UNIVERSITATEA DIN PITETI

FACULTATEA DE TIINE
SPECIALIZAREA KINETOTERAPIE I
MOTRICITATE SPECIAL

Tetrapareza spastica Consideratii

privind programul terapeutic

Asist. : Dumitru Andrei

Student: Tomescu IoanTiberiu

Piteti, 2016

Tetrapareza spastica Consideratii privind programul terapeutic

Prezentarea bolii: Tetrapareza spastica reprezinta forma cea mai grava de diplegie
spastica. Are o frecventa crescuta la nou-nascutii cu encefalopatie hipoxic-ischemica,
infectii intrauterine (Citomegalovirus, rubeola, rujeola etc.), malformatii structurale
cerebrale grave.
Sunt afectate atat membrele superioare cat si cele inferioare, existand
posibilitatea ca unul dintre segmente sa fie mult mai sever afectat.
Daca membrele superioare sunt mai afectate se foloseste termenul de
hemiplegie dubla.
Tonusul musculaturii extensoare a coloanei vertebralenu este sufficient
dezvoltat, capul copilului cade in fata, extensia facandu-se cu multa dificultate, pentru
putin timp.
Coloana vertebrala prezinta tulburari de statica (cifoza dorso-lombara) si
limitarea mobilitatii (pentr miscarile de inclinatie laterala, fara disocierea miscarilor
centurilor scapulara si pelvina).
Membrele superioare sunt flectate, pumnii foarte stransi, membrele inferioare
sunt in flexie sau in extensie, cu contracture intense a musculaturii adductoare a
coapselor si picior echin accentuat.
La copii tetraplegici cu spasticitate moderata, exista uneori sansa dobandirii
unor reactii de ridicare si echilibru in sezand, in patrupedie, darn u in ortostatism sau
mers.
Copilul prezinta intarziere psihica marcata, tulburari de vorbire (vorbire dificila,
scadata), tulburari de deglutitie, frecvent se asociaza crize de epilepsie.

Obiectivele kinetoterapiei sunt:

-

promovarea pattern-urilor de miscare normala cu dezvoltare unor miscari

segmentare importante:

- controlul miscarilor capului,

-

intoarcerea de pe o parte pe alta,

statul in sezut si in genunchi,

statiunea si reactiile de echilibru la balansare, in toate pozitiile si activitatile

desfasurate,

deprinderea miscarilor obisnuite vietii de toate zilele in functie de varsta

copilului,

reducerea influentei pattern-urilor de miscare anormala si a posturilor

anormale,

reeducarea proprioceptiei,

reducerea hipertoniei, spasticitatii, a spasmelor intermitente ( pentru asigurarea

unei derulari a miscarii fara un efort deosebit) la copii spastici, pentru ca la cei
cu atetoza si hipotonie sa se incerce corectarea tonusului diminuat,

diminuarea deformatiilor musculoscheletale congenitale si a contracturilor

musculare, a redorilor articulare,

supravegherea relatiilor parinti-copil,

modificarea stimularilor senzoriale, cu promovarea unei stabilitati fiziologice,

corectarea tulburarilor de alimentatie si adeficitelor motorii orale,

imbunatatirea abilitatilor de ingrijire a copilului de catre parinti ( alimentatie,

imbaiere, posturarea in somn, jocul, transportul).

Obligatiile kinetoterapeutului sunt:

-

sa fie specializat pentru recuperarea kinetica a copilului in diferite etape de

varsta ( nou-nascut, sugar, copil mic, copil scolar),

sa posede cunostintele minime de neurologie pediatrica si de terapie

neurological,

sa posede cunostintele maximede kinetologie neuromotorie, pentru alegerea

corecta a metodelor kinetice si a algoritmului kinetic,

sa fie bland cu copilul, sa vorbeasca frumos, pe intelesul copilului; copilul

trebuie scapat de spaima si de incordare, determinat sa participle cu placere la
sedintele kinetice sis a fie incurajat in cursul acesteia.

