Noțiuni de ontogeneză umană, legile de creștere și dezvoltare, etapele dezvoltării

organismului uman.

Ontogeneza (ontos – individ, genesis – naştere, dezvoltare) constituie o veritabilă istorie

a dezvoltării individului de la fecundaţie până la moarte.
Filogeneza (phylon – specie, genesis – dezvoltare) reprezintă dezvoltarea speciei umane
în procesul evoluţiei animalelor.
Perioadele ontogenezei sunt:
I Perioada intrauterină (prenatală);
II Perioada extrauterină (postnatală).
Între ele naşterea constituie saltul calitativ prin care individul nou format îşi va continua
dezvoltarea independent de organismul matern.
Perioada intrauterină cuprinde trei faze (perioade):
1. Perioada de ou sau zigot - prima săptămână,
2. Perioada embrionară – săptămânile II-VIII,
3. Perioada fetală – de la 2 luni până la naştere.
Perioada de zigot cuprinde: fecundaţia, segmentaţia, blastocistul, formarea discului
embrionar bilaminar.
Perioada extrauterină cuprinde ca perioade mari: copilăria, pubertatea, adolescenţa,
perioada adultă cu maturitatea, senescenţa.
Copilăria cuprinde trei etape importante:
Prima copilărie între 0 şi 3 ani (se termină dentiţia de lapte) şi include:
a) perioada de nou-născut cuprinde primele 30 de zile;
b) perioada de sugar între 30 de zile şi 1 an;
c) perioada de copil mic sau vârsta de antepreşcolar cuprinsă între 1 şi 3 ani;
A doua copilărie sau perioada preşcolară cuprinsă între 3 şi 6-7 ani, când apare primul
molar permanent (molarul de şase ani) şi succesiv se desfăşoară, continuându-se până la
perioada adolescenţei erupţia celorlalţi dinţi permanenţi.
A treia copilărie sau perioada şcolară începe la 6-7 ani şi ţine până la 11-12 ani la fete şi
13-14 ani la băieţi.
Pubertatea ţine de la 11-12 ani la 14 ani la fete şi de la 13-14 ani la 15-16 ani la băieţi.
Ea se termină odată cu apariţia menarhăi sau prima menstră, la sexul feminin, şi prima
ejaculare, la cel masculin, cu precizarea că primele ejaculări de cele mai multe ori sunt
neobservate.
 Adolescenţa este perioada care ţine aproximativ până la 18-19 ani la sexul feminin şi
23-24 ani la cel masculin, când are loc osificarea cartilajelor epifizare şi se încheie, în general,
creşterea.
Adultul (tânărul) ţine de la 19-23 ani până la 35 ani.
Maturitatea cuprinsă între 35 şi 65 ani.
Senescenţa sau bătrâneţea este ultima perioadă a vieţii, caracterizată prin procese de
regresiune sau involuţie biologică, cu atrofia şi scleroza ţesuturilor şi organelor, al căror
rezultat îl constituie scăderea treptată a forţelor fizice şi intelectuale ale individului. Unii
autori disting senescenţei trei perioade:
a) 65 – 75 ani, vârstnic,
b) 75 – 90 ani, bătrân,
c) după 90 ani, longeviv.
Perioada postnatală prezintă 3 cicluri
 Ciclul de creștere și dezvoltare, primii 20 ani de viață;
 Etapa sau ciclul adult, se extinde de la 20 ani pînă la 65 ani (denumit și vârsta a doua);
 Ciclul al treilea sau etapa vârstelor de regresie (ale bătrâneței), de la 65 ani până la
moarte.
Ciclul de creștere cuprinde copilăria, pubertatea și adolescența. Ciclul adult cuprinde
tinerețea (25 -35 ani) și perioada adultă. Ciclul vârstelor de regresie cuprinde perioada de
trecere (65-70 ani) și bătrânețea.
Creşterea şi dezvoltarea în perioada postnatală sunt determinate de factorii genetici şi
factorii de mediu. Creşterea diferitelor părţi ale organismului este neproporţională şi se
desfăşoară conform următoarelor legi:
1. Legea alternaţiei;
2. Legea proporţiilor;
3. Legea antagonismului morfologic şi ponderal;
4. Legea creşterii inegale
Legea alternaţiei: segmentele corpului nu cresc toate în acelaş timp, ci alternativ (ex.
membrele inferioare nu cresc concomitent cu cele superioare); tot alternativă este creşterea în
lungime şi grosime a oaselor care se succedă (ex. în etapa în care femurul creşte în lungime,
tibia şi fibula cresc în grosime).
