MINISTERUL EDUCAȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

Colegiul Național de Comerț al ASM

Catedra “Comerț,Meciologie,Tehnologie”

Studiu individual

Unitatea de curs:”Filosofia”
Tema:”Rezumat:La drum cu Platon”

Elaborat:Prodan Corina,gr.TAP-151.
Verificat:Dicusară Alina.

Chișinău,2018.

Rezumat:
Capitolul 15”Criza virstei de mijloc”
În acest capitol se spune că criza reprezintă o încercare evident de a face să se
întîmple ceva în toiul unei vieți în care nu se mai întîmplă nimik.
Se explică că criza poate lua 3 forme:să-ți cumperi un Porsche,să fugi cu cineva
care are jumătate din vîrsta ta ,să construiești o fermă.
Se spune că în Evul Mediu n-ai fi avut parte de luxul unei crize a vîrstei de mijloc:la
45 de ani ai fi fost mort déjà. În zilele noastre dacă lucrăm pînă la 65 ani și trăim
pînă la 100,40% din viața noastră nu va avea nici o formă definitivă cultural sau
social.
Se spune că din puct de vedere chronologic criza are loc la mijlocul vieții,dar din
punct de vedere psihologic este o asimetrie radical care,în cazurile
extreme,include aproape totul în prima jumătate,și într-a doua mai nimik.
Lipsa relativă a evenimentelor bune sau nu ,dintr-a doua parte a vieții face ca
moartea să pară mai aproape.
O dată cu înaintatrea vîrstei ,steriotipurile de gen nu se estompează aproape
deoc-după cum e de așteptat ,ele se intensifică în care bărbații în ambele vîrste
vor să devină cuceritori iar femeile din nou curtate.
În care se spune că ambele sexe au în comun nostalgia,deoarece aceasta oferă
antidotul la maladia vîrstei de mijloc,în care “algia” înseamnă durere care
definește nostalgia ca un sentiment neplăcut decît plăcut.
În timpul întoarcerii pînă la Odiseea lui Homer care tînjește ca să ajungă în
brațele iubitei sale Penelopa din Ithaca,în care așteptarea lui Odiseu devine mult
mai mult dureroasă.
Deci criza vîrstei de mijloc se face vinovată prin amintiri de sentimentele
nostalgiei.
Apare o încruntare între sinele mai tînăr și bătrîn în care cel din urmă își cere
scuze primului și imploră să I se mai dea o șanță. În care cele mai bune sfaturi lea
primit de la Nietzsche care și-a petrecut ultimii ani în azilul de nebunii.Aceste
sfaturi au fost legate despre cum să-ți eviți autoreproșurile.
În care el a spus că “ Sinele”este cheia. și unul din astectele crizei vieții este
autoreflecția în care noi putem începe cu autoreflecția din timp și astfel poți
preveni marea catastrofă de la jumătatea vieții.
Nietzsche și-a scris propria autoreflecție atunci cînd a împlinit 45 ani,care este un
text autobiographic numit”Ecce Homo” în care trimite mesajul despre regie. În
care el afirmă că religia creștină caută să înlăture chiar glorificarea sinelui.
Suprimarea sinelui sugerează că potențialul de a realize lucruri extraordinare este
al “omenirii” mai degrabă decît a lui Hristos,care se vede o iluminare de la ieșirea
crizei vîrstei de mijloc.
Aici are rolul „Voința”care aruncă în aer atît de dramatic calea spre criza vîrstei de
mijloc. În care este vorba,încă o dată de sine:de intenția nestăpînită de a te
poziționa pe tine însuși,de a te “individualiza”.
Dei sinele se transform într-o unitate singulară,care își decide și apoi își
implementează propiul destin,dar nu poți să te individualizezi pur și simplu.
O altă criză ar fi nietzschiană ea ține de transformarea aspirațiilor în ceva mai
generic,nu mai puțin generic.Deci criza vîrstei de mijloc pregătește sinele pentru
un moment de ruptură,lucrul care ar putea fi bun,însă dacă servește doar ca
preludiu al regresiei,atunci este ceva foarte rău,dar trebuie să mergem înainte.
Un exemplu al crizeia vîrstei de mijloc se regăsește in Divina Comedie a lui
Dante,poem scris la incepului sec.al XIV-lea. În care se ajunge la concluzia că
obișnuința îți acaparează viața.De la miturile grecești,la opera lui Shackespeare în
ediție școlară și poveștile germane,pădurile au fost asociate cu vulnerabilitatea și
confuzia.În oraș domnesc ordinea,rațiunea și lumina,dar în pădure toate lucrurile
se pierd într-o umbră impenetrabilă în care îți poți pierde banii,virtutea,mintea și
sufletul,dacă nu chear și viața.Așa că,deși pădurea se îndesește,se întunecă și se
umple de pericol,aluzia exprimă o posibilă iluminare siguranța și chear înălțarea la
cer.În acel moment însă,pentru poetul aflat în miezul vieții,predomină
întunecimea,un văl care întunecă atât pădurea dinafară,cât și mintea
călătorului.Dacă ai fi rătăcit ceva mai mult prin pădure,se poate să nu fi găsit
niciodată calea de ieșire,fiindcă te-ai fi abătut prea mult de la ea.E foarte ușor să
te rătăcești în pădurea nesiguranței umane,însă nu e imposibil să-ți găsești
drumul înapoi spre acea cale care te duce dincolo de limitele condiției
umane,spre lumina atotputernică.
La Dante,pădurea este simbolul denaturării spirituale,în timo ce terminologia
modernă echivalează pădurea sau pajiștile de la țară cu evadarea din oraș-fiindcă
arașul este infestat de societate de consum,care este atât de toxică pentru
sănătatea spirituală.Să n gîndim la Walden,al lui Henry David Thoreau.Publicată în
America anilor 1850 cu subtitlul ,,Viața în pădure,, cartea are ca subiect criza
vîrstei de mijloc a lui Thoreau însuși,precum și experimentul pe care îl
întreprinde,de a trăi departe de oraș.