Metodele si mijloacele kinetice folosite pentru relizarea obiectivelor precizate

sunt:
1.relaxarea,
2.masajul- ca mijloc paliativ,
3.miscarile passive,
4.miscarile active
initial ca miscari care pot fi promovate reflex
- intinderea membrelor superioare in reflexul pregatirea pentru saritura,
- extinderea coloanei vertebrale in reflexul Landau,
- reactii de echilibru,
apoi miscari segmentare,
5.tehnicile de facilitare neuromusculare proprioceptive,
6.activitatile
recreationale
si
sportul
( la
sporturilerecomandate fiind innotul, dansul si echitatia).

copii

mai

mari,

Schema unui program kinetic la copilul cu IMC

Cuprinde urmatoarele etape:
1.relaxarea pentru obtinerea careia copilul este pozitionat in pozitiile reflex
inhibitorii, si anume:
- pozitia fetala in care copilul este leganat de cateva ori ,
- pozitia fetala asociata cu incrucisarea membrelor superioare la nivelul toracelui
anterior ( cand spasticitatea este intense),
- pozitia fetala asociata cu intoarcerea capului de partea opusa ( cand
spasticitatea este asimetrica), reliefandu-se rolul reflexelor tonice cervicale,
- flectarea puternica a membrelor inferioare care favorizeaza relaxarea
membrelor superioare ( flectarea membrelor inferioare este insotita de flectare
coloanei vertebrale lombare);
2.miscarile alterne ale membrelor se efectueaza in cursul pozitiilor de
relaxare; se pozitioneaza capul in flexie si membrele superioare incrucisate pe piept,
cu ajutorul mamei, pozitie care se repeta de 20- 30 de ori , pentru coordonarea
contractiei/relaxarii reciproce a muschilor agonisti/antagonisti;
3.miscarile de rostogolire laterala se realizeaza cu ajutorul unuia dintre
apartinatori, atat la nivelul capului (cand tonusul de mentinere a capului nu este
sufficient) cat si la nivelul membrelor inferioare; se roteste si se flecteaza capul,
copilul ajunge in decubit ventral, se face apoi extensia capului;
din pozitia decubit ventral, copilul trebuie sa se mentina pe antebrate, cu
palmele si degetele deschise, cu articulatiile coxofemurale in extensie, pozitie
asemuita cu postura papusii;
daca extensia capului este dificila, kinetoterapeutul face un tapotament sub
Barbie, apoiu copilul se rostogoleste in decubit dorsal, prin flexia si rotatia capului, cu
extensia ulterioara;
daca copilul are un control acceptabil al capului, rostogolirea se poate face prin
manevrarea membrelor inferioare, si anume:
- se flecteaza membrele inferioare, se rotesc intern, apoi se antreneaza rotatia
bazinului si in final a trunchiului;
- urmeaza din decubit ventral flexia membrelor inferioare, rotatia externa care
antreneaza rotatia inverse a intregului corp;
4.miscarea de tarare se efectueaza cu copilul din decubit ventral, dupa ce a fost
mentinuta cateva secunde postura papusii; kinetoterapeutul efectueaza flexia
asociata cu rotatia externa a unui membru inferior, celalalt membru inferior fiind
impins usor, astfel incat copilul inainteaza tarandu-se pe burta; se face miscarea
alternative pentru celalalt membru inferior; copilul parcurge astfel de 4-5 ori lungimea
mesei kinetice de lucru;
daca spasticitatea este foarte mare, copilul este sustinut pe sub axile sau
kinetoterapeutul trece antebratul sau sub pieptul copilului, care nu poate sa isi
mobilizeze membrele superioare astfel incat sa se sprijine pe ele;

