fetița de lângă el mi-a mai cerut tort, el i-a dat farfuria lui.

Acest gest i-a schimbat destinul lui, dar și nouă, pentru că, de atunci, a intrat în viața noastră și nu va mai
pleca niciodată. Este băiatul nostru pentru totdeauna. Dumnezeu ni i-a trimis, Dumnezeu ne-a netezit drumul
adopției lor, Dumnezeu ne-a ajutat mereu, să putem să le fim părinți!

Am fost norocoși. Viața noastră s-a împlinit prin prezența copiilor noştri. Nimic nu e mai greu în viață decât
să fii părinte! Dar nimic nu e mai frumos în viață, decât să fii părinte! E multă teamă, e multă grijă, sunt multe
spaime, sunt multe obstacole, dar este atât de minunat, atât de multe momente de satisfacție, de împlinire, de
iubire! Este păcat să treci prin viață și să nu trăiești asta!

Și sunt atâția copii cu care zarurile vieții nu au fost de la început câștigătoare, dar care doresc să umple viața
cuiva! Și sunt atâția oameni care au de dăruit iubire, dar se tem, sau nu știu drumul către brațele întinse de
copii care aşteaptă să fie luați în brațe, strânși la piept!

Dacă aveți mintea, inima, sufletul pline de iubire de dăruit unui copil, lăsați-vă conduși de Dumnezeu și
dăruiți-le! Un copil adoptat nu înseamnă doar schimbarea unui destin nefericit, ci înseamnă împlinirea vieții
voastre. Pe noi Dumnezeu ne-a ajutat. Și viața noastră este plină și cu rost pe acest Pământ. Merită să faceți
acest pas! Și copiii nimănui merită această șansă!

de Ioana Vladimir