Capitolul 16 „Dirvoțul”
La ora de istorie,toți elevii britanici din generația mea trebuiau să invețe
următoarele versuri:
Divorțată,decapitată,a murit;
Divorțată,decapitată,a supraviețuit.
Bineînțeles,e vorba de regale Henric al VIII-lea și soțiile sale fără de noroc.Frustrat
că nu avea moștenitori care să continuie dinastia Tudor,Henric și-a înstrăinat
soțiile rând pe rând,în feluri mai mut sau mai puțin miloase,și nu s-a gândit nici o
clipă că problema s-ar putea ascunde sub pantalonii strîmți pe care îi purta cu
atâta ostentație.Henric nu a putut să divorțeze ușor,cia trebuit să reforeze
întregul sistem religios ca să o facă. Născut în religia romano-catolică ,,el
răspundea de alegerile sale religioase în fața papei,și prin urmare în fața lui
Dumnezeu,iar atît papa cît și Atotputernicu interziceau divorțul.
La un secol după demersul lui Henric,John Milton,moștenitoral unei scepticism
anticatolic entuziast,se lupta să justifice public divorțul,la fel cum o făcuse și
Henric înaintea sa .Argumentele sale ascundeau un motiv personal,noua lui
mireasă îi punea coarne însă conotațiile lor sociale și religioase le făceaubmult
mai profunde.
Milton sa gîndit mult la o reconciliere dintre divorț și Sfînta Scritură care a
publicat multe argumente împotriva divorțului. El a descris relația dintre Adam și
Eva,era imaginea căsniciei perfecte:” Conversația plăcută și inteligentă dintre un
bărbat și o femeie care sa- liniștească și să-l întărească împotriva greutății unei
existențe solitare”
În viziunea lui Milton nu este întru totul modern căsnicia,și relația fericită dintre
bărbat și femeie este eclipsată de un devotament atotcuprinzător pentru
Dumnezeul care a oferit oamenilor darul căsniciei. O căsătorie fericită este,prin
urmare, o laudă adusă Atotputernicului.Însă Milton era de părerea că o căsătorie
nefericită limita nu doar fericirea cupului ,șinatura potențial divină a uniunii lor.
Cu atitudinile noastre moderne ,putem deduce di asta că divorțul ar trebui folosit
nu doar pentru a sfîrși o relație,ci și ca mijloc de tranzacție înspre următoarea.
Deci persoanele care trăiesc în divorț sunt asemenea ca șipersoanele care nu sau
căsătorit,și se numără dificitul de schimburi interumane,lipsa exercițiilor
mentale,care survine din faptul că nu mai e nimik în jur cu care să dezbați vreo
problemă.
Divorțul oferă o cale de ieșire utilă și nu ignobilă atunci cînd relația e imposibilă de
suportat,dar pînă cînd aceasta va fi convertită într-o nouă căsnicie superioară,ea
amenință să s transforme în depresie.
Termenii care etichează divorțul sunt:murdar,scump,prelungit,fie că ne placce ,fie
că nu,divorțul este un preces care poate prinde viața.
Motivele identificate sunt:doi oamenii care use pot înțelege și încearcă să se
despartă sunt obligați să se înțeleagă asupra modului în care să se
despartte,ațîțați de avocați plătiți cu ora care nu au nici un inters ca procesul să se
termine repede. Deoarece legea pune accent pe cererile concurente.Deși cererile
