Recuperarea copilului cu retard psihomotor

- În perioada acută sunt contraindicate poziţia aşezat, ortostatismul

şi mersul. Din acest motiv, în această perioadă copiii vor fi menţinuţi
cât mai mult în culcat şi vor fi puşi să meargă în "patru labe" (pentru
descărcarea coloanei vertebrale şi a membrelor inferioare).
- Exerciţii pentru recuperarea deficienţelor fizice.
-Exerciţii pentru tonifiere musculară
-- exercitii de coordonare si echilibru.
-Gimnastică respiratorie.

Obiectivele programului recuperator

Menţinerea supleţei musculare şi a amplitudinii de mişcare

Prevenirea hipotoniei şi deteriorării musculare
Ameliorarea mobilităţii
Reeducarea propriocepţiei şi stimularea senzorială
Reducerea pattern-urilor de mişcare anormală
Combaterea posturilor anormale
Ameliorarea funcţională globală
 Programul terapeutic:
• mobilizările pasive
 au rolul de a pune întregul corp în mişcare, de a pregătii organismul pentru efort, de a
forma obişnuinţa mişcării coordonate.

Postura papuşii
Din decubit ventral, copilul trebuie să
îşi menţina capul ridicat, sprijin pe antebraţe,
palmele si degetele extinse, iar şoldurile, în
uşoară extensie, să fie sprijinite pe sol. În acest
mod, copilul normal are posibilitatea de a-şi
lărgii orizontul şi de a privi mediul
înconjurator. Însă copilul deficient are unele
dificultaţi în menţinerea acestei poziţii, iar
pentru înlăturarea lor sunt necesare unele
corecţii posturale având ca punct de plecare
poziţionarea în decubit ventral, cu preocuparea
de a menţine capul în extensie prin usor
tapotament sub bărbie sau prin stimulare
vizuală.
 Rostogolirea

Rostogolirea începe cu întoarcerea capului spre direcţia dorită. În

această poziţie se va constata că membrul inferior de partea spre care se
roteşte capul se extinde, iar cel opus se flectează. Continuând mişcarea,
trunchiul va urma rotaţia capului. În acest fel copilul ajunge în decubit
ventral.
 Reflexul de pregătire pentru sărituri

Acest reflex stă şi la baza unor acte

motrice complexe, cum ar fi, spre
exemplu, sprijinul în patru labe,
ortostatismul şi locomoţia independentă.
Fără acest reflex natural, format
din instinctul său de apărare, copilul va fi
lipsit de iniţiativa pe care o reclamă
trecerea unui obstacol, îşi va pierde mult
mai uşor echilibrul şi nu va avea
capacitatea de redresare atunci când vor
intervenii unele situaţii neprevăzute.
 Poziţia aşezat

Ridicarea în aşezat se poate realiza numai după ce se obţine răsucirea

umerilor independent de răsucirea centurii pelviene.
La copiii cu dificultăţi motrice accentuate acţinunea începe prin ridicarea
copilului din decubit dorsal, prinzându-l de mâini şi trăgându-l până ajunge în
aşezat.
 Poziţia în cvadrupedie

Această poziţie, este poziţia care se

dobândeşte după consolidarea reflexului
“pregătire pentru săritură”.
Din această cauză este indicat să se
experimenteze această poziţie mai
devreme, însă înainte de consolidarea
reflexului de săritură. Accentul trebuie
pus pe sprijinul pe braţe cu coatele
întinse, chiar dacă nu poate menţine tot
timpul capul în extensie.
Se recomandă ca la început, copilul
să fie susţinut de sub torace. Deplasarea
va fi identică cu rostogolirea, deosebirea
făcându-se atunci când partea ventrală a
trunchiului este ridicată de la sol.
 Poziţia în genunchi

Pentru copilul deficient, poziţia

în genunchi reprezintă o etapă
importantă în drumul său spre
ortostatism. În această etapă, extensia
şoldurilor şi a genunchilor încă nu
este posibilă, iar deplasarea în
genunchi reprezintă o altă etapă, la fel
de importantă pentru însuşirea
poziţiei.
 Ortostatismul
Pentru dobândirea mersului o etapă
importantă în pregătirea acestui lucru este
ortostatismul, şi se poate începe fie din
aşezat pe bancă (fiind cea mai potrivită
pentru început) , fie din poziţia în
genunchi.

Mersul
Despre mers se poate spune că este
deprinderea motrică cu cea mai largă
aplicabilitate în relaţiile copilului cu mediu
înconjurator.
Mersul reprezintă unul din obiectivele
prioritare ale oricărui kinetoterapeut.
Aceste mijloace prezentate se constituie în
modalitaţi practice de pregătire a
ortostatismului copilului pentru a fi capabil
să ajungă la îndeplinirea unui obiectiv
major al kinetoterapiei, şi anume
asigurarea autonomiei de deplasare.