 rotirea spre dreapta se realizeazaprin flectarea membrului inferior drept din

articulatia coxo-femurala si genunchi cu rotatia externa a coapsei, acest ansamblu
reprezentand pasul de tarare;
extensia membrelor inferioare se produce prin inaintarea corpului;
5.stimularea prehensiunii din postura papusii se stimuleaza copilul sa prinda
un obiect cu o mana, acesta favorizand sprijinul pe cealalta mana, initiindu-se apoiu
miscarea de tarare;
6.posturarea pe genunchi, pe calcaie si sezand se relaizeazacand hipertonia
membrelor inferioare va ceda la limita la careflectand puternic soldurilesi genunchii
copilul nu se arunca imediat pe burta; din pozitia de flexie se incearca ridicarea in
genunchi cu sprijin si se trece in pozitia de patrupedie;
7.reeducarea reflexului pregatirea pentru saritura cu copilul in picioare,
pe masa de lucru, kinetoterapeutul mentine extensiagenunchilor si il oblige sa se
aplece din solduri cu sprijin pe maini; ridicarea copiluluiin ortostatism trebuie sa fie
active, asociata sau nu cu tapotamente ale toracelui; exercitiul se executa de 5-7 ori;
dupa acest exercitiu, se prinde copilul aflat in decubit ventral pe sub toracesi de
membrele inferioare, se ridica si se proiecteaza in fata si in jos, obligandu-l sa se
apuce cu sprijin pe maini, pentru a nu cadea; la sfarsitul exercitiului se poate face
rasturnarea copilului peste cap, cu conditia existentei unui tonus bun al musculaturii
extensoare a capului si coloanei vertebrale;
8.mersul in patrupedie se realizeaza cu copilul sustinut initial pe sub torace, altern
cu ambele picioarele ( nicidecum sarind); este stimulat prin rotirea toracelui alternant
stanga/dreapta ( la rotatia spre stanga se flecteaza membrul inferior drept, cu
avansare, iar la rotirea spre dreapta se flecteaza membrul inferior stang); din
patrupedie se stimuleaza echilibrul; se cere copilului sa se sprijine pe un singur
membru superior si pe membrele inferioare, apoi sa se sprijine pe doua member
superioare si un membru inferior, cu extensia celuilalt membru inferior din sold;
9.trecerea la pozitia sezanda initial, copilul sta pe masa , cu cifozarea regiunii
lombare cu membrele inferioare flectate si se stimuleaza reactiile de echilibru;
10.transferul din sezand in decubit si invers ridicarea din sezand la marginea
mesei de lucru si adoptarea pozitiei culcat pe masa kinetica; initial miscarile sunt
asistate, ajutate, apoi se deruleaza activ, apoi active cu rezistenta, din partea
kinetoterapeutului;
din pozitia de decubit dorsal pe masa, se efectueaza miscari passive ale membrelor
inferioare ( abductie, flexie, rotatie externa pentru coapse, care diminua contracture
muschilor adductori) si reeducarea contracturii muschiului triceps sural
din sezand se reeduca reactiile de echilibru se executa presiuni usoare inainte,
inapoi, intr-o parte la nivelul umerilor, cu supravegherea reactiei corecte a membrelor
superioare:
- se impinge copilul inainte , ceea ce determina opozitia din partea sa prin
contractia muschilor abdominali si ducerea membrelor superioare in fata;
- daca presiunea este mai mare, copilul duce mainile la spate si se sprijina cu ele
pe masa;

- se efectueaza presiuni laterale, copilul se opune cu ridicarea bratului de partea

unde se executa presiunea, spijinindu-se pe masa cu celalalt membru superior ( mana
cu degete abduse);
11.initierea mersului altern cand copilul se poate mentine in genunchi cu sprijin;
12.ridicarea in ortostatism din pozitia sezand sau din genunchi;
- din sezand, copilul ridica membrul
kinetoterapeutului, care il ajuta sa se ridice;

superior

pe

umerii

sau

bratele

- din genunchi copilul flecteaza un membru inferior, cu adoptarea posturii

cavalerului, postura greu de realizat la copii spastici;
13.reeducarea echilibrului cu sau fara sprijin unipodal
14.reluarea/initierea mersului se efectueaza cu ridicarea membrului superior care
inhiba adductia coapselor; se efectueaza exercitii de mers intre bare paralele.
Se respecta principiul progresivitatii, exercitiile se introduce treptat, pe masura
realizarii treptelor superioare in dezvoltarea copilului.