sunt financiare decît sentimentale,au tendința de a urma aceleaș tipare,fiindcă
baniii și sentimentele funcționează de multe ori ca substituit unul pentru celălat.
După cum afirmă academistul Stephen Cretney,specealist în dreptul
familiei,divorțul prin consimțămîntul ambelor părți,fără intervenția
judecătorului,nu e încă realizabil în societatea în care trăim.
În procesul de divorț ambele părți trebui să-și împartă bunurile în jumătate ca
casă,mașină, în care reprezintă o împărțire complicată de capital,în care prezența
lor complică situația și mai mult dacă ueste un contract prenupțial,sau partenerul
se așteaptă „să fieținut ca și pînă acum”. Cel mai complicat este atunci cînd sunt
copii la mijloc.
Pentru ca divorțul să finalizeze trebuie să existe motive:nu poț- divorța dintr-un
caprici.
Regula divorțului este că cu cît jurămintele de nuntă sunt mai pasionale,cu atît
mai grav trebuie să fie divorțul. Și acuzațiile trebuie să fie la fel de grave,fiindcă
ele definesc” cadrul „în care se va desfășura procesul,dar acesta nu este un
proces penal.
Mjoritatea căsătoriilor se destramă dintr-o serie de motive emoționale,dar
tribunalul nu are cum să opereze cu astfel de noțiunilipsite deconcretenț,așa că se
caută motive seriose cum ar fi:adulterul sau nepotrivirea de caracter.
Înainte de a se sfîrși acest proces de divorții ambii clienți trebuie să meargă sub
controlul terapeutului.Terapeutul va trebui să facă tot posibillul să nu favorizeze
nici o parte ,fiindcă terapia cere excluderea dinnstart a oricărora judecăți pentru a
se putea desfășura corect.
Deci terapeutul îi va ajuta pe ambii partenerii să-și redescopere simțul empatiei
dintre ei,sperînd să revină la simțul empatiei dintre ei.
Putem zice că la momentul dat el devine,mamă,soră,prieten cît și dușman,dar tot
o dată și neutru.
Un lucrul în plus la care trebuie să fie atent terapeutul este că terapia pentru
cupluri,la fel ca psihaanaliza,este numită leacul verbal , și nu doar fiindcă
conversația ar putea îndepărta nevoia unor soluții mai invazive,cum ar fi
medicamentele sau divorțul.De multeori cînd soțul și soția devin incapabil să
comunice,căsnicia lorare de suferit.
Deci un bun terapeut pentru cupluri va aloca în egală măsură timp vorbitorului și
ascultătorului folosind o a treia tehnică :reflecția. Dacă terapeutul rostește în
voce tare ceia ce aspus soțul atunci femeia oate să-și vadă sțul într-o nouă lumină.
Dacă terapeutul continue și folosește de a patra tehnică reîncadrarea .
Reîncadrarea înseamnă a lua cub=vintele pacientului și a le reformula pentru a
scoate la iveală sentimentul care le-a provocat.
De exemplu ,soțul spune:” soția mea nu mă înțelege”. Terapeutul răspunde: „Te
simți neînțeles”,transformînd o acuzație obiectivă,care ar putea provoca represalii
din partea soției,într-un sentiment subiectiv,căruia i se poate răspunde cu
înțelegere și compătimire.
Din toate aceste tehnici ideia principală este că,deși divorțul ne-a infectat viețile
într-o asemenea măsură.

Capitolul 17 „Pensionarea”
Ișirea la pensie acoperă acea zonăconfuză dintre a nu mai fi tînăr și bătrîn,aceasta
fiind numită Vîrsta a treia care se referă echivoc la bătrînețe.
Pensia se referă la primii zeci de ani de după ce te-ai oprit cu totul din
muncă,atunci cînd nu mai ești tînăr,dar nu ești încă bătrîn.
Această piatră de hotar este inexistentă pentru cei bogați și fără ocupție,pentru
șomerii pe termen lung,femeile întreținute.
În romanul lui John Lanchester,Domnul Philips ,în care el a ajuns la vîrsta de mijloc
și își perde slujba de contabil care îl definește pînă în acel moment ,fiind forțat să
se pensioneze.În zileleurmătoare se plimbă pe strazi și nu se putea abțin să vadă
lumea cu ochii contabili.Încare a găsit zeara la stand și a început să calculeze
bazzelefinanciare ale industriei pornografieie.
Poate să treacă ani buni de la pensionare,lucrînd ca
publicist,mecanic,fizer,împletitor de funii,mănăger general,educător,sunt încă
aclolo,chiar dacă nu mai au unde să le pună în aplicare.
Charles Handy ,specealist în management,are o viziune interesantă în ceia ce
privște abilitățile.El spune că,pentru că ideea de slujbă de o viașă e tot mai des
înlocuită de cea de carieră,angajații vor fi puși de multe ori în situație de a lucra
separat d vreo organizație,ca freelanceri sau angajați part-time de exemplu.
Unele persoane care niciodată nu-și părăsesc postul de muncă sunt
președinții,deoarece acest fapt afirmă de fapt demnitatea și permanența acestui
post.
Există o categorie mai puțin elevată de muncitori a cărora identitatea nu va avea
de suferit după pensionare-cei a cărora slujbă este în acelaș timp vocație.
Pictoriicare îmbătrînesc rămîn tot pictorii,indiferent cîte tablouri mai
pictează.Adevărul este că,atît timp cît au vocație pentru slujba lor,nu vor ieși nici
o dată la pensie,și vor continua să facă acelaș lucrul pînă la moarte.
După cum a spus actorul Ernest Borgnine,la vîrsta de 93 ani,pe drum spre studiou
unde ava sa filmeze împreună vu Bruce Willis:Pensionarea te omoară,munca îți dă
un scop.
Activitățile cu care pensionarii își petrec timpul liber servesc uneori ca activități-
substituit pentru ce făceau la serviciu,dar ele nu impun un angajament la fel de
profund ca și înainte
Deci putem spune că în timp ce ai lucrat ai avut de plătit impozitele,între timpul
în care ai fost copil și statul tea dat primul ajutor:aloație,educație
publică,asigurarea de sănătate,transport gratuit,centre de agrement,muzee și
grădini zoologice. Putem spune că pînă să ieși la pensie ți-ai plătit deja datoria,iar
echilibrul dintre ce ai dat și ce ai primit nu mai arată așa cum te-ai așteptat.
Putemspune că pensionarul are deja mai mult timp și își poate petrece timpul
alături de rude prieteni,în care serviciul a răpit timpul pe care l-ar petrece cu
familia mai ales cu nepoții.
Exact ce îl face fericit pe ,John Updike scrie în memoriile sale:
În acea după –amiază trebuiesă vină în vizită fiica mea,
Împreună cucu soțul ei și cei doi nepoți.Mă bucur să-mi văd,
Nepoții,o bucurie pe care nu mi-am permis-o decît în somn fa ță de propii
copii;eram prea ocupat.

Pentru majoritatea bunicilor ieșiți la pensie,bucuria n vinedoar din a-și privi

nepoții,ci și din sentimentul de a fi înconjurași de persoane tinere,chiar și spre
sfîrșitul vieții.
Deci ar fi bine ca pensionrea să o petreci alături de familie și nu peste hotare
deoarce atunci cînd ei vin în ospeție peste cîțiva ani,și lasfirșit își iau la revedere în
acel moment sufletul se rupe de durere.
Chiar dacă pensionarea este un fenomn modern și ,poate,trecător,pentru cei care
au noroculsă se bucure de ea,aceasta poate deveni cea mai frumoasă perioadă a
vieții.

Capitolul 18”Vîrsta a treia”

Pentru a-l putea salva pe Enea din infern,Apollo i-a oferit Sibilei ,preoteasa
oraculului de la Cumae,darul nemuririi.Sibila era înțeleaptă,a uitat să ceară
tinerețeși a îmbătrînit tot mai mult micșorîndu-se.
Nimeni nu e muritor,și nici nu ne bucurăm de tinerețe fără bătrînețe ,ultimii ani
sunt un declin constant și vor sta sub amprenta unei nesiguranțe din ce în ce mai
mari.
După cum a spus Truman Capote: “Viața este o piesă de teatru bunicică,dar actul
al treilea este scris prost”.
Partea bună alucrurilor este că moartea ne scutește de la a fi martorii propriului
nostru declin,este un fel de milă,de îndurare,un mecanism automat care se
declanșează în momentul în care nu mai suntem viabili și care ne pune capătul
suferinței.
Un studiu întreprins de Fundația de Cercetare MacArthur arată că ideea unui
declin accelerat în ultima parte a ieții ar putea deveni de domeniul trecutului.
Deci cu cît îmbătrînești ,cu atîtai mai multe lucruri asupra cărora să reflectezi ,și
mai puține resurse mentale pentru evenimentele din prezent,deci asta presupune
că mintea este o entitate mai fixă decît în realitate,avînd în vedere că avem o
capacitate enormăde învățare.
Memoria întradevăr este cea laltă resursă de care are nevoie înțelepciunea.Din
vremea lui Platon și Aristotel,înțelepciunea autentică presupune că amintirile din
memorie să fieconvertite în intuiții.
Proust afirmă că este o paradă de doamne de o anumită viziune,a căror
fizionomie îl contrazic.
În cea mai largă leplaează femeile femeile care și-au recunoscut chipulîn jurul unei
noi trăsături,ca o vie spunînd el,unde se cultivă acum sfecla de zahăr.
Încă o trăsătură care este atrăgătoare în trecut și,în consecinșță,machiată-de
exemplu o doamnă și-a pierdut suprimeția și a început să se ofilească, și sau luat
înconsiderație numai obrajorii,prin acestă schimbare ,o femeie poate să fie cît de
cît atrăgătoare.
Așa dar Proust le catologhează pebătrînele doamneu un amestec de fascinație și
repulsie.
Dacă suntemobișnuiți să fim judecați de tineri cînd ne întîlnim cu prietenii cum
suntem îmbrăcați cum arătăm ,atunci imediat se schimbă dispoziția, și cu
întîlnirea bătrîneții se schimbă totul,așa cum a zis Proust că o dată cu
vîrsta,primeșto o nouă pereche de ochelar princare să priveștilumea,chiar dacă
vederea ta începe să slăbească. Nu trebuie să fii tînăr ca să te simți tînăr,ci avem
nevoie de o nouă perspectivă.
Deci în exterior putem să avem o piele zbîrcită,dar în interior rămînem aceiași
copii cu suflete mici.
Bătrînii sunt,poate,eclipsați periodic de restul lumi,dar capacitatea lor de a
dura,chiar dacă nu e pentru totdeauna-denotă o deminitate care nu poatefi
negată.
Capitolul 19 „O plecare cu stil”
Fie că ne scriem autobiografia,fiecă nu,moartea nu este o experiență,din simplu
motiv că moartea înseamnă sfîrșitul oricărei experiențe. Pînă în momentul morții
experimentezi totul,dar moartea,prin definiție,este complet separat de lumea
vie.
Nimeni nu poate muri în locul tău așa cum și tu nu poți muri în locul altuia.Poți fi
însoțit de cineva în ultima nanosecundă a existențeitale,dar cînd luminele se sting
și a venit timpul să pleci în ultima călătorie,vei fi singur.Ceia ceînseamnă că
moartea este ca să-i lași pe toți ceilalți ăn urmă.
Religia pe timpul vieții este cel mai de preț și mai sfînt pas pe care îl urmezi în
viață.Dacă devii religios în clipa în care îți simți sfîrșitul,faci un imens compromis
moral. Dacă Dumnezeu există-credința ta de viață va fi răsplătită cu un loc de
rai.Bunătatea ta de pe pămînt va fi răscumpărată cu fericirea eternă.Dar dacă
Dumnezeu există și tu îți trăiești viața în necredință,el te va trimite în iad.
Suferința este un cuvînt prea simplu pentru nuanțele durerii procate de moartea
cuieva drag,un proces împărțit în 5 faze discrete de către psihiatrul elvelțian
Elisabeth Kuber-Ross , în lucrarea ei de referință din 1969.Acele 5 faze sunt:
-Negarea
-Furia
-Negocierea
-Depresia
-Acceptarea
În afară de „Negociere”,celelalte 4 faze sunt evidente. Cînd cineva drag moare,te
preface că nu s-a întîmplat,te înfurii,cazi într-o tristețe adîncă și în cele din urmă
te resemnezi cu gîndul.Negocierea este singura etapă stranie ,fiindcă se referă la
muribunzi,decît la cei din jurul lor,și care teconducela etapa de sinucidere.
Moartea devine așadarun subsistem al vieții,mai degrabă decît dușmanul ei..
Arthur Schopenhauer, filosof german din secolul al XIX-lea ,uitat poate pe
nedrept,ar fi fost deacord cu acest adevăr. El ascris că întreaga lume animal
,vegetală și mineral este animată de aspirațiile fundamentale ale unei “voințe”.
Moartea permite vieții să se restarteze.