Legea proporţiilor: pentru fiecare perioadă a copilăriei există un anumit ritm de creştere
(mai accelerată la 6-7 ani, mai lent la 7 -10 ani).
 Legea antagonismului morfologic şi ponderal: în perioada de creştere acumulativă
diferenţierea este redusă şi invers.
Legea creşterii inegale: fiecare segment al corpului are ritmul său de creştere.
Evoluţia taliei şi salturile de creştere
Lungimea medie a nou-născutului constituie 50 cm, creşterea în lungime a sugarului
este de 25 cm. El ajunge de la 50 cm la 75 cm la sfârşitul primului an de viaţă. În al 2-lea an
creşterea medie constituie 10-15 cm, în al 3-lea – 8 cm, apoi până la 6 ani – creştere stabilă de
4-5 cm/an.
La vârsta de 6-7 ani viteza de creştere se accelerează de la 5 cm/an la 8-10 cm/an şi
constituie primul salt de creştere. La pubertate (11-14 ani) are loc al doilea salt de creştere;
creşterea pubertară este de aproximativ 23 cm la fete şi 25 cm la băieţi (în primul an 11-12
cm, în ultimul – 6-7 cm).
La pubertate creşterea se realizează după anumite legităţi:
1. Înălţimea creşte pe seama membrelor inferioare înainte de pubertate şi pe seama
trunchiului după pubertate.
2. Creşterea în lungime a oaselor este mai pronunţată înainte şi în timpul pubertăţii, în
timp ce creşterea în grosime este mai intensă după pubertate.
3. Creşterea interesează mai cu seamă oasele înainte de pubertate şi muşchii după
pubertate.
Evoluţia greutăţii
Cea mai pronunţată creştere în greutate are loc în primul an de viaţă, când, de la
greutatea de 3,4 kg a nou-născutului se ajunge la aproximativ 9-10 kg, când greutatea se
triplează. În al 2-lea an de viaţă creşterea în greutate este de 2-3 kg, în următorii trei ani cu
1,5-2,0 kg, iar la 6-7 ani se accelerează din nou.
Se apreciază că 50 % din greutatea adultă se ia la pubertate, puseul pubertar maximal la
fete se înregistrează la 13 ani (5,0-5,5 kg/an), la băieţi – la 15 ani (5,5-6,5 kg/an).
Anotimpurile influienţează creşterea. Creşterea în greutate domină sfârşitul verii şi
toamna, cel mai intens în august-noiembrie. Primăvara şi la începutul verii domină creşterea
în lungime, respectiv lunile aprilie-iulie.
Vârsta biologică, numită şi vârstă a dezvoltării, reflectă creşterea, dezvoltarea,
maturizarea şi involuţia organismului. Factorii care influienţează vârsta biologică:
 factori morfologici,
 factori fiziologici,
 factori biochimici.
 Vârsta cronologică se măsoară în ani, luni, zile.
Vârsta biologică (factori morfologici)
1. Vârsta osoasă sau gradul de osificare a scheletului (se determină după radiografia
mâinii).
2. Vărsta dentară sau erupția dentară (cele două dentiții: temporară și permanentă).
3. Vărsta sexuală sau gradul de maturizare sexuală (prezența semnelor secundare).
4. Aprecierea dezvoltării fizice (talia, masa corpului, perimetrul cutiei toracice și a
craniului).
În ontogeneza umană se evidenţiază următoarele periode critice, perioade de creştere a
sensibilităţii organismului faţă de factorii de mediu:
1. fecundaţia şi formarea zigotului,
2. implantarea (a 6-7-ea zi a embriogenezei),
3. dezvoltarea primordiilor organelor şi formarea placentei (a 3- 8-a săptămână),
4. dezvoltarea encefalului (15-20-a săptămână),
5. formarea sistemelor de organe, inclusiv a organelor genitale (a 20-24-a săptămână),
6. naşterea,
7. perioada până la 1 an,
8. perioada pubertară (11-16 ani).
Aproximativ 15% din sarcini dispar inainte ca ovulul fecundat să se implanteze în uter,
iar 15% din produșii de concepție se pierd înainte de săptămâna a 8-a de gestație. Anomaliile
cromozomiale sunt responsabile de peste 50 % din avorturile spontane.
Specialiștii consideră că rata mare a avorturilor în astfel de situații are un rol protector:
asigură dezvoltarea unui procent foarte redus din feții cu malformații congenitale (2-3% față
de 12% cum s-ar întâmpla dacă astfel de avorturi nu ar avea loc).