Ministerul Educației,Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Colegiul Național de Comerț al ASEM

Catedra: ,,Comerț,Merceologie,Tehnologie”

Studiul individual
Tema: ,,Trezirea’’,,O plecare cu stil’’
La disciplina Filosofia.

A elaborat: Prutean Ana,

eleva grupei Com-161
A verificat: Dicusar Alina,
profesoară CNC al ASEM.

Chișinău,2019

Trezirea
Soarele mă surprinde de fiecare dată când mă trezesc,
 Însuși faptul că mă trezesc mă surprinde!
De ce oare? De ce, chiar dacă ni se intimplă în fiecare zi, trezitul
poate încă să ne uimească? Dacă așa stau lucrurile, tehnic vorbind,
trezitul nu poate să nu ne ia prin surprindere – pentru că, prin definiție,
chiar înainte de asta suntem adormiți. Așa că, deși trezirea ar putea să fie
cel mai previzibil eveniment al existenței noastre, la fel de sigur ca
răsăritul soarelui în fiecare dimineață, de fapt, nu il putem niciodată
anticipa. Aceasta a devenit una dintre cele mai faimoase întrebări
filosofice, care și-a primit cel mai faimos răspuns în anii 1630 de la
Rene Descartes, un francez care și-a petrecut cea nai mare parte din viață
în Olanda în final a ajuns la concluzia că putea să se îndoiască de tot,
mai puțin de faptul că se îndoia. Mai mult, dacă se îndoia, asta înseamnă
că gîndește. Faimosul său aforism ,, Gîndesc, deci exist’’Acesta e
motivul pentru care trezirea reprezintă o acțiune cu un profund sens
filosofic, o întîlnire directă cu conștiința și cu existența. Faptul de a fi
treaz și conștient tinde să fie asociat cu ideea că ești în toate facultățile
mintale – aici, cuvîntul facultăți se referă la capacitatea ta de a gîndi
coerent, de a raționa.
Creștinismul nu poate fi conceput fără Hristos, iar Hristos nu
poate fi conceput fără înviere – presupusa sa înălțare din mormînt, la
trei zile după ce murise pe crucea pe care fusese răstignit. În două
cuvinte, creștinismul este o religie a trezirii. Este convingerea că
moartea, în ciuda misterului care o înconjoară, este, literalmente, doar
un somn; și că dacă știi să te porți, te vei trezi din nou, după o vreme, în
paradis. Ceea ce numim cu toții grandios înviere este un miracol
obișnuit. Dar bineînțeles acceptatrea acestei re-treziri în cadrul
creștinismului presupune anularea celeilante variante, anume faptul că
atunci cînd mergi la culcare, există posibilitatea de a nu te mai trezi. În
aceasta a doua perspectivă, nu moartea este precum somnul din care te
vei trezi, ci somnul amenință să devină moartea din care nu te vei mai
trezi vreodată.
Trezitul presupune ca mai întîii să adormim și să ne desprindem
ochii de pe ecran, el a devenit tot mai puțin o parte a ordinii naturale a
lucrurilor și tot mai mult un lux la care ne raportăm nostalgic. Să nu
uitam că acum și poate pentru totdeauna, îl privim cu mult mai multă
considerație pe cel treaz și îmtreprinzător decît pe cel adormit și leneș.
Suntem practicanții acelei logici pe care Max Weber a numit-o
protestantă a muncii și caere ne aduce multe avantaje, dar și consecințe
nedorite, o etică întemeiată, în ultimă instanță, pe gestul de a te da jos
din pat și de a trece la treabă. Din momentul în care te-ai trezit, eștiprins
în acest vîrtej.

O plecare cu stil
Diferența dintre biografie și autobiografie constă în faptul că prima
tratează viața unei alte persoane, iar a doua este o poveste a sinelui. O
biografie poate vorbi inclusiv despre moartea subiectului, în timp ce o
autobiografie nu poate. Desigur, multe biografii sunt scrise cînd
persoana în cauză trăiește încă, dar astta e doar o chestiune de
sincronizare. Dacă subiectul ar muri în timp ce i se scrie biografia, n-ar
fi nici o problemă, în principiu, să i se mai adauge un capitol,
postmortem. Despre autobiografie nu se poate spune același lucru:
moartea autorului reprezintă finalul textului. Fără moarte, biografia
pare o propoziție fără punct.
Pînă în momentul morții experimentezi totul, dar moartea, prin definiție,
este complet separată de lumea vie. Ultima ta suflare sau ultima slujbă
sunt, poate, experiențe, dar moartea nu poate începe decît după ce toate
acestea, dar și viața ta, au luat sfîrșit. Moartea poate fi observată de toată
lumea, înafară de victimă, dar aceasta nu este singurul lucru care îl
separă pe muribund de cei din jur. Noi nu putem muri in locul altcuiva,
de exemplu un tată se sacrifică pentru a-și salva fiul, tatăl moare de
moartea tatălui. Cînd vine vorba de moarte:
Trebuie să mergi în valea siguratică,
Trebuie să mergi singur,
Nimeni nu poate merge în locul tău.
Credința religioasă sub numele de pariul lui Pascal care spune că e de
preferat să crezi, deoarece, consecințele lipsei de credință ar fi infinit
mai rele, credința ta de o viață va fi rasplătită cu un loc în rai. Bunătatea
ta de pe pămînt va fi rascumpărată cu fericire eternă. Dar dacă
Dumnezeu există și tu îți trăiești viața în necredință, El te va trimite în
iad. Logica lui Pascal este greu de combinat, ea îți cere să-ți începi
exercițiile spirituale din momentul în care devii conștient că trebuie să
faci asta. De exemplu cu banii, cu cît incepi să economisești mai
devreme cu atît mai bine, fiindcă banii pe care îi vei primi din această
investiție sunt potențial infiniți. Moartea este un casier imprevizibil, care
se asigură că totă lumea va primi aceeași cantitate de bunătate pe care a
investit-o. Exemplu o doamnă a supravețuit un accident în care soțul și
fica ei au murit, cînd se trezește la spital și iși dă seama de cele
întimplate ea încearcă să se dinucidă,ea este îngrozită și disperată încît
recurge la soluția finală. Viața ei nu mai are nici un sens fără familie, asa
că luînduși viața ea nu pierde nimic, defapt și ea a murit în acel accident.
Cu alte cuvinte moartea poate surveni brusc- ca și cum am apăsa pe un
comutator viață/non-viață. Nu murim decît atunci cînd descendențiii
noștri ne-au uitat pentru totdeauna. Deși abandonăm viața,în clipa morții
o transmitem, sau cel puțin transmitem imagini ale acesteia în amintirile
celor cărora le pasă de noi. Poți muri singur, amar, melancolic sau poți
ieși cu o plecăciune, în semn că te bucuri că ai avut darul vieții și acum îl
dăruieși la rîndul tău altora.
Montaigne, care spune că a filosofa înseamnă a învăța să mori? După
cum explică el însuși:
Asta, fiindcă studiul și contemplarea ne atrag sufletul undeva în afara
noastră, îl țin ocupat undeva departe de trup, o stare care seamănă cu
moartea și se transformă într-un soi de ucenicie pentru aceasta. Sau
poate că totul e doar din cauză că întreaga înțelepciune și toate
argumentele din lume ajung în cele din urmă la o singură concluzie:
să ne învețe să nu temem de